de Rev. Steven Sizer
1. O istorie a abordărilor dispensaţionale
20.12.2000 „ICH” Dispensaţionalismul este unul dintre sistemele teologice cele mai influente din cadrul bisericii universale de astăzi. În general desconsiderat şi subliminal, el a căpătat tot mai mult forma ipotezelor gândirii fundamentaliste, evanghelice, penticostale şi harismatice privind Israelul şi Palestina, în ultimii o sută cincizeci de ani.
John Nelson Darby este privit ca fiind părintele dispensaţionalismului şi a derivatului acestuia, sionismul creştin. Cyrus I. Scofield şi D.L. Moody au fost, însă, cei care au adus teologia sectară a lui Darby în rândul cercurilor curentului evanghelic principal. R.C. Sproul conchide că dispensaţionalismul este acum „… un sistem teologic care, după toate probabilităţile, are o reputaţia majoră printre evangheliştii americani actuali” [1]
Cei mai mulţi dintre predicatorii radio timpurii, cu popularitate, precum Donald Grey Barnhouse, Charles E. Fuller şi M.R. DeHaan erau dispensaţionalişti. Astăzi, virtual toţi ‚tele-evangheliştii’ precum Jerry Falwell, Jim Bakker, Paul Crouch, Pat Robertson, Jimmy Swaggart şi Billy Graham sunt, la rândul lor, dispensaţionalişti.
Alţi scriitori dispensaţionalişti de frunte sunt Charles Ryrie, Dwight Pentecost, John Walvoord, Eric Sauer, Charles Dyer, Tim LaHaye, Grant Jeffrey şi Hal Lindsey. Susţinători politici proeminenţi au fost Jimmie Carter şi Ronald Reagan. Probabil cele mai semnificative organizaţii creştine care au sprijinit dispensaţionalismul au fost Moody Bible Institute (Institutul Biblic Moody), Seminarul Teologic Dallas şi International Christian Embassy (Ambasada Internaţională Creştină) din Ierusalim.
2. Definirea dispensaţionalismului
Textul de bază pe care este întemeiat dispensaţionalismul este traducerea autorizată a lui 2 Timotei 2:15, acolo unde Apostolul Pavel îl îndeamnă pe Timotei să fie cel care „…împarte drept Cuvântul adevărului.” Scofield a luat acest verset ca titlu al primei sale cărţi, care este o pledoarie a acestui mod de „împărţire” a Scripturii în dispensaţii diferite. [2] Într-o formă clasică, Charles Ryrie insistă pe faptul că condiţia sine qua non a dispensaţionalismului trebuie să fie:
1. Un dispensaţionalism păstrează distincte Israelul şi Biserica…
2. Această distincţie, dintre Israel şi Biserică, este născută dintr-un sistem hermeneutic care îndeobşte este numit interpretare literală…
3. Un al treilea aspect… priveşte scopul de bază al lui Dumnezeu pentru lume… adică, slăvirea lui Dumnezeu… Programul normativ dispensaţionalist al lui Dumnezeu, soteriologic sau de mântuire, nu este singurul Său plan, ci doar unul dintre mijloace folosite de Dumnezeu într-un plan general de preaslăvire a Sa. [3]
2.1 Cele şapte dispensaţii
Urmând gândirea lui Darby şi Scofield, dispensaţionaliştii afirmă că au găsit în Scriptură dovada a şapte dispensaţii distincte, în timpul cărora omenirea a fost pusă la încercare în privinţa revelaţiei specifice a voinţei lui Dumnezeu. În fiecare dispensaţie, incluzând-o aici pe cea prezentă, a şasea – dispensaţia Bisericii, omenirea a eşuat în testul dat. Aceste dispensaţii au început odată cu creaţia şi vor culmina printr-o împărăţie evreiască exclusivă pe pământ. Charles Ryrie oferă cea mai clară reliefare a dispensaţionalismului. [4]
Dispensaţiile
| Nume | Scriptură | Responsabilităţi | Judecată |
| Inocenţă | Geneza 1:3-3:6 | Păstrarea Grădinii… | Osândire… |
| Conştiinţă | Geneza 3:7-8:14 | Facerea binelui | Potop |
| Stăpânirea civilă | Geneza 8:15-11:9 | Umplerea pământului… | Răzleţirea forţată… |
| Dominaţia patriarhală | Geneza 11:10-Exodul 18:27 | Rămânerea în Ţinutul Făgăduit | Înrobirea egipteană |
| Legea mozaică | Exodul 19:1 – Ioan 14:30 | Respectarea legii | Captivitate |
| Harul | Faptele 2:1 – Apocalipsa 19:21 | A crede în Hristos | Moartea… |
| Mileniul | Apocalipsa 20:1-15 | Crede şi te supune | Moartea… |
Aceste dispensaţii sunt văzute de susţinătorii lor ca literalmente „furnizându-ne o hartă cronologică care să ne călăuzească” [5] către cea de a şaptea şi ultima dispensaţie, care va fi inaugurată prin iminenta întoarcere a lui Isus Hristos şi va fi, totodată, punctul culminant al istoriei lumii.
2.2 O distincţie între Israel şi Biserică
Dispensaţionaliştii cred că Dumnezeu are două planuri separate, dar paralele, de lucru – unul rânduit prin Biserică, celălalt prin Israel (primul fiind o paranteză a celui de-al doilea). [6] Astfel există, şi va rămâne mereu, o distincţie „între Israel, gentili şi Biserică.” [7] Darby nu a fost primul care să insiste pe o distingere radicală între Israel şi Biserică.
Marcion a subliniat natura radicală a creştinismului vis-a vis de iudaism. În teologia sa a existat o discontinuitate completă între Vechiul Testament şi Noul Testament, între Israel şi Biserică, chiar şi între Dumnezeu din Vechiul Testament şi Tatăl lui Isus. [8]
Totuşi, Darby a fost primul care a insistat pe faptul că: „naţiunea evreiască nu va intra vreodată în Biserică.” [9] Scofield a dezvoltat apoi această idee:
Comparând atunci ceea ce este scris în Scriptură în legătură cu Israelul şi cu Biserica, aflăm că la origini, chemare, făgăduială, închinare, precepte de conduită şi destin viitor, totul este în contrast. [10]
Lewis Sperry Chafer, fondatorul Seminarului Teologic Dallas şi student al lui Scofield, a elaborat altă idee în privinţa dihotomiei dintre Israel şi Biserică:
Dispensaţionalistul crede că de-a lungul epocilor, Dumnezeu urmăreşte două scopuri distincte: unul legat de pământ, cu oamenii şi lucrurile pământene implicate, care este iudaismul; în timp ce celălalt este legat de rai, cu oameni ai cerurilor şi lucruri cereşti implicate, acesta fiind creştinismul. [11]
Pentru Chafer, „Israelul este o naţiune eternă, moştenitoare a ţinutului veşnic, cu o împărăţie veşnică, în care David domneşte de pe un tron etern” [12] acesta fiind pe pământ, distinct de Biserică, care va fi în rai.
2.3 O hermeneutică ad litteram
Dispensaţionalismul este întemeiat pe principiul hermeneutic al faptului că Scriptura trebuie întotdeauna interpretată literal. Abordarea lui Darby poate fi rezumată într-o singură propoziţie, în care el admite: „Eu prefer să citez mai multe pasaje, decât să perorez pe marginea lor.”[13] Scofield, care a popularizat şi sintetizat teologia lui Darby, explică mai departe:
Nu există nici un moment de împlinire „spirituală” sau figurativă a profeţiei… Ierusalim este întotdeauna Ierusalim, Israelul este Israel, Sionul este întotdeauna Sion… Profeţiile nu pot fi vreodată „spiritualizate”, ci sunt mereu literale. [14]
Ryrie afirmă ceva similar:
Putem fi siguri, interpretarea literal-istorico-lingvistică nu este singurul atribut sau singura practică a dispensaţionaliştilor, însă uzul consecvent al ei în toate zonele interpretării biblice, este. [15]
Deducţia logică a hermeneutici literale dispensaţionaliste este, potrivit lui Dwight Pentecost, alt fost membru al facultăţii din Dallas, următoarea:
Scriptura este neinteligibilă dacă nu distingi clar între planul lui Dumnezeu pentru poporul Său pământean, Israelul, şi cel pentru Biserică. [16]
Astfel, Donald Grey Barnhouse, alt lider dispensaţionalist, insistă pe idee:
A fost o perioadă tragică, când bisericile reformei scriau în crezurile lor Cele Zece Porunci şi catehismele, căutând să aducă credincioşi gentili în supunere faţă de legea evreiască, care nu a fost vreodată gândită nici pentru naţiunile gentile, nici pentru Biserică. [17]
Cu o candoare uimitoare, Chafer mai spune:
[Dispensaţionalismul] s-a schimbat în Biblie, de la a fi o adunătură de scrieri mai mult sau mai puţin conflictuale, într-o revelaţie ordonată şi uşor de asimilat în privinţa scopurilor pământean şi ceresc ale lui Dumnezeu, care vor ajunge până la veşnicie. [18]
Ernest Sandeen observă, într-o notă critică, faptul că dispensaţionalismul are „un text biblic îngheţat, în care fiecare cuvânt este sprijinit de aceeaşi greutate a autorităţii divine.” [19]
Bazându-se pe acest principiu al interpretării, dispensaţionaliştii susţin că făgăduielile făcute lui Avraam, iar prin el, tuturor evreilor, deşi amânate în decursul prezentei epoci a Bisericii, sunt oricum veşnice şi necondiţionate, iar ca atare, o îndeplinire a lor în viitor este de aşteptat, ele nefiind până acum vreodată împlinite ad litteram. Astfel, de pildă, există un articol despre crezul dispensaţional că hotarele ţinutului făgăduit lui Avraam şi urmaşilor lui, dintre Nil şi Eufrat, vor fi literalmente instaurate şi că Isus Hristos se va întoarce pentru o împărăţie evreiască teocratică, literală, centrată pe reconstruirea templului în Ierusalim. Într-o atare schemă, Biserica pământeană este retrogradată la statutul de entitate pusă în paranteze, [20] un „plan B”… [21] şi „un fel de notă de subsol sau linie secundară, în contrast cu principala misie a lui Dumnezeu, de a salva Israelul etnic şi naţional.” [22]
2.4 O escatologie apocaliptică
Crucială pentru înţelegerea dispensaţionalistă a profeţiei biblice este ideea că perioada de tribulaţie este iminentă, împreună cu taina înălţării la ceruri a Bisericii şi reconstruirea Templului iudaic pe locul numit Cupola Stâncii. Acesta va fi semnalul întoarcerii Domnului, pentru restabilirea Împărăţiei lui Israel, cu capitala Ierusalim. Acest eveniment de răscruce este văzut şi ca declanşatorul războiului Armaghedonului, în care cea mai mare parte a populaţiei lumii, laolaltă cu un mare număr de evrei, va suferi şi va muri. [23]
Convinşi că un Armaghedon nuclear este inevitabil, în planul divin al orânduirii lucrurilor, mulţi dispensaţionalişti evanghelici au subscris ideii unui curs al viitorului Israelului în care, potrivit propriei lor convingeri, se va ajunge direct la un holocaust cu mult mai feroce şi răspândit decât orice viziune a unui carnagiu care ar fi putut fi realizată de mintea criminală a lui Adolf Hitler. [24]
În mod limpede, consecinţele unor astfel de idei, fie că sunt promulgate de voci academice din instituţii teologice respectabile precum Seminarul Teologic Dallas şi Institutul Biblic Moody, fie de fanatici evrei precum Baruch Ben-Yosef şi Yeshiva de la Muntele Templului [25], pot fi doar devastatoare, îndeosebi fiindcă dispensaţionaliştii au o influenţă politică considerabilă prin care ei caută împlinirea propriei lor viziuni apocaliptice despre viitor. Viziunea dispensaţionalistă este relativ tânără, în condiţiile istoriei bisericii. Ea a început în 1828, când Darby a scris primul lui tratat împotriva optimismului predominant al bisericii instituţionale. [26]
3. John Nelson Darby: părintele dispensaţionalismului
Darby este privit, pe bună dreptate, ca fiind primul care să se dedice dispensaţionalismului, ca sistem teologic distinct. Oricum, William Kelly şi Edward Irving au jucat un rol deloc neînsemnat în restaurarea ipotezelor premilenariste, din care s-a ivit dispensaţionalismul lui Darby. [27] Darby nu a fost cel dintâi care să utilizeze termenul „dispensaţie” pentru a descrie perioadele istoriei biblice, nici nu a fost cel al cărui schemă să fie universal acceptată, măcar în rândurile Frăţiei. Darby a fost cel dintâi care a insistat pe faptul că dispensaţiile erau ireversibile şi progresive, speculând faptul că Biserica va fi curând înlocuită pe pământ de o naţiune revigorată a lui Israel.
