“Eram disperat după muzică house și pornografie.”
În satul în care a crescut Daniel – Beregsăul Mare, lângă Timișoara – se ascultau doar manele. Însă Daniel era orientat spre muzică house și techno.
De asemenea, pornografia a jucat un rol complet nefast în viața lui. A avut probleme cu pornografia, pe care o găsea în reviste, pe Internet, în poze sau în filme.
Daniel a absolvit Facultatea de Matematică aplicată în economie și are 22 de ani. La un moment dat a avut un vis, care a marcat momentul din care Daniel, cu ajutorul lui Dumnezeu, a început să scape din mocirla în care se afla.
*
Daniel Șandor:
– Orice tânăr poate avea astfel de probleme, și în mod special eu aveam astfel de probleme. Eram cu totul implicat în toate acestea și chiar cufundat în ele.
Chiar daca păream un om religios, care mai mergea cu preotul prin sat cu crucea, sau mergea din când în când la biserică, totuși căutam cu foarte mare însetare localurile unde se asculta o astfel de muzică, distracțiile, discotecile, tot ce i se părea unui tânăr că ar putea să-i ofere plăcere.
De asemenea, pornografia a avut un foarte mare impact asupra vieții mele, și cred că majoritatea tinerilor din țara aceasta se confruntă cu această problemă, fie că vor sau nu să recunoască.
Pornografia este un instrument al Diavolului, prin care Diavolul vrea să ne apropie cât mai mult de el și să nu-L ascultăm pe Dumnezeu.
Reporter:
- Daniel, tu erai dependent de acest gen de muzică, toate CD-urile pe care le găseai la prieteni le copiai pe calculatorul tău și le ascultai. Era bucurie, plăcere, sau o goană continuă după vânt?
Daniel Șandor:
- Mie mi se părea că este o plăcere, dar era o goană după vânt. Muzica aceasta m-a determinat la a avea fel de fel de senzații, trăiri în cât mai mare exaltare. Căutam tot ce însemna muzică techno, house, chiar trance, muzică creată de DJ-ei, un fel de muzică zgomotoasă și cam atât.
De la vârsta de 15 ani am început să fiu dependent de acest fel de muzică și de pornografie. Un coleg de bancă, care era și el dependent de această muzică, a început să mă influențeze și pe mine dându-mi CD-uri cu astfel de muzică.
De atunci a început totul, a început căutarea mea însetată după astfel de melodii. Am ajuns să adun tot ce însemna muzica house și techno. Intram pe Internet, navigam pe site-uri ale acestor DJ-ei și adunam poze.
Reporter:
- Cum a început povestea cu pornografia?
Daniel Șandor:
- Eram prin clasa a 5-a când unul dintre frații mei, afectat și el de pornografie, mi-a oferit câteva reviste, după care am început eu să le caut și să le achiziționez. Apoi, pe calculatorul meu, am încărcat poze și filme pornografice. Eram prins în aceste lucruri care creează tinerilor plăcere, dar care duc la moarte.
Reporter:
- De ce crezi că duc la moarte, ce poate fi rău acolo?
Daniel Șandor:
- Rău este faptul că aceste lucruri sunt imo-rale, rușinoase, nepotrivite. De aceea sunt interzise pe posturi de televiziune sau radio, dar culmea este că la chioșcurile de ziare nu sunt interzise și oricine poate să-și cumpere astfel de reviste. Sunt rele pentru că Dumnezeu le consideră rele, Dumnezeu le consideră păcat. Chiar dacă în lumea noastră mulți tineri le consideră ca ceva normal, obișnuit, ceva care trebuie să facă parte din viața tânărului, totuși, înaintea lui Dumnezeu sunt păcat și duc la condamnarea veșnică în iazul de foc.
Dumnezeu a lăsat ca plăcerea sexuală să aiba loc în cadrul căsătoriei, și nicidecum înainte, sau în relații de scurtă durată, relații în cadrul cărora tinerii cred că se iubesc, dar de fapt ei iubesc plăcerea sexuală și doresc să aibă parte de actul sexual. Mai apoi nu mai există nici așa zisa “dragoste” care trebuia să fie. De fapt este o cale prin care tinerii își satisfac poftele înainte de vreme.
Reporter:
- Cum te-ai ascuns de părinții tăi? Bănuiesc că a fost o luptă continuă să ascunzi toate aceste înclinații ale tale.
Daniel Șandor:
- Diavolul a reușit să mă ajute să mă ascund foarte bine, chiar dacă aveam zeci de reviste pornografice. Căutam locul potrivit, timpul în care eram singur acasă. De fapt atunci când ești singur acasă apare dorința de a face lucruri pe care nu ai dori să te vadă cineva că le faci. Dar este Cineva care te vede – Dumnezeul Cel viu, care vede toate lucrurile și care ne cunoaște chiar și gândurile.
Mergeam la prieteni să vizionăm filme pornografice. Nu am experimentat curvia la nivel fizic – pot să spun că a fost harul lui Dumnezeu care m-a păstrat neatins cel puțin la acest nivel, mai ales că participam mereu la distracții și chefuri care se sfârșesc cu astfel de lucruri.
Nu am avut nici un contact fizic sexual, însă orice tânăr care vizionează filme pornografice, de obicei recurge la masturbare. Aceasta a pus stăpânire și pe mine.
Reporter:
– A fost un moment dat în viața ta când Dumnezeu a produs un cutremur care a distrus tot ce era vechi și rău.
“Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”
A fost un moment în care ai avut un vis, moment din care viața ta a plecat pe un alt drum.
