Cartea Intai a lui Irineu

Cartea Întâi a lui Irineu

Prefață

Deoarece¹ unii oameni au lăsat adevărul deoparte și au adus cuvinte mincinoase și genealogii deșarte, despre care apostolul a spus:² „dau naștere mai degrabă la certuri decât aduc zidire duhovnicească celor care cred”, și prin plauzibilitatea lor vicleană distrag mințile celor ne-experimentați și îi înrobesc, [m-am simțit constrâns, dragă prietene, să alcătuiesc acest tratat pentru a demasca și a contracara intrigile lor.] Acești oameni falsifică prezicerile lui Dumnezeu, și se dovedesc a fi ei înșiși a fi traducători răi al cuvântului bun al revelației. Totodată, ei răstoarnă credința multora, trăgându-i de o parte, sub pretextul unei cunoștințe [superioare], de la El care a rotunjit și a împodobit universul; ca și când, într-adevăr, ei au ceva mai minunat și mai sublim de a revela, decât Dumnezeu care a creat cerul și pământul, și toate lucrurile din ele. Prin intermediul unor cuvinte amăgitoare și plauzibile, prin viclenie ei îi atrag pe cei naivi să cerceteze sistemul lor; dar ei le distrug într-un mod neîndemânatic, în timp ce le inițiază în opiniile lor cârtitoare și profane cu privire la Demiurg;³ și astfel, cei simpli nu pot să distingă falsul de adevăr.
Într-adevăr, eroarea nu e arătată in urâțenia ei goală, pentru că dacă ar expusă astfel, ar fi descoperită imediat. Ci este împodobită cu șiretenie într-o rochie atractivă, pentru ca, prin forma sa exterioară, să apară celui ne experimentat (ridicolă cum ar putea să pară și expresia) mai adevărată decât însuși adevărul. Unul⁴ care este cu mult mai superior față de mine mi-a spus cu referire la acest punct că: „O imitație inteligentă în sticlă aruncă sfidare, ca și când ar fi, pe acea bijuterie prețioasă de smarald (care este foarte stimată de unii oameni), numai dacă este văzută de unul care o poate testa și expune falsul. Sau, din nou, care persoană ne experimentată poate detecta cu ușurință prezența alamei când ea a fost amestecată cu argint?” Ca nu cumva, din acest motiv, prin neglijența mea, unii ar putea fi înstrăinați, chiar ca și oile sunt duse de lupi, în timp ce ei nu disting adevăratul caracter al acestor oameni – pentru că în exterior ei sunt acoperiți cu haine de oaie (de care Domnul ne-a poruncit⁵ să ne păzim), și deoarece limbajul lor se aseamănă cu al nostru, în timp ce sentimentele lor sunt foarte diferite – am socotit că este datoria mea (după ce am citit ceva din Comentariile, așa cum ei sunt numite ele, ale ucenicilor lui Valentinus, și după ce m-am informat despre dogmele lor prin înâlniri personale cu unii din ei) să-ți desfășor, prietene, aceste mistere monstruoase și profunde, care nu cad în rândul fiecărui intelect, deoarece nu toate și-au curățat⁶ suficient creierul. Fac aceasta pentru ca aflând aceste lucruri, să poți să le explici tuturor celor cu care ești înrudit, și să îi îndemni să evite un astfel de abis de nebunie și de blasfemie împotriva lui Hristos. Apoi, intenționez cu toată abilitatea mea, cu concizie și claritate să lămuresc opiniile celor care răspândesc acum erezia. Mă refer în special la ucenicii lui Ptolemaeus, a cărui școală poate fi descrisă ca un mugur al lui Valentinus. De asemenea, mă străduiesc potrivit cu capacitatea mea, să ofer mijloacele de derâmare a lor, prin a arăta cât de absurde și de inconsecvente cu adevărul sunt afirmațiile lor. Nu că mă antrenez sau că aș fi în compunere sau elocvență; ci sentimentele mele de afecțiune mă îndeamnă să iți fac de cunoscut ție și tuturor tovarășilor tăi acele doctrine care au fost tăinuite până acum, dar care, prin bunătatea lui Dumnezeu, sunt în sfârșit aduse la lumină. „Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit, și niciun secret care să nu va fi cunoscut.”⁷
Să nu te aștepți la mine, care sunt locuitor printre Keltae,⁸ și sunt obișnuit în mare parte să folosesc un limbaj barbar, vreo prezentare a retoricii, pe care nu am învățat-o niciodată, vreo desăvârșire a compunerii, pe care nu am practicat-o niciodată, sau vreo frumusețe sau convingere a stilului, la care nu am nicio pretenție. Dar vei accepta într-un duh binevoitor ceea ce vreau să iți scriu cu simplitate, în adevăr, și în felul meu de acasă; în timp ce tu însuți (fiind mai capabil decât mine) vei dezvolta acele idei pe care ți le trimit, ca și când ar fi, doar principiile germinatoare; și în inteligența înțelegerii tale, vei dezvolta în totalitate punctele pe care le voi atinge pe scurt, pentru ca să arăți cu putere înaintea tovarășilor tăi acele lucruri pe care le-am exprimat slab. În fine, (pentru a satisface dorința ta pentru a avea informații despre dogmele acestor persoane) nu m-am ferit de durere, nu numai pentru a te face să cunoști aceste doctrine, ci și să ofer mijloace prin care să arăt falsitatea lor; așa și tu, prin harul pe care l-ai primit de la Domnul, să dovedești că ești un slujitor sincer și eficient pentru alții, pentru ca oamenii să nu mai fie duși în lături de sistemul plauzibil al acestor eretici, pe care îl voi descrie acum.⁹

Capitolul I – Idei absurde ale ucenicilor lui Valentinus cu privire la origine, nume, ordine și producțiile lor conjugale a eonilor lor imaginați, cu pasaje din Scripturi care ei le adaptează la părerile lor

Ei susțin faptul că în înălțimile invizibile și intangibile există un Eon (veșnicie) perfect, preexistent,¹⁰ pe care ei îl numesc Proarche, Propator și Bythus, și îl descriu ca fiind invizibil și de ne înțeles. Veșnic și ne născut, el a rămas prin nenumărate cicluri de ere într-o liniște și un calm profund. Alături de el a existat Ennoea, care mai este numit și Charis și Sige.¹¹ În fine, acest Bythus s-a hotărât să trimită din el începutul tuturor lucrurilor, și a depozitat această producție (pe care a rezolvat să o producă) în contemporana lui Sige, la fel cum o sămânță este depozitată într-un pântece. Apoi ea a primit această sămânță, a devenit gravidă, l-a născut pe Nous, care a fost și asemănător și egal cu cel care l-a produs, și el era singurul care era capabil să înțeleagă măreția tatălui său. Acest Nous pe care ei îl mai numesc și Monogenes, Tatăl și Începutul tuturor Lucrurilor. Împreună cu el a fost produsă și Aletheia; și acești patru au constituit primul și primul născut Pythagorean Tetrad, denumit și rădăcina tuturor lucrurilor. La început este Bythus și Sige, apoi Nous și Aletheia. Și Monogenes, înțelegând de ce a fost produs, și el a trimis pe Logos și Zoe, fiind tatăl tuturor celor care urmau să vină după el, și începutul și modelatorul întregii Pleroma. Prin unirea lui Logos cu Zoe, s-au născut Anthropos și Ecclesia; și astfel a fost format primul născut Ogdoad, rădăcina și substanța tuturor lucrurilor, numiți printre ei cu patru nume, și anume, Bythus, Nous, Logos, și Anthropos. Pentru fiecare dintre aceștia există masculo-feminini, după cum urmează: Propator s-a unit cu Ennoea; apoi Monogenes, adică Nous, cu Aletheia; Logos cu Zoe, și Anthropos cu Ecclesia.
Acești Eoni au fost produși pentru gloria Tatălui, și dorind prin eforturile lor proprii să impresioneze acest obiect, au trimis emanații prin mijloacele unirii. Logos și Zoe, după ce l-au produs pe Anthropos și Ecclesia, au mai trimis alți zece Eoni care au următoarele nume: Bythius și Mixis, Ageratos și Henosis, Autophyes și Hedone, Acinetos și Syncrasis, Monogenes și Macaria.¹² Aceștia sunt cei zece eoni despre care ei declară că au fost produși de Logos și Zoe. Apoi, ei adaugă că Anthropos și Ecclesia au produs doisprezece Eoni, cărora le-au dat următoarele nume: Paracletus și Pistis, Patricos și Elpis, Metricos și Agape, Ainos și Synesis, Ecclesiasticus și Macariotes, Theletos și Sophia.
Aceștia sunt cei treizeci de eoni în sistemul eronat al acestor oameni; ei sunt descriși ca fiind ascunși în tăcere, și nu sunt cunoscuți de nimeni [cu excepția acestor pretinși profesori]. Pe lângă aceasta, ei afirmă că acest Pleroma invizibil și spiritual al lor este tripartit, împărțindu-se în Ogdoad, Decad și Duodecad. Din acest motiv ei afirmă că „Mântuitorul” – pentru că lor nu le place să Îl numească „Domnul” – nu a lucrat în public în timpul celor treizeci de ani,¹³ astfel a trimis taina acestor eoni. De asemenea, ei afirmă că acești eoni sunt foarte clar arătați în pilda¹⁴ lucrătorilor trimiși în vie. Unii sunt trimiși la prima oră, alții la ora trei, alții la ora șase, alții la ora nouă și alții la ora unsprezece. Acum, dacă adunăm numerele orelor menționate aici, suma va fi treizeci: căci unu, trei, șase, nouă și unsprezece, când sunt adunate formează treizeci. Prin aceste ore, ei afirmă că sunt indicați eonii, în timp ce susțin că aceștia sunt mari și minunați, și până în zilele noastre funcția lor este să dezvolte mistere; și tot așa procedează ei atunci când găsesc ceva în multitudinea¹⁵ lucrurilor conținute în Scripturi pe care ei le pot adopta și le potrivesc speculațiilor lor neîntemeiate.

Capitolul II – Propator a fost cunoscut numai lui Monogenes. Ambiția, tulburarea și pericolul în care a căzut Sofia. Urmașul ei amorf: ea este restaurată de Horos. Producerea lui Hristos și a Duhului Sfânt, pentru a completa eonii. Modalitatea de producere a lui Isus

Ei continuă să ne spună că Propatorul schemei lor a fost cunoscut numai de Monogenes, care a izvorât din el; cu alte cuvinte, numai lui Nous, în timp ce pentru ceilalți el era invizibil și de neînțeles. Și, potrivit lor, numai Nous și-a găsit plăcerea în contemplarea Tatălui, și jubilând în considerarea nemăsuratei lui măreții; în timp ce el a meditat și cum ar putea să comunice celorlalți Eoni măreția Tatălui, descoperindu-le cât de vast și de puternic este el, și cum era el fără început – dincolo de înțelegere, și pe deasupra fiind imposibilă vederea lui. Dar, potrivit cu voia Tatălui, Sige l-a restrâns, deoarece era planul lui era să îi conducă pe toți spre cunoașterea lui Propator, și să creeze în ei o dorință să cerceteze natura sa. În felul acesta, și restul Eonilor, într-un fel tăcut, au vrut să îl vadă pe Autorul lor, și să contemple Prima Cauză care nu a avut un început.
Dar acolo ei s-au grăbit în progresul odihnei Eonului care era printre ultimii, și era cel mai tânără Duodecad care a izvorât din Anthropos și Ecclesia, pe nume Sophia, care a suferit pasiunea în afara îmbrățișării soțului ei Thelotos. Această pasiune, într-adevăr, s-a născut între cei care au fost înrudiți cu Nous și Aletheia, dar a venit ca o boală contagioasă peste această Eonă, care a acționat sub pretextul dragostei, dar în realitate a fost influențată de pripeală, pentru că ea nu s-a bucurat ca Nous de părtășia cu Tatăl perfect. Ei spun că această pasiune consta dintr-o dorință de a căuta în natura Tatălui; căci ea și-a dorit, ca și ei, să înțeleagă măreția lui. Când ea nu a putut să realizeze aceasta, deoarece ea a țintit imposibilul, și astfel a devenit implicată într-o agonie extremă a minții, în timp ce datorită profunzimii vaste și a naturii impenetrabile a Tatălui, și datorită dragostei pe care ea o purta față de el, ea s-a lungit spre el, era pericolul ca nu cumva să fie în cele din urmă absorbită de farmecul lui, și s-a resorbit în esența sa absolută, dacă nu s-ar fi întâlnit cu acea Putere care susține toate lucrurile, și le păstrează în afara măreției de negrăit. Această putere este pentru ei Horos; prin care, ei spun că ea a fost restrânsă și susținută; și că atunci, fiind cu dificultate adusă înapoi la ea însăși, ea a fost convinsă că Tatăl este de neînțeles, și astfel a renunțat la designul ei original, împreună cu acea pasiune care s-a ridicat în ea din influența copleșitoare a admirației sale.
Dar alții în mod fabulos descriu pasiunea și restaurarea lui Sophia astfel: Ei zic că ea, angajându-se într-o încercare irealizabilă, a produs o substanță amorfă, așa cum i-a permis natura ei feminină să producă.¹⁶ Când ea s-a uitat la aceasta, primul ei sentiment a fost de durere, din cauza imperfecțiunii creației ei, și apoi sentimentul de frică, că aceasta ar putea pune capăt¹⁷ existenței ei. Apoi și-a pierdut, ca să spun așa, tot autocontrolul, și a fost în cea mai mare încurcătură când s-a străduit să descopere care este cauza acestor lucruri, și în ce fel ar putea să ascundă ceea ce s-a întâmplat. Fiind hărțuită foarte tare de aceste pasiuni, în cele din urmă s-a răzgândit, și s-a străduit să se întoarcă din nou la Tatăl. Totuși, când într-o anumită măsură a încercat aceasta, au lăsat-o puterile și ea a devenit o rugătoare către Tatăl. Ceilalți eoni, în special Nous, și-au prezentat rugăciunile lor alături de ea. Și de aici în colo ei afirmă că substanța materială¹⁸ a început să aibă ignoranță și mâhnire.
După aceea, Tatăl a produs, după asemănarea sa, prin Monogenes, pe Horos cel menționat mai sus, fără unire,¹⁹ masculo-feminină. Ei susțin că uneori Tatăl acționează în unire cu Sige, dar alteori el se arată independent de bărbat sau femeie. Ei îl denumesc pe acest Horos și Stauros sau Lytrotes, Carpistes, Horothetes, sau Metagoges.²⁰ Prin acest Horos ei afirmă că Sophia a fost purificată și stabilită, în timp ce ea a fost restaurată la unirea sa potrivită. Căci entimema (ideea înnăscută) după ce a fost luată de la ea, împreună cu pasiunea care a intervenit, ea a rămas cu siguranță în Pleroma; dar entimema cu pasiunea ei, a fost separată de ea de Horos, împrejmuind-o cu un gard,²¹ excluzând-o din acel cerc. Această entimemă a fost, fără îndoială, o substanță spirituală, care avea unele tendințe naturale ale unui Eon, dar era în același timp fără formă și chip, deoarece nu a primit nimic.²² Și cu această ocazie ei spun că aceasta a fost o producere feminină stupidă.²³
După ce această substanță a fost pusă înafara Pleromei eonilor, și mama ei a fost restaurată la unirea ei potrivită, ei spun că Monogenes, acționând potrivit prevederii calculate a Tatălui, a dat origine unui alt cuplu conjugal, numit Hristos și Duhul Sfânt (ca nu cumva vreunul dintre eoni să nu mai cadă într-un dezastru asemănător cu cel al lui Sophia), cu scopul de a sprijini moral și de a întări Pleroma, care în același timp au completat numărul de eoni. Apoi Hristos i-a învățat despre natura unirii lor și i-a învățat că cei care au o înțelegere a celui Nenăscut sunt suficienți lor înșiși.²⁴ De asemenea, El i-a înștiințat cu privire la cunoașterea Tatălui, și anume, că el nu poate fi înțeles și nici priceput, nici văzut sau auzit, cu excepția lucrurilor în care este cunoscut numai de Monogenes. Motivul pentru care restul eonilor care au o existență veșnică, este găsit în acea parte a naturii Tatălui care este de neînțeles; dar motivul originii și formării lor se găsește în ceea ce poate fi înțeles cu privire la el, și anume, în Fiul.²⁵ Apoi, Hristos care a fost produs a făcut aceste lucruri printre ei.
Dar Duhul Sfânt²⁶ i-a învățat să mulțumească pentru că au fost făcuți egali între ei, și i-a condus la o stare de odihnă adevărată. Apoi, ei ne spun că eonii au fost constituiți în mod egal unul față de celălalt în formă și în sentiment, pentru ca toți să devină ca Nous, Logos, Anthropos și Christus. De asemenea, femeile eone devin toate ca Aletheia, Zoe, Spiritus, și Ecclesia. Apoi, totul fiind astfel stabilit, și adus într-o stare perfectă de odihnă, apoi ei ne spun că aceste făpturi au cântat laude cu o mare bucurie către Propator, care a participat el însuși la slăvirea abundentă. Apoi, din recunoștință pentru marele câștig care le-a fost conferit, întreaga Pleromă a eonilor, cu un singur scop și cu o dorință, și cu potrivirea lui Hristos și a Duhului Sfânt, cu Tatăl lor punându-și sigiliul aprobării Sale asupra comportării lor, și-au adus unul altuia orice a avut în sine din cea mai mare frumusețe și ce au avut mai scump; și unind aceste contribuții atât de îndemânatic pentru a amesteca totul, ei au produs, spre onoarea și gloria lui Bythus, o ființă care avea cea mai perfectă frumusețe, chiar steaua Pleromei, și fructul perfect [al ei], numit Isus. El mai este numit și Mântuitorul, Hristos, pe nume Logos și Totul, deoarece El a fost făcut din contribuțiile tuturor. Apoi ni se spune că, în semn de onoare, îngeri cu aceeași natură ca și El au fost produși simultan, pentru a acționa ca și gardă personală a Sa.

Capitolul III – Texte din Sfânta Scriptură folosite de acești eretici pentru a-și susține părerile lor

Astfel, iată cum relatează ei ceea ce s-a întâmplat cu Pleroma; așa cum calamitățile care au curs din pasiunea care a prin eonul care a fost numit, și care a fost aproape de a pieri prin a fi absorbită de substanța universală, prin cercetarea ei curioasă după Tatăl; tot așa este și consolidarea²⁷ [a acelei eone] din condiția sa de agonie prin Horos, Stauros, Lytrotes, Carpistes, Horothetes, și Metagoges.²⁸ Tot așa este și povestea generației eonilor ulteriori, și anume din primul Hristos și din Duhul Sfânt, care amândoi au fost produși de Tatăl după pocăința²⁹ [lui Sophia], și a celui de-al doilea³⁰ Hristos (pe care ei îl mai numesc și Salvator), care își datorează existența contribuțiilor comune [ale eonilor]. Totuși, ei ne spun că această cunoștință nu a fost divulgată în mod deschis, deoarece nu toți o pot primi, ci a fost descoperită mistic de Mântuitor prin pilde pentru cei calificați să le înțeleagă. Aceasta s-a făcut după cum urmează. Cei treizeci de eoni sunt indicați (așa cum am observat deja) de cei treizeci de ani în care ei spun că Mântuitorul nu a făcut niciun act public, și de pilda lucrătorilor în vie. Ei spun că Pavel afirmă și el foarte clar și frecvent despre acești Eoni, și merge atât de departe în cât le păstrează ordinea, când spune: „Către toate generațiile eonilor a eonului.”³¹ Ba mai mult, noi înșine, când mulțumim,³² pronunțăm cuvintele: „Către eonii eonilor” (din veci în veci), expunem acești eoni. Și, în fine, oriunde apar cuvintele eon sau eoni, ei se referă la aceste făpturi.
Din nou, producerea Duodecadului de eoni, este indicată de faptul că Domnul avea doisprezece³³ ani când a discutat cu învățătorii legii, și prin alegerea apostolilor, căci și aceștia erau doisprezece.³⁴ Ceilalți optsprezece eoni sunt arătați astfel: Domnul [potrivit lor,] a vorbit cu ucenicii Săi optsprezece luni³⁵ după învierea Sa din morți. Ei mai afirmă că acei optsprezece eoni sunt indicați în mod extraordinar de primele două litere ale numelui Său [“Ihsou=j], numit Iota³⁶ și Eta. Și astfel, ei declară că cei zece Eoni sunt indicați prin litera Iota, cu care începe numele Lui; în timp ce din același motiv, ei spun că Mântuitorul a spus: „O Iota sau un titlu nu va trece până nu se vor împlini toate.”³⁷
Mai departe ei susțin că pasiunea care a avut loc în cazul celui de-al doilea Eon este indicată de apostazia lui Iuda, care a fost cel de-al doisprezecelea apostol, și prin faptul că Hristos a suferit în luna a doisprezecea. După părerea lor, El a continuat să predice doar un an după botezul Său. Același lucru este cel mai clar indicat de cazul femeii care a suferit de o scurgere de sânge. Pentru că după ce ea a fost îndurerată astfel timp de doisprezece ani, ea a fost vindecată prin venirea Mântuitorului, când ea a atins marginile hainei Lui; și cu această ocazie Mântuitorul a spus: „Cine M-a atins?”³⁸ – învățându-i pe ucenicii Săi misterul care a avut loc între eoni și vindecarea acelei eone care a fost implicată în suferință. Căci cea care a fost îndurerată doisprezece ani reprezenta acea putere a cărei esență, așa cum povestesc ei, se întindea, și curgând în nemărginire; și dacă ea nu ar fi atins haina Fiului,³⁹ adică Aletheia a primului Tetrad, care este marcată prin tivul ei, ea ar fi fost dizolvată în esența generală⁴⁰ [la care ea a participat]. Ea s-a oprit scurt, și a încetat să mai sufere. Căci puterea care a venit de la Fiul (pe care ei o numesc Horos) a vindecat-o și a depărtat pasiunea de la ea.
Ei mai afirmă că Mântuitorul⁴¹ este arătat că este derivat din toți eonii și în El sunt toate prin următorul pasaj: „Fiecare bărbat care deschide pântecul.”⁴² Căci El, fiind totul, a deschis pântecele⁴³ entimemei eonei suferinde, când aceasta a fost exclusă din Pleroma. Astfel stilizează al doilea Ogdoag, despre care vom vorbi acum. Și eu afirmă că aceasta a fost clar atunci când Pavel a spus: „Și El Însuși este toate lucrurile”;⁴⁴ și din nou: „Toate lucrurile sunt pentru El și din El sunt toate lucrurile”;⁴⁵ și mai departe: „În El locuiește toată plinătatea Dumnezeirii”;⁴⁶ și iarăși: „Toate lucrurile sunt strânse împreună de Dumnezeu în Hristos.”⁴⁷ Astfel interpretează ei acestea și orice pasaj asemănător care se găsește în Scriptură.
În continuare, ei arată că Horos al lor, pe care ei îl numesc folosind o varietate de nume, are două aptitudini, – cea a susținerii, și cealaltă a separării; și câtă vreme el sprijină și susțin, el este Stauros, în timp ce atunci când împarte și separă, el este Horos. Apoi ei îl reprezintă pe Salvatorul că a indicat cele două aptitudini: în primul rând, puterea susținerii, când El a zis: „Oricine nu își duce crucea sa (Stauros), și mă urmează, nu poate fi ucenicul meu”;⁴⁸ și din nou: „Să își ia crucea și să Mă urmeze”;⁴⁹ dar este puterea separatoare când El a spus: „Nu am venit să aduc pacea, ci o sabie.”⁵⁰ Ei mai susțin că Ioan a indicat același lucru când a spus: „Lopata este în mâna Lui, și El va curăța în întregime podeaua, și va aduna grâul în grânarul Său, dar pleava o va arde în focul care nu se stinge.”⁵¹ Prin această declarație, el a menționat aptitudinea lui Horos. Ei explică faptul că acea lopată este crucea (Stauros), care consumă, fără îndoială, toate obiectele materiale,⁵² așa cum focul consumă pleava, dar îi purifică pe toți cei care sunt mântuiți, așa cum se ia grâul cu lopata. Mai mult, ei afirmă că însuși apostolul Pavel a menționat despre această cruce în următoarele cuvinte: „Doctrina crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi care suntem mântuiți este puterea lui Dumnezeu.”⁵³ Și din nou: „Să mă ferească Dumnezeu să mă laud cu altceva⁵⁴ decât cu crucea lui Hristos, prin care lumea este crucificată față de mine și eu față de lume.”
Astfel, în povestirea pe care toți o dau despre Pleroma, și despre formarea⁵⁵ universului, luptându-se să potrivească cuvintele bune ale revelației cu invențiile lor rele. Și nu numai din scrierile evangheliștilor și a apostolilor se străduiesc ei să obțină dovezi pentru părerile lor prin intermediul interpretărilor perverse și a expunerilor înșelătoare: tot așa tratează și cu legea și profeții, care conține multe pilde și alegorii care în mod frecvent pot fi interpretate în mai multe sensuri, în funcție de exegeza la care sunt supuse. Și alții⁵⁶ dintre ei, cu o mare șiretenie, au potrivit astfel de părți din Scriptură la minciunile lor, ademenindu-i în robie de la adevăr pe cei care nu și-au păstrat o credință statornică într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, și într-un Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Capitolul IV – Povestea ereticilor despre formarea lui Achamoth. Originea lumii vizibile din tulburările ei