Charles Ryrie încearcă, însă neconvingător, să arată că ideile lui Darby erau latente la scriitori anteriori, precum misticul francez Pierre Poiret (1646-1719), amilenaristul calvinist John Edwards (1639-1716) şi scriitorul de imnuri Isaac Watts (1674-1748). [28] El totuşi spune că Darby a fost cel care a sistematizat şi popularizat ideea de dispensaţionalism. [29]
Darby a fost o figură carismatică, cu personalitate dominantă, un vorbitor convingător şi un misionar zelos al convingerilor sale dispensaţionaliste. A fondat personal biserici ale Frăţiei în Germania, Elveţia, Franţa şi Statele Unite, biserici care la rândul lor, au trimis misionari în Africa, Indiile Occidentale, Australia şi Noua Zeelandă. La momentul morţii sale, în 1885, cam 1500 de biserici separatiste ale Frăţiei fuseseră întemeiate în toată lumea. Don Wagner subliniază:
În timpul vieţii lui, Darby a scris mai multe imnuri decât Wesleys, a călătorit mai mult decât Apostolul Pavel şi a fost un scolastic în greacă şi ebraică. Scrierile lui umplu patruzeci de volume… Dacă Brightman a fost părintele sionismului creştin, atunci Darby a fost marele apostol şi misionar al acestuia… [30]
În 1908, Harry Ironside, un dispensaţionalist şi fost pastor la Biserica Memorială Moody din Chicago, a afirma că Darby redescoperise învăţătura apostolică, pierdută pentru biserică:
Până a fi puse în lumină, prin scrieri, predicare şi învăţături ale unui distins fost cleric, dl. J.N. Darby, în prima parte a ultimului secol, cu greu se poate găsi aşa ceva într-o singură carte măcar, sau într-o slujbă, într-o perioadă de o mie şase sute de ani. [31]
Cea mai clară expresie a gândirii lui Darby se regăseşte în „The Apostasy of the Succesive Dispensations” („Apostazia dispensaţiilor succesive”). În această lucrare este notabil, totuşi, faptul că opiniile lui Darby sunt vagi şi embrionare, comparativ cu tentativele ulterioare ale lui Scofield şi Ryrie de a sistematiza cele şapte dispensaţii distincte. Interpretarea făcută de Ryrie la dispensaţiile lui Darby este semnificativă prin diversitatea faţă de scrierile lui Darby, însă mai consecventă cu cele ale lui Scofield şi, probabil, mai mult bazate pe acestea din urmă. Este o afirmaţie modestă cea prin care Ryrie afirmă că schema lui Darby este „nu întotdeauna posibil de distins din cadrul scrierilor lui”. [32] Ryrie pare să fi citit printre scrierile lui Darby o schemă care se potrivea însă scopurilor sale. Din lucrările lui Darby, este posibilă reconstruirea cronologiei sale dispensaţionale, iar comparativ cu interpretarea lui Ryrie, laolaltă cu versiunea din 1909 a lui Scofield, pare modificată printr-o revizuire ulterioară, făcută de către Schuyler English în New Scofield Reference Bible (Noua Biblie Adnotată Scofield) în 1967.
| Dispensaţiile lui Darby [33] | Versiunea lui Ryrie după Darby [34] | Dispensaţiile lui Scofield [35] |
|
1. Noe (ocârmuire)
2. Moise (legea)
3. Aron (preoţie)
4. Regal (Manase)
5. Duh (gentili) |
1. Starea paradisiacă
2. Noe
3. Avraam
4. Israel – sub lege
Sub preoţie
Sub regi
5. Gentili
6. Duh
7. Mileniul |
1. Inocenţa (Geneza 1:28)
2. Conştiinţa (Geneza 3:23)
3. Ocârmuirea omenească (Geneza 8:20)
4. Făgăduiala (Geneza 12:1)
5. Exodul (Exodul 19:8)
6. Harul (Ioan 1:17)
7. Împărăţia (Efeseni 1:10) |
Darby şi-a apărat interpretarea dispensaţională pe două temeiuri. Mai întâi, el a pretins că ceilalţi nu au studiat corect Scriptura.
Legământul este un cuvânt obişnuit în limbajul unei largi pături de profesori creştini… însă în dezvoltarea şi detaliile sale, ca şi în principiile sale nedezvăluite, mie îmi pare a avea multă obscuritate ivită dintr-o dorinţă de atenţie modestă acordată Scripturii. [36]
În al doilea rând, Darby credea că Domnul I s-a revelat lui, personal.
În privinţa rolului meu, dacă eram obligat să accept tot ce s-a spus despre milenarişti, aş fi respins întregul sistem, căci opiniile şi declaraţiile lor cântăresc pentru mine mai puţin decât o pană. Însă acest lucru nu mă împiedică să cercetez prin învăţătura aceluiaşi spirit… ceea ce Dumnezeu mi-a revelat, cu nemărginită slavă, în privinţa lucrării Sale asupra Bisericii. [37]
Chiar şi Roy Coad, în istorisirea sa despre Mişcarea Frăţiei, altminteri binevoitoare, admite faptul că „în ceea ce priveşte perspectiva tradiţională asupra Revelaţiei, a fost substituită cu o alta.” [38] James Barr este mai puţin mărinimos, argumentând că dispensaţionalismul era „inventat în mod personal de către J.N. Darby…. [şi] născocit în totală contradicţie cu toate tradiţiile creştine importante…” [39]
Darby a fost convins că Biserica concretă a zilelor sale era apostată. Această presupunere pare să îi fi modelat convingerea cea nouă, cum că Biserica era doar o simplă „paranteză” a ultimelor zile ale omenirii. Darby privea Biserica ca pe o simplă dispensaţie care eşuase şi ajungea la judecata lui Dumnezeu. Întocmai cum Israel fusese lăsată la o parte, ala va fi şi Biserica. După cum doar o mică rămăşiţă a seminţiei lui Israel fusese izbăvită, aidoma va fi şi cu o mică rămăşiţă a Bisericii. Şi bineînţeles, conchidea el, rămăşiţa ivită dintre ruinele Bisericii era formată din adepţii lui, Frăţia.
Biserica a căutat să se aşeze aici, însă ea nu îşi are locul pe pământ… [totuşi] fiind o paranteză cât se poate de constructivă, ea nu face parte din rânduiala obişnuită a planurilor pământene ale lui Dumnezeu, ci este doar o întrerupere a lor, pentru a le da un caracter deplin apoi şi un sens plenar [evreilor]. [40]
Darby a considerat că relaţia de legământ dintre Dumnezeu şi Avraam a fost pecetluită pentru totdeauna şi că făgăduielile făcute naţiei lui Israel, încă neîndeplinite, îşi vor afla împlinirea prin domnia pe pământ a lui Isus Hristos, în decursul mileniului. Vorbind despre iminenta întoarcere a evreilor în Palestina, Darby a prezis:
Atunci, primul lucru pe care Domnul îl va face va fi să purifice ţinutul Său (pământul care aparţine evreilor) de tirieni, filistini şi sidonieni; de Edom şi Moab, şi de Amon – cu toţii nelegiuiţi, între Nil şi Eufrat. Se va înfăptui prin puterea lui Hristos, în favoarea poporului Său, restabilit prin bunătatea Lui. Oamenii vor fi puşi în siguranţă în acel ţinut, iar apoi, aceia care vor mai rămâne până în acea vreme, vor fi reuniţi laolaltă n rândul naţiilor. [41]
Darby a fost indiferent faţă de evrei, aşa cum a fost şi cu arabii. El doar a gândit că Dumnezeu îi va „purifica” pe arabii dintre Nil şi Eufrat, dând ţinutul acela evreilor, însă credea şi că majoritatea evreilor se va identifica, în cele din urmă, cu antihristul.
Ocârmuirea celei de-a patra monarhii va fi încă existentă, însă sub influenţa şi diriguirea Antihristului; şi evreii se vor unii sub puterea lui, într-o stare de răzvrătire, pentru a porni la război împotriva Mielului… Satana se va arăta atunci, şi se vor uni evreii sub acest prinţ al apostaziei, împotriva raiului… o rămăşiţă a evreilor va fi izbăvită, iar Antihristul nimicit. [42]
Clarence Bass rezumă natura inedită a poziţiei teologice apărute prin Darby.
