„Sophia” tradus din greacă înseamnă „Înţelepciunea Divină.” Aşa cum este folosit în Biblie acest termen pentru a indica un atribut general al Divinităţii, autoritatea Sa atot-înţeleaptă, cât şi raţiunea Sa superioară.
Termenii personificând Înţelepciunea, folosit în mod comun în Vechiul Testament, în particular în pasajele înrudite cu Noul Testament, şi revelaţia lui Hristos, au fost unanim percepute de Părinţi ca şi întruchipare a Fiului lui Dumnezeu. De exemplu, aceasta este înţelegerea generală a Bisericii a cuvintelor despre Înţelepciune conţinute în Cartea Proverbe (9:1-9).
Actele din Primul, al Treilea, al Şaselea şi al Şaptelea Consiliu Ecumenic mărturisesc despre faptul că întreaga Biserică Ortodoxă a aplicat termenul Înţelepciunea Divină celei de Doua Întruchipări Divine. Astfel, Primul Consiliu Ecumenic a vorbit despre indescifrabila Înţelepciune, „Care a creat tot ce a fost creat”, – despre Înţelepciunea ne creată, fără origine, fără început, adică despre Hristos, pentru că Hristos este Puterea lui Dumnezeu şi Înţelepciunea lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:24)140.
În Actele celui de-al Şaptelea Consiliul Ecumenic citim: „Domnul nostru Isus Hristos, Dumnezeul nostru adevărat, Înţelepciunea existentă în sine a lui Dumnezeu Tatăl, care S-a manifestat pe Sine în trup, şi prin dispensaţia Sa măreaţă şi divină (literar, economia) ne-a eliberat de ispitele idolatriei, îmbrăcându-Se în natura noastră, a restaurat-o prin cooperarea Duhului, care împărtăşeşte mintea Sa…”141
„Din cele mai vechi timpuri şi mai departe multe ţări Ortodoxe au consacrat bisericile Domnului Isus Hristos ca Înţelepciunea lui Dumnezeu.” Acest fapt confirmă de asemenea că cuvintele „Înţelepciunea lui Dumnezeu” se referă la a Doua Întruchipare Divină142.
Arhiepiscopul Michael Pomazansky notează faptul că templelor antice creştine nu li s-a dar rar nume de concepte creştine. Astfel, în Chalcedon era o biserică a lui St. Irene – „nu a martirului Irene, ci a lui Irene, pacea lui Hristos”, aşa cum se explică în Chet’yi Mineyi (Vieţile sfinţilor în ordinea zilelor lor comemorative) pentru 27 ianuarie. „În Contantinopol St. Gregory Teologul a rostit cuvintele faimoase cu privire la Sfânta Trinitate în templul lui Anastasia – nu Anastasia martirul, ci Anastasia, Învierea lui Hristos. La fel este şi cu templul lui Paraskeva – nu martirul Paraskeva ci Paraskeva – Vineri, ziua suferinţei Salvatorului şi a coborârii Sale în iad (descrise foarte frecvent în icoanele vechi).”
„De aceea,” spune Arhiepiscopul M. Pomazansky, „referinţa sophiologilor la tradiţia Bisericii în est în păstrarea ideii Sophiei care s-a exprimat pe sine în construirea templelor St. Sophia şi în pictarea icoanelor suferă de a fi forţată extrem” (Arhiepiscopul Archpriest Michael Pomazansky „O zhizni, o vere, o Tserkvi” / Despre Viaţă, Credinţă şi Biserică /, o colecţie de articole, a doua ediţie, Jordanville, 1976, p. 136).
Învăţătura Părinţilor Bisericii despre Isus Hristos ca Înţelepciunea lui Dumnezeu şi acest nume al celei de-a Doua Întruchipări Divine a fost percepută „ca un adevăr clar şi indiscutabil de întreaga Biserică universală”143.
