Raul din teologia inlocuirii – Abuzul istoric al evreilor de catre biserica

de Dr. David R. Reagan

Introducere

Am fost crescut într-o biserică Amilenistă. Prin aceasta vreau să spun că în aceasta tu puteai fi exclus de la părtășia bisericii dacă aveai oricare alt punct de vedere profetic.

Noi rareori am auzit vreodată vreo predicare despre profeția Bibliei despre vremurile din urmă. Predica clasică din denominaţia noastră era una afirmată îndrăzneț, „Nu există nici un verset din Biblie care măcar să implice că Isus va pune vreodată picioarele Sale pe acest pământ din nou!”

O descoperire șocantă

Deci, vă imaginați cât de șocat am fost la vârsta de 12 ani când răsfoiam prin Biblie şi am descoperit Zaharia 14. Aceasta a fost foarte simplu de înțeles. Acesta spunea că Mesia se va întoarce pe Muntele Măslinilor, că muntele se va despărți în două când picioarele Lui îl ating, că El va vorbi un cuvânt supranatural care va distruge toate armatele din jurul Ierusalimului, şi că începând din acea zi El va deveni „rege peste tot pământul.”

Am fost mereu învățat că Biblia a vrut să spună ceea ce a spus, astfel că am descoperit acest pasaj a fi foarte confuz, de vreme ce păstorul meu a predat că Isus niciodată nu se întoarce pe acest pământ. Deci, am decis să îl confrunt pe păstorul meu cu acesta, şi am făcut aceasta în frică şi tremurând.

Nu voi uita niciodată acea întâlnire. I-am amintit de ceea ce el a învățat, şi atunci i-am cerut să îmi spună înțelesul lui Zaharia 14:1-9. El şi-a scos Biblia şi a citit pasajul şi apoi a părut că stă acolo şi îl studiază în tăcere pentru o veşnicie. În final, el s-a uitat în sus, a arătat cu degetul său în fața mea, şi a spus, „Fiule, nu știu ce înseamnă acest pasaj, dar îţi pot garanta un lucru – el nu se înțelege după ceea ce spune!”

Ei bine, aceasta a fost greu pentru mine să înghit. Din nou, am fost învățat că Biblia vrea să spună ceea ce a spus. Şi fiind un irlandez încăpățânat, am decis să caut alte opinii. Un predicator mi-a explicat că toate profețiile din Vechiul Testament se împliniseră. „Nu am nici o idee când şi unde această profeția s-a împlinit,” a spus el, „dar îţi pot garanta un lucru, aceasta s-a împlinit, pentru că toate profețiile din Vechiul Testament au fost împlinite în Isus.”

Când aveam cam 18 ani, un predicator a venit în oraș care era absolventul unui seminar. El a repetat aceeași veche pretenție că nu există un singur verset din Biblie care implică faptul că Isus îşi va mai pune vre-odată picioarele Sale pe pământ din nou. După predica lui, l-am confruntat cu Zaharia 14. El nici măcar nu a clipit. El a cunoscut pasajul pederost. El doar a scăpat un cuvânt, „Apocaliptic!” Eu nu am avut nici o idee despre ce vorbea el. Nu am știut dacă era o teorie sau o boală. Dar el era un absolvent al seminarului, aşa că am acceptat explicația lui.

Când am început să predic de timpuriu la 20 de ani ai mei, eu aș proclama cu încredere că Isus nu urma niciodată să îşi mai pună piciorul Său pe acest pământ din nou. Odată, o doamnă bătrână mică de statură cu papuci tenis a venit la mine după predică şi m-a întrebat, „Dar Zaharia 14?” Am trosnit, „Apocaliptic!” Am speriat-o de moarte, şi ea s-a întors şi a fugit. Nu am știut despre ce vorbeam, şi nici ea nu a înțeles.

Nu am realizat aceasta la acea vreme, dar am fost introdus în interpretarea alegorică a Scripturii. Poziția oficială a bisericii mele era că orice este în Biblie înseamnă exact ceea ce spune cu excepția în care vorbeşte despre a Doua Venire a lui Isus, în care caz aceasta niciodată nu înseamnă ceea ce spune!

Descoperirea teologiei înlocuirii şi eliberarea de ea

De asemenea, am fost introdus în Teologia Înlocuirii, deşi nici unul din denominaţia noastră realmente nu știa ce era. Vei găsi greu de crezut cum am fost confruntat cu acest concept nebiblic. Am fost învățat că era păcătos să mă rog rugăciunea Domnului! Când am întrebat de ce, mi s-a spus, „Rugăciunea Domnului este irelevantă pentru creştinii moderni pentru că acesteia deja i s-a răspuns. Rugăciunea face rugămintea, „Vie împărăția Ta,” şi împărăţia deja venise în forma Bisericii.”

Un alt fel în care am fost supus la atitudinea Teologiei Înlocuirii a fost prin învăţătura că tot Vechiul Testament a fost țintuit pe Cruce şi de aceea el era irelevant pentru creștinătate. Noi ne numim „O Biserică Nou Testamentară,” şi când slujitorul ne-a spus să fim siguri şi să ne aducem Bibliile noastre la biserică, noi am știut că el a vrut să spună Noile Testamente. Mulți dintre noi nici măcar nu aveam o Biblie completă.

Începutul eliberării mele de aceste viziuni a avut loc când aveam aproape 30 de ani. Am început să citesc Profeții Mici, şi am fost captivat de ei. Mesajele lor au părut atât de relevante pentru problemele din zilele moderne. Şi, încă o dată, a fost cartea lui Zaharia care s-a dovedit a fi punctul meu de întoarcere. După ce am citit-o de la început la sfârşit pentru prima dată în viața mea, am fost impactat de faptul că ea este plină de profeții Mesianice despre Prima Venire, şi că fiecare dintre ele au însemnat ceea ce au spus. Dintr-odată s-a luminat în mine că dacă profețiile despre Prima Venire din această carte „apocaliptică” au însemnat ceea ce au spus ele, atunci profețiile despre a Doua Venire trebuie să însemne ceea ce spun ele.

Studiul meu al profeției Bibliei din acel timp m-a convins că deformarea Scripturilor prin spiritualizare este un teribil abuz al Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta i-a condus pe creştini să respingă relatarea din Geneza despre creație, cât şi promisiunile lui Dumnezeu pentru viitor.

De la început până la sfârşitul Bibliei noi trebuie să interpretăm Cuvântul lui Dumnezeu pentru înțelesul său simplu. Eşecul de a face aşa va produce doctrine tragice precum Teologia Înlocuirii.

Rădăcina problemei

Aș vrea să intru în subiectul Teologiei Înlocuirii prin a merge la rădăcina ei. Şi aceasta este ura lui Satan față de poporul evreu. Satan urăște evreii cu pasiune pentru mai multe motive:

Dumnezeu i-a ales ca să fie mărturia Lui față de lume.
Prin ei Dumnezeu a dat lumii Biblia.
Prin ei Dumnezeu a dat lumii pe Mesia.
Dumnezeu a promis că El va mântui o mare rămășiță a lor.
Dumnezeu a promis că prin rămășiță El va binecuvânta toate națiunile pământului în timpul domniei Milenare a lui Isus.

Satan este hotărât să distrugă fiecare evreu de pe planetă pentru ca Dumnezeu să nu poată să îşi țină promisiunile Lui față de ei.

Supersesionismul

O parte a strategiei lui Satan a fost să infecteze Biserica cu ceea ce a fost numit istoric Supersesionism. Acesta este ideea că Dumnezeu i-a înlocuit pe evrei cu Biserica. Doar în secolul 20 acest concept a ajuns să fie cunoscut ca Teologiei Înlocuirii.

Există două feluri de bază de Supersesionism. Primul tip este numit „Supersesionismul Economic”. Eu prefer să îl numesc „Supersesionismul Istoric”. Acesta este forma mai moderată a teologiei respective. Aceasta argumentează că a fost planul lui Dumnezeu de la început pentru rolul lui Israel să fie ca poporul lui Dumnezeu de a expira cu venirea lui Mesia şi întemeierea Bisericii. Sau, ca să spunem aceasta în alt fel, a fost planul lui Dumnezeu pentru poporul lui Dumnezeu să se transforme gradat dintr-un grup etnic într-un grup universal. 1

Un exemplu al acestui punct de vedere printre Părinții Bisericii primare poate fi găsit în scrierile lui Melito din Sardis (a murit în c. 180). El a scris: 2

„Poporul [Israel] a fost prețios înainte ca să apară biserica, şi legea a fost minunată înainte ca evanghelia să fi fost elucidată. Dar când a apărut biserica şi evanghelia a luat prioritate, modelul a fost anulat, cedând puterea sa realității… Poporul [Israel] a fost anulat când biserica a apărut.”