Nu este vorba de faptul că exegeţii anteriori vremii sale nu au văzut legământul dintre Dumnezeu şi Israel, sau o viitoare relaţionare a Israelului cu domnia milenară, însă ei au privit întotdeauna Biserica ca pe o continuare a planului unic de mântuire a lui Dumnezeu, început prin Israel. Este o poziţie rigidă şi insistentă a dispensaţionalismului aceea a perspectivei distincte a Israelului şi a Bisericii, iar preceptul dispensaţionalismului într-o împlinire necondiţionată ulterioară a legământului avraamic este acela care face diferenţa faţă de credinţa istorică a bisericii. [43]
Opiniile dispensaţionale ale lui Darby, precum cele ale lui Edward Irving, ar fi rămas probabil un exponat exotic al adunărilor sectare ale Frăţiei, dacă nu ar fi existat eforturile susţinute ale unor William Blackstone şi D.L. Moody. Mai presus de toate, însă, ele au fost propagate de Cyrus I. Scofield, care prin a sa Biblie Adnotată Scofield, le-a introdus unei audienţe mai mari în America şi în lumea anglofonă.
4. Cyrus I. Scofield: autorul Bibliei Adnotate Scofield
Publicarea Bibliei Adnotate Scofield, în 1909, de editura Oxford University Press, a fost un soi de apariţie literară surprinzătoare. Pentru prima dată, note explicite dispensaţionale au fost adăugate pasajelor textului biblic. În timp ce o asemenea cronologie sistematică era în general necunoscută înainte de Darby şi Scofield, Biblia Adnotată Scofield a devenit Biblia de căpătâi folosită de evangheliştii şi fundamentaliştii americani pentru următorii şaizeci de ani. [44]
Prin anul 1945, mai mult de 2 milioane de exemplare fuseseră publicate doar în Statele Unite. Între 1967 şi 1979, încă un milion de copii fuseseră vândute. [45] Într-un demers menit a face mai accesibilă lucrarea lui Scofield, în 1984 s-a publicat o nouă ediţie, bazată pe ediţia New International Version (Noua Versiunea Internaţională) a Bibliei, urmată de o versiune electronică pe CD Rom.
Notele lui Scofield se bizuiau foarte mult pe scrierile lui Darby. Gerstner observă faptul că asemănarea dintre Scofield şi Darby este ‚profundă şi sistematică’. [46] Este semnificativ, oricum, faptul că nici la introducere, nici la notele însoţitoare, Scofield nu i se simte dator lui Darby.
În prefaţa Bibliei Adnotate Scofield, el afirmă că „sunt remarcabile rezultatele studiului modern asupra profeţilor, în revizuirea bisericii… o armonie clară şi coerentă a pasajelor de proorocire…” Scofield şi-a definit dispensaţiile ca fiind perioade de timp „în care omul este pus la încercare în privinţa supunerii la o anumită revelaţie a voinţei lui Dumnezeu…” [47]
Dispensaţiile sunt distincte, etalând ordinea maiestuoasă, progresivă a abordărilor omenirii de către Dumnezeu, ‚scopul crescând’ care se desfăşoară prin veacuri şi le uneşte pe acestea, de la începutul vieţii omului şi până la finele ei, în veşnicie. Augustin a spus: ‚Distingeţi epocile, iar Scriptura le va pune în armonie.’ [48]
Faptul că Augustin înţelegea prin termenul „epoci” acelaşi lucru ca termenul dispensaţionalist al lui Scofield, este cât se poate de improbabil. Cu toate acestea, Scofield credea că schema sa de şapte dispensaţii era firească şi evidentă în Scriptură:
…este un sistem frumos, în dezvăluirea sa treptată. Trecutul este văzut ca periodizat, marcat de limitele sale distincte şi putându-se distinge perioadă cu perioadă, prin trăsăturile fiecărei epoci. Astfel se poate înţelege că există în Biblie o doctrină a Epocilor sau Dispensaţiilor. [49]
Aderarea rigidă a lui Scofield la aceste dispensaţii l-au împins să facă unele afirmaţii inovatoare, pentru a-şi asigura o consistenţă. De pildă, la descrierea tranziţiei dintre cea de a patra dispensaţie a sa, cea a făgăduielii, către a cincea dispensaţie, a legii, Scofield afirmă:
Urmaşii lui Avraam au trebuit să stăruiască în ţinutul lor, pentru a moşteni fiecare binecuvântare… Dispensaţia Făgăduielii s-a sfârşit atunci când Israel a primit în pripă legea (Exodul 19:8). Harul pregătise un aducător [Moise], oferise un sacrificiu pentru vinovăţie şi, prin puterea dumnezeiască, i-a eliberat din sclavie (Exodul 19:4); însă la Sinai, ei au schimbat harul pentru lege. [50]
În mod similar, în prefaţa lui la Evanghelii, Scofield impune împărţiri bine conturate înainte şi după Calvar, lucru care l-a dus către următoarea afirmaţie:
Misiunea lui Isus a fost, înainte de toate, pentru evrei… Predica de pe Munte este lege, nu har… Doctrinele Harului trebuie căutate în Epistole, nu în Evanghelii. [51]
În mod straniu, Scofield a ignorat o anume parte care este evidentă în sine – aceea dintre Vechiul şi Noul Legământ. Marcu 1:1 spune categoric: „Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu”, iar Matei 11:13 spune: „Căci până la Ioan au prorocit toţi prorocii şi Legea.” Totuşi Scofield plasează viaţa şi misia lui Isus în cadrul dispensaţiei legii, laolaltă cu Ioan Botezătorul şi profeţii Vechiului Testament. El argumentează că a şasea dispensaţie, cea a harului, „începe doar de la moartea şi învierea lui Hristos.” [52] Pentru Scofield, Rugăciunea Domnului, şi în particular ruga „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6:12) nu sunt aplicabile bisericii, deoarece ele se află „pe temeiul legii” [53] Scofield a gândit că mântuirea prin fapte fusese posibilă în perioada dispensaţiei legii şi că apostazia Bisericii va semnala sfârşitul dispensaţiei harului:
Ca dispensaţie, harul începe odată cu moartea şi învierea lui Hristos (Romani 3:24-26); 4:24-25). Punctul de încercare nu mai este supunerea faţă de lege, drept condiţie pentru mântuire, ci primirea sau respingerea lui Hristos… Sfârşitul prezis pentru încercarea omului în era harului este apostazia bisericii pământene practicante. [54]
Scofield a crezut că Evangheliile erau esenţiale pentru evrei şi, prin urmare, nerelevante pentru Biserică. Într-o notă de subsol la Efeseni 3, de pildă, el afirmă: „Doar în scrierile lui [Pavel] găsim doctrina, poziţia, demersul şi destinul Bisericii.” [55] Aşijderea, în perpetuarea distincţiei dintre Israel şi Biserică, Scofield a afirmat că Israel este mireasa pământeană a lui Dumnezeu, iar Biserica este mireasa cerească a lui Hristos.
Faptul că Israel este soţia lui Iehova (vezi versetele 16-23), nu abandonată, ci care aşteaptă să fie repusă în drepturi, este o învăţătură clară a acestor pasaje. Această relaţie nu trebuie confruntată cu cea a Bisericii cu Hristos (Ioan 3:29). În taina trinităţii divine, ambele sunt adevărate. Noul Testament vorbeşte despre Biserică ca despre fecioara dată unui soţ (2 Corinteni 11:1-2); lucru care nu s-ar putea vreodată spune despre o soţie adulteră, repusă în har. Israel va fi, aşadar, restaurat şi soţia iertată a lui Iehova, iar Biserica, soţia fecioară a Mielului (Ioan 3:29, Apocalipsa 19:6-8); Israel, soţia pământeană a lui Iehova (Osea 2:23); Biserica, cea cerească a Mielului (Apocalipsa 19:7). [56]
În multe privinţe Scofield a fost reprezentativ pentru, dar a devenit şi un punct de interes pentru mişcarea profetică şi milenaristă fundamentalistă din America de Nord, influenţată de Frăţie. Opiniile popularizate mai târziu de Scofield au fost concretizate în forma lor de o serie de conferinţe biblice şi profetice ţinute pe continentul nord-american începând cu 1868, serie care a urmat tiparul stabilit de Darby şi Irving la Albury şi Powerscourt, din anii 1830.
Atât metoda de „citire a Bibliei”, cât şi subiectele conferinţelor, sugerează ferm că întrunirile au fost rezultatul călătoriilor lui J.N. Darby în Statele Unite, dar şi influenţa Frăţiei din Plymouth. [57]
Una dintre rezoluţiile adoptate la Conferinţa Niagara, din 1878, oferă dovada clară a influenţei dispensaţionalismului lui Darby.
Noi credem că lumea nu se va converti în timpul dispensaţiei actuale, însă se îndreaptă repede către judecată, căci va exista înfricoşătoarea apostaziei în rândul organismului creştinilor practicanţi; şi de aceea, Domnul Isus va veni în persoană să înceapă epoca milenară, atunci când Israelul va fi restaurat în ţinuturile sale, iar pământul se va umple de cunoaşterea Domnului; şi venirea sa personală şi premilenaristă este binecuvântata speranţă adusă nouă prin Evanghelia la care ar trebui să privim în mod constant. [58]
În 1974, William E. Cocs, un fost dispensaţionalist şi ulterior critic, a adus laude moştenirii nemijlocite lăsate de Scofield.
Notele explicative ale lui Scofield şi schemele hermeneutice sistematizate ale lui au fost memorate de mulţi oameni, în modul religios în care există şi versetele Bibliei. Nu este deloc neobişnuit să auzi oameni devotaţi citând aceste note explicative, prefaţate de cuvintele „Biblia spune că…” Un pastor îi poate pierde pe mulţi enoriaşi ai congregaţiei sale, fiind şi etichetat drept liberal, fără alt motiv decât acela că nu reuşeşte să se ridice la înălţimea tuturor notelor doctorului Scofield. Chiar şi mulţi propovăduitori folosesc învăţăturile lui Scofield ca pe teste ale ortodoxiei! [59]
Craig Blaising, profesor de Teologie Sistematică la Seminarul Teologic Dallas, încuviinţează.