În continuare, iată tranzacțiile povestite de ei că au avut loc în afara Pleromei: entimema acelei Sophia care locuiește sus, pe care ei o mai numesc Achamoth,⁵⁷ care a fost înlăturată din Pleroma, împreună cu pasiunea ei, ei istorisesc că, așa cum era de așteptat, ea a devenit foarte tulburată în acele locuri ale întunericului și ale vidului [în care ea a fost exilată]. Ea a fost exclusă din lumină⁵⁸ și din Pleroma, era fără formă sau figură, ca un copil născut prematur, pentru că nu a primit nimic⁵⁹ [de la un tată]. Dar Hristos care locuia în înălțime a avut milă de ea; și extinzându-se prin și dincolo de Stauros,⁶⁰ el i-a dat o figură, doar ca o substanță respectată, și nu pentru a exprima inteligență.⁶¹ După ce a făcut aceasta, și-a retras influența și s-a întors, lăsând-o singură pe Achamoth pentru ca ea, devenind sensibilă de suferința sa cauzată de Pleroma ca fiind serioasă, să fie influențată de dorința după lucruri mai bune, în timp ce poseda între timp un fel de mireasmă a nemuririi pe care Hristos și Duhul Sfânt a lăsat-o în ea. De aceea, ea are două nume – Sophia după tatăl ei (căci se spune că Sophia este tatăl ei), și Duhul Sfânt de la Duhul care este împreună cu Hristos. După ce a obținut o formă, alături de inteligență, și fiind imediat părăsită de Logos care a fost invizibil prezent cu ea – aceasta fiind prin Hristos – ea s-a silit să descopere acea lumină care a părăsit-o, dar nu a putut să-și realizeze scopul, deoarece a fost împiedicată de Horos. Și în timp ce Horos a împiedicat astfel dezvoltarea ei mai departe, el a exclamat Iao,⁶² de unde, afirmă ei, de unde a provenit acest nume Iao. Și când ea nu a putut să treacă pe lângă Horos cu ocazia acelei pasiuni în care ea a fost implicată, și pentru că numai ei i-a fost luată pasiunea, s-a resemnat cu orice fel de pasiune variată la care ea a fost supusă; și astfel ea a suferit amărăciune pe de o parte pentru că nu a obținut obiectul dorinței sale, și pe de altă parte frica, ca să nu se năruie chiar viața sa, cum lumina a făcut-o deja, în timp ce, în plus, ea era în cea mai mare nedumerire. Toate aceste sentimente au fost asociate cu ignoranța. Și această ignoranță a sa nu a fost ca cea a mamei sale, prima Sophia, un eon, datorită degenerării prin pasiune, ci una [înnăscută] opusă [ca natură a cunoașterii].⁶³ Mai mult, un altfel de pasiune a căzut peste ea (Achamoth), anume, dorința de a se întoarce la cel care i-a dat viață.
Ei afirmă că această colecție [de pasiuni] a fost substanța materiei din care a fost formată această lume. Din [dorința sa] de a se întoarce [la cel care i-a dat viață], fiecare suflet care aparține acestei lumi, și din dorința a însuși Demiurgului,⁶⁴ și-a dobândit originea. Toate celelalte lucruri își datorează începutul terorii și tristeții sale. Căci din lacrimile ei s-a format tot ce are o natură lichidă; și din zâmbetul ei tot ce este luminos; și din tristețea și din nedumerirea sa s-au format toate elementele materiale din lume. Căci uneori, după cum afirmă ei, ea plânge și se lamentează din cauza faptul că a fost lăsată singură în mijlocul întunericului și al golului; în timp ce, altă dată, meditând la lumina care a părăsit-o, ea este plină de bucurie și râde; apoi, din nou, ea este lovită de groază, sau, alteori, se scufundă în consternație și în tulburare.
Acum ce urmează din toate acestea? Nicio muză tragică nu iese de aici, așa cum explică pompos fantezia fiecăruia din ei, unul într-un fel, altul în alt fel, din ce tip de pasiune și din ce element și-a dobândit originea. Mi se pare că ei au un motiv bun pentru care nu se simt înclinați să învețe aceste lucruri tuturor în public, ci numai celor care pot plăti un mare preț pentru cunoștința unor mistere atât de profunde. Căci aceste doctrine nu sunt deloc asemănătoare cu cele despre care Domnul nostru a zis: „Liber ați primit, liber să dați.”⁶⁵ Ele sunt din contră, neînțelese, și monstruoase, și mistere profunde, care pot fi obținute cu mare trudă de cei ce sunt îndrăgostiți cu falsitatea. Căci cine nu și-ar cheltui liniștea pe care o are, dacă ar putea învăța în schimb, că lacrimile entimemei eonilor implicați în pasiune, sunt la originea apelor, fântânilor, râurilor și a tuturor substanțelor lichide; că lumina a izbucnit din zâmbetul ei; și că din tristețea și din nedumerirea sa s-au format toate elementele materiale din lume?
Într-un fel mă simt înclinat să contribui cu câteva sugestii cu privire la dezvoltarea sistemului lor. Când am distins că apele sunt în parte dulci, cum sunt fântânile, râurile, ploile, și așa mai departe, și în parte sunt sărate; așa ca cele din mare, m-am gândit că nu toate apele pot fi derivate din lacrimile ei, deoarece ele au doar o calitate sărată. De aceea, este clar că numai apele sărate sunt cele derivate din lacrimile ei. Dar probabil că în agonia și nedumerirea ei intensă, ea era transpirată. Și de aici, urmărind noțiunea lor, putem concepe că fântânile și râurile, și toată apa proaspătă din lume, sunt datorate acestei surse. Pentru că este dificil, de vreme ce știm că toate lacrimile au aceeași calitate, să credem că și apele sărate și cele dulci au provenit de la ele. Cea mai plauzibilă presupunere este că unele sunt din lacrimile ei, iar altele sunt din transpirația sa. Și de vreme ce în lume există anumite ape care în natura lor sunt înțepătoare, atunci trebuie să ghicești care este originea lor, cum și de unde au apărut. Acestea sunt unele din rezultatele ipotezelor lor.
Ei merg mai departe afirmând că, atunci când mama Achamoth a trecut prin tot felul de pasiuni, și a scăpat cu greu de ele, ea s-a întors pentru a se ruga luminii care a părăsit-o, adică lui Hristos. Totuși, El s-a întors în Pleroma și probabil ne mai dorind să coboare din aceasta, a trimis spre ea pe Paraclete, adică pe Mântuitorul.⁶⁶ Această ființă a fost înzestrată cu toată puterea de Tatăl, care a pus totul sub autoritatea sa, eonii⁶⁷ au făcut la fel, astfel că „prin el au fost create toate lucrurile, vizibile și invizibile, tronuri, divinități, domnii.”⁶⁸ Apoi, El a fost trimisă către ea împreună cu îngerii săi contemporani. Ei relatează că Achamoth plină de reverență, s-a acoperit la început din modestie, dar aceasta în curând, când ea s-a uitat la el cu toate înzestrările lui, și a dobândit tărie din înfățișarea lui, a alergat înainte ca să-l întâlnească. Apoi El i-a dat formă ca o inteligență stimată, și i-a adus vindecare pasiunilor ei, separând-o de ele, dar fără să le scoată cu desăvârșire din ea. Căci nu era posibil ca ele să fie anihilate, ca în cazul anterior,⁶⁹ deoarece ele deja au prins rădăcină și au dobândit tărie [ca să aibă o existență indestructibilă]. Tot ce a putut el să facă a fost să le separe și să le pună de o parte, și apoi să le amestece și să le comprime, ca să le transforme din pasiune imaterială în materie neorganizată.⁷⁰ Apoi, prin acest proces El le-a conferit o potrivire și o natură pentru a deveni structuri materiale concrete, pentru ca să se formeze două substanțe – una rea, rezultată din pasiuni, și cealaltă fiind supusă suferinței, dar care provine din transformarea ei. Și cu această ocazie (adică, cu ocazia acestei întrupări a materiei ideale) ei spun că în mod virtual⁷¹ Mântuitorul a creat lumea. Dar când Achamoth a fost eliberată de pasiunea ei, ea s-a uitat cu încântare la uluitoarea viziune a îngerilor care erau cu el; și în extaz, născând prin ei noi ființe, o parte după propria sa imagine, și o parte progenituri după imaginea slujitorilor Mântuitorului.

Capitolul V – Formarea Demiurgului; o descriere a Lui. El este Creatorul tuturor celor din afara Pleromei

Apoi, potrivit lor, s-au format trei feluri de existență: unul din pasiune, care este materia, al doilea din conversie, care sunt animalele; și al treilea, pe care ea (Achamoth) l-a făcut este spiritual – apoi ea s-a adresat sieși cu sarcina de a le da formă acestora. Dar ea nu a reușit să facă aceasta respectând existența spirituală, pentru că aceasta avea aceeași natură cu ea. Astfel, ea s-a dedicat să dea formă substanței animale care a purces din schimbarea ei, și să aducă la lumină indicațiile Mântuitorului.⁷² Ei spun că mai întâi ea a format din substanța animală pe el care este Tatăl și Împărat al tuturor lucrurilor, pe cei care sunt de aceeași natură cu el, adică, substanțele animalice, pe care ei le mai numesc de dreapta, și pe cele care au izvorât din pasiune și din materie, ei le numesc de stânga. Căci ei afirmă că el a format toate lucrurile care au venit în existență după el, fiind în secret îndemnate la aceasta de mama lui. Din această circumstanță ei l-au modelat Metropator,⁷³ Apator, Demiurge, și Tatăl, spunând că el este Tatăl substanței în mâna dreaptă, adică, a animalului, dar este Demiurg al celor din stânga, adică, a celor materiali, în timp ce este în aceeași timp împăratul tuturor. Căci ei spun că acest Enthymesis, dorind să facă toate lucrurile ca să îi onoreze pe Eoni, a format imagini ale lor, sau mai degrabă pentru că Mântuitorul⁷⁴ a făcut aceasta prin intermediul ei. Și ea, după chipul⁷⁵ Tatălui invizibil, s-a ascuns de Demiurg. Dar el era după chipul singurului Fiu născut, și îngerii și arhanghelii creați de el au fost după chipul celorlalți Eoni.
Astfel, ei afirmă că el a fost numit Tatăl și Dumnezeu tuturor din afara Pleromei, fiind creatorul tuturor substanțelor animale și materiale. Căci el este cel care a diferențiat cele două forme de existență care până în zilele noastre sunt confundate, și a făcut substanțele materiale din substanțele imateriale, a modelat lucrurile cerești și pământești, și a devenit Organizatorul (Demiurgul) lucrurilor materiale și animale, a celor de la dreapta și de la stânga, a celor ușori și a celor grei, și a celor care tind în sus și a celor care tind în jos. El este creat și șapte ceruri, deasupra cărora ei spun că el, Demiurgul, există. Și cu această ocazie ei îl denumesc Hebdomas, iar pe mama lui o numesc Achamoth Ogdoads, păstrând numărul primului născut și prim Ogdoad ca și Pleroma. Mai mult, ei afirmă că aceste șapte ceruri sunt inteligente, și vorbesc despre ele ca fiind îngeri, în timp ce se referă la Demiurg ca fiind un înger care poartă asemănarea lui Dumnezeu; și în aceeași încurcătură, ei afirmă că Paradisul, situat deasupra celui de-al treilea cer, este un al patrulea înger care are puterea din care Adam și-a derivat anumite calități în timp ce vorbea cu el.
Ei merg până acolo încât afirmă că Demiurgul și-a imaginat că a creat toate aceste lucruri el însuși, în timp ce, în realitate el le-a făcut în unire cu puterea productivă a lui Achamoth. El a făcut cerurile, și totuși era ignorant față de ceruri; el l-a modelat pe om, și totuși nu îl cunoștea pe om; el a adus lumina pe pământ, și totuși nu cunoștea pământul; și, într-un mod asemănător, ei afirmă că el era ignorant față de toate pe care le-a făcut, și nu a cunoscut nici măcar despre existența mamei sale, dar și-a imaginat că el însuși era toate lucrurile. În continuare ei afirmă că mama sa a fost la originea acestei păreri din mintea lui, deoarece ea a dorit să îl nască cu un asemenea caracter că el trebuie să fie capul și sursa existenței sale, și conducătorul absolut peste orice fel de acțiune [aceasta s-a încercat mai târziu]. Pe această mamă ei o mai numesc Ogdoad, Sophia; Terra, Ierusalim, Duhul Sfânt, și, cu o referință masculină, Domnul.⁷⁶ Locul unde locuiește ea este unul intermediar, într-adevăr mai sus de Demiurg, dar sub și înafara Pleromei, chiar la sfârșit.⁷⁷
Apoi, ei reprezintă toate substanțele materiale ca fiind formate din trei pasiuni, și anume, frica, mâhnirea și nedumerirea, iar povestirea pe care ei o dau este aceasta: Substanțele animale au avut originea în frică și în transformare; ei îl descriu pe Demiurg că și el își datorează originea transformării; dar existența tuturor celorlalte substanțe animale ei o atribuie fricii, cum ar fi sufletele animalelor iraționale și a celor sălbatice, și oamenii. Cu această ocazie, el (Demiurgul), fiind incapabil să recunoască vreo esență spirituală, și-a imaginat că este singurul Dumnezeu, și a declarat prin profeți: „Eu sunt Dumnezeu, și în afară de mine nu este altul.”⁷⁸ Mai departe, ei învață că spiritele răutății și-au derivat originea din tristețe. De aici, diavolul, pe care ei îl numesc Cosmocrator (conducătorul lumii), demonii, îngerii, și fiecare ființă spirituală rea care există, și-au găsit sursa existenței lor. Ei îl reprezintă pe Demiurg ca fiind fiul acelei mame a lor (Achamoth), și pe Cosmocrator ca fiind creatura Demiurgului. Cosmocrator are cunoștința a ceea ce este deasupra lui, deoarece el este un duh al răutății; dar Demiurgul este ignorant față de astfel de lucruri, deoarece el este doar un animal. Mama lor locuiește în locul care este mai presus de ceruri, adică, în reședința intermediară; Demiurgul în locul ceresc, adică în săptămână; dar Cosmocrator în lumea aceasta. Elementele fizice ale acestei lumi, au izvorât, așa cum am observat anterior, din tulburare și nedumerire, având o sursă mai modestă. Astfel pământul s-a ridicat din starea ei de stupoare; apa din agitația cauzată de frica ei; aerul din consolidarea tristeții sale; în timp ce focul, producând moarte și descompunere, a fost inerent în toate aceste elemente, chiar dacă ei învață că ignoranța se ascundea în aceste trei pasiuni.
După ce a format astfel pământul, el (Demiurgul) a creat și [partea] pământească a omului, nu luându-l din pământul uscat, ci dintr-o substanță invizibilă ce constă din materie fuzibilă ci fluidă, și după aceea, așa cum definesc ei procesul, a suflat în el partea animală a naturii sale. Acesta a fost cel care a fost creat după chipul și asemănarea sa. Într-adevăr, partea materială era foarte aproape de Dumnezeu, cât era chipul său, dar nu de aceeași substanță cu el. Animalul, pe de altă parte, era în ceea ce privește asemănarea; și de vreme ce substanța lui era numită spiritul de viață, deoarece s-a ridicat dintr-o scurgere spirituală. După toate acestea, ei spun că el era cuprins de jur împrejur cu un acoperământ de piele; prin aceasta ei înțeleg exteriorul cărnii sensibile.
Dar ei afirmă în continuare că însuși Demiurgul a fost ignorant în ceea ce privește acel urmaș al mamei sale Achamoth, pe care ea l-a născut ca o consecință a contemplării ei a acelor îngeri care l-au așteptat pe Mântuitorul, și care era, ca și ea, de o natură spirituală. Ea a profitat de această ignoranță pentru a depune aceasta (producția ei) în el fără cunoștința lui, pentru ca, fiind insuflat prin intermediul lui în acel suflet animal care purcedea din el, și fiind astfel dus într-un pântece în acest trup material, în timp ce creștea treptat în tărie, să poată deveni în cursul timpului potrivit pentru percepția rațiunii perfecte.⁷⁹ Astfel, după cum afirmă ei, s-a întâmplat că, fără ca Demiurgul să știe ceva, omul format prin inspirația sa era în aceeași timp, printr-o providență indiscriptibilă, a dat un om spiritual prin inspirația simultană primită de la Sophia. Căci, așa cum era ignorant față de mama sa, tot așa nu a recunoscut urmașul ei. Acest [urmaș] ei îl mai numesc Ecclesia, o emblemă a acelei Ecclesia care este sus. Acesta este felul de om pe care ei și-l imaginează: el era sufletul animal din Demiurg, trupul său de pe pământ, partea trupească din materie, și omul său spiritual din mama Achamoth.

Capitolul VI – Felul întreit de om prefăcut de acești eretici: faptele bune sunt inutile pentru ei, deși sunt necesare pentru alții: principiile lor morale abandonate

Astfel, există trei feluri de substanțe, afirmă ei, din tot ce este material (pe care ei le descriu ca fiind „de stânga”) care trebuie să piară din necesitate, deoarece acestea sunt incapabile să primească vreo inspirație de incoruptibilitate. Cât despre existența fiecărui animal (pe care ei le mai numesc „de dreapta”), ei susțin că, deoarece ea este o cale de mijloc între spiritual și material, ea trece de partea spre care este atrasă. Din nou, ei descriu substanța spirituală că a fost trimisă pentru acest sfârșit, ca, fiind unită aici cu ceea ce este animal, să poată prelua forma, cele două elemente fiind supuse simultan la aceeași disciplină. Și ei declară că aceasta este „sarea”⁸⁰ și „lumina lumii”. Pentru că substanța animală a avut nevoie de antrenament prin intermediul simțurilor externe; și cu ocazia aceasta ei afirmă că a fost creată lumea, precum și că Mântuitorul a venit în substanță animală (care avea liber arbitru), ca El să o asigure pentru mântuire. Căci ei afirmă că El a primit primele roade ale celor care trebuia să îi mântuiască [după cum urmează], de la Achamoth care era spirituală, în timp ce ea a fost investită de Demiurg cu Hristosul animal, dar a fost înconjurată⁸¹ printr-o voie [specială] cu un trup înzestrat cu o natură animală, și totuși construit cu o dibăcie indiscriptibilă, pentru ca acesta să fie vizibil și tangibil, și capabil de a îndura suferința. În același timp, ei neagă faptul că El a preluat ceva material [în natura Sa], de vreme ce într-adevăr materia este incapabilă de mântuire. În continuare ei susțin că desăvârșirea tuturor lucrurilor va avea loc atunci când tot ce este spiritual a fost format și desăvârșit de Gnosis (cunoaștere); și prin aceasta ei vor să spună oameni spirituali care au ajuns la deplina cunoaștere a lui Dumnezeu, și au fost inițiați în aceste mistere de Achamoth. Și ei se reprezintă a fi aceste persoane.
Oamenii animale, din nou, sunt învățate în lucrurile animale; astfel de oameni sunt stabiliți prin faptele lor, și printr-o credință simplă, în timp ce nu au o cunoaștere perfectă. Noi cei din Biserică, afirmă ei, suntem aceste persoane.⁸² De aceea, ei susțin că faptele bune sunt necesare pentru noi, căci altfel este imposibil ca noi să fim mântuiți. Dar cât despre ei, ei susțin că vor fi mântuiți în întregime și fără îndoială, nu prin comportarea lor, ci pentru că ei sunt spirituali prin natură.⁸³ Căci, la fel cum este imposibil ca substanța materială să aibă parte de mântuire (de vreme ce ei susțin că ea este incapabilă să o primească), tot așa este imposibil ca substanța spirituală (prin care ei înțeleg că sunt ei) nu va veni niciodată sub puterea descompunerii, indiferent de ce fel de acțiuni se răsfață ei. Căci ca și aurul, când este scufundat în gunoi, nu își pierde valoarea frumuseții sale, ci își păstrează calitățile ei native, gunoiul nu are putere să afecteze aurul, astfel ei afirmă că ei nu pot suferi în vreo măsură rănirea, și nici nu își pierd substanța lor spirituală, indiferent de acțiunile materiale în care ar fi implicați.
De aceea, va veni momentul când „cei mai perfecți” dintre ei se vor droga fără frică cu toate felurile de fapte interzise despre care Scriptura ne asigură că „cei care fac astfel de lucruri nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.”⁸⁴ De exemplu, ei nu au nicio remușcare atunci când mănâncă carnea oferită ca sacrificiu idolilor, imaginându-și că nu pot contracta în acest fel nicio pângărire. Din nou, la fiecare festival păgân care este sărbătorit în onoarea idolilor, acești oameni sunt primii care se adună; și se duc într-o arenă, și unii din ei nici măcar nu stau la distanță față de acel spectacol sângeros care este odios și pentru Dumnezeu și pentru oameni, în care gladiatorii sau se luptă cu animale sălbatice, sau un gladiator se luptă cu un animal sălbatic. Alții se predau poftelor cărnii cu o lăcomie extremă, susținând că lucrurile carnale ar trebui să fie permise naturii carnale, în timp ce lucrurile spirituale sunt oferite pentru spiritual. Mai mult, unii din ei au obiceiul să pângărească acele femei cărora ei le-au învățat despre doctrina superioară, așa cum au mărturisit frecvent acele femei care au fost rătăcite de unii din ei, în întoarcerea lor către Biserica lui Dumnezeu, și au mărturisit aceasta împreună cu restul greșelilor lor. Alții din ei, la fel, în mod deschis și fără rușine, devenind atașați pasionat de unele femei, le-au sedus departe de soții lor, și s-au căsătorit cu ele. Alții, care au pretins la început că trăiesc cu toată modestia cu ele ca și cu niște surori, și-au descoperit în cursul timpului adevăratele lor culori, atunci când sora a descoperit că are un copil cu fratele ei [pretins].
Comițând multe alte josnicii și lucruri păgâne, ei ne-au făcut să alunecăm (pe cei care din frică de Dumnezeu ne păzim să nu păcătuim nici măcar în gând sau cu cuvântul) ca niște persoane ignorante și cu totul vrednice de dispreț, în timp ce se laudă pe sine și pretind că sunt perfecți și că sunt sămânța aleasă. Căci ei afirmă că noi primim har doar pentru a-l folosi, de aceea el va fi luat din nou de la noi; dar cei care au harul ca pe un lucru special pe care îl posedă, și care a coborât de sus printr-o unire de ne descris și de nespus; și cu această ocazie lor le va fi dat mai mult har.⁸⁵ Așadar, ei susțin că prin orice modalitate este întotdeauna necesar ca ei să practice misterul unirii. Pentru a-i convinge pe cei nepăsători să creadă aceasta, ei obișnuiesc să folosească aceste cuvinte: „Oricine fiind în această lume care nu iubește o femeie astfel încât să o posede, nu este din adevăr, și nici nu va ajunge la adevăr. Dar oricine fiind din⁸⁶ lumea aceasta are relații sexuale cu o femeie, nu va ajunge la adevăr pentru că a acționat sub puterea senzualității.” Cu această ocazie, este necesar ca noi pe care ei ne numesc oameni animale, și ne descriu ca fiind din lume, să practicăm abstinența (sexuală) și să facem fapte bune, pentru ca prin aceste mijloace să ajungem la lungimea locuinței intermediare, dar cei dintre ei care sunt numiți „spirituali și perfecți” nu este necesară deloc o astfel de comportare. Căci nu comportarea de orice fel este cea care conduce în Pleroma, ci germenul trimis de acolo într-o stare plăpândă și imatură, și care este adus aici la perfecțiune.

Capitolul VII – Mama Achamoth, când toți germenii ei sunt perfecționați, va trece în Pleroma, acompaniată de acei oameni care sunt spirituali. Demiurgul, cu oamenii animal, va trece în locuința intermediară, dar toți oamenii materiali se vor descompune. Opiniile lor cârtitoare împotriva adevăratei încarnări a lui Hristos prin fecioara Maria. Opiniile lor cu privire la profeții. Ignoranța stupidă a Demiurgului

Când toți germenii vor fi desăvârșiți, ei afirmă că mama lor Achamoth va trece din locuința intermediară, și va intra în Pleroma, și îl va primi ca soț al ei pe Mântuitorul, care a izvorât din toți Eonii, pentru ca astfel să se realizeze o unire între Mântuitor și Sophia, adică, Achamoth. Aceștia sunt mirele și mireasa, în timp ce camera nupțială este întinderea deplină a Pleromei. Din nou, sămânța spirituală fiind dezbrăcată de sufletele ei animale,⁸⁷ și devenind spirite inteligente, vor intra într-un mod irezistibil și invizibil în Pleroma, și vor fi dedicate ca mirese pentru acei îngeri care îl așteaptă pe Mântuitor. Demiurgul însuși va trece în locul mamei sale Sophia;⁸⁸ adică în locuința intermediară. De asemenea, în acest loc intermediar se vor odihni și sufletele celor drepți; dar nimic de natură animală nu va avea permisiunea să intre în Pleroma. Când aceste lucruri se vor întâmpla așa cum au fost descrise, atunci acel foc care stă ascuns în lume va izbucni și va arde; și în timp ce distruge toată materia, va fi stins împreună cu ea, și nu va mai exista. Ei afirmă că Demiurgul nu a fost informat despre niciunul dintre aceste lucruri înaintea venirii Mântuitorului.
Mai există unii care susțin faptul că el l-a produs și pe Hristos ca pe propriul său fiu, dar dintr-o natură animală, și acest lucru a fost⁸⁹ menționat despre el de către profeți. Acest Hristos a trecut prin Maria⁹⁰ la fel cum apa curge printr-un tub; și acolo s-a coborât peste el în forma unui porumbel în timpul botezului său, acel Mântuitor care aparținea de Pleroma, și a fost format de eforturile combinate ale tuturor furnicilor care locuiau acolo. De asemenea, în el a existat și acea sămânță spirituală care a purces din Achamoth. Ei susțin că Domnul nostru în timp ce păstra tiparul primului născut și a primului tetrad, a fost compus din aceste patru substanțe – din ceea ce este spiritual, în măsura în care El a fost cu Achamoth; și în ceea ce este animal, fiind din Demiurg printr-o voie specială, în măsura în care a fost format [fizic] cu un talent de negrăit; și din Mântuitor, în privința acelui porumbel care a coborât peste El. El a continuat liber de toată suferința, de vreme ce nu era posibil ca El să sufere, El care a fost odată de neînțeles și invizibil. Din acest motiv Duhul lui Hristos, care a fost pus în El, a fost luat când El a fost adus înaintea lui Pilat. Ei susțin în continuare că nici măcar sămânța pe care El a primit-o de la mama [Achamoth] nu a fost supusă la suferință; pentru că, tot așa, era imposibil că era spiritual și invizibil chiar și față de Demiurg. Atunci, potrivit lor, urmează ca animalul Hristos, și ceea ce a fost format misterios printr-o voie specială, a îndurat suferința, ca mama să poată expune prin el un tipar al lui Hristos de sus, și anume, a lui care a s-a extins prin Stauros,⁹¹ și i-a dat formă lui Achamoth, în măsura în care era implicată materia. Căci ei afirmă că toate aceste tranzacții erau duplicatele celor care au avut loc sus.
Ei mai susțin că acele suflete care au sămânța lui Achamoth sunt superiori celorlalți, și sunt iubiți mai mult de Demiurg decât alții, în timp ce el nu cunoaște cauza reală a acesteia, ci își imaginează că sunt ceea ce sunt prin grația lui față de ei. De aceea, ei mai spun că el le-a împărțit profeți, preoți, și regi; și ei afirmă că multe lucruri au fost rostite⁹² prin această sămânță prin profeți, în măsura în care aceasta a fost înzestrată cu o natură transcendentă semeață. De asemenea, ei spun că mama a vorbit mult despre lucrurile de sus, și prin el și prin sufletele care au fost formate de el. Apoi, ei împart profețiile [în clase diferite], menținând faptul că o porțiune a fost rostită de mamă, a doua de sămânța ei, și a treia de Demiurg. În același fel, ei susțin că Isus a rostit unele cuvinte sub influența Mântuitorului, alții spun că ele au fost rostite sub influența mamei, și alții sub influența Demiurgului, așa cum vom arăta mai încolo în lucrarea noastră.
Demiurgul, în timp ce ignora aceste lucruri care erau mai sus decât el, a fost foarte emoționat de anunțurile făcute [prin profeți], dar le-a tratat cu dispreț, atribuindu-le uneori unei cauze iar alteori altei cauze; sau spiritului profetic (care el însuși are puterea auto-emoționantă), sau omului [ne ajutat], sau că acestea erau doar un procedeu șiret al celor inferiori [și ordinii de bază a oamenilor].⁹³ Astfel el a rămas ignorant până la apariția Domnului. Dar ei relatează că atunci când a venit Mântuitorul, Demiurgul a învățat toate lucrurile de la El, și de bucurie s-a unit cu toată puterea de El. Ei susțin că el este centurionul menționat în Evanghelie, care s-a adresat Mântuitorului cu aceste cuvinte: „Căci și eu am soldați și servitori sub stăpânirea mea; și ei fac orice le poruncesc.”⁹⁴ Mai departe ei susțin că el va continua să administreze afacerile lumii atâta timp cât aceasta este necesară și potrivită, și în special că el poate să îngrijească de Biserică; și în același timp el este influențat de cunoașterea răsplății pregătită pentru el, și anume, că el va putea să ajungă în locul unde locuiește mama sa.
Apoi, ei își imaginează trei feluri de oameni spirituali, materiali, și animalici, reprezentați prin Cain, Abel și Set. Aceste trei naturi nu se mai găsesc într-o persoană,⁹⁵ dar constituie diferite feluri [de oameni]. Cel material, merge cum era de așteptat, în descompunere. Cel animal, dacă ia hotărârea părții celei mai bune, găsește odihnă în locul intermediar; dar dacă ia hotărârea rea, va fi și el nimicit. Dar ei declară că principiile spirituale care au fost semănate de Achamoth, fiind disciplinate și hrănite aici de atunci și până acum în sufletele drepte (pentru că atunci când ele au fost oferite de ea ei erau încă slabi), ajungând în cele din urmă la desăvârșire, vor fi date ca mirese îngerilor Mântuitorului, în timp ce este necesar ca sufletele lor animalice să se odihnească pentru totdeauna cu Demiurg în locul intermediar. Împărțind din nou sufletele animalice, ei spun că unele au natură bună, și altele au o natură rea. Cele bune sunt cele care devin capabile pentru a primi sămânța [spirituală]; iar cele rele prin natura lor sunt cele care nu sunt în stare să primească acea sămânța niciodată.