Cu toate acestea, pseudo-înţelepciunea acestei lumi alege să vadă o fiinţă specială, spirituală în termenul Vechiului Testament „Sophia”.
Scrierile lui Vladimir Soloviev (1853 – 1900) au contribuit în multe feluri la răspândirea mitologiei Sophiană în Rusia. Acest gânditor strălucit a exercitat o influenţă enormă asupra filozofiei religioase ruse şi asupra gândirii teologice. Impactul său este mare chiar azi.
Conceptul Sophia ocupă un loc excepţional în scrierile lui Soloviev144 unde acesta a trecut prin tot felul de metamorfoze. El o asocia cu Hristos, cu „sufletul lumii” (Sufletul Lumii), cu „umanitatea ideală şi veşnică universală,” cu Mama lui Dumnezeu, cu „Îngerul păzitor al lumii”145. Sophia (a lui Soloviev) a dobândit de asemenea un aspect complet diferit spiritual – acel al Feminităţii Veşnice (Die ewige Weiblichkeit) care a apărut pe baza Romantismului, cabala rabinică şi fantezia gnostică furtunoasă.
Acest aspect feminin al lui Sophia a avut un înţeles special pentru Soloviev. El era un fel de experienţă mistică a dragostei care l-a însoţit toată viaţa sa. „Sophia” nu a inspirat doar poezia sa ci întreaga sa creativitate filozofică. Pentru Soloviev filozoful, ea nu era atât de mult un fenomen speculativ, ca unul mistic-real (indiferent cât de paradoxal ar suna acesta). Soloviev (cât şi decedatul Fr. S. Bulgakov) a avut o percepţie vizuală a lui Sophia şi el a descris întâlnirile sale mistice cu imaginea ei în cele mai lirice poeme care ulterior au inspirat întreaga generaţie de simbolişti ruşi (A. Blok şi A. Bely, în particular).
Nu am vorbi despre această evidentă înşelăciune spirituală şi într-un fel sinistră „idilă” metafizică a lui Soloviev cu „Sophia” dacă ei nu ar fi persistat în învăţătura a doi gânditori teologici faimoşi din secolul 20 – preoţii Pavel Florensky şi Sergei Bulgakov care azi au mulţi adepţi în Rusia şi în multe alte ţări.
Aceşti ucenici direcţi şi adepţi ai lui Vladimir Soloviev au absorbit nu doar ambiguitatea gnostico-panteistă a învăţătorului lor, ci toată „confuzia amăgirii erotice” (arhiepiscopul Georgii Florovsky) de asemenea. În meditaţia lor intelectuală asupra Eternul Feminin, asupra lui Sophia, Florensky şi Bulgakov l-au lăsat pe Soloviev destul de departe prin crearea unor imagini şi mai hulitoare a ei. Dacă, potrivit lui G. Florovsky, învăţătorul lor a încercat să creeze o „sinteză ecleziastică dintr-o experienţă laică” (35), aceşti doi predicatori ai Sophianismului au fost investiţi cu un rang clerical.
Arhiepiscopul Seraphim Sobolev vorbeşte despre doctrina Sophiană a lui Florensky şi Bulgakov ca o „învăţătură cu adevărat eretică, cu o viziune gnostică şi lumească păgână,” conducând la un „haos dogmatic”146.
Cu privire la teologia lui Fr. S. Bulgakov, acest Arhiepiscop scrie că „aceasta nu este doar o dezvoltare anormală a gândului teologic, ci de asemenea cel mai serios păcat. Potrivit Părinţilor, cel mai grav păcat este păcatul împotriva credinţei Ortodoxe pentru că el nu este înrădăcinat în slăbiciunea scuzabilă a naturii umane, ci este un păcat al naturii noastre spirituale care ne lipseşte de harul Duhului Sfânt”147. Fiind o erezie, învăţătura Sophiană, spune Arhiepiscopul Seraphim, „poate pune în pericol chiar existenţa Bisericii Ortodoxe pe pământ, dacă nu este respinsă şi condamnată în mod decisiv de cele mai Înalte Autorităţi ale Bisericii”148.
