Trei Martori pentru Baptişti
de Curtis A. Pugh
CAPITOLUL TREI – AL DOILEA MARTOR
MĂRTURIA CELOR CARE NU SUNT BAPTIŞTI
Prin opunerea lor faţă de baptişti şi faţă de doctrinele şi practicile lor biblice, atât catolicii cât şi protestanţii au fost martori fără ştiinţă ai existenţei perpetue chiar a celor pe care vroiau să-i extermine. Ei au menţionat în scrierile lor că existau biserici care nu se conformau dorinţelor părţii care era la putere. Bisericile dinafara „bisericilor stabilite” sunt menţionate astfel: biserici ai căror membri refuzau să se supună învăţăturii şi politicii ne-biblice.
Catolicii şi protestanţii (depinde de care grup se afla la putere la vremea respectivă) se autonumeau „ortodocşi” iar pe ceilalţi îi numeau „eretici”, în special pe baptişti. Ei i-au acuzat pe nedrept pe strămoşii noştri de cele mai vulgare păcate: lucruri prea dezgustătoare şi prea răutăcioase pentru a putea fi crezute. Aceste puternice interese religioase i-au categorisit pe strămoşii noştri baptişti ca fiind cei mai groaznici eretici pentru că refuzau să compromită adevărul lui Dumnezeu.
Noi nu dorim ca cititorul să creadă că toţi cei pe care-i etichetau catolicii şi protestanţii ca fiind eretici erau neapărat baptişti Veritabili. Totuşi, înţelegem că printre acele grupuri astfel stigmatizate se găsesc strămoşii noştri baptişti şi că ei sunt o funie roşie de mărturie pentru Cristos. Al doilea martor al nostru, aşadar, va fi mărturia nesolicitată şi uneori antagonistă a celor dinafara rangurilor baptiste.
Mărturia lui Heinrich Bullinger
Heinrich (câteodată Henry) Bullinger (1504-1575), reformator protestant elveţian, primul Zwingli ajutat iar apoi urmat în lucrarea Reformei Protestante. Bullinger îi ura pe Anabaptişti. El li se opunea în orice fel posibil, chiar până la persecuţie. El a scris:
„…anabaptismul este … cât se poate de contrar doctrinei lui Cristos şi a apostolilor Săi: cu adevărat nu reprezintă nici o mirare faptul că ostilii Anabaptişti sunt struniţi de şi pedepsiţi de legile comune. Căci altfel aceste lucruri ar fi damnabile, şi nu ar fi trebuit să fie disimulate şi suferite din partea unui magistrat creştin.” [1]
Aici, el face o chemare către toţi „magistraţii creştini” de a-i pedepsi pe anabaptiştii zilelor lui! Printre alte comentarii cu privire la aceşti anabaptişti el a dat mărturie fără ştiinţă despre originea lor străveche prin citarea opoziţiei faţă de „re-botezatorii” din partea Cezarilor după cum urmează:
„Acum, cred că nu este un efort fără rost ca să vorbesc într-o oarecare măsură despre anabaptism. În timpul când Decius şi Gallus Cezar erau împăraţi, ei au ridicat o întrebare prin părţile Africii pe tema ereticilor care reboteză botează din nou; iar Sf. Ciprian, şi restul Episcopilor, cu care era împreună în consiliul Carthage, simpatizau anabatismul… Sf. Augustin, împreună cu alţi oameni învăţaţi aveau dispute cu Donatiştii. Există de asemenea o Lege Imperială concepută de către Honorius şi Theodosius, prin care sfântul botez nu trebuia să fie repetat. Iustinian Cezar a publicat la fel, în Cod. lib. I. Tit.6, în aceste cuvinte.’Dacă se găseşte vre-un preot catolic care să fi rebotezat pe cineva, fie ca atât cel care a comis crima aceasta de netrecut cu vederea, cât şi cel care este câştigat şi astfel convins, să sufere pedeapsa cu moartea.’” [2] [Parantezele îmi aparţin: C.A.P.]
Decius a trăit cam în perioada 201-251 d.H. şi a fost „Primul [Împărat Roman] care a lansat o persecuţie organizată împotriva creştinilor.” [3] Bullinger mărturiseşte că încă de la începutul secolului al treilea d.H. biserca apostaziată s-a împotrivit anabaptiştilor! Ce dovadă a persoanelor care aveau o mentalitate baptistă din epoca străveche!
Gallus Caesar (Gallerius) a trăit cam în perioada 201-311 d.H. şi “este probabil ca el să fi fost responsabil de începerea persecuţiilor împotriva creştinilor în anul 303.” [4] Persecuţia exercitată de împăratul anterior, Decius, a eşuat să distrugă anabaptismul! Încă mai era prezent, după mărturia lui Bullinger, în Africa cel puţin, în secolul al patrulea.
