de Emory Elliott
Profesor Universitar al Universității din California, Distins Profesor de Engleză și Director, Center for Ideas and Society
© National Humanities Center
Introducere
Scopul acestui eseu este de a găsi efectele Puritanismului secolului șaptesprezece din Noua Anglie asupra dezvoltării Statelor Unite ale Americii. Mulțti școlari au dezbătut diferite elemente ale Puritanismului care au persistat în cultura și societatea Statelor unite cu mult după ce Puritanismul din Noua Anglie a fost discutat și recunoscut în următoarele pagini. Totuși, multe dintre formulările verbale pe care clerului Congregațional și Presbiterian timpuriu le-au creat ca căi pentru a se imagina drept oameni speciali în misiunea specială în sălbăticia Noii Lumi, au fost susținute în gândirea socială, politică, economică și religioasă a Americanilor până în prezent. Doi școlari literari și culturali de seamă ai Puritanismului și moștenirii acestuia din Noua Anglie, Profesorii de la Harvard, Perry Miller în anii 1940 și 1950, și mai recentul, Sacvan Bercovitch, au studiat strategiile retorice ale Puritanilor din Noua Anglie și au demonstrat extinderea remarcabilă până unde liderii și clerul au creat mitologia bogată a Creștinismului American pentru a descrie rolul lor Providențial ca noi Oameni Aleși în istoria lumii. Lăsate din generație în generație până în vremea noastră, multe presupuneri legate de promisiunile Domnului pentru Americanii săi aleși au persistat prin Revoluția Americană, Războiul Civil, și toate perioadele de criză, până în vremea noastră. Încă vizibile în multe dintre retoricile religioase și politice în Statele Unite sunt versiunile marii narațiuni ale operei Magnalia Christi Americana (1702) a lui Cotton Mather, unde el proclamă: “Eu scriu Minunile Religiei Creștine, ce zboară din Deprivarea Europei, spre Țărmul Americii.” Această viziune a utopiei Creștine Americane a fost prima dată exprimată de către John Winthrop în scrierile sale din anii 1630 și rămâne vie în multe forme religioase și politice din Statele Unite de astăzi. [Pentru mai multe despre Puritani, vedeți: Puritanism and Predestination.]
Noua Anglie Puritană a secolului Șaptesprezece
John Winthrop în 1620, când William Bradford și mica sa colonie de o sută trei Protestanți separatiști, cunoscuți mai târziu ca Pelerini au ajuns în Noua Anglie pentru a găsi Plantația Plymouth [vezi American Beginnings: 1492 – 1690], ei căutau refugiu dață de persecuția din Europa. După multe greutăți în primii ani, comunitatea de supraviețuitori a avut atât de mult succes, încât în anul 1630, John Winthrop a condus treizeci de mii de oameni pentru a stabili Massachusetts Bay Colony care a devenit mai târziu Boston. Cu Winthrop drept Guvernator, Puritanii, după cum erau numiți de dușmanii lor, au stabilit un guvern și biserici, negociind inițial cu triburile locale pentru pământ; mai târziu ei au decis că Dumnezeu a intenționat ca ei să ia de bunăvoie pământurile. Winthrop a crezul despre el însuși că crează o utopie Creștină unde ei puteau practica religia în pace, iar fiecare congregație să aibă proriul preot ales și legământ cu Dumnezeu. Deoarece Winthrop și mulți dintre adepții săi Puritani au experimentat în trecut conversiile religioase, ei au putut devenii membrii ai bisericii, să voteze și să aibă proprietate proprie. Forma lor de guvernare a ales lideri ca Winthrop pentru a lua decizii cu sfatul magistraților și clerului. Unii școlari au numit această formă de guvernare teocrație.