Un reprezentant modern al acestei școli de gândire este Karl Barth (1886-1968). El a afirmat: 3

„Primul Israel, constituit pe baza descendenței fizice din Avraam, a îndeplinit misiunea sa acum că Mântuitorul lumii a răsărit din el şi Mesia lui a apărut. Membrii săi pot accepta acest fapt cu mulțumire, şi în confirmarea celei mai adânci alegeri şi chemări a lor, s-au atașat la poporul acestui Mântuitor, Regele lor, a cărui membri neamurilor sunt acum chemate să fie la fel. Misiunea lui [Israel] ca o comunitate naturală şi-a alergat cursul său şi nu poate fi continuat sau repetat.”

Pe departe cel mai obişnuit tip de Supersesionism, şi tipul care a caracterizat Biserica aproape de la începutul ei, este numit Supersesionism Pedepsitor. Acesta accentuează neascultarea lui Israel față de Dumnezeu şi ulterioara lui pedepsire justificabilă de către Dumnezeu şi înlocuirea lor ca popor al lui Dumnezeu.

Ca să spunem aceasta în alt fel, „Poporul Ales al lui Dumnezeu a fost înlocuit de Biserică pentru că națiunea evreiască a acționat cu răutate şi şi-a pierdut dreptul de a fi Poporul lui Dumnezeu.” 4

Antisemitismul

Această viziune este cea care în mod timpuriu a făcut ca Biserica să fie infectată cu o formă virulentă de antisemitism. Vedeți voi, timp de aproape 2000 de ani Biserica în mare parte, Catolică şi Protestantă, a susținut că datorită faptului că evreii l-au respins pe Isus ca Mesia al lor, Dumnezeu şi-a turnat mânia Sa peste ei în anul 70 d.Cr., distrugând națiunea lor şi Templul lor, şi în acest proces, El şi-a spălat mâinile Lui de ei, lăsându-i fără nici un scop ca națiune.

Pe scurt, datorită neascultării lor continue şi respingerii lor a lui Isus, Dumnezeu l-a înlocuit pe Israel cu Biserica, transferând binecuvântările promise lui Israel către Biserică.

Astăzi, aceasta este numită Teologiei Înlocuirii, şi cei care încă o cred – majoritatea creştinilor profesanți – consideră Israelul din zilele moderne a fi un accident al istoriei, fără nici o semnificaţie spirituală. În consecinţă, ei vor nega faptul că Dumnezeu are niște planuri speciale pentru poporul evreu la sfârşitul vremurilor. Din nou, pentru ei, re-adunarea evreilor şi re-întemeierea lui Israel sunt simple accidente ale istoriei, fără nici o semnificaţie spirituală.

Lăsați-mă să vă dau un exemplu ilustrat despre ceea ce vorbesc. Considerați următoarea afirmaţie care a fost făcută de unul dintre cei mai bine cunoscuți purtători de cuvânt ai creștinătății: 5

„Cred că este problematic să legi profeția de evenimente curente desfășurându-se în națiunea-stat a lui Israel. Poate fi ceva relaţie, desigur. Doar Dumnezeu știe. Dar statul secular al lui Israel creat în 1948 nu este, în înțelegerea mea, identic cu poporul evreu ca poporul de legământ ales şi chemat afară al lui Dumnezeu.

Eu susțin puternic Israelul pentru că este un refugiu pentru evreii persecutați – nu pentru că eu cred că aceasta împlinește profeția biblică. Eu de asemenea susțin un stat Palestinian atât din motive istorice cât şi din considerații prudente. Dată fiind starea de lucruri din Orientul Mijlociu, un stat Palestinian este singura soluţie practicabilă pentru pace.”

Şi cine a scris aceste cuvinte? Chuck Colson!

Rădăcinile Teologiei Înlocuirii

După cum am spus mai înainte, rădăcinile Teologiei Înlocuirii şi roadele sale de antisemitism merg înapoi până chiar la începutul creştinismului.

După cum sunt sigur că voi toţi sunteţi bine conștientizați, Biserica a început ca o instituție evreiască. Ea a fost întemeiată în Iudeea de către evreii care au fost urmașii unui Mesia Evreiesc, şi toate documentele sale de întemeiere au fost scrise de evrei.

Un simbol evreiesc-creştin

Natura evreiască a bisericii primare este atestată de acest simbol. Acesta este cel mai vechi simbol creştin care a fost vre-odată găsit. El este dăltuit în vestigiile găsite în Ierusalim care datează înapoi spre Primul Secol.

După cum puteți vedea, acesta arată peștele, simbolul Bisericii, apărând din rădăcini evreieşti, reprezentate prin Menoră şi Steaua lui David. Peștele a devenit un simbol pentru creştini deoarece cuvântul pentru pește în greacă este ICTHUS – un acronim pentru Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitor.

Neamurizarea Bisericii

Acum, în timp ce Biserica a început să se răspândească dincolo de originea sa iudaică, şi în timp ce ea a îmbrățișat mai multe şi mai multe neamuri, ea şi-a pierdut repede legătura cu rădăcinile sale evreieşti. Acest proces a fost accelerat de distrugerea bisericii mamă din Ierusalim în timpul celei de-a Doua Răscoale Evreieşti împotriva romanilor care s-a încheiat în anul 136 d.Cr.

O altă cheie spre neamurizarea Bisericii a fost dezvoltarea unei abordări hermeneutice alegorice față de Scripturi, care a capacitat Biserica să îşi însușească promisiunile lui Israel pentru sine. Astfel, Tertulian, scriind în secolul 3, a putut să argumenteze că promisiunea din Geneza 25:21-25 că „cel mai in vârstă va sluji celui mai tânăr” (vorbind, desigur despre Esau şi Iacov), era cu adevărat o profeție că Israel va deveni subordonat față de Biserică! 6

Evoluţia Teologiei Înlocuirii şi antisemitismul

Ca un rezultat al acestor dezvoltări istorice, apologeții creştini, începând atât de timpuriu precum al Doilea Secol, au început să se întoarcă împotriva evreilor, caracterizându-i ca „Ucigători ai lui Cristos.” Considerați următoarele exemple:

Epistola lui Barnaba (100 d.Cr.) – Această scriere a fost o luptătoare pentru includerea în Biblie. Aceasta este o bună demonstrație a cât de profund deja impactaseră metodele de interpretare grecești pe creştini. Scriitorul a insistat că Vechiul Testament nu a fost niciodată menit de a fi citit literal, ci trebuia să fie interpretat în mod alegoric.

Scriitorul a argumentat că „doar creştinul putea înțelege Biblia.” „Evreii carnali,” cu „mentalitatea lor pământească,” au eşuat în a recunoaşte mesajul ascuns din Scripturile lor, şi ca un rezultat, şi-au pierdut veşnic dreptul lor față de promisiunile legământului făcute către Avraam, Isaac şi Iacov. 7

Ignație din Antiohia (c. 50-117) – El a spus că „cei care se împărtășesc din Paști sunt părtași cu aceia care l-au ucis pe Isus.” 8

Iustin Martirul (100-165) – El a pretins că legământul lui Dumnezeu cu Israelul nu mai era mai departe valabil şi că neamurile au înlocuit evreii. 9 Adițional, el a fost primul care a identificat Biserica a fi „Israelul spiritual adevărat.” 10 Şi el a declarat că situația grea a evreilor – exilul şi persecuţia lor – s-a întâmplat „în corectitudine şi dreptate” pentru că ei „l-au înjunghiat pe Cel Drept.” 11

Melito din Sardis (a murit în c. 180) – De asemenea, s-a concentrat pe deicid când el a proclamat „Regele lui Israel înjunghiat cu mâna dreaptă a lui Israel! Vai pentru această nouă răutate a noii crime.” 12

Irineu (130-202) – El a fost un student al lui Policarp care, în schimb, a fost un ucenic al Apostolului Ioan. El a declarat că „casa lui Iacov şi poporul lui Israel sunt dezmoștenite de harul lui Dumnezeu.” Şi el a argumentat aceasta pentru că ei „l-au respins pe Fiul lui Dumnezeu” şi „ei L-au înjunghiat.” 13

Clement din Alexandria (c. 150 – c. 215) – A pretins că Israel „s-a lepădat de Domnul” şi astfel „a pierdut locul adevăratului Israel.” 14

Ipolit din Roma (170-235) – El este considerat de mulți a fi cel mai important teolog din secolul 3. El a fost un student al lui Irineu. El a declarat că evreii au fost întunecați în ochii sufletelor lor „cu o totală şi veşnică întunecime.” El a afirmat mai departe că ei au fost destinați pentru a fi „sclavii națiunilor, nu pentru patru sute de ani ca în Egipt, nici pentru şaptezeci ca în Babilon, ci … întotdeauna.” 15

Tertulian din Cartagina (155-230) – El i-a învinuit pe evrei pentru moartea lui Isus şi a argumentat că ei au fost lepădați de Dumnezeu. 16

Ciprian din Cartagina (c. 200-258) – El a fost un student al lui Tertulian. El a scris: 17

„M-am străduit să arăt că evreii… s-au depărtat de Dumnezeu şi au pierdut favoarea lui Dumnezeu… în timp ce creştinii au succedat spre locul lor, meritând satisfăcător din Domnul prin credinţă, şi ieșind din toate națiunile şi din întreaga lume.”