Biblia Adnotată Scofield a devenit Biblia fundamentalismului, iar teologia conţinută de notele ei au abordat statutul confesional în multe şcoli, institute şi seminarii biblice, înfiinţate în primele decenii ale acestui secol. [60]
În 1890, Scofield a lansat Cursul biblic de corespondenţă comprehensivă prin care zeci de mii de studenţi din jurul lumii au fost iniţiaţi în învăţătura sa dispensaţională despre eşecul Bisericii şi un viitor Israel. Scofield a condus cursul până în 1914, când a fost preluat de Institutul Biblic Moody. În anii deceniului 1890, în timpul funcţiei pastorale din Dallas a lui Scofield, el a fost şi director al Şcolii Biblice de Sud-vest (Southwestern School of Bible). Aceasta a fost înaintaşa Seminarului Teologic Dallas, care a fost întemeiat în 1924 de un alt student al lui, Lewis Sperry Chafer, care a devenit unul dintre cei mai influenţi exponenţi ai lui Scofield.
Chafer are o dublă distincţie, în istoria dispensaţionalismului american. Mai întâi, el a înfiinţat şi condus cea mai erudită instituţie de dispensaţionalism, în anii de început ai existenţei acesteia. În al doilea rând, el a produs prima teologie sistematică deplină şi definitivată a dispensaţionalismului. Această lucrare masivă, în opt volume, este o articulare deplină a diversităţii gândirii dispensaţionale standard scofieldiene, legată constant de textele biblice şi de informaţiile acestora, pe care se fondează. Influenţa lucrării pare să fi fost mare asupra tuturor propovăduitorilor dispensaţionalişti, încă de la prima ei publicare, chiar dacă astăzi este mai estompată.
Întreaga muncă şi carieră a lui Chafer a fost vădit şi evident subscrisă tradiţiei scofieldiene. Cu câţiva ani înainte morţii sale, Chafer – fidel până la sfârşit mentorului său, spunea despre marea sa realizare academică: „Se consemnează faptul că Seminarul Teologic Dallas întrebuinţează, recomandă şi apără Biblia Scofield.” Linia majoră a ortodoxiei dispensaţionale este clară şi neîntreruptă, de la Darby la Scofield şi apoi la Chafer, respectiv [Seminarul] Dallas. [61]
Poate că nu este, aşadar, de mirare, faptul că Institutul Biblic Moody din Chicago şi Seminarul Teologic Dallas au avut, de atunci, o continuare în statutul de apologete ale opiniilor dispensaţionaliste ale lui Scofield, şi a sionismului creştin în particular.
5. Hal Lindsey: părintele sionismului dispensaţional apocaliptic
Hal Lindsey, fost student la Seminarul Dallas şi el, este fără îndoială cel mai influent dispensaţionalist contemporan. Lindsey a fost descris de publicaţia Time ca fiind „Ieremia al generaţiei actuale”, iar New York Times ca „cel mai vândut autor al deceniului”. [62] Autor a mai mult de douăzeci de cărţi, a fost descris de ultimul său editor ca „părinte al Mişcării Biblice Profetice Moderne” [63] şi „cel mai cunoscut dascăl al profeţiei din lume” [64]. Cea mai celebră carte a lui Lindsey, The Late Great Planet Earth (Marea Planetă Pământ de azi), a fost descrisă de New York Times ca fiind best-seller-ul numărul 1 de non-ficţiune al deceniului. [65] S-a tipărit în peste 108 ediţii, cu vânzări de peste 18 milioane de exemplare în engleză, cu alte 18-20 de milioane de exemplare vândute în traducerea în alte limbi. [66]
Popularitatea lui Lindsey poate fi atribuită unei sume de factori: stilului său de scriere limpede, jurnalistic; insistenţei sale imaginativă, chiar dogmatice, asupra faptului că evenimentele geopolitice contemporane sunt o împlinire a profeţiei biblice; şi mai presus de toate, afirmaţiilor sale categorice cum că sfârşitul lumii este iminent. Aidoma lui Darby şi Scofield, Lindsey afirmă plin de încredere că interpretarea făcută de el Bibliei arată fără echivoc ce se va întâmpla în viitor.
Astăzi, cu puţin înainte de a termina explicarea unei tendinţe în dezvoltare, ea este deja un fapt împlinit. [67]
Pe coperta ultimă a cărţii The Final Battle (Bătălia finală), citim:
Această carte descrie cu mai în detaliu şi mai explicit decât oricare alta, ceea ce se va întâmpla cu omenirea şi cu Pământul, nu peste o mie de ani, ci în timpul vieţii noastre, chiar în timpul generaţiei actuale. [68]
În mod asemănător, pe coperta cărţii The Apocalypse Code (Codul Apocalipsei), editorul lui Lindsey scrie:
În această carte bine închegată, fără ficţiune, părintele profeţiei biblice moderne a spart „Codul Apocalipsei” şi descifrează mesajele de mult timp ascunse privind viitorul omului şi soarta pământului. [69]
În Planet Earth, the Final Chapter (Planeta Pământ, ultimul capitol) ni se promite:
Hal va fi călăuza noastră într-un tur răscolitor pe viitoarele câmpuri de luptă ale lumii, aşa cum Marea Tribulaţie, prezisă cu mai bine de două mii de ani în urmă de Vechiul şi Noul Testament, începe să se arate. Veţi întâlni lideri ai lumii care vor aduce omul pe muchia prăpastiei extincţiei şi veţi examina cauzele situaţiei globale actuale – ce sens au toate, ce se va petrece în scurtă vreme şi cum se vor dovedi toate a fi. [70]
Precum Darby, Lindsey afirmă la rându-i că interpretările sale i-au fost revelate personal de către Dumnezeu.
Cred că Duhul lui Dumnezeu mi-a oferit o perspectivă deosebită, nu numai asupra felului în care John a descris ceea ce trăise, ci şi cum întregul fenomen codat în profeţii poate fi desluşit şi înţeles doar atunci când se apropie împlinirea sa…. Am căutat, prin rugăciune, o confirmare pentru teoria mea privind codul apocalipsei…. [71]
Lindsey poate fi un scriitor popular şi pentru că tinde să îşi revizuiască predicţiile făcute în lumina schimbărilor din lume. Fără o comparaţie minuţioasă a fiecăreia dintre cărţile sale, nu ai putea spune neapărat că The Final Battle (Bătălia finală) (1994) este o revizuire a The Late Great Planet Earth (Marea planetă Pământ de azi) (1970); că Apocalypse Code (Codul Apocalipsei) (1997) este o revizuire a cărţii There’s a New World Coming (O Nouă Lume va veni) (1973); şi că Planet Earth 2000 A.D. (Planeta Pământ, anul 2000) (1994 şi 1996) este, în ambele ediţii, o revizuire a The 1980s Countdown to Armaggedon (Numărătoarea inversă până la Armaghedon a anilor ’80) (1980). Planet Earth: The Final Chapter (Planeta Pământ, ultimul capitol) (1998) este ultima versiune, dar probabil nu şi versiunea finală, din seria „Planeta Pământ.”
Un bun exemplu pentru revizionismul profetic al lui Lindsey priveşte viitorul Statelor Unite. În Planet Earth 2000 A.D. (Planeta Pământ, anul 2000) din 1994, Lindsey atrage atenţia în mod specific asupra unei profeţii făcute în The Late Great Planet Earth (Marea planetă Pământ de azi) din 1970, ca dovadă a acurateţei sale profetice. O comparaţie însă, arată că el a editat o porţiune legată de o subversiune comunistă care nu a avut loc.
| The Late Great Planet Earth
(Marea planetă Pământ de azi) |
Planet Earth 2000 A.D.
(Planeta Pământ, anul 2000) |
| Statele unite nu îşi vor păstra poziţia actuală de conducere a lumii occidentale; financiar, viitorul lider va fi Europa Occidentală. Haosul politic intern cauzat de rebeliunea studenţească şi subversiunea comunistă va începe să erodeze economia naţiunii noastre. Lipsa de principii morale a cetăţenilor şi conducătorilor va slăbi în asemenea hal legea şi ordinea, încât va rezulta până la urmă un stat al anarhiei. Capacitatea militară a Statelor Unite, chiar dacă în prezent este cea mai puternică din lume, a fost deja neutralizată, căci nimeni nu are curajul de a o folosi în mod decisiv. Când economia intră în colaps, la fel se va întâmpla şi cu forţa militară. [72] | „Statele unite nu îşi vor păstra poziţia actuală de conducere a lumii occidentale”, am scris în The Late Great Planet Earth.
„Lipsa de principii morale a cetăţenilor şi conducătorilor va slăbi în asemenea hal legea şi ordinea, încât va rezulta până la urmă un stat al anarhiei. Capacitatea militară a Statelor Unite, chiar dacă în prezent este cea mai puternică din lume, a fost deja neutralizată, căci nimeni nu are curajul de a o folosi în mod decisiv. Când economia intră în colaps, la fel se va întâmpla şi cu forţa militară.” Reţineţi, dragi cititori, aceste cuvinte au fost scrise în 1969, nu în anii ’90! [73] |
Felul deosebit al lui Lindsey de a percepe istoria, colorat de o exegeză imaginativă a pasajelor biblice alese, este dogmatic, dualist şi foarte speculativ. Titlurile cărţilor lui Lindsey arată un accent tot mai exagerat şi aproape patologic pus pe un eveniment apocaliptic, pe moarte şi suferinţă. [74]
În fiecare carte, Lindsey insistă pe faptul că profeţia biblică este îndeplinită, fără echivoc, în timpul generaţiei sale şi semnalează iminenta distrugere a lumii.