Mai târziu în Rusia ideile Sophianiste ale preotului Pavel Florensky şi ale Arhiepiscopului Sergei Bulgakov au fost răspândite foarte mult. Pentru mulţi întrebarea lui Sophia rămâne încă nu chiar clară.
Din acest motiv este foarte important să ştim că Sophianismul a fost de două ori condamnat de decizia consiliului, aşa cum este dovedit de două documente:
1) Un decret al Patriarhului Moscovei datat în 24 august, 1935, Nr. 93.
În acest document se spun următoarele: „Prin decizia noastră din 24 august 1935, Nr. 93 s-a hotărât:
i) Învăţătura Profesorului şi Arhiepiscopului S.N. Bulgakov – care, prin interpretarea sa arbitrară şi ciudată (Sophiană), deformează adesea dogmele credinţei Ortodoxe, care în unele dintre punctele sale repetă direct învăţăturile false deja condamnate de deciziile consiliului Bisericii, şi deducţiile posibile care au rezultat şi care s-ar putea dovedi chiar periculoase pentru viaţa spirituală – această învăţătură trebuie să fie recunoscută ca fiind străină de Biserica Ortodoxă Sfântă a lui Hristos, şi toţi slujitorii ei credincioşi şi copiii trebuie să fie avertizaţi împotriva acceptării acestei învăţături.
ii) Acei Arhiepiscopi Ortodocşi Evlavioşi, clericii şi laici care au îmbrăţişat în mod indiscret învăţătura lui Bulgakov şi care au susţinut aceasta în predica şi lucrările lor, fie scrise fie tipărite, trebuie să fie chemaţi să corecteze erorile comise şi să fie credincioşi statornici faţă de „doctrina sănătoasă”.
2) O decizie a Consiliului Episcopilor din Biserica Rusă Ortodoxă de peste hotare din 17/30 octombrie 1935 cu privire la noua învăţătură a Arhiepiscopului Sergei Bulgakov despre Sophia, Înţelepciunea lui Dumnezeu.
Primele trei puncte ale acestei Decizii afirmă:
„i) A recunoaşte învăţătura Arhiepiscopului Sergei Bulgakov despre Sophia Înţelepciunea lui Dumnezeu ca fiind eretică.
ii) A informa Metropolitan Yevlogy de această Decizie a Consiliului şi de a cere că el îl sfătuieşte pe Arhiepiscopul Bulgakov cu intenţia de a-l obliga să renunţe în mod public la învăţătura sa eretică cu privire la Sophia şi să facă un raport despre consecinţele unei astfel de sfătuire pentru Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse de peste hotare.
iii) În cazul în care Arhiepiscopul Bulgakov nu se pocăieşte, prezenta Decizie a Consiliului care condamnă erezia Sophianismului va fi făcută de cunoscut tuturor Bisericilor Autocephalous.”
Printre lucrările care resping erezia Sophianismului cineva trebuie mai întâi să menţioneze lucrările lui St. John (Maximovitch)149 şi cartea lui Arhiepiscopul Seraphim (Sobolev) „O nouă învăţătură cu privire la Sophia Înţelepciunea lui Dumnezeu”, Sofia, 1935. Aceasta este „cea mai importantă lucrare critică a Arhiepiscopului Seraphim despre Sophiologie în secolul al 20-lea”, – cu privire la amândouă volumele sale (525 pagini) şi conţinutul ei (Lucrări Teologice, 27, M., p. 61).
Separat de cartea aceasta memorabilul Arhiepiscop Seraphim a dedicat totuşi o altă lucrare pentru această problemă – „Apărarea de Arhiepiscopul S. Bulgakov despre erezia Sophianismului în faţa condamnării sale de Consiliul Episcopilor al Bisericii Ortodoxe Ruse de peste hotare”, Sofia, 1937.