El a adăugat: 18

„Noi creştinii când ne rugăm, spunem „Tatăl Nostru” pentru că El a început să fie al nostru, şi a încetat să fie Tatăl evreilor, care L-au părăsit.”

Origen din Alexandria (185-254) – El a fost responsabil pentru mult antisemitism, dintre care totul a fost bazat pe afirmaţia lui că evreii au fost responsabili pentru uciderea lui Isus. În unul dintre tratatele sale el a scris: 19

„Noi spunem cu încredere că ei [evreii] nu vor fi niciodată restaurați la condiția lor anterioară. Căci ei au comis o crimă de cel mai imoral fel, în conspirarea împotriva Mântuitorului rasei umane… În consecinţă s-a cuvenit ca orașul unde Isus a trecut prin aceste suferinţe să piară cu totul, şi națiunea evreiască să fie răsturnată, şi invitația la fericire oferită lor de Dumnezeu să treacă spre alții – creştinii…”

Consiliul din Elvira (305) – Acesta a fost sinodul ecleziastic al clericilor spanioli ce a fost ținut în ceea ce este cunoscut acum a fi orașul Granada, localizat în Spania de sud. Consiliul a votat să interzică creştinilor să împărtășească o mâncare cu un evreu, să se căsătorească cu un evreu, să binecuvânteze un evreu sau să păzească Sabatul. 20

Punctul de întoarcere pentru creştinătate

Ajungem acum la un mare punct de întoarcere din istoria creştinismului – şi anume, convertirea lui Constantin la creştinism în anul 306 d.Cr. şi adoptarea lui în final a creştinismului ca religie oficială a Imperiului Roman în anul 321 d.Cr.

După cum am văzut, pe la începutul Secolului 4, Teologiei Înlocuirii şi antisemitismul său otrăvitor a devenit înrădăcinat în gândul creştin. Şi când creştinătății i s-a dat aprobarea Imperiului peste noapte, împărații au început să promulge în lege concepte şi pretenții ale teologilor creştini împotriva evreilor şi a iudaismului. 21

În Edictul de la Milan în anul 313 d.Cr., favoarea a fost oferită creștinătății în timp ce sinagogile au fost scoase înafara legii. Un alt edict, emis în 315 d.Cr., a autorizat arderea evreilor dacă ei erau condamnați pentru încălcarea legilor. 22

În timp ce Biserica a devenit tot mai dominantă, mai multe legi au fost aprobate, care legi au redus sever jurisdicțiile rabinice, au interzis convertirea la iudaism, şi i-au exclus pe evrei din a avea slujbe înalte sau de a sluji în armată. 23 După cum a rezumat aceasta Clarence Wagner, „În loc ca Biserica să ia această ocazie să răspândească mesajul Evangheliei în iubire, aceasta a devenit cu adevărat Biserica Triumfătoare, gata să-și înfrângă duşmanii ei.” 24

Consiliul de la Niceea (325 d.Cr.) – Primul consiliu ecumenic al Bisericii. El a fost ținut în ceea ce este în zilele moderne Turcia, şi a fost convocat şi prezidat de Împăratul Constantin. Acesta este Consiliul istoric care a rezolvat chestiunea Cristologică cu privire la natura Fiului lui Dumnezeu şi relaţia lui cu Dumnezeu Tatăl. Cu privire la evrei, Consiliul a schimbat sărbătorirea Învierii de la Sărbătoarea evreiască a Primelor Roade la Paşti într-o încercare de a o despărți de sărbătorile evreieşti. Consiliul a afirmat: 25

„Pentru că este rușinos dincolo de măsură ca această cea mai sfântă dintre sărbători noi să trebuiască să urmăm obiceiurile evreilor. De acum înainte haideți să nu mai avem nimic în comun cu acest popor odios…”

În plus față de numirea lor ca „popor odios,” Consiliul s-a referit de asemenea la evrei ca „nenorociți murdăriți,” „gloata cea mai ostilă,” şi „paricizi.” 26

Eusebiu din Cezarea (c. 265-339) – El a învățat că promisiunile din Scriptură au fost menite pentru neamuri şi blestemele au fost pentru evrei. El a afirmat că Biserica era „Israelul adevărat”. 27

Hilary din Poitiers (c. 300 – c. 368) – Acest episcop francez i s-a acordat sfinţenia de către Biserică. El a scris, „Evreii sunt un popor pervers blestemat de Dumnezeu pentru totdeauna.” 28

Ioan Gură de Aur (349-407) – El a fost Arhiepiscopul de Constantinopole. El a fost poreclit „Gura de Aur” pentru predicarea lui puternică. El a prezentat opt predici împotriva evreilor. Iată câte ceva din ceea ce a avut el de spus: 29

Sinagoga este nu doar un bordel şi un teatru, ea este de asemenea o peșteră de tâlhari şi o bârlog pentru fiarele sălbatice… Evreii sunt criminali înrăiți posedați de Diavolul. Desfrâul şi beția lor le dă manierele unui porc… De aceea eu urăsc evreii.

El a continuat să nege că evreii ar fi putut vre-odată să primească iertarea. El a pretins că era o datorie creştină să urască evreii. Şi el a pretins că evreii s-au închinat lui Satan.

Şi acest om a fost canonizat ca un Sfânt!

Sfântul Ieronim (347-420) – Renumitul translator al Bibliei în latină. El a descris evreii ca „… șerpi, purtând imaginea lui Iuda. Psalmii şi rugăciunile lor sunt răgete de măgari… Ei sunt incapabili de a înțelege Scriptura.” 30

Sfântul Ambrozie, Episcop de Milano (c. 340-397) – El este cel care l-a convertit pe Sfântul Augustin. Cu privire la evrei, el a scris: 31

„Evreii sunt cei mai lipsiți de valoare dintre toţi oamenii. Ei sunt senzuali, lacomi, hrăpăreți. Ei sunt criminalii perfizi ai lui Cristos. Ei se închină Diavolului. Religia lor este o boală. Evreii sunt odioșii asasini ai lui Cristos, şi pentru uciderea lui Dumnezeu nu există nici o ispășire posibilă, nici o indulgență sau iertare. Creştinii pot să nu înceteze niciodată răzbunarea, şi evreii trebuie să trăiască în robie pentru totdeauna. Dumnezeu întotdeauna i-a urât pe evrei. Este esenţa ca toţi creştinii să îi urască.”

Sfântul Augustin (354-430) – El este considerat a fi cel mai mare dintre toţi Părinții Bisericii în termenii impactului general al teologiei lui asupra Bisericii. Cu referire la evrei, el pur şi simplu a aprobat ceea ce a fost scris înainte de el.

Singura lui nouă contribuție a fost răspunsul lui la o întrebare frecvent pusă, „De ce le-a îngăduit Dumnezeu evreilor să continue să existe?” Răspunsul său a fost că deşi evreii merită moartea, ei sunt destinați să rătăcească pe pământ pentru a fi martori ai victoriei Bisericii asupra Sinagogii. 32

Dar în termeni de Teologiei Înlocuirii, el a oferit o altă piatră fundamentală cu dezvoltarea lui a Amilenismului şi a controversei că împărăţia milenară a început cu venirea lui Isus şi că Biserica Romană a fost împlinirea promisiunilor împărăției care au fost făcute către Israel.

Evul Mediu (Secolele 5-15)

Astfel, pe la mijlocul secolului 4, teologiei Înlocuirii şi Amilenismul au devenit adânc înrădăcinate ca doctrine ale Bisericii, şi evreii au fost demonizați, condamnați, şi ostracizați până în punctul că Biserica a devenit o organizaţie a neamurilor care era „intrarea-interzisă” chiar față de oamenii care au întemeiat-o!

