de Dr. Thomas Ice
Teologia înlocuirii „este viziunea că biserica este noul şi adevăratul Israel care l-a înlocuit sau l-a dat la o parte permanent pe Israel ca popor al lui Dumnezeu.” [1] Un alt termen, adesea găsit în cercurile academice, pentru teologia înlocuirii este supersesionism. Teologia înlocuirii a fost combustibilul care a energizat antisemitismul Medieval, prigoanele est Europene, Holocaustul şi disprețul contemporan pentru statul modern al lui Israel. Mike Vlach notează: „Acceptarea sau respingerea supersesionismului poate influenţa de asemenea felul în care cineva vede statul modern al lui Israel şi evenimentele din Orientul Mijlociu.” [2] Oriunde teologia înlocuirii a înflorit, evreii a trebuit să alerge să se refugieze.
Definiţie şi descriere
Teologul preterist şi teolog al legământului, Kenneth Gentry definește teologia înlocuirii – pe care el o susține – după cum urmează: „Noi credem că Biserica internaţională a înlocuit pentru toate vremurile Israelul național ca instituție pentru administrarea binecuvântării divine către lume.” [3] Dispensaționaliștii cred că biserica este instrumentul actual prin care Dumnezeu lucrează în această eră, dar Dumnezeu are un timp viitor în care El va restaura Israelul național „ca instituție pentru administrarea binecuvântării divine către lume.” Gentry adugă la afirmaţia lui inițială următoarea împodobire:
„Adică, noi credem că în desfăşurarea planului lui Dumnezeu în istorie, Biserica creştină este chiar realizarea scopului răscumpărător al lui Dumnezeu. Aşa, Biserica multi-rasială, internaţională a lui Isus Cristos înlocuiește Israelul rasial, național ca şi concentrare a împărăţiei lui Dumnezeu. Într-adevăr, noi credem că Biserica devine „Israelul lui Dumnezeu” (Galateni 6:16), „sămânţa lui Avraam” (Galateni 3:29), „circumcizia” (Filipeni 3:3), „templul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:19-22), şi aşa mai departe. Noi credem că evreii şi neamurile sunt uniți într-un „om nou” în Biserica lui Isus Cristos (Efeseni 2:12-18). Ceea ce Dumnezeu a unit împreună, omul să nu despartă!” [4]
Walt Kaiser ne spune că teologia înlocuirii, „a declarat că Biserica, sămânţa spirituală a lui Avraam, a înlocuit Israelul național în faptul că l-a depășit şi a îndeplinit termenii legământului dat lui Israel, care legământ Israel l-a pierdut datorită neascultării.” [5] Cărturarul European Ronald Diprose, definește teologia înlocuirii după cum urmează: „Biserica a înlocuit complet şi permanent Israelul etnic în îndeplinirea planului lui Dumnezeu şi ca recipient al promisiunilor Vechiului Testament adresate lui Israel.” Se pare că supersesioniștii cred că Israel este un „a fost” şi nu are nici un viitor în planul lui Dumnezeu. Biserica moștenește toate binecuvântările, în timp ce Israel este menit pentru a îndura doar blestemele.