Iustinian Cezar (483-565 d.H.) a fost „împărat al Romei începând cu anul 527… El a construit multe biserici şi mănăstiri…” [5] În mărturia lui Bullinger apare implicit următorul lucru: după secolul al şaselea după Cristos, bisericile apostaziate s-au unit cu Roma imperială pentru a scoate înafara legii anabaptismul considerat astfel crimă capitală. Bullinger a furnizat involuntar dovada existenţei pre-Reformă a persoanelor care ţineau o mentalitate baptistă înafara bisericii de stat!
Bullinger este citat ca declarând devreme în timpul reformei:
„Anabaptiştii se cred singura biserică adevărată a lui Cristos şi acceptaţi înaintea lui Dumnezeu şi învaţă că cei care intră prin botez în bisericile lor nu trebuie să aibă comuniune [părtăşie] cu [cei numiţi] evanghelici, sau cu oricine altcineva, deoarece bisericile noastre[ex. protestante, evanghelice sau reformate] nu sunt biserici adevărate după cum nici cele Papale nu sunt.” [6]
Noi considerăm că aceasta reprezintă o declaraţie clară a mentalităţii baptiste. Baptiştii nu vor admite că o biserică care nu urmează Biblia este le fel de bună ca o biserică care face aşa! În mod asemănător, baptiştii susţin că o biserică întemeiată de Cristos şi care îi este credincioasă Lui este necesar a fi aprobată de Dumnezeu mai degrabă, decât de o societate făcută de mâna omului chiar dacă acesta se autonumeşte biserică.
Mărturia lui Peter Allix, D.D.
Între anii 800-1000 d.H., unii dintre anabaptiştii europeni ereu ridiculizaţi prin numele de „Waldesieni” provenit de la situarea lor geografică în văile Alpilor. Unii erau de asemenea numiţi „Cathari” care înseamnă „cei puri”- asta pentru că ei insistau pe regenerarea dovedită printr-o trăire sfântă a membrilor bisericii. Peter Allix (1641-1717 d.H.) a fost un teolog cercetător învăţat şi istoric al Bisericii Angliei. El ne-a furnizat o listă cu treizeci şi trei de erori de care au fost acuzaţi aceşti oameni de către preotul Iacobit Raynerius. În timp ce unele dintre acuzaţii sunt fără îndoială false iar altele reprezintă „adevărul manipulat”, următoarele extrase indică doctrina şi practicile acestor baptişti:
„… EI AFIRMĂ CĂ NUMAI EI SUNT BISERICA LUI CRISTOS şi a ucenicilor Lui. Ei declară despre sine… că au autoritate apostolică şi cheile de a lega şi de a deslega. Ei susţin despre Biserica Romei că este Curva cea Mare a Babilonului [menţionată în Apocalipsa capitolele 17,18] şi că toţi care i se supun sunt blestemaţi…ei susţin că toate orânduirile Bisericii [romano-catolice], care au fost introduse de când Cristos s-a înălţat la cer ar trebui considerate, ca fiind fără nici o valoare:sărbătorile, posturile, ordinele, binecuvântările, slujbele Bisericii [romano-catolice], şi altele asemănătoare, le resping… EI SPUN, CĂ UN OM ESTE BOTEZAT PRIMA DATĂ, ATUNCI CÂND ESTE PRIMIT ÎN SECTA LOR… Ei nu cred că trupul şi sângele lui Isus Cristos sunt sacramente adevărate, ci doar pâine binecuvântată, care doar simbolic este numită trupul lui Cristos, la fel cum se spune, „şi stânca era Cristos”, şi altele… După ei, nu există purgatoriu; ci toţi care mor merg imediat fie în rai, fie în iad. Şi deci ca urmare toate rugăciunile pentru morţi ale Bisericii [romano-catolice] sunt fără nici un folos… Ei susţin, că sfinţii din cer nu aud rugăciunile celor credincioşi, şi nici nu se uită la onorurile care li se aduc… Ei adaugă, că sfinţii nu se roagă pentru noi… Din această cauză ei iau în derâdere toate sărbătorile pe care le ţinem în cinstea sfinţilor, şi orice alt act de venerare al acestora… Ei nu iau în considerare Postul Cel Mare sau alte posturi ale Bisericii [romano-catolice]… Ei nu primesc Vechiul Testament; ci doar Evanghelia, ca să nu fie distruşi de el, ci mai degrabă să se poată apăra astfel; pretinzând, că după venirea Evangheliei, toate lucrurie vechi trebuie lăsate deoparte.” [7] [parantezele şi accentuarea îmi aparţin: C.A.P.]