Capitolul VIII – Cum pervertesc valentinienii Scripturile pentru a-și susține opiniile lor pioase

Astfel este sistemul lor, pe care niciunul dintre profeți nu l-a anunțat, nici Domnul nu l-a învățat, nici apostolii nu l-au dat, dar ei se laudă mai presus de toți că ei au o cunoaștere perfectă. Ei își adună punctele lor de vedere din altă sursă decât Scripturile;⁹⁶ și ca să folosim un proverb obișnuit, ei tind să lege frânghii de nisip, în timp ce se străduiesc ca să adapteze pildele Domnului, zicerile profeților și cuvintele apostolilor, având un aer de probabilitate cu propriile lor afirmații ciudate, pentru ca planul lor să nu pară a fi fără suport. Făcând astfel, ei ignoră ordinea și legătura Scripturilor, și încearcă pe cât posibil să mutileze și să distrugă adevărul. Mutând pasajele, și îmbrăcându-le din nou, făcând un lucru din altul, ei reușesc să înșele pe mulți prin înșelătoria lor rea în adaptarea prezicerilor Domnului cu opiniile lor. Maniera lor de a acționa este ca a celui care, atunci când imaginea frumoasă a unui rege a fost alcătuită din bijuterii prețioase de un artist talentat, ar trebui să ia atunci această imagine a omului cu toate piesele ei și apoi să re-aranjeze pietrele prețioase, și să le potrivească laolaltă ca să le facă sub forma unui câine sau a unei vulpi și să execute slab lucrarea; și apoi să susțină și să afirme că aceasta era imaginea frumoasă a regelui care a fost alcătuită de artistul talentat, arătând spre bijuteriile care au fost potrivite laolaltă în mod admirabil de primul artist care a făcut imaginea regelui, dar au fost transferate cu un rezultat greșit de cel din urmă în forma unui câine, și expunând astfel bijuteriile, îl va înșela pe ignorantul care nu are nici cea mai vagă idee cum arăta regele, și îi conving că asemănarea mizerabilă a vulpii a fost, de fapt, cea mai frumoasă imagine a regelui. Tot așa, acești oameni cârpesc laolaltă fabulele vechi ale soțiilor, și apoi se străduiesc, dând la o parte cu violență cuvinte, expresii și pilde din legătura lor potrivită, oricând le găsesc, pentru a adapta profețiile lui Dumnezeu cu ficțiunile lor neîntemeiate. Am afirmat deja cât de departe ei au continuat astfel referitor la interiorul Pleromei.
Apoi, cât despre lucrurile din afara Pleromei lor, următoarele lucruri sunt câteva specimene a ceea ce ei încearcă să adapteze din Scripturi la părerile lor. Ei afirmă că Domnul a venit în vremurile din urmă ale lumii pentru a îndura suferința, pentru acest sfârșit, pentru ca El să poată arăta pasiunea care a apărut la ultimul dintre eoni, și că prin sfârșitul Lui ar putea anunța sfârșitul acelei tulburări care s-a iscat printre eoni. Mai departe, ei susțin că fiica de doisprezece ani, fiica conducătorului sinagogii,⁹⁷ de care Isus S-a apropiat și a înviat-o din morți, a fost un tipar a lui Achamoth, căreia Hristosul lor, prin extinderea sa, i-a dat formă, și pe care El a condus-o din nou spre perceperea acelei lumini care a părăsit-o. Și că Mântuitorul I s-a arătat când ea stătea în afara Pleromei ca un fel de avort, ei afirmă că Pavel a declarat în Epistola către Corinteni [în aceste cuvinte], „Și în cele din urmă, El mi s-a arătat și mie, ca unei stârpituri.”⁹⁸ Din nou, venirea Mântuitorului cu slujitorii Săi la Achamoth este declarată de el la fel în aceeași Epistolă, când spune: „Femeia ar trebui să aibă un văl pe cap, din pricina îngerilor.”⁹⁹ Acum, că Achamoth s-a acoperit cu un văl pe cap din pricina modestiei atunci când Mântuitorul a venit la ea, este exprimat de Moise atunci când și-a pus un văl pe față. De asemenea, ei spun că pasiunile pe care ea le-a îndurat au fost indicate de Domnul pe cruce. Astfel, când El a spus: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?”¹⁰⁰ El pur și simplu a arătat că Sophia a fost părăsită de lumină și a fost împiedicată de Horos să meargă mai departe. Din nou, chinul ei este indicat când El a spus: „Sufletul meu este plin de o întristare de moarte”;¹⁰¹ frica ei de cuvintele: „Tată, dacă este cu putință, fă ca acest pahar să treacă de la Mine”;¹⁰² și nedumerirea ei când El a spus: „Și nu știu ce voi spune.”¹⁰³
Ei învață că El a indicat cele trei feluri de oameni după cum urmează: materialul, când a spus celui care L-a întrebat: „Să Te urmez?”¹⁰⁴ „Fiul omului nu are unde să își pună capul;” – animalul, când a spus celui care a declarat: „Te voi urma, dar lasă-mă mai întâi să îmi iau rămas bun de la cei din casa mea.” „Niciun om care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este vrednic de împărăția cerurilor”¹⁰⁵ (căci acest om, spun ei, era de o clasă intermediară, chiar dacă ei fac ca și celălalt care, deși pretindea că a înfăptuit multă dreptate, și totuși a refuzat să îl urmeze pe El, și astfel a fost biruit de [iubirea de] bogății, și nu a ajuns niciodată la desăvârșire) – pe acesta lor le place să îl situeze în clasa animală; – cel spiritual, din nou, când a zis: „Lasă morții să își îngroape morții, dar tu du-te și propovăduiește împărăția lui Dumnezeu,”¹⁰⁶ și când El i-a spus vameșului Zacheu: „Dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.”¹⁰⁷ – despre aceștia ei au afirmat că aparțin clasei spirituale. De asemenea, pilda aluatului pe care o femeie l-a ascuns, ei spun că sunt o dovadă clară pentru cele trei clase. Căci, potrivit învățăturii lor, femeia o reprezintă pe Sophia; cele trei măsuri de aluat, sunt cele feluri de oameni – spiritual, animal și material; în timp ce aluatul îl indică pe Însuși Mântuitorul. De asemenea, Pavel, lămurește foarte simplu pe cel material, animal și spiritual, spunând într-un loc: „Cum este cel pământesc, așa sunt și cei lumești”;¹⁰⁸ și în alt loc: „Dar omul animalic nu primește lucrurile Duhului;”¹⁰⁹ și din nou: „El care este spiritual judecă toate lucrurile.”¹¹⁰ Și aceasta: „Omul animalic nu primește lucrurile Duhului”, ei afirmă că ele au fost spuse în legătură cu Demiurgul, care, fiind animal, nu a cunoscut-o nici pe mama sa care era spirituală, și nici sămânța sa, nici pe Eoni în Pleroma. Și că Mântuitorul a primit primele roade ale celor pe care El trebuia să-i mântuiască, Pavel a declarat atunci când a spus: „Și dacă roadele dintâi sunt sfinte, și grămada lor este sfântă”,¹¹¹ învățând că expresia „primele roade” denotă ceea ce este spiritual, dar acea „grămadă” înseamnă Biserica animală, grămada despre care ei spun că El și-a însușit-o, și a amestecat-o cu El Însuși, deoarece El este „aluatul”.
Mai mult, faptul că Achamoth a rătăcit dincolo de Pleroma, și a primit formă de la Hristos, și Mântuitorul a avut grijă de ea, ei afirmă că a fost indicat atunci când El a spus că a venit după oaia care s-a rătăcit.¹¹² Ei explică faptul că oaia rătăcitoare înseamnă mama lor, prin care ei reprezintă Biserica ce a fost semănată. Însăși rătăcirea în sine denotă faptul că ea a stat înafara Pleromei într-o stare de pasiuni felurite, din care ei susțin că materia și-a derivat originea. Din nou, femeia care mătură casa și găsește o monedă, ei declară că o reprezintă pe Sophia de sus, care, pierzându-și entimema, și apoi și-a recuperat-o, în toate lucrurile fiind purificați de venirea Mântuitorului. De aceea, afirmă ei, și această substanță a fost restabilită în Pleroma. Ei mai spun că Simeon, „L-a luat în brațe, a binecuvântat pe Dumnezeu, și a zis: „Acum, slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău”,¹¹³ a fost un tipar al Demiurgului, care, cu ocazia sosirii Mântuitorului, a învățat să își schimbe locul, și i-a mulțumit lui Bythus. Ei mai declară că prin Ana, despre care se vorbește în evanghelie¹¹⁴ ca fiind o prorociță, și care, după ce a trăit cu soțul ei timp de șapte ani, și-a petrecut tot restul vieții ei în văduvie până când l-a văzut pe Mântuitorul, și recunoscându-L, a vorbit tuturor despre El, și a fost foarte simplu indicat de Achamoth, care s-a uitat puțin la Mântuitorul împreună cu asociații Săi, și a locuit în restul timpului în locul intermediar, L-a așteptat până când El ar trebui să se reîntoarcă, și să o restaureze cu soțul potrivit ei. Numele ei a fost și el indicat de Mântuitorul când El a spus: „Totuși, înțelepciunea a fost îndreptățită de copiii ei.”¹¹⁵ Aceasta a făcut și Pavel în aceste cuvinte: „Dar noi vorbim înțelepciune printre cei desăvârșiți.”¹¹⁶ Ei mai afirmă că Pavel s-a referit și la unirea din Pleroma, arătându-le aceasta printr-un lucru; căci atunci când a scris despre unirea conjugală în viața aceasta, el s-a exprimat astfel: „Taina aceasta este mare, vorbesc despre Hristos și despre Biserică.”¹¹⁷
Mai departe, ei învață că Ioan, ucenicul Domnului, l-a indicat pe primul Ogdoag, exprimându-se cu aceste cuvinte: Ioan, ucenicul Domnului, dorind să lămurească originea tuturor lucrurilor, în așa fel încât să explice cum Tatăl a făcut întregul, pune fundamentul unui anumit principiu – că anume, ceea ce a fost întâiul născut al lui Dumnezeu, acea Făptură este denumită și singurul Fiu născut și Dumnezeu, în care Tatăl, după un fel seminal, a dat naștere la toate lucrurile. Prin El a fost produs Cuvântul, și în el toată esența eonilor, cărora Însuși Cuvântul le-a dat formă. De aceea, de vreme ce el tratează prima origine a lucrurilor, el continuă în mod corect în învățătura sa de la început, și anume, de la Dumnezeu și Cuvânt. El se exprimă astfel: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu.”¹¹⁸ După ce a distins pe aceștia trei – Dumnezeu, Începutul și Cuvântul – el îi unește din nou, ca să poată expune producerea fiecăruia dintre ei, adică a Fiului, și a Cuvântului, și să poată arăta în același timp unirea unuia cu celălalt, și cu Tatăl. Căci „începutul” este în Tatăl, și este al Tatălui, în timp ce „Cuvântul” este la început, și din început. Foarte potrivit, el spune: „La început era Cuvântul,” pentru că El era în Fiul; „și Cuvântul era cu Dumnezeu,” pentru că El era începutul; „și Cuvântul era Dumnezeu,” desigur, pentru că ceea ce este născut din Dumnezeu este Dumnezeu. „El era la început cu Dumnezeu” – această clauză dezvăluie ordinea producerii. „Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El;”¹¹⁹ căci Cuvântul a fost autorul formei și a începutului tuturor Eonilor care au venit în existență după El. Dar „ceea ce a fost făcut în El,” spune Ioan, „este viață.”¹²⁰ Aici el indică din nou unirea; căci toate lucrurile, el a spus, au fost făcute prin El, dar în El era viața. Aceasta care este în El, este mai apropiată de El decât acele lucruri care sunt doar făcute de El, pentru că aceasta există împreună cu El, și este dezvoltată de El. Iar atunci când el adaugă „și viața era lumina oamenilor,” în timp ce o menționează pe Anthropos, el o indică și pe Ecclesia prin acea expresie, pentru ca, folosind un singur nume, să poată dezvălui părtășia lor unul cu celălalt, în virtutea unirii lor. Pentru că Anthropos și Ecclesia izvorăsc din Logos și Zoe. Mai mult, el a stilizat viața (Zoe) ca fiind lumina oamenilor, deoarece ei sunt luminați de ea, adică, sunt formați și clarificați. Și Pavel spune aceasta cu următoarele cuvinte: „pentru că ceea ce scoate totul la iveală, este lumina.”¹²¹ De aceea, de când Zoe s-a manifestat și a născut-o și pe Anthropos și pe Ecclesia, ea este numită lumina lor. Apoi, astfel a descoperit Ioan prin aceste cuvinte a scos la iveală alte lucruri și al doilea Tetrad, Logos și Zoe, Anthropos și Ecclesia. Și mai departe, el îl mai indică pe primul Tetrad. Căci, în discursul Mântuitorului și în afirmația că toate lucrurile dincolo de Pleroma au primit formă de la El, el spune că El este rodul întregii Plerome. Pentru că el îl stilizează pe El ca „lumina care luminează în întuneric, și care nu a fost biruită”¹²² de acesta, în măsura în care, când El a dat formă tuturor acelor lucruri care își au originea în pasiune, El nu a fost cunoscut de aceasta.¹²³ El îl mai stilizează pe El ca Fiu și Aletheia, și Zoe, și „Cuvântul întrupat, a cărui glorie,” el spune că „noi o vedem; și gloria Sa a fost ca cea a Singurului născut (ce i-a fost dată Lui de Tatăl), plin de har și de adevăr.”¹²⁴ (Dar ceea ce spune cu adevărat Ioan este aceasta: „Și Cuvântul S-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har, și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.”¹²⁵) Astfel, apoi, el [potrivit lor] expune distinct primul Tetrad, când el vorbește de Tatăl, Charis, Monogenes, și Aletheia. În acest fel, Ioan spune despre primul Ogdoad, care este mama tuturor Eonilor. Căci el îi menționează pe: Tatăl, Charis, Monogenes, Aletheia, Logos, Zoe, Anthropos și Ecclesia. Astfel sunt opiniile lui Ptolemaeus.¹²⁶

Capitolul IX – Respingerea interpretărilor profane ale acestor eretici

Vezi, prietene, metoda pe care acești oameni o întrebuințează pentru a se înșela pe ei înșiși, în timp ce abuzează de Scripturi străduindu-se să-și susțină propriul lor sistem din ele. Din acest motiv, am prezentat modurile prin care ei se exprimă, pentru ca astfel tu să înțelegi înșelăciunea procedeului lor, și răutatea erorii lor. Pentru că, în primul rând, dacă a fost intenția lui Ioan ca să-l prezinte pe acel Ogdoad de sus, în mod sigur el ar fi păstrat ordinea producției lui, și fără îndoială că l-ar fi așezat pe primul Tetrad mai întâi ca fiind, potrivit lor, cel mai venerabil și apoi l-ar fi anexat pe al doilea, pentru ca, prin secvența numelor, ordinea Ogdoad să fie expusă, și nu după un interval așa de mare de timp, ca și când ar fi uitat pe moment și apoi își amintește aceasta din nou, el, în ultimul rând, a menționat despre primul Tetrad. În locul următor, dacă a vrut să menționeze unirea lor, în mod sigur nu ar fi omis numele lui Ecclesia; în timp ce, cu respect față de celelalte uniri, el fie ar fi fost satisfăcut cu mențiunea masculinului [eoni] (de vreme ce alții [ca Ecclesia] ar fi putut fi de înțeles), pentru a păstra o uniformitate peste tot; sau dacă el a enumerat unirile celorlalți, ar fi anunțat-o și pe soția lui Anthropos, și nu ne-ar fi lăsat să aflăm numele ei prin ghicire.
Eroarea acestei expoziții este limpede. Căci atunci când Ioan, proclama un Dumnezeu, Cel Preaînalt, și un Isus Hristos, Singurul născut, prin care toate lucrurile au fost făcute, afirmă că el era Fiul lui Dumnezeu, acest Unic născut, acest Creator al tuturor lucrurilor, această Lumină adevărată care luminează pe fiecare om, acesta este Creatorul lumii, El a fost cel care a venit la ai Săi, El care a luat trup și a locuit printre noi, acești oameni, printr-un fel plauzibil de expunere, pervertesc aceste afirmații, susținând că a fost un alt Monogenes, potrivit producerii, din care l-au stilat și pe Arche. Ei mai susțin că a mai existat un alt Mântuitor, și alt Logos, fiul lui Monogenes, și alt Hristos făcut pentru re-înființarea Pleromei. Aceasta este acea denaturare de la adevăr a fiecărei expresii care a fost citată, și profitând în mod greșit de nume, ei le-au transferat în sistemul lor propriu; astfel ca, potrivit lor, în toți acești termeni Ioan nu face nicio mențiune la Domnul Isus Hristos. Căci dacă el l-a numit pe Tatăl, pe Charis, Monogenes, Aletheia, Logos, Zoe, Anthropos, și Ecclesia, potrivit ipotezei lor, astfel el a vorbit despre primul Ogdoad, în care încă nu era niciun Isus și nici Hristos, învățătorul lui Ioan. Dar este evident că apostolul nu a vorbit despre unirile lor, ci despre Domnul nostru Isus Hristos, despre care el mărturisește că este Cuvântul lui Dumnezeu. Însumând afirmațiile sale cu privire la Cuvântul menționat anterior, el declară mai departe: „Și Cuvântul S-a întrupat, și a locuit printre noi.” Dar, potrivit cu ipotezele lor, Cuvântul nu S-a întrupat deloc, deoarece El nu a ieșit din Pleroma niciodată, ci Mântuitorul [a devenit trup] care a fost format prin voia [tuturor eonilor], și a fost înaintea Cuvântului.
Învățați, voi oameni nebuni, că Isus care a suferit pentru noi, și care a locuit printre noi, este El Însuși Cuvântul lui Dumnezeu. Căci dacă oricare dintre eoni s-ar fi întrupat pentru mântuirea noastră, este posibil ca apostolul să fi vorbit despre altul. Dar dacă Cuvântul Tatălui care a coborât este același cu cel care s-a ridicat, El, adică, Singurul născut al singurului Dumnezeu, care, potrivit cu buna plăcere a Tatălui, s-a întrupat de dragul oamenilor, în mod sigur apostolul nu vorbește despre altul, sau despre vreun Ogdoad, ci despre Domnul nostru Isus Hristos. Căci, potrivit lor, Cuvântul nu s-a întrupat original. Căci ei susțin că Mântuitorul a preluat un trup animal, format potrivit voii de o providență nespusă, pentru a deveni vizibil și palpabil. Dar trupul este ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Adam din țărână, și aceasta este ceea ce Ioan a afirmat că a devenit Cuvântul lui Dumnezeu. Așa este primul și primul născut al Ogdoad-ul lor adus din nimic. Căci, de vreme ce Logos, Monogenes, Zoe, Phoµs, Sorer, Christus, Fiul lui Dumnezeu, și El care s-a încarnat pentru noi, s-au dovedit a fi la fel, Ogdoad pe care ei l-au construit imediat s-a destrămat. Și când acesta este distrus, întregul lor sistem se cufundă în ruină – un sistem pe care ei l-au visat în mod greșit că ar exista, și așa ei produc leziuni Scripturilor, în timp ce își clădesc ipotezele lor.
Apoi, din nou, colectând un set de expresii și de nume risipite aici și acolo [în Scriptură], ei le răsucesc, așa cum am mai spus, de la un sens natural la unul ne-natural. Făcând astfel, ei acționează ca cei care prezintă orice fel de ipoteză pe care ei și-o închipuie, și se străduiesc să le susțină¹²⁷ din poeziile lui Homer, astfel că cel ignorant își imaginează că Homer chiar a compus versurile care susțin acea ipoteză, care de fapt abia a fost construită; și mulți alții sunt conduși atât de departe de secvențele formate regulat de versuri, încât se îndoiesc dacă Homer nu ar fi putut să le compună. De acest fel¹²⁸ este următorul pasaj, unde unul îl descrie pe Hercule că a fost trimis de Eurystheus la câinele din regiunile infernului, făcând aceasta cu ajutorul acestor versuri homerice – căci nu poate fi nicio obiecție față de citarea acestora ca mijloc al ilustrării, de vreme ce același fel de încercare apare în ambele:

„Astfel vorbind, a fost trimis acolo din casa sa cu gemete profunde.” Od., x. 76.

„Eroul Hercule este familiarizat cu fapte mărețe.” Od., xxi. 26.

„Eurystheus, fiul lui Sthenelus a coborât din Perseu.” Il., xix. 123.

„Pentru ca el să poată să aducă de la Erebus câinele întunecatului Pluto.” Il., viii. 368.

„Și el a înaintat ca un leu crescut în munți încrezător în tăria sa.” Od., vi. 130.

„Rapid prin oraș, în timp ce toți prietenii săi l-au urmat.” Il., xxiv. 327.

„Și fecioarele și tinerii și bătrânii care au suferit mult.” Od., xi. 38.

„Jelindu-l cu amărăciune ca pe unul care merge spre moarte.” Il., xxiv. 328.

„Dar Mercur și Minerva cea cu ochii albaștri l-au condus.” Od., xi. 626.

„Căci ea cunoștea mintea fratelui ei, cum aceasta a trudit cu amărăciune.” Il., ii. 409.

Acum, întreb care om naiv ar putea să fie dus de astfel de versuri ca acestea ca să se gândească la faptul că Homer chiar le-a aranjat așa cu referință la subiectul indicat? Dar cel care cunoaște scrierile lui Homer într-adevăr va recunoaște versurile lui, dar nu și subiectul cu care ele sunt aplicate, cunoscând că unele dintre ele sunt spuse despre Ulise, altele despre însuși Hercule, altele despre Priam, și altele sunt despre Menelaus și Agamemnon. Dar dacă el le ia și le pune înapoi pe fiecare în poziția lor potrivită, atunci distruge imediat narațiunea în chestiune. În același fel, cel care reține neschimbată¹²⁹ regula adevărului pe care a primit-o prin botez în inima sa, va recunoaște fără îndoială numele, expresiile și pildele luate din Scripturi, dar în niciun caz nu va recunoaște folosirea acestora într-un mod hulitor de către aceștia. Căci, deși va recunoaște pietrele prețioase, cu siguranță că nu va primi vulpea în locul asemănării cu împăratul. Dar când el a refăcut fiecare dintre expresiile citate în poziția lor corectă, și acestea s-au potrivit cu trupul adevărului, va demasca și va dovedi că minciuna acestor eretici este fără niciun fundament.

Dar de vreme ce ceea ce ar putea dovedi o lovitură finală¹³⁰ acestei expoziții este necorespunzătoare, astfel că oricine, urmărind farsa lor până la sfârșit, ar putea imediat să adauge un argument care o va răsturna, am judecat-o bine pentru a sublinia, în primul rând, că în ceea ce privește creatorii acestei născociri ei diferă între ei, ca și când ar fi fost inspirați de duhuri de eroare diferite. Căci chiar acest lucru formează o dovadă a priori că adevărul proclamat de Biserică este neclintit,¹³¹ și că teoriile acestor oameni sunt doar un țesut de falsități.

Capitolul X – Unitatea credinței Bisericii din toată lumea

Biserica, deși a fost dispersată în toată lumea, chiar până la capătul pământului, a primit de la apostoli și de la ucenicii lor aceasta credință: [Ea crede] într-un Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Creatorul cerului, a pământului, a mării și a tuturor lucrurilor care sunt în ele; și într-unul Hristos Isus, Fiul lui Dumnezeu, care S-a întrupat pentru mântuirea noastră; și în Duhul Sfânt, care a proclamat prin profeți voile¹³² lui Dumnezeu, venirile, nașterea dintr-o fecioară, patimile, și învierea din morți, înălțarea la cer în trup a iubitului Hristos Isus, Domnul nostru, [viitoarea] Sa manifestare din cer în slava Tatălui „ca să adune toate lucrurile într-un”,¹³³ ca să învie din nou în trup toată rasa umană, pentru ca în fața lui Hristos Isus, Domnul nostru, Dumnezeu, Mântuitor și Împărat, potrivit cu voia Tatălui invizibil, „să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ, și orice limbă să mărturisească”¹³⁴ Lui că El îi va judeca drept pe toți; pentru că El îi va trimite „răutatea spirituală”¹³⁵ și pe îngerii care au păcătuit și au devenit apostați, împreună cu cei ne-evlavioși, nedrepți, răi și păgâni dintre oameni, în focul veșnic; dar, exercitându-și harul Său, va acorda nemurirea celor drepți, sfinți, și celor care au păzit poruncile Sale și au perseverat în dragostea Sa, unii de la începutul [cursului lor creștin], și alții de la [data] pocăinței lor, și îi va înconjura cu o slavă veșnică.
Așa cum am observat deja, Biserica, primind această predică și această credință, deși a fost răspândită în lumea întreagă, totuși, ca și când ar ocupa o singură casă, a păstrat-o cu grijă. Ea mai crede și aceste puncte [de doctrină] ca și când ar avea un singur suflet, și una și aceeași inimă, și ea le proclamă, le învață, și le lasă ca moștenire, cu o armonie perfectă, ca și când ar avea o singură gură. Căci chiar dacă limbile lumii sunt diferite, totuși importul tradiției este același. Căci Bisericile care au fost plantate în Germania nu cred sau nu transmit ceva diferit, nici cele din Spania, nici cele din Galia, nici cele din est, nici cele din Egipt, nici cele din Libia, nici cele care au fost întemeiate în regiunile¹³⁶ centrale ale lumii. Dar la fel ca și soarele, care este o creatură a lui Dumnezeu, care este unul și același în întreaga lume, tot așa și predicarea adevărului strălucește peste tot, și îi luminează pe toți oamenii care vor să vină la cunoștința adevărului. Niciunul dintre conducătorii Bisericilor, oricât de talentat ar fi din punct de vedere al elocvenței, nu va învăța doctrine diferite de acestea (căci nimeni nu este mai mare decât Stăpânul); pe de altă parte, nici cel a cărui putere de expresie este insuficientă nu va leza tradiția. Căci credința fiind peste unul și același, nici cel care poate să țină un mare discurs despre ea, nu face vreo adăugire la ea, nici care spune puține despre ea nu o diminuează.
Aceasta nu va urma să se întâmple deoarece oamenii sunt dotați cu un grad mai mare sau mai mic de inteligență, pentru ca ei să schimbe chestiunea subiect în sine [a credinței], și să își imagineze un alt Dumnezeu în afara Lui care este Elaboratorul, Creatorul și Păstrătorul acestui univers (ca și când El nu ar fi suficient¹³⁷ pentru ei) sau un alt Hristos, sau un alt Unic-născut. Dar acest lucru se referea la faptul că înseamnă ca cineva poate [mai clar decât altcineva] să clarifice înțelesul acelor lucruri care au fost spuse în pilde și să le adapteze la schema generală a credinței; și explică [folosind o claritate specială] acțiunea și voia lui Dumnezeu în legătură cu mântuirea oamenilor; și arată că Dumnezeu și-a manifestat îndelunga răbdare cu privire la apostazia îngerilor care au păcătuit, și cu respect față de neascultarea omului; și a lămurit de ce același Dumnezeu care a făcut unele lucruri temporale și altele veșnice, unele cerești și altele pământești; și să înțelegem din ce motiv Dumnezeu, deși este invizibil, S-a manifestat profeților nu sub o formă, ci în mod diferit unor persoane diferite; și arată de ce au fost date omenirii mai multe legăminte; și ne învață care era caracterul special al fiecărui dintre aceste legăminte; și aflăm din ce motiv „Fiindcă Dumnezeu¹³⁸ a închis pe toți oamenii¹³⁹ în neascultare, ca să aibă îndurare de toți”; și descrie cu recunoștință¹⁴⁰ cu ce ocazie Cuvântul lui Dumnezeu a devenit trup și a suferit; și povestește de ce venirea Fiului lui Dumnezeu a avut loc în aceste vremi din urmă, adică, la sfârșit, și nu la începutul [lumii]; și dezvăluie ceea ce este cuprins în Scripturi cu privire la sfârșit [în sine], și la lucrurile care vor urma; și nu păstrează tăcere despre cum a făcut Dumnezeu neamurile, a căror mântuire a fost dispersată între urmași și același trup, și părtași cu sfinții; și expune cum se face că „trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în ne putrezire, și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire”;¹⁴¹ și proclamă în ce sens Dumnezeu spune: „Acesta este un popor care nu a fost un popor; și ea care este iubită nu era iubită”;¹⁴² și în ce sens El spune: „copiii celei părăsite sunt mai mulți decât cei ai celei care are un soț”.¹⁴³ Căci cu referire la aceste puncte, și la altele care au aceeași natură, apostolul a exclamat: „O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sînt judecățile Lui, și cît de neînțelese sînt căile Lui!”¹⁴⁴ Dar [îndemânarea superioară despre care se vorbește] nu se găsește în aceasta, pentru ca oricine, dincolo de Creatorul și Elaboratorul [lumii], să poată să-și imagineze despre Entimemă ca fiind un eon greșit, mama lor și a lui, ar ajunge la o astfel de blasfemie; și nici nu constă în aceasta, pentru ca el să își imagineze din nou în mod fals, ca fiind mai presus de această [făptură imaginată], o Pleroma despre care se presupune uneori că ea conține treizeci, și alteori un trib nenumărat de eoni, așa cum susțin acești învățători care sunt lipsiți de adevărata înțelepciune divină; în timp ce Biserica Catolică are una și aceeași credință în toată lumea, așa cum am mai spus.