Noi suntem generaţia despre care au vorbit profeţii. Am asistat la adeverirea profeţiilor biblice. Naşterea Israelului. Declinul puterii şi moralităţii americane. Ridicarea puterii ruseşti şi chineze. Ameninţarea războiului în Orientul Mijlociu. Creşterea numărului cutremurelor, erupţiilor vulcanice, a foametei şi secetei. Biblia prezice semnele care preced Armaghedonul… Noi suntem generaţia care va vedea sfârşitul veacurilor… şi întoarcerea lui Isus. [75]
Ultima carte a lui Lindsey, The Final Battle (Bătălia finală), include pe copertă următoarea declaraţie:
„Niciodată până acum, într-o singură carte, nu a existat o privire atât de completă şi detaliată la evenimentele care conduc către ‚Bătălia Armaghedonului’” [76]
Lindsey afirmă că lumea degenerează şi că forţele malefice se manifestă în comunismul fără de Dumnezeu şi în Islamul militant, ca inamic real al Israelului. El descrie în detaliu evenimentele care vor duce către marea bătălie de la Meghido, dintre armatele masive ale Rusiei, Chinei şi africane, care vor încerca să distrugă Israelul, dar vor eşua. El oferă ilustrarea planurilor care arată viitoarele mişcări militare ale armatelor şi convoaielor navale, ducându-se astfel către bătălia Armaghedonului. [77] Aceste lucruri vor grăbi întoarcerea lui Isus Hristos ca rege al evreilor, care vor domni peste naţiuni dintr-un templu iudaic reconstruit în Ierusalim. [78]
Cu sau fără obstacole, este cert că Templul va fi reconstruit. Profeţia o cere… Cu naţiunea evreiască renăscută în ţinutul Palestinei, Ierusalimul antic iarăşi sub control total evreiesc, pentru prima oară în 2600 de ani, şi cu discuţii despre reconstruirea marelui Templu, cel mai important semn al venirii lui Isus Hristos… Este precum găsirea cheii unui puzzle… Căci pentru toţi cei care cred în Isus Hristos, este un moment de entuziasm extraordinar. [79]
Luând la cunoştinţă faptul că lumea islamică nu va tolera un astfel de scenariu, Lindsey prezice într-un mod grafic efectul unui holocaust nuclear mondial, centrat pe Ierusalim, cu valea de 200 de mile de la Marea Galileei până la Eilat gâlgâind de sânge iradiat, de câteva zeci de centimetri adâncime. [80]
Doar o parte foarte mică din populaţia lumii va rămâne. Doar o rămăşiţă va fi supravieţuit. Mulţi evrei vor fi fost ucişi. [81]
În The Final Battle, Lindsey afirmă: „Statul evreu va fi adus în pragul distrugerii.” [82]
Ţinuturile Israelului şi zonele învecinate vor fi cu siguranţă ţinta atacului nuclear. Iranul şi toate naţiunile musulmane din jurul Israelului vor fi fost deja luate în colimatorul armelor nucleare israeliene… Zaharia dă o însemnare neobişnuită, detaliată, despre felul în care sute de mii de soldaţi din zona de luptă a Israelului vor muri. Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor, şi le va putrezi limba în gură.(Zaharia 14:12)… Însă puterea lui Dumnezeu cu siguranţă este mai mare decât orice bombă nucleară… Ştim că Dumnezeu îi va întări şi ocroti supranatural pe aceia dintre israeliţi care cred, astfel că ei vor supravieţui celui mai crunt holocaust văzut vreodată de omenire. Amin. [83]
Cea mai controversată carte a lui Lindsey este, fără doar şi poate, Road to Holocaust (Drumul spre Holocaust). În ea, aidoma lui Darby, el face din escatologie un test de ortodoxie. [84] El îi acuză pe cei care refuză să accepte distincţia dispensaţionalistă dintre Biserică şi Israel de încurajare a antisemitismului, odată ce ei par să nege orice rol viitor al statului Israel în planurile lui Dumnezeu. Acest lucru, pretinde el, este:
…aceeaşi greşeală care a întemeiat moştenirea dispreţului faţă de evrei şi, în cele din urmă, a dus la Holocaustul făcut de Germania nazistă. [85]
Scopul acestei cărţi este de a avertiza asupra unei rapide extinderi a noii mişcări în Biserică, mişcare care introduce subtil aceleaşi erori care până la urmă şi inevitabil, au dus la secole de atrocităţi asupra evreilor şi au culminat cu Holocaustul celui de Al Treilea Reich… Această mişcare se sprijină pe un sistem filosofic care va rezulta în antisemitism. [86]
Prin multele sale cărţi, prin International Intelligence Briefing (Jurnalul Internaţional al serviciilor de informaţii)[87], o emisiune politică lunară privind Orientul Mijlociu, laolaltă cu programul televizat săptămânal Prophecy Watch (Observarea profeţiei), Lindsey i-a încurajat pe evanghelişti şi fundamentalişti să sprijine programa sionistă de dreapta a Israelului. Totuşi, există o anume ironie, căci Lindsey pretinde să sprijine Israelul şi să respingă antisemitismul, însă teologia sa de tip ‚Armaghedon’ [88] ar putea fi, de fapt, o profeţie care se împlineşte de la sine – ducând tocmai la un holocaust care lui îi repugnă, dar pe care îl prezice în mod repetat.
6. Ambasada Internaţională Creştină, Ierusalim
De la întemeierea ei, în 1980, instituţia International Christian Embassy (Ambasada Internaţională Creştină) (ICE), din Ierusalim, a fost menită să ‚consoleze’ Israelul. Acest lucru fusese definit prin încurajarea şi înlesnirea restabilirii evreilor în Eretz Israel (ţinuturile istorice), cu toate că întinderea geografică a Israelului nu a fost mereu foarte clară.
Ambasada crede că Dumnezeu vrea ca noi să stimulăm, să încurajăm, să inspirăm creştinii din feluritele naţiuni, în privinţa rolului şi scopului lor în restabilirea Israelului. Biblia spune că destinul naţiunilor, creştinilor şi chiar cel al Bisericii este legat de felul în care aceste grupuri răspund la cerinţa acestei restaurări. [89]
Cei care au fondat ICE din Ierusalim proveneau din cercuri de evanghelişti, fundamentalişti şi harismatici occidentali. Potrivit lui Don Wagner, eventual chiar întreaga conducere a ICE este alcătuită din dispensaţionalişti care, precum Darby, Scofield şi Lindsey, cred în restabilirea evreilor în Israel şi că statul contemporan Israel este împlinirea profeţiei biblice. [90] În 1985, Johann Luckoff, directorul Ambasadei Internaţionale Creştine, scria:
Întoarcerea la Sion, din exil, pentru a doua oară (Isaia 11:11) este mărturia vie a fidelităţii lui Dumnezeu şi a nealterării legământului Său cu poporul evreu. [91]
Cu un colectiv internaţional de 50 de membri şi cu reprezentanţi în peste 80 se state ale lumii, ICE a câştigat un statut semnificativ în cadrul cercurilor politice evreieşti, datorită lobby-ului făcut la guvernele străine în numele Israelului. Bazându-se pe convingeri dispensaţionaliste, ICE este sponsor al Sărbătorii Tabernacolelor, eveniment anual la care iau parte în jur de 5.000 de creştini sionişti din peste 70 de ţări. Fiecare prim-ministru israelian, începând cu 1980, a asistat la sărbătoare şi a ţinut un discurs. Ei consemnează cu mândrie mărturisirile multor lideri politici şi religioşi evrei. De exemplu, Yitzhak Rabin a spus:
Îngăduiţi-mi să vă spun cât de mult va apreciez, eu şi Israelul, prezenţa aici, în Ierusalim, îndeosebi în aceste vremuri grele. Israel a trăit multe dificultăţi, de-a lungul existenţei sale. Ca atare, ori de câte ori vedem oameni cărora le pasă, care se implică şi care o arată prin fapte şi vorbe – apreciem acest lucru. [92]
ICE din Ierusalim afirmă că Sărbătoarea Tabernacolelor este cel mai mare eveniment turistic anual din Israel. În 1996, combătând criticile aduce poziţiei lor teologice, membrii ICE i-au repudiat pe cei care refuză să subscrie ideii locului central ocupat de Israel în planurile lui Dumnezeu:
În timp ce credincioşii gentili au fost primiţi în acel lăcaş de credinţă care vine de la Avraam (comunitatea lui Israel), teologia substituirii din cadrul credinţei creştine, care nu recunoaşte planurile biblice în desfăşurare privind Israelul şi poporul evreu, constituie o eroare doctrinară. [93]
ICE subliniază faptul că evenimentele contemporane sunt o îndeplinire a profeţiei Vechiului Testament în legătură cu Israelul. Ei fac distincţie între Biserică şi Israel, vorbind în 1993 de „ploile dintâi şi ploile de apoi.” [94] În timp ce Noul Testament subliniază în Efeseni 2:14 faptul că Isus Hristos „din doi a făcut unul” astfel încât acum, potrivit Galateni 3:28, întru Hristos acum „nu mai este nici iudeu, nici grec”, ICE insistă pe menţinerea distincţiei şi a statutului superior pentru urmaşii etnici ai iudeilor care rămân, chiar şi cei fără credinţă în Isus Hristos, poporul ales, „ai Săi fiii şi fiice evrei.” [95] În 1993, ei au declarat:
În cuvinte clare, Dumnezeu şi-a făcut cunoscută voinţa de a reuni poporul iudeu răzleţit şi de a-l sădi pe pământul lui, „din toată inima şi din tot sufletul” (Ieremia 32:41). Noi credem că, prin valul masiv de evrei sovietici emigraţi în Israel (aproape 400.000, din septembrie 1989), lumea este martoră la unul dintre cele mai uimitoare evenimente de împlinire a unei profeţii din vremurile noastre – lucru care ar trebui să atingă adânc inima fiecărui creştin şi să îl împingă la acţiune. De la începutul său din 1980, viziunea pentru eliberarea evreimii sovietice fusese un aspect vital al muncii ICE. Pe plan internaţional, împreună cu un număr crescător de creştini, am văzut chestiunea evreimii sovietice ca fiind de răscruce în dezvăluirea planului lui Dumnezeu pentru Israel şi popoare… Este uimitor faptul că Dumnezeu, prin profeţii Lui, a rânduit cu mult înainte faptul că El îi va folosi pe gentili pentru a aduce înapoi pe fii şi fiicele Sale, evreii. [96]
Cei din ICE şi-au dus hermeneutica politico-religioasă mai departe decât majoritatea dispensaţionaliştilor şi au reinterpretat pur şi simplu Marea Comisiune. În locul proclamării mesajului lui Isus Hristos, care este conform Romani 1:16 şi 2:9-10, „întâi a Iudeului”, ei l-au înlocuit cu o evanghelie socială aservită agendei politice expansioniste a statului modern Israel.
În acelaşi sens în care au fost împuterniciţi primii apostoli de către Domnul să Îi fie martori, de la Ierusalim către toate colţurile lumii, ne simţim şi noi îmboldiţi să proclamăm cuvântul restabilirii Israelului, răspunsul creştin la acest cuvânt, în fiecare ţară şi în fiecare loc în care există credincioşi. [97]
ICE din Ierusalim s-a identificat în mod repetat, fără comentarii şi necondiţionat, cu poziţia aripii de dreapta a partidului Likud, folosind Biblia pentru a apăra aşezările militare israeliene şi colonizarea Înălţimilor Golan din Siria şi a Teritoriilor Ocupate, în pofida criticilor internaţionale. ICE a rămas implacabil şi s-a opus şi aspiraţiilor palestinienilor la autonomie politică, la un Ierusalim împărtăşit tuturor, sau la cuvenita întoarcere a refugiaţilor care şi-au pierdut proprietăţile sau terenurile prin război sau confiscare.
