Fragmente din Papias
Notă introductivă la Fragmentele din Papias
Pare nedrept față de acest om sfânt, din a cărui contribuție extinsă la literatura creștină timpurie s-au păstrat numai asemenea relicve, ca ele să fie prezentate în asemenea versiuni, fără a fi însoțite de adnotările bogate ale Dr. Routh. Deși chiar aceste firimituri de la masa lui nu sunt lipsite de valoare practică în ceea ce privește Canonul și alte chestiuni, putem da crezare mărturiei lui Eusebiu (deși disputată), că a fost un om învățat și priceput în privința Sfintei Scripturi. Toți cei care îl numesc modest pe Papias, fac la fel și cu calificarea apologetică a acestui istoric, potrivit căruia avea o capacitate limitată. Nimeni dintre cei care îi atribuie lui plăsmuirile despre mileniu, cu privire la care el a fost doar naratorul, ca și cum acestea ar fi mai degrabă caracteristicile, decât neajunsurile lucrărilor sale, nu poate să nu accepte această estimare despre autor. Mai multe se pot spune când vine vorba de marele nume al lui Irineu,[1] care se face răspunzător de aceste aprecieri.
Se apreciază că Papias[2] a fost asociat cu Policarp,[3] prin prietenia Sfântului Ioan însuși și „a altora care Îl văzuseră pe Domnul”. Se spune despre el că a fost episcop în Hierapolis, în Frigia, și că a murit cam în aceeași vreme în care a suferit Policarp; însă și aceste lucruri sunt îndoielnice. Cunoaștem atât de puțin despre unul ale cărui cărți pierdute, dacă ar putea fi recuperate, ar putea răsturna judecata anterioară și ar îndreptăți contribuția lui, pusă sub semnul întrebării, care face să se spună despre el, ca și despre Apolo, că „avea darul vorbirii și era tare în Scripturi”.
În continuare urmează nota introductivă originală.
Informațiile principale cu privire la Papias provin din pasajele cuprinse în fragmentele din lucrările lui Irineu și Eusebiu. A fost episcop al Bisericii din Hierapolis, un oraș din Frigia, în prima jumătate a secolului al II-lea. Scriitorii de mai târziu afirmă că a suferit martirajul în jurul anului 163 d.Hr.; unii spun că Roma, iar alții că Pergamul a fost scena morții sale. El a fost unul dintre cei care l-au auzit pe apostolul Ioan și a avut relații strânse cu mulți dintre aceia care Îl cunoscuseră pe Domnul sau pe apostoli. De aici a adunat el tradiția orală cu privire la spusele Domului și a țesut-o într-o lucrare împărțită în patru părți. Lucrarea nu pare să fi fost limitată la cele spuse de Hristos, ci a conținut multe informații istorice.
Eusebiu vorbește despre Papias ca despre un om învățat în toate lucrurile și bine familiarizat cu Scripturile. În alt pasaj, îl descrie ca având o capacitate scăzută. Fragmentele din Papias sunt traduse după textul din Reliquiae Sacrae de Dr. Routh, vol. I.
Fragmente din Papias[4]
Din expunerea profețiilor Domnului
[Scrierile lui Papias aflate în circulație sunt cinci la număr și sunt numite o Expunere a Profețiilor Domnului. Irineu le menționează ca fiind singurele lucrări scris de el, în următoarele cuvinte: „Aceste lucruri sunt atestate de scrierile lui Papias, un om din vechime, care a fost un ascultător al lui Ioan și prieten al lui Policarp, în cea de-a patra din cărțile sale; căci el a alcătuit numai cinci cărți.” Astfel a scris Irineu. Mai mult, Papias însuși, în introducerea cărților sale, arată că el nu a fost un ascultător sau un martor ocular al sfinților apostoli; însă el ne spune că a primit adevărul religiei noastre de la cei care îi cunoșteau pe ei [pe apostoli], în următoarele cuvinte.]
