Dionisie: Fragmente dintr-o scrisoare către Biserica Romană
[170 d.Hr.] Dionisie, episcop la Corint
Eusebiu este aproape confuz în ceea ce spune despre Dionysius,1 care „a fost pus peste biserica din Corint și a împărțit în mod gratuit, nu numai oamenilor lui, ci și altora, cât și celor de pretutindeni, binecuvântările strădaniilor divine”. El a scris Epistolele Catolice; „el a adresat o epistolă spartanilor și atenienilor; și, așa cum spune și Eusebiu, Dionysius Aeropagitul, convertitul Sfântului Pavel, a fost primul episcop al Atenei”.2 El a scris celor din Nicomedia, combătându-l pe Marcion și aderând în mod ferm la „rânduiala credinței”. Într-o epistolă către cei din Gortynia și alții din Creta, el îl laudă pe Filip pentru lucrarea sa plină de curaj și îi avertizează cu privire la eretici. Se pare că el îl recunoaște pe Palmas ca episcop în Amastris și Pontus și adaugă expuneri ale scripturii și reguli cu privire la căsătorie, puritatea și sanctitatea ei. El, de asemenea, inspiră delicatețe față de cei rătăciți și de apostații care se pocăiesc. Corespondează cu Pinytus, episcopul din Gnossias, pe aceeași temă; dar Pintyus, în timp ce îi mulțumește și îi laudă clemența, în mod deschis îl privește ca fiind prea mult înclinat să asigure „mâncare bebelușilor” și îl sfătuiește să adauge „carne tare pentru cei de vârstă matură”. El, de asemenea, scrie Chrysophorei, sora sa cea mai credincioasă, împărtășindu-i instruire spirituală.
I.
Pentru că acesta a fost obiceiul tău de la început, de a face bine tuturor fraților în diferite feluri și de a trimite provizii multor biserici care se află în fiecare oraș, în acest fel ușurând sărăcia celor în nevoi și acordând ajutoare fraților care sunt cu mine.1 Prin proviziile pe care le-ați trimis de la început, voi Romanii, ați păstrat obiceiul Romanilor care le-a fost lăsat de părinți, pe care binecuvântatul vostru episcop Sorer, nu numai că l-a păstrat, ci a adăugat la el, trimițând un splendid dar sfinților și sfătuindu-i cu cuvinte binecuvântate pe cei care merg la Roma, așa cum face un tată iubitor cu copii săi.
II.
Din aceeași epistolă2
Am petrecut această zi sfântă a Domnului, în care am citit scrisoarea ta, din a cărui citire constantă noi ar trebui să putem extrage sfaturi, exact ca și din citirea celeilalte pe care ne-ai trimis-o scrisă, prin Clement.
III.
Din aceeași epistolă
Așadar, prin asemenea sfaturi tu te-ai alăturat într-o unire strânsă cu bisericile care au fost plantate de Petru și Pavel, ceea a Romanilor și ceea a Corintenilor: pentru că ambele au mers3 la Corintul nostru și ne-au învățat în același fel cum ei te-au învățat pe tine atunci când au plecat în Italia, și învățându-te pe tine, ei au suferit, în același timp, și martiriul.4
IV.
Din aceeași epistolă5
Pentru că eu am scris scrisori atunci când frații mi-au cerut să scriu. Și aceste scrisori au fost umplute cu neghină de apostolii diavolului, înlăturând anumite lucruri și adăugând altele, pentru care le este păstrat un vai. Atunci, nu este de mirare, dacă cineva a încercat să prostitueze scrierile Domnului, atunci când ei și-au făcut planuri împotriva celor care nu sunt se același fel ca ei.6