Aceste viziuni au fost întărite de Toma de Aquino (1225-1274) care a fost cel mai important teolog Catolic medieval. El a argumentat că din cauza păcatului lor de deicid, evreii erau destinați la „sclavie perpetuă.” 33 El a argumentat mai departe că:

Evreii ar trebui să fie obligați mai degrabă să lucreze decât să trăiască în trândăvie şi să se îmbogățească prin camătă.
Evreii ar trebui forțați să poarte o insignă distinctivă pentru a-i deosebi de creştini.
Evreii şi ereticii ar putea fi omorâți în mod legitim după a doua avertizare.

Pentru a ilustra cât de severă a devenit respingerea evreilor în Evul Mediu, luați în considerare jurământul pe care Biserica din Constantinopole l-a cerut unui evreu să îl facă pentru a deveni un creştin: 34

„Eu renunț la toate obiceiurile, ritualurile, legalismele, pâinile nedospite şi jertfa de miei a evreilor, şi la toate sărbătorile evreilor, jertfele, rugăciunile, stropirile, curățirile, sfinţirile, şi ispășirile, împăcările, şi posturile, şi lunile noi, şi Sabatele, şi superstițiile, şi imnurile şi cântecele şi sărbătorile şi sinagogile, şi mâncarea şi băutura evreilor; Într-un cuvânt, eu renunț la absolut totul evreiesc, fiecare lege, ritual şi obicei… Şi dacă după aceea voi dori să neg şi să mă întorc la superstiția evreiască, sau voi fi găsit mâncând cu evreii… atunci fie ca tremurul lui Cain şi lepra lui Ghehazi să se lipească de mine… şi fie ca eu să fiu anatema în lumea care vine, şi fie ca sufletul meu să fie pus jos cu Satan şi diavolii.”

Un jurământ vizigot din secolul 7 a cerut unui convertit evreu să „renunțe la orice ritual şi respectare a religiei evreieşti” şi a conținut o promisiune că persoana „niciodată nu se va întoarce la voma superstiției evreieşti.” 35

Chiar aşa-numiții „prieteni ai evreilor” i-au ținut într-un puțin respect. Considerați, de exemplu, pe Bernard din Clairvaux (1090-1153), Petru Venerabilul (c.1092-1156), şi Papa Inocent al treilea (c.1160-1216). Toţi trei au vorbit împotriva atacurilor criminale asupra poporului evreu.

Totuşi, Bernard din Clairvaux a caracterizat evreii în scrierile lui ca „mai mult decât bestiali,” „o sămânţă rea,” şi „o rasă care nu îl are pe Dumnezeu ca tată al lor, ci ei sunt de la diavolul.” 36

Petru Venerabilul, un contemporan al lui Bernard, a fost cunoscut ca fiind cel mai blând dintre oameni şi un model de caritate creştină. Totuşi, el a spus despre evrei: „Mă îndoiesc dacă un evreu poate fi cu adevărat uman.” El s-a referit mai departe la ei ca „animale monstruase” şi „brute sălbatice.” 37

Şi Papa Inocent al treilea a argumentat că evreii nu ar trebuie uciși pentru că ei ar trebui să fie lăsați să rătăcească pe pământ „până când fața lor va fi umplută cu rușine.” 38

Din nou, pe la începutul Evului Mediu în secolul 5, doup concepte eronate despre evrei au devenit ferm întemeiate în doctrina Bisericii:

Evreii ar trebui considerați a fi „Ucigașii lui Cristos” şi ar trebui maltratați în consecinţă.
Biserica a înlocuit Israelul, şi Dumnezeu nu mai are nici un scop viitor pentru evrei.

Aceste concepte au fost reîntărite în tot Evul Mediu prin:

Cruciade
Expresii artistice
Calomnii despre sânge
Mituri ale ciumei negre
Semne distinctive
Deportare spre ghetouri
Pogroame
Inchiziția

Lăsați-mă să comentez pe scurt asupra la fiecare dintre acestea.

Cruciade – Referitor la Cruciade (Secolele 11-13), deşi scopul major al lor a fost să elibereze Țara Sfântă de conducătorii săi musulmani, ura evreilor care a fost insuflată în oamenii din Europa de către Biserică i-a încurajat pe Cruciați să înjunghie pe evrei în acelaşi timp. Mai mult, Papa Urban a dat Cruciaților o garanție de dezlegare de păcate pentru crimele comise în cauza Cruciată. Strigătul Cruciatului, „Dumnezeu vrea aceasta!” a devenit curând transformat în „Ucide un evreu şi mântuiește-ți sufletul!” 39

Atrocitățile comise în numele lui Isus au fost dincolo de imaginație. De exemplu, după ce Cruciații au capturat Ierusalimul în 15 iulie, 1099, evreii au fost înghesuiți în sinagogile lor, ieșirile au fost blocate, şi sinagogile au fost înconjurate de soldați care au cântat „Cel mai cinstit Domn Isus” în timp ce ei au ars clădirile până la pământ. 40

Expresii artistice – De vreme ce rata științei de carte în Evul Mediu era probabil doar în jurul lui 25%, cel mai important mod de comunicare către oamenii de rând era prin felurite forme de artă. Acestea au luat forma portretelor dezumanizate ale evreilor în picturi, cărți cu imagini, Biblii cu imagini, sculpturi, şi drame. 41

Una dintre cele mai vii, oribile şi obscene imagini a fost una numită „Scroafa evreiască.” Aceasta a apărut în toată Europa în Evul Mediu în multe forme diferite. Aceasta descrie pe evrei care alăptează de la porci şi mănâncă excrementul lor. Această scenă oribilă a fost pictată pe zidurile bisericii, descrisă pe ferestre pictate şi portretizată în statui. 42

O portretizare mai sofisticată a Teologiei Înlocuirii a fost de găsit într-o imagine foarte populară numită „Eclesia contra Sinagogii,” sau Biserica contra Sinagogii. 43 Aceasta a personificat Biserica şi Sinagoga ca regine rivale. Regina evreiască era arătată legată la ochi, cu capul gol şi deprimată. Într-o mână ea ține un sceptru rupt. În cealaltă ea apucă tablele legii care sunt aproape să îi alunece din mâna ei. Regina Biserica este descrisă ca triumfătoare, purtând o coroană, cu o cruce într-o mână şi un potir în cealaltă. Aceste statui sunt adesea găsite la intrarea principală a catedralelor. Ele au comunicat clar ideea că evreii au fost alungați pentru a face loc pentru un nou popor al lui Dumnezeu.

Un alt tip de expresie artistică care a fost foarte popular a fost drama. Piesele cu minuni şi piesele cu pătimiri au abundat în timpul Evului Mediu, şi ele au fost folosite pentru a cultiva ura față de poporul evreu. Evreii au fost descriși ca demoni care au știut cu pe deplin că Cristos a fost Fiul lui Dumnezeu. În fiecare piesă, în timp ce Cristos a purtat crucea, el a fost torturat de diavoli setoși de sânge, blestemători, cu nasuri încârligate, coarne şi cozi. Evreii au fost făcuți să pară atât de răi precum Cristos a fost divin. 44

Cărți de istorii din Biblie şi Biblii în imagini, precum Holkham Bible a produs în Londra în Secolul 14 întotdeauna i-a portretizat pe evrei ca agenți răi ai Diavolului. 45

Calomnii despre sânge – În tot Evul Mediu, creştini profesanți au răspândit mituri care au ajutat să sporească ura şi frica populară față de poporul evreu. Ca un rezultat, a devenit un lucru obişnuit printre grupurile creştine să gândească despre evrei ca fiind agenți ai lui Satan. Unul dintre cele mai populare mituri anti-evreieşti care a câștigat o larg răspândită acceptare a fost noțiunea că evreii i-au ucis pe creştini în fiecare an în jurul vremii de Paști pentru a obține sângele necesar pentru a înfăptui ritualuri satanice. Aceasta a devenit cunoscută ca acuzația de crimă ritualică sau „calomnia sângelui.” Un alt mit obişnuit care a circulat în timpul acelor ani a fost că evreii ar fura biscuiții folosiți în împărtășanie şi i-a junghiat cu cuțite, astfel ucigându-l pe Cristos încă o dată! 46

Cele mai notorii calomnii sângeroase din Evul Mediu au avut loc în 1493 când un băiat de doi ani numit Simon a dispărut în Trento, Italia. Tatăl lui a învinuit comunitatea evreiască şi 15 evrei au fost acuzați de crimă ritualică şi au fost arși pe rug. 47 Această istorie emoțională s-a răspândit repede în toată Europa şi a inspirat multe acuzații de crimă ritualică împotriva evreilor.