I Nu voi fi lipsit de dorința de a scrie, alături de interpretările mele, toate instrucțiunile pe care le-am primit, cu grijă, de-a lungul timpului, de la bătrâni și pe care le-am înmagazinat atent în memorie, asigurându-vă, în același timp, de veridicitatea lor. Căci eu, spre deosebire de cei mulți, nu mi-am găsit plăcerea în cei care vorbeau mult, ci în cei care învățau adevărul, nici în cei care relatau porunci neobișnuite, ci în cei care repetau poruncile date de Domnul cu credință și care proveneau din adevărul însuși. Apoi, dacă venea vreunul din cei care i-a însoțit pe bătrâni, după cele spuse de ei, îi întrebam adesea ce a spus Andrei sau Petru, ori ce a spus Filip, Toma, Iacov, Ioan, Matei sau oricare altul dintre ucenicii Domnului – ce lucruri au spus Aristion și prezbiterul Ioan, ucenicii Domnului. Căci mă gândeam că lucrurile pe care le puteam afla din cărți nu îmi erau de același folos ca cele care veneau din glasul cel viu și trainic.
II.7 [Primii creștini] îi numeau pe cei care trăiau o neprihănire evlavioasă copii, [după cum declară Papias în prima carte Expunerile Domnului și Clement din Alexandria[5] în lucrarea sa Pedagogul].
III.9 Iuda a dat un trist exemplu de impietate, în această lume; căci, întrucât trupul lui s-a umflat în așa măsură încât nu putea încăpea pe acolo pe unde un car ar fi putut trece cu ușurință, a fost zdrobit de un car, așa încât intestinele i s-au revărsat în afară.
IV.12 Bătrânii care l-au văzut pe Ioan, ucenicul Domnului, și-au amintit că auziseră de la acesta cum i-a învățat Domnul cu privire la acele vremuri și le-a spus:] Vor veni zile când vița de vie va crește așa încât fiecare viță va avea zece mii de ramuri, fiecare ramură va avea zece mii de mlădițe, fiecare mlădiță adevărată va avea zece mii de vlăstari, pe fiecare vlăstar vor crește zece mii de ciorchini, în fiecare ciorchine vor fi zece mii de boabe și din fiecare boabă de strugure, când va fi stoarsă, vor ieși douăzeci și cinci de butoaie de vin. Iar atunci când oricare dintre sfinți va pune mâna pe un ciorchine, un altul va striga: „Eu sunt un ciorchine mai bun, ia-mă pe mine; binecuvântează-L pe Domnul prin mine.” În același fel, [El a spus că] un grăunte de grâu va produce zece mii de spice, fiecare spic va avea zece mii de grăunțe și fiecare grăunte va da zece măsuri de făină pură, curată, bună; merele, semințele, iarba se vor înmulți în aceeași măsură și toate animalele, hrănindu-se numai cu ceea ce produce pământul, vor trăi în pace și armonie, fiind deplin supuse omului.
[Aceste lucruri sunt întărite în scris de Papias, un om din vechime, care a fost un ascultător al lui Ioan și prieten al lui Policarp, în cea de-a patra din cărțile sale; căci el a alcătuit numai cinci cărți. Și el a adăugat, spunând: „Aceste lucruri sunt demne de crezare pentru credincioși. Iuda, trădătorul,” spune el, „întrucât nu a crezut, a întrebat: «Cum va săvârși Domnul astfel de creștere?» Domnul i-a răspuns: „Vor vedea cei care vor veni la ele.” Acestea sunt vremurile menționate de profetul Isaia: „Și lupul va locui împreună cu mielul”[6] etc.]