Pentru a-i înțelege pe Puritani și natura societății lor, este necesar de a înțelege unele principii teologice ale Calvinismului. Ca un teolog proeminent, John Calvin susținea dualismul și credea că fiecare persoană s-a născut în păcat încă de când au moștenit păcatul inițial al lui Adam și Eva. El susținea că de vreme ce Dumnezeu are putere și cunoștințe infinite, El știe tot ce s-a întâmplat vreodată pe pământ și ce se va întâmpla în continuare. Astfel, de vreme ce Dumnezeu știe tot ce a făcut fiecare om, El deja știe cine este predestinat să primească Grația sa, să aibă o experiență de convertire și să petreacă o eternitate în rai. Nicio persoană nu poate schimba ceea ce este predestinat, astfel liberul arbitru nu joacă niciun rol în procesul de salvare. Clerul îi sfătuia pe membrii bisericii să se roage, să studieze Biblia și să spere la bunăvoință, însă trebuie să accepte că dacă un individ nu este predestinat să fie salvat, el sau ea nu poate face nimic pentru salvare. Când o persoană primește bunăvoința, el sau ea își dă seama de puterea experienței, iar o congregație este formată din cei care și-au convertit cu bucurie sufletele ca sfinți. Mulți ar fi trăit vieți virtuoase, însă dacă nu experimentau grația și convertirea, ei nu erau salvați. În timp ce un procent mare din cei ajunși inițial erau sfinți, mulți dintre copii nu erau.
Pentru a fi sigur că liderii bisericii nu erau păcăliți să accepte ipocriți care dau mărturie falsă despre convertirea lor, clerul necesită ca aplicanții pentru apartenență să dea o explicație personală detaliată despre convertirea lor în fața congregației și să răspundă la întrebări. Clerul avea o listă cu elemente specifice despre experiența convertirii pe care se așteptau să o audă, iar când relatarea candidatului nu se potrivea cu modelul, ei îl respingeau. Deoarece mulți care nu au primit bunăvoința au devenit descurajați, clerul a încercat să găsească metode pentru a încuraja buna purtare chiar dacă știau că doar puțini erau cei predestinați pentru salvare. Această problemă de control a celor neconvertiți a creat multe probleme pentru colonie.
Deși majoritatea dintre cei ce au migrat în America în anul 1630 împărtășeau o teologie Calvinistă comună și experiența de a fi fost persecutați în Anglia pentru credința lor, nu au existat nicio unanimitate legat de cum își for practica religia. Fiecare congregație era autonomă și urma regulile proprii, iar fiecare preot avea proprile idei despre cum să aplice diferite doctrine Calviniste. În timp ce Colonia s-a dezvoltat, mulți nu au acceptat Calvinismul sau Creștinismul în sine. Diferite grupări nonconformiste și secte s-au ridicat, inclusiv Quakerii, Anabaptiștii, Millenarienii, Baptiștii, Farmiliștii, Enthuziaștii și Antinomieni. Congregașionaliștii căutau să elimine aceste grupuri din colonie, și au fost de acord cu Rev. Thomas Shepard cum că “răspândirea opinilor contagioase și corupte” ar putea distruge colonia. Asemenea probleme cu diversitatea religioasă au crescut în timp.
Cel mai serios și destructiv caz al nonconformiștilor s-a ridicat în grupul original al coloniștilor și a implicat o familie foarte proeminentă. După ce au imigrat în Boston în 1634 pentru a-l urma pe preotul lor, John Cotton, Anne și William Hutchinson au devenit rapid figuri proeminente în comunitate. William a fost ales primar în curtea din Massachusetts, iar Anne a continuat serviciul ei comunitar ca asistentă și îndrumătoare spirituală pentru femei. În timp ce oamenii descopereau tot mai des că nu primea bunăvoința și alții înscenau convertirea, tot clerul a încurajat oamenii la rugăciune, studierea scripturilor și așteptarea bunăvoinței și convertirii. Familia Hutchinson l-a urmat pe Cotton din Anglia din cauza predicii sale briliante și a hotărârii sale ferme pentru doctrina Legământului Bunăvoinței ce ținea grația lui Dumnezeu drept singura salvare. Însă această doctrină era frustrantă pentru mulți care simțeau că trăirea unei vieți virtuoase plină de fapte bune ar trebui să ajute la primirea salvării. Pentru a înmuia doctrina strictă a predestinării, unii preoți au început să predice ceea ce familia Hutchinson recunoșteau drept Doctrina Lucrurilor – o erezie din teologia Calviniană. Atunci când Rev. John Wilson, care era pastorul congregației în care Cotton preda, părea că merge mult prea departe în direcția sugerării că faptele bune ar putea duce la salvare, familia Hutchinson a fost revoltată. Wilson era unul dintre cei câțiva preoți care au început să predice ceea ce ei numeau “doctrina pregătirii inimii.” Ei spunea că Dumnezeu nu este atât de dur încât să nu dea nicio speranță pentru a se ajuta singuri pentr pregătirea bunăvoinței și faptelor bune și comportamentului cuvenit pentru calea salvării. Deranjată de erezia pe care a auzit-o, Anne a început să țină săptămânal întâlniri în casa ei pentru a discuta teologia. Ea credea că Wilson și ceilalți pregătitori respingeau Doctrina Predestinării și incitau la erezie. Ea și soțul ei au adunat alți oameni care vroiau să-l înlăture pe Rev. John Wilson, însă clerul a intervenit și i-a declarat pe Hutchinson eretici în schimb. Opus soțului ei, ea a refuzat să se căiască și a fost astfel judecată, apărând deasemenea dovezi cum că ar fi îndrăgostită de Cotton. Cotton a fost nevoit să o condamne, iar ea a fost excomunicată. Când Anne și familia ei a fost înlăturați în anul 1638, ei s-au mutat în Rhode Island timp de cinci ani, iar apoi la New York, unde familia ei înafară de unul a fost ucisă într-un atac de-al indienilor.
