Primul Conciliu de la Nicæa (325 d. Hr.) – Crezul, Canoanele şi Scrisoarea Sinodală.
PRIMUL CONCILIU DE LA NICEA – 325 d. Hr. Acest conciliul s-a deschis pe 19 iunie în prezenţa împăratului, însă este nesigur cine a prezidat peste sesiuni. În lista existentă de episcopi prezenţi, Ossius de Corvoda, şi prezbiterii Vitus şi Vicentius sunt enumeraţi înaintea altor nume, însă este mult mai probabil că Eustathius din Antiohia sau Alexander din Alexandria au prezidat (vezi Decrees of the Ecumenical Councils, ed. Norman P. Tanner S.J.).
O LOVITURĂ DE GRAŢIE DATĂ EREZIEI – de Robert Payne. Ce s-a întâmplat de fapt la vestitul Conciliu de la Niceea, atunci când împăratul roman a convocat aproape 250 de episcopi creştini aflaţi în dezacord?
CONCILIUL DE LA NICEA. Când Constantin l-a învins pe împăratul Licinius în anul 323 d. Hr. el a pus capăt persecuţiilor împotriva bisericii creştine. La puţin timp după aceea creştinii au avut parte de o problemă internă: Controversa Ariană începând, ameninţa să dividă biserica. Problema a început în Alexandria ca o dezbatere între episcopul Alexandru şi presbiterul (pastor, preot) Arius.
CE S-A ÎNTÂMPLAT DE FAPT LA NICEA? – de James R. White. Conciliul de la Nicea este adesea interpretat greşit de secte şi de alte mişcări religioase. Preocuparea actuală a conciliului a fost în mod clar şi răspicat relaţia dintre Tatăl şi Fiul. Este Fiul o creatură, sau Dumnezeu adevărat? Conciliul a spus că El este Dumnezeu adevărat. Totuşi, oponenţii divinităţii lui Hristos nu au renunţat aşa de simplu după decizia conciliului. De fapt, ei aproape că au reuşit în răsturnarea afirmaţiei Nicene despre divinitatea lui Hristos. Însă creştinii credincioşi ca Atanasie au continuat să apere adevărul, şi în final, adevărul a triumfat peste eroare.
ÎNTREBĂRI CRITICE PENTRU CREŞTINI: ESTE ISUS DUMNEZEU? – de Ken Curtis. Unii dintre episcopii care s-au adunat în sala de întâlniri păreau de parcă abia au supravieţuit pe un câmp de luptă. La unu îi lipsea un ochi. Un altul, de asemenea cu un ochi scos, trăgea după sine picioarele ologite. Mâinile altuia erau pârjolite. Alţii purtau rănile şi biciuirile dedesubtul cămăşilor lor. Aceste victime de tortură şi-au luat locul printre alte câteva sute de episcopi. O torţă de semna a fost ridicată. Sala a tăcut în anticipare.
CONCILIUL DE LA NICEA DESPRE DIACONIŢE. S-a susţinut de către mulţi faptul că diaconiţa Bisericii Timpurii a avut o instituire apostolică şi că existenţa sa poate fi dedusă de la Sf. Pavel în epistola sa către Romani (16:1) unde el vorbeşte despre Fivi ca fiind o dia/konoj a Bisericii din Chencrea.
CE S-A ÎNTÂPLAT DUPĂ ARIUS? – Spotlight Ministries, Vincent McCann, 1998. Controversa Ariană a început în 318 la Alexandria când Arius, un presbiter acuzat de episcopul Alexandrian, Alexandru, de învăţarea de erezie. Alexander accentuase aşa de mult unitatea lui Dumnezeu încât Arius a considerat doctrina sa periculos de aproape de Sabellianism. Răspunsul lui Arius a fost acela de a accentua hipostasisul distinct al Tatălui şi Fiului însă aceasta a fost făcută spre punctul că Fiul a fost redus la o simplă fiinţă creată, supusă Tatălui, şi de o esenţă diferită şi doar numit Dumnezeu într-un sens mai scăzut.
A FOST SCHIMBAT INJIL LA NICEA? Astăzi musulmanii îi acuză pe creştini de schimbarea Scripturilor. În loc să se uite la înregistrarea istorică pentru a descoperi dacă este aşa sau nu, musulmanii au spus pur şi simplu că aceasta s-a întâmplat, fără să se mai necăjească să cerceteze. Creştinii răspund, Când au schimbat creştinii Scripturile lor? Cine le-a schimbat? Cum le-au schimbat? Este potrivit să cerem date, nume şi dovezi dacă musulmanii fac o astfel de acuzaţie serioasă.
CUM S-A FORMAT CANONUL – de Roy W. Hoover. Cum s-a decis biserica care cărţi aparţineau de Noul Testament? Când a fost luată această decizie? Răspunsurile la aceste întrebări constituie unul dintre cele mai dezvăluitoare aspecte deşi foarte puţin cunoscut din cadrul istoriei creştine. (courtesy of www.jesusseminar.com)
Procesul timpuriu al canonului Noului Testament – de James White. Conceptul tradiţional Protestant al Scripturi este dificil de a fi obţinut din conceptul de canon, atât de apropiate sunt cele două în legătură cu gândirea Protestantă. Pentru Reformaţi şi cei care-şi urmează căile lor, Biblia ca o unitatea alcătuieşte singura bază de autoritate – Sola Scriptura a fost strigătul Reformei. Şi Calvin a adăugat corect, Scriptura tota la acea frază. Cu toate acestea ambele crezuri presupun un grup din Scriptură la care apelul se poate face pentru autoritate. Dar pe ce bază spune Biserica „aceasta este Scriptură şi aceasta nu este”? De ce protestanţii au doar 66 de cărţi în canonul lor, în timp ce Romano-Catolicii au mai multe, şi anumite grupări mai mici (în principal în tradiţiile „Monofisite”) au şi mai puţine? (courtesy of www.aomin.org)
Canonul Bibliei – Biserica timpurie nu avea acordul răspândit asupra cărţilor Noului Testament până la finalul celui de-al 4lea secol (Conciliul de la Hippo în 392, al 3 lea Conciliu de la Cartagina în 397, şi al 6 lea Conciliu de la Cartagina în 419), şi chiar atunci acesta nu era un acord doar în Vestul Mediteranean, anume, canonul nu a fost în final stabilit printr-un conciliu ecumenic până în 1546. Faptul este că canonul Bibliei nu era un subiect care îi diviza pe creştini destul de mult ca ei să decidă materia până la apariţia Protestantismului în 1546.
Teme ioanine în Conciliile Bisericii Timpurii – de de David Arias. Sfârşitul secolului patru a fost un timp al marii controverse Trinitariene. Le începutul secolului al patrulea, în 325 d.Hr., Biserica Catolică a definit dogmatic că Fiul lui Dumnezeu care este Persoana Domnului Isus Hristos, este consubstanţial cu Dumnezeu Tatăl şi este de asemenea Divin. Această definiţie a fost îndreptată direct împotriva Arianismului care a negat divinitatea Fiului lui Dumnezeu şi prin urmare a lui Hristos. Pe la sfârşitul secolului al patrulea, oricum, a fost un grup de eretici cunoscut ca Macedonieni care au pus sub semnul întrebării nu divinitatea Fiului lui Dumnezeu, ci mai degrabă divinitatea lui Dumnezeu Duhul Sfânt. (courtesy of catholic-resources.org)
