“Îmi plăcea foarte mult să fiu centrul atenției și mă foloseam de faptul că știam că atrag băieții, deja aveam destul de mulți curtezani și îmi plăcea doar să-i învârt pe degete.”
Anca Dumitrașcu este membră a trupei „Callatis Praise” din Mangalia, care cântă muzică creștină contemporană – laudă și închinare. Momentul când Anca și-a dat seama de puterea lui Dumnezeu a fost la vârsta de 10 ani, atunci când părinții ei erau în pragul divorțului iar ea s-a rugat prima dată ca divorțul părinților să nu aibă loc.
*
Anca Dumitrașcu:
– M-am născut într-o familie creștină, dar părinții mei erau creștini doar cu numele. Deși spun și se mândresc cu faptul că sunt ortodocși, tatăl meu cel puțin, n-a mers niciodată la biserică. Doar la Paști și la Crăciun sau când era într-o problemă își aducea aminte de Dumnezeu.
Când aveam 10 ani, părinții mei au fost la un pas de divorț. Atunci m-am rugat pentru prima dată și am spus: „Doamne, dacă Tu chiar exiști, dacă Tu într-adevăr exiști, te rog fă ca părinții mei să nu divorțeze.” Și chiar în ultima zi, când trebuia să se pronunțe divorțul, tatăl meu și-a retras cererea, iar pentru mine aceasta a însemnat răspuns la rugăciunile mele. Pentru mine a fost dovada că Dumnezeu există și că îi pasă de mine.
După ce părinții mei s-au împăcat, mama L-a cunoscut pe Dumnezeu într-un mod personal. Mătușa mea, Luminița Ciuciumiș, începuse să frecventeze Biserica Penticostală din Mangalia.
La un an după Luminița, mama mea s-a întors la Dumnezeu și eu am început să merg împreună cu ea la biserică. Cel mai mult îmi plăcea muzica. Adoram să cânt. Prin muzică eu L-am cunoscut pe Dumnezeu. A fost lucrul cel mai minunat care m-a atras, mi-a plăcut cel mai mult că pot să-i cânt lui Dumnezeu, pentru că în biserica ortodoxă doar preoții cântau.
După ce părinții mei s-au împăcat, tata de multe ori repeta că eu am fost motivul pentru care ei s-au împăcat și probabil, în subconștient, acest lucru m-a făcut să-mi doresc să nu-i dezamăgesc. Pentru că atunci când ei erau pe punctul de a divorța eu mă gândeam că este din vina mea.
Reporter:
- Din nefericire, majoritatea copiilor gândesc la fel.
Anca Dumitrașcu:
- Tocmai pentru aceasta mi-am dat toată silința să nu-i dezamăgesc.
Eram o persoană foarte ambițioasă. Mi-am dorit să fiu prima la școală și în tot ce făceam. Es-te un lucru bun până la un punct. Doar că eu eram așa de dornică să fiu prima în toate încât călcam peste oameni și nu-mi păsa de cei din jurul meu.
Aveam un dar deosebit – să vorbesc și să folosesc cuvintele. Știam să folosesc această armă care sunt cuvintele. Și nu o dată am rănit oameni în mod intenționat prin cuvintele mele pentru că știam că au putere mai mult decât o palmă, mai mult decât un pumn, știam că pot răni prin cuvintele mele.
Reporter:
- Cred că din această cauză Biblia vorbește despre cei care spun „prostule” sau „nebunule” ca fiind ucigași.
Atunci când îi spui cuiva “prostule” sau “nebunule” probabil că și-ar dori mult mai mult să-i dai o mie de palme decât să-i spui aceste cuvinte.
Anca Dumitrașcu:
- După ce părinții mei s-au împăcat, tata se purta foarte urât cu mama și poate un alt motiv pentru care eu mi-am dorit să nu-i dezamăgesc a fost faptul că încercam să schimb situația din familia mea și să-l fac pe tatăl meu să se poarte altfel.