Capitolul XI – Opiniile lui Valentinus, cu cele a ucenicilor săi și ale altora

Să ne uităm acum la opiniile inconsecvente ale acestor eretici (căci există două sau trei), cum ei nu sunt de acord în tratarea unor puncte, dar care tot așa, și cu lucrurile și numele creează opinii mutual discordante. Primul¹⁴⁵ dintre ei, Valentinus, care a adaptat principiile ereziei numită „gnosticism” caracterului ciudat al propriei sale școli, învățată după cum urmează: El a menținut faptul că există o anumită Dyad (o ființă duală), care este inexprimabilă prin orice nume, și o parte a ei se numește Arrhetus (indiscriptibilă), și cealaltă Sige (liniște). Dar acest Dyad s-a produs un al doilea, o parte al lui el o numește Pater iar cealaltă Aletheia. Din acest Tetrad, din nou s-au născut Logos și Zoe, Anthropos și Ecclesia. Aceștia constituie Ogdoad-ul primar. Apoi el afirmă că din Logos și Zoe au fost produse zece puteri, așa cum am menționat mai înainte. Dar din Anthropos și Ecclesia au purces doisprezece, unul care s-a separat de restul și a căzut din condiția sa originală, a produs restul¹⁴⁶ universului. El a mai presupus și două ființe cu numele Horos, cel care are locuința între Bythus și restul Pleromei, și desparte Eonii creați de Tatăl necreat, în timp ce alții o separă pe mama lor de Pleroma. Nici Hristos nu a fost produs din eonii din Pleroma, ci a fost născut de mama care a fost exclusă din aceasta, în virtutea aducerii ei aminte a lucrurilor bune, fără nicio urmă de îndoială. Într-adevăr, el fiind masculi, și-a despărțit umbra de sine, și s-a întors în Pleroma; dar mama sa a fost lăsată fără umbră, fiind lipsită de substanța sa spirituală, a născut un alt fiu, adică pe Demiurg, din care el îl înfățișează, de asemenea, ca stăpânitor al tuturor lucrurilor care îi sunt supuse. El mai afirmă că împreună cu Demiurg, a fost produsă o putere de stânga, prin aceasta el este de acord cu acei numiți greșit gnostici, despre care deja am vorbit. Uneori el susține că Isus a fost produs din cel care a fost separat de mama sa, și s-a unit cu ceilalți, adică, din Theletus, uneori ca izvorând din cel care s-a întors în Pleroma, adică din Hristos; iar alteori ca derivat din Anthropos și Ecclesia. El declară că Duhul Sfânt a fost produs de Aletheia¹⁴⁷ pentru inspectarea și fertilizarea eonilor, intrând în mod invizibil în ei, și pentru ca, prin acest fel, eonii au produs plantele adevărului.
Secundus afirmă din nou că Ogdoad-ul primar constă dintr-un Tetrad de dreapta și unul de stânga, și învață că una din cele două părți este numită lumină iar cealaltă este numită întuneric. Dar el susține că puterea care s-a separat de restul și s-a diminuat, nu a purces direct din cei treizeci de eoni, ci din roadele lor.
Mai este altul,¹⁴⁸ care este un învățător renumit printre ei, și care, străduindu-se să ajungă la ceva mai sublim, și să atingă un fel de cunoaștere mai înalt, a explicat primul Tetrad după cum urmează: Există [spune el] un anumit Proarche care a existat înaintea tuturor lucrurilor, care întrecea orice gând, vorbire și denumire, pe care îl numesc Monotes (unitate). Împreună cu acest Monotes există o putere pe care din nou eu o numesc Henotes (identitate). Acest Henotes și Monotes, fiind una, au produs, dar nu ca și când ar fi născut [în afara lor, ca o emanație] începutul tuturor lucrurilor, o ființă inteligentă, ne născută, invizibilă, care se numește „Monad”. Cu acest Monad coexistă o putere care are aceeași esență, pe care o voi numi Hen (Unul). Aceste puteri iar apoi – Monotes, Henotes, Monas, și Hen – au produs restul companiei eonilor.
Iu, Iu! Pheu, Pheu! – pentru a putea exprima aceste exclamații tragice cu un asemenea grad de îndrăzneală în inventarea numelor așa cum el a făcut aceasta fără nicio rușine, în inventarea unei nomenclaturi pentru sistemul sau falsitatea sa. Căci atunci când el afirmă: există un anumit Proarche care este înaintea tuturor lucrurilor, care întrece orice gând, pe care eu îl numesc Monotes; și din nou, cu acest Monotes acolo co-există o putere pe care tot eu o numesc Henotes – este foarte evident că el mărturisește lucrurile despre care s-a zis că sunt propria lui invenție, și că el însuși a dat nume schemei sale de lucruri, care nu a mai fost niciodată sugerată de altcineva. Este clar că el însuși este cel care a avut suficientă îndrăzneală să inventeze aceste nume; pentru ca, dacă el nu a apărut în lume, adevărul ar fi fost lipsit de un nume. Dar în cazul acesta, nimic nu îi deranjează pe vreunul, în tratarea aceluiași subiect, să adauge nume după următoarea modă: Există¹⁴⁹ un anumit Proarche, regal, depășind orice gândire, o putere care a existat înaintea oricărei alte substanțe, care s-a extins în spațiu în fiecare direcție. Dar alături de aceasta există o putere pe care eu o numesc Tigvă; și alături de acest Tigvă există o putere pe care eu o numesc Goliciune-Totală. Această Tigvă și Goliciune de vreme ce sunt una, au produs (și totuși nu doar au produs, ca și când aceasta ar fi înafara lor) un fruct, vizibil peste tot, care se poate mânca, este delicios, și care în limbajul fructelor se numește Castravete. Alături de acest Castravete există o putere de aceeași esență pe care tot eu o numesc Pepenele galben. Aceste puteri, Tigva, Goliciune-Totală, Castravetele și Pepenele galben, au dat naștere la multitudinea celorlalți pepeni galbeni ai lui Valentinus.¹⁵⁰ Pentru că se potrivește ca limbajul care este folosit cu privire la univers să fie transformat în Tetrad-ul primar, și dacă oricine poate da nume după cum îi place, cine ne va împiedica să adoptăm aceste nume, ca fiind mult mai credibile [decât altele], ca și în uzul general și care este înțeles de toți?
Oricum, alții și-au numit pe Ogdoad-ul lor primar și întâi născut prin următoarele nume: primul, Proarche; apoi Anennoetos; al treilea, Arrhetos; și al patrulea, Aoratos. Apoi, de la primul, Proarche a fost produs în primul și al cincilea loc, Arche; din Anennoetos în al doilea și al șaselea loc, Acataleptos; din Arrhetos în al treilea și al șaptelea loc, Anonomastos; și din Aoratos, în al patrulea și al optulea loc, Agennetos. Aceasta este Pleroma primului Ogdoad. Ei susțin că aceste puteri au fost anterioare lui Bythus și Sige, pentru ca ei să apară mai perfecte decât perfectul, și mai cunoscătoare chiar decât gnostici. Către aceste persoane cineva ar putea pe drept să exclame: „O, sofiști mofturoși!” de vreme ce, chiar în privința respectului față de Bythus, există multe opinii discordante printre ei. Căci unii afirmă că el nu are o consoartă, și nu este nici bărbat și nici femeie, și, de fapt, nu este nimic; în timp ce alții afirmă că el este masculo-feminin, atribuindu-i natura unui hermafrodit; alții, din nou, o atribuie pe Sige ca fiind soția sa, și că astfel s-a format prima unire.

Capitolul XII – Doctrinele urmașilor lui Ptolemeu și Colorbasus

Dar urmașii lui Ptolemeu spun¹⁵¹ că el [Bythos] are două consoarte, pe care ei le mai numesc Diatheses (sentimente), și anume, Ennoae și Thelesis. Căci, după cum afirmă ei, prima a conceput gândul de a produce ceva, și apoi a dorit acel efect. Astfel, din nou aceste două sentimente sau puteri, Ennoae și Thelesis, având relații sexuale, ca să spun așa, între ele, au produs pe Monogenes și Aletheia în urma acestei uniri. Acestea au apărut ca tipare și imagini ale celor două sentimente ale Tatălui – reprezentări vizibile a celor care sunt invizibili – Nous (adică, Monogenes) din Thelesis, și Aletheia din Ennoea, și astfel imaginea care a rezultat din Thelesis a fost masculină,¹⁵² în timp ce cea din Ennoae a fost feminină. Astfel Thelesis (va) deveni, ca să spun așa, o aptitudine a lui Enn&oelig;a (un gând). Căci Ennoae a tânjit continuu după un urmaș; dar ea nu a putut să nască ceea ce a dorit. Dar când puterea lui Thelesis (aptitudinea voinței) a venit peste ea, atunci ea a născut ceea ce a meditat.
Aceste ființe¹⁵³ închipuite (cum ar fi Jove a lui Homer, care este reprezentat¹⁵⁴ ca trecând printr-o îngrijorătoare noapte nedormită inventând planuri pentru onorarea lui Ahile și pentru distrugerea numerelor grecești) nu iți vor părea ție, dragul meu prieten, ca fiind posedate de o înțelepciune mai mare decât cea a Celui care este Dumnezeu al universului. El, tot atât de repede cât gândește, înfăptuiește ceea ce El a dorit; și cât de repede vrea, El și gândește ceea ce El a dorit; gândind când vrea El, și apoi dorind atunci când se gândește, de vreme ce El este toată gândirea, [toată voința, toată mintea, toată lumina]¹⁵⁵ tot ochiul, toată urechea, fântâna întreagă a tuturor lucrurilor bune.
Totuși, acei dintre ei care sunt socotiți a fi mai îndemânatici decât persoanele pe care tocmai le-am menționat, spun că primul Ogdoad nu a fost produs gradat, astfel că un Eon a fost trimis de altul, dar toți¹⁵⁶ eonii au fost aduși la existență dintr-odată de Propator și a sa Ennoea. El (Colorbasus) afirmă aceasta încrezător ca și când ar fi asistat la nașterea lor. De aceea, el și urmașii săi susțin că Anthropos și Ecclesia nu au fost produși,¹⁵⁷ așa cum susțin alții, din Logos și Zoe; ci dimpotrivă, Logos și Zoe au fost din Anthropos și Ecclesia. Dar ei exprimă aceasta într-o altă formă, după cum urmează: Când Propator a născut gândul de a produce ceva, el a primit numele de Tatăl. Dar pentru că ceea ce el a produs era adevărat, aceasta a fost numită Aletheia. Din nou, când el a vrut să se descopere pe sine, aceasta a fost denumită Anthropos. În încheiere, când el a produs pe cei despre care s-a gândit mai înainte, aceștia au fost numiți Ecclesia. Anthropos, vorbind l-a format pe Logos: acesta este primul fiu născut. Dar Zoe l-a urmat pe Logos; și astfel a fost completat primul Ogdoad.
Între ei există o mare controversă cu privire la Mântuitor. Căci unii susțin că el a fost format din toți; prin urmare, el mai este numit Eudocetos, deoarece întreaga Pleromă a fost foarte mulțumită prin el pentru a-l glorifica pe Tatăl. Dar alții afirmă că el a fost produs doar din acei zece Eoni care au izvorât din Logos și Zoe, și că din cauza aceasta el a fost numit Logos și Zoe, păstrând astfel numele străbun.¹⁵⁸ Alții afirmă că el își are ființa din cei doisprezece eoni care au fost urmașii lui Anthropos și Ecclesia; și cu această ocazie el a fost produs de Hristos și de Duhul Sfânt, care au fost născuți pentru securitatea Pleromei; și cu ocazia aceea el a fost numit Hristos, păstrând astfel denumirea Tatălui, prin care el a fost produs. Și totuși mai sunt alții dintre ei care afirmă că Propatotul tuturor, Proarche și Proanennoetos este numit Anthropos; și că acesta este cel mai mare și mai neînțeles mister, adică, faptul că Puterea care este mai presus de ceilalți și conține totul în îmbrățișarea ei, este numită Anthropos; de aici Mântuitorul își zice că este „Fiul omului”.

Capitolul XIII – Artele înșelătoare și practicile infame ale lui Marcus

Dar¹⁵⁹ mai există printre acești eretici, unul numit Marcus, care se laudă că și-a îmbunătățit stăpânul. El este un adept perfect al înșelătoriilor magice, și prin aceste mijloace el rătăcește mulți bărbați, și nu puține femei, și i-a convins să se alăture lui, ca de unul care posedă o mare cunoștință și perfecțiune, și care a primit cea mai mare putere de la regiunile invizibile și inexprimabile de sus. Astfel se pare că parcă el ar fi precursorul lui Anticrist. Pentru că, unind bufoneriilor lui Anaxilaus¹⁶⁰ cu înșelătoriile magilor, cum sunt ei numiți, el este privit de către urmașii săi fără simțire și cu creierul țăcănit ca unul care face minuni prin aceste mijloace.
Pretinzând¹⁶¹ că sfințește cupele amestecate cu vin, si extinzând foarte mult cuvântul de descântec, el a reușit să le dea o culoare purpurie roșiatică, pentru ca Charis,¹⁶² care este unul dintre aceia care sunt superiori tuturor lucrurilor, și pentru ca astfel cei care sunt prezenți să fie conduși pentru a se bucura să guste din cupa aceea, pentru ca, făcând așa, Charis, care este expusă de magician, să poată să curgă în ei. Din nou, dând cupe amestecate femeilor, le poruncește să fie sfințite în prezența lui. După ce a fost făcută aceasta, el însuși produce o altă cupă (care este mult mai mare decât cea cu care au fost sfințite femeile înșelate,) și turnând din cupa mai mică sfințită de femeia în cea pe care a adus-o el, în același timp pronunță aceste cuvinte: „Fie ca Chaffs, care este înaintea tuturor lucrurilor și care depășește toată cunoștința și vorbirea, să umple omul tău interior, și să înmulțească în tine cunoștința ei, semănând sămânța de muștar în tine ca în pământul bun.” Repetând anumite cuvinte asemănătoare, strămutând-o astfel pe femeia mizerabilă [în nebunie], apoi el apare ca un lucrător de minuni atunci când se vede că, cupa mare a fost umplută de cea mică, astfel că ea dă pe deasupra prin ceea ce a fost obținut din ea. Săvârșind mai multe alte lucruri asemănătoare, el a înșelat în întregime pe mulți, și i-a dus departe după el.
Este foarte probabil ca acest om să posede un demon ca și spiritul său familiar, prin care el se pare că poate profeți,¹⁶³ și care le dă posibilitatea celor care sunt considerați a fi vrednici de a se împărtăși cu Charis-ul său să profețească. El se dedică în special femeilor, și celor care sunt bine educați, care au veșminte elegante, și care au o avere mare, pe care în mod frecvent caută să îi ducă după el, adresându-le următoarele cuvinte ispititoare: „Sunt nerăbdător să te fac părtaș Charis-ului meu, de vreme ce Tatăl tuturor privește continuu îngerul tău în fața Sa. Acum locul îngerului tău este printre noi:¹⁶⁴ el vrea ca noi să devenim una. Mai întâi primește de la mine și prin mine [darul lui] Chaffs. Împodobește-te ca o mireasă care își așteaptă mirele, ca tu să poți să fi ceea ce sunt eu, și eu să fiu ceea ce ești tu. Întemeiază germenul luminii în camera ta nupțială. Primește de la mine un soț și devino receptivă față de el, în timp ce ești primită de el. Iată Charis s-a coborât peste tine; deschide-ți gura și profețește.” Dacă femeia răspunde: „Nu am mai profețit niciodată, și nici nu știu cum să profețesc”; atunci el, fermecând pentru a doua oară cu anumite descântece, pentru a-și ului victima sa înșelată, el îi spune: „Deschide-ți gura și vorbește orice iți vine, și vei profeți.” Atunci ea, răsuflând încurajată de orgoliu prin aceste cuvinte și fiind foarte emoționată în suflet de perspectiva că ea va profeți, cu inima bătându-i foarte tare [din cauza emoției], ajunge la înălțimea necesară a îndrăznelii, și fără niciun temei și în mod obraznic rostește ceva fără sens așa cum îi vine ei, așa cum s-ar putea aștepta de la cineva care a fost încălzită de un spirit gol. (Referindu-se la aceasta, unul care îmi este superior mie a observat că sufletul este și îndrăzneț și obraznic când este încălzit cu aer gol.) De aici încolo ea se recunoaște pe sine ca fiind o prorociță, și îi mulțumește lui Marcus pentru că i-a dat din Chaffs-ul lui. Apoi ea se străduiește să îl răsplătească, dar nu numai dăruindu-i din posesiunile ei (în acest fel el a colectat o avere foarte mare), ci și își predă lui persoana ei, dorind în orice fel să fie unită cu el, pentru ca ea să devină întru totul una cu el.
Dar deja unele din cele mai credincioase femei, având frică de Dumnezeu, și ne fiind înșelate (pe care, totuși, el a făcut tot ce a putut el mai bine pentru a le seduce ca și pe celelalte poruncindu-le să profețească), detestându-l și având oroare față de el, s-au retras din o astfel de companie josnică de cheltuitori. Aceasta au făcut ele, fiind bine conștiente că darul profeției nu este acordat prin oameni ca Marcus, magicianul, ci numai cei peste care Dumnezeu își trimite harul Său de sus au puterea de a profeți care le-a fost acordată în mod divin; și apoi ei vorbesc unde și când vrea Dumnezeu, și nu când Marcus le poruncește să facă aceasta. Pentru că cel ce poruncește este mai mare și are o autoritate mai mare decât cel căruia i se poruncește, în măsura în care cel dintâi stăpânește, în timp ce ultimul este într-o stare de supunere. Atunci, dacă Marcus sau oricine altcineva, poruncește – căci aceștia sunt obișnuiți continuu la petrecerile lor să joace la tragerea la sorți, și [potrivit cu sorțul căzut] să poruncească unul altuia să profețească, fiind ca niște oracole ceea ce este în armonie cu propriile lor dorințe – va rezulta că cel care poruncește este mai mare și are o mai mare autoritate decât duhul profetic, deși el nu este decât un om, ceea ce este imposibil. Dar astfel de duhuri care sunt comandate de acești oameni, și care vorbesc când ei vor aceasta, sunt pământești și slabi, îndrăznețe și obraznice, trimise de Satan pentru a-i seduce și a-i distruge pe cei care nu stăruie în acea credință bine compactată pe care ei au primit-o la început prin Biserică.
Mai mult, acest Marcus compune philtere și băuturi de dragoste, pentru a insulta persoanele unora dintre aceste femei, și dacă nu pe toate, atunci pe cele care s-au întors spre Biserica lui Dumnezeu – un lucru care se petrece frecvent – au recunoscut mărturisind că ele au fost întinate de el, și că ele au fost umplute de o pasiune arzândă pentru el. Un exemplu trist s-a întâmplat în cazul unui anumit asiatic, unul din diaconii noștri, care l-au primit pe acesta (pe Marcus) în casa sa. Soția sa, o femeie de o frumusețe remarcabilă, a căzut victimă și cu mintea și cu trupul acestui magician, și, pentru o perioadă de timp mai lungă, a călătorit cu el. În cele din urmă, cu greu, frații au convertit-o, ea și-a petrecut tot timpul ei în exercițiul mărturisirii publice,¹⁶⁵ plângând și bocind pângărirea pe care a primit-o de la acest magician.
Unii din ucenicii săi, fiind și ei¹⁶⁶ stăpâniți de aceleași practici, au înșelat multe femei prostuțe și le-au întinat. Ei declară că sunt „perfecți”, pentru ca nimeni să nu se poată compara cu ei cu respect față de imensitatea cunoașterii lor, nici măcar dacă îi menționezi pe Pavel sau Petru, sau oricare dintre apostoli. Ei afirmă că ei cunosc mai mult decât toți ceilalți, și că numai ei s-au saturat cu măreția cunoașterii acelei puteri care este de negrăit. Ei mai susțin că au ajuns la o înălțime mai presus de toată puterea, și că de aceea ei sunt liberi în orice aspect ca să acționeze așa cum le place, ne temându-se de nimeni. Ei afirmă că din cauza „Răscumpărării”¹⁶⁷ s-a întâmplat că ei nu pot fi înțeleși și nici nu pot fi judecați. Dar chiar dacă s-ar întâmpla ca ei să fie prinși, atunci ei pur și simplu ar repeta aceste cuvinte, în timp ce stau în prezența sa împreună cu „Răscumpărarea”: „O, tu, care stai lângă Dumnezeu¹⁶⁸ și mistica eternă Sige, tu pe care îngerii (tărie), care văd continuu fața Tatălui, te au pe tine ca ghid și inițiator, obții formele¹⁶⁹ lor de sus, pe care ea în măreția îndrăznelii sale însuflețită cu mintea din cauza bunătății lui Propator, ne-a făcut imaginile lor, având mintea atentă asupra lucrurilor de sus, ca într-un vis – iată, judecătorul este aproape, și crainicul îmi poruncește să mă apăr. Dar tu, cunoscând relațiile celor doi, prezintă cauza noastră judecătorului, în măsura în care în realitate este doar o cauză.”¹⁷⁰ Acum, cât de curând Mama aude aceste cuvinte, ea își pune coiful Homeric¹⁷¹ al lui Pluto peste ei, astfel ca ei să poată scăpa în mod invizibil de judecată. Și apoi imediat ea îi prinde, îi conduce în camera de nuntă, și îi dă pe mâna consoartelor lor.
Acestea sunt cuvintele și faptele prin care, în sectorul nostru din Rhone, ei au înșelat multe femei, care își au conștiința uscată de un fier fierbinte.¹⁷² Într-adevăr, unii din ei își mărturisesc în public păcatele lor; dar la alții le este rușine să facă aceasta, și într-un mod tacit, disperând [că vor mai ajunge] la viața lui Dumnezeu, unii din ei au devenit apostați împreună; în timp ce alții ezită între două căi, și se expun la ceea ce este implicat de proverbul: „nici fără și nici cu”; având aceasta ca un rod al seminței copiilor cunoștinței.

Capitolul XIV – Feluritele ipoteze ale lui Marcus și ale altora. Teorii cu privire la litere și silabe

Acest Marcus¹⁷³ a declarat că el este singurul care este matca și recipientul lui Sige a lui Colorbasus, în măsura în care el a fost primul născut, a dat naștere unora în așa fel cum urmează ceea ce i-a fost încredințat lui din Entimema imperfectă. El declară că Tetrad-ul înălțat infinit a coborât peste el din locurile invizibile și care nu se pot descrie în forma unei femei (pentru că lumea nu ar fi putut suporta venirea sa în forma ei bărbătească), și i-a explicat numai lui natura ei, și originea tuturor lucrurilor, care nu a mai fost descoperită niciodată vreunui zeu sau om. Aceasta s-a făcut în următorii termeni: Când primul fără origine, Tatăl de neînțeles, care nu are esență materială,¹⁷⁴ și care nu este nici bărbat și nici femeie, a vrut să nască ceea ce este indiscriptibil pentru El, și să înzestreze cu formă ceea ce este invizibil, El și-a deschis gura, și a trimis Cuvântul asemănător cu El, care, stând aproape, i-a arătat ceea ce era El, în măsura în care El s-a manifestat sub forma a ceea ce este invizibil. Mai mult, pronunțarea numelui Său a avut loc astfel: El a vorbit primul cuvânt din el, care a fost începutul¹⁷⁵ [celorlalte], și acea pronunțare consta din patru litere. El l-a adăugat pe al doilea, și acesta consta din patru litere. Apoi el a pronunțat pe cel de-al treilea, și acesta avea zece litere. În final El a pronunțat pe cel de-al patrulea, și acesta avea doisprezece litere. Astfel a fost enunțat tot numele, care constă din treizeci de litere, și patru rostiri distincte. Fiecare dintre aceste elemente își are propriile lui litere, caractere, pronunție, forme și imagini specifice și nu este vreunul din ei care percepe forma acelei [rostiri] din care este un element. Și nimeni nu cunoaște¹⁷⁶ aceasta, și nu știe care este pronunția vecinilor săi, dar fiecare își imaginează că după propria lui afirmație este pronunțat tot numele. Căci în timp ce fiecare dintre ele este o parte din întreg, își imaginează că propriul lui sunet este întregul nume, și nu se oprește din vorbit până când prin propria pronunțare a ajuns la ultima literă a fiecăruia dintre elemente. Acest învățător declară că restaurarea tuturor lucrurilor va avea loc atunci când toate acestea se vor amesteca într-o literă, se va rosti același sunet. El își imaginează că emblema acestei rostiri este găsită în acel Amin, pe care noi îl pronunțăm în concert.¹⁷⁷ Sunetele diverse (pe care le adaugă) sunt cele care dau formă acelui eon care este fără substanță materială și este ne născut, și acestea sunt formele prin care Domnul a numit îngerii, care văd mereu fața Tatălui.¹⁷⁸
Acele nume ale elementelor care pot fi numite și sunt obișnuite, el le-a numit eoni, și cuvintele, rădăcinile, semințele, plinătatea, și fructele. El afirmă că fiecare dintre acestea și tot ce este caracteristic fiecăruia trebuie să fie înțeles ca fiind conținut în aceeași Ecclesia. Dintre aceste elemente, ultima literă a ultimului element și-a rostit vocea, și acest sunet¹⁷⁹ mergând mai departe și-a generat propriile lui elemente după imaginea [celorlalte] elemente, prin ceea ce el afirmă, că și lucrurile aici jos au fost aranjate în ordinea pe care o ocupă, și cele care le-au precedat au fost chemate în existență. El mai susține că litera în sine, sunetul care l-a urmat pe sunetul de jos, a fost primit sus din nou prin silaba de care el a aparținut, pentru a completa întregul, dar sunetul a rămas jos ca și când a fost alungat afară. Dar elementul în sine din care litera cu pronunțarea ei specială a coborât spre acel loc de jos, el afirmă că acesta constă din treizeci de litere, și fiecare dintre aceste litere, din nou, conține alte litere în sine, prin care numele literei este exprimat. Și astfel, din nou, alții sunt numiți după alte litere, și altele după altele, astfel că multitudinea de litere crește într-un infinit. Poți înțelege mai clar ceea ce vreau prin următorul exemplu: Cuvântul Delta conține cinci litere, și anume, D, E, L, T, A: din nou aceste litere sunt scrise prin alte litere,¹⁸⁰ și altele încă de altele. Dacă întreaga compunere a cuvântului Delta [ar fi astfel analizată] s-ar ajunge la un infinit, literele generând în continuu alte litere, și urmând una după alta într-o succesiune constantă, cu cât mai mult raster decât [un] cuvânt este [întregul] ocean de litere! Și chiar dacă o literă ar fi astfel infinită, considerați imensitatea literelor din întregul nume; din care Sige a lui Marcus ne-a învățat că Propator este compus. Pentru ce motiv Tatăl, cunoscând natura Sa de neînțeles, a atribuit elementelor pe care El le mai numește eoni, [puterea] fiecăruia este rostită în enunțarea lui proprie, pentru că niciunul dintre ei nu a fost capabil prin el însuși să rostească întregul.
Mai mult, Tetrad-ul i-a explicat mai deplin aceste lucruri lui spunându-i: Aș vrea să-ți arăt ție Aletheia (Adevărul) însuși; căci am adus-o jos din locuința sa de sus, pentru ca tu să o poți vedea fără văl, și să înțelegi frumusețea ei – pentru ca să poți auzi vorbind, și să admiri înțelepciunea ei. Iată, capul ei de sus, Alpha și Omega; gâtul ei, Beta și Psi; umerii cu mâinile ei, Gamma și Chi; pieptul ei, Delta și Phi; diafragma ei, Epsilon și Upsilon; spatele ei, Zeta și Tau; burta ei, Eta și Sigma; coapsele ei, Theta și Rho; genunchii ei, Iota și Pi; picioarele ei, Kappa și Omicron; gleznele ei, Lambda și Xi; picioarele ei, Mu și Nu. Astfel este trupul Adevărului, potrivit acestui magician, astfel este figura elementului, astfel este caracterul literei. Și el numește acest element Anthropos (Om), și spune că acesta este o fântână a întregului limbaj, și începutul tuturor sunetelor, și expresia a tot ce este indiscriptibil, și gura tăcutei Sige. Acesta este într-adevăr trupul Adevărului. Dar tu, care iți ridici gândurile minții tale sus, ascultă din gura Adevărului către Cuvântul care S-a născut pe Sine, care este și distribuitorul darului Tatălui.
Când ea (Tetrad-ul) a vorbit despre aceste lucruri, Aletheia s-a uitat la el, și-a deschis gura, și a scos un cuvânt. Acel cuvânt era un nume, și același nume a fost cel pe care nu îl cunoaștem și vorbim despre el, și anume, Hristos Isus. Când ea a rostit acest nume, dintr-odată a revenit la tăcere. Și cum Marcus a așteptat cu speranța că ea va spune ceva mai mult, Tetrad a venit din nou și a spus: „Tu ai recunoscut și ai contemplat acel cuvânt pe care l-ai auzit din gura lui Aletheia. Aceasta ce tu cunoști și pari să posezi, nu este un nume vechi. Căci tu ai doar sunetul acestuia, în timp ce ești ignorant față de puterea lui. Căci Isus (“Ihsou=j) este un nume simbolic aritmetic,¹⁸¹ care constă din șase litere, și este cunoscut de toți aceia care aparțin celor chemați. Dar ceea ce este între Eonii din Pleroma constă din multe părți, și este de altă formă și alt chip, și este cunoscut de acei [îngeri] care sunt uniți în afinitate cu El, și a căror figuri (puteri) sunt prezente mereu cu El.”
Să cunoști că cele douăzeci și patru de litere pe care voi le aveți sunt emanații simbolice ale celor trei puteri care conțin numărul întreg al elementelor de sus. Căci trebuie să recunoașteți că astfel – cele nouă litere mute¹⁸² sunt [imaginile] lui Pater și Aletheia, deoarece ele sunt fără voce, adică, de o asemenea natură că nu pot fi rostite sau pronunțate. Dar semivocalele¹⁸³ reprezintă pe Logos și Zoe, deoarece ei sunt, ca să spun așa, la mijlocul dintre consoane și vocale, împărtășind¹⁸⁴ din natura amândoura. Din nou, vocalele sunt reprezentative pentru Anthropos și Ecclesia, în măsura în care o voce venind de la Anthropos le-a dat naștere tuturora; căci sunetul vocii le-a împărțit forma lor. Astfel Logos și Zoe posedă opt [dintre aceste litere]; Anthropos și Ecclesia șapte; și Pater și Aletheia nouă. Dar de vreme ce numărul alocat pentru fiecare era inegal, Cel care a existat în Tatăl a venit jos, fiind trimis în mod special de El de care El a fost separat, pentru rectificarea a ceea ce a avut loc, pentru ca unitatea Pleromelor, fiind înzestrat cu egalitate, să poată dezvolta în toți acea unică putere care curge din toți. Astfel, acea divizare care avea doar șapte litere, a primit puterea a opt,¹⁸⁵ și cele trei seturi au fost date asemenea în punctul numărului, toți devenind Ogdoadi; ei trei când au fost fost aduși împreună, au constituit numărul douăzeci și patru. De asemenea, cele trei elemente (despre care el declară că există în unire cu trei puteri,¹⁸⁶ și astfel formează șase din care au apărut cele douăzeci și patru de litere), fiind împătrite de cuvântul inexprimabilul Tetrad, au dat naștere la același număr cu ele; și aceste elemente pe care el susține că aparțin Lui care nu poate fi numit. Din nou, aceștia au fost înzestrate de aceste trei puteri cu o asemănare cu El care este invizibil. Și el spune că acele litere pe care noi le numim duble¹⁸⁷ sunt imaginile imaginilor acelor elemente; și dacă acestea vor fi adăugate la cele douăzeci și patru de litere, prin forța analogiei ei formează numărul treizeci.
El afirmă că fructul acestui aranjament și analogie s-a manifestat asemenea unei imagini, adică, El, care după șase zile S-a urcat¹⁸⁸ pe munte împreună cu alți trei, și apoi a devenit unul din cei șase (al șaselea),¹⁸⁹ și în acest caracter El S-a coborât și a fost conținut în Hebdomad, deoarece El era strălucitul Ogdoad,¹⁹⁰ și conținea în Sine numărul întreg de elemente, pe care coborârea de sus (care este Alfa și Omega) le-a manifestat clar, când El a venit ca să fie botezat; căci numărul porumbelului este opt sute unu.¹⁹¹ Și din acest motiv Moise a afirmat că omul a fost făcut în ziua a șasea; și apoi, din nou, potrivit aranjamentului, a fost în ziua a șasea, care este a pregătirii, când ultimul om a apărut, pentru regenerarea primului, fin acest aranjament, au fost formate deopotrivă începutul și sfârșitul la ora a șasea, la care El a fost crucificat. Căci acea ființă perfectă Nous, știind că numărul șase avea și puterea formării și cea a regenerării, a declarat copiilor luminii că regenerarea care a fost elaborată de Cel care a apărut ca Episemon cu privire la acel număr. De unde el a declarat că literele duble¹⁹² conțin numărul Episemon; căci acest Episemon când s-a alăturat celor douăzeci și patru de elemente, a completat cele treizeci de litere.
El a întrebuințat ca instrument al său, cum declară Sige a lui Marcus, puterea celor șapte litere,¹⁹³ pentru ca fructul voii independente [a lui Achamoth] să fie descoperită. „Considerați-l pe acest Episemon,” spune ea. „El care a fost făcut după [originalul] Episemon, ca fiind, ca să spun așa, împărțit sau tăiat în două părți, și a rămas afară; care, prin propria Sa putere și înțelepciune, prin mijloacele produse de El Însuși, a dat viață acestei lumi, constând din șapte puteri,¹⁹⁴ după asemănarea și puterea lui Hebdoman, și așa l-a format, încât este sufletul a tot ce este vizibil. El într-adevăr folosește această lucrare ca și când ar fi fost făcut din propria Sa voință; dar restul, ca fiind imagini care nu pot fi [în întregime] imitate, sunt folositoare Entimemei mamei. Primul cer se pronunță într-adevăr Alpha, următorul după acesta fiind Epsilon, al treilea Eta, al patrulea, care este și în mijlocul celui de-al șaptelea, rostește sunetul lui Iota, al cincilea Omicron, al șaselea Upsilon, al șaptelea, care este și al patrulea de la mijloc, rostește elegantul Omega” – ca și Sige a lui Marcus, vorbind lucruri fără sens, fără să rostească vreun cuvânt al adevărului, declară cu încredere. „Și aceste puteri,” adaugă ea, „toate fiind îmbrățișate simultan una de către cealaltă, răsună gloria Celui prin care au fost produse; și gloria acelui sunet este transmisă sus spre Propator.” Ea declară mai mult, că „sunetul acestei laude exprimate, fiind purtată spre pământ, a devenit Formatorul și Părintele acelor lucruri care sunt pe pământ.”
Pentru a dovedi aceasta el oferă exemplul acelor copii care tocmai au fost născuți, a căror plâns, de îndată ce au ieșit din pântece, în conformitate cu fiecare din aceste elemente. Așa cum spun ei, cele șapte puteri glorifică Cuvântul, tot așa face și sufletul care plânge al copiilor.¹⁹⁵ Din acest motiv, și David a spus: „Tu ai scos laude din gura pruncilor și din gura celor ce sug;”¹⁹⁶ și din nou: „Cerurile declară slava lui Dumnezeu.”¹⁹⁷ De vreme ce se întâmplă ca atunci când sufletul este implicat în dificultăți și tristețe, pentru ușurarea sa el spune „O”, (W) în onoarea literei în chestiune,¹⁹⁸ pentru ca sufletul său înrudit de sus să poată recunoaște [tristețea lui] și să-i trimită jos ușurare.
Astfel, cu referire la întregul nume,¹⁹⁹ care constă din treizeci de litere, și Bythus, care și-a primit creșterea de la literele acestui [nume], și mai mult, trupul lui Aletheia, care este compus din doisprezece elemente, fiecare din ele constând din două litere, și vocea pe care ea a rostit-o fără ca să fi spus ceva, și cu privire la analiza acelui nume care nu poate fi exprimat în cuvinte, și sufletul lumii și al omului, potrivit cu felul în care ei posedă acel aranjament, care este după imaginea [lucrurilor de sus], el a rostit opiniile sale fără sens. Mai rămâne să povestesc cum Tetrad i-a arătat din nume o putere egală în număr; astfel că nimic, prietene, din ce am primit ca fiind vorbit de el, să nu rămână necunoscut ție; și ca astfel cererea pe care mi-ai făcut-o adesea să fie împlinită.