Lucrările menţionate mai sus, scrise într-un spirit patristic demolează complet erezia Sophianistă a lui Bulgakov şi Florensky.
Decizia Consiliului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse de peste hotare care a condamnat învăţătura falsă a Arhiepiscopului S. Bulgakov s-a bazat pe o analiză teologică foarte serioasă făcută de Arhiepiscopii John (Maximovitch) şi Seraphim (Sobolev). Din acest motiv pretenţia făcută de Sophianişti că acei Episcopi care l-au declarat pe Bulgakov că este un eretic spune chipurile că nu a citit lucrările sale, este o minciună nefondată.
O altă minciună intenţionată este afirmaţia făcută de un cleric din Patriarhatul Moscovei, Hegumen Andronik (Trubachev), o rudă a lui Florensky şi unul care a popularizat ideile sale, că „în Biserica Ortodoxă Rusă de peste hotare cinstirea lui Florensky ca un martir a început în 1981. Numele său şi imaginea sa se găsesc pe icoana din New Martyrs. Fr. Pavel este cinstit în mod special ca un martir de Frăţietatea din St. Herman din Alaska (California)…” (JMP, No.12, p.31)150.
Biserica Ortodoxă Rusă de peste hotare prin Primul Ierarh Metropolitan Vitaly a făcut următoarea afirmaţie cu privire la presupusele glorificări ale preotului Pavel Florensky: „În numele Consiliului Episcopilor şi a Sinodului editorul acestui Messenger face un anunţ categoric că Biserica Ortodoxă Rusă de peste hotare nici măcar nu a considerat şi nu ar putea să se determine să facă o astfel de glorificare. O eroare supărătoare a caracterului pur iconografic a luat loc. Pe icoana din New Martyrs din Rusia numele lui Pavel Florensky a fost înscris dar nu şi imaginea sa.
Dacă face cineva o analiză a cărţii lui Fr. Pavel Florensky cu un titlu pretenţios „Stâlpul şi o afirmaţie a adevărului” şi a altor lucrări ale sale atunci un cititor ortodox este confruntat cu o imagine a acestui preot remarcabil cu un suflet turbulent care s-a aruncat în marea teologiei fără o busolă şi care navighează spre un ţel care nu este cunoscut nimănui inclusiv lui însuşi”. (Metropolitan Vitaly, Mesagerul Ortodox, o publicaţie lunară a Bisericii Ortodoxe Ruse de peste hotare, USA şi Canada, Nr. 30/31, pp.5-6.)
Patriarhatul Moscovei a popularizat învăţătura falsă a preotului Pavel Florensky şi a Arhiepiscopului Sergei Bulgakov pentru un lung timp. Mulţi ierarhi din Patriarhatul Moscovei au vorbit şi au scris despre ei; printre ei sunt: actualul Patriarh Alexy II (Adresa dată la a 8-a Adunare Generală a KEC, JMP No. 1, 1980), Mitropolitul din Rostov şi Novocherkassk Vladimir, a fost rector al Academiei Teologice Ruse /MTA/ (dizertaţia Stăpânului, vezi Lucrările Teologice, colecţia 21; discursul ţinut la MTA în 22 februarie, 1982, JMP No.4, 1982); Mitropolitul Philaret din Minsk şi Grodno, Exarhul Patriarhului din toată Belorusia, fostul rector de la MTA; Mitropolitul Pitirim din Volokalamsk, preşedinte al Comitetului Publicaţiei de la MP (Lucrările Teologice, colecţia 5; JMP, No.4, 1969; JMP, Nr. l, 1975, adresa dată în Uppsala; JMP, No.4, 1982); Mitropolitul din Smolensk Kirill, un fost rector din Leningrad (acum St. Petersburg) Academia Teologică – LTA, JMP, Nr. 7, 1982).