La școală deja apărea un al doilea plan – eram adolescentă și colegii mă întrebau: “Nu mergi cu noi la discotecă? Cum se poate așa ceva?”. Încet, încet am început să gust această viață de discotecă, de distracție, mai ales că tatăl meu era destul de sever, iar la discotecă scăpam de el. Discoteca era scăparea și relaxarea mea.
Trăiam o viață dublă pentru că în același timp mergeam și cu grupul de tineri de la biserică, dar în paralel, participam și la discotecă și la tot ce implică viața de noapte.
Reporter:
- De ce era o bucurie pentru tine discoteca?
Anca Dumitrașcu:
- În afară de faptul că-mi doream să fiu cea mai bună – tot timpul am luptat pentru aceasta și chiar am reușit, la școală eram printre primii – îmi plăcea foarte mult să fiu centrul atenției și mă foloseam de faptul că știam că atrag băieții, deja aveam destul de mulți curtezani și îmi plăcea doar să-i învârt pe degete.
În discotecă vedeam consum de alcool, chiar consum de droguri și destrăbălare. Eu nu
m-am implicat nici în consum de droguri, nici în consum de alcool. Vedeam cum viețile prietenilor mei erau distruse încet, încet și cum alcoolul și drogurile puneau stăpânire peste viețile lor.
Acest lucru m-a înfiorat. Și m-a făcut să-mi pun semne de întrebare, dacă așa vreau să arate și viața mea. În același timp mergeam la biserică. Îmi plăcea la discotecă, îmi plăcea să dansez și-mi plăcea muzica. Chiar dacă nu am talente extraordinare în domeniu, tot timpul am fost atrasă de acestea.
Reporter:
- De ce ai renunțat de bunăvoie la viața aceasta “cool”?
Anca Dumitrașcu:
– Trăind viața de discotecă, de distracții și destrăbălare, simțeam că sunt pe marginea prăpastiei.
Mătușa mea m-a întrebat într-o zi ce vreau să fac cu viața mea? Dacă vreau ca viața mea să continue așa. Mai ales că eu eram familiarizată cu Dumnezeu, eu Îl cunoscusem într-o oarecare mă-sură pe Dumnezeu. Ceva înlăuntrul meu a tresărit și ea m-a întrebat atunci dacă vreau să trăiesc o viață despărțită de Dumnezeu, continuând în felul acesta sau vreau să-L cunosc mai mult pe El. Care este alegerea mea?
Aceste întrebări au fost zguduitoare pentru mine. A fost o perioadă foarte grea, pentru că a trebuit să iau cea mai importantă decizie din viața mea, mai ales că atunci era o persoană în viața mea care luase locul lui Dumnezeu. Divinizam acea persoană care era prietenul meu. Îmi doream din toată inima să mă întorc la Dumnezeu și să am o relație strânsă cu El, dar în același timp o parte din mine striga nu. O parte da și o parte nu. În inima mea a fost o bătălie extraordinară.
Viața mea era chiar pe marginea prăpastiei. Totuși am luat decizia de a-L urma pe Dumnezeu. Mi-a fost foarte greu, dar nu regret nici o clipă că am făcut această alegere. Și încet, încet viața mea a început să se schimbe, am început să merg la biserică. Și atunci am putut să fac diferența între discotecă și destrăbălare, care fusese viața mea dinainte și ceea ce era acolo.
La Biserica penticostală din Mangalia am văzut cum tinerii se pot distra și se pot simți bine și în același timp să respecte principiile lui Dumnezeu.
I-am spus unchiului meu: „Aici m-am distrat mai bine decât la discotecă.” Și nu băusem, nu dansasem provocator, cum dansam până atunci, nu îmi mai doream să fiu centrul atenției. Deja atenția mea era îndreptată spre altceva, era îndreptată spre Dumnezeu. Nu mai eram interesată ca eu să fiu în centrul atenției, deja ceva se schimbase.
Reporter:
- Diferența este așa cum spune Ioan Botezătorul: “Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez.” Diferența o face persoana care este pe primul loc în viața mea – când eu sunt pe primul loc sau prietenul meu sau când Cristos este pe primul loc în viața mea.