Capitolul XV. Sige îi povestește lui Marcus generațiile celor douăzeci și patru de elemente ale lui Isus. Demascarea acestor absurdități

Atotînțelepta Sige i-a anunțat producerea celor douăzeci și patru de elemente astfel: Alături de Monotes au coexistat Henotes, din care au izvorât două producții, așa cum am observat mai sus, Monas și Hen, care, adăugați celorlalți doi, fac patru, căci de două ori doi face Patru. Din nou, doi și patru adunați fac șase. Și mai departe, acești șase fiind împătriți, dau naștere la douăzeci și patru de forme. Și numele din primul Tetrad, care sunt înțelese ca fiind cele mai sfinte, și care nu pot fi exprimate în cuvinte, sunt cunoscute numai de Fiul, în timp ce tatăl cunoaște și ce sunt ele. Celelalte nume care trebuie să fie rostite cu respect, credință și cu venerație, sunt potrivit lui, Arrhetos și Sige, Pater și Aletheia. Acum întregul număr al acestui Tetrad este de douăzeci și patru de litere; pentru că numele Arrhetos conține în el șapte litere, Seige²⁰⁰ cinci, Pater cinci, și Aletheia șapte. Dacă toți aceștia sunt adunați – de două ori cinci, și de două ori șapte – ei completează numărul douăzeci și patru. În același fel, de asemenea, al doilea Tetrad, Logos și Zoe, Anthropos și Ecclesia, dezvăluie același număr de elemente. Mai mult, acel nume al Mântuitorului care poate fi pronunțat, și anume, Isus [“Ihsou=j, constă din șase litere, dar numele său care nu poate fi rostit conține douăzeci și patru de litere. Numele Hristos Fiul²⁰¹ (ui9o\ j Xreisto/j) conține douăsprezece litere, dar cel care nu poate fi pronunțat în Hristos conține treizeci de litere. Și din acest motiv el declară că acesta este Alfa și Omega, pentru ca să poată indica porumbelul, în măsura în care acea pasăre are numărul acesta [în numele ei].
Dar Isus, afirmă el, are următoarea origine de negrăit. Din mama tuturor lucrurilor, adică primul Tetrad; de acolo a provenit al doilea Tetrad, după felul unei fiice; ai astfel a fost format un Ogdoad, din care, din nou, a continuat un Decad: astfel a fost format un Decad și un Ogdoad. Decad fiind unit cu Ogdoad, multiplicându-l de zece ori, a dat naștere numărului optzeci; și din nou, înmulțind optzeci cu zece, a fost produs numărul opt sute. Astfel, întregul număr al literelor care au continuat de la Ogdoad [multiplicate] în Decad, este opt sute optzeci și opt.²⁰² Aceasta este numărul lui Isus; pentru că acest nume, dacă socotești valoarea numerică a literelor, rezultă opt sute optzeci și opt. Apoi, ai o afirmație clară a afirmației opiniei lor cu privire la originea super-cerescului Isus. De aceea, și alfabetul grecilor conține opt Monads, opt Decads și opt Hecatads,²⁰³ care prezintă numărul opt sute optzeci și opt, adică, Isus, care este format din toate numerele; și cu această ocazie El este numit Alfa și Omega, indicând originea Sa din toți. Din nou, ei pun chestiunea astfel: Dacă primul Tetrad este adunat potrivit progresiei numărului, apare numărul zece. Căci unu cu doi cu trei și cu patru când sunt adunați formează zece; și aceasta, așa cum o vor avea, este Isus. mai mult, Chreistus, spune el, fiind un număr format din opt litere, îl indică pe primul Ogdoad și aceasta, când este înmulțit cu zece, dă naștere lui Isus (888). El spune că se spune că Hristos Fiul este o referire la Duodecad. Căci numele Fiu, (ui9o\ j) conține patru litere, și Hristos (Chreistus) opt, ceea ce fiind combinat, arată măreția Duodecadului. Dar el pretinde că înainte de a apărea Epistemologia acestui nume, adică Isus Fiul, omenirea a fost implicată într-o mare eroare și ignoranță. Dar când acest nume de șase litere a fost manifestat (persoana care îl purta era îmbrăcat într-un trup, pentru ca El să poată să fie înțeles de simțurile omului, și având în El aceste șase și douăzeci și patru de litere), apoi, cunoscându-L, ei au încetat să mai fie ignoranți și au trecut de la moarte la viață, acest nume servind ca un ghid al lor către Tatăl adevărului.²⁰⁴ Căci Tatăl tuturor a rezolvat cum să pună capăt ignoranței și să distrugă moartea. Dar această abolire a ignoranței a fost cunoscută numai de El. Și de aceea acel om (Anthropos) a fost ales potrivit voii Lui, fiind format după imaginea puterii [similare] de sus.
Cât despre eoni, ei au continuat de la Tetrad și în acel Tetrad erau Anthropos și Ecclesia, Logos și Zoe. Apoi, el declară că puterile care au emanat din acestea, l-au generat pe acel Isus care a apărut pe pământ. Îngerul Gabriel a luat locul lui Logos, Duhul Sfânt cel al lui Zoe, Puterea celui mai Înalt a lui Anthropos, în timp ce Fecioara a indicat locul lui Ecclesia. Și astfel, printr-o voie specială, a fost generat de către El prin Maria, acel om care în timp ce a trecut prin pântece, Tatăl tuturor a ales [să obțină] cunoștința despre El Însuși prin Cuvânt. Cu ocazia venirii Sale la apa [botezului], acolo a coborât peste El sub forma unui porumbel, acea Ființă care mai înainte s-a înălțat sus, și a completat numărul doisprezece, în care a existat sămânța celor care fost produși contemporani cu El, și care au coborât și s-au înălțat împreună cu El. Mai mult, el susține că acea putere care a coborât a fost sămânța Tatălui, care a avut-o în sine și Tatăl și Fiul, cât și acea putere a lui Sige care este cunoscută din pricina lor, dar care nu poate fi exprimată într-un limbaj, și de asemenea, toți eonii. Și acesta era Duhul despre care a vorbit prin gura lui Isus, și care a mărturisit că El era fiul Mariei și tot așa l-a revelat și pe Tatăl, și care, coborându-se în Isus, a fost făcut una cu El. Și el spune că Mântuitorul format printr-o voie specială a distrus într-adevăr moartea, dar acel Hristos l-a făcut cunoscut pe Tatăl.²⁰⁵ De aceea, el susține că Isus este numele acelui om format printr-o voie specială, și că El a fost făcut după forma și asemănarea acelui Anthropos [ceresc], care urma să coboare peste El. După ce El a primit acel eon, El i-a posedat pe însuși Anthropos și pe Logos, Pater, Arrhetus, Sige, Aletheia, Ecclesia și Zoe.
Putem să spunem acum foarte bine că astfel de aiureli merg dincolo de Iu, Iu, Pheu, Pheu, și de orice fel de exclamație sau rostire a unei mizerii.²⁰⁶ Căci cine nu ar detesta pe unul care este un născocitor mizerabil care spune cu îndrăzneală astfel de falsități, când el percepe adevărul schimbat de Marcus într-o simplă imagine, și care a găurit peste tot literele alfabetului? Grecii mărturisesc că la început ei au primit șaisprezece litere de la Cadmus, și că recent, în comparație cu începutul, [vasta antichitate este implicată] în proverbul obișnuit: „Ieri și înainte”;²⁰⁷ și apoi, în cursul timpului, ei apoi le-au inventat ei înșiși într-o perioadă de aspirație, și la un alt moment literele duble, în timp ce, în final, ei spun că Palamedes a adăugat literele lungi la cele anterioare. Atunci cum se face că până să aibă loc aceste lucruri printre greci, adevărul nu a existat? Pentru că potrivit lui Marcus, trupul adevărului este ulterior lui Cadmus și cei care l-au precedat pe el – sunt și ei posteriori celor care au adăugat restul literelor posterioare chiar și ție! Pentru că numai tu singur ai format ceea ce este numit de tine adevăr într-o imagine [exterioară, vizibilă].
Dar cine va tolera nonsensul tău Sige, care îl numește pe El care nu poate fi numit, și explică natura Lui care este inexprimabilă, și îl cercetează pe Cel care este de ne cercetat, și declară că El despre care tu susții că este lipsit de trup și formă, și-a deschis gura și a trimis Cuvântul, ca și când El ar fi inclus printre ființele organizate; și că Cuvântul Său, deși era ca și Autorul Său și purta imaginea celui invizibil, totuși consta din treizeci de elemente și patru silabe? Atunci, rezultă din teoria ta că Tatăl tuturor, potrivit cu asemănarea cu Cuvântul, constă din treizeci de elemente și patru silabe! Sau, cine te va tolera în judecata ta cu forme și numere – uneori treizeci iar alteori douăzeci și patru, și altă dată, din nou, numai șase – în timp ce tu închizi [în acestea] Cuvântul lui Dumnezeu, Fondatorul, Formatorul și Creatorul tuturor lucrurilor; și apoi, din nou, tăindu-l pe El bucată cu bucată în patru silabe și treizeci de elemente; și îl cobori pe Domnul tuturor care a fondat cerurile la numărul opt sute optzeci și opt, pentru ca El să fie similar cu alfabetul; și îl subdivizi pe Tatăl, care nu poate fi conținut, dar conține toate lucrurile, într-un Tetrad, și un Ogdoad, și un Decad, și un Duodecad; și prin astfel de înmulțiri, explici natura Tatălui care este indiscriptibilă și de neînțeles, așa cum tu declari că este? Și arătându-te un Daedalus pentru o invenție rea, și arhitectul rău al puterii supreme, tu construiești o natură și o substanță pentru Cel pe care tu îl numești imaterial și spiritual, dintr-o mulțime de litere, generate una din alta. Și puterea despre care tu afirmi că este indivizibilă, tu o împarți în consoane, vocale și semi-vocale; și în mod fals atribui aceste litere care sunt mute Tatălui tuturor lucrurilor, și lui Enn&oelig;a (gând), tu l-ai scos din acel loc al încrederii în tine spre cel mai înalt punct al blasfemiei, și al celei mai grosolane necuviințe.²⁰⁸
Din acest motiv care se potrivește foarte bine cu referire la încercarea ta grăbită, divinul bătrân²⁰⁹ și predicator al adevărului a izbucnit împotriva ta după cum urmează: „Marcus, care alcătuiești idoli, inspector al prevestirilor, Priceput în consultarea stelelor, și adâncit în artele negre ale magiei, Întotdeauna faci trucuri prin care iți confirmi doctrinele eronate, Furnizând semne celor implicați de tine în decepție, Minuni ale puterii care afirmă despărțirea de Dumnezeu și apostazia, Pe care Satan, tatăl tău adevărat, te face în stare să le săvârșești, Prin intermediul lui Azazel, acel înger puternic care a căzut – așa tu te faci precursorul acțiunilor sale păgâne.” Acestea sunt cuvintele unui bătrân sfânt. Și mă voi strădui să specific restul sistemului lor mistic, care este foarte mare, cuprinzând pe scurt, și aducând la lumină ceea ce a fost tăinuit multă vreme. Căci în felul acesta astfel de lucruri vor deveni ușor susceptibile de a fi demascate de toți.

Capitolul XVI – Interpretări absurde ale marcozienilor

1 Amestecând producția eonilor lor cu rătăcirea și găsirea oii [despre care se spune în Evanghelie],²¹⁰ aceste persoane se străduiesc să expună lucrurile într-un mod mai mistic, în timp ce referă totul la numere, susținând că universul a fost format dintr-un Monad și un Dyad. Apoi, socotind de la unitate la patru, ei generează Decad-ul. Căci dacă adunăm unu, doi, trei și patru, rezultă numărul de zece eoni. Din nou, Dyad avansând din sine [cu doi] până la șase – doi, cu patru, și cu șase – face Duodecad. Încă o dată, dacă socotim la fel până la zece, apare numărul treizeci, în care sunt găsite numerele opt, zece, și doisprezece. De aceea ei l-au numit Duodecad – deoarece el conține Episemon,²¹¹și pentru că Episemon [să spunem așa] o așteaptă – pasiunea. Din acest motiv, deoarece a apărut o eroare în legătură cu numărul doisprezece,²¹² oaia a săltat afară și s-a rătăcit; căci ei declară că a avut loc o defecțiune în Duodecad. Tot așa ei declară profetic, că o putere care s-a depărtat de Duodecad a pierit; și aceasta a fost reprezentată de femeia care și-a pierdut drahma,²¹³ și aprinzând o lampă, a găsit-o din nou. Astfel, numărul celor care au rămas, și anume, nouă monede, și unsprezece în privința oii,²¹⁴ când sunt înmulțite, dau naștere la nouăzeci și nouă, căci de nouă ori unsprezece face nouăzeci și nouă. De aceea ei susțin că cuvântul „Amin” conține acest număr.

Totuși, nu te voi obosi povestindu-ți alte interpretări de-ale lor, pentru ca să poți distinge rezultatele peste tot. De exemplu ei susțin că litera Eta (h) alături de Episemon (õ\) constituie un Ogdoad, în măsura în care aceasta ocupă al optulea loc după prima literă. Apoi, din nou, fără Episemon, socotind numărul literelor și adunându-le până ajungem la Eta, ei arată clar Priacontad. Căci dacă cineva începe cu Alpha și sfârșește cu Eta, omițându-l pe Episemon, și adună valorile literelor din succesiune, va afla că numărul lor total este treizeci. Căci până la Epsilon (e) sunt cincisprezece formate; apoi adaugă șapte la acel număr, și se ajunge la suma de douăzeci și doi. Apoi, Eta fiind adăugat la acestea, de vreme ce valoarea lui este opt, este completat cel mai minunat Triacontad. Și de aici în colo, ei afirmă că Ogdoad este mama a treizeci de eoni. De vreme ce numărul treizeci este compus din trei puteri [Ogdoad, Decad, și Duodecad], când este înmulțit cu trei, rezultă nouăzeci, pentru că de trei ori treizeci face nouăzeci. Tot așa, acest Triad, când s-a multiplicat prin sine, a dat naștere la nouă. Astfel Ogdoad generează prin aceste mijloace, nouăzeci și nouă. Și de vreme ce al doisprezecelea eon, prin defecțiunea ei, a lăsat unsprezece în înălțimile de sus, ei susțin că de aceea poziția literelor este o coordonată adevărată a metodei lor de calcul²¹⁵ (căci Lambda este a unsprezecea literă și reprezintă numărul treizeci), și mai formează o reprezentare a treburilor de sus, de vreme ce, începând cu Alpha și omițând Episemon, numărul de litere până la Lambda, când sunt adunate împreună potrivit valorilor succesive ale literelor, inclusiv și pe Lambda, dă suma de nouăzeci și nouă; dar faptul că acest Lambda, fiind al unsprezecelea din serie, a coborât să caute unul egal cu sine, pentru a completa numărul de doisprezece litere, și când l-a găsit, numărul a fost completat, și se vede chiar din configurația literei, căci Lambda fiind angajat, ca să spun așa, în căutarea unuia similar cu sine, și după ce l-a găsit, l-a fixat de sine, și astfel a umplut locul al doisprezecelea, litera Mu (M) fiind compusă din doi de Lambda (LL). De aceea, ei prin intermediul „cunoașterii,” lor evită locul nouăzeci și nouă, adică, defecțiunea – un tipar al stângii,²¹⁶ – dar se străduiesc să asigure încă unul, care, atunci când este adăugat celor nouăzeci și nouă, are efectul de a schimba socoteala lor în dreapta.
Cunosc bine, prietene dragă, că atunci când vei termina de citit toate lucrurile acestea, te vei răsfăța cu un râs din inimă față de aceste nebunii umflate cu înțelepciune! Dar acești oameni sunt cu adevărat vrednici de a fi jeliți, cei care răspândesc o astfel de religie, și care atât de frigid și de pervers sfâșie în bucăți măreția adevăratei puteri de nespus și voile lui Dumnezeu în ei înșiși atât de frapant, prin Alpha și Beta și cu ajutorul numerelor. Dar toți câți se despart de Biserică și țin seama de astfel de fabule băbești ca acestea, sunt cu adevărat autocondamnați; și despre acești oameni Pavel ne-a poruncit: „după prima sau a doua mustrare, să îi evitați.”²¹⁷ Și Ioan, ucenicul Domnului a intensificat condamnarea lor, când el dorește nici măcar să nu le spunem salutul „succes;” deoarece el spune: „Cel care le urează succes este părtaș cu faptele lor rele”;²¹⁸ și din acest motiv, „nu există succes pentru cei păcătoși”,²¹⁹ spune Domnul. Într-adevăr, acești oameni sunt necuviincioși dincolo de orice necuviință, cei care afirmă că, Creatorul cerului și al pământului, singurul Dumnezeu Atotputernic, în afara căruia nu există alt Dumnezeu, a fost produs datorită unui defect, care a izvorât din alt defect, pentru ca, așa cum spun ei, El a fost produsul celui de-al treilea defect.²²⁰ Ar trebui să detestăm o astfel de opinie, în timp ce ar trebui să fugim foarte departe de cei care o susțin; și în mod proporțional față de felul în care ei susțin vehement și se bucură în doctrinele lor născocite, ar trebui să fim convinși că ei sunt sub influența duhurilor rele ale Ogdoad-ului – tocmai când aceste persoane au un atac de furie, tot mai mult râd și își imaginează că ei sunt bine, și fac toate lucrurile ca și când ar fi sănătoși [mental și trupește], da, unele lucruri le fac mai bine decât cei care sunt într-adevăr sănătoși, și prin aceasta ei arată doar cât de gravă este boala lor. În același fel, acești oameni cu cât par mai mult că îi întrec pe alții în înțelepciune, și își irosesc tăria lor strângând arcul prea tare,²²¹ cu atât mai nebuni se arată a fi. Căci atunci când duhul de nebunie a plecat, și după aceea îi găsește că ei nu îl așteaptă pe Dumnezeu, ci sunt ocupați cu chestiuni lumești, apoi, „ia alte șapte duhuri mai rele decât el,”²²² și umflându-le mintea acestor oameni cu noțiunea că ei sunt în stare să priceapă ceva dincolo de Dumnezeu, și după ce i-a pregătit bine pentru a recepționa înșelăciunea, el implantează în ei Ogdoad-ul duhurilor ridicole ale răutății.

Capitolul XVII – Teoria marcozienilor, că lucrurile create au fost făcute după imaginea lucrurilor invizibile

Vreau să iți explic teoria lor cu privire la felul în care creația a fost făcută prin mama Demiurgului (ca să spun așa fără cunoștința lui), după imaginea lucrurilor invizibile. Ei susțin că în primul rând cele patru elemente, focul, apa, pământul, aerul, au fost produse după imaginea primului Tetrad de sus, și că, noi adăugăm operațiilor lor, și anume, cald, rece, uscat și umed, o asemănare exactă cu Ogdoad este prezentată. Apoi ei socotesc zece puteri astfel: Există șapte trupuri sferice, pe care ei le mai numesc ceruri; apoi trupul sferic care le conține pe acestea, pe care ei îl mai numesc al optulea ce; și în plus față de acestea, soarele și luna. Acestea, fiind zece la număr, ei le declară a fi tiparul Decad-ului invizibil, care a purces de la Logos și Zoe. Cât despre Duodecad, acesta este indicat de cercul zodiacal, după cum este numit; căci ei afirmă că cele doisprezece semne arată limpede umbra de la Duodecad, fiica lui Anthropos și Ecclesia. Și de vreme ce cel mai înalt cer, bate deasupra sferei extreme [din al șaptelea cer], care a fost legat cu cea mai rapidă precesiune din întregul sistem, ca o verificare, și echilibrând acel sistem cu propria sa gravitație, astfel că acesta încheie ciclul de la un semn la altul în treizeci de ani, – ei spun că aceasta este imaginea lui Horus, încercuind-o pe mama lor numită treizeci.²²³ Și apoi, în timp ce luna călătorește prin spațiul alocat ei din cer în treizeci de zile, ei susțin că prin aceste zile ea exprimă numărul celor treizeci de eoni. De asemenea, și soarele care aleargă pe orbita sa în doisprezece luni, și apoi se întoarce în același punct în cerc, face ca Duodecad-ul să se manifeste prin aceste doisprezece luni; și zilele, fiind măsurate de douăsprezece ore, sunt un tipar al Duodecad-ului invizibil. Mai mult, ei afirmă că ora, care este a doisprezecea parte a zilei, este compusă²²⁴ din treizeci de părți, pentru a arăta imaginea lui Triacontad. Și circumferința cercului zodiacal în sine conține trei sute șaizeci de grade (conține treizeci pentru fiecare din semnele sale); și astfel ei afirmă că prin intermediul acestui cerc este păstrată imaginea acelei legături care există între cei doisprezece și cei treizeci. Mai departe, afirmând că pământul este împărțit în doisprezece zone, și că în fiecare zonă acesta primește putere din ceruri, potrivit cu [poziția soarelui de deasupra lui] care este perpendiculară, născând producții în funcție de puterea care își trimite influența sa peste el, ei susțin că acesta este cel mai evident tipar al Duodecad-ului și al descendentului său.
În plus față de lucrurile acestea, ai afirmă că Demiurgul, dorind să imite infinitul, eternitatea, nemărginirea și libertatea față de toată măsurarea timpului a lui Ogdoad-ul de sus, fiind rodul unui defect, ne putând să își exprime permanența și eternitatea sa, a recurs la avantajul răspândirii eternității acesteia în timpuri, anotimpuri, și într-un mare număr de ani, imaginându-și că prin multitudinea unor astfel de timpuri el ar putea să imite imensitatea acesteia. Ei mai afirmă că adevăr a scăpat de el, și el a urmat ceea ce este fals, și din acest motiv, când se împlinesc vremurile, lucrarea sa va pieri.

