Capitolul 3 Bisericile Baptiste de-a lungul veacurilor
Istoria bisericii Domnului ne duce înapoi la primele secole. Isus şi-a stabilit biserica Sa pe parcursul lucrării lui personale pe pământ. În Noul Testament există o abundenţă de dovezi în favoarea temeiniciei acestei afirmaţii. Totuşi, unii oameni nu îi recunosc Domnului Isus onoarea de a-şi fi întemeiat propria biserică şi spun că biserica a început în ziua cincizecimii. Scriitorul prezintă următoarele afirmaţii care arată că Domnul nostru a întemeiat biserica Sa în timpul lucrării lui personale pe pământ şi nu în ziua cincizecimii.
1. Biserica a avut sarcina de a predica înainte de Rusalii (Matei 28:19, 20).
2. Biserica a botezat oameni înainte de Rusalii (Ioan 4:1, 2).
3. Biserica a serbat Cina Domnului înainte de Rusalii (Luca 22:15-20).
4. Biserica a ţinut o adunare electivă înainte de Rusalii (Fapte 1:15-26).
5. A existat un registru al membrilor bisericii înainte de Rusalii (Fapte 1:15).
6. Isus a rostit cuvintele “spuneţi-l bisericii,” înainte de Rusalii (Matei 18:17). Cum poate spune cineva ceva unei biserici care nu există!
7. În ziua cincizecimii s-au adaos 3000 de suflete la numărul bisericii (Fapte 2:41). O biserică trebuie să existe pentru ca alţi oameni să se adauge la numărul membrilor ei.
8. Domnul nostru şi-a lăsat casa (Marcu 13: 34). Prin inspiraţie apostolul Pavel identifică “casa lui Dumnezeu” cu “biserica Dumnezeului Cel viu, stâlpul şi temelia adevărului ” (1 Tim. 3:15).
9. Primul dar spiritual dat bisericii a fost darul apostoliei (1 Cor. 12:28). Biserica trebuia să existe înainte ca apostolii să poată fi aşezaţi în ea.
Scripturile mărturisesc foarte clar că Isus şi-a întemeiat biserica Sa şi a lăsat-o pe pământ când El s-a dus la Tatăl.
Promisiunea
Isus I-a promis bisericii, “şi porţile locuinţei morţii nu o vor birui” (Matei 16:18). Bisericii pe care a zidit-o Isus I s-a promis continuitatea istoriei ei de-a lungul veacurilor. Această promisiune este adevărată indiferent ce spun oamenii.
Noul Testament o carte de istorie a Bisericii
Noul Testament este prima şi cea mai demnă de crezare carte de istorie din întreaga lume. Pe paginile ei sacre regăsim originea şi istoria primară a bisericii. Acceptarea Bibliei din toată inima este primul pas în înţelegerea începuturilor şi a istoriei adevăratei biserici. Ignorarea cu încăpăţânare a revelaţiei scrise a lui Dumnezeu îi va face pe oameni să considere că adevărata “Biserică” este Biserica Catolică iar adevăraţii urmaşi ai Mielului sunt “eretici (rătăciţi).”
De-a lungul veacurilor
Cu mult înainte ca acest scriitor să fi citit despre istoria bisericii într-o carte scrisă de oameni, el a crezut că biserica întemeiată de Isus va dăinui peste veacuri. Mesajul Noului Testament l-a convins de acest adevăr. Cuvintele din Efeseni 3:21 s-au întipărit permanent în mintea şi inima lui “A Lui să fie gloria în biserică prin Isus Cristos acum şi în vecii vecilor.” Cum putem noi crede că biserica Domnului va eşua (va fi distrusă) când El ne-a spus că nu se va întâmpla aşa ceva?
Biserici la fel cu prima biserică din Ierusalim au continuat să existe din acele timpuri şi până astăzi. Promisiunea lui Dumnezeu s-a împlinit. De la începutul bisericii originare nu a fost nici măcar o singură zi în care să nu existe biserici ca aceasta peste tot în lume.
MĂRTURIA ALTORA
Istoria baptistă începe cu prima biserică şi continuă de-a lungul veacurilor. Aceasta nu este o afirmaţie gratuită scornită de imaginaţia baptiştilor. Istoricii de diferite confesiuni recunosc că baptiştii au existat începând de la Cristos în toate veacurile. Următorii oameni mărturisesc originea îndepărtată (antică) a acestui grup non-Protestant şi non-Catolic.