Creșterea teologiei înlocuirii
Teologia înlocuirii a fost „consensul bisericii de la mijlocul secolului al doilea d.Cr. până în zilele actuale, cu puține excepții.” [6] Chiar dacă părinții ante-Niceeni erau predominant premileniști în înțelegerea lor a lucrurilor viitoare, ei au așezat o temelie care va conduce spre creşterea şi dezvoltarea teologiei înlocuirii. Premilenistul Iustin Martirul a fost primul care a văzut „biserica creştină ca „Israelul spiritual adevărat” (Dial. 11)” [7] aproximativ în anul 160 d.Cr. Viziunile lui Iustin au așezat temelia pentru convingerea crescândă că biserica a înlăturat sau a înlocuit pe Israel. „Neînțelegerile acesteia colorează atitudinea Bisericii față de Iudism şi contribuie la antisemitism,” notează Peter Richardson. [8] El adaugă, „În ciuda multor atribute, caracteristici, prerogative ale celui din urmă care sunt aplicate la cel dintâi, Biserica nu este numită Israel în Noul Testament. Continuitatea între Israel şi Biserică este parțială; şi discontinuitatea între Israel î.Cr. şi continuarea sa d.Cr. este parțială.” [9]
Mai departe, pe timpul lui Irineu, a devenit adânc înrădăcinat în teologia creştină că „volumul Scripturilor lui Israel [sunt] indecisive pentru formarea doctrinei creştine.” [10] Soulen continuă: „În plus față de îngustarea concentrării tematice a Scripturilor ebraice față de problema păcatului şi a răscumpărării, modelul standard prescurtează Scripturile ebraice într-un sens temporal. După cum este perceput prin lentilele modelului standard, Scripturile ebraice nu relatează o poveste care se extinde indefinit în viitor.” [11]
Kaiser pictează următoarea imagine dezvoltătoare din biserica primară:
„Teologia înlocuirii nu este o nouă sosire în arena teologică, căci aceasta probabil şi-a avut originile ei într-o alianță timpurie politico-religioasă făurită între Eusebius Pamphilius şi Împăratul Constantin. Constantin, considerându-se pe sine ca reprezentantul lui Dumnezeu în rolul său ca împărat, a adunat toţi episcopii împreună în ziua a tricennaliei sale (a 30-a aniversare a domnieie lui), un eveniment, întâmplător, pe care el l-a văzut ca o prevestire a banchetului Mesianic escatologic. Rezultatele acelei întâlniri, în mintea lui Eusebiu, a făcut ca un lucru inutil să mai deosebească mai departe între Biserică şi Imperiu, pentru că ele au părut că fuzionează într-o împărăție împlinită a lui Dumnezeu pe pământ în timpul prezent. O astfel de manevră, desigur, a evacuat cu atenție rolul şi semnificaţia poporului evreu în orice considerații ale împărăţiei. Aici a început lunga urmă a teologiei înlocuirii.” [12]
Detaliile despre viitorul lui Israel, în special din Vechiul Testament, pur şi simplu lipsesc ca o parte din dezvoltarea teologiei creştine. Jeffrey Siker citează această chestiune ca motivul primar pentru dezmoștenirea evreilor din cadrul bisericii creştine timpurii. „Primul factor este accentul în scădere pe dimensiunea escatologică a credinţei creştine.” [13]
Impactul Teologiei Înlocuirii
„Doctrina teologiei înlocuirii reflectă o rază largă de gândire creştină,” notează Manachem Benhayim. „De la ura total malignă anti-evreiască la simple neînțelegeri şi aplicări greșite ale textelor biblice.” [14] De vreme ce Israel este un subiect găsit pe aproape fiecare pagină din Vechiul şi Noul Testament, a înțelege greșit acest subiect poate conduce doar spre o mega-deformare a Scripturii. Aceasta a fost într-adevăr cazul în toată istoria bisericii.
Pavel spune în Romani 11:17-18, „Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.” Totuşi, această istorie în majoritatea ei în timpul erei bisericii a fost o atitudine de aroganță față de încăpățânatul, alesul popor-Israel al lui Dumnezeu.
O astfel de atitudine de aroganță a condus spre deformarea a atât de multe învățături biblice. Biserica adesea alegorizează multe porțiuni din Biblie, deopotrivă Vechiul cât şi Noul Testament, pentru a învăța că din timpul lui Cristos Israel nu are nici o pretenție la țara lui Israel. Teologul înlocuirii Colin Chapman întunecă chestiunea după cum urmează: „venirea împărăţiei lui Dumnezeu prin Isus Mesia a transformat şi a reinterpretat toate promisiunile şi profețiile din Vechiul Testament… Isus Mesia, care a trăit, a murit şi a fost înviat din morți în țară, a deschis împărăţia lui Dumnezeu către oameni din toate rasele, făcându-i pe toţi cei care îl urmează într-o „singură nouă umanitate” (Efeseni 2:15, nrsv).” [15] Precum este găsit creştinul evreu Arnold Fruchtenbaum a spune, „În timp ce biserica se spune că este un părtaș în promisiunile lui Israel în Noul Testament, nicăieri nu se spune că ea este una care preia promisiunile lui Israel.”