Nu este surprinzător faptul că ICE este repudiat de comunitatea palestiniană creştină locală, teologia acestei instituţii privită fiind ca nimic altceva decât apostazie [98] ş „o întoarcere anacronică la tendinţa de iudaizare, pe care biserica timpurie a respins-o chiar de la primul conciliu ecumenic, lucru consemnat în Faptele Apostolilor 15”. [99]
7. Diversitatea şi contradicţia în cadrul dispensaţionalismului contemporan
O nouă generaţie, de dispensaţionalişti mai tineri, ivită din sânul facultăţii Seminarului Teologic Dallas, a încercat să îşi redefinească mişcarea ca fiind ‚dispensaţionalism progresiv”. [100] Probabil sensibil la criticile dispensaţionalismului clasic, ei s-au distanţat de ceea ce vedeau a fi „naivitatea” viziunii întemeietorului [101], distingând dispensaţionalismul clasic al lui Chafer şi Ryrie [102] de ‚scofieldism’ [103], precum şi de ‚viziunea apocaliptică populară’ a lui Lindsey. [104] Ei se consideră a fi „mai puţin centraţi pe ţinuturi” şi mai puţin „centraţi pe viitor.” [105]
Oricum, dispensaţionalismul clasic rămâne puternic în rândul cercurilor conservatoare. Ryrie este sceptic în privinţa acestor curente recente şi la orice încercare de revizionism a lor. El descrie poziţia teologilor, precum Blaising şi Bock, ca fiind ‚neo-dispensaţionalism’ şi ca susţinătoare a unei hermeneutici „alunecoase”. [106]
Ryrie mai face distincţie şi în privinţa a ceea ce el numeşte dispensaţionalism „normativ” faţă de „ultradispensaţionalism”. Această din urmă tendinţă este înrădăcinată în învăţătura lui Ethelbert W. Bullinger (1837-1913) şi a succesorului său, Charles H. Welch, oameni care, potrivit lui Ryrie, nu au făcut decât să poarte dispensaţionalismul către „extremele sale logice”. Ultradispensaţionalismul susţine, de pildă, că Biserica nu a început la Rusalii, ci în Faptele Apostolilor 28, adică atunci când Israelul a fost înlăturat; Marea Comisiune din Matei şi Marcu este iudaică şi, ca atare, nu priveşte Biserica; Evangheliile şi Faptele Apostolilor descriu dispensaţia legii; doar epistolele lui Pavel, cele către Efeseni, Filipeni şi Coloseni, sunt legate de epoca Bisericii; botezul cu apă nu este pentru epoca Bisericii; iar Israelul, nu Biserica, este mireasa lui Hristos. [107] Preceptele lor sunt propagate astăzi de Berean Bible Society (Societatea Biblică Berean), Berean Expositor şi Berean Publishing Trust (Trustul de Presă Berean). [108]
Precum Hal Lindsey, alţi scriitori contemporani dispensaţionalişti par să concureze între ei, dorind fiecare să prezinte interpretarea cea mai exactă a evenimentelor contemporane, pe măsură ce el se petrec. Vom arunca o privire la cinci scriitori importanţi din această filieră.
Socrul lui Billy Graham, Nelson Bell, editor al prestigioasei şi autoritarei publicaţii conservatoare Christianity Today, pare să fi fost în asentimentul multor evanghelişti americani, atunci când, într-un editorial din 1967, a scris:
Faptul că după mai bine de 2.000 de ani, Ierusalimul este acum complet în mâinile evreilor, dă fiori unui studios al Bibliei, dar şi o credinţă revigorată în acurateţea şi validitatea Bibliei. [109]
Charles Dyer, profesor de expunere biblică la Seminarul Teologic Dallas, în cartea sa The Rise of Babylon (Ridicarea Babilonului), include fotografii care, pretinde el, arată reconstruirea Babilonului de către Saddam Hussein, după aceleaşi specificaţii şi în aceeaşi splendoare precum Nabucadneţar. [110] Dyer avertizează că aceasta este dovada că Hussein plănuieşte să repete cucerirea Israelului, precum Nabucadneţar, singurul arab care a făcut-o. Orientul Mijlociu este bomba cu ceas a lumii, iar Babilonul este fitilul care va aprinde evenimentele sfârşitului veacurilor. [111]
John Walvoord, profesor emerit de teologie sistematică şi cancelar la Seminarul Teologic Dallas, precum şi autorul best-seller-ului vândut în peste 1 milion de exemplare, Armageddon, Oil and the Middle East Crisis (Armaghedonul, petrolul şi criza din Orientul Mijlociu) [112], scrie într-o carte precedentă, Israel in Prophecy (Israelul în profeţie):
Pe scena actuală a lumii, există multe lucruri care indică spre concluzia că sfârşitul vremurilor ar putea să vină asupra noastră… în această generaţie. Niciodată până acum, în istoria lumii nu a fost o confluenţă atât de mare de dovezi ale pregătirii sfârşitului. [113]
Într-o carte provocator intitulată Ready to Rebuild (Gata de reconstruire), care este despre „planul iminent al reconstruirii Templului zilelor de pe urmă”, Randall Price şi Thomas Ice rezumă perspectiva teologică a dispensaţionalismului contemporan în legătură cu Israelul şi viitorul.
După secole de persecuţie şi dispersare, evreii sunt înapoi pe pământul lor şi caută reconstruirea Templului cu o fervoare crescândă. Această privelişte de ansamblu fascinantă, rapidă, a evenimentelor contemporane, arată de ce Templul este semnificativ în profeţia biblică şi, mai mult ca oricând, cum este Israelul gata să îl rezidească. [114]
În fine, Mike Evans, fondator şi preşedinte al Lovers of Israel Inc., (Iubitorii Israelului), oferă o justificare biblică pentru continuarea sprijinului american faţă de Israel. În cartea sa, Israel, America’s Key to Survival (Israelul, cheia Americii pentru supravieţuire), el scrie:
Doar o singură naţiune, Israelul, stă între agresiunea teroristă sponsorizată de sovietici şi declinul complet al Statelor Unite, ca putere democratică a lumii… Cu siguranţă, o presiune demonică va căuta să încurajeze America în a trăda Israelul. Acest lucru nu trebuie să se întâmple. Israelul este cheia supravieţuirii Americii. Pentru că Dumnezeu a spus că naţiile care se vor împotrivi Israelului: „şi neamurile acelea vor fi în totul nimicite… Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema.” (Isaia 60:12; Geneza 12:3)… Iar dacă noi stăm de partea Israelului, cred că vom vedea cum Dumnezeu va înfăptui o lucrare măreaţă, în vremea noastră. Dumnezeu va binecuvânta America şi Israelul, deopotrivă. Nu este prea târziu. Eu cred că aceasta este ora cea mai însemnată a vieţii noastre, iar cheia este unitatea, atitudinea, proclamarea cu voce iubitoare a devotamentului nostru faţă de Casa lui Israel şi faţă de Dumnezeul lui Israel. [115]
8. Concluzii
Karen Armstrong nu este singura care vede în dispensaţionalism urme ale moştenirii cruciadelor. Acestea, afirmă ea, „s-au întors la o acţiune de cruciadă clasică şi extremă religios” [116] Rosemary Radford Ruether vede şi ea pericolul acestui tip de fundamentalism, prin „opinia dualistă, maniheistă a politicii globale – America şi Israelul la un loc, împreună împotriva lumii malefice.” [117] Kenneth Cragg comentează satiric:
Este cam aşa: Dumnezeu îi alege pe evrei; pământul este al lor, ca dar divin. Acest dicton nu poate fi pus la îndoială, nu i te poţi împotrivi. Este ceva categoric. Astfel de verdicte vin, negreşit, de la studioşii creştini ai Bibliei pentru care Israelul nu poate face nimic eronat. Însă un atare pozitivism, acest caracter categoric nepus la îndoială, poate fi compatibil cu integritatea profeţilor înşişi? Este cert că nu prea cadrează cu oamenii deschişi ai lui Dumnezeu, care sunt în miezul credinţei Noului Testament. Nici nu se poate concilia, o atare părere, cu cerinţele etice ale legii şi alegerii, deopotrivă… Alegerea nu poate fi adecvată printr-un exclusivism etnic sau o înlesnire politică. [118]
Conciliul Bisericilor din Orientul Mijlociu, care reprezintă bisericile răsăritene străvechi, indigene, a fost la rândul său foarte critic în privinţa activităţilor dispensaţionaliştilor.
[Ei]… forţează modelul sionist al naţionalismului teocratic şi etnocentric în Orientul Mijlociu… [respingând]… mişcarea unităţii creştine şi înţelegerea inter-religioasă, care este promovată de bisericile din această regiune. Programa creştin-sionistă, cu ridicarea în slăvi a sionismului politic modern, oferă creştinului o viziune a lumii în care evanghelia este identificată cu ideologia succesului şi militarismului. Ea pune accentul pe evenimentele care duc către sfârşitul istoriei, în locul iubirii lui Hristos cel viu şi a dreptăţii actuale. [119]
Clarence Bass a declarat despre dispensaţionalism următoarele:
Nici o parte a doctrinei creştine istorice nu sprijină această distincţie radicală dintre biserică şi împărăţie. Desigur, ele nu sunt identice; însă dispensaţionalismul a adăugat ideea că împărăţia ar fi o restaurare a Israelului, nu o finalizare a bisericii… În lumina acestui principiu, este legitim să te întrebi dacă nu cumva dispensaţionalismul este mai mult orientat spre Legământul Avraamic decât spre Cruce. Nu cumva este focalizat mai mult pe regatul evreiesc, decât pe Trupul lui Hristos? Nu cumva interpretează Noul Testament în lumina profeţiilor Vechiului Testament, în loc să interpreteze respectivele profeţii în lumina unei revelări mai consistente a Noului Testament? [120]
Fie intenţionat, fie altcumva, dispensaţionalismul este astăzi întrebuinţat pentru a da o justificare teologică la ceea ce Naţiunile Unite privesc ca fiind rasism [121] şi o negare a drepturilor de bază ale omului; pentru sprijinirea purificării etnice a palestinienilor de pe ţinuturile lor istorice; pentru suportul dat construirii de aşezări evreieşti în Teritoriile Ocupate; pentru incitarea la fanatism religios prin sprijinirea reconstruirii unui Templu iudaic pe Muntele Moria; pentru tăgăduirea opiniei evreieşti moderate, dornică să negocieze pentru pământuri şi pace; şi pentru pledarea unei escatologii apocaliptice care ar putea foarte probabil să devină o profeţie care se împlineşte de la sine.