Mituri ale ciumei negre – Ciuma neagră de la mijlocul secolului patrusprezece a ucis aproape o treime din populația Europei. La acel timp, nu se știa cum s-a răspândit boala, dar povești şi zvonuri au circulat, că evreii au otrăvit izvoarele. Deşi acuzația a fost total nefondată, mulți creştini au crezut mitul. Un motiv pentru care a fost ușor de crezut este pentru că evreii nu au fost impactați de ciumă atât de mult cât au fost neamurile. Dar aceasta a fost datorită legilor sanitare din Biblie pe care evreii le-au urmat cu grijă. Această acuzație a condus spre consecinţe severe pentru evrei. Mai mult de şaizeci de comunităţi evreieşti au fost arse până la pământ cu toţi ocupanții lor uciși, şi în unele locuri, evreii au fost torturați şi arși până la moarte pe ruguri. 48

Semne distinctive – Al Patrulea Consiliu Lateran condus de Papa Inocent al treilea a hotărât în 1215 că evreii trebuie să poarte haine distinctive şi insigne colorate pentru identificare. 49 Aceasta a devenit practica obişnuită în toată Europa.

Deportare spre ghetouri – În Secolul 11, orașe mari din toată Europa au început să îi conducă pe evrei în zone destinate în cadrul orașelor numite ghetouri. Această acțiune a fost motivată, desigur, de ura față de evrei. Considerându-i a fi „drojdia societății”, s-a decis ca ei să fie separați de restul populaţiei. 50

Pogroame – Atacuri violente masive împotriva comunităţilor evreieşti au izbucnic în Secolele 11 şi 12 în Franța, Germania şi Anglia. Ciuma Neagră din Secolul 14 a provocat progroame adiționale în toată Europa. În timpul acestor pogroame, evreii au fost mutilați, sinagogile au fost distruse şi scrolurile cu Tora au fost arse. 51

Inchiziția – Aceasta a început în Secolul 12 în Franța şi a persistat în Secolul 14. Aceasta a fost original lansată pentru a combate erezia din cadrul Bisericii Catolice, dar în 1243 aceasta a virat de la cursul ei prin condamnarea Talmudului, rezultând în arderea a mii de cărți evreieşti. În 1288, Inchiziția a produs prima ardere în masă a evreilor pe rug în Franța. 52

Impactul Reformei

Din nefericire, Reforma nu a produs schimbări în atitudinile față de evrei. Teologiei Înlocuirii este conținută în toate notele de referințe din Biblia Geneva, publicată în 1557, şi aceasta este reflectată în titlurile capitolelor din Biblia King James, publicată în 1611. 53 De exemplu, în Isaia 43 Dumnezeu adresează promisiunile Lui către „O Iacov” şi „O Israel,” dar titlurile din versiunea King James afirmă: „Dumnezeu mângâie Biserica cu promisiunile Lui.”

De fapt, Reforma a părut că se curăță spre un start bun cu privire la atitudinile față de evrei. Aceasta pentru că Martin Luther a strecurat o suflare de aer proaspăt când el a luat o poziție fermă împotriva maltratării de către Biserică a poporului evreu. Într-un eseu pe care el l-a scris în 1523 intitulat, „Acel Isus Cristos a fost născut evreu,” el a trecut în revistă antisemitismul medieval şi a proclamat: „Dacă aș fi fost un evreu şi aș fi văzut astfel de neghiobi şi dobitoci conducând şi învățând credinţa creştină, mai curând aș fi devenit un porc decât un creştin.” El a crezut sincer că poporul evreu s-ar converti în masă la creştinism odată ce le-ar fi prezentat o Evanghelie care era liberă de „păgânismul papal.” 54 El a concluzionat tratatul său cu aceste cuvinte: 55

„De aceea, aș cere şi aș sfătui ca cineva să îi trateze amabil şi să îi instruiască din Scriptură; atunci unii dintre ei ar putea veni alături. În locul acesteia, noi încercăm doar să îi conducem prin forță, prin a-i calomnia… Atât timp cât noi îi tratăm astfel ca nişte câini, cum putem să ne așteptăm să lucrăm vre-un bine printre ei? Din nou, când noi le interzicem să lucreze şi să facă afaceri şi să aibă vre-o părtășie umană cu noi, prin aceasta forțându-i spre camătă, cum este presupus că aceasta le face lor vre-un bine? Dacă noi vrem cu adevărat să îi ajutăm, noi trebuie să fim călăuziți în tratamenul nostru față de ei nu prin legea papală ci prin legea iubirii creştine… Dacă unii dintre ei s-ar dovedi a fi încăpățânați, ce dacă? După toate, nici noi înșine nu suntem toţi creştini buni.”

Din nefericire, această atitudine biblică nu a durat mult. Luther a devenit deziluzionat şi iritat cu evreii când ei au continuat să reziste la Evanghelia lui reformată. În 1526 el s-a plâns de încăpățânarea evreilor, şi prin anii 1530 el aproba stereotipurile medievale obişnuite despre evrei, referindu-se la ei ca „inimi-înfierate” şi „încăpățânați ca Diavolul.” 56

Pe la sfârşitul vieții lui, Luther s-a întors împotriva evreilor cu o răzbunare. În 1543 el a scris un pamflet intitulat „Referitor la evrei şi la minciunile lor.” 57 Documentul a fost o critică răutăcioasă care a slujit la a sumariza ura evreiască, ce se acumulase în mia de ani trecută. În acesta, el s-a referit la evrei ca:

„Un popor mizerabil şi blestemat”
„Nebuni proști”
„Mizerabili, orbi şi nesimțitori”
„Hoți şi tâlhari”
„Marea otravă a umanităţii”
„Ticăloși leneși”
„Orbi şi veninoși”

După ce i-a dezumanizat şi i-a demonizat, Luther apoi a continuat să facă unele propuneri înspăimântătoare de a trata cu ei:

Sinagogile şi şcolile lor să fie arse.
Casele lor ar trebuie să fie distruse.
Scrierile lor Talmudice ar trebui să fie confiscate.
Rabiniilor lor ar trebui să li se interzică să învețe.
Banii lor ar trebui să le fie luați de la ei.
Ei ar trebui să fie siliți la muncă forțată.

Impactul asupra nazismului

Nu mai este nevoie să spun, naziștii l-a citat bucuroși pe Luther când ei au ajuns la putere şi au lansat Holocaustul. De fapt, Hitler s-a referit la Luther în cartea lui, Mein Kampf, ca un „mare luptător, un adevărat politician, şi un măreț reformator.” 58

În 1924, la o adunare creştină din Berlin, Hitler a vorbit către mii şi a primit aplauze în picioare când el a făcut următoarea proclamație: „Cred că azi eu acționez în acord cu voia Atotputernicului Dumnezeu în timp ce anunț cea mai importantă lucrare pe care creştinii ar putea să o întreprindă – şi aceasta este de a fi împotriva evreilor şi a scăpa de ei odată şi pentru totdeauna.” 59

Apoi Hitler a continuat să vorbească despre influenţa lui Luther asupra vieții lui: 60

„Martin Luther a fost cea mai mare încurajare a vieții mele. Luther a fost un om măreț. El a fost un gigant. Cu o suflare el a vestit venirea noilor zori şi a noii ere. El a spus clar că evreii trebuie să fie distruși, şi noi doar începem să vedem că trebuie să ducem această lucrare mai departe.”

La procesele de la Nuremberg de după al Doilea Război Mondial, liderul nazist, Julius Streicher, s-a apărat pe sine prin a spune, „Eu nu am spus niciodată ceea ce Martin Luther nu a spus.” 61

Adevărul teribil pe care creştinilor nu le place să îl înfrunte, şi despre care mulți nu sunt conștienți, este că Holocaustul a fost produsul a 1900 de ani de antisemitism creştin virulent.

Şi evreii sunt pe deplin conștienți de acest fapt. Astfel, Eliezer Berkovits, un renumit rabin Ortodox a scris în 1984 că Holocaustul a fost datorat „falimentului moral al civilizației creştine şi a falimentului spiritual al religiei creştine.” 62 El a observat mai departe că „o linie dreaptă conduce de la primul act de opresiune împotriva evreilor şi a iudaismului în Secolul Patru până la Holocaustul din Secolul 20.”

Noul antisemitism

Vorbind despre Holocaust, oroarea acestuia a tins să muțeasă antisemitismul virulent printre liderii creştini de după al Doilea Război Mondial. Dar în realitate, acesta continuă sub o nouă formă numită „anti-Sionism.”

Anti-Sionismul este doar antisemitism în haine noi, sofisticate. În timp ce antisemitismul a căutat să îi scoată afară pe evrei din ținuturile în care ei au trăit, anti-Sionismul refuză să accepte dreptul lor de a trăi în propria lor țară.

