de Martin Brown
În studile mele despre decretul Bisericii Angliei, am fost provocat de multe ori de alţii legat citirea persistentă a Teologiei Puritane. De-alungul anilor petrecuţi la colegiu (cinci deja), a existat o dorinţă crescută în mine de a da un răspuns pentru acest capriciu absurd al teologiei. Acest lucru a ajuns de curând într-un punct în care am stat jos şi am scris următoarea apologetică. Se poate ca printre studenţi, fie la Universitate sau Colegiul Teologic, această scurtă lucrare să fie foarte utilizată. Dacă îi încurajează pe unii, atunci îi voi fi îndatorat lui Dumnezeu. Dacă îi va duce la acei vechi preoţi Puritani, dacă reuşeşte cumva să schimbe insulta din titlul “Puritan”, atunci îi voi fi veşnic îndatorat lui Dumnezeu pentru bunăvoinţa lui nemărginită.
La începutul acestei apologetici, este necesar de a defini cu precizie despre ce este vorba. Nu încerc deloc să câştig convertiţi pentru citirea Teologiei Puritane. Mai degrabă, eu doar dau motive pentru acea citire, ale Puritanilor ce ocupă o mare aprte din interesele mele. Următorul lucru trebuie aşadar citit cu asta în minte. Acesta nu este un eseu polemic. Nu încerc să marchez puncte într-o dezbatere, sau să câştig un argument.
În primul rând, voi trata problema dacă Puritanii sunt o risipă de timp şi effort sau nu, pe baza faptului că sunt de necitit din punct de vedere stilistic, lingvistic şi teologic. În al doilea rând, voi lua în considerare sugestia conform căreia Puritanii nu sunt doar de necitit, ci şi periculoşi. Astfel cineva este mereu acuzat ca fiind închis în secolul şaptesprezece, luptând lupte vechi şi inevitabile. În al treilea rând, aş vrea să menţionez unele dintre cele mai mare benificii care sunt, cred, derivate din studiul asupra acestor Sfinţi. Alte lucruri vor apărea fără îndoială în timp ce înaintăm, însă acestea vor forma cele trei puncte importante ale mele.
Mai înainte de toate, să ne întrebăm dacă citirea Pruitanilor este o pierdere de timp din cauza antichităţii lor. Eu sunt de părere fără ezitare că atât limba cât şi stilul scriitorilor Pruitani îi fac o sarcină formidabilă de a-i citi. Însă trebuie adăugat că teologii, până şi cei din zilele noastre, sunt predispuşi la acuzarea că limbajul şi stilul lor îi fac de necitit. Încearcă să citeşti Dogmele Bisericeşti ale lui Barth sau lucrarea The Two Horizons a lui Thiselton, în timp ce aştepţi să se curgă apa pentru baie, într-o seară! Adevărul este că eu nu susţin o cititre ocazională a lui Charnock sau Owen, ci mai degrabă un efort mai serios pentru a înţelege ceea ce spun ei. Acesta este studiul, şi asta înseamnă luare problemelor lingvistice şi stilistice în serios şi să fi pregătit de a le stăpâni. Aceasta este o provocare pentru noi toţi, fie dacă citim Baxter sau Barth, Charnock sau Kung.
Cu toate acestea, trebuie deasemenea evidenţiat faptul că nu toţi Puritanii au scris în limbajele academice avansate ale lui John Owen. Cred că mulţi critici ai Puritanilor ar fi surprinşi să afle cât de citiţi sunt anii Puritani. Încearcă, de exemplu, lucrarea The True Bounds of Christian Freedom a lui Samuel Bolton. Indiscutabil editorii ai ediţiei curente Banner or Truth au vrut să introducă un sistem al paragrafării ce nu se găseşte în ediţia originală din anul 1645, însă limbajul, deşi nu cel al secolului douăzeci, nu este deloc de neînţeles.