Nu este de mirare, aşadar, că îndeosebi în rândul creştinilor autohtoni din Ţinutul Sfânt, dispensaţionalismul este privit ca o erezie periculoasă, o intruziune străină şi deloc binevenită, care pledează pentru o agendă politică exclusiv evreiască şi subminează misiunea autentică a dreptăţii, păcii şi reconcilierii în Orientul Mijlociu.
12 decembrie 2000, reverend Steven Sizer
Note de subsol
[1] Prefaţa la John Gerstner, Wrongly Dividing the Word of Truth (Împărţind eronat Cuvântul Adevărului) (Brentwood, Tennessee, Wolgemuth & Hyatt, 1991), pag. Ix
[2] C.I. Scofield, Rightly Dividing the Word of Truth (Împărţind drept Cuvântul Adevărului) (Philadelphia, Philadelphia School of the Bible, 1928).
[3] Ryrie, Dispensationalism Today (Dispensaţionalismul astăzi), (Chicago, Moody Press, 1965), pag. 39-40.
[4] Ryrie, Dispensationalism (Dispensaţionalism), (Chicago, Moody Press, 1995) pag. 54.
[5] Charles Dyer, The Rise of Babylon, Signs of the End Times (Ridicarea Babilonului, semnele sfârşitului veacurilor), (Wheaton, Illinois, Tyndale House, 1991), pag. 189.
[6] Ryrie, Dispensationalism Today (Dispensaţionalismul astăzi), (Chicago, Moody Press, 1965), pag. 48.
[7] Ryrie, Dispensationalism (Dispensaţionalism), pag. 137.
[8] W. Ward Gasque, ‘Marcion,’ The New International Dictionary of the Christian Church (Noul dicţionar internaţional al Bisericii Creştine), J. D. Douglas – editor (ediţie revizuită; Grand Rapids, Michigan, Zondervan, 1978), pag. 620.
[9] J. N. Darby, The Hopes of the Church of God (Speranţele Bisericii lui Dumnezeu), (London: G. Morrish, n.d.), pag. 106.
[10] C. I. Scofield, Scofield Bible Correspondence Course, (Curs prin corespondenţă al Bibliei Scofield), ediţia a 19-a (Chicago, Moody Bible Institute), pag. 23.
[11] Lewis Sperry Chafer, Dispensationalism (Dispensaţionalism), (Dallas, Seminary Press, 1936), pag. 107.
[12] Lewis Sperry Chafer, Systematic Theology (Teologie sistematică), (Dallas, Dallas Seminary Press, 1975), Vol. 4. pag. 315-323.
[13] Darby, Collected Writings (Culegere de scrieri), Vol. 11, pag. 363.
[14] C.I. Scofield, Scofield Bible Correspondence Course (Curs prin corespondenţă al Bibliei Scofield), (Chicago, Moody Bible Institute, 1907), pag. 45-46.
[15] Ryrie, Dispensationalism (Dispensaţionalism), pag. 40. Sublinieri adăugate.
[16] Dwight Pentecost, Things to Come (Lucrurile care vor veni), (Findlay, Ohio, Dunham, 1958), pag. 529.
[17] S. Lewis Johnson, ‘The Paralysis of Legalism’ (‘Paralizia legitimităţii’), Bibliotheca Sacra (aprilie-iunie 1963), pag. 109. Citat de Gary DeMar şi Peter J. Leithart, The Legacy (Moştenirea), pag. 24.
[18] L. S. Chafer, ‘Dispensationalism,’ (Dispensaţionalism), Bibliotheca Sacra, 93 (octombrie1936), 410, 416, 446-447. Citat în Daniel P. Fuller, Gospel and Law, Contrast or Continuum? The Hermeneutic of Dispensationalism and Covenant Theology (Evanghelie şi Lege, contrast sau continuitate? Hermeneutica dispensaţionalismului şi a teologiei legământului), (Grand Rapdis, Michigan, Eerdmans, 1980), pp. 24-25.
[19] Ernest R. Sandeen, “Toward a Historical Interpretation of the Origins of Fundamentalism,” (“Spre o interpretare istorică a originilor fundamentalismului), din Church History (Istoria Bisericii) 36 (1967), 70. Citat în Gerstner, Wrongly (În mod greşit), pag. 100.
[20] John F. Walvoord, The Rapture Question(Problema înălţării), (Grand Rapids, Michigan, Zondervan, 1979), pag. 25.
[21] Keith A. Mathison, Dispensationalism, Rightly Dividing the People of God? (Dispensaţionalismul, împărţire justificată a oamenilor lui Dumnezeu?), (Phillipsburg, New Jersey, Presbyterian & Reformed, 1995), coperta spate.
[22] Michael Horton, ‘The Church and Israel’ (‘Biserica şi Israelul’), în Modern Reformation(Reforma modern) mai-iunie (1994), pag. 1.
[23] Hal Lindsey, Israel and the Last Days (Israelul şi zilele de pe urmă), (Eugene, Oregon, Harvest House, 1983), pag. 20-30.
[24] Gary DeMar & Peter J. Leithart, The Legacy of Hatred Continues, A Response to Hal Lindsey’s The Road to Holocaust (Moştenirea urii continuă, un răspuns la cartea lui Hal Lindsey – Drumul spre Holocaust), (Tyler, Texas, Institute for Christian Economics, 1989), pag. 26. A se vedea şi Grace Halsell, Prophecy and Politics: Militant Evangelists on the Road to Nuclear War (Profeţie şi politică: evangheliştii militanţi pe drumul către războiul nuclear) (Westport, CT, Lawrence Hill, 1986), pag. 195.
[25] Lisa Pevtzov, ‘Apocalypse Now, Operation Conquest – The Temple Mount Yeshiva’ (Apocalipsa acum, operaţiunea Cucerirea – Muntele Templului Yeshiva), în The Jerusalem Post Magazine, 18 februarie 1994, pag. 6.
[26] ‘Considerations on the Nature and Unity of the Church of Christ’ (‘Consideraţiuni privind natura şi unitatea bisericii lui Hristos), intitulată ulterior ‘primul pamphlet al Frăţiei’ de către W. Blair Neatby, în A History of the Plymouth Brethren (Istoria Frăţiei din Plymouth) (London, Hodder & Stoughton, 1901), pag. 18.
[27] Iain H. Murray, The Puritan Hope: Revival and the Interpretation of Prophecy (Speranţa puritan: renaşterea şi interpretarea profeţiei), (Edinburgh, Banner of Truth, 1971), pag.191.
[28] Ryrie, Dispensationalism (Dispensaţionalism), pag. 63, 65-71.
[29] Ryrie, Dispensationalism (Dispensaţionalism), pag. 67.
[30] Wagner, Anxious for Armageddon (Nerăbdare pentru Armaghedon), (Scotdale, Ontario, Herald, 1995), pag. 89.
[31] Harry A. Ironside, The Mysteries of God(Tainele lui Dumnezeu), (New York, Loizeaux Brothers, 1908), pag. 50-51. Citat în Daniel P. Fuller, Gospel and Law (Evanghelie şi Lege), (Grand Rapids, Michigan, Eerdmans, 1980), pag. 13.
[32] Ryrie, Dispensationalism (Dispensaţionalism), pag. 68.
[33] J. N. Darby, ‘The Apostasy of the Successive Dispensations’ (‘Apostazia dispensaţiilor succesive’), din The Collected Writings of J. N. Darby, (Culegere de scrieri ale lui J.N. Darby) Vol. 2, Ecclesiastical No. 1. William Kelly, ed. (Kingston on Thames, Stow Hill Bible and Trust Depot, 1962). pag. 124-130.
[34] Ryrie, Dispensationalism (Dispensaţionalism), pag. 68, 71.
[35] C. I. Scofield, ‘Introduction,’ (‘Introducere’) The Scofield Reference Bible (Biblia Adnotată Scofield), (Oxford, Oxford University Press, 1909), pag. 5.
[36] J.N. Darby, ‘The Covenants.’ (‘Legămintele), Collected Writings (Culegere de scrieri), Doctrina I. Vol. III. editor William Kelly, (Kingston on Thames, Stow Hill Bible and Trust Depot, 1962). pag. 68.
[37] J. N. Darby, ‘Reflections Upon the Prophetic Inquiry, and the Views Advanced in It’ (‘Reflecţii asupra demersului prophetic şi opiniile pornite de la acesta’), Collected Writings (Culegere de scrieri), Profetic I, Vol. II. pag. 6-7.
[38] Roy Coad, A History of the Brethren Movement (O istorie a Mişcării Frăţiei). (Exeter, Paternoster 1976), pag. 129.
[39] James Barr, Escaping from Fundamentalism (Evadare din faţa fundamentalismului), (London, SCM, 1984), pag. 6.
[40] J. N. Darby, ‘The Character of Office in The Present Dispensation’ (‘Caracterul slujbei în dispensaţia actuală’) Collected Writing (Culegere de scrieri), Eccl. I, Vol. I, pag. 94.
[41] J. N. Darby, ‘The Hopes.,’ (‘Speranţele’) The Collected Writings (Culegere de scrieri), Propfetic I, Vol. II, pag. 380.
[42] J. N. Darby, ‘The Hopes.,’ (‘Speranţele’) The Collected Writings (Culegere de scrieri), Propfetic I, Vol. II, pag. 379.
[43] Clarence Bass, Backgrounds to Dispensationalism. (Grand Rapids, Eerdmans, 1960)
[44] Donald Wagner, ‘Beyond Armageddon’ (‘Dincolo de Armaghedon’). The Link (Americans for Middle East Understanding) (Legătura (Desluşirea Orientului Mijlociu pentru americani), Vol.25 No.4 octombrie-noiembrie (1992), pag. 4.
[45] Oswald T. Allis, Prophecy and the Church (Profeţia şi Biserica), (Philadelphia, Presbyterian & Reformed, 1945), pag. 267. Fuller, Gospel (Evanghelia), pag. 1.
[46] Gerstner, Wrongly (În mod greşit), pag. 43.
[47] Scofield, Scofield, fn.4, pag. 5.
[48] Scofield, Scofield., Prefaţă la Biblia Adnotată Scofield, pag. III.
[49] C. I. Scofield, Addresses on Prophecy (Discursuri despre profeţie), (New York, Chas. C. Cook, 1914), pag. 13.
[50] Scofield, Scofield, fn. 1, pag. 20.
[51] Scofield, Scofield., pag. 989.
[52] Scofield, Scofield., fn. 2, pag. 1115. Sublinieri adăugate.
[53] Scofield, Scofield., pag. 1002.
[54] Scofield, Scofield., pag. 1115.
[55] Scofield, Scofield., pag. 1252.
[56] Scofield, Scofield., fn.1, pag. 922.