Documentul de seminar al lui Knox

Un bun exemplu al acestei nouă formă de antisemitism poate fi găsită în documentul emis de Seminarul Teologic al lui Kennedy Knox în 2002. El a fost intitulat, „O scrisoare deschisă către evanghelici cu privire la Israel.” 63 De atunci el a fost susținut de sute de teologi şi pastori, inclusiv luminători precum R. C. Sproul.

Documentul începe prin denunțarea celor care învață că promisiunile Bibliei referitoare la țara lui Israel sunt împlinite azi „într-o regiune specială sau „Țara Sfântă,” în mod veşnic pusă de o parte de Dumnezeu doar pentru un grup etnic.” 64 Apoi acest continuă să proclame că promisiunile făcute lui Avraam „nu se aplică la nici un grup etnic particular, ci la Biserica lui Isus Cristos, adevăratul Israel” (accent adăugat). 65

Apoi documentul neagă specific pretenția evreilor față de orice țară din Orientul Mijlociu prin a afirma: „Îndreptățirea oricărui grup etnic sau religios față de teritoriul din Orientul Mijlociu numit „Țara Sfântă” nu poate fi susținută de Scriptură.” Apoi, incredibil, documentul afirmă că „De fapt, promisiunile țării specifice lui Israel din Vechiul Testament au fost împlinite sub Iosua.” 66

Adăugând sare la răni, documentul concluzionează cu următoarea observaţie: 67

„Starea seculară prezentă a lui Israel… nu este o realizare autentică sau profetică a împărăţiei Mesianice a lui Isus Cristos. Mai mult, nu ar trebui să fie anticipată o zi în care împărăţia lui Cristos va manifesta trăsături evreieşti, fie prin locația ei în „țară,” prin clienții săi, fie prin instituțiile şi practicile ei ceremoniale.”

În ciuda acestor afirmaţii, când anti-Sioniștii sunt acuzați de a fi antisemiți, ei neagă acuzația cu vehemență. Iată aici cum Dennis Prager, gazdă radio şi comentator politic, a răspuns la negările lor din cartea lui, De ce evreii?: 68

„Discordia că anti-Sioniștii nu sunt duşmanii evreilor, în ciuda apărării politicilor care ar conduce spre uciderea în masă a evreilor, este, ca să o exprim cât mai generos posibil, necinstită. Dacă anti-Sionismul şi-a realizat scopul său, un alt holocaust evreiesc va avea loc… De aceea, încercările de a extrage deosebiri dintre anti-Sionism şi antisemitism sunt menite pur şi simplu pentru a prosti pe cei naivi.”

Palestinianismul creştin

În anii recenți o nouă formă de anti-Sionism şi-a ridicat capul său urât în forma Mișcării Palestiniene creştine despre care Dr. Paul Wilkinson a vorbit de mai multe ori.

James Showers, Director al Prieteni ai Israelului, a definit mișcarea în următoarele cuvinte: 69

„Palestinianismul creştin pretinde că Israelul modern nu are nici o legătură biblică cu, sau vre-o justificare pentru a deține Țara Promisă; de aceea, acesta concluzionează, Israel a devenit un stat apartheid, ocupând teritorii care aparțin arabilor palestinieni.”

Cei mai proeminenți lideri ai mișcării în ultimii câțiva ani sunt următorii:

Stephen Sizer — Preot Anglican al Bisericii lui Cristos din Surrey, Anglia.

Gary Burge — Slujitor ordinat Prezbiterian şi profesor de Noul Testament la Colegiul Wheaton.

Donald E. Wagner — Slujitor ordinat Prezbiterian şi director al Centrului de Studii pentru Orientul Mijlociu de la Universitatea North Park din Chicago, Illinois.

John Stott — Teolog decedat şi rector emerit al Bisericii Toate Sufletele din Londra.

Hank Hanegraaff — Președinte al Institutului de Cercetare Creştină şi gazdă a programului radio „Omul care Răspunde cu Biblia”.

Tony Campolo — Slujitor Baptist, autor, şi profesor emerit de sociologie la Universitatea Estică din Pennsylvania.

Lynne Hybels — Soția lui of Bill Hybels, pastor senior şi fondator al Bisericii Willow Creek.

Naim Ateek — Fondator al Sabeel, centrul Palestinian Ecumenical al Teologiei de Eliberare din Ierusalim.

Mitri Raheb — Pastor la Biserica Evanghelică Luterană Crăciunul din Betleem.

Stephen Sizer este campionul recunoscut al Mișcării Palestiniene creştine. El a denunțat Israelul ca un „stat apartheid” care pretinde el, este vinovat de curățare etnică, şi el i-a demonizat pe creştinii care susțin Israelul ca „Armaghedoniști eretici” a căror interpretare a Bibliei „oferă un sprijin teologic pentru segregarea rasială, apartheid şi război.” 70

Una dintre cele mai mari unelte de propagandă este Documentul Palestina Kairos adoptat în 2009. El declară „că ocupația israeliană a țării Palestina este un păcat împotriva lui Dumnezeu şi a umanității…” Şi acesta afirmă mai departe „că orice teologie, aparent bazată pe Biblie sau pe credinţă sau pe istorie, care legitimează ocupația, este departe de învăţăturile creştine, pentru că aceasta cheamă la violență şi război sfânt în numele lui Dumnezeu Atotputernic…” 71 Aceasta este o remarcă pertinentă când consideri faptul că musulmanii, nu creştinii, sunt cei care cheamă la Război Sfânt în numele lui Dumnezeu.

Apărătorii mișcării îi țin pe creştinii Sioniști în dispreț deschis. John Stott a denunțat Sionismul creştin ca „anatemă biblică față de credinţa creştină.” 72 Hank Hanegraaff a scris, „Credințele şi comportamentele creştinilor Sioniști sunt antiteza creștinătății biblice.” 73

Un jurnalist englez, Alan Hart, care susține Mișcarea Palestiniană creştină, a mers atât de departe încât să afirme pe pagina lui de internet: 74

„Este timpul să le dăm Sioniștilor absoluți ai lui Israel numele lor real. Ei sunt Noii Naziști… Dacă europenii şi americanii nu opresc Noul Nazism, este probabil că jocul lor final va fi exterminarea a milioane de palestinieni.”

Şi astfel aveți aceasta – o trecere în revist a istoriei triste şi murdare a antisemitismului creştin înrădăcinat în Teologiei Înlocuirii şi continuând până în această zi sub deghizarea de anti-Sionism.

Răspunsul Scripturii

Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre toate acestea?

Antisemitismul – ca să începem cu acesta, el respinge puternic Sionismul. Considerați aceste cuvinte din Psalmul 129:

„5. Să se umple de ruşine şi să dea înapoi toţi cei ce urăsc Sionul!

Să fie ca iarba de pe acoperişuri, care se usucă înainte de a fi smulsă!
Secerătorul nu-şi umple mâna cu ea, cel ce leagă snopii nu-şi încarcă braţul cu ea,
şi trecătorii nu zic: „Binecuvântarea Domnului să fie peste voi!”…”

Deicidul – Cu privire la afirmaţia nedovedită că evreii sunt „ucigătorii lui Cristos,” Cuvântul identifică clar cine l-a ucis pe Isus şi arată clar că evreii nu au fost exclusiv responsabili. Veți găsi identitatea celor responsabili în Fapte 4:27:

„În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,”

Observaţi cine este enumerat aici ca aceia responsabili pentru moartea lui Isus: romanii, evreii, neamurile. Şi altcineva care nu este numit – Tu şi cu Mine! Da, noi toţi suntem responsabili pentru moartea lui Isus, căci noi toţi suntem păcătoși (Romani 3:23), şi Isus a murit pentru toţi păcătoșii (1 Corinteni 15:3).

Promisiunea teritoriului – Referitor la ideea că Dumnezeu deja a împlinit promisiunile de teritoriu față de evrei în timpul lui Iosua, este interesant să observăm că după Iosua, Regele David a scris în Psalmul 105 că promisiunea teritoriului este veşnică în natură şi este încă de a fi împlinită. Factorul chestiunii este că evreii niciodată nu au ocupat tot teritoriul care le-a fost promis în Legământul Avraamic (Geneza 15:18-21). Sub Iosua, lor le-a fost dat teritoriul care a fost promis lui Moise.

Respingerea – Referitoare la pretenția că evreii au fost respinși de Dumnezeu, există mai multe principii biblice care trebuie să fie ținute minte. Primul, Biblia afirmă că evreii au fost chemați ca Poporul Ales al lui Dumnezeu pentru a fi martori a ceea ce înseamnă a avea o relaţie cu El (Isaia 43:10-12). Şi Biblia arată clar că această chemare este „irevocabilă” (Romani 11:29).