Aceşti baptişti au trăit cu sute de ani [8] înainte de Reforma protestantă. Ei au rămas separaţi de biserica Romei şi au păstrat aceleaşi doctrine şi practici cărora baptiştii moderni le-au rămas credincioşi până în ziua de azi. Şi noi, la fel ca ei, nu considerăm o persoană a fi botezată sau a fi membru al Bisericii lui Cristos până când şi doar atunci când el sau ea este botezat de către autoritatea lui Cristos care a fost delegată bisericilor Sale baptiste nou-testamentale.
Mărturia lui Ulrich Zwingli
Ulrich (sau Huldrych) Zwingli, reformator elveţian, (1484-1531) a fost contemporan cu Luther şi Calvin. Consiliul oraşului Zurich, Elveţia (fără îndoială activând sub conducerea lui Zwingli căci exista atunci o uniune a bisericii şi a guvernului civil)”… a făcut drasticul pas de a decreta moartea prin înec ca pedeapsă pentru cei care persistau în erezia” anabaptismului. [9]
El stă ca mărturie pentru anabaptiştii care le-au cauzat atât protestanţilor cât şi catolicilor o mare consternare prin faptul că au refuzat să se compromită cu oricare dintre aceste biserici „stabilite”. Ascultaţi următoarele:
„Instituirea Anabaptismului nu este o noutate, dar timp de o mie trei sute de ani a cauzat mari tulburări în biserică, şi a dobândit atâta putere încât încercarea de a ne opune lui în aceste timpuri apare inutilă pentru o vreme.” [10]
Această afirmaţie îi duce pe baptişti în urmă, în secolul al treilea! Secolul al treilea NU este perioada începuturilor baptiştilor. Secolul al treilea este mai mult perioada în care câteva congregaţiiapostaziate au început să amestece ideile preoţeşti din Vechiul Testament cu păgânismul sub nume creştine pentru a forma ceea ce este cunoscut azi sub numele de biserica Catolică. Zwingli stă mărturie pentru credincioşia strămoşilor noştri baptişti în a se opune inovaţiilor apostaziatei Rome încă de la început. Doctrina şi practica baptistă, aşa cum este ea bazată numai pe Scriptură, nu a putut fi distrusă. Nici învăţăturile nescripturale făcute de oameni, şi nici sabia nu au putut să distrugă adevărul. Furia frustrantă a celor care nu aveau nici un suport din partea Bibliei pentru doctrinele şi tradiţiile lor rele a rezultat în persecutarea celor care deţineau adevărul.
Mărturia Cardinalului Hosius
Cardinalul catolic Stanislaus Hosius (vezi glosarul) (1504-1579) a fost una dintre figurile cele mai semnificative ale „Contra Reformei” romano-catolice. A fost reprezentantul oficial al papei şi ofiţer preşedinte al Consiliului din Trent. Despre anabaptişti a spus:
„Dacă adevărul religiei s-ar putea judeca după disponibilitatea şi bucuria pe care un om al oricărei secte o arată în suferinţă, opiniile şi convingerile nici unei alte secte nu ar fi mai adevărate şi mai sigure decît cele ale anabaptiştilor, asemeni cărora nu a mai fost nimeni în ultimii peste o mie două sute de ani care să fie pedepsiţi mai jalnic, sau care să fi îndurat mai ferm şi cu mai multă bucurie şi chiar să se fi oferit pe sine pedepselor celor mai crude ca aceşti oameni.” [11]
Din nou Cardinalul dă o dovadă nesolicitată şi clară cu privire la perpetuitatea bisericilor Domnului când vorbeşte despre strămoşii noştri baptişti:
„Dacă nu ar fi fost baptiştii chinuiţi într-un mod groaznic şi n-ar fi fost tăiaţi cu cuţitul în ultimii o mie două sute de ani ei s-ar fi adunat într-un număr mai mare decât toţi reformatorii.” [12]
Cardinalul îi duce pe baptişti înapoi în timp cel puţin până în anul 350 d.H.- chiar după ce Constantin a unit guvernul secular (laic) cu bisericile apostaziate. Hosius spune de fapt că atât timp cât a existat biserica Romei au existat şi biserici baptiste care să se opună ereziilor ei în ciuda încercărilor ei viguroase şi violente de a-i extermina. Noi suntem întru totul de acord cu Cardinalul. Baptiştii existau deja când Romanismul a prins fiinţă!