Însă credincioşii sunt eliberaţi de legea ca un legământ al vieţii şi morţii. Aşadar ei sunt eliberaţi de blestemele şi ticăloşenile legii. Legea nu ar nimic de a face cu ei ca o atingere eternă a statului şi condiţiei. Dacă erai întradevăr sub lege sub forma unui legământ, condamnarea te-ar fi prins din urmă, nimic altceva decât condamnarea. (p. 30)
Acum compară aceasta cu ceva mai consistent de la marele John Owen:
În toată mulţimea de oameni răi şi ticăloşi cu care este infectată lumea, nu există nimeni atât de stigmatizaţi pentru răutate ca cei care sunt nerecunoscători pentru beneficii singulare. Dacă oamenii sunt nerecunoscători între ei, dacă ei nu au o dragoste mare pentru ei, care îi mântuieşte de la moarte, şi îi instaurează într-o moştenire bogată, aceast fiind prin multă muncă şi sacrificiu; omenirea, fără vreun regret, îi condamnă la mari mizerii decât cele din care au fost eliberaţi. [Works I, p. 165]
Diferenţa este clară! Însă trebuie ştiut că acest lucru este din cauza faptului că cu toate că am citat din celem ai academice şi şcolare lucrări ale lui Owen, citatul din Bolton este dintr-o lucrare mult mai populară. Problema este că există Puritani şi Puritani, şcolari şi pastori, polemici şi religioşi. Ocazional, stilul lingvistic al Puritanilor transmise o citire foarte dificilă. Însă nu accpt acuzaţia că acest lucru face studiul lor o pierdere de timp. Dacă era aşa, atunci am putea scăpa la fel şi de literatura teologică, inclusiv de autorii contemporani. Dacă dorim aur, atunci trebuie să fim pregătiţi să săpăm pentru el. Nu se găseşte stând pe pământ ca noi să-l adunăm fără efort. Antichitatea ocazională din literatura Puritană nu ne îndeamnă să o respingem, ci mai degrabă să avem grijă când o citim. Bineînţeles, acest lucru este contrar spiritului veacului în care se caută mai mult ceea ce este instant şi automat. Însă Creştinii (şi în special cei angajaţi în studiul teologic) trebuie să fie pregătiţi să folosească acea raţiune şi intelect pe care Dumnezeu i le-a dăruit.
Însă nu pot lăsa acest punct fără a acorda puţină atenţie conţinutului teologic al literaturii Puritane. Unii au spus că Puritanii au predat o teologie după bunul plac, fapt ce este acum irelevant. Am mers mai departe, se spune, având nevoie de teologia zilelor noastre. Acum există un element al adevărului în această observaţie care este demn de luat în seamă. Însă temele măreţe ce i-au preocupat pe scriitorii Puritani sunt temele ce vor să fie predicate şi predate astăzi. Accentul experimental ce i-a marcat pe Puritani este foarte relevant pentru un an în care oamenii caută din toate puterile experienţa spirituală. Mă îndoiesc că sectele Mistice sau Estice, atât de comune astăzi, s-ar fi bucurat măcar de jumătate din succesul pe care îl au în rândurile tinerilor, dacă Biserica Creştină predică că Calvinismul viu şi experiemental găsit în Evanghelismul de astăzi al Puritanilor este atât de des pur mental. Ducem lipsa unei spiritualizări adânci şi solide. Puritanii, nu cunoşteau asemenea lipsuri. Când a fost ultima dată când un Creştin a primit o scrisoare de la pastorul său, de genul căreia Samuel Rutherford obişnuia să scrie? Ascultaţi următorul fragment pentru spiritualitate:
Stăpâna, Bunăvoinţa, mila şi pacea fie cu tine. Mă bucur că i-ai oferit lui Hristos dragostea ta; dă-i tot mai multă dragoste în fiecare zi. O, dacă aş avea un rău de dragoste, o mare de dragoste ce nu seacă niciodată, să i-o dau doar Lui! Însă ce păcat, Hristos a avut frumuseţe pentru mine, însă eu nu am avut dragoste pentru el! Ce dureros este să-l văd pe Hristos în frumuseţea Sa, iar apoi să vreau o inimă ca să-L iubesc! Însă văd, trebuie să nu fim răsplătiţi deloc până nu ne-o dă Hristos. Ce bine ar fi dacă El ar goli aceste valori şi al da case acelor suflete sărace, ale acestor ticăloşi pe care îi urmăm! Într-adevăr, nu văd nicio obiecţie în rai sau pământ prin care să creez atât de multă dragoste pe care o am, pentru Hristos… (Scrisoarea 153, în ediţia Thomas Smith publicată în Edinburgh, 1881).