Capitolul XVIII – Pasaje ale lui Moise, pe care ereticii le pervertesc pentru a-și susține teoriile

În timp ce ei afirmă astfel de lucruri cum ar fi acestea în legătură cu creația, fiecare dintre ele generează ceva nou, zi după zi, potrivit abilității ei; căci nimeni nu este socotit „perfect”, care să nu dezvolte printre ei anumite ficțiuni mărețe. Totuși este necesar mai întâi să indicăm ce lucruri metamorfozează ei [pentru folosul lor] din scrierile profetice, și apoi să le respingem. Moise, declară ei, prin felul lui de a începe povestirea creației, la început a indicat mama tuturor lucrurilor când a spus: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul”;²²⁵ ei susțin că prin numirea acestor patru – Dumnezeu, început, cer și pământ – el a arătat Tetrad-ul lor. Indicând și natura sa invizibilă și ascunsă, el a spus: „Acum pământul era invizibil și fără formă.”²²⁶ Mai mult, ei spun că el a vorbit despre al doilea Tetrad, urmașul primului, în acest fel – prin numirea unui abis și unei întunecimi, în care au fost apa și Duhul care se mișca pe deasupra apei. Apoi, continuând să menționeze Decad-ul, el numește lumina, ziua, noaptea, întinderea, seara, dimineața, pământul uscat, marea, plantele și în al zecelea loc, copacii. Astfel, prin intermediul acestor zece nume, el a indicat cei zece Eoni. Puterea Duodecad-ului a fost umbrită de el astfel: El numește soarele, luna, stelele, anotimpurile, anii, balenele, peștii, reptilele, păsările, patrupedele, animalele sălbatice, și după toate acestea, în locul al doisprezecelea, omul. Astfel ei învață că Moise a vorbit prin Duhul Sfânt despre Triacontad. Mai mult, omul fiind format după imaginea puterii de sus, avea în sine acea abilitate care provine dintr-o singură sursă. Această abilitate era situată în regiunea creierului din care continuă facultățile noastre după imaginea Tetrad-ului de sus, și acestea sunt numite: prima, vederea, a doua, auzul, a treia, mirosul, și a patra,²²⁷ gustul. Ei spun că Ogdoad este indicat de om astfel: el are două urechi, tot atâția ochi, două nări, și un gust dublu, adică, amar și dulce. Mai mult, ei învață că omul întreg conține întreaga imaginea a lui Triacontad după cum urmează: În mâinile sale, prin degetele sale, el poartă Decad-ul; și în tot trupul pe Duodecad, în măsura în care trupul său este împărțit în doisprezece membre; ei îl împart tot așa cum trupul Adevărului este împărțit de ei – un lucru despre care deja am vorbit.²²⁸ Dar Ogdoad, fiind invizibil și indiscriptibil, este înțeles ca fiind ascuns în intestine.
Din nou, ei afirmă că soarele, marele dătător de lumină, a fost format a patra zi, cu o referire la numărul lui Tetrad. Tot așa, potrivit lor, curțile²²⁹ cortului făcut de Moise, care erau alcătuite din pânză de in subțire, albastră, purpurie, stacojie, arăta spre aceeași imagine. Mai mult, ei susțin că roba lungă a preotului care îi acoperea picioarele, fiind împodobită cu patru rânduri de pietre prețioase,²³⁰ îl indică pe Tetrad; și dacă mai există alte lucruri în Scriptură din care se poate scoate numărul patru, ei afirmă că acestea sunt așa ca o imagine a lui Tetrad. Din nou, Ogdoad, a fost arătat după cum urmează: ei afirmă că omul a fost făcut în ziua a opta, iar uneori ei spun că el a fost făcut în ziua a șasea, și alteori în a opta, numai dacă, din întâmplare, ei vor să spună că această parte pământească a fost făcută în ziua a șasea, dar partea sa carnală a fost făcută în ziua a opta, căci cele două lucruri sunt distincte pentru ei. Unii din ei mai susțin că omul a fost format după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, masculin-feminin, și că acesta a fost omul spiritual; iar celălalt om a fost făcut din pământ.
Mai departe, ei afirmă că aranjamentul făcut cu privire la arca Potopului, prin care opt persoane au fost salvate,²³¹ afirmă foarte clar faptul că Ogdoad aduce mântuire. David a arătat și el același lucru, fiind al optulea ca vârstă dintre frații lui.²³² Mai mult, circumcizia care avea loc în ziua a opta,²³³ reprezintă circumcizia lui Ogdoad de sus. Într-un cuvânt, orice găsesc ei în Scriptură cu referire la numărul opt, ei declară că împlinește misterul lui Ogdoad. Ca respect față de Decad, ei susțin că acesta este indicat de acele zece națiuni pe care Dumnezeu i le-a promis lui Avraam că vor fi ale lui.²³⁴ Aranjamentul făcut de Sara când, după zece ani, ea i-a dat²³⁵ lui pe slujnica sa Agar, pentru ca prin ea el să poată avea un fiu, a arătat același lucru. Mai mult, slujitorul lui Avraam care a fost trimis la Rebeca și i-a dăruit la fântână zece brățări de aur, și fratele ei care a reținut-o zece zile;²³⁶ și Ieroboam care a primit cele zece domnii²³⁷ (triburi), și cele zece intrări²³⁸ ale cortului, și coloanele de zece coți²³⁹ [4,5 m înălțime], și cei zece fii ai lui Iacov care au fost trimiși prima oară în Egipt ca să cumpere porumb,²⁴⁰ și cei zece apostoli cărora Domnul li s-a arătat după învierea Sa – Toma²⁴¹ fiind absent – reprezintă, potrivit lor pe Decad cel invizibil.
Cât despre Duodecad, în legătură cu care s-a petrecut misterul pasiunii celui defect, din care ei susțin că au fost întocmite toate lucrurile, ei afirmă că acesta se găsește extraordinar de clar peste tot [în Scriptură]. Căci ei declară că cei doisprezece fii ai lui Iacov,²⁴² din care au izvorât cele doisprezece triburi, platoșa marelui preot, care avea doisprezece pietre prețioase și doisprezece clopoței,²⁴³ – cele doisprezece pietre care au fost puse de Moise la baza muntelui,²⁴⁴ – același număr de pietre care au fost puse de Iosua în râu,²⁴⁵ și din nou, pe cealaltă parte, purtătorii chivotului legământului,²⁴⁶ acele pietre care au fost puse de Ilie când juncana a fost adusă ca o ardere de tot;²⁴⁷ de asemenea, numărul apostolilor, și, în fine, fiecare eveniment care cuprinde în el numărul doisprezece – îl indică pe Duodecad al lor. Și apoi unirea tuturor acestora, care este numit Triacontad, ei se străduiesc cu zel să îl demonstreze prin arca lui Noe, care avea o înălțime de treizeci de coți;²⁴⁸ prin cazul lui Samuel, care i-a dat lui Saul locul de șef printre treizeci de oaspeți;²⁴⁹ prin David, când el s-a ascuns timp de treizeci de zile în câmp;²⁵⁰ prin cei care au intrat împreună cu el în peșteră; și prin faptul că lungimea (înălțimea) sfântului cort era de treizeci de coți;²⁵¹ și dacă ei întâlnesc astfel de numere, ei încă le aplică lui Triacontad al lor.

Capitolul XIX – Pasaje din Scriptură prin care încercăm să dovedim că Tatăl Suprem a fost necunoscut înainte de venirea lui Hristos

Judec că este necesar să adaug la aceste detalii ceea ce ei, prin deformarea pasajelor din Scriptură, încearcă să ne convingă că Propator, cel care a fost necunoscut lor înainte de a veni Hristos. Obiectul lor în aceasta este să arate că Domnul nostru a anunțat un alt Tată și nu pe Creatorul acestui univers, despre care așa cum am spus mai înainte, ei declară în mod necuviincios că a fost rodul unui defect. De exemplu, când profetul Isaia a spus: „Dar Israel nu M-a cunoscut, și poporul Meu nu m-a înțeles”,²⁵² ei pervertesc aceste cuvinte pentru a însemna ignoranța invizibilului Bythus. Și ceea ce a fost spus de Osea: „Nu este adevăr în ei, și nici cunoștință de Dumnezeu”,²⁵³ ei tind să dea aceeași referință. Și „Nu este niciunul care să înțeleagă sau care să îl caute pe Dumnezeu: toți s-au rătăcit, și au devenit nefolositori”,²⁵⁴ ei susțin că aceasta se spune despre ignoranța lui Bythus. De asemenea, ceea ce a fost spus de Moise: „Niciun om nu poate să-L vadă pe Dumnezeu și să trăiască”,²⁵⁵ are, cum ar vrea ei să ne convingă, aceeași referință.
Ei susțin în mod greșit că Creatorul a fost văzut de profeți. Dar acest pasaj: „Niciun om nu poate să-L vadă pe Dumnezeu și să trăiască”, ei îl interpretează că ar spune despre măreția Sa care nu este văzută și cunoscută de toți; și faptul că aceste cuvinte: „Niciun om nu poate să-L vadă pe Dumnezeu” sunt spuse în legătură cu Tatăl invizibil, Creatorul universului, este evident pentru noi toți; dar faptul că ele nu sunt folosite cu privire la acel Bythus pe care ei îl invocă în existență, ci cu privire la Creator (și El este Dumnezeul invizibil), vom arăta în continuare. Ei susțin că și Daniel a folosit același lucru când i-a implorat pe îngeri să-i explice pildele, ca fiind el însuși ignorant față de ele. Dar îngerul, ascunzând de el marele mister al lui Bythus, i-a spus: „Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse și pecetluite până la vremea sfârșitului. Mulți vor fi curățiți, albiți și lămuriți.”²⁵⁶ Mai mult, ei se laudă că sunt cei albi și oameni care înțeleg bine.

Capitolul XX – Apocrifele și Scripturile contrafăcute ale marcosianilor, cu pasajele din Evanghelii pe care ei le pervertesc

În plus față de [interpretările greșite] de mai sus, ei citează un număr mare de apocrife și de scrieri contrafăcute, pe care ei înșiși le-au falsificat, pentru a zăpăci mintea oameni proști, și a celor care sunt ignoranți față de Scripturile adevărului. Printre alte lucruri, ei prezintă acea poveste²⁵⁷ rea și falsă care afirmă că Domnul nostru, când era băiat și învăța literele Lui, când profesorul i-a spus Lui, așa cum este normal, „Pronunță alfa”, a spus [după cum i s-a poruncit], „Alfa.” Dar când din nou profesorul i-a poruncit să spună „Beta”, Domnul i-a răspuns: „Mai întâi să îmi spui ce este Alpha, și apoi eu iți voi spune ce este Beta.” Ei explică că aceasta înseamnă că numai El l-a cunoscut pe cel Necunoscut, pe care El l-a revelat sub tipul său Alpha.
Unele pasaje, care se găsesc în Evanghelii au primit de la ei o culoare de același fel, ca și răspunsul pe care El l-a dat mamei Sale când El avea doisprezece ani: „Oare nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?”²⁵⁸ Astfel, ei spun că El i-a anunțat despre Tatăl față de care ei erau ignoranți. Cu această ocazie, El i-a trimis pe ucenici la cele doisprezece seminții, ca ei să le vestească pe Dumnezeul necunoscut. Iar persoanei care i-a spus Lui „Bunule Învățător”,²⁵⁹ El i-a mărturisit că Dumnezeu este într-adevăr bun, spunându-i: „Pentru ce Mă numești bun: Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu”;²⁶⁰ și ei susțin că în acest pasaj eonii au primit numele cerurilor. Mai mult, prin faptul că nu a răspuns celor ce îi spuneau „Cu ce putere faci lucrurile acestea?”²⁶¹ doar printr-o întrebare de-a Sa, i-a pus într-o confuzie totală; prin faptul că nu le-a răspuns, potrivit cu interpretarea lor, El a arătat natura indiscriptibilă a Tatălui. Mai mult, când El a spus: „Adesea am dorit să aud unul din aceste cuvinte, și nu era nimeni care să poată să le rostească”,²⁶² apoi ei susțin că prin această expresie „unul” El a înfățișat pe singurul Dumnezeu adevărat pe care ei nu l-au cunoscut. Mai departe, când El s-a apropiat de Ierusalim, El a plâns și a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile, cari puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sînt ascunse de ochii tăi”,²⁶³ prin cuvântul „ascunse” El a arătat natura neînțeleasă a lui Bythus. Și din nou, când El a spus: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă, și învățați de la Mine”,²⁶⁴ El L-a anunțat pe Tatăl adevărului. Căci ceea ce ei nu cunoșteau, acești oameni spun că El le-a promis că îi va învăța.
Dar ei citează următorul pasaj ca fiind cea mai mare mărturie,²⁶⁵ și, ca să spun așa, coroana sistemului lor: „Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți, și le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că așa ai găsit Tu cu cale! Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; și nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl, afară de Fiul, și acela căruia vrea Fiul să i-l descopere.”²⁶⁶ În aceste cuvinte ei afirmă că El a arătat cu claritate că Tatăl adevărului, invocat în existență de ei, nu a fost cunoscut de nimeni înainte de venirea Sa. Ei doresc să interpreteze pasajul ca și când acesta ar învăța că Făcătorul și Formatorul [lumii] a fost din totdeauna cunoscut de toți, în timp ce Domnul a vorbi aceste cuvinte cu referire la Tatăl care este necunoscut pentru toți, pe care acum ei îl proclamă.

Capitolul XXI – Punctele de vedere asupra răscumpărării întreținute de acești eretici

Se întâmplă ca tradiția lor cu privire la răscumpărare²⁶⁷ să fie invizibilă și de neînțeles, ca fiind mama lucrurilor care sunt invizibile și de neînțeles; și cu această ocazie, de vreme ce ea fluctuează, este imposibil să cunoști în mod simplu și dintr-odată natura ei, căci fiecare dintre ei transmite mai departe așa cum îl îndeamnă înclinația sa. Astfel, există atât de multe scheme de „răscumpărare” câți profesori există care au aceste opinii mistice. Și când îi respingem, vom arăta în locul potrivit, că această clasă de oameni au fost instigați de Satan ca să nege botezul care este o regenerare pentru Dumnezeu, și astfel să renunțe la întreaga credință [creștină].
Ei susțin că cei care au ajuns la cunoștința perfectă în mod necesar trebuie să fie regenerați în acea putere care este mai presus de toți. Căci altfel este imposibil să intri în Pleroma, de vreme ce această [regenerare] este cea care îi conduce în jos în adâncurile lui Bythus. Căci botezul instituit de Isus cel vizibil era pentru iertarea păcatelor, dar răscumpărarea adusă prin acel Hristos care a coborât peste El, era pentru desăvârșire; și ei pretind că primul este animal, dar ultimul este spiritual. Iar botezul lui Ioan a fost proclamat în vederea pocăinței, dar răscumpărarea prin Isus²⁶⁸ a fost adusă de dragul desăvârșirii. Și la acesta se referă El când spune: „Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, și cît de mult doresc să se îndeplinească!”²⁶⁹ Mai mult, ei afirmă că Domnul a adăugat această răscumpărare fiilor lui Zebedei, când mama lor a cerut ca ei să stea unul la dreapta Lui și altul la stânga Lui, în împărăția Lui, spunând: „Puteți să fiți botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?”²⁷⁰ Ei afirmă că și Pavel a descris răscumpărarea care este în Hristos Isus; și aceasta era la fel cu ceea ce au transmis ei în forme variate și divergente.
Căci unii dintre ei pregătesc o canapea nupțială, și execută un fel de ritual mistic (pronunțând anumite expresii) cu cei care sunt inițiați, și afirmă că ei sărbătoresc o căsătorie spirituală, care se aseamănă cu unirile de sus. Alții îi conduc într-un loc unde este apă și îi botează rostind următoarele cuvinte: „În numele Tatălui necunoscut al universului – în adevăr, mama tuturor lucrurilor – în El care a coborât peste Isus – în unire, și răscumpărare, și comuniune cu puterile.” Alții repetă anumite cuvinte evreiești, pentru a-i zăpăci pe deplin pe cei care sunt inițiați, astfel: „Basema, Chamosse, Baoenaora, Mistadia, Ruada, Kousta, Babaphor, Kalachthei.”²⁷¹ Interpretarea acestor termeni este următoarea: „Invoc ceea ce este mai presus de orice putere a Tatălui, care este numit lumină, și Duh bun, și viață, pentru că Tu ai domnit în trup.” Alții, prezintă răscumpărarea astfel: Numele care este ascuns de orice zeitate și stăpânire și adevăr cu care Isus din Nazaret a fost îmbrăcat în viețile²⁷² luminii lui Hristos – a lui Hristos, care trăiește prin Duhul Sfânt, pentru răscumpărarea îngerească. Numele restaurării este astfel: Messia, Uphareg, Namempsoeman, Chaldoeaur, Mosomedoea, Acphranoe, Psaua, Isus Nazaria.²⁷³ Interpretarea acestor cuvinte este următoarea: „Nu împart Duhul lui Hristos, și nici inima sau puterea super-cerească, care este milostivă; să fiu în stare să mă bucur de numele Tău, o, Mântuitor al adevărului!” Astfel sunt cuvintele ințiatorilor; dar cel care este inițiat, răspunde: „Sunt înființat, și sunt răscumpărat; îmi răscumpăr sufletul din această eră (lume), și din toate lucrurile unit cu acesta în numele lui Iao, care și-a răscumpărat sufletul său în răscumpărarea lui Hristos care trăiește.” Apoi martorii oculari adaugă aceste cuvinte: „Pacea să fie peste toți peste care se odihnește acest nume.” După aceasta ei îl ung pe cel inițiat cu balsam; căci ei afirmă că acest unguent este un prototip al acelei miresme dulci care este mai presus de toate lucrurile.
Dar există unii din ei care afirmă că este un lucru inutil să aduci persoane la apă, dar amestecând uleiul și apa împreună, ei așază acest amestec pe capetele celor care vor fi inițiați, folosind anumite expresii care au fost deja menționate, Și astfel ei susțin că este răscumpărarea. De asemenea, ei sunt obișnuiți să ungă cu balsam. Totuși, alții resping toate aceste practici și susțin că misterul puterii invizibile și indiscriptibile nu ar trebui să fie împlinit de creaturi vizibile și coruptibile, și nici de către acele [ființe] care sunt inimaginabile și imateriale și dincolo de orice sens, [să fie înfăptuite] de cei care sunt obiecte ale simțului, și care au un trup. Aceștia susțin că acea cunoștință a Măreției de nespus este în sine răscumpărarea perfectă. Căci de vreme ce și defecțiunea și pasiunea s-au scurs din ignoranță, întreaga substanța a ceea ce s-a format astfel este distrusă de cunoaștere; și de aceea cunoștința este răscumpărarea omului interior. Totuși, aceasta nu este de o natură fizică, căci trupul este coruptibil; nici nu este animală, de vreme ce sufletul animal este rodul unui defect, și este, ca să spun așa, locuința duhului. De aceea, răscumpărarea trebuie să fie de natură spirituală; pentru că ei afirmă că omul interior este răscumpărat prin intermediul cunoașterii, și că ei, dobândind cunoștința tuturor lucrurilor, nu mai au nevoie de nimic de aici încolo. Aceasta este adevărata răscumpărare.
Mai sunt încă alții care continuă să răscumpere persoane până în momentul morții, punând pe capul lor ulei și apă, sau ante-menționata ungere cu apă, folosind în același timp invocațiile menționate mai sus, pentru ca persoanele la care se face referire să devină incapabile de a fi prinse sau văzute de căpetenii și puteri, și pentru ca omul lor interior să poată să se înalțe în sus într-o manieră invizibilă, ca și când trupul lor ar fi fost lăsat printre lucrurile create din lumea aceasta, în timp ce sufletul lor este trimis înainte spre Demiurg. Și ei îi instruiesc cu privire la ajungerea lor la căpetenii și puteri, să folosească aceste cuvinte: „Sunt un fiu din Tatăl – Tatăl care a avut o preexistență, și un fiu în El care este preexistent. Am venit să văd toate lucrurile, și cele care îmi aparțin și ale altora, deși, strict vorbind, ele nu aparțin altora, ci lui Achamoth, care este o femeie în natură, și care a făcut aceste lucruri pentru ea. Căci eu provin din El care este preexistent, și vin din nou în locul meu de unde am plecat.” Și ei afirmă că, spunând aceste lucruri, el scapă de puteri. Apoi el avansează spre tovarășii Demiurgului, și se adresează lor astfel: „Eu sunt un vas mai prețios decât femeia care v-a făcut. Dacă mama voastră este ignorantă de propria ei coborâre, eu mă cunosc pe mine, și sunt conștient de unde sunt, și o invoc pe incoruptibila Sophia, care este în Tatăl, și care este mama mamei tale, care nu are tată, și nici soț; ci o femeie care își are originea într-o femeie ai făcut tu, în timp ce fiind ignorantă de mama ei, și-a imaginat că numai ea există; dar o invoc pe mama ei.” Ei declară că atunci când tovarășii Demiurgului aud aceste cuvinte, ei sunt foarte agitați și își reproșează originea și rasa mamei lor. Dar el merge în locul lui, după ce și-a aruncat lanțul, adică, natura sa animală. Apoi aceștia sunt exact cei care au ajuns la noi în ceea ce privește „răscumpărarea.”²⁷⁴ Dar de vreme ce ei diferă atât de considerabil între ei cu privire la doctrină și tradiție, și de vreme ce aceia dintre ei care sunt recunoscuți ca fiind cei mai moderni se străduiesc zilnic să inventeze noi păreri, și să publice ceea ce nimeni nu s-a mai gândit mai înainte, este o chestiune dificilă să descrii toate părerile lor.

Capitolul XXII – Devierile ereticilor de la adevăr

Domnia²⁷⁵ adevărului pe care noi îl păstrăm, este, că există un Dumnezeu Atotputernic, care a făcut toate lucrurile prin Cuvântul Său, a făcut și a modelat din ceea ce nu exista, toate lucrurile care există. Astfel spune Scriptura despre acel efect: „Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, și toată oștirea lor prin suflarea gurii lui.”²⁷⁶ Și din nou: „Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El”;²⁷⁷ Nu există nicio excepție sau vreo deducție afirmată; dar Tatăl a făcut toate lucrurile prin El, fie vizibile fie invizibile, obiecte cu sens sau cu inteligență, temporale, cu ocazia dată lor de un anumit caracter, sau veșnice; și aceste lucruri veșnice²⁷⁸ El nu le-a făcut prin îngeri, sau prin puteri separate de Ennoea a lui. Căci Dumnezeu nu are nevoie de niciunul dintre aceste lucruri, ci este Cel care, prin Cuvântul și Duhul Său, face, și aranjează, și guvernează toate lucrurile, și poruncește toate lucrurile în existență – El care a format lumea (căci lumea este a tuturor), El care l-a modelat pe om, El [care]²⁷⁹ este Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov, deasupra căruia nu există alt Dumnezeu, nici principiu inițial, nici putere, nici pleroma, El este Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, așa cum vom dovedi. De aceea, păstrând această regulă, vom arăta cu ușurință în ciuda marii varietăți și multitudini a părerilor lor, că acești oameni au deviat de la adevăr; căci aproape toate sectele diferite de eretici recunosc faptul că există un singur Dumnezeu; dar apoi, prin doctrinele lor dăunătoare, ei schimbă [acest adevăr în eroare], chiar așa cum fac neamurile prin idolatrie – dovedindu-se astfel a fi nerecunoscători Celui care i-a creat. Mai mult, ei disprețuiesc lucrarea lui Dumnezeu, vorbind împotriva mântuirii lor, devenind cei mai amari acuzatori ai lor înșiși, și fiind martori mincinoși [împotriva lor înșiși]. Totuși, cât de șovăitori ar fi, acești oameni vor învia odată în trup, pentru a mărturisi puterea Lui care îi învie pe ei dintre cei morți; dar ei nu vor fi numărați printre cei neprihăniți din cauza necredinței lor.
De aceea, de vreme ce detectarea și convingerea tuturor acestor eretici este o sarcină complexă și multiformă, și de vreme ce proiectul nostru este să le răspundem tuturor potrivit caracterelor lor speciale, am considerat că este necesar în primul rând, să iți povestesc despre sursa și rădăcina lor, pentru ca dobândind cunoaștere celui mai înălțat al lor Bythus, să poți înțelege natura copacului care a produs astfel de fructe.

Capitolul XXIII – Doctrinele și practicile lui Simon Magul și Menander

Simon samariteanul era acel magician despre care Luca, ucenicul și urmașul apostolilor, spune: „În cetate era un om, numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea și punea în uimire pe poporul Samariei. Toți, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare aminte, și ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numește „mare”. Îl ascultau cu luare aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui.”²⁸⁰ Acest Simon, apoi a simulat credința, presupunând că apostolii înșiși săvârșeau vindecările prin arta magiei, și nu prin puterea lui Dumnezeu; și cu respect față de umplerea lor cu Duhul Sfânt, prin punerea mâinilor, cei care au crezut în Dumnezeu prin El care a fost predicat prin ei, adică, Hristos Isus – bănuind că chiar și aceasta era săvârșită printr-un fel de cunoaștere sau magie mai mare, oferind bani apostolilor, s-a gândit că și el va primi această putere de a da Duhul Sfânt oricui ar fi vrut, – Petru i-a spus următoarele cuvinte: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani! Tu n-ai nici parte, nici sorț în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu. Pocăiește-te dar de această răutate a ta, și roagă-te Domnului să ți se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putință; căci văd că ești plin de fiere amară, și în lanțurile fărădelegii.”²⁸¹ Atunci, el nici măcar un pic nu și-a pus credința în Dumnezeu, și s-a întors cu ardoare să lupte împotriva apostolilor, pentru ca el însuși să pară a fi o ființă minunată, și s-a dedicat cu un mai mare zel ca să studieze întreaga artă a magiei, ca să zăpăcească mai bine și să învingă mulțimi de oameni. Astfel era procedeul său în timpul domniei lui Claudiu Cezar, despre care se spune că a fost onorat cu o statuie, din pricina puterii sale magice.²⁸² Acest om a fost glorificat de mulți ca și când ar fi fost un zeu; și el a crezut că el însuși a apărut printre evrei ca Fiu, dar a coborât în Samaria ca Tatăl în timp ce a venit la alte națiuni sub rolul Duhului Sfânt. El s-a reprezentat pe sine, într-un cuvânt, ca fiind ca cea mai înaltă dintre puteri, adică, Ființa care este Tatăl peste toți, și a permis să fie numit cu orice fel de titlu pe care oamenii doreau să i se adreseze.
Acest Simon din Samaria, de la care au provenit tot felul de erezii, și-a format secta din următoarele materiale: Răscumpărând din sclavie pe o femeie numită Helena, din Tir, un oraș din Fenicia, el avea obiceiul să o ducă cu sine, declarând că această femeie a fost prima concepere a minții sale, mama tuturor, prin care, la început, el a conceput în mintea sa [gândul] formării îngerilor și a arhanghelilor. Căci această Ennoea a acționat pripit din cauza lui și înțelegând voia tatălui ei, a coborât în regiunile de jos [ale spațiului], și a generat îngeri și puteri, prin care el declară că a fost formată lumea aceasta. Dar după ce ea le-a produs, ea a fost deținută de ele din motive de gelozie, deoarece ele nu doreau să fie privite ca fiind progeniturile unei alte ființe. Cât despre el, ei nu îl cunoșteau deloc, dar Ennoea a sa a fost deținută de acele puteri și acei îngeri care au fost produși de ea. Ea a suferit tot felul de insulte de la ei, astfel că nu s-a putut întoarce sus la tatăl ei, și a fost închisă chiar într-un trup uman, și timp de câteva ere a trecut succesiv dintr-un trup femeiesc în altul, dintr-un vas în altul. De exemplu, ea a fost în acea Helen din cauza căreia a pornit războiul Troian; de dragul căreia și Stesichorus²⁸³ a fost orbit, pentru că el a blestemat-o în versurile ei, dar apoi, pocăindu-se și scriind ceea ce este numit palinodes, în care el îi cânta laude, el și-a recăpătat vederea. Astfel, trecând dintr-un trup în altul, și suferind insulte în fiecare din ele, în cele din urmă a devenit o prostituată; și ea este cea la care se face referire prin oaia pierdută.²⁸⁴
Din acest motiv, el a ajuns la concluzia că ar putea să o câștige mai întâi pe ea, și să o elibereze de sclavie, în timp ce el acorda mântuire tuturor oamenilor, făcându-se cunoscut lor. Căci de când îngerii au condus greșit lumea deoarece fiecare a râvnit să aibă pentru sine puterea principală, el a început să îndrepte lucrurile, și a coborât, transfigurat și asimilat de puteri, căpetenii și îngeri, pentru ca să apară între oameni că este un om, în timp ce el nu era un om; și astfel s-a crezut despre el că a suferit în Iudeea, când de fapt nu a suferit. Mai mult, profeții au rostit prezicerile lor sub inspirația acelor îngeri care au format lumea; din acest motiv cei ce se încred în el și Helena nu l-au mai privit cu respect, ci fiind liberi ei trăiesc cum le place; căci oamenii sunt mântuiți prin harul său, și nu datorită faptelor lor bune. Căci astfel de fapte nu sunt drepte în natura lucrurilor, ci doar accidente, ca și acei îngeri care au făcut lumea, li s-a părut potrivit să le constituie, urmărind prin astfel de precepte să îi aducă pe oameni în sclavie. Cu această ocazie, el a promis că lumea nu va fi dizolvată, și că cei care sunt ai săi ar trebui să fie eliberați de conducerea celor care au făcut lumea.
Astfel, preoții mistici care aparțin de această sectă duc o viață depravată și practică magia, fiecare în măsura abilității sale. Ei folosesc exorcismul și vrăjile. De asemenea, și băuturile de dragoste, farmecele, ca acele făpturi care sunt numite „Paredri” (familiari) și „Oniropompi” (cei care trimit vise), și oricare alte arte ciudate la care a recurs, sunt doritoare să intre în servirea lor. Ei au și o imagine a lui Simon care este modelată după asemănarea lui Jupiter, și alta a lui Helena în forma lui Minerva; și aceste lucruri ei le venerează. În fine, ei au un nume derivat de la Simon, autorul celor mai profane doctrine, și acesta este Simonianii; de la ei „cunoștința, în mod fals numită așa”,²⁸⁵ a început să existe, așa cum oricine poate învăța din afirmațiile lor.
Succesorul acestui om a fost Menander, care a fost și el un samaritean prin naștere, și el a fost un adept desăvârșit al practicării magiei. El afirmă că prima Putere continuă necunoscută de nimeni, dar el este persoana care a fost trimisă din prezența ființelor invizibile ca un mântuitor, pentru eliberarea oamenilor. Lumea a fost făcută de îngeri care, ca și Simon, el susține că au fost produși de Ennoea. Prin intermediul magiei pe care el o predă, el a cunoscut acest efect, pentru ca cineva să îi învingă pe acei îngeri care au făcut lumea; căci ucenicii săi obțin învierea fiind botezați în el, și ei nu mai pot muri, ci rămân în posesia tinereții veșnice.