Cât timp cazul Hutchinson este cel mai faimos dintre multe întâmplări teologice și politice ce au avut loc în primele decenii ale coloniilor, Roger Williams era deasemenea deranjat de prepararea doctrine, iar el a disputat folosirea tipologiei Biblice pentru construirea unor astfel de noțiuni ca Puritanii care era Oameni Aleși și Boston-ul ca fiind noul Zion. În plus, el a provocat rolul clerului în problemele politice și judiciare, deoarece credea în separarea bisericii de stat, și s-a opus cu tărie luării pământurilor de la oamenii Nativi fără compensație. Dezbaterile sale cu John Cotton, l-au făcut pe Williams să plece din Massachusetts și să stabilească o colonie în Rhode Island. Încă un om al clerului, Thomas Hooker, s-a implicat într-o dispută mare cu John Winthrop despre franciza politică. Cât timp Winthrop susținea că doar cei ce au fost convertiți puteau membrii ai bisericii, să voteze și să participe în guvern, Hooker susținea că orice bărbat adult ce deținea o proprietate ar trebui să aibă dreptul de a vora și să aibă un oficiu în ciuda apartenenței bisericești. Hooker a pierdut acest argument și și-a mutat congregația la Connecticut. Utopia pașnică pe care Winthrop și-a imaginat-o nu a devenit niciodată realitate deoarece asemenea conflicte interne și fiviziuni au ținut comunitatea în dezordine timp de multă vreme. În ciuda acestor probleme interne, totuși, vizitatorii din Noua Anglie a anilor 1650 au descris comunitățile agricole înfloritoare ca fiind evlavioase, familii muncitoare acolo unde statul și biserica se părea că lucrează împreună. Unii dintre școlarii Puritani, asemeni lui Bercovitch în lucrarea sa The American Jeremiad și Bernard Bailyn în The New England Merchants in Seventeenth Century, au observat cu succesul economic dobândit de colonie în anii 1650 a generat un pre-capitalism mental în Noua Anglie. Prina recunoaștere a unor asemenea legături a fost propusă de către sociologistul și economistul German Max Weber, care a argumentat în cartea sa, The Protestant Ethic and the Rise of Capitalism (1930), că Calviniștii se bazau pe muncă și fapte bune drept semne ale cetățeanului modern care formau fundația pentru ridicarea capitalismului la sfârșitul secolului optsprezece.
În 1649, nonconformiștii Puritani din Anglia au răsturnat monarhia și l-au executat pe Carol I, iar Oliver Cromwell a guvernat Protectoratul în anii 1650. După moartea lui Cromwell, guvernul Puritan s-a slăbit, Carol II întorcându-se din Franți și reinstituind monarhia. Imigragrea în Noua Anglia a fost accelerată după ce Puritanii au pierdut puterea în Anglia, iar tensiunile s-au ridicat din nou când noi veniții nu puteau îndeplinii standardele stricte ale convertirii și apartenenței biserii, fiindu-le respins pământ și drepturi de vot, care erau rezervate doar celor convertiți. Asemenea privilegii erau deasemenea reținute de la acei urmași ai primilor pelerini care nu au experimentat convertirea. Cât timp clerul a încercat să susțină doctrinele și principile originale Calviniste , diviziuni mari au avut loc și mulți dintre membrii bisericii vechi au început să ceară ca copiii lor să primească un loc în biserică astfel încât ei, în ciuda străinilor, să beneficieze de bogăția coloniei. Un sinod (consiliu bisericesc) a fost ținut în anul 1662, iar Calea de Mijloc a doctrinei Legământului a fost concepută pentru a permite strănepoților fondatorilor să fie botezați chiar dacă părinții lor nu au fost convertiți. Anii 1660 au marcat o tranziție semnificativă de la febra religioasă și încrederea slabă ce a apărut în biserici și comunități.