Sau din nou, când a fost ultima dată când ai citit o carte evanghelistică de calibrul lucrării The Christians’s Great Interest a lui Guthrie? Este adevărat că aceste lucrări sunt din secolul şaptesprezece, însă mesajul lor nu poate fi mai relevant! Este o nedreptate mare în zilele noastre, ce spune că Puritanii predau nu mai mult decât Calvinism rece şi fără viaţă. Adevărul este exact opus. Spiritualitatea şi căldura lor îi pun la respect me mulţi dintre autorii din zilele noastre.
Este o muncă grea, însă nu se poate spune despre Puritani că sunt o risipă de timp. Mesajul lor, în mare parte, este relevant; orice poate să se bucure de el. Totuşi, trebuie să fie pregătit să muncească din greu pentru acesta.
Ne întoarcem a doua oară pentru a da piept cu acuzaţia că Puritanii nu sunt doar inutili, ci şi periculoşi. Sunt de acord! Bineînţeles că sunt periculoşi. Însă asta nu înseamnă că nu trebuie să nu-i citim. La urma urmelor, teologii moderni sunt deasemenea periculoşi, şi probabil este corect să spunem că ei duc lipsa de baze religioase stricte, fapt ce-i face şi mai răi ca Puritanii. Pericolul ar trebui să rezulte în grijă nu abuz, mai degrabă decât o respingere a ceea ce este periculos. Medicamentele sunt periculoase, de aceea le folosim doar sub atenţie medicală. Însă care sunt pericolele, şi cum pot fi depăşite? Încep să-i iau acum în considerare pe cele ce sunt principale.
Poate că la sâfşitul tuturor pericolelor se află acea eroare fundamentală îndreptată spre Puritani cu o lipsă de criticism adecvat. Deoarece Puritanii sunt deseori recomandaţi pentru credinţa lor, cititorul putând începe să-i citească ignorând faptul că citeşte lucrările oamenilor. Puritanii, ca şi noi, sunt predispuşi greşelilor. Aşadar este important să apelăm la Puritani cu mintea ascuţită şi pregătită să testăm ce citim în Scriptură. Dacă facem asta, vom evita să cădem victimă unui pericol serios. Trebuie să avem grijă deasemenea că punem ceea ce citim într-un context istoric adecvat. Dacă eşuăm să facem asta, s-ar putea să nu înţelegem ce am citit, deoarece fără atenţie la contextul istoric, ne vom distanţa de ceea ce autorul vrea să spună. Acest lucru este foarte important atunci când citim lucrările ce au fost scrise pe vremea dezbaterilor teologice, deşi nu este atât de crucial atunci când citim material non-controversant.
O pericol este şi simpla ducere a vechilor lupte iar şi iar. Ca un membru al Societăţii Reformatoare Protestante, la fel şi un cititor al Puritanilor, sunt de părere că această acuzaţie este repetată deseori. Însă problema este că multe dintre controversele cu care se confruntă Biserica astăzi sunt doar urmările celor vechi. Una dintre cele mai vechi controverse înaintea noastră în carte este cea Arminiano-Calvinistă. Şi totuşi a rămas cu noi, deoarece predica evanghelistă din ziua noastră este deseori doar un decisionism vag bazat pe vechile obiceiuri ale Arminianismului. Din nou, unii ar zice că a simţi şi a vorbi cu tărie împotriva Bisericii Romei, nu se cuvine; trăim într-un veac al efortului Ecumenic, şi cu siguranţă este responsibiltatea tuturor Creştinilor de a lăsa deoparte controversele trecutului şi să se unească din nou ca un singur trup. Însă asta nu va funcţiona. Deoarece adevărul simplu este că Biserica Romei încă menţine acele doctrine care duc la dezbaterea istorică. Ei încă predau o înţelegere sacrificată a aşa numitei Mese, venerarea Maicii şi sfinţilor, şi sistemul sacramental. Nu, luptele din trecut sunt cu noi astăzi!