Anca Dumitrașcu:
- Am început să mă implic în grupul de tineri, dar spre uimirea mea, tatăl meu s-a împotrivit extraordinar de mult. Când eu am luat hotărârea să-mi dedic viața în totalitate lui Hristos, tatăl meu mi-a spus că nu mai sunt copilul lui, că nu-i mai port numele și că dacă plec, dacă ies pe ușă, să nu mă mai întorc acasă.
Am ieșit pe ușă și în drum spre biserică mă întrebam: „Doamne, o să mă mai întorc acasă?” Tata fusese foarte violent. Și inima mea era din nou sfâșiată. Atunci, pentru prima dată am spus: „Doamne, dacă pentru Tine trebuie să renunț la tata, o voi face.”
După biserică m-am întors acasă, iar tatăl meu era ca un mielușel. Dacă dimineața răcnise ca un leu, acum era ca un mielușel și din nou am văzut minunea lui Dumnezeu în viața mea.
Reporter:
- Ce s-a întâmplat între timp cu dumnealui?
Anca Dumitrașcu:
- El de multe ori îmi spunea că mi-am distrus viața, c-am închis toate ușile. Și prefera să mă lase la discotecă. Îmi interzicea să citesc Biblia. Mă gonea: „Du-te la discotecă!”. Dacă înainte îmi spunea: „Ce tot atâta discotecă?”, acum el mă trimitea la discotecă. Prefera să merg la discotecă decât la biserică. Dar acum, Dumnezeu a făcut o minune în familia mea. Acum el este interesat de ceea ce fac eu la biserică.
Reporter:
- Cum ți-ai putea caracteriza viața de acum?
Anca Dumitrașcu:
- Deși sunt patru ani de când eu m-am întors la Dumnezeu și de când eu am început să am o relație personală cu Isus, mult timp am trăit în mediocritate. Am fost un soldat inactiv, nepregătit. Deși învățam unele lucruri despre război, deși știam că Dumnezeu a pus mult în mine, a investit mult în mine, foarte mult timp am trăit sub acest potențial.
Am înțeles că Dumnezeu vrea să fiu un soldat activ, un luptător în armata Lui și am înțeles că El vrea să folosească darurile mele pentru a schimba viețile oamenilor.
Aș vrea să-i încurajez pe toți tinerii care cred că sunt neimportanți, că nu au valoare. Toate astea sunt minciuni pe care Diavolul ni le bagă în cap.
Vă dau un sfat: ascultați mai mult de vocea lui Dumnezeu care vă spune că sunteți iubiți, că sunteți de preț în ochii Lui, că aveți valoare. El a investit așa de mult în fiecare din noi. Nu lăsați să se piardă ceea ce El a pus în fiecare din noi. Trăiți la potențialul maxim. Dați totul pentru El!
În ultima perioadă, prietenii mei dinainte mă opresc pe stradă și-mi spun: „Anca, nu știu ce se întâmplă cu tine, dar tu ești altfel. În ultimul timp, tu te-ai schimbat. Efectiv, nu mai ești tu. Fața ta radiază. Ce se întâmplă cu tine? Vrem și noi ce ai tu. Care-i secretul tău?”
I-am spus unei prietene: „Secretul meu este Dumnezeu și părtășia, relația personală pe care eu o am cu El.” Cred că este cel mai important lucru, cel mai de preț lucru, să ai o relație personală cu El.
Abia acum simt că trăiesc cu adevărat. Acum îmi vine să mă sui pe acoperiș și să strig în gura mare că Dumnezeu este viu și că El îi iubește pe oameni.
Reporter:
– Dragi cititori, dacă vreți să experimentați transformarea completă a vieții, dacă vreți să cunoașteți bucuria, fericirea, pacea și viața din belșug pe care o promite Domnul Isus Cristos, lăsați-vă modelați de Dumnezeu, încredințați-vă viața în mâna Lui și El va face lucruri mari, așa cum s-a întâmplat și cu Anca Dumitrașcu și cu viețile multor altor milioane de oameni.