De-alungul aniiloe 1670 și 1680, clerul din Noua Anglia a luat multe dintre textele sale din Cartea lui Jeremiah în care profetul îi critică pe Evrei pentru pierderea zelului religios și favorii lui Dumnezeu. Școalrii din secolul douăzeci, asemeni lui Perry Miller, au numit aceste ceremonii drept “Jeremiade.” Genul lor urmează formula standard: reculegerea bucuriei și febrei inițiale a comunității; purificarea populației de păcatele recente și prezente; cererile pentru ca congregația să se căiască și să se roage pentru iertare; și asigurările că Dumnezeu îi va ierta pe Aleșii săi și va readuce armonia. Deoarece Puritanii credeau că Biblia și Natura ar trebui să fie studiate îndeaproape pentru semnele intenților lui Dumnezeu, ei au fost alarmați de o serie de evenimente teribile care s-au petrecut în acești ani: cutremure, molimi, furtuni violente, explozii și incendii în oraș și pe nave, crime și suiciduri, toate dovedind mânia lui Dumnezeu. Puține titluri ale ceremoniilor din acele decenii indică temele și tonul: Righteousness Rained from Heaven; Days of Humiliation, Times of Affliction; The Day of Trouble is Near; și Nehemiah on the Wall in Troublesome Times. Cel mai devastator eveniment din aceste decenii a fost războiul Regelui Philip dintre anii 1674-1676 ce a rezultat din decenii în care Englezii au luat pământurile Indiene. Acest război cu oamenii Wampanaoag, a căror lider, Metacomet, era cunoscut ca Philip de Englezi, a rezultat în pierderea a zece la sută dintre soldații din ambele părți, la fel și mulți civili, făcându-l cel mai sângeros război din America de Nord.
În ciuda asigurărilor de la sfârșit ale jeremiazilor, clerul și cei mai bătrâni membrii ai bisericii au început să se plângă de continua cădere în interes din cadrul congregaților. De vreme ce acei emigranți din Anglia nu se alăturau bisericilor, Boston și multe alte comunități deveneau mai mult seculare, iar oamenii mai materialiști. Probabil că cea mai mare lovitură pentru membrii bisericii, totuși, a fost decizia din 1684 luat de către Curtea Cancelariei din Londra de a revoca Contractul din Massachusetts Bay, fapt ce a pus toate pământurile deținute de coloniști sub controlul lui Carol II. În 1686, James II l-a numit pe Edmund Andros ca primul guvernator roial din Massachusetts, el aducând cu el clerul Anglican și mulți membrii ai Bisericii Angliei. Pentru prima dată în viața lor, Congregaționaliștii au auzit imnurile Anglicane în bisericile lor. Unde Andros a insistat ca slujbele Anglicane să fie ținute. Pierderea Contractului și venirea lui Andros a dus controlul Puritan al regiunii la sfârșit. În 1689, când au apărut veștile că William of Orange a preluat tronul Angliei, liderii Puritani l-au arestat pe Andros și l-au trimis în Anglia, unde a fost eliberat. Pentru o scurtă perioadă de timp, părea că Puritanii conduceau din nou, însă nu cu mult după aceea a apărut un alt guvernator roial, William Phipps. Însă a fost un alt episod în declinul căii Puritane – iluziile vrăjitoriei, judecățile și execuțiile din vara anului 1692.