Adevăratul pericol totuşi este că vom cădea pentru a face saltul potrivit de la Puritan în ziua prezentă. Multă apă a curs sub pod încă din secolul şaptesprezece. Însă trebuie deasemenea spus că Puritanii nu au purtat lupte mereu. Aşadar scopul de a-i citi pe puritani, nu este de a găsi muniţie cu care să-i distrugi pe Romano Catolici, ci mai degrabă să edificăm adevărurile lui Dumnezeu şi bogăţiile lui Hristos.
Nu există un pericol mai mare decât citirea Puritanilor pe care ar trebui să-i recunoaştem cu toţii. Este pericolul de a deveni îngust şi datat în viziunea teologică. Acesta este un pericol real ce trebuie înfruntat cu orice preţ. Ar fi complet greşit de a citi Puritanii şi nimic despre Puritani. Avem nevoie de o dietă echilibrată de literatură teologică contemporană şi clasică.
Însă trebuie deasemenea să fie evidenţiat că există cel puţin un pericol la fel de mare pentru unii pentru că citesc doar teologie modernă. Prezentul şi trecutul trebuie să fie împreună, deoarece se completează reciproc.
Care sunt atunci beneficiile citirii scrierilor Puritane? Poate “beneficiile” nu este cuvântul potrivit. Poate că este mai bine să întreb: Ce contribuţii pozitive aduc Puritanii, Creştinului contemporan şi lumii teologice?
Înainte de toate este modul în care Puritanii au vrut să clădească Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au vrut să menţină o bază biblică strictă despre tot ce au spus. Întreaga lor atitudine pentru Scriptura Sfântă era respectuoasă. Ei au vrut să i se supună. Pentru ei, ceea ce Sfânta Scriptură spunea, Dumnezeu spunea. Este probabil cea mai tristă însuşire a teologiei contemporane, faptul că teologii de astăzi deseori nu apreciază Sfânta Scriptură. Este adevărat că acest lucru este o generalizare. Însă acest fel de apropiere pare că devine tot mai mult o parte din aşa numitul Evanghelism Conservativ. Deoarece în acea tabără găsim deasemenea o atmosferă crescută a criticismului în reproşarea Bibliei. Îmi amintesc modul în care misionarul Evanghelist a declarat de curând în public că ea era de părere că Biblia este pe locul doi ca importanţă pentru ea, în comparaţie cu revelaţia lui Hristos pentru ea prin Duhul Sfânt. Problema este că Evanghelismul modern a îmbibad o mare parte din liberalism, iar un accent reînoit despre supremaţia Duhului Sfânt nu ar fi nepotrivit astăzi. Acest lucru ni-l pot oferi Puritanii.
O altă contribuţie mare a Puritanilor reiese din atenţia intensă pastorală a scrierilor lor. Scopul lor este de a edifica turma Domnului. Astăzi, am creat un spaţiu prea mare între teologia pastorală şi oficiul pastoral. Cele două au nevoie una de cealaltă pentru a fi importante, iar acesta este un fapt pe care Puritanii par că l-au înţeles bine. Ei nu erau preocupaţi de cunoştinţele intelectuale. Ei au urmărit înţelepciunea, acea cunoaştere din inimă a adevărurilor ce tind spre sfinţenie şi înţelegere profundă cu Hristos. Teologia de astăzi prin contrast este pur intelectuală. Ca şi evanghelici bazaţi pe Biblie, noi deseori nu reuşim să aplicăm Cuvântul lui Dumnezeu, iar ceremoniilor şi cărţile noastre pot tinde să nu fie prea academice şi utile pentru utilizarea practică a oamenilor lui Dumnezeu.