Lista celor care aparţin Patriarhatului Moscovei şi scriu apologetic despre Florensky şi Bulgakov poate fi extinsă de multe nume de clerici, profesori şi învăţători de la MTA şi LTA. Să numim doar câţiva dintre ei: Arhimandritul Platon (Igumenov), profesor la MTA (Dizertaţia Candidatului, St. Sergius şi Sfânta Trinitate Lavra, 1979, JMP No. 10, 1989); M.A. Starokadomsky (JMP, Nos. 4, 8, 1969); Arhiepiscopul Ioann Kozlov, A.I. Georgievsky (Vocea Ortodoxiei, Nr. 2, 1971); Arhimandritul Innokenty (Prosvirnin), Hegumen Andronik (Trubachev); Arhimandritul Iannuary (Ivliev), Arhiepiscopul Vladimir (Fedorov), amândoi sunt învăţători la Academia Teologică de la St. Petersburg, şi mulţi alţi clerici de la Patriarhatul Moscovei.
Lista de mai sus este o dovadă semnificativă a rolului PM în cauza răspândirii ideilor Sophianiste în Rusia.
Pe deasupra, Jurnalul Patriarhatului Moscovei (JPM) era până de recent esenţial singura scriere spirituală permisă de autorităţile sovietice pentru milioanele de oameni ortodocşi din Rusia; aceşti oameni erau, ca o regulă, nu doar teologic ne-educaţi ci au fost lipsiţi de catehiza de bază. Şi pentru a face lucrurile chiar mai rele, paginile acestui jurnal au fost prezentate pentru mai multe decade o imagine a „urâciunii pustiirii”. JPM predică, despărţit de ecumenism, tot felul de învăţături false şi simple erezii pentru clericii de la PM şi pentru multe suflete inocente.
Şi, probabil, ereziei Sophianismului i se acordă cea mai mare onoare. Această erezie, sub masca subtilei „creativităţi teologice” este forţată de studenţii de la Academii Teologice şi de la Seminare, adică viitorii preoţi şi teologi; este un subiect al multor dizertaţi Master şi de Candidaţi; în prezent, mulţumită exemplului dat de PM, revistele laice şi ziarele îi menţionează frecvent pe Florensky şi Bulgakov, ei sunt discutaţi la radio şi televizor ore în şir.
Erezia Sophianismului a pătruns atât de adânc minţile multor clerici de la PM şi a turmei lor, a otrăvit conştiinţa lor într-o măsură atât de mare încât nimeni nu este capabil să se elibereze de aceasta!
Lucrări serioase a căror subiect este această învăţătură periculoasă din punct de vedere spiritual pentru critica riguroasă au fost scrise despre Sophianism. Trebuie subliniat că Sophianiştii de obicei sau deformează sau muşamalizează persistent criticile preotului Pavel Florensky şi Arhiepiscopului Sergei Bulgakov151.
Explicarea esenţei ereziei Sophianiste este dincolo de scopul acestui eseu. Facem o trimitere cititorului la lucrarea capitală a Arhiepiscopului Seraphim (Sobolev) „O nouă învăţătură despre Sophia, Înţelepciunea lui Dumnezeu” (Sofia, 1935) care expune erezia Sophianismului şi pe baza căreia învăţătura falsă a fost condamnată de Consiliul de Episcopi din Biserica Ortodoxă Rusă de peste hotare.
În acest eseu suntem interesaţi de această erezie pentru că creatorii ei preotul Pavel Florensky şi Arhiepiscopul Sergei Bulgakov, au introdus a patra întruchipare feminină în Trinitatea Divină prin învăţătura concepută cu viclenie despre Sophia (înrădăcinată în filozofia păgână a lui Plato, în învăţătura cabalistă, cât şi în gnosticismul condamnat de Biserică, în special în gnosticismul Valentinian şi o serie de alţi gnostici teozofi târzii). Încă câţiva paşi şi suntem aproape de o „teologie a femeilor” şi un vis ecumenic feminist de a-l „feminiza” pe Dumnezeu. Deja auzim voci vorbind despre „zeiţa-mamă” alături de „Dumnezeu Tatăl” în cadrul creştinismului. Astfel, la a 6-a Adunare a WCC din Vancouver (1983) unde „preoţia” femeilor a fost legalizată, mulţi participanţi „au îndemnat femeile să înlocuiască ideea de Dumnezeu Tatăl cu cea a zeiţei mamă152.” Şi în 1993 ecumeniştii femei au declarat-o pe Sophia ca zeiţă a lor şi i s-au închinat ei (vezi capitolul 6).