De-alungul istoriei coloniei, au existat regulat acuzații de vrăjitorie, însă aceste cazuri erau deobicei executate rapid și în liniște. Clerul deschidea o anchetă și deobicei îl trimiteau pe acuzat pentru a fi examinat de un alt preot dintr-o parohie învecinată. În timpul acestor intervale, acuzatorii deseori își schimbau acuzațiile astfel încât să fie conform nevoilor personale sau financiare. Cu excepția unui număr mic de cazuri, acuzațiile erau deobicei retrase. În cazul lui Salem, alte forțe au lucrat, iar școlarii au avut multe teorii diferite, despre ceea ce a cauzat acest eveniment: conflicte între vecini și familii; dispute economice și politice; neliniștea între tineri; conflicte între sexe; și posibilitatea unei divizări a clasei crescute între cler și figurile de bază pe de o parte și săracii pe de alta. Cu siguranță, multele probleme ale ultimelor două decenii au produs o atmosferă grea ce a generat multă frică și paranoia. În Mai, Guvernatorul Phipps a înființat o Curte care să conducă investigațiile, însă nu a făcut nimic care să oprească nebunia. După patru luni, el a suspendat Curtea, însă nu și atrocitățiile care au fost comise. Printr-o mișcare fără precedent, magistrații au exclus clerul, care a primit mereu sarcina vrăjitoriei, de la participarea investigațiilor. Prima execuție a apărut în Iunie, iar până la sfârșitul lunii Septembrie au fost spânzurate douăzeci de persoane, iar alte cel puțin patru au murit în închisoare. În cei trei ani care au urmat, familiile victimelor au dat în judecată oficialii și au câștigat cazurile, toți recunoscând imediat ce catastrofă s-a produs. Câțiva oficiali publici au declarat scuze în public. Până în 1695, nu mai exista aproape nimic din societatea Puritană care a fost atât de măreață.
Impactul Luminării în Noua Anglie
Cu Noua Anglie ferm sub conducerea Engleză și o nouă viziune cosmopolitană asupra lumii din partea Europei au transformat orașele ca Boston, deținuite cândva de Puritani. Până în 1730, ceea ce a rămas din Puritanismul American era împărțit în trei secte Protestante. În primii ani ai secolului optsprezece, majoritatea dintre bisericile Congregaționale din Noua Anglie au început să liberalizeze și să adopte strict doctrinele Calviniste; în timp ce încercau să deschidă bisericile pentru mai mulți membrii noi, acest cler liberal era numit “Vechea Lumină.” Cei ce au continuat să practice o versiune a Calvinismului practicată de Winthrop și Mathers au fost numiți “Vechii Calviniști”. În anii 1730 și 1740, Americanul Jonathan Edwards și preotul Englez George Whitfield au condus primii rivali religioși în timpul a ceea ce avea să fie numită drept Marea Trezire. Folosirea lor a imaginilor, miturilor și structurilor verbale ale ceremoniilor Puritane au ținut jeremiada vie. Mii de oameni din coloniile din sud au învățat despre retoricitatea păcatului și salvare, despre chemarea persoanlă și misiunea comunală. Preoții care au însoțit această nouă versiune evanghelică a lui Calvin erau numiți “Noile Lumini.” În ciuda acestor dezvoltări, moștenirea Puritanismului American continuă să fie întreținută de mândria colonială și ambiția pe care Noua Anglie le avea în secolul șaptesprezece. Asemenea însușiri ar putea fi într-un final identificate de alții ca fiind spiritul străinilor numiți “Yankei”.
În cei doi ani dinaintea Revoluției Americane, [vezi Religion and the American Revolution] în ciuda abuzurilor Engleze ca Actul Stamp, Masacrul de la Boston și Petrecerea de Ceai de la Boston, clerul Protestant a jucat un rol cheie în ridicarea populației, dintre care mulți nu erau siguri despre mersul la război cu Anglia. Când Parlamentul a dat legea Port, câțiva oameni ai clerului au ținut o zi de post tradițională Puritană și au predicat jeremiade invocând imagini Biblice ale Englezilor drept unelte ale “Satanei”, care l-a aruncat pe Regele Geroge, “marea Curvă a Babilonului,” pentru a a-i încăleca “marele ei dragon roșu” asupra Americii. Despre acest eveniment, Thomas Jefferson a declarat: “Această zi de post și umilință a fost ca un șoc electric prin colonii.” John Adams l-a rugat pe Abigail să-i convingă pe preoții locali să predice succesul Revoluției regimentului negru clerului. În anii 1770 și 1780, viziunea unui destin sacru descris de Puritani a devenit o parte din tacticile și discursurile politice în timpul și după război și până chiar și în scrierile lui Thomas Paine. În timpul Războiului Civil din secolul al nouăsprezecelea, clerul din ambele părți a folosit din nou jeremiada pentru a inspira susținerea cauzei lor. Defapt, în fiecare război în care Statele Unite s-a implicat, ceremonii și discursuri despre manifestarea Americană a destinului au fost centrale pentru discursurile de război.