Capitolul XXIV – Doctrinele lui Saturninus și Basilides

Dintre acești oameni, Saturninus (care era din acel Antioch care este aproape de Daphne) și Basilides au apucat anumite oportunități favorabile și au propagat diferite sisteme de doctrină – unul în Siria și altul în Alexandria. Saturninus ca și Basilides au făcut de cunoscut un tată necunoscut pentru toți, care a făcut îngerii, arhanghelii, puterile și autocrații. Lumea și lucrurile din ea au fost făcute de o anumită companie de șapte îngeri. Și omul a fost lucrarea îngerilor, o imagine strălucitoare care izbucnește în jos din prezența puterii supreme; și el spune că atunci când ei nu au mai putut păstra aceasta, deoarece aceasta a țâșnit imediat în sus din nou, ei s-au sfătuit unul cu altul și au spus: „Haideți să facem un om după chipul și asemănarea noastră.”²⁸⁶ El a fost făcut astfel dar nu putea să stea ridicat, prin incapacitatea îngerilor de a-i transmite această putere, el se zvârcolea [pe pământ] ca un vierme. Atunci puterii de sus i s-a făcut milă de el de vreme ce acesta era făcut după asemănarea sa, și a trimis o scânteie de viață, care i-a dat omului o poziție ridicată, a condensat încheieturile sale, și l-a făcut să trăiască. De aceea, el afirmă că după moartea omului, această scânteie de viață se întoarce la acele lucruri care au aceeași natură cu el, și restul trupului se descompune în elementele lui originale.
El a mai întocmit ceva ca un adevăr, faptul că Mântuitorul era fără origine, fără trup și fără chip, dar era, prin presupunere, un om vizibil; și el a susținut că Dumnezeul evreilor era unul al îngerilor; iar cu această ocazie, deoarece toate puterile au vrut să îl anihileze pe tatăl său, Hristos a venit să-l distrugă pe Dumnezeul evreilor, dar să îi mântuiască pe cei ce cred în el; adică, pe cei care au scânteia vieții lui. Acest eretic a fost primul care a afirmat că prin îngeri au fost formați două feluri de oameni, – unii răi și alții buni. Și de vreme ce demonii îi ajută pe cei mai răi, Mântuitorul a venit pentru distrugerea oamenilor răi și a demonilor, și pentru mântuirea celor buni. Ei mai afirmă că, căsătoria și creația sunt de la Satan.²⁸⁷ Mulți dintre cei care aparțin școlii lui se abțin de la hrana animală și întorc mulțimile de oameni printr-o astfel de cumpătare. Ei mai susțin că unele din profeții au fost rostite de acei îngeri care au făcut lumea, și unele de către Satan; pe care Saturninus l-a reprezentat ca fiind un înger, dușmanul creatorilor lumii, dar în special al Dumnezeului evreilor.
Basilides a dezvoltat foarte mult doctrinele sale pentru ca el să apară că ar fi descoperit ceva mai subtil și mai plauzibil. El afirmă că Nous a fost primul născut din tatăl ne născut și din el s-a născut Logos, din Logos Phronesis, din Phronesis, Sophia și Dynamis, și din Dynamis și Sophia, puterile, căpeteniile și îngerii, pe care el îi numește și primii; și afirmă că prin ei a fost făcut primul cer. Apoi alte puteri fiind formate de emanații ale acestora, au creat alt cer asemănător cu primul; și în același fel, când altele s-au format din emanații ale lor, similar cu cele care sunt mai sus de ele, acestea și ele au întocmit al treilea cer; și apoi din al treilea, în ordine crescătoare, a urmat o a patra succesiune de descendenți; și tot așa, după același model, ei afirmă că au fost formate tot mai multe căpetenii și îngeri, și trei sute șaizeci și cinci de ceruri.²⁸⁸ De aceea anul conține același număr de zile în conformitate cu numărul cerurilor.
Acei îngeri care ocupă cel mai jos cer, adică, cel care este invizibil nouă, au format toate lucrurile care sunt în lume, și și-au repartizat între ei pământul și națiunile care sunt pe el. Se crede că șeful lor este Dumnezeul evreilor; și în măsura în care el a dorit să predea celelalte națiuni să se supună poporului său, adică evreilor, toți ceilalți prinți i s-au opus și au rezistat. De aceea, toate celelalte națiuni au fost în dușmănie cu națiunea sa. Dar tatăl ne născut și fără nume, pricepând că ei vor fi distruși, l-a trimis pe singurul său născut Nous (el este numit Hristos) pentru a-i elibera pe cei care cred în el, de puterea celor care au făcut lumea. Apoi el a apărut pe pământ ca om, națiunilor acestor puteri, și a înfăptuit minuni. De aceea nu el a suferit moartea, ci Simon, un anume om din Cyrene, fiind obligat să poarte crucea în locul lui; pentru ca cel din urmă să fie transfigurat de el, pentru ca ei să creadă că el este Isus, a fost crucificat, prin ignoranță și eroare, în timp ce Isus a primit forma lui Simon, și, stând alături a râs de ei. Căci de vreme ce el era o putere imaterială, și Nous (mintea) tatălui ne născut, el s-a transfigurat după cum i-a plăcut, și astfel s-a înălțat la cel care l-a trimis, râzând de ei, în măsura în care nu a putut să fie apucat, și a fost invizibil față de toți. Apoi, cei care cunosc aceste lucruri au fost eliberați de căpeteniile care au format lumea; astfel că nu a fost obligat față de noi ca să mărturisească cine a fost crucificat, ci cel care a venit având forma unui om, și s-a crezut că a fost crucificat, și a fost numit Isus, și a fost trimis de tatăl, pentru ca prin această voie să poată distruge lucrările creatorilor lumii. De aceea, spune el, dacă cineva îl mărturisește pe cel crucificat, acel om este încă un sclav, și este sub puterea celor care au format trupurile noastre; dar cel care îl neagă a fost eliberat de aceste lucruri, și cunoaște voia tatălui ne născut.
Mântuirea aparține numai sufletului, căci trupul este prin natura sa supus corupției. El mai afirmă că profețiile au fost derivate din acele puteri care au făcut lumea, dar legea a fost dată special de șeful lor, care a condus poporul afară din ținutul Egiptului. El nu adaugă nicio importanță [chestiunii referitoare la] cărnurile jertfite idolilor, și crede că ele nu au nicio consecință, și le folosește fără nicio ezitare; el ține la folosirea altor lucruri, și la practicarea oricărui fel de pofte trupești, un fel de indiferență desăvârșită. Mai mult, acești oameni practică magia; și folosesc imaginile, vrăjile, descântecele, și fiecare fel de artă curioasă. Inventând anumite nume ca și când ele ar fi cele ale îngerilor, ei declară că unele din ele aparțin primului cer și ale altora celui de-al doilea cer; și apoi ei se sforțează să ofere numele, domniile, îngerii și puterile celor trei sute șaizeci și cinci de ceruri presupuse. Ei mai afirmă că numele sălbatic în care Mântuitorul s-a înălțat și s-a coborât, este Caulacau.²⁸⁹
Cel care a învățat [aceste lucruri], și i-a cunoscut pe toți îngerii și cauzele lor, este invizibil și de neînțeles pentru îngeri și pentru toate puterile, chiar așa cum a fost și Caulacau. Și de vreme ce fiul era necunoscut pentru toți, tot așa și ei nu trebuie să fie cunoscuți de cineva; dar în timp ce ei îi cunosc pe toți, și trec printre toți, ei rămân invizibili și necunoscuți pentru toți; căci ei spun „Să îi cunoști pe toți dar nimeni să nu te cunoască.” Din acest motiv, persoanele care au o astfel de convingere sunt gata să-și retracteze [opiniile lor], mai degrabă este imposibil ca ei să sufere din cauza unui nume simplu, de vreme ce ei sunt ca toți. Totuși, mulțimea nu poate să înțeleagă aceste chestiuni, ci doar unul dintr-o mie, sau doi din zece mii. Ei afirmă că ei nu mai sunt evrei și că încă nu sunt creștini; și că nu este potrivit să vorbești deschis despre misterele lor, ci este corect să le păstrezi secrete păstrând liniștea cu privire la ele.
Ei înțeleg poziția locală a celor trei sute șaizeci și cinci de ceruri la fel ca matematicienii. Căci acceptând teoremele celor din urmă, ei i-au transferat în propriul lor tip de doctrină. Ei susțin că șeful lor este Abraxas²⁹⁰ și cu această ocazie, acel cuvânt conține în sine suma de trei sute șaizeci și cinci.

Capitolul XXV – Doctrinele lui Carpocrates

Carpocrates si urmașii săi susțin că lumea si lucrurile din ea au fost create de îngerii care sunt cu mult inferiori Tatălui ne născut. Ei mai susțin că Isus a fost fiul lui Iosif, și a fost ca orice alt om, cu excepția faptul că el a fost diferit față de ei în măsura în care sufletul lui a fost statornic și curat, el și-a amintit perfect acele lucruri la care a fost martor²⁹¹ în sfera Dumnezeului ne născut. Cu această ocazie, peste el a coborât o putere de la Tatăl, pentru ca prin aceasta el să poată scăpa de creatorii lumii; ei spun că după ce a trecut de toți, și a rămas liber s-a înălțat din nou la el, și la puterile²⁹² care l-au îmbrățișat ca pe un lucru. Ei declară mai departe că sufletul lui Isus deși a fost educat în obiceiurile evreiești, le-a privit cu dispreț, și că din acest motiv el a fost înzestrat cu aptitudinile prin care el a distrus acele pasiuni care locuiau în om ca o pedeapsă [pentru păcatele lor].
De aceea, sufletul care este ca cel al lui Hristos îi poate disprețui pe acei conducători care au fost creatorii lumii, și tot în același fel el primește putere pentru a săvârși același rezultate. Această idee i-a ridicat la un grad de mândrie atât de mare încât unii din ei se declară a fi ei înșiși asemenea lui Isus; în timp ce alții, încă și mai puternici, susțin că ei sunt superiori ucenicilor săi cum ar fi Petru și Pavel, și restul apostolilor, pe care ei nu îi consideră că au fost mai inferiori față de Isus. Căci sufletele lor, coborând din aceeași sferă cu a sa, și disprețuind la fel pe creatorii lumii, sunt socotiți vrednici de aceeași putere, și au plecat în același loc. Dar dacă cineva va disprețui lucrurile în această lume mai mult decât a făcut-o el, astfel se dovedește a fi superior lui.
Ei practică și artele magiei și descântecele; philtere și băuturi de dragoste; și au recurs la spirite familiare, demoni care trimit vise și alte orori, declarând că ei au puterea de a stăpâni chiar acum peste prinții și creatorii acestei lumi; și nu numai asupra lor, ci asupra tuturor lucrurilor care sunt în lume. Acești oameni ca și neamurile au fost trimiși de Satan²⁹³ pentru a aduce dezonoare Bisericii, pentru ca, într-un fel sau în altul, oamenii care aud aceste lucruri pe care ei le spun, și imaginându-și că noi toți suntem ca ei, să poată să își întoarcă urechile de la predicarea adevărului; sau, văzând lucrurile pe care ei le practică să poată să ne vorbească de rău pe toți, care de fapt nu avem nicio părtășie cu ei, nici în doctrină sau în morală sau în comportarea noastră zilnică. Dar ei duc o viață imorală²⁹⁴ și pentru a-și ascunde doctrinele lor profane, ei abuzează de numele [lui Hristos], cu scopul de a-și ascunde răutatea lor; pentru că „condamnarea lor este dreaptă”²⁹⁵ când vor primi de la Dumnezeu o recompensă potrivită cu faptele lor.
Nebunia lor este atât de nestrunită, încât ei afirmă că ei au în puterea lor toate lucrurile care sunt nereligioase și profane, și ei sunt liberi să le practice; pentru că ei susțin că lucrurile sunt rele sau bune, doar în virtutea opiniei umane.²⁹⁶ Ei consideră că este necesar ca prin transmigrația de la un trup la altul, sufletele trebuie să aibă experiența fiecărui fel de viață cât și a fiecărui fel de acțiune (cu excepția faptului când printr-o singură reîncarnare, cineva ar putea împiedica vreo nevoie pentru alții, într-o ocazie pentru toate, și cu o întregire egală, făcând toate acele lucruri despre care noi nici măcar nu îndrăznim să vorbim sau să ascultăm, ba mai mult, despre care nici măcar nu trebuie să ne gândim, nici să le credem, dacă vreun astfel de lucru este contestabil printre acele persoane care sunt concetățenii noștri), pentru ca, așa cum scrierile lor exprimă aceasta, sufletele lor, încercând orice fel de viață, să nu mai aibă nevoie de nimic la plecarea lor. Este necesar²⁹⁷ să insistăm asupra acestui lucru, ca nu cumva, cu ocazia unui lucru care lipsește pentru eliberarea lor, să fie constrânși încă odată să se încarneze. Ei afirmă că din acest motiv Isus a vorbit despre următoarea pildă: „Caută de te împacă degrabă cu pârâșul tău, câtă vreme ești cu el pe drum; ca nu cumva pârâșul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, și să fii aruncat în temniță. Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuț.”²⁹⁸ Ei mai declară că „adversarul” este unul din acei îngeri care sunt în lume, pe care ei îl numesc diavolul, susținând faptul că el a fost făcut pentru acest scop, pentru ca să conducă acele sufletele care au pierit din lume la Conducătorul Suprem. Ei îl descriu ca fiind șef printre creatorii lumii, și susțin că el eliberează astfel de suflete [cum a fost menționat] altui înger, care îi slujește, pentru ca să le poată închide în alte trupuri; căci ei declară că trupul este „închisoarea”. Ei interpretează aceste expresii: „nu vei ieși de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuț”, ca însemnând că nimeni nu poate să scape de puterea acelor îngeri care au făcut lumea, ci că trebuie să treacă din trup în trup, până când are experiența fiecărui fel de acțiune care poate fi practicată în această lume, și când nu mai îi lipsește nimic, atunci sufletul său eliberat se va înălța spre Dumnezeu care este mai sus de îngeri, creatorii lumii. În acest fel sunt mântuite toate sufletele, fie cele ale lor care, păzindu-se de orice întârziere, participă la tot felul de acțiuni în timpul unei încarnări, sau, cei care trec din trup în trup, sunt eliberați pentru a împlini ceea ce este necesar în fiecare formă de viață în care sunt trimiși, pentru ca, în cele din urmă, să nu mai fie [închiși în trup].
Și așa, dacă acțiuni păcătoase, ilegale, și interzise sunt comise printre ei, nu mai am niciun temei să cred că ei sunt așa.²⁹⁹ În scrierile lor putem citi interpretarea pe care ei o dau [din punctul lor de vedere], afirmând că Isus a vorbit într-un mister în particular cu ucenicii și apostolii Săi, și că ei i-au cerut și au obținut permisiunea de a transmite lucrurile pe care el i-a învățat, altora care vor fi vrednici și vor crede. Noi suntem mântuiți într-adevăr prin credință și dragoste; dar toate celelalte lucruri, în timp ce în natura lor indiferentă sunt recunoscute prin părerea oamenilor – unele bune iar altele rele, ele nu sunt rele cu adevărat prin natura lor.
Alții din ei folosesc însemne exterioare, marcându-și ucenicii lor în interiorul lobului urechii drepte. Din aceștia s-a ridicat Marcellina, care a venit la Roma sub [episcopatul lui] Anicetus, și prin respectarea acestor doctrine ea a rătăcit mulțimile. Ei se numesc pe ei înșiși gnostici. Ei au și imagini, unele din ele sunt pictate, și altele sunt făcute din diferite feluri de material; în timp ce susțin că o asemănare a lui Hristos a fost făcută de Pilat în timpul acela în care Isus a trăit printre ei.³⁰⁰ Ei încoronează aceste imagini, și le pun alături de imaginile filozofilor lumii, adică Pitagora, Platon, Aristotel și alții. Ei au și alte moduri de a onora aceste imagini, în același fel ca și neamurile.

Capitolul XXVI – Doctrinele lui Cerinthus, ebioniții și nicolaiții

Cerinthus, un om care a fost educat³⁰¹ în înțelepciunea egiptenilor, învăța că lumea nu a fost făcută de Dumnezeul primar, ci de o anumită Putere separată de el, și la distanță de acel Stăpânitor care este suveran în univers, și care este ignorant față de cel care este deasupra tuturor. El l-a reprezentat pe Isus nu ca fiind născut dintr-o fecioară, ci ca fiind fiul lui Iosif și Maria conform cursului normal al generațiilor umane, în timp ce cu toate acestea a fost mai drept, mai precaut și mai înțelept decât alți oameni. Mai mult, după botezul său, Hristos a coborât peste el sub forma unui porumbel de la Stăpânitorul Suprem, și că atunci când el l-a proclamat pe Tatăl necunoscut, și a făcut minuni. Dar la sfârșit Hristos a plecat de la Isus, și că apoi Isus a suferit și a înviat, în timp ce Hristos a rămas liniștit, în măsura în care el era o ființă spirituală.
Cei care sunt numiți ebioniți sunt de acord că lumea a fost creată de Dumnezeu; dar părerile lor cu privire la Domnul sunt asemănătoare cu cele ale lui Cerinthus și Carpocrates. Ei folosesc numai Evanghelia după Matei și îl resping pe Apostolul Pavel, susținând că el era un apostat al legii. Cât despre scrierile profetice, ei se străduiesc să le explice într-o manieră singulară: ei practică circumcizia, perseverează în observarea acelor obiceiuri care sunt poruncite de lege, și sunt atât de iudaici în stilul lor de viață încât, ei chiar adoră Ierusalimul ca și când acesta ar fi casa lui Dumnezeu.
Nicolaiții sunt urmașii acelui Nicolae care a fost unul din primii șapte diaconi ordinați de apostoli.³⁰² Ei trăiesc vieți de o toleranță nestăpânită. Caracterul acestor oameni este foarte clar arătat în Apocalipsa lui Ioan, [unde ei sunt reprezentați] că învățau că este o chestiune de indiferență practicarea adulterului și mâncarea lucrurilor jertfite idolilor. Prin urmare, Cuvântul a mai spus astfel despre ei astfel: „Ai însă lucrul acesta bun: că urăști faptele nicolaiților, pe care și Eu le urăsc.”³⁰³

Capitolul XXVII. Doctrinele lui Cerdo și Marcion

Cerdo a fost unul care și-a luat sistemul său de la urmașii lui Simon și a venit să trăiască în Roma în timpul lui Hyginus, care a ocupat al nouălea loc în succesiunea episcopală după apostoli. El învăța că Dumnezeul proclamat de lege și profeți nu era Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Căci primul era cunoscut, dar ultimul era necunoscut; în timp ce unul era drept, iar celălalt era binevoitor.
Marcion din Pontus l-a succedat și i-a dezvoltat doctrina sa. Făcând aceasta, el a avansat cea mai îndrăzneață blasfemie împotriva Lui care este proclamat ca Dumnezeu de lege și profeți, declarând că El este autorul relelor, că își găsește plăcerea în război, că este neputincios în scop, fiind chiar contradictoriu cu Sine Însuși. Dar Isus fiind derivat din acel tată care este mai presus de Dumnezeu care a făcut lumea, și a venit în Iudeea în timpul guvernatorului Pilat din Pont, care a fost procuratorul lui Tiberiu Cezar, s-a manifestat sub forma unui om celor care erau în Iudeea, desființând profeții și legea, și toate lucrările acelui Dumnezeu care a făcut lumea, pe care el îl numește Cosmocrator. În afară de aceasta, el mutilează Evanghelia după Luca, scoțând tot ce este scris despre genealogia Domnului, și respinge o mare parte din învățăturile Domnului, în care Domnul este înregistrat cel mai minunat când mărturisește că cel care a făcut acest univers este Tatăl Său. Tot așa el și-a convins ucenicii că el era mai vrednic de încredere decât acei apostoli care ne-au transmis Evanghelia, fără a le oferi Evanghelia ci doar un fragment din ea. În același fel, el a dezmembrat Epistolele lui Pavel, înlăturând tot ceea ce a fost spus de apostol în legătură cu Dumnezeu care a creat lumea, cu efectul că El este Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, și acele pasaje din scrierile profetice pe care apostolul le citează, pentru a ne învăța că ei au anunțat mai dinainte venirea Domnului.
Mântuirea va fi obținută numai de acele suflete care au învățat doctrina sa; în timp ce trupul deoarece a fost luat din pământ, este incapabil să împărtășească mântuirea. În plus față de blasfemia sa împotriva lui Dumnezeu Însuși, el a avansat și aceasta, în adevăr vorbind cu gura diavolului, spunând toate lucrurile în directă opoziție cu adevărul – acel Cain, și cei ca el, și sodomiții, egiptenii și alții ca ei, și, în fine, toate națiunile care au umblat în toate felurile de orori, au fost salvate de Domnul, când El a coborât în Hades, și ei au alergat la El, și pe care ei L-au întâmpinat cu bucurie în împărăția lor. Dar șarpele³⁰⁴ care era în Marcion a declarat că Abel, Enoh, Noe și ceilalți oameni drepți care s-au născut³⁰⁵ din patriarhul Avraam, împreună cu toți profeții, și cei care îi plăceau lui Dumnezeu, nu au avut parte de mântuire. Căci de vreme ce acești oameni, spune el, știau că Dumnezeul lor îi ispitea constant, astfel că acum ei bănuiau că El îi ispitea, și nu au alergat la Isus, și nici nu au crezut în anunțul Său: din acest motiv el a declarat că sufletele lor au rămas în Hades.
Dar de vreme ce acest om este singurul care a îndrăznit să mutileze Scripturile în mod deschis, și fără rușine mai presus de alții l-a criticat pe Dumnezeu, mi-am propus în mod special ca să îl resping, condamnându-l prin scrierile sale; și, cu ajutorul lui Dumnezeu, îl voi răsturna dintre acele³⁰⁶ discursuri ale Domnului și ale apostolilor, care au autoritate peste el, și pe care el le folosește. Dar deocamdată doar am fost condus ca să îl menționez, pentru ca tu să îi cunoști pe toți cei care în orice fel corup adevărul, și în mod nedrept afectează predicarea Bisericii, ei sunt ucenicii și succesorii lui Simon Magul din Samaria. Deși ei nu mărturisesc numele stăpânului lor, pentru a-i seduce și pe alții, totuși ei învață doctrinele sale. Într-adevăr ei expun numele lui Hristos Isus ca un fel de momeală, dar în feluri variate ei introduc păgânismul lui Simon; și astfel ei distrug mulțimile, răspândind cu răutate propria lor doctrină folosind un nume bun, și prin frumusețea și dulceața acestuia, întinzând spre ascultătorii lor otrava amară și vătămătoare a șarpelui, marele autor al apostaziei.³⁰⁷

Capitolul XXVIII – Doctrinele lui Tațian, ale encratiților și ale altora

Mulți vlăstari ai unor numeroase erezii au fost deja formate din acei eretici pe care i-am descris. Aceasta apare din faptul că un număr dintre ei am putea spune cu toată dorința că erau profesori, și să îi desprindem de erezia particulară în care au fost implicați. Formarea unui set de doctrine dintr-un sistem de opinii total diferit, și apoi din nou altele din altele, ei insistă să învețe ceva nou, declarându-se a fi inventatorii oricărei fel de opinie pe care ei au putut să o cheme în existență. Pentru a da un exemplu: Izvorând din Saturninus și Marcion, cei care sunt numiți Encratiți (autocontrol) predică împotriva căsătoriei, punând deoparte astfel creația originală a lui Dumnezeu, și învinovățindu-l indirect pe El care a făcut bărbatul și femeia pentru propagarea rasei umane. Unii dintre ei au introdus și abstinența de la hrana animală, dovedindu-se a fi nerecunoscători față de Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile. Ei neagă și salvarea celui care a fost primul creat. Totuși, mai târziu a fost inventată și această opinie printre ei. Un anumit om numit Tațian a introdus primul blasfemia. El era un ascultător a lui Iustin, și atâta vreme cât el a continuat cu el ea nu a exprimat astfel de puncte de vedere; dar după martirizarea lui el s-a separat de Biserică, și, emoționat și lăudându-se exagerat gândindu-se că ar putea fi un învățător, ca și când el ar fi superior altora, el a compus propriul său tip de doctrină specific. El a inventat un sistem a unor anumiți eoni invizibili, ca și urmașii lui Valentinus; în timp ce, ca și Marcion și Saturninus, el a declarat că, căsătoria nu era nimic altceva decât corupție și concubinaj.³⁰⁸ Dar negarea de către el a mântuirii lui Adam a fost o opinie datorată în întregime lui însuși.
Alții, urmându-i pe Basilides și Carpocrates, au introdus relațiile sexuale imorale și o pluralitate de soții, fiind indiferenți cu privire la mâncarea cărnurilor jertfite idolilor, susținând că Dumnezeu nu consideră astfel de lucruri ca fiind de o atenție deosebită. Dar de ce să continui? Căci este o încercare irealizabilă să îi menționez pe toți care, într-un fel sau în altul, s-au rătăcit de la adevăr.