Noi „traduceri” ale Sfintei Scripturi conţinând forme gramaticale feminizate au fost deja publicate. În decadele recente Sfânta Biblie a fost supusă adesea deformării de „noi traduceri” în engleză şi în alte limbi.
Dar nici una dintre aceste „traduceri” nu a introdus atât de multe blasfemii ca cea publicată de WCC în 1983 şi intitulată „Inclusive Language Lectionary”.
Pentru a fi pe placul feminiştilor WCC au decis să „scape” Cuvântul lui Dumnezeu de „sexism” prin înlăturarea din Sfânta Biblie a tuturor pasajelor unde se „preferinţa” este dată bărbaţilor şi sexului masculin.
În noua „traducere”, schimbări hulitoare au intrat chiar în astfel de fraze sacre precum „Dumnezeu Tatăl”, care acum se citesc „Dumnezeu Tatăl/Mama”; „Fiul Omului” este înlocuit de „Copilul Uman”; „Împărăţia lui Dumnezeu” este înlocuită de cuvintele „Sfera lui Dumnezeu”; „Domnul” fiind de gen masculin este luat din Sfintele Scripturi şi este înlocuit cu cuvântul „Cel Suveran” care are genul neutru. În loc de „Domnul Dumnezeu” noua „traducere” oferă „Dumnezeu cel Suveran”.
În cartea Geneza unde ni se spune despre crearea omului, cuvântul „bărbat” este înlocuit de cuvântul „umanitate”. La menţionarea patriarhilor se adaugă numele femeilor: „Avraam tatăl nostru / şi Sara şi Agar mamele noastre.”
În Noul Testament, unde Evangheliştii vorbesc despre minunile Mântuitorului nostru, traducătorii ecumenici spun că Hristos a vindecat o „persoană”. Rugăciunea de mare preot a Mântuitorului de la Ultima Cină potrivit lui Sfântul Ioan, sună deosebit de hulitoare în această traducere.
Pentru redactarea Bibliei lor proprii, WCC a realizat un Comitet condus de luteranul Victor Roland Gold. Acesta era alcătuit din trei bărbaţi şi şase femei, una din ele era o călugăriţă Catolică. În procesul lucrării, unul dintre membrii Comitetului a plecat pentru că el s-a gândit că „această sarcină a mers dincolo de limitele permise de conştiinţa sa”.
Cea mai mare dificultate pentru Comitet au fost cuvintele „Dumnezeu Tatăl”. Feminiştii au cerut folosirea lui „Dumnezeiţa”, dar aceasta s-a dovedit a fi inacceptabilă, o înlocuire sugerată de cuvântul „părinţi” de asemenea a părut prea impersonală pentru aceşti inovatori; de aceea ei au venit cu un termen condamnabil „Dumnezeu Tatăl/Mama noastră”.
Criticii acestei lucrări revoltătoare, publicată sub titlul „Fragmente din Biblie”, au absolută dreptate când comentează că aceasta subminează chiar fundamentele creştinismului prin distrugerea completă a doctrinei despre Sfânta Treime.
Falsificarea voită a Sfintelor Scripturi a determinat proteste furtunoase chiar din partea revistelor şi ziarelor care sunt foarte îndepărtate de religie, cum ar fi New York Times, Newsweek, Time, Human Events, etc.