Daniel Șandor:
– Înainte de a vă istorisi visul, trebuie să vă spun că am încercat în repetate rânduri să scap de pornografie, deoarece am înțeles că este ceva rău, care lui Dumnezeu nu-I place.
Chiar I-am făcut o juruință lui Dumnezeu și I-am spus: “Doamne, vreau să nu mai recurg la aceste lucruri, să nu mă mai uit la aceste imagini”, însă juruința mea nu a ținut foarte mult. Asta deoarece doar în Cristos poți fi o făptură nouă.
Moralitatea noastră sau încercările noastre de a deveni oameni noi și de a face voia lui Dumnezeu prin puterea noastră, eșuează întotdeauna.
Înainte de a avea acel vis, unul dintre frații mei, care și el a fost prins de pornografie, s-a întors la Dumnezeu și i-am văzut viața complet schimbată.
În visul pe care l-am avut, se făcea că trebuia să merg la un spital. Am ajuns la acel spital, am pășit pe un coridor al spitalului și mergând pe hol, uitându-mă în stânga și-n dreapta, am observat că în saloane, în loc de bolnavi pe paturi, erau tineri cam de vârsta mea, care dansau pe muzică house și techno, exact ce ascultam eu.
Erau camere ca un fel de discoteci, și nicidecum camere cu bolnavi pe paturi. Am ajuns la capătul acelui coridor și am ajuns în curtea acelui spital din visul meu. Acolo erau niște piscine cu mulți oameni dezbrăcați, care se destrăbălau acolo.
La un moment dat toți oamenii aceia au început să fugă, să strige, erau disperați, ceva se întâmpla în locul acela. Parcă începea să ia foc acel loc și parcă era sfârșitul lumii și mânia lui Dumnezeu se revărsa peste acel loc. Am fugit cât am putut de acolo și am ajuns în sfârșit la o apă curgătoare, unde erau mulți tineri.
Semnificația visului am înțeles-o chiar în dimineața următoare. Spitalul era plin cu oameni bolnavi spiritual, nu fizic. Acei bolnavi mă repre-zentau pe mine – oameni care căutau să se distreze, așa cum căutam și eu. Curtea din spatele spitalului era locul unde am înțeles că Dumnezeu își revărsa mânia peste oamenii care trăiesc în desfrâu și păcat și nu se împacă cu Dumnezeu, nu caută să-și mântuiască sufletul. Diavolul este stăpânul celor ce trăiesc în păcat.
Reporter:
- Daniel, care a fost momentul culminant în toată această desfășurare de forțe, prin care Dumnezeu dorea să te scape de păcatul în care trăiai?
Daniel Șandor:
- Am participat la tabăra creștină de la Cortul Întâlnirii. Am fost uimit să văd așa mulți tineri care se adunau împreună să se închine înaintea lui Dumnezeu, să-L laude pe Dumnezeu, și să se roage împreună.
A fost o uimire pentru mine, deoarece atâția tineri adunați la un loc nu mai văzusem decât în Timișoara, la festivalurile la care luam și eu parte – Festivalul berii, Festivalul vinului și alte astfel de evenimente la care tinerii se adună să se destrăbăleze, să se îmbete, să chefuiască.
Vă dați seama că a fost o discrepanță enormă între ceea ce am trăit eu în Timișoara și ceea ce am trăit la acel Cort al întâlnirii, unde era prezent Duhul lui Dumnezeu.
Dumnezeu m-a sensibilizat, m-a făcut conștient de păcatele mele, de starea în care mă aflam. Am început să plâng cum n-am mai plâns niciodată. Atunci Dumnezeu S-a atins într-un mod deosebit de mine. De atunci m- am hotărât din toată inima, cu ajutorul lui Dumnezeu, să renunț la toate plăcerile păcătoase ale vieții.
Reporter:
- Ce ai făcut cu “materialele” tale secrete, după ce ai revenit din tabără?
Daniel Șandor:
- Când m-am întors, am ars toate revistele porno pe care le aveam, CD-urile le-am rupt și le-am aruncat la gunoi, iar calculatorul l-am “dezinfectat”, ștergând sutele de imagini și melodii pe care le aveam stocate acolo.
Reporter:
- Dumnezeu poate face noi chiar și lucrurile noastre, atunci când ne schimbă pe noi. Chiar dacă până atunci calculatorul tău era un vector spre iad, ai hotărât să-l faci să devină un vector spre rai – ștergând de pe el tot ce ținea de Satana.
Daniel Șandor:
- Transformarea a avut loc în toate domeniile vieții. Un om care este prins de vicii, de patimi, nu poate să se lase de ele, chiar dacă se străduiește din toată inima și vrea să renunțe la alcool, la fumat, la curvie, la pornografie. Fiind dependent de toate acestea, nu se poate lăsa singur de ele.
Însă, atunci când intervine Dumnezeu în viața unui om care se lasă schimbat de El, Dumnezeu face o transformare totală. La Dumnezeu există eliberare de orice patimă sau orice viciu.
Schimbarea mea a fost un semnal și pentru prietenii mei. Prietenul meu foarte bun din Timișoara, care-mi trimitea CD-uri cu muzică house și altele de genul acesta, a fost uimit să vadă că pur și simplu nu mai reacționez în niciun fel la ceea ce el îmi spunea despre DJ-i și despre acest gen de muzică. Ceilalți prieteni de la mine din sat au fost întristați că nu le-am dat lor CD-urile pe care le-am distrus și aruncat la gunoi, dar nu am vrut să-i nenorocesc și pe ei.
Am început să citesc cât mai mult Biblia, să-L cunosc pe Dumnezeu cât mai bine. Mă bucur și Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt un copil al Lui.