Timp de mai bine de două sute de ani, În adresările Statului Uniunii și orațiunile din Patru Iulie, Președinții Americani au predicat asemenea jeremiade. Ei urmează jeremiada familiară: trebuie să avem grijă la dușmanii noștri care plănuiesc să ne distrugă; trebuie să acceptăm golul dintre ideile și realitățile noastre; și trebuie să respingem corupția, lăcomia și egoismul, împreună cu alte păcate; și între-un final, trebuie să lucrăm împreună pentru reabilitarea superiorității noastre printre națiunile lumii. Cu Dumnezeu de partea noastră, vom continua Visul American și vom îndeplini Destinul nostru sacru. Sacvan Bercovitch argumentează deasemenea, la fel ca Max Weber în secolul nouăsprezece, că dorința din societatea Puritană de a lucra din greu în chemarea pământească în timpul căutării salvării spirituale funcționează bine cu spiritul capitalismului. Încă de la început, Puritanii au avut dificultate legată de separarea bunăvoinței lui Dumnezeu și profiturilor. Cei care păreau a fi evlavioși erau oamenii bogați. Una dintre ceremoniile lui Samuel Wilard avea ca scop apelul la pragmatismul religios al oamenilor, membrii a ceea ce era cunoscută drept biserica negustorilor. În timp ce puritanii nu au citit deloc ceva scris de Weber sau Bercovitch și au avut dificultăți în înțelegerea argumentelor lor, comportamentul lor au reflectat o recunoaștere inconștientă a căilor pe care chemarea spirituală și chemarea materială, după cum le numea ei, ar putea aduce recompense pământești și divine în același timp.
În secolele douăzeci și douăzeci și unu, jeremiada a persistat din cauza eficacității sale constante în creerea imaginilor mitice ce inspiră idealul și motivează acțiunea. În lucrea sa “I Have a Dream Speech,” Rev. Martin Luther King Jr a prezentat Statele Unite ca pe o țară măreață cu tradiții religioase puternice care au ieșit de sub control. El a cerut o întoarcere la ideile originale ale egalității sociale exprimate în Declarația de Idependență, implorând o restructurare a Visului American al libertății și egalității pentru toți bărbații și femeile. Mulți scriitori americani ai ultimilor o sută de ani au adoptat schema jeremiadei pentru a compune asemenea lucrări ca The Great Gatsby și pentru a examina eșecurile națiunii, simbolizate în acea nuvelă de către ochipa de baseball Chicago Black Sox și scandalul acesteia din 1919. O listă de nuvele și piese Americane de la Melville la Morrison care urmează forma jeremiadă ar fi foarte lungi. Încă de căderea World Trade Center, o gamă de cărți non-ficționale au apărut pentru a critica eșecurile societății Americane care au dus la dezastru și pentru a căuta răspunsuri pentru restaurarea țării la o stabilitate și securitate timpurie. Multe cărți despre mediu urmează deasemenea formula eșecului, vinei, reformei și proiecților unui viitor care îndeplinește scopurile și ideile orginale.
Atât de puternice și îndurătoare sunt aceste influențe Puritane în cultura Americană, încât au devenit o parte din identitatea Americană. Mulți oamenii din alte țări îi identifică pe Americani drept Puritani, și în ciuda procentelor mari ale populației Statelor Unite care a venit de peste ocean, mulți dintre ei îmbrățișează unele valori puritane asemeni orelor multe de muncă grea, puține vacanțe și zile libere, mândrie în muncă și trimiterea acestor valori mai departe copiilor. După cum au înțeles și Fondatorii Puritani, sensul Americii este o promisiune care rămâne mereu îndeplinită, fie că era promisiunea libertății religioase sau una de oportunitate economică, era un vis care făcea pericolele Atlanticului și sălbăticiilor necunoscute demne de risc. Cât timp lucrările literaturii Americane lamentează deseori eșecul visului American și porțiuni ale populației ar putea deveni uneori prea încrezători îbn promisiunile sale false, părinții, în special cei recent imigrați, continuă să-și învețe copiii să aibă credință în posibilități, muncă și să rămână optimiști asupra viitorului deoarece visul ar putea să li se îndeplinească. Cât timp asemenea credințe persistă, ritualurile puritane ale căinței naționale, renașterii și reînoirii vor continua.