În ciuda protestelor şi criticii în masă, WCC a anunţat că susţine pe deplin noul text al „traducerii” unor pasaje din Sfânta Biblie153.
De aceea, nu este surprinzător faptul că reprezentanţii „teologiei femeilor” la ultima a Şaptea Adunare din Canberra şi-au permis să vorbească despre Mama lui Dumnezeu în temeni familiari154, sau să pună o întrebare similară cu cea a lui Dr. Margo Kessman din Germani, „Oare este Eva cea care a năzuit după cunoştinţă, atât de păcătoasă?”155.
Este vrednic de remarcat faptul că „teologii” sus menţionatului Institut Teologic din Paris judecă în aceeaşi manieră. Astfel, unul dintre învăţătorii ei, Nikolai Osorgin, când reflecta asupra Mamei lui Dumnezeu, susţine: „Dacă ajungem la conceptul unităţii tuturor femeilor în imaginea Mamei lui Dumnezeu, în ordinea prezentului veşnic care îmbrăţişează tot ceea ce a fost şi nu a fost, nu toate femeile (!) au o şansă (!) de a deveni Mama lui Dumnezeu”156.
FALSIFICĂRI ALE SFINTEI SCRIPTURI
[140] “Deianiia Vselenskikh Soborov” (The Acts of Ecumenical Councils), Kazan, 1887, vol. I, pp.19-28.
[141] Ibid., 1892, vol.VII.
[142] Archbishop Seraphim (Sobolev) “Novoe uchenie o Sofii Premudrosti Bozhiei” (The New Teaching concerning Sophia the Wisdom of God), Sofia, 1935,p.121.
[143] Ibid. p.121.
[144] Ludmila Perepiolkina, “Literaturno-kriticheskaia deiatelnost’ Vladimira Solov’eva v sisteme ego filosofskikh idei” (Literary-critical Activity of Vladimir Soloviev in the System of His Philosophical Ideas). Tampere (Finland), 1995, pp.35-37, 196-199.
[145] See, for example, such works of Vladimir Soloviev as “Chteniia of Bogochelovechestve” (Readings about Nature of God-Man) /particularly from the seventh reading onwards/, Brussels, 1969, pp. 295-304; “Smysl liubvi” (The Meaning of Love) and a series of his other philosophical and poetical works.
[146] Archbishop Seraphim (Sobolev) “Novoe uchenie o Sofii” (The New Teaching on Sophia), p. 513.
[147] Archbishop Seraphim (Sobolev) “Zashchita sofianskoi eresi protoiereem S. Bulgakovym pred litsom Arkhiereiskago Sobora Russkoi Zarubezhnoi Tserkvi” (The Defense of the Heresy of Sophianism by Protopriest S. Bulgakov in the Face of the Bishops’ Council of the Russian Church Abroad), Sofia, 1937, p.9.
[148] Ibid.
[149] Hieromonk John (Maximovitch). “Pochitanie Bogoroditsy i Ioanna Krestitelia i novoe napravlenie russkoi religiozno-filosofskoi mysli; Uchenie o Sofii, Premudrosti Bozhiei. (Veneration of the Mother of God and John the Baptist and a new direction of Russian religious philosophical thought; Teaching on Sophia, the Wisdom of God). Collection Letopis’ pochitaniia Arkhiepiskopa Ioanna (Maksimovicha). Saint Herman of Alaska Brotherhood, Platina, California, 1980, pp. 15-142.