Puteți găsi chemarea în Isaia 43, începând cu versetul 10:

„10. „Voi sunteţi martorii Mei – zice Domnul – voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost niciun dumnezeu, şi după Mine nu va fi.

11. Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun mântuitor!

12. Eu am vestit, am mântuit, am prorocit, nu sunt străin între voi: voi Îmi sunteţi martori – zice Domnul…”

Natura veşnică a acestei chemări este accentuată în Romani 11 începând cu versetul 28:

„28. În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor.

29. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.” (în versiunea din engleză, se spune, „căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile”, n. tr.)

Înlocuirea – În directă contradicție a Teologiei Înlocuirii, Biblia învață că evreii niciodată nu au înlocuit Biserica lui Dumnezeu datorită necredinţei lor. În Romani 3 Pavel afirmă punctul negru că respingerea lor a lui Isus nu a anulat credincioşia lui Dumnezeu față de promisiunile pe care El le-a făcut lor:

„1. Care este deci întâietatea iudeului sau care este folosul tăierii împrejur?” [Biserica: „Nici una!”]

„2. Oricum, sunt mari. Şi, mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.”

„3. Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?” [Biserica: „Da!”]

„4. Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi…”

Pavel face acelaşi punct din nou în Romani 11:1 unde el întreabă: „Întreb, dar: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Răspunsul Bisericii timp de 2000 de ani a fost „Da!” Dar răspunsul lui Pavel este exact opusul: „Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin. Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte…”

Disciplina – Este adevărat că poporul evreu sunt în prezent sub disciplină datorită respingerii lor a lui Mesia al lor. Din nou şi din nou în Scripturile lor profeții au spus că ei vor fi disciplinați dacă ei erau necredincioși, dar promisiunea a fost făcută întotdeauna că ei vor fi păstrați. Un exemplu al acestui tip de afirmaţie profetică poate fi găsit în Ieremia 30:11 –

„Căci Eu sunt cu tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc; voi nimici pe toate neamurile printre care te-am risipit, dar pe tine nu te voi nimici; te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit.”

Păstrarea – Dumnezeu i-a păstrat în harul Său pentru că El îi iubeşte. În Zaharia 2:8 Dumnezeu proclamă că poporul evreu sunt „lumina ochiului Său,” şi El îi avertizează pe oricine încearcă să îi vatăme.

Mântuirea – Un alt motiv de ce ei au fost păstrați este pentru că Dumnezeu este hotărât să aducă o mare rămășiță la mântuire (Isaia 10:20-22). Această promisiune este făcută în mod repetat în toate Scripturile ebraice şi este confirmată de Pavel în Noul Testament în Romani 9-11. Mântuirea acestei rămășițe este descrisă în detaliu în Zaharia 12:10 unde se spune că la sfârşitul Necazului evreii rămași vor ajunge la un final al lor şi îşi vor întoarce inimile spre Dumnezeu în pocăinţă şi îl vor accepta pe Yeshua ca Mesia al lor.

Întâietatea – Acea rămășiță credincioasă va merge în Mileniu în trup şi va alcătui națiunea lui Israel față de care Dumnezeu va împlini toate promisiunile pe care El le-a făcut față de evrei (Isaia 60-62). În timpul Mileniului, națiunea lui Israel va fi prima națiune din lume prin care Dumnezeu va binecuvânta toate celelalte națiuni (Zaharia 8:22-23).

În rezumat, Cuvântul lui Dumnezeu clarifică faptul că Israel în mod categoric are un rol şi un viitor în vremurile din urmă.

Perseverența antisemitismului

Nu poate fi nici o îndoială că o pervertire a creştinismului numită Teologiei Înlocuirii a fost sursa majorității antisemitismului din lumea vestică. În tot nordul Africii, Orientul Mijlociu, şi părți din Asia, antisemitismul a fost promovat de islam. Coranul îi numeşte pe evrei „copiii maimuțelor şi porcilor.” 75

Dar există antisemiți în această lume care nu sunt nici creştini nici musulmani şi care niciodată nu au întâlnit un evreu. De exemplu, cu câțiva ani în urmă mai multe din topul cărților cele mai bine vândute din Japonia erau virulent antisemite, învinuind toate problemele Japoniei pe o „conspirație internaţională evreiască.” 76

De ce este antisemitismul atât de larg răspândit, atât de persistent, atât de virulent, şi atât de irațional? Acesta este aşa pentru că, după cum am afirmat la început, acesta este în mod fundamental un fenomen supranatural.

Am vrut să sfârșesc aşa cum am început, accentuând că Satan îi urăște pe evrei cu pasiune. El îi urăște pentru că Dumnezeu a oferit deopotrivă Biblia şi pe Mesia prin ei. El îi urăște pentru că Dumnezeu i-a chemat pe ei să fie Poporul Său Ales. El îi urăște pentru că Dumnezeu a promis că va mântui o mare rămășiță dintre ei. El îi urăște pentru că Dumnezeu îi iubeşte.

Rezultatul este că el lucrează ore suplimentare pentru a planta semințe de ură în inimile oamenilor față de evrei. El este hotărât să distrugă fiecare evreu de pe planeta pământ astfel ca Dumnezeu să nu poată să îşi țină promisiunea Lui de a mântui o mare rămășiță. El a încercat să îi anihileze în Holocaust. El a eşuat. El va încerca din nou să îi distrugă în timpul celei de a doua jumătăți din Necaz. El va eşua din nou.

Concluzie

În concluzie, Teologiei Înlocuirii este o urâciune. Ea este nebiblică, şi ea a avut ca rezultat în antisemitismul virulent care în schimb a rezultat în moartea a milioane de evrei.

Nu există nici un motiv pentru care Biserica să fie lacomă de promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut poporului evreu. El de asemenea a făcut promisiuni glorioase către Biserică, dintre care una este Răpirea. În plus, nouă ne-a fost promis că vom domni cu el peste toate națiunile lumii în timpul împărăției Milenare. Şi ni s-a promis că noi vom trăi cu El veşnic pe un Pământ Nou în Noul Ierusalim în Corpuri noi, Glorificate.

Nu este de mirare că Pavel a scris: „Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9).

Suveranitatea lui Dumnezeu

Una dintre mesajele fundamentale ale acestei prezentări este că Dumnezeu este în control. El este pe tronul Său. El este suveran. Şi El are înţelepciunea şi puterea de a orchestra tot răul Omului şi al lui Satan pentru a triumfa asupra Fiului Său în istorie.

Dumnezeu deja a dovedit acest punct în răspunsul Său la Cruce. El a luat cel mai ticălos act din istoria Omenirii şi l-a transformat în cel mai glorios prin învierea Fiului Său.

Frustrarea lui Satan

Satan trebuie să fie cel mai frustrat caracter din tot universul. Şi tot aşa cum el a fost fustrat în uciderea Fiului lui Dumnezeu, el va fi frustrat în uciderea Poporului Ales al lui Dumnezeu.

Căci o mare rămășiță din poporul evreu va trăi până la sfârşitul Necazului. Ei vor fi aduși la un final al lor înșiși.

Mântuirea lui Israel

Şi când Isus apare în a Doua Lui Venire,

„… îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic cum plânge cineva pe un întâi născut. ” (Zaharia 12:10)

Ei îl vor primi pe Yeshua ca Mesia al lor, şi ei vor striga „Baruch Haba B’Shem Adonai.” (Binecuvântat este Cel care vine în numele Domnului!) Ce glorioasă zi va fi aceea. Ce slavă va aduce aceasta numelui lui Dumnezeu.

Între timp, noi așteptăm acea zi, fie ca să ne întâlnim în fiecare zi cu strigarea de „Maranata! Maranata! Vino repede Doamne Isuse!”

Note de referință

1) Michael J. Vlach, Has the Church Replaced Israel? A Theological Evaluation (Nashville, TN: B&H Academic, 2010), p. 14. This book contains and outstanding academic analysis of Supersessionism.

2) Melito of Sardis, On Pascha, translation by S. G. Hall (Oxford: Clarendon, 1979), p. 21.

3) Karl Barth, Church Dogmatics, volume III (Peabody, MA: Hendrickson Publishers, second edition, 2010) p. 584.

4) Vlach, p. 13.

5) World Watch Daily, Koenig International News, “Influential Christian Leaders Speak Against Israel’s Biblical Significance and Her Land,” April 7, 2004, www.watch.org/showart.php3?idx=62726&rtn=/index.html&sh.

6) Ibid., p. 33.