Mărturia unei oştiri educate
J. Cardinal Gibbons, Arhiepiscop al Bisericii romano-catolicedin America; Patrick J. Healy, D.D., Universitatea Catolică din America; Theodore Roosevelt, LL.D., Editor Asociat, “The Outlook” şi fost preşidinte al Statelor Unite ale Americii; şi alţi doisprezece cercetători eminenţi şi-au adus contribuţia în volumul intitulat Traversând Secolele. (Crossing the Centuries.)
Această istorie faimoasă a fost editată de către William C. King cu drept de autor în 1912. D-l King anunţa a scoate la lumină, printre alte lucruri, „Dezvoltarea Literaturii, Religiilor, Filozofiilor…” şi a afirmat că a fost „Asistat de către Consiliul Editorial şi Scriitori Eminenţi, Specialişti Literari, Istorici, Arheologi, Sociologi, Oameni de Ştiinţă, Oficiali ai Statului şi Naţionali, Bibliotecari de Stat şi Bibiografi.”
Această oştire educată de bărbaţi şi femei au dat istoriile diferitelor denominaţiuni religioase cunoscute atunci în America. Despre baptişti acest volum afirmă:
„Despre baptişti se poate spune că ei nu sunt reformatori. Aceşti oameni, cuprinzând grupuri de credincioşi creştini cunoscuţi sub diferite nume în ţări diferite, sunt în totalitate diferiţi şi independenţi de bisericile romane şi greceşti, au avut o continuitate neîntreruptă de existenţă de-a lungul secolelor încă de la apostoli. În toată această lungă perioadă au fost persecutaţi în mod aspru pentru erezie, alungaţi dintr-o ţară într-alta, privaţi de drepturile de cetăţeni, privaţi de proprietăţile lor, întemniţaţi, torturaţi şi ucişi cu miile, totuşi ei nu s-au abătut de la credinţa, doctrina şi aderenţa lor nou-testamentală.
”Condiţiile extreme ale Reformei au slujit la formarea unei unităţi denominaţionale organizate printre baptişti în Elveţia în 1523, care s-a extins în Germania, apoi s-a răspândit în Olanda şi în alte ţări din Europa, de asemenea în Anglia şi Ţara Galilor. Biserica Baptistă a timpurilor moderne poate susţine în mod corect că activităţile denominaţionale „organizate” au început cu mişcarea din Elveţia. [13]
Ce mărturie! Noi nu susţinem nimic înafară de următorul lucru: bisericile adevărate nou-testamentale care au ţinut şi au urmat principiile biblice de bază au existat din zilele lucrării timpurii a lui Cristos până în timpul prezent. Acele principii i-au făcut să ceară ca botezul să fie făcut de către un bărbat botezat care să aibă legătură cu o biserică nou-testamentală.
Mărturia lui Robert Barclay
Robert Barclay, un apologist scoţian al Societăţii Prietenilor (Society of Friends) (Quakers),a trăit între anii 1648-1690. Barclay, împreună cu alţi unsprezece, a obţinut un patent pentru provincia East New Jersey de la Ducele de York. Acest om remarcabil a fost atunci numit guvernator. Colecţia de lucrări a lui Barclay a fost publicată ca postum în 1692 sub titlul Adevărul Triumfător Prin Războiul Spiritual (Truth Triumphant Through the Spiritual Warfare). Prefaţa acestei lucrări a fost scrisă de William Penn, după care a fost numită Pennsylvania. Barclay spune următoarele despre baptişti:
„Vom arăta apoi că dezvoltarea (ridicarea) anabaptiştilor a avut loc înainte de reforma Bisericii Angliei, şi există de asemenea motive să credem că pe continentul Europei mici societăţi creştine ascunse, care au ţinut multe dintre opiniile anabaptiştilor, au existat încă din vremea apostolilor. În sensul direct al transmiterii adevărului divin, şi a adevăratei naturi a religiei spirituale, pare probabil ca aceste biserici să deţină o linie ereditară sau o succesiune mai veche decât aceea a Bisericii Romei.” [14]
Mărturia lui Barclay susţine cu siguranţă vechea revendicare baptistă faţă de legătura lor directă cu biserica primară! Mărturia acestui individ respectat are multă greutate nu numai din cauza poziţiei lui, ci şi pentru că, ca şi Quaker, el nu avea legătură cu baptiştii. Astfe, el nu avea nici un interes ca să-i promoveze pe ei sau cauza lor.
Mărturia lui John Lawrence von Mosheim, D.D.