Capitolul XXIX – Doctrinele unor felurite secte gnostice și în special cele ale lui Barbeliotes sau ale barborianilor

Totuși, în afară de aceștia, printre acești eretici care sunt Simoniani, și despre care deja am vorbit, au izvorât o mulțime de gnostici, și s-au manifestat ca ciupercile care cresc din pământ. În continuare descriu principalele păreri susținute de ei. Unii dintre ei fac de cunoscut un anume eon care nu îmbătrânește niciodată, și care există într-un spirit virgin: ei îl numesc Barbelos.³⁰⁹ Ei afirmă că undeva există un anume tată care nu poate fi numit, și că el era doritor ca să se arate pe sine lui acest Barbelos. Apoi acest Ennoea a mers înaintea feței sale și i-a cerut Prognosis (preștiință). Dar când Prognosis [așa cum a fost cerut] a apărut, aceștia doi au întrebat de Aphtharsia (ne coruptibila) care a apărut și ea și după acea Zoe Aionios (viața veșnică). Mândrindu-se cu acestea, Barbelos a contemplat măreția lor în concepere³¹⁰ [astfel formate], s-a bucurat în această măreție, și a generat lumina asemănătoare cu aceasta. Ei afirmă că aceasta a fost deopotrivă începutul luminii și a generării tuturor lucrurilor; și că Tatăl, văzând această lumină, a uns-o cu blândețea sa, pentru ca să poată fi exprimată perfect. Mai mult, ei susțin că acesta era Hristos, care, potrivit lor, a cerut ca Nous să îi fie dat ca un ajutor; și Nous s-a născut potrivit cu aceasta. În afară de acestea, Tatăl l-a trimis pe Logos. Unirile dintre Ennoea și Logos, dintre Aphtharsia și Hristos, s-au format astfel; în timp ce Zoe Aionios era unită cu Thelema, și Nous cu Prognosis. Apoi aceștia au mărit marea lumină și pe Barbelos.
Ei mai afirmă că Autogenes a fost după aceea trimis din Ennoea și Logos, pentru a fi o reprezentare a marii lumini, și pentru că el a fost foarte onorat, toate lucrurile s-au predat supuse lui. Alături de el a fost trimisă Aletheia, și s-a format o unire între Autogenes și Aletheia. Dar ei afirmă că din Lumina, care este Hristos, și din Aphtharsia, au fost trimiși patru luminători pentru a-l înconjura pe Autogenes; și din nou din Thelema și Zoe Aionios au avut loc alte patru emisiuni, pentru a-i aștepta pe acești patru luminători; și pe aceștia ei îi numesc Charis (har), Thelesis (voință), Synesis (înțelegere), și Phronesis (prudență). Dintre aceștia, Chaffs este conectat cu cel mai mare și primul luminător: pe el ei îl reprezintă ca Sorer (Mântuitor), și îl numesc Armogenes.³¹¹ Thelesis este unit cu cel de-al doilea luminător, pe care ei îl mai numesc Raguel; Synesis este al treilea, pe care ei îl numesc David; și Phronesis al patrulea, pe care ei îl numesc Eleleth.
Toți aceștia fiind stabiliți astfel, Autogenes în plus a produs un om perfect și adevărat, pe care ei îl mai numesc Adamas, în măsura în care el însuși nu a fost vreodată cucerit, și nici cei din care s-a născut el; el a fost alături de prima lumină, despărțit de Armogenes. Mai mult, cunoștința perfectă a fost trimisă de Autogenes alături de om, și a fost unit cu el; de vreme ce el a ajuns la cunoștința lui care este mai presus de toți. Puterea invincibilă i-a fost acordată lui de către spiritul virgin; și toate lucrurile s-au odihnit în el, pentru a-i cânta laude marelui Eon. De vreme ce ei mai declară că au fost manifestate mama, tatăl, fiul; în timp ce din Anthropos și Gnosis că Tree a fost produs pe care ei îl mai numesc Gnosis.
Apoi ei susțin că de la primul înger care stă lângă Monogenes, Duhul Sfânt a fost trimis, pe care ei îi mai numesc Sophia și Prunicus.³¹² Apoi el percepând faptul că toți ceilalți au însoțitoare, în timp ce el a fost lipsit de una, a căutat o ființă cu care să poată să se unească; și negăsind una, el s-a străduit și s-a extins cel mai departe și s-a uitat jos în regiunile joase, așteptând să găsească acolo o consoartă; și ne găsind una, a sărit [din locul său] într-o stare de mare nerăbdare, [care a venit peste el] deoarece el a încercat aceasta fără acordul favorabil al tatălui său. După aceea, sub influența credulității și a bunătății, el a produs o lucrare în care s-au găsit ignoranța și îndrăzneala. Această lucrare a sa ei o declară a fi Protarchontes, creatorul acestei creații [joase]. Dar ei povestesc că o mare putere l-a dus departe de mama sa, și că el s-a stabilit departe de ea în regiunile de jos, și a format firmamentul cerului, în care ei mai afirmă că el locuiește. Și în ignoranța sa el a format acele puteri care sunt inferioare lui – îngerii, și firmamentele, și toate lucrurile pământești. Ei afirmă că el, fiind unit cu Authadia (îndrăzneala), a produs Kakia (răutatea), Zelos (emularea), Phthonos (invidia), Erinnys (furia), și Epithymia (pofta). Când aceștia au fost generați, mama Sophia adânc întristată, a zburat departe, în regiunile de sus, și a devenit ultimul Ogdoad, calculând descendent. În plecarea sa el și-a imaginat că el era singura ființă în existență; și cu această ocazie el a declarat: „Sunt un Dumnezeu gelos, și în afară de mine nu este altul.”³¹³ Astfel sunt falsurile pe care acești oameni le-au inventat.

Capitolul XXX – Doctrinele ophiților și ale sethianilor

Alții, în mod monstruos declară că există în puterea lui Bythus o anumită lumină primară, binecuvântată, incoruptibilă și infinită: aceasta este Tatăl tuturor, și este denumit primul om. Ei mai susțin că Ennoea a lui plecând de la el, a făcut un fiu și acest fiu este Fiul omului – al doilea om. Sub acestea, este Duhul Sfânt, și sub acest spirit superior elementele au fost separate una de cealaltă, și anume, apa, întunericul, abisul, haosul, deasupra cărora ei declară că Duhul a fost purtat, numindu-l prima femeie. După aceea, ei susțin că primul om împreună cu fiul său, desfătându-se de frumusețea Duhului – adică a femeii – revărsând lumină peste ea, a născut prin ea o lumină incoruptibilă, al treilea bărbat, pe care ei îl numesc Hristos – fiul primului și al celui de-al doilea om, și a Duhului Sfânt, prima femeie.
Astfel tatăl și fiul au avut relații sexuale cu femeia (pe care ei o mai numesc mama celor vii). Când totuși³¹⁴ ea nu a putut suporta și nici să primească în ea măreția luminilor, ei declară că ea a fost umplută până la saturare și a devenit exuberantă pe partea stângă; și astfel singurul lor fiu Hristos, aparținând de partea dreaptă, și îndreptându-se spre ceea ce era mai înalt, a fost prinsă imediat cu mama sa pentru a forma un Eon incoruptibil. Aceasta constituie adevărata și sfânta Biserică, care a devenit denumirea, adunarea laolaltă, și unirea tatălui tuturor, a primului om, a fiului, a celui de-al doilea om, a lui Hristos fiul lor, și a femeii care a fost menționată.
Totuși, ei învață că puterea care a provenit din femeie prin exuberanță, fiind stropită cu lumină, a căzut în jos din locul ocupat de precursorii ei, totuși stăpânind propria sa voință acea stropire de lumină; și aceasta ei o numesc Sinistra, Prunicus și Sophia, cât și masculino-feminină. Aceasta, în simplitatea sa, fiind coborâtă în ape în timp ce ei erau încă într-o stare de imobilitate, și le-a împărțit mișcare și lor, acționând jucăuș asupra lor chiar în cele mai joase adâncuri, și a preluat de la ele un trup. Căci ei afirmă că toate lucrurile s-au grăbit și s-au legat de acea stropire de lumină, și au început aceasta în jurul ei. Dacă nu ar fi avut aceea, probabil ar fi fost absorbită total în ea, și ar fi fost copleșită de substanța materială. De aceea, fiind legată de un trup care era compus din materie, și fiind foarte împovărată de aceasta, această putere a regretat cursul pe care aceasta l-a urmat, și a făcut o încercare de a scăpa de ape și să se înalțe la mama sa: totuși nu a putut efectua aceasta din cauza greutății trupului care stătea întins peste ea și în jurul ei. Dar simțindu-se foarte bolnavă, s-a străduit cel puțin să tăinuiască acea lumină care a venit de sus, temându-se că ar putea să fie rănită de elementele inferioare, după cum i s-a și întâmplat. Și când a primit puterea din acea stropire de lumină care o avea, a izvorât înapoi din nou, și a fost purtată în sus; și fiind sus, s-a extins, a acoperit [o parte din spațiu], și a format cerul vizibil din trupul ei; și totuși a rămas sub cerul care l-a făcut încă posedând forma unui trup fluid. Dar când a născut o dorință pentru lumina de sus, și a primit puterea prin toate lucrurile, și-a întins acest trup, și a fost eliberat de el. Acest trup despre care ei vorbesc că acea putere l-a aruncat, ei îl numesc femeie de la o femeie.
Mai departe ei declară că fiul ei a avut el însuși o anumită adiere de ne corupție lăsată în el de mama sa, și aceasta prin intermediul acesteia el lucrează; și devenind puternic, el însuși, după cum afirmă ei, a trimis din ape un fiu fără o mamă; căci ei nu îi dau voie lui ca să cunoască o mamă. Fiul său, după exemplul tatălui său, a trimis un alt fiu. Al treilea, și el a generat pe al patrulea; al patrulea a generat și el un fiu: ei susțin că din nou un fiu a fost generat de al cincilea; și al șaselea a generat și el pe al șaptelea. Astfel, potrivit lor, a fost completat Hebdomad, mama având al optulea loc; și în cazul generațiilor lor, de asemenea, și cu privire la demnități și puteri, ei le preced una după alta.
Ei au dat nume [unor anumite persoane] în sistemul lor de falsități, după cum urmează: cel care a fost primul descendent al mamei este numit Ialdabaoth;³¹⁵ el, care a fost descendentul său este numit Iao; iar din acesta, cel numit Sabaoth; al patrulea este numit Adoneus; al cincilea, Eloeus; al șaselea, Oreus; și al șaptelea și ultimul dintre toți, Astanphaeus. Mai mult, ei reprezintă aceste ceruri, autocrați, puteri, îngeri, și creatori, ca stând în ordinea lor potrivită în cer, potrivit generației lor, și în mod invizibil domnind peste lucrurile cerești și terestre. Primul dintre ei, numit Ialdabaoth, își disprețuiește mama sa, în măsura în care el a făcut fii și nepoți fără permisiunea vreunuia din ei, da, chiar îngeri, arhangheli, puteri, autocrați și stăpâniri. După ce au fost făcute aceste lucruri, fii săi s-au luptat și s-au certat cu el cu privire la puterea supremă, – comportament care l-a necăjit adânc pe Ialdabaoth, și l-a condus la disperare. În aceste circumstanțe, el și-a îndreptat atenția sa spre inferioarele resturi de materie, și și-a fixat dorința sa asupra acesteia, despre care ei declară că fiul său își datorează originea sa. Acest fiu este însuși Nous, învârtit sub forma unui șarpe;³¹⁶ și de aici au fost derivate spiritul, sufletul și toate lucrurile lumești: din aceasta au fost generate toate uitările, răutățile, emulațiile, invidiile, și moartea. Ei declară că tatăl i-a dat³¹⁷ o necinste și mai mare acestui șarpe și l-a răsucit pe Nous al lor, când el a fost cu tatăl lor în cer și în Paradis.
Cu această ocazie, Ialdabaoth, înălțându-se în spirit, s-a lăudat cu privire la toate acele lucruri care erau sub el și a exclamat: „Eu sunt tată și Dumnezeu, și mai sus de mine nu este altul.” Dar mama sa, auzindu-l că a spus aceasta, a strigat împotriva lui: „Nu minți, Ialdabaoth: căci tată al tuturor, primul Anthropos (om), este mai presus de tine; și așa este Anthropos, fiul lui Anthropos.” Apoi după ce toți au fost tulburați de această nouă voce, și de neașteptata proclamare, în timp ce se întrebau de unde a venit acest zgomot, pentru a-i ademeni și a-i atrage spre el, ei afirmă că Ialdabaoth a exclamat: „Haideți să ne facem un om după chipul nostru.”³¹⁸ Cele șase puteri, auzind aceasta, și mama lor dându-le ideea unui om (pentru ca prin intermediul lui ea să poată să îi golească de puterea lor originală), au format în comun un om de o dimensiune imensă, și ca lărgime și ca lungime. Dar cum el de-abia se chircea pe pământ, ei l-au dus la tatăl lor; Sophia s-a străduit în această chestiune, pentru ca să îl poată goli (pe Ialdabaoth) de lumina cu care el a fost stropit, pentru ca deși fiind încă puternic, să nu mai poată să se ridice împotriva puterilor de sus. Ei declară apoi că prin suflarea în om a duhului de viață el a fost golit în mod secret de puterea sa; și că de aici omul a devenit un posesor de nous (inteligență) și entimemă (gând); și ei afirmă că acestea sunt aptitudinile care împărtășesc mântuirea. El [afirmă ei mai departe] i-a mulțumit dintr-o dată primului Anthropos (om), uitându-i pe cei care l-au creat.
Dar Ialdabaoth, simțindu-se invidios de aceasta, a fost mulțumit să formeze planul din nou golindu-l pe bărbat prin intermediul femeii, și a produs o femeie din propria lui entimemă, din acel Prunicus [menționat mai sus] apucându-l, și golind-o imperceptibil de putere. Dar ceilalți au venit și, admirând frumusețea ei, au numit-o Eva, și îndrăgostindu-se de ea, a avut fii cu ea, pe care ei îi declară a fi îngeri. Dar mama lui (Sophia) în mod viclean a alcătuit o schemă pe a o seduce pe Eva și pe Adam, prin intermediul șarpelui, ca să calce porunca lui Ialdabaoth. Eva a ascultat de acesta ca și când ar fi venit de la un fiu al lui Dumnezeu, și a renunțat la o credință ușoară. Ea l-a convins și pe Adam ca să mănânce din copacul din care Dumnezeu le-a spus să nu mănânce. Apoi ei afirmă că, atunci când ei au mâncat, ei au ajuns la cunoștința acelei puteri care este mai presus de toți, și s-au depărtat de cei care i-au creat.³¹⁹ Când Prunicus a perceput că astfel puterile au fost zăpăcite de propria lor creatură, ea s-a bucurat foarte mult, și a strigat din nou, și de vreme ce tatăl era incoruptibil, el (Ialdabaoth) care mai înainte spunea că tatăl este un mincinos; și aceasta, în timp ce Anthropos și prima femeie (Duhul) a existat anterior, aceasta una (Eva) a păcătuit săvârșind adulter.
Totuși, Ialdabaoth, prin acea uitare în care ea a fost implicată, și deoarece nu a dat atenție acestor lucruri, i-a alungat pe Adam și pe Eva afară din Paradis, deoarece ei au călcat porunca sa. Căci el a dorit să aibă fii de la Eva, dar nu și-a împlinit dorința sa, deoarece mama sa i s-a opus în fiecare punct, și în mod secret l-a golit pe Adam și pe Eva de lumina cu care ei au fost stropiți, pentru ca spiritul care a purces din puterea supremă să nu poată participa nici în cursul nici în ocara [cauzată de încălcarea poruncii]. Ei mai învață că fiind astfel goliți de substanța divină, ei au fost blestemați de el, și au fost aruncați jos din cer în această lume.³²⁰ Dar și șarpele care acționa împotriva tatălui, a fost aruncat jos de el în această lume joasă; totuși, el a redus sub puterea sa îngerii aici, și a născut șase fii, el însuși formând cea de-a șaptea persoană, după exemplul acelui Hebdomad care îl înconjoară pe tatăl. Mai departe ei afirmă că aceștia sunt cei șapte demoni lumești, care întotdeauna se opun și rezistă rasei umane, deoarece din cauza lor tatăl lor a fost aruncat în această lume de jos.
Adam și Eva au avut mai înainte lumină și erau clari, și ca și când ar fi trupuri spirituale, așa au fost ei la crearea lor; dar când au venit în lumea aceasta, acestea s-au schimbat în trupuri mai opace, grosolane și leneșe. Sufletul lor era slab și apatic, în măsura în care ei au primit de la creatorul lor o inspirație pur lumească. Aceasta a continuat să fie așa până când Prunicus, mișcat de compasiune față de ei, le-a redat acea aromă dulce a stropirii luminii, prin care ei pot să-și amintească despre ei înșiși, și au știut că sunt goi, ca și când acel trup era o substanță materială, și astfel ei au recunoscut că poartă în ei moartea. Apoi ei au devenit răbdători, știind că numai pentru un timp ei vor fi cuprinși în trup. De asemenea, ei au descoperit hrana, prin călăuzirea lui Sophia; și când ei au fost satisfăcuți, ei s-au cunoscut carnal unul pe altul și l-au născut pe Cain, pe care șarpele, care a fost aruncat împreună cu fii săi, a pus mâna pe el imediat și l-a distrus umplându-l cu uitarea lumească, și îndemnându-l spre nebunie și îndrăzneală, astfel că prin junghierea fratelui său Abel, el a fost primul care a adus la lumină invidia și moartea. După acestea, ei afirmă că prin prevederea lui Prunicus, a fost născut Seth și apoi Norea,³²¹ din care ei reprezintă că s-ar fi născut restul omenirii. Ei au fost îndemnați la tot felul de feluri de răutate prin inferiorul Hebdomad, și la apostazie, idolatrie și la un dispreț general pentru toate lucrurile de către sfântul superior Hebdomad,³²² de vreme ce mama era în secret opusă lor, și în mod grijuliu au păstrat ceea ce era particular ei, adică, stropirea cu lumină. Ei susțin mai mult, că sfântul Hebdomad este cele șapte stele pe care ei le numesc planete; și ei afirmă că șarpele care a fost aruncat jos are două nume, Michael și Samael.
Ialdabaoth fiind iritat de oameni, deoarece ei nu i s-au închinat sau nu l-au onorat ca tată sau Dumnezeu, a trimis un potop peste ei, pentru ca să poată să îi distrugă dintr-odată pe toți. Dar Sophia i s-a opus și în acest punct, și Noe și familia sa au fost salvați în arcă prin stropirea acelei lumini care a purces de la ea, și prin aceasta lumea a fost umplută din nou cu rasa umană. Ialdabaoth însuși a ales un anumit om numit Avraam dintre aceștia și a făcut un legământ cu el, care avea ca rezultat că, dacă sămânța sa continua să îl slujească, el le-ar fi dat pământul ca moștenire. După aceea, prin Moise, el a scos din Egipt pe descendenții lui Avraam, și le-a dat legea, și i-a făcut evrei. Printre acei oameni el a ales șapte zile,³²³ pe care ei le mai numesc sfântul Hebdomad. Fiecare dintre aceștia primesc propriul lor vestitor cu scopul de a-l glorifica și de a-l proclama pe Dumnezeu; astfel că atunci când restul aude aceste laude, și ei să poată să îi slujească pe cei care sunt anunțați ca și zei îi încearcă pe profeți.
Mai mult, ei îi împart pe profeți astfel: Moise, și Iosua fiul lui Nun, și Amos, și Habacuc, au aparținut lui Ialdabaoth; Samuel, și Natan, și Iona, și Mica, lui Iao; Ilie, Ioel, și Zaharia lui Sabaoth; Isaia, Ezechiel, Ieremia, și Daniel, lui Adohai; Tobia și Hagai lui Eloi; Mica și Naum lui Oreus; Ezra și Țefania lui Astanphaeus. Fiecare dintre aceștia își glorifică propriul tată și Dumnezeu, și ei susțin că Sophia, ea însăși a vorbit multe lucruri prin ei cu privire la primul Anthropos (om),³²⁴ și despre Hristos care este sus, avertizând și amintindu-le oamenilor de lumina incoruptibilă, primul Anthropos, și despre coborârea lui Hristos. [Celelalte] puteri fiind îngrozite de aceste lucruri, și minunându-se de noutatea acestor lucruri care au fost anunțate de profeți, Prunicus a adus prin Ialdabaoth (care nu a știut ce a făcut), acele emisiuni ale doi oameni au avut loc, una din stearpa Elisabeta și cealaltă din Fecioara Maria.
Și de vreme ce ea însăși nu a mai avut odihnă nici în cer nici pe pământ, a invocat-o pe mama sa ca să o ajute în tristețea sa. Cu privire la aceasta, mama sa, prima femeie a fost mișcată de compasiune față de fiica ei, când ea s-a pocăit, și l-a implorat pe primul om ca Hristos să fie trimis ca să o ajute, și care, fiind trimis s-a coborât la sora lui și la stropirea cu lumină. Când el a recunoscut-o (pe Sophia de jos), fratele ei a coborât la ea, și și-a anunțat venirea sa prin Ioan, și a pregătit botezul pocăinței, și l-a adoptat pe Isus mai dinainte, pentru ca prin coborârea peste Hristos să găsească un vas pur, și ca prin fiul lui Ialdabaoth femeia să poată fi anunțată prin Hristos. Ei declară mai departe că el a coborât prin șapte ceruri, preluând asemănarea fiilor ei, și în mod gradat i-a golit de puterea lor. Căci ei susțin că întreaga stropire de lumină s-a grăbit spre el, și că Hristos, coborând în această lume, mai întâi a îmbrăcat-o pe sora sa Sophia [cu aceasta], și că amândoi au jubilat în înviorarea reciprocă pe care ei au simțit-o fiecare în cealaltă societate: această scenă ei o descriu ca fiind referitoare la mire și mireasă. Dar Isus, în măsura în care el a fost născut din Fecioară prin intermediul lui Dumnezeu, a fost mai înțelept și mai pur și mai drept decât toți ceilalți oameni: Hristos unit cu Sophia s-a coborât în el, și astfel Isus Hristos a fost produs.
Ei afirmă că mulți dintre ucenicii săi nu erau conștienți de coborârea lui Hristos în el; ci că atunci când Hristos a coborât peste Isus, apoi el a început să înfăptuiască minuni, și vindecări, și l-a anunțat pe Tatăl necunoscut, și în mod deschis să mărturisească că el însuși este fiul primului om. Puterile și tatăl lui Isus au fost mânioși cu privire la aceste proceduri, și s-au străduit să îl distrugă; și când el era ademenit cu acest scop, ei spun că Hristos Însuși, alături de Sophia, s-au depărtat de la el în forma unui eon incoruptibil, în timp ce Isus a fost crucificat. Totuși, Hristos nu a uitat de Isus al său, ci a trimis o anumită energie în el de sus, care l-a înviat din nou în trup, pe care ei îl numesc deopotrivă animal și spiritual; căci el a trimis părțile lumești înapoi în lume. Când ucenicii săi au văzut că el a înviat, ei nu l-au recunoscut – nu, nici măcar pe Isus însuși, prin care el a înviat din morți. Și ei susțin că această mare eroare a predominat printre ucenicii săi, că ei și-au imaginat că eș a înviat într-un trup lumesc, neștiind că „carnea³²⁵ și sângele nu pot atinge împărăția lui Dumnezeu”.
Ei s-au străduit să întemeieze coborârea și înălțarea lui Hristos, prin faptul că nici înainte de botezul său, și nici după învierea sa din morți, ucenicii săi declară că el nu a făcut vreo faptă măreață, ne fiind conștienți că Isus era unit cu Hristos, și cu Eonul incoruptibil al lui Hebdomad; și ei declară că trupul său lumesc avea aceeași natură cu cea a animalelor. Dar după învierea sa el a zăbovit [pe pământ] optsprezece luni; și cunoștința s-a coborât peste el de sus, el a învățat ceea ce era clar. El i-a instruit pe câțiva din ucenicii săi, despre care el știa că sunt capabili să înțeleagă mistere așa de mari, în acele lucruri, și apoi a fost primit în cer, Hristos stând la dreapta tatălui său Ialdabaoth, pentru ca să poată primi la sine sufletele celor care le-au cunoscut,³²⁶ după ce ei și-au lăsat deoparte carnea lor lumească, îmbogățindu-l pe el însuși fără cunoștința sau perceperea tatălui său; pentru ca, în proporția în care Isus s-a îmbogățit cu sufletele sfinte, la o astfel de întindere tatăl său suferă pierderea și este micșorat, fiind golit de puterea sa de aceste suflete. Căci acum el va poseda suflete sfinte pentru a le trimite din nou în lume, cu excepția celor care sunt din substanța sa, adică, cei în care el a suflat. Dar desăvârșirea [tuturor lucrurilor] va avea loc, când întreaga stropire a spiritului de lumină este adunat laolaltă, și este îndepărtat pentru a forma un Eon incoruptibil.
Astfel sunt opiniile care predomină între aceste persoane, prin care, ca și Lernaean hydra o bestie cu multe capete a fost generată din școala lui Valentinus. Căci unii din ei susțin că Sophia însăși a devenit șarpele; și cu această ocazie ea a fost ostilă creatorului lui Adam, și a implantat cunoștință în oameni, din care motiv șarpele a fost numit mai înțelept decât toți ceilalți. Mai mult, prin poziția intestinelor noastre, prin care mâncarea este transportată, și prin faptul că ei au o astfel de figură, aranjarea³²⁷ noastră internă sub forma unui șarpe descoperă creatorul nostru ascuns.

Capitolul XXXI – Doctrinele cainiților

Alții declară că, Cain și-a derivat ființa sa din Puterea de sus, și recunosc faptul că Esau, Korah și Sodomiții și toate persoanele de acest fel sunt înrudite cu ei. Cu această ocazie, ei adaugă că eu fost asaltați de Creator, deși niciunul dintre ei nu a fost rănit. Căci Sophia avea obiceiul să îndepărteze ceea ce îi aparținea de la ei la ea. Ei afirmă că Iuda trădătorul știa în întregime aceste lucruri, și că numai el, știind adevărul cum alții nu l-au știut, a îndeplinit misterul trădării; prin el toate lucrurile, cele pământești și cele cerești, au fost astfel aruncate în confuzie. Ei au făcut o istorie fictivă de acest fel, pe care ei o numesc Evanghelia lui Iuda.
Am făcut și o colecție a scrierilor lor în care ei sprijină anularea acțiunilor lui Hystera.³²⁸ Mai mult, ei o numesc pe această Hystera creatorul cerului și a pământului. Ei mai susțin ca și Carpocrates că oamenii nu pot fi mântuiți până când nu au trecut prin toate felurile de experiențe. Un înger, susțin ei, îi însoțește în fiecare dintre acțiunile lor păcătoase și dezgustătoare, și îi îndeamnă să se aventureze cu îndrăzneală și să se expună la poluare. Oricare ar putea fi natura³²⁹ acțiunii, ei declară că ei o fac în numele îngerului, spunând: „O, tu înger, folosesc lucrarea ta; O, puterea ta, împlinesc acțiunea ta!” Și ei susțin faptul că aceasta este „cunoștința perfectă”, fără a se contracta în a se grăbi în astfel de acțiuni despre care nu este permis nici măcar să fie rostite.
A fost necesar ca să dovedesc că, chiar propriile lor opinii și regulamentele lor îi arată pe cei care sunt de la școala lui Valentinus își trag originea din astfel de mame, tați, și strămoși, și din care își au doctrinele de la ei, cu speranța că probabil unii din ei, exersând pocăința și întorcându-se la singurul Creator, Dumnezeu și Făcătorul universului, ar putea obține mântuirea, și pentru ca alții să nu mai fie duși în rătăcire de acum înainte de către convingerile lor rele dar plauzibile, imaginându-și că vor obține de la ei cunoașterea unor mistere mai mare și mai sublime. Dar lasă-i mai degrabă să învețe cu un efect bun de la noi dogmele rele ale acelor oameni, privind cu dispreț asupra doctrinelor lor, în timp ce în același timp ei îi compătimesc pe cei care încă se lipesc de aceste povestiri mizerabile și fără bază, au ajuns la un astfel de grad al aroganței până acolo că se recunosc superiori tuturor celorlalți din cauza unei astfel de cunoștințe, sau, așa cum ar trebui să fie numită, ignoranță. Acum ei au fost pe deplin expuși; și dacă doar le expui sentimentele, obții o victorie asupra lor.
Prin urmare, m-am străduit să pun în lumină și să dovedesc, în mod clar, starea rea a acestei mizerabile vulpi mici.³³⁰ Căci nu va fi nevoie de multe cuvinte pentru a răsturna sistemul lor de doctrină, atunci când ea a fost arătată tuturor. Este la fel ca și cu o bestie care se ascunde în pădure, și grăbindu-se să iasă din ea are obiceiul să distrugă mulțimile, unul care străbate pădurea și o explorează în întregime, încât constrânge animalul să iasă din ascunzătoare, nu se sforțează ca să îl captureze, văzând că este într-adevăr o bestie feroce; ci cei prezenți pot urmări și evita atacurile sale, și poate arunca săgeți din toate părțile, și o pot răni, și în final junghie bruta aceea distrugătoare. Deci, în cazul nostru, de vreme ce am adus misterele lor ascunse la lumină, pe care ei le păstrează sub tăcere între ei, acum nu vor fi necesare multe cuvinte pentru a le distruge sistemul lor de opinii. Căci acum el este în puterea ta, și în puterea tuturor asociaților tăi, să te familiarizezi tu însuți cu ceea ce a fost spus, pentru a răsturna doctrinele lor rele și crude, și să oferi doctrine agreabile adevărului. De vreme ce cazul stă astfel, mă voi strădui potrivit cu promisiunea făcută, și după cum mă vor sluji capacitățile mele, să le răstorn, respingându-le pe toate în cartea următoare. Chiar și povestirea lor este o chestiune plictisitoare, după cum vezi.³³¹ Dar voi oferi mijloace pentru răsturnarea lor, indicând toate opiniile lor în ordinea în care ele au fost descrise, pentru ca nu numai să expun animalele sălbatice, ci să le produc răni de fiecare parte.