Claudius Apollinaris
A.D. 160-180, episcop din Hierapolis, apologet
Acest autor, un apologet primar, prezintă un interes deosebit fiind un martor competent care povestește istorisirea Legiunii Tunătoare într-o manieră naturală și-i dă un caracter simplu de răspuns la rugăciune. Acest subiect a fost tratat de Lightfoot în lucrarea sa recentă asupra părinților apostolici într-o manieră exhaustivă, și povestirea, așa cum o prezintă Apolinaris, primește de la el o aprobare corectă și fără echivoc.
Apollinaris, la fel ca și Rhodon, se presupune a fi autorul unei lucrări (care a fost atribuită lui Asterius Urbanus) împotriva montanismului și care a fost dedicată lui Abiricius Marcellus. Acest lucru însă este respins de către Routh, textul grecesc al căruia, împreună cu notițele, trebuie consultat de către cei ce doresc să se aprofundeze.
Apollinaris a fost episcopul de Hierapolis in Maeander, și Lightfoot crede că împreună cu Melito și Polycrat a fost cunoscut de către Policarp, și influențat de către exemplul și doctrina sa. el își adresează Apologia sa, menționată în termeni de laudă de către Ieronim (Jerome) lui M. Antonius, cezarul. El a mai scris, de asemenea, Adversus Gentes și De Veritate; de asemenea, a scris împotriva iudeilor. Serapion îl numește prea binecuvântat.
Dintr-o carte necunoscută
„Această narațiune (spune Eusebiu, Hist., v. 5) este relatată” (este vorba despre ploaia torențială care a căzut pesta armata împăratului M. Antonius pentru a alina setea soldaților, în timp ce dușmanul a fost împrăștiat de către fulgerele căzute peste el) „chiar și de acei istorici care sunt la o mare depărtare de învățătura ce predomină între noi și care sunt preocupați doar de descrierea evenimentelor legate de viața împăraților, care sunt subiectele principale ale istoriei lor, dar a fost descris și de istoricii noștri. Însă istoricii din afara bisericii, fiind împotrivitori credinței, în timp ce recunosc minunea, se abțin de a recunoaște că ea a fost trimisă ca răspuns la rugăciunile noastre.” Pe de altă parte, scriitorii noștri, iubitori ai adevărului fiind, au descris subiectul într-o manieră simplă și adevărată. Apollinaris trebuie considerat ca făcând parte din numărul acestora. La acel timp – spune el- legiunea care prin rugăciunile sale a cauzat minunea a primit de la împărat titlul care să corespundă întâmplării aceleia, și a fost numită în limba romană Legiunea Tunătoare.
Din cartea Despre Paști
Sunt totuși unii care prin ignoranța lor ridică dispute despre aceste lucruri (deși purtarea lor este scuzabilă, deoarece ignoranța nu trebuie să fie subiectul blamării, ci mai degrabă a instruirii adecvate), și spun că în ziua a patrusprezecea Domnul a mâncat mielul cu ucenicii, și că în ziua mare a sărbătorii azimilor nedospite El Însuși a suferit; și ei îl citează pe Matei, vorbind în sprijinul punctului lor de vedere. Din acest motiv însă opinia lor este contrară Legii, și Evangheliile par a fi diferite de ce spun ei.
Din aceeași carte
A patrusprezecea zi, adevăratul Paști al Domnului, marele sacrificiu, Fiul lui Dumnezeu în locul mielului, cel ce a fost legat, deși El Însuși a legat pe cel puternic, cel ce a fost judecat deși El era Judecătorul viilor și a morților, și care a fost dat în mâinile păcătoșilor pentru a fi crucificat, care a fost ridicat pe coarnele unicornului, și care a fost străpuns în coasta Sa sfântă, care a vărsat din coasta Sa cele două elemente purificatoare, apa și sângele, cuvântul și spiritul, și care a fost îngropat în ziua paștilor, o piatră fiind pusă peste mormânt.
