Fragmente din Quadratus din Atena
Introducerea lui Wace
Quadratus[1] este autorul unei Apologii în favoarea creștinilor, prezentată lui Hadrian (care a domnit între anii 117-138). Eusebiu (Historia Ecclesiastica, iv. 3) spune că lucrarea aceasta încă circula în vremea lui și el însuși luase cunoștință de ea. El citează o propoziție care demonstrează, după cum observă el, vechimea remarcabilă a lucrării. Quadratus remarcă faptul că miracolele Mântuitorului nu erau minuni vremelnice, ci aveau efecte durabile. Cei care fuseseră vindecați sau înviați din morți nu au dispărut, ci au rămas pentru o perioadă de timp considerabilă și după plecarea Mântuitorului, unii chiar până în vremea lui Quadratus însuși. În consecință, Quadratus este numit un ucenic al apostolilor de către Eusebiu, în Cronica lui, în al optulea an al lui Hadrian după calendarul armean și în al zecelea după cel latin.
Ieronim îl identifică de două ori (De viris illustribus, III. 19; Ep. 70, ad Magnum) pe apologet cu Quadratus, episcopul Atenei, și afirmă că Apologia a fost prezentată atunci când Hadrian a vizitat Atena și a fost inițiat în misterele eleusine. Pe temeiuri cronologice însă, trebuie să respingem această identificare, căci este improbabil ca vreunul dintre contemporanii celor care au fost obiectul minunilor Domnului să fi supraviețuit până în anul 170. Ne putem îndoi, de asemenea, și de faptul că apologetul a locuit la Atena. Un scriitor antimontanist (Eusebiu, Historia Ecclesiastica, v. 17) opune comportamentul profeteselor montaniste celui al persoanelor recunoscute ca profeți în biserică, de exemplu, fiicele lui Filip, Ammia și Quadratus. Evident, Eusebiu a înțeles că aceasta era o referire la Quadratus despre care vorbește el (Historia Ecclesiastica, iii. 37), plasându-l în timpul domniei lui Traian[2] și care, aparent, este apologetul menționat.
Dar dat fiind faptul că autorul pe care îl citează Eusebiu a scris în Asia Mică, probabil că acolo s-a bucurat Quadratus de reputația de profet, ca și fiicele lui Filip în Hierapolis și Ammia în Filadelfia.
Apologia lui pare să fi supraviețuit până în secolul al VI-lea, întrucât mai multe pasaje au fost citate în controversa dintre călugărul Andrei și Eusebiu (Phot. Cod. 162). Cf. Zahn, Forschungen (1900), vi. 41; Harnack; Gesch. der Alt.-Chr. Lit. i. 95; ii. 1, 269-271.
Quadratus este prezentat de Eusebiu ca fiind „un om cu înțelepciune și cu o credință apostolică”. El îl comemorează și pe Aristide ca fiind un om cu același fel de caracter. Aceștia au fost cei dintâi apologeți; ambii au adresat scrierile lor lui Hadrian, scrieri care existau și erau prețuite în biserici în timpul lui Eusebiu.
Quadratus, episcopul Atenei, din „Apologia pentru religia creștină”[3]
„Mai mult, lucrările Mântuitorului nostru au fost mereu prezente, căci ele erau reale, constând în cei care fuseseră vindecați de bolile lor, cei care fuseseră înviați din morți, care nu au fost văzuți numai când s-au petrecut aceste lucruri, ci au fost prezenți în mod constant și după aceea. Ei nici nu au trăit doar în timpul șederii Mântuitorului pe pământ, ci și o vreme considerabilă după plecarea Lui; și într-adevăr, unii dintre ei au supraviețuit chiar până în vremea noastră.”
[1] Pleiada apologeţilor de limbă greacă începe din secolul al II-lea, atunci când este menţionat Quadratus, primul apologet al Bisericii primare. Originar din Asia Mică, el a alcătuit o apologie adresată împăratului Hadrian privind atacurile nedrepte îndreptate împotriva creştinilor. Este menţionat de Eusebiu de Cezareea, care îl prezintă ca pe un „discipol al Sfinţilor Apostoli”. El mai arată că însemnarea sa a fost prezentată împăratului roman la Atena (circa 123/124 sau 129).
[2] Marcus Ulpius Nerva Traianus (53-117 d.Hr.), împărat roman între 98-117, a fost al doilea dintre cei aşa-zişi cinci împăraţi buni ai Imperiului Roman (Dinastia Antoninilor) şi unul dintre cei mai importanţi ai acestuia.
[3] Versiunea în limba engleză este disponibilă la adresa www.newadvent.org/fathers/0850.htm.
