Interviu realizat de Dana Eremia – Radio Vocea Evangheliei – Timișoara
“Dar oare ce faci când vin probleme în viața ta, când poate tocmai ți-ai pierdut slujba sau tocmai administratorul blocului a afișat cheltuielile de bloc și-ți dai seama că venitul îți este mult mai mic decât cheltuielile pe care le ai în luna respectivă, sau ai o boală sau un alt necaz în viața ta – ce faci atunci – Îl lauzi pe Dumnezeu?”
*
Magda Ten Hoor (Laze):
– Îmi amintesc foarte bine o zi de duminică, în care am cântat într-o biserică din Cluj. Eu nu obișnuiam să vorbesc înainte de a cânta, dar atunci am vrut să spun ceva. Textul cântării era: “Astăzi mă închin Domnului și Îi cânt slavă, căci El mult bine mi-a făcut”. Eu am spus ceva cam așa: “Este ușor să-L lauzi pe Dumnezeu când toate lucrurile îți merg bine, când ai o slujbă bună, când hambarele-ți sunt pline, când ți-ai luat toate examenele cu note mari, când copiii îți sunt sănătoși sau ai un soț minunat. Dar oare ce faci când vin probleme în viața ta, când poate tocmai ți-ai pierdut slujba sau administratorul blocului a afișat cheltuielile de bloc și-ți dai seama că venitul îți este mult mai mic decât cheltuielile pe luna respectivă, sau ai o boală sau un alt necaz în viața ta – ce faci atunci – Îl lauzi pe Dumnezeu? El merită toată lauda! Care este atitudinea ta în mijlocul încercărilor față de El?”
Atunci mi-era ușor să spun toate acestea pentru că viața mea era foarte frumoasă. Tocmai terminasem facultatea, aveam o familie minunată, un soț care mă iubea mult – era ceea ce mi-am dorit dintotdeauna – aveam o slujbă bună și eu și soțul meu, aveam și bani, nu foarte mulți, dar erau suficienți, aveam un copil și așteptam un al doilea copil; parcă tot ce ne-am propus eu și soțul meu părea să prindă contur.
Ne-am propus o casă plină de copii pe care să-i creștem, să ne bucurăm de ei, să îi învățăm să schieze și să mergem împreună la schi.
Atâtea lucruri frumoase ne-am propus că o să facem cu copiii noștri, și că ne vom bucura de fiecare clipă, de zilele însorite, de ploaie, de zăpadă și puteam să-L laud pe Dumnezeu. Era foarte, foarte simplu pentru mine atunci să spun: “Lăudați-L pe Dumnezeu și când sunt necazuri în viața voastră”.
Au trecut 2 săptămâni de la acea duminică și a urmat examenul meu practic la ce am spus atunci.
Mi-amintesc că eram în cameră și a sunat telefonul; eram cu copilul meu în cameră și cineva mi-a spus de la capătul celălalt al firului că soțul meu a murit într-un accident…
În momentul acela, visele mele, acel castel pe care l-am construit oarecum în visul meu s-a prăbușit și… nu pot să vorbesc acum despre durerea aceea, pentru că oricât aș vrea, nu aș putea… Cuvintele sunt prea sărace ca să descrie ce am simțit atunci și nici nu ai putea să înțelegi, pentru că eu cred că nu poate înțelege cineva decât dacă a trecut pe acolo pe unde am trecut eu.
În acel moment mi-am amintit foarte bine ce-am spus cu 2 săptămâni înainte, dar, cu toată părerea de rău, m-am uitat în mine și m-am revoltat la adresa lui Dumnezeu. M-am uitat spre cer și am spus: “Doamne, cum ai putut să faci asta?”.
Cunoșteam versetul din Romani capitolul 1, versetul 18, care spune că “Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necins-tiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri” . Am stat și m-am gândit dacă n-a fost sau nu este păcat în viața mea, ceva ce să nu-I fi mărturisit lui Dumnezeu, dar n-am găsit absolut nimic. Atunci am zis: “Doamne, ești nedrept! Unde ai fost Tu, dacă într-adevăr ești în controlul tuturor lucrurilor? Cum ai putut să permiți asta, ce-am făcut eu ca să merit asta?”