Concluzie
„Teologia înlocuirii este doar simplă veste proastă deopotrivă pentru Biserică şi Israel,” [16] declară Kaiser. Nu doar că Biblia distinge între planul lui Dumnezeu pentru Israel şi planul Său pentru biserică, dar aceasta de asemenea învață o distincție între indivizii evrei mântuiți şi cei pierduți. Acesta este unul dintre lucrurile negate de teologia înlocuirii. Comentatorul Britanic C. E. B. Canfield, care în nici un caz nu este un fundamentalist teribil al Bibliei (un moment rar în mediul academic), oferă următoarea apărare corespunzătoare:
„Doar unde Biserica persistă în a refuza să învețe acest mesaj, unde aceasta în secret – probabil destul de inconștient! – crede că propria sa existență este bazată pe realizarea umană, şi astfel eșuează să înțeleagă mila lui Dumnezeu față de ea însăși, încât ea este incapabilă să creadă în mila lui pentru Israelul încă necredincios, şi astfel întreține noțiunea urâtă şi nescripturală că Dumnezeu l-a lepădat pe poporul Său Israel şi pur şi simplu l-a înlocuit prin Biserica creştină. Aceste trei capitole [Romani 9-11] atât de accentuat ne interzic să vorbim despre Biserică a fi una care a luat odată şi pentru totdeauna locul poporului evreu… Dar presupunerea că Biserica pur şi simplu l-a înlocuit pe Israel ca popor al lui Dumnezeu este extrem de obişnuită… Şi mărturisesc cu rușine că am folosit eu însumi în scris în mai mult de o ocazie acest limbaj de înlocuire a lui Israel prin Biserică.” [17]
Da, azi, chiar unii evanghelici, încearcă să dezvolte noi motive pentru a înlocui Israelul cu biserica. Fie ca Dumnezeu să ne ajute pe toţi să înțelegem Scriptura Lui mai clar! Maranata!
Note finale
[1] Michael J. Vlach, “The Church as a Replacement of Israel: An Analysis of Supersessionism,” (PhD dissertation at Southeaster Baptist Theological Seminary, Wake Forest, NC, 2004), p. xv.
[2] Vlach, “Replacement of Israel,” p. 10.
[3] Kenneth L. Gentry, Jr., “Supersessional Orthodoxy; Zionistic Sadism,” Dispensationalism in Transition, Vol. VI, No. 2; Feb. 1993, p. 1.
[4] Kenneth L. Gentry, Jr., “The Iceman Cometh! Moronism Reigneth!,” Dispensationalism in Transition, Vol. VI, No. 1; Jan. 1993, p. 1.
[5] Walter C. Kaiser, Jr., “An Assessment of ‘Replacement Theology,'” Mishkan (No. 21; 1994), p. 9.
[6] H. Wayne House, “The Church’s Appropriation of Israel’s Blessings” in H. Wayne House, editor, Israel: The Land and the People (Grand Rapids: Kregel, 1998), p. 77.
[7] R. Kendall Soulen, The God of Israel and Christian Theology (Minneapolis: Fortress Press, 1996), p. 35.
[8] Peter Richardson, Israel In The Apostolic Church (Cambridge: At The University Press, 1969), p. 2.
[9] Richardson, Israel, p. 7.
[10] Soulen, God of Israel, p. 50
[11] Soulen, God of Israel, p. 53
[12] Kaiser, “Replacement Theology,” p. 9.
[13] Jeffrey S. Siker, Disinheriting The Jews: Abraham in Early Christian Controversy (Louisville, KY: Westminster/John Knox Press, 1991), p. 194.
[14] Menachem Benhayim, “The Church Has Replaced the Jewish People-A Response,” Mishkan (No. 21; 1994), p. 31.
[15] Colin Chapman, Whose Promised Land? The Continuing Crisis Over Israel and Palestine (Grand Rapids: Baker, 2002), p. 285.
[16] Kaiser, “Replacement Theology,” p. 20.
[17] C. E. B. Cranfield, A Critical and Exegetical Commentary on The Epistle to The Romans, 2 vols. (Edinburgh: T & T Clark, 1979), vol. 2, p. 448.