Discuție ghid pentru Student
Există multe provocări în prezentarea acestui material care sunt esențiale înțelegerii societății și culturii Statelor Unite, însă sunt atât de distante și stranii pentru studenții din zilele noastre.
1. Cea mai dificilă este doctrina predestinării, pe care mulți o consideră ca fiind absurdă. Nu ajută cu nimic faptul că Calvin îi asigură că un număr mic de oameni vor merge în rai, iar majoritatea nu. Ei întreabă cum poate Dumnezeu să trimită în iad o persoană care a dus o viață bună, s-a rugat pentru bunăvoință și nu a rănit pe nimeni? Logica rigidă a lui Calvin a făcut totul dificil pentru mulți lideri, cler ori civili. Frustrarea tinerilor a dus deseori la depresie și suicid. Poate că l-ar ajuta pe student să discute situații similare ce cauzează probleme astăzi.
Deasemenea. Mulți oameni care înțeleg că nimic din ce fac nu duce la salvare, deseori adoptă această viziune fatalistă drept rațiune pentru orice își doresc, astfel devenind dificil să fie controlați de părinți și cei care guvernează. De aceea doctrina pregătirii pentru bunăvoință a părut binevenită pentru cler și lideri.
2. Pentru care care consideră întreaga noțiune de predestinare ca fiind prostească și nedreaptă, i-ați putea ruga să se gândească la alte căi prin care predestinarea continuă să le influențeze viețile. Principiile lui Darwin, Freud și Marx se apropie să constante că noi oamenii sunt săraci prin naștere, sau prin genele noastre, sau prin caracteristicile noastre psihologice din cauza lucrurilor care s-au întâmplat înainte să ne naștem. Cum sunt aceste teorii diferite față de cele ale lui Calvin?
3. Întrebarea controversată a relației Puritanismului între și ridicare capitalismului este una care a general multe dezbateri printre școlari. Au existat cei care au argumentat asemeni lui Andrew Delbanco, care a spus că Puritanii căutau o scăpare de ridicarea modernismului și doreau să se întoarcă la lumea Creștinilor timpurii. Ei erau oripilați față de noțiunea că au ajutat la crearea lumii moderne. Iar apoi sunt cei ca Bercovitch și Edmund Morgan, printre alții, care au argumentat că Calvinismul încuraja viețuirea într-o viață virtuoasă și productivă cu speranța salvării.
4. Prima Mare Trezire a adus multe discuții în timp ce stabilea însușirile fundamentaliste și evanghelice ale Creștinismului American ce continua să joace asemenea roluri importante în societatea, cultura și politicile noastre.
5. Idea Puritană de Americani ca fiind al doilea Popor Ale al lui Dumnezeu a jucat un rol important și lung în opinile Americanilor despre propria țară și despre viziunile celor de peste oceane despre modul în care Statele Unite a preluat ideea de Oraș pe Deal. Aceste probleme ar trebui să genereze multe discuții despre patriotism, războiae Americane și imperialism.
6. Este util să-l fac pe un student să se gândească despre modurile în care funcționează literatura și filmul contemporan folosind deseori forma jeremiadei retorice și unele structuri logice Calvine pentru lucrările lor. Pentru a-i motiva pe cei care par indiferenți, deseori caracterul erou folosește jeremiada pentru a-i face pe alții să fie responsabili. Deasemenea, divizia binelui și răului cu puțină atenție față de posibila creștere de mijloc este deasemenea foarte Calvinistă.
Emory Elliott este un Profesor Universitar la Universitatea din California, Distins Profesor de Engleză și Director al Centrului de Idei și Societate. El a fost un pionier al National Humanities Center în anii 1979-80. Publicațiile sale recente includ The Cambridge Introduction to Early American Literature (2002) and The Literature of Puritan New England, in The Cambridge History of American Literature series, Vol. I. (1996). Pentru Aesthetics in a Multicultural Age (2002), el a fost co-editor și autor al Prefaței și Introducerilor.