Scris mai corect Johann Laurenz von Mosheim (vezi glosarul), acest luteran candid şi remarcant a scris:
„Adevărata origine a acestei secte care a dobândit denominaţiunea de anabatişti, prin noua modalitate de administrare a ritului botezului pentru cei care veneau în comunitatea lor, şi care au derivat de la Menoniţi de la acel om faimos, căruia îi datorează cea mai mare parte a fericirii lor, este ascunsă în adâncurile apropiate ale antichităţii, şi ca urmare este extrem de dificilă de stabilit.” [15]
Baptiştii moderni şi Menoniţii împărtăşesc o origine asemănătoare, deşi Menoniţii s-au abătut, în multe cazuri, de la adevăr. Aşadar, mărturia lui von Mosheim merge în mod direct către originea celor numiţi „Baptişti” în zilele noastre.
Mărturia lui David Masson
Masson a fost profesor la Universitatea din Edinburgh şi a trăit între anii 1822-1907. Acest critic literar şi biograf scoţian a scris cartea în şase volume Viaţa lui John Milton (Life of John Milton) cât şi alte biografii. Despre baptişti el a scris:
„Baptiştii erau de departe cei mai numeroşi dintre sectanţi. Duşmanilor lor…le plăcea să le depisteze urma până la anabaptiştii germani anarhici ai Reformei; dar ei pretindeau o origine mai înaltă. Ei susţineau, după cum încă mai susţin baptiştii, că în biserica apostolică sau primitivă singurul botez practicat sau de care se auzise era cel prin cufundare în apă; şi ei mai susţineau că botezul bebeluşilor era una dintre corupţiile creştinismului împotriva căruia a existat un protest continuu din partea unor suflete pure şi directe din diferite ţări, în vremuri anterioare Reformei lui Luther, inclusiv unii dintre Wyclif-işti, deşi protestul se poate să fi fost repetat într-o manieră mai vehementă, şi cu adaosuri sălbatice, de către anabaptiştii germani care i-au dat lui Luther atât de mult de furcă.” [16]
Baptiştii continuă să susţină că SINGURUL botez în acord cu Scriptura este cufundarea în apă- aşa după cum a scris Pavel despre „singurul botez” în Efeseni 4:5. Din moment ce baptiştii refuză să accepte ca fiind adevărată inovaţia lui Luther- o biserică invizibilă- nu avem nevoie de un botez „invizibil” în ea.
Noi înţelegem că 1 Cor. 12:13 împreună cu alte pasaje din Scriptură se referă la singurul botez inaugurat de Ioan Botezătorul. Cei care cred că 1 Cor. 12:13 se referă la un soi de „botez al Duhului” fac acest lucru cu riscul de a se forţa singuri să intre într-un colţ unde trebuie să creadă în mai mult de un botez. De obicei încearcă să facă legătura între 1 Cor. 12:13 cu proorocia lui Ioan (Ioan 1:33), dar Ioan spune că, Cristos o să boteze CU DUHUL SFÂNT în ziua de Rusalii, ceea ce a şi făcut. 1 Cor.12:13 nu afirmă că Cristos va boteza, CI FAPTUL CĂ DUHUL SFÂNT VA FI AGENTUL ACŢIUNII- un lucru foarte diferit în ansamblu. 1Cor. 12:13 ne învaţă că Duhul Sfânt îi conduce pe credincioşi să fie botezaţi la fel cum Simeon „a venit mânat de Duhul” în templu în Luca 2:27. Compară „botezaţi de un singur Duh” din 1 Corinteni cu „mânat de Duhul” din Luca. Nici un student al Bibliei nu înţelege că Simeon a fost cumva luat pe sus în mod supranatural şi dus în templu, şi nici că este o exegeză curată să spui că Duhul cufundă pe vre-un om într-un mod supranatural. Noi înţelegem că Duhul Sfânt îi cunduce pe oameni în căutarea adevărului şi în supunerea faţă de botezul scriptural la fel cum Duhul l-a condus pe Simeon în templu la momentul potrivit ca să-l vadă pe pruncul Cristos.
Protestanţii sunt forţaţi să creadă în două sau trei botezuri pentru vremurile acestea. Ei cred în (1) botezul prin apă deoarece există prea multe versete biblice pentru a-l nega. Ei cred în (2) botezul în Duhul Sfânt ca în ziua de Rusalii- Carismaticii şi Penticostalii insistă că acest eveniment a fost adesea repetat deşi ei nu pot furniza nici o informaţie a unor astfel de întâmplări. Protestanţii cred de obicei şi în (3) faptul că, creştinii sunt cumva botezaţi în biserica invizibilă de către Duhul Sfânt. Să-i fie ruşine oricui încearcă să ia apărarea unei interpretări atât de forţate după cum fac protestanţii cu 1 Cor. 12:13! Şi dacă ne gândim că ei îşi bazează tot „botezul duhului” pe UN SINGUR VERSET din întreaga Biblie- şi acela cu un înţeles disputat! Baptiştii cred într-„UN SINGUR DOMN, O CREDINŢĂ, UN BOTEZ” după cum spune Efeseni 4:5, şi ei cred asta PENTRU CĂ o spune Biblia! Ce vei crede tu, cititorule, învăţăturile oamenilor sau doar Cuvântul lui Dumnezeu?