[57] Bruce L. Shelly, ‘Niagara Conferences’ (‘Conferinţele Niagara’), The New International Dictionary of the Christian Church(Noul dicţionar internaţional al Bisericii Creştine), editor J. D. Douglas. Ediţie revizuită (Exeter, Paternoster Press, 1978), pag. 706.
[58] Rezoluţia inclusă ca Anexa A în lucrarea Ernest Sandeen, The Roots of Fundamentalism British & American Millenarianism 1800-1930 (Rădăcinile fundamentalismului milenarismului britanic şi american, 1800-1930) (Chicago, University Chicago Press, 1970).
[59] William E. Cox, An Examination of Dispensationalism (O examinare a dispensaţionalismului), (Philadelphia, Presbyterian & Reformed, 1974), pag. 55-56.
[60] Craig A. Blaising ‘Dispensationalism, The Search for Definition’ (‘Dispensaţionalismul, în căutarea definiţiei) din Dispensationalism, Israel and the Church, The Search for Definition (Dispensaţionalismul, Israelul şi Biserica) editori Craig A. Blaising & Darrell L. Bock (Grand Rapids, Michigan, Zondervan, 1992) pag. 21.
[61] Gerstner, Wrongly (În mod greşit), pag. 46.
[62] Hal Lindsey, The 1980’s: Countdown to Armageddon (Anii ’80: numărătoare inversă până la Armaghedon), (New York, Bantam, 1981), pag. 179.
[63] Hal Lindsey, The Final Battle (Bătălia finală), (Palos Verdes, California, Western Front, 1995), coperta spate.
[64] Hal Lindsey, The Apocalypse Code (Codul Apocalipsei), (Palos Verdes, California, Western Front, 1997), coperta spate.
[65] Hal Lindsey, The Late Great Planet Earth (Marea Planetă Pământ de azi). (New York, Bantam, 1970), coperta spate.
[66] Hal Lindsey, The Road to Holocaust (Drumul spre Holocaust), (New York, Bantam, 1989), pag. 195. Pentru alte statistici, vezi George Marsden, Understanding Fundamentalism and Evangelicalism (Înţelegerea fundamentalismului şi evanghelismuli), (Grand Rapids, Eerdmans, 1991) pag. 77, precum şi Michael Lienesch, Redeeming America: Piety and Politics in the New Christian Right(Izbăvirea Americii: pietate şi politică în noua dreaptă creştină), (Chapel Hill, North Carolina, North Carolina Press, 1993), pag. 311.
[67] Lindsey, Planet Earth-2000, Will Man Survive?(Planeta Pământ – 2000, va supravieţui omul?). (Palos Verdes, California, Western Front, 1996), ediţie revizuită. pag. 3.
[68] Lindsey, Final… (Bătălia finală), pag. XIII.
[69] Lindsey, Apocalypse (Apocalipsa), coperta spate.
[70] Lindsey, Planet Earth The Final Chapter (Planeta Pământ, ultimul capitol), coperta spate.
[71] Lindsey, Apocalypse (Apocalipsa), pag. 37. A se compara cu Darby, Collected Writings (Culegere de scrieri), Profetic I, Vol. II. pag. 6-7, 108.
[72] Lindsey, Late… (Planeta Pământ în zilele de pe urmă), pag. 184.
[73] Lindsey, Planet…, (Planeta Pământ, ultimul capitol) pag. 15-16.
[74] Lindsey, Final… (Bătălie finală), copertă faţă.
[75] Lindsey, 1980’s…, (Anii ’80: numărătoare inversă până la Armaghedon), copertă spate.
[76] Lindsey, Final… (Bătălia finală), copertă faţă.
[77] Lindsey, Late… , (Planeta Pământ în zilele de pe urmă) pag. 155; Louis Goldberg, Turbulence Over the Middle East (Turbulenţe deasupra Orientului Mijlociu), (Neptune, New Jersey, Loizeaux Brothers, 1982), pag. 172.
[78] Lindsey, Israel… (Israelul…), pag. 31-48.
[79] Lindsey, Late… , (Planeta Pământ în zilele de pe urmă), pag. 56-58.
[80] Lindsey, Final… (Bătălia finală), pag. 250-252.
[81] Lindsey, Planet…, (Planeta Pământ, ultimul capitol), pag. 264.
[82] Lindsey, Final… (Bătălia finală), pag. 184.
[83] Lindsey, Final… (Bătălia finală), pag. 255-257.
[84] J. N. Darby, ‘The Rapture of the Saints and the Character of the Jewish Remnant’, (‘Înălţarea sfinţilor şi caracterul rămăşiţei evreieşti), Collected Writings (Culegere de scrieri), Profetic. IV, Vol. II, pag. 154.
[85] Lindsey, Road… (Drumul spre Holocaust), coperta spate. Combătut de Gary DeMar şi Peter J. Leithart, The Legacy of Hatred Continues: A Response to Hal Lindsey’s The Road to Holocaust (Moştenirea urii continuă, un răspuns la cartea lui Hal Lindsey – Drumul spre Holocaust), (Fort Worth, Dominion Press, 1989).
[86] Lindsey, Road… (Drumul spre Holocaust), pag. 3
[87] Hal Lindsey, International Intelligence Briefing (Jurnalul Internaţional al serviciilor de informaţii), (Palos Verdes, California, HLM)
[88] Wagner, Anxious… (Nerăbdarea…), pag. 25.
[89] Prepare Ye the Way of the Lord (Pregăteşte calea Domnului), (Jerusalem, International Christian Embassy Jerusalem, 1991), broşură.
[90] Wagner, Anxious… (Nerăbdarea…), pag. 100.
[91] Johann Lukoff, A Christian Response to Israel (Un răspuns creştin pentru Israel), (Jerusalem, ICEJ, 1985).
[92] International Christian Embassy Jerusalem (Ambasada Internaţională Creştină Ierusalim), (Jerusalem, ICEJ, 1993), pag. 7.
[93] International Christian Zionist Congress Proclamation (Proclamaţia Congresului Internaţional Creştin-Sionsit), International Christian Embassy, Jerusalem. 25-29 februarie 1996
[94] International Christian Embassy Jerusalem (Ambasada Internaţională Creştină Ierusalim), (Jerusalem, ICEJ, 1993), pag. 15.
[95] International Christian Embassy Jerusalem (Ambasada Internaţională Creştină Ierusalim), (Jerusalem, ICEJ, 1993), pag. 9.
[96] International Christian Embassy Jerusalem (Ambasada Internaţională Creştină Ierusalim), (Jerusalem, ICEJ, 1993), pag. 9.
[97] International Christian Embassy Jerusalem (Ambasada Internaţională Creştină Ierusalim), (Jerusalem, ICEJ, 1993), pag. 22.
[98] Reverend Audeh Rantisi din Ramallah, într-un interviu înregistrat, mai 1999.
[99] Wagner, Anxious… (Nerăbdarea…), pag. 104.
[100] Ryrie, Dispensationalism (Dispensaţionalism), pag. 214; Craig A. Blaising & Darrell L. Bock, editori – Dispensationalism, Israel and the Church (Dispensaţionalismul, Israelul şi Biserica), (Grand Rapids, Michigan, Zondervan, 1992); Progressive Dispensationalism (Dispensaţionalism progresiv), (Wheaton, Victor, 1993); Robert L. Saucy, The Case for Progressive Dispensationalism (Cazul dispensaţionalismului progresiv), (Grand Rapids, Zondervan, 1993).
[101] Blaising & Bock, Dispensationalism (Dispensaţionalism), pag. 19.
[102] Charles C. Ryrie, The Basis of the Premillennial Faith (Bazele credinţei premilenariste), (Neptune, New Jersey, Loizeaux Brothers, 1953); Dispensationalism Today (Dispensaţionalismul astăzi), (Chicago, Moody Press, 1965); Dispensationalism (Dispensaţionalism) (Moody Press, Chicago, 1995).
[103] Blaising & Bock, Dispensationalism (Dispensaţionalism), pag. 21-23.
[104] Idem, pag. 14-15.
[105] Darrell Bock, citat în ‘For the Love of Zion’ (‘Din dragoste pentru Sion), în Christianity Today (Creştinismul astăzi), 9 martie 1992, pag. 50.
[106] Ryrie, Dispensationalism (Dispensaţionalism), pag. 171, 175, 178.
[107] Idem, pag. 199.
[108] Charles Welch şi Stuart Allen, Perfection or Perdition, An Exposition of the Epistle to the Hebrews (Desăvârşire sau pierzanie, o expunere a Epistolei către Evrei), (London, The Berean Publishing Trust, 1973).
[109] Wagner, Beyond… (Dincolo…), pag. 4.
[110] Dyer, Rise… (Ridicarea…), pag. 128-129.
[111] Idem, coperta spate.
[112] John Walvoord, Armageddon, Oil and the Middle East Crisis (Armaghedonul, petrolul şi criza din Orientul Mijlociu), (Grand Rapids, Zondervan, 1990).
[113] John Walvoord, Israel in Prophecy (Israelul în profeţie), (Grand Rapids, Zondervan, 1962), pag. 129.
[114] Ice & Price, Ready… (Pregătit…), coperta spate.
[115] Mike Evans, Israel, America’s Key to Survival (Israelul, cheia Americii pentru supravieţuire), (Plainfield, New Jersey, Logos, 1980), pag. 221.
[116] Karen Armstrong, Holy War, The Crusades and Their Impact on Today’s World (Războiul sfânt, cruciadele şi impactul lor asupra lumii de astăzi), (London, Macmillan, 1988), pag. 377.
[117] Rosemary Radford Ruether & Herman J. Ruether, The Wrath of Jonah, The Crisis of Religious Nationalism in the Israeli-Palestinian Conflict (Mânia lui Iona, criza naţionalismului religios în conflictul israeliano-palestinian), (San Francisco, Harper, 1989), pag. 176.
[118] Kenneth Cragg, The Arab Christian, A History in the Middle East (Creştinul arab, o istorie a Orientului Mijlociu), (London, Mowbray, 1992), pag. 237-238.
[119] MECC, What is Western Fundamentalist Christian Zionism? (Ce este sionismul creştin fundamentalist occidental?), ediţie revizuită, (Limassol, Cyprus, Middle East Council of Churches, 1988), pag. 13.
[120] Clarence Bass, Backgrounds to Dispensationalism (Fundalurile dispensaţionalismului), (Grand Rapids, Eerdmans, 1960), pag. 31,151.
[121] Citat în Regina Sharif, Non-Jewish Zionism, Its Roots in Western History (Sionism neiudaic, rădăcinile sale în istoria occidental), (London, Zed, 1983), pag. 1, 120.