V.14 După cum spun prezbiterii, apoi cei care sunt considerați vrednici de un locaș în ceruri, vor merge acolo, alții se vor bucura de plăcerile paradisului, iar alții vor stăpâni splendoarea cetății; căci Mântuitorul va fi văzut pretutindeni, după cum acei oameni vor fi vrednici să-L vadă. Însă există această deosebire în ceea ce privește modul de locuire, între cei care aduc roadă însutit, cei care aduc de șaizeci de ori mai mult sau de treizeci. Căci primii vor fi duși în ceruri, a doua categorie va locui în paradis, iar a treia în cetate. Și pe această bază a spus Domnul: „În casa Tatălui meu sunt multe locașuri”,[7] căci toate Îi aparțin lui Dumnezeu, care asigură fiecăruia o locuință potrivită, după cum spune chiar cuvântul Său, că Tatăl dă fiecăruia o parte, după cum fiecare este sau va fi vrednic. Și acesta este divanul[8] pe care cei invitați la nuntă se vor odihni în timpul ospățului. Prezbiterii, ucenicii apostolilor, spun că aceasta este ordinea și modul de aranjare a celor mântuiți și că ei înaintează prin treptele acestei vieți; mai mult, ei se înalță la Fiul prin Duhul și la Tatăl prin Fiul; iar la vremea potrivită, Fiul va preda lucrarea Sa Tatălui, după cum spune apostolul: „Căci trebuie ca El să împărățească până va pune pe toți vrăjmașii sub picioarele Sale. Vrăjmașul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.”[9] Căci în vremea Împărăției, omul neprihănit care va fi pe pământ va uita să moară. „Dar când zice că totul I-a fost supus, se înțelege că afară de Cel ce I-a supus totul. Și când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar și Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți.”[10]
[Papias, pe care îl menționăm, afirmă că a primit cele spuse de apostoli de la cei care i-au însoțit și, mai mult, pretinde că i-a auzit el însuși pe Aristion și pe prezbiterul Ioan. Ca urmare, el le menționează frecvent numele și redă în scrierile sale tradiția provenită de la ei. Faptul că observăm aceste împrejurări nu este inutil. S-ar putea, de asemenea, să merite osteneala să adăugăm declarațiilor lui Papias deja arătate, alte pasaje ale acestuia, în care relatează unele fapte miraculoase, afirmând că a dobândit cunoașterea lor din tradiția menționată. Șederea apostolului Filip și a fiicelor lui în Hierapolis a fost amintită mai sus. Trebuie acum să subliniem felul în care Papias, care a trăit în aceeași vreme, povestește că a primit o relatare minunată de la fiicele lui Filip. Căci el spune că un om a fost înviat din morți în vremea lui. El mai menționează un alt miracol în legătură cu Iust, numit Barsaba, care a înghițit o otravă de moarte care nu i-a pricinuit niciun rău, din pricina harului Domnului. În plus, aceeași persoană a scris și alte lucruri, ca parvenindu-i din tradiția nescrisă, printre care unele pilde neobișnuite, unele instrucțiuni ale Mântuitorului și alte lucruri a căror natură aduce a fabulă. Printre acestea, el spune că, după învierea din morți va urma mileniul, când domnia lui Hristos Însuși va fi stabilită pe acest pământ. În scrierile sale, el mai transmite și alte narațiuni provenind de la antemenționatul Aristion, referitoare la cele spuse de Domnul și alte tradiții venind de la prezbiterul Ioan. Pentru informații cu privire la aceste chestiuni, putem numai să îi îndrumăm pe cititorii noștri spre cărțile acestuia; însă acum, pe lângă pasajele deja menționate, vom adăuga, ca fiind de importanță primară, o tradiție privitoare la Marcu, cel care a scris Evanghelia, pe care el [Papias] o redă în următoarele cuvinte.]