Mărturia lui Alexander Campbell
Alexander Campbell, fondator a diferitelor grupuri Campbelliene acum cunoscute sub numele de „Bisericile lui Cristos”, „Ucenicii”, „Bisericile Creştine”, etc., în dezbaterea avută cu MacCalla, un prezbiterian, a avut următorul cuvânt de mărturisit pentru baptişti:
„… din epoca apostolică şi până azi, sentimentele baptiştilor, şi practica botezului a avut un lanţ continuu de susţinători, şi monumente publice ale existenţei lor pot fi produse în fiecare secol.” [17]
Ce ar mai trebui să adăugăm afirmaţiei d-lui Campbell?
Mărturia lui John Clark Ridpath
John C. Ridpath a fost un foarte respectat educator şi istoric American. Născut în anul 1840, el a trăit până în anul 1900. El a fost asociat timp de 16 ani al celei ce se numeşte azi Universitatea De Pauw din Indiana. Acolo, el a fost profesor de literatură, istorie, şi de filozofie politică. A avut de asemenea slujba de vicepreşedinte al De-Pauw, alma mater a sa. A renunţat la această slujbă în 1885 pentru a-şi dedica restul vieţii sale scrisului. Este cunoscut pentru opera sa monumentală, Istoria Lumii (History of the World), precum şi pentru numeroase alte lucrări felurite. El a fost un metodist în afilierea sa denominaţională. El a scris:
„Nu ar trebui să mă grăbesc să admit că exista o Biserică Baptistă încă din anul 100 d.H., deşi nu încape nici o îndoială că existau baptişti atunci, după cum toţi creştinii erau atunci baptişti.” [18]
Este logic că dacă toţi creştinii erau baptişti în anul 100 d.H., atunci bisericile lor erau baptiste. Este de neconceput ca nişte oameni cu astfel de principii ca şi baptiştii să organizeze biserici contrar principiilor lor! Fără îndoială că d-l Ridpath vrea să spună că nu exista „o Biserică Baptistă” în anul 100 d.H., la care să se facă referire ca fiind un grup organizat de biserici baptiste după cum s-au format unele în ultima vreme. De obicei aceste biserici sunt concepute de publicul larg ca fiind „Biserica Baptistă”. Ca şi predicator al Southern Baptist Convention şi ca scriitor J.G. Bow a scris:
„Baptiştii care urmează modelul nou-testamental, nu deţin nici un agregat cunoscut sub numele de „Biserica Baptistă”. La fel ca apostolii şi ca primii creştini noi avem biserici…
”Erorile din formaţiunea şi guvernarea bisericlor duc la erori în doctrină şi practică. Baptiştii consideră planul Noului Testament a fi destul de bun, şi deci rămânem la forma şi guvernarea scripturală. Isus a poruncit (Mat. 18:17) să spunem bisericii anumite nemulţumiri, după ce toate măsurile divine care ne-au fost date au eşuat.
„Imaginaţivă un Episcopal, un Metodist, un Prezbiterian, sau un catolic încercând să asculte de această poruncă şi să-şi spună nemulţumirile bisericii lui.” [19]
Suntem cu toţii de acord că nu exista nici un astfel de organizaţie de biserici făcută de om în anul 100 d.H şi nici nu există vre-o garanţie scripturală că ar exista acum. Suntem mai departe de acord cu d-l Ridpath în legătură cu creştinii primului secol, că „toţi creştinii erau atunci baptişti.”
Mărturia lui Sir Isaac Newton
Sir Isaac Newton, om de ştiinţă englez, matematician, filozof, student al Scripturilor şi al istoriei a spus:
Baptiştii moderni numiţi anterior anabaptişti sunt singurii oameni care niciodată nu au simbolizat cu Papalitatea.” [20]
„A simboliza” în vechea sa utilizare însemna a se asemăna, a reprezenta, sau a te pune de acord. Cu aceste cuvinte Newton spune că baptiştii sunt unici prin faptul că ei nu s-au conectat niciodată cu Biserica Romano-Catolică. Baptiştii susţin că au existat ÎNAINTE ca apostazia catolică să aibă loc; că ei au existat ÎN PARALEL cu Catolicismul după formarea acestuia; şi că au existat SEPARAT de Catolicism. Baptiştii sănătoşi care-şi înţeleg istoria şi principiile nu ar susţine niciodată că s-ar fi născut în timpul sau după „Reforma” Protestantă.