Am descoperit că una dintre cele mai utile experienţe a vieţii mele de Creştin a fost citirea unui scriitor Puritan care avea o idee reală asupra nevoilor sufletului Creştin, şi care deasemenea avea o înţelegere clară despre natura şi lucrările inimii umane. Mai mult, el a aplicat Cuvântul lui Dumnezeu pentru acea nevoie, aducându-mă faţă în faţă cu Hristos şi cu mine însumi. Acest lucru este cu siguranţă la ce se referă învăţătura oficiului. Nu este doar simpla trecere a faptelor Biblice, sau a doctrinei Creştine. Este aducerea oamenilor la o întâlnire vie cu Dumnezeu prin Hristos. Îi duce în viaţa lor Creştină prin alertarea lor asupra pericolelor spirituale cu care se confruntă. Le dă acele arme spirituale cu care ei pot lupta sub stindardul lui Hristos împotriva lumii, trupului şi diavolului, cuvintele lui John Calvin către Ducele din Somerset, protectorul lui Edward VI, au fost îndeplinite prin Puritani şi trebuie să fie auzit din nou astăzi:
Lăsaţi-i pe oameni să fie atât de învăţaţi încât să fie atinşi, astfel ei pot simţi că ceea ce Apostolul spune este adevărat, că Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie cu două tăişuri, ce împunge până şi prin gânduri şi afecţiuni, până în oase… Trebuie să avem multă grijă, astfel încât să ai trompete bune, care să sune în fiecare colţ al inimii.
Am descoperit deasemenea că Puritanii ştiau adevărul de la acelaşi mare reformator, cum că pastorii rtebuie să edifice trupul lui Hristos, să devasteze domnia Satanei, să întreţină oile, să omoare lupii, să instruiască rebelii (John Calvin, ceremonia 61 asupra Deuteronimiei). Am atins mai devreme spiritualitatea Puritanilor, care este atât de relevantă pentru ziua de astăzi. Aceasta, împreună cu încrederea pastorală a teologiei Puritane, este ceea ce ar trebui să ne conducă deasupra tuturor, la acei scriitori antici. Ei ne dau o teologie care este în întregime biblică, şi care ne conduce la o experienţă spirituală a Evangheliei şi bunăvoinţei Domnului. Este binînţeles corolar cu asta, că antrenamentul unora pentre oficiu, este dat de Puritani printr-o schemă a predicii şi pastoratului.
Ei sunt o amintire a ceea ce se poate întâmpla când un slujitor Creştin îşi lasă mintea sub Cuvântul lui Dumnezeu, iar inima în mâinile Duhului Sfânt.
Atunci eu nu simt nicio înclinare de a opri citirea Teologiei Puritane. Întradevăr, sunt încurajat să continui cu asta. S-ar putea să nu fie dorinţa tuturor Creştinilor de a se obosi pentru aceste comori pline de mine teologice. Însă nu trebuie să permite opinile altora de a-i împiedica pe aceia dintre noi care suntem cititori ai Puritanilor, să nu mai fim astfel. Să ne rugăm mai degrabă ca Dumnezeu să ne ajute să urmăm exemplul lor prin sfinţenie, sinceritate şi credinţă. Şi pentru cei implicaţi în slujirea Creştină, fie ca Dumnezeu să ofere un angajament din inimă pentru Cuvântul şi Spiritul său ce-i caracterizează pe aceşti autori antici. Când o face, atunci această naţiune va cunoaşte din nou o mare trezire, şi se va bucura de o mare renaştere.
[Acest articol este retipărit din Banner of Truth Magazine, nr 213, Iunie 1981, cu permisiune.]