Sir Isaac Newton era convins “că baptiştii sunt singurul grup care nu a simpatizat cu Roma” (Whiston, Memorii, scrise de el însuşi, 201).
Mosheim, învăţatul istoric luteran, datează existenta celor cu convingeri baptiste înainte de Reformă. El a scris: “Înainte de apariţia lui Luther şi a lui Calvin, existau în aproape toate ţările din Europa oameni care în ascuns aderau cu dârzenie la principiile baptiştilor olandezi” (Moshem, Institutes of Ecclesiastical History, III, 200).
Alexander Campbell în dezbaterile ce le-a avut cu Macalla, un presbiterian, a declarat: “Din vremurile apostolice până astăzi, convingerile baptiştilor, şi practica botezului au avut un şir nesfârşit de apărători, şi pot fi aduse dovezi palpabile despre existenţa lor în toate veacurile” (Macalla and Campbell Debate on Baptism, 378, 379, Buffalo, 1824).
Father Gretcher, catolic, după reconsiderarea învăţăturilor Waldoiste, a spus: “Aceasta este adevărata imagine a ereticilor vremii noastre, în special a anabaptiştilor” (D’Anrvers, Baptism, 253).
Caesar Baronius, catolic, cunoscut ca “părintele istoriei ecleziastice,” a spus: ” Waldoiştii au fost ana-baptişti” (D’Anvers, Baptism, 253).
Ioan Clark Ridpath a fost profesor de istorie laUniversitatea DePauw şi un metodist. El a declarat “Nu admit cu dragă inimă că a existat o biserică baptistă în jurul anului 100A. D., chiar dacă fără îndoială existau baptişti atunci, deoarece toţi creştinii erau atunci baptişti” (Jarrel. Baptist Church Perpetuity, 59).
Cardinal Hosius, un membru al Conciliului de la Trent, A. D. 1560, a mărturisit că anabaptiştii au suferit persecuţia timp de 1200 de ani. Într-o afirmaţie binecunoscută istoricilor bisericii el a spus: “Dacă adevărul unei religii este judecat după zelul şi îndrăzneala pe care le dovedesc în suferinţă membrii unei secte, atunci credinţele şi convingerile nici unei secte nu pot fi mai adevărate şi mai sigure decât cele ale anabaptiştilor din moment ce nici una dintre secte nu a fost mai persecutată în aceşti 1200 de ani, sau nu a continuat să sufere mai cu dragă inimă şi mai cu statornicie, şi chiar să se ofere de bună voie la cea mai crudă pedeapsă, decât aceşti oameni ” (Hosius, Letters Apud Opera, 112-113. Baptist Magazine CVIII, 278. May, 1826).
În anul 1819 Dr. Ypeii, professor teologie la Gronigen, şi Rev. J. J. Dermout, capelan al regelui Olandei, ambii membrii erudiţi ai bisericii reformate, au analizat pretenţiile originii apostolice a baptiştilor olandezi. Mărturia lor făcută de bună voie este clară şi convingătoare: “Am văzut că baptiştii care altădată erau numiţi anabaptişti, iar mai târziu menoniţi au fost la origine Waldoişti, şi singurii în istoria bisericii care au onoarea acestei origini. Pe această bază baptiştii pot fi consideraţi ca singura comunitate creştină care a existat din zilele apostolilor, şi singura societate creştină care pe parcursul veacurilor a păstrat curată învăţătura Evangheliei ” (Ypeij en Dermout, Geschiedenis der Nederlandsrhe Hervormde Kerk. Breda, 1819).
Moştenirea baptistă
Baptiştii au un trecut glorios. Ei nu sunt diferiţi pur şi simplu din cauză că sunt încăpăţânaţi. Ei au de păstrat o moştenire câştigată (cumpărat) cu sângele martirilor şi au de proclamat un adevăr din ceruri. Inspiraţi de nobilul exmplu al eroilor de pe tot parcursul însângerat al bisericii şi încrezători în viitor, urmându-l pe Comandantul nostru neînfrânt, să mergem înainte ducând glorioasa lumină a evangheliei până când razele ei strălucitoare vor fi pătruns în cele mai întunecate regiuni ale pământului.