Mărturia dr.Ypeij şi dr. Dermout
Dr. A. Ypeij a fost profesor de teologie la Graningen. Împreună cu dr. J.J. Dermout, capelan al regelui Olandei, a primit o însărcinare regală de a pregăti o istorie a Bisericii Olandeze Reformate în 1819. Această istorie, pregătită sub sfinţire regală, şi publicată oficial, conţine următoarea dovadă a antichităţii şi ortodoxiei baptiştilor:
„Am văzut acum că baptiştii, care au fost anterior numiţi anabaptişti, şi în vremuri mai îndepărtate, menoniţi, au fost waldenienii originali… Bazaţi pe acest fapt, baptiştii pot fi consideraţi singura comunitate religioasă care a rămas în picioare din zilele apostolilor, şi o societate creştină care a păstrat pure doctrinele Evangheliei în toate veacurile. Perfecta economie internă şi externă a denominaţiunii baptiste tinde să confirme adevărul, atacat de către Biserica Romei, că Reforma adusă în secolul al şaisprezecelea era necesară în cel mai înalt grad şi în acelaşi timp respinge noţiunea eronată a catolicilor, că denominaţiunea lor este cea mai străveche.” [21]
REZUMAT AL MĂRTURIEI NON-BAPTIŞTILOR
Astfel concluzionăm scurta noastră privire cu o mostră a martorilor non-baptişti. Am auzit mărturia Prezbiterienilor, Metodiştilor, Luteranilor, Quakerilor, Bisericii Angliei, şi a Protestanţilor Reformaţi Olandezi, precum şi mărturia Romano-Catolicilor. Toţi aceştia stau ca martori ai continuei existanţe a persoanelor care ţin principiile baptiste şi respectă practicile baptiste în biserici baptiste din vremuri străvechi şi până în prezent.
Mărturiile lor se combină rezultând ceea ce ar fi considerat într-un tribunal o dovadă indiscutabilă! Ei stau ca mărturie originii apostolice a acelor biserici care practică principiile nou-testamentale şi care se găsesc printre cei care se numesc astăzi baptişti.
Fără îndoială, ignoranţa faţă de Biblie este motivul pentru care aceşti non-baptişti s-au împotrivit botezului lui Ioan şi Bisericii lui Cristos. (vezi Mat. 22:29) Totuşi, istoria menţionează că mulţi dintre non-baptiştii vremurilor trecute au rămas în biserici de-ale lor sau în alte biserici fabricate de om din cauza interesului de a nu pierde anumite drepturi! I-ar fi costat prea mult ca să-l urmeze pe Cristos în totalitate! Au urmat Biblia până când au văzut că viitorul lor se anunţa a fi dureros şi apoi au încetat să o mai urmeze pentru a urma calea convenienţelor. Ce lucru groaznic, să respingi cu bună ştiinţă adevărul lui Dumnezeu cu privire la Biserica Sa- acea Biserică pe care Cristos a iubit-o şi pentru care s-a dat- indiferent de motiv!
În timp ce aceşti „mari reformatori” sunt foarte respectaţi de către unii, ne este teamă că atunci când vor fi traşi la răspundere înaintea lui Dumnezeu, va fi cu totul altă chestiune. Tu şi cu mine, cititorule, vom da socoteală de asemena cu privire la faptele şi loialităţile noastre religioase. Ne gândim să ne înălţăm pe noi înşine înaitea lui Dumnezeu şi a voii Sale respingând biserica Sa, botezul Său şi adevărul Său? Fie ca Dumnezeu să ne dea har la amândoi, atât scriitor cât şi cititor, să învăţăm de la El şi să urmăm Cuvântul Său atât în exemplu şi principiu cât şi în învăţătură.
[1] Henry Bullinger, SERMONS ON THE SACRAMENTS, (Cambridge, University Press for T. Stevenson, London, 1811), p. 189.
[2] Bullinger, ibid., pp. 186, 187.
[3] J. D. Douglas, Walter A. Elwell, & Peter Toon, THE CONCISE DICTIONARY OF THE CHRISTIAN TRADITION, (Grand Rapids, Zondervan, 1989), p. 119.
[4] Douglas, Elwell, & Toon, ibid., p. 162.
[5] Douglas, Elwell, & Toon, ibid., p. 213.
[6] Heinrich Bullinger, (Graves, OLD LANDMARKISM, Texarkana, Bogard Press, 1881 ed.), p. 115.
[7] Pierre Allix, D.D., THE ECCLESIASTICAL HISTORY OF THE ANCIENT CHURCHES OF PIEDMONT originally published in 1690, (reprinted at Oxford, Clarendon Press, 1821), [reprinted by Church History Research & Archives, Gallatin, TN, 1989], pp. 209-212.