VI.22 Prezbiterul a spus aceasta: Marcu, devenind translatorul lui Petru, a notat cu acuratețe tot ceea ce și-a amintit. Totuși, el nu a relatat în ordine exactă cuvintele sau faptele lui Hristos. Căci el nici nu Îl auzise pe Domnul, nici nu Îl însoțise. Dar mai târziu, după cum am spus, l-a însoțit pe Petru, care și-a adaptat instrucțiunile nevoilor [ascultătorilor săi], însă fără intenția de a prezenta o narațiune ordonată a cuvintelor Domnului. Prin urmare, Marcu nu greșește scriind astfel unele lucruri, așa cum și le-a amintit. Însă unui lucru i-a acordat o atenție deosebită – să nu omită nimic din ceea ce auzise și să nu includă nimic închipuit în afirmațiile redate.
[Aceasta relatează Papias cu privire la Marcu; iar în legătură cu Matei, a făcut următoarele afirmații.]
Matei a strâns laolaltă profețiile [Domnului] în limba ebraică și fiecare le-a interpretat cât de bine a putut.
[Aceeași persoană folosește dovezi din Întâia Epistolă a lui Ioan și din Epistola lui Petru, într-un mod asemănător. El mai redă istoria unei femei, care a fost acuzată înaintea Domnului de multe păcate, aceasta regăsindu-se în Evanghelia după Evrei.]
VII.27 [Papias spune astfel, cuvânt cu cuvânt:] Unora dintre ei [îngeri] El le-a dat stăpânire peste ordinea lumii și i-a însărcinat să își exercite bine stăpânirea. [Și, imediat după aceasta, el spune:] Dar s-a întâmplat că nu s-a ales nimic de ordinea lor.
VIII.29 Cu privire la inspirația cărții (Apocalipsa), credem că este de prisos să mai adăugăm vreun cuvânt; căci binecuvântatul teolog Grigorie și Chiril și chiar oameni de mai demult, Papias, Irineu, Methodius, Hipolit, au adus o mărturie pe deplin satisfăcătoare în ce o privește.
IX.30 Pornind de la ilustrul Papias din Hierapolis, un ucenic al apostolului care s-a sprijinit pe pieptul lui Hristos, Clement și Pantenus, preotul [bisericii] din Alexandria, înțeleptul Ammonius, acești primi prezentatori au căzut de acord unii cu alții și au înțeles lucrarea celor șase zile ca referindu-se la Hristos și la întreaga Biserică.
[1] Irineu de Lyon (n. secolul al II-lea – d. cca. 202) a fost un scriitor bisericesc timpuriu, părinte al Bisericii, episcop de Lugdunum (Lyonul de astăzi) şi apologet, scrierile sale având un rol important în perioada de început a dezvoltării teologiei creştine. A făcut parte dintre cei care l-au auzit pe Policarp, care era, la rândul său, unul dintre discipolii evanghelistului Ioan.
[2] Papias (n. cca. 70 – d. cca. 150-160) a cunoscut cel puţin pe câţiva dintre apostoli şi dintre urmaşii lor imediaţi.
[3] Policarp (n. 69 – d. cca. 155), ucenic al apostolilor, a fost episcop în Asia Mică, unde avea mare influenţă, fiind numit de necreştini „Învăţătorul Asiei, Părintele creştinilor, nimicitorul zeilor”. Proconsulului roman, care-i cerea să-L blesteme pe Christos, i-a răspuns: „De optzeci şi şase de ani Îi slujesc şi nu mi-a făcut vreodată un rău; cum aş putea să-L jignesc pe Regele meu, care m-a răscumpărat?” A fost condamnat la moarte prin ardere pe rug, dar fiindcă focul nu-l ucidea, a fost străpuns cu pumnalul. S-a păstrat o relatare de încredere a martiriului său.
[4] Versiunea în limba engleză este disponibilă la adresa www.newadvent.org/fathers/0125.htm.
[5] Titus Flavius Clemens, cunoscut sub numele de Clement al Alexandriei (n. cca. 150 – d. cca. 215), membru al Bisericii din Alexandria, a fost primul teolog creștin.
[6] Isaia 11:6
[7] Ioan 14:2
[8] Matei 22:10
[9] 1 Corinteni 15:25-26
[10] 1 Corinteni 15:27-28