Îmi amintesc că plângeam acolo în cameră, revolta care izbucnea în mine mă copleșea și mai tare, iar copilul se uita la mine și nu înțelegea nimic din ceea ce se întâmpla acolo.
Am zis: “Doamne, îmi pare rău, dar ești atât de nedrept!”.
Am înțeles mai târziu că El era acolo, în cameră cu mine, chiar și în momentul acela. Am înțeles mai târziu că El suferea alături de mine, am înțeles mai târziu că-n tot acel timp El nu m-a părăsit…
A urmat o vreme, chiar un an de zile când eu n-am mai putut să cânt. Tot timpul mă gândeam că nu pot să-L laud pe Dumnezeu, nu mai pot să-L laud pe El, pentru că îmi făcuse asta mie. De ce mi-a făcut asta, de ce nu m-a protejat?
Știam că atunci când m-am întors la Dumnezeu – când ne întoarcem la Dumnezeu – Dumnezeu nu ne promite că n-o să mai trecem prin valea umbrei morții…dar am zis: “Bine, putea să mi se întâmple altceva, o boală a copilului, dar nu chiar așa.”
Credeam totuși că voi fi protejată oarecum când m-am întors la Dumnezeu, așteptam mai multă protecție din partea Lui.
Aceasta a fost cauza răzvrătirii – faptul că eu am crezut că voi fi privilegiată dacă mă voi întoarce la Dumnezeu. Iar întorcându-mă la El, El nu va îngădui peste viața mea lucruri foarte, foarte grele.
N-am mai cântat aproape un an de zile. A fost… nu pot să vorbesc acum de vremea aceea…
Într-o seară, după ce copiii mei s-au culcat – între timp născusem și fetița – eram foarte obosită, dar m-am așezat în cameră și îmi amintesc că m-am uitat în colț, unde era chitara mea, pe care n-o mai luasem de multă vreme. Am luat-o puțin. Nici n-am știut că o să cânt în seara aceea – am luat-o așa puțin și m-am jucat pe corzi. În mintea mea a venit atunci cântarea: “Ce-aș avea, ce-aș avea de n-ar fi în jurul meu dragostea Ta? Ce-aș avea de nu m-ar ocroti mâna Ta?” și am cântat-o.
În timp ce cântam, am înțeles că dacă am ceva, am NU pentru că eu merit, ci pentru că El este în jurul meu, că El mă protejează și tot ce am, am din mâna Lui.
În timp ce cântam, simțeam prezența lui Dumnezeu acolo. Atât era de evidentă prezența Lui în camera mea, încât am terminat cântarea și am continuat cu altă cântare și a fost o noapte lungă, în care am cântat foarte mult.
De fapt, aceea a fost noaptea în care am înțeles că El a fost tot timpul în cameră cu mine. Dar eu n-am realizat până atunci că El este acolo ca să mă mângâie, să vindece rana mea și este acolo ca să mă susțină și să mă încurajeze.
De atunci am continuat să cânt, și pe măsură ce-L lăudam pe Dumnezeu, parcă mă ridicam deasupra necazului meu și începeam să văd binecuvântările care sunt în viața mea. Nu mai vedeam ce nu am, ci ce am.
În seara aceea I-am spus lui Dumnezeu că chiar dacă nu înțeleg de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat, eu decid să-L laud pe El, în mijlocul necazului meu. Chiar dacă nu voi înțelege niciodată, eu m-am hotărât în seara aceea în inima mea să-L laud pe El toată viața mea.
*
La data publicării acestei cărți, statutul meu s-a schimbat. În Iulie 2004 m-am recăsătorit. După 13 ani în care am învățat o dependență totală de Dumnezeu, El a adus în viața mea un bărbat. Soțul meu este olandez, Îl iubește pe Domnul și are o relație specială cu El. Acum mă pregătesc să fiu pentru a treia oară mămică.