[8] James Murdock, translator of Mosheim, though opposing the view of Rainerius Saccho, a 13th century enemy of the Cathari, nevertheless quotes him as follows regarding the Waldensian Baptists:
“Their sect has been the most injurious of all to the church of God on account of their antiquity; for they, according to some, originated in the times of the Roman bishop Silvester in the fourth century; and according to others, existed as early as the days of the apostles.” [Rainerius Saccho, LIEBER ADV. WALDENSES, c. iv [in the Biblioth. Patrum, tom. xxv., p. 262, &c.] quoted by James Murdock, footnote in his translation of John Lawrence von Mosheim, INSTITUTES OF ECCLESIASTICAL HISTORY, (Boston, Scriptural Tract Repository, 1892), Vol. II, p. 27.}
Murdock opposed the apostolic origin of the Baptists, but was forced to admit the Waldensians were of ancient origin as follows:
“…it has long been admitted that for centuries there had existed in the valleys of Piedmont various sorts of people, who were not in communion with the Romish church.” ibid. p. 27.
Surely no honest and informed person can doubt the apostolic origin of the Baptists and their continued existence under differing local names.
[9] G.W. Bromiley, THE LIBRARY OF CHRISTIAN CLASSICS, (Philadelphia, The Westminster Press), Vol. XXIV, p. 120.
[10] Christian, op cit, p. 86.
[11] Cardinal Stanislaus Hosius, Letters, APUD OPERA, pp. 112, 113. [Baptist
Magazine, CVII, p. 278 (May 1826)], quoted by Christian, op. cit. pp. 85, 86.
Quoted also by C. B. and Sylvester Hassell, HISTORY OF THE CHURCH OF GOD, (Middletown, NY, Gilbert Beebe’s Sons, 1886), [reprinted by Old School Hymnal Co, Inc., Conley, GA., 1973], p. 504.
[12] Hosius, ibid.
[13] William C. King, Ed., CROSSING THE CENTURIES, (London, Stationer Hall, 1912), p. 174.
[14] Robert Barclay, THE INNER LIFE OF THE SOCIETIES OF THE COMMONWEALTH, (London, Hodder & Stoughton, 1876), pp. 11, 12.
[15] Johann Laurenz von Mosheim, AN ECCLESIASTICAL HISTORY, (New York, Harper & Brothers, 1860), [Reprinted by Old Paths Book Club, Box V, Rosemead, CA., Second ed.], Vol. II. pp.119, 120.
[16] David Masson, LIFE OF JOHN MILTON, NARRATED IN CONNECTION WITH THE POLITICAL, ECCLESIASTICAL, AND LITERARY HISTORY OF HIS TIME, (London, 1876), Vol. I, p. 146.
[17] Alexander Campbell, A DEBATE ON CHRISTIAN BAPTISM, BETWEEN THE REV. W. L. MACCALLA, A PRESBYTERIAN TEACHER, AND ALEXANDER CAMPBELL, (“Buffaloe,” NY., Campbell and Sala, 1824), pp. 378, 379.
Campbell goes on in the same place to say, “Even the greatest enemy, among ecclesiastic historians, Dr. Mosheim, [see Glossary] is constrained to say, vol iv, p. 424, ‘The TRUE ORIGIN of that sect which ACQUIRED the denomination of Anabaptists, by their administering anew the rite of baptism, to those that came over to their communion, and derived the name of Mennonists from the famous man to whom they owe the greatest part of their present felicity, is HID in the REMOTE DEPTHS of antiquity, and is of consequence difficult to be ascertained.'” [Capitals & Italic type belong to Campbell: brackets mine, C.A.P.]
[18] John Clark Ridpath, personal letter to W.A. Jarrell, quoted in W.A. Jarrell’s BAPTIST CHURCH PERPETUITY, (Dallas, 1894), [reprinted by the Calvary Baptist Church Book Store, Ashland, KY.], p. 59.
[19] Bow, op cit., pp. 21, 22.
[20] William Whiston, MEMOIRS OF WHISTON (Jarrell, op cit), p. 313.
Whiston was at first deputy to Isaac Newton in the mathematics professorship at Cambridge, then successor to him. He lived from 1667 to 1752 and was a well-known preacher in the Church of England until he left it because of his “Arian” views to become a General Baptist.
[21] Ypeij en Dermout, GESCHIEDENIS DER NEDERLANDSCHE HERVORMDE KERK, (Breda, 1819), Christian, op. cit. pp. 95, 96.
A slightly different, but materially identical translation by Thomas W. Tobey, D.D., college professor, editor, and pastor, is quoted by J.R. Graves, op cit, p. 87