[150] With regard to the Brotherhood of St. Herman of Alaska where according to Hegumen Andronik “Fr. Pavel is especially revered”, it must be said that this Brotherhood no longer exists and its former head, Herman (Podmoshensky) has been deprived of priestly rank “for breaking a series of canonical rules and for exhibiting pride and conceit and for being disobedient to the ecclesiastical authority to which he was canonically subordinate” (Minutes No. 74 of the meeting concerning the deprivation of priestly rank of Hegumen Herman (Podmoshensky) of the Presbyters’ Section of the Diocesan Council of the West American Diocese which had the authority of a Spiritual Court, 16 June 1988, under the chairmanship of V. Rev. Laurus, the Archbishop of Syracuse and Holy Trinity. “The Church Life”, New York, 1988, No. 3-4, p. 80.) Apart from that in the Minutes of the Spiritual Court it is said that “Hegumen Herman has willfully left the jurisdiction of the Russian Orthodox Church Abroad, having joined an uncanonical jurisdiction of one Metropolitan Pancratius and, while he was under an ecclesiastical interdict, began to celebrate divine services (ibid. p.80).
This does not prevent the Moscow Patriarchate from showing signs of attention to defrocked hieromonk Gleb Podmoshensky and to popularize his journal Russkii palomnik (The Russian Pilgrim) and other works, in which he takes vengeance on the Russian Orthodox Church Abroad.
It is not surprising that Podmoshensky (the former Hegumen Herman) especially reveres Pavel Florensky and, in his turn, disseminates Sophianist ideas in Russia.
[151] Among the critics of Florensky and Bulgakov, apart from Archbishop Seraphim, it is necessary to mention V.N. Lossky (“Spor o Sofii” /Debate about Sophia/, Paris, 1936), and Protopriest Professor George Florovsky (“Puti Russkago bogosloviia” /The Ways of Russian Theology/, Paris, 1937).
From the recent critical works the article “Iz istorii Novgorodskoi ikonografii” /From the History of Novgorod Iconography/ is worthy of being mentioned (Bogoslovskie trudy /Theological Works/, coll. 27, M., 1986, pp. 61-80). This remarkable article was signed by the late Metropolitan Anthony (Mel’nikov). However, before it was published in Theological Works — when it was still a Samizdat manuscript — the name of its author was designated by the initials N.K.G. As far as is known this text belongs to professor of MTA Nikolai Gavrilovich Gavriushin. Metropolitan Anthony, who was then the chairman of the editorial collegium of Theological Works was able to publish this article against Florensky only as a result of having placed his name under it. Of great interest is the article of B. Yakovenko “Bogoslovsko-filosofskii modernizm sviashchennika Pavla Florenskogo v svete Pravoslaviia” (Theological-philosophical Modernism of Priest Pavel Florensky in the Light of Orthodoxy), Magazine Zemlia (The Earth), No. 11, 1989; also published in the journal of the Bishops’ Synod of the Russian Orthodox Church Abroad Tserkovnaia zhizn’ (The Church Life), Nos. 1-2, 1990, pp. 36-64). In this work the author while analyzing the works of priest Pavel Florensky speaks in particular about the paganism of Sophianist heresy, the “veneration of God’s name”, the heresy of the “veneration of icons”, magic, occultism, religious modernism and other aspects of the teaching of this heresiarch who is so much revered by the church liberals.
[152] Professor K. Galitis, “The Protestant Majority Must Not Be Allowed to Decide on Behalf of the Orthodox!”, Orthodoxos Typos, No. 576, Athens, 14.10.1986, p.4, col.5; compare Journal 6 of the Assembly of WCC Canvas, No. 14, Vancouver, 10.8.1983, p.2, col.4.
[153] See New York Times, 15.10.83; Newsweek, 24.10.83; in Russian the theme of “new translations” of the Bible was several times dealt with in Pravoslavnaia Rus’ (Orthodox Russia) No. 21, 1/14 November 1983, No.2, 15/28 January 1984, published by the Press of St. Job of Pochaev, Holy Trinity Monastery, Jordanville, USA.
[154] See the article “Women want more than “timid” change” in the 7-th Bulletin of the WCC Assembly Assembly Line No. 1, Canberra, 7-8.2.1991, p.3.
[155] Ibid., p.3, co1.3.
[156] See the interview given by Nikolai Osorgin to the magazine Beseda (Discussion) No. 7, Leningrad-Paris, 1988, p. 199.