7) Andrew D. Robinson, “The Error of Replacement Theology, Part 2: Roots and Shoots,” Magazine of the Prophetic Witness Movement International, September 2012, p. 5.

8) John G. Gager, The Origins of Anti-Semitism (London: Oxford University Press, 1983), pp. 127-129.

9) Center for the Study of Historical Christian Antisemitism, “Justin Martyr,” www.hcacentre.org/JustinMartyr.html.

10) Vlach, p. 27.

11) Justin Martyr, “Dialogue with Trypho,” contained in Anti-Nicene Fathers by Alexander Roberts and James Donaldson, 1885, volume 1. The writings of the Anti-Nicene Fathers can be found online at the website of “The Online Library of Liberty,” http://oll.libertyfund.org/?option=com_staticxt&staticfile=show.php%3Ftitle=1968.

12) Melito, “On Pascha,” Anti-Nicene Fathers, volume 8.

13) Iranaeus, “Against Heresies,” Anti-Nicene Fathers, volume 1.

14) Clement, “The Instructor,” Anti-Nicene Fathers, volume 2.

15) Hippolytus, “Treatise Against the Jews.” Anti-Nicene Fathers, volume 5.

16) John T. Pawlikowski, Journal of Religion & Society, “Christian Anti-Semitism: Past History, Present Challenges,” http://moses.creighton.edu/JRS/2004/2004-10.html.

17) Cyprian, “Three Books of Testimonies Against the Jews,” Anti-Nicene Fathers, volume 5. The Evil of Replacement Theology p.19.

18) Cyprian, “On the Lord’s Prayer,” Anti-Nicene Fathers, volume 5.

19) Origen, “”Against Celsus,” Anti-Nicene Fathers, volume 4.

20) California State University at Northridge, “Canons of the Church Council at Elvira (Granada) ca. 309 AD,” www.csun.edu/~hcfll004/elvira.html.

21) Clarence H. Wagner, Jr., “The Error of Replacement Theology,” http://ldolphin.org/replacement, p. 4.

22) Ibid.

23) Ibid.

24) Ibid.

25) New Advent, “Easter Controversy,” www.newadvent.org/cathen/05228a.htm.

26) Ray Bentley with Genevieve Gillespie, The Holy Land Key (Colorado Sprints, CO: WaterBrook Press, 2014), p. 84.

27) Wagner, Jr., p. 4.

28) Gene Shaparenko, “The Resurgence of ‘Christian’ Anti-Semitism,” www.aquatechnology.net/RESURGENCE.html.

29) Centre for the Study of Historical Christian Antisemitism, “John Chrysostom,” www.hcacentre.org/JohnChrysostom.html.

30) Centre for the Study of Historical Christian Antisemitism, “St. Jerome,” www.hcacentre.org/Jerome.html.

31) Gabriel Wilensky, Six Million Crucifixions: How Christian Teachings About Jews Paved the Road to the Holocaust, (San Diego,CA: QWERTY Publishers, 2010), p. 98.

32) Vlach, p. 41.

33) Thomas Aquinas, De Regimente Judaeorum, quoted in “Aquinas, Thomas,” Encyclopedia Judaica (Jerusalem: Keter Publishing House, 1971) vol. 3, p. 229.

34) Stefano Assemani, Acta Sanctorium Martyrum Orientalium at Occidentalium, Vol. 1, Rome 1748, page 105. Read more at http://natzrim.blogspot.com/2011/04/constantine-creed.html#fIE03lATVLC2Ekh1.99

35) Gary Hedrick, “Replacement Theology: Its Origins, Teachings and Errors,” http://jeremiah111.org.org/Replacement%20Theology/replacement_theology.htm.

36) Michael L. Brown, Our Hands Are Stained With Blood (Shippensberg, PA: Destiny Image Publishers, 1992), p. 12.

37) Ibid., pp. 12-13.

38) Ibid., p. 13.

39) Andrew D. Robinson, “The Error of Replacement Theology, Part 6: The Crusades,” Magazine of the Prophetic Witness Movement International, June 2013, p. 11.

40) Ibid., p. 12.

41) Andrew Robinson, “The Error of Replacement Theology, Part 8: The Medieval Media,” Magazine of the Prophetic Witness Movement International, October 2013, pp. 8-13.

42) Isaiah Shachar, The Judensau: A Medieval Anti-Jewish Motif and Its History, (London: TheWarburg Institute of the University of London, 1974).

43) Wilipedia, “Ecclesia versus Synagoga,” http://en.wikipedia.org/wiki/Ecclesia_and_Synagago.

44) Wikipedia, “Passion Play,” http://en.wikipedia.org/wiki/Passion_Play.

45) British Library, “Online Gallery of Sacred Texts: Holkham Bible,” www.bl,uk/onlinegallery/sacredtexts/holkham.html.

46) Religious Tolerance.org., “Blood Libel Myths: Then and Now,” www.religioustolerance.org/jud_blib1.htm.

47) Paul Oskar Kristeller, “The Alleged Ritual Murder of Simon of Trent and Its Literary Repercussions,” Proceedings of the American Academy for Jewish Research, vol. 59, 1993, pp. 103-135.

48) Remember.org., ‘Classical and Christian Anti-Semitism,” www.remember.org/History.root.classical.html.

49) Medieval Sourcebook: Twelfth Ecumenical Council: Lateran IV 1215, Canon 68, www.fordham.edu/halsall/basis/lateran4.asp.

50) The Jewish Encyclopedia (1906), “Ghetto,” http://www.jewishencyclopedia.com/articles/6653-ghetto.

51) Jonathan Dekel-Chen, David Gaunt, Natan M. Meir and Israel Bartal, editors, Anti-Jewish Violence: Rethinking the Pogrom in East European History (Bloomington, IN: Indiana University Press, 2010), http://books.google.co.uk/books?id=AUYQ8JQ-iM0C&pg=PA19#v=onepage&q&f=false.

52) Jewish Virtual Library, “Christian-Jewish Relations: The Inquisition,” www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/History/Inquisition.html.

53) Andrew D. Robinson, “The Error of Replacement Theology, Part 1: Times and Seasons,” Magazine of the Prophetic Witness Movement International, July 2012, p. 1.

54) David A. Rausch, A Legacy of Hatred: Why Christians Must Not Forget the Holocaust, (Chicago: Moody Press, 1984), p. 28.

55) Martin Luther, “That Jesus Was Born A Jew,” translated by Walter I. Brandt in Luther’s Works (Philadelphia: Muhlenberg Press, 1962), pp. 200-201, 229.

56) Rausch, p. 28.

57) The Jewish Virtual Library, “Martin Luther: The Jews and Their Lies (1543),” www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/anti-semi tism/Luther_on_Jews.html.

58) Adolph Hitler, Mein Kampf, Volume 1 (1925), Chapter VIII.

59) Phyllis Petty, “Christian Hatred and Persecution of the Jews,” www.therefinersfire.org/antisemitism_in_church.htm.

60) Ibid.

61) Ibid.

62) Michael L. Brown, p. 91.

63) Knox Theological Seminary, “An Open Letter to Evangelicals and Other Interested Parties: The People of God, the Land of Israel, and the Impartiality of the Gospel,” www.knoxseminary.org/Prospective/Faculty/WittenbergDoor/index.html.

64) Ibid., introduction.

65) Ibid., section IV.

66) Ibid., section IX.

67) Ibid., conclusion.

68) Dennis Prager, Why the Jew? (New York, NY: Touchstone, 2003).

69) James A. Showers, “The New Anti-Semitism,” Israel My Glory magazine, January-February 2013, p. 15.

70) Andrew D. Robinson, “The Error of Replacement Theology, Part 1: Times and Seasons,” Magazine of the Prophetic Witness Movement International, July 2012, p. 3.

71) World Council of Churches, “Kairos Palestine Document,” section 2.5, www.oikoumene.org/en/resources/documents/other-ecumenical-bodies/kairos-palestine-document.

72) Donald E. Wagner, Anxious for Armageddon (Scottsdale, PA: Herald Press, 1995) p. 80.

73) Stephen Sizer Blog, “Sixty Academics Endorse Christian Zionism Book,” www.stephensizer.blogspot.com/2008/10/sixty-academics-endorse-christian.html.

74) Alan Hart, “The New Nazis,” January 13, 2009, www.alanhart.net/the-New-Nazis.

75) The Qu’ran, Sura 5:60, http://quod.lib.umich.edu/k/koran.

76) The Vidal Sassoon Internatinal Center for the Study of Antisemitism at the Hebrew University of Jerusalem, Rotem Kowner, “On Ignorance, Respect and Suspicion: Current Japanese Attitudes toward Jews” http://sicsa.huji.ac.il/11kowner.htm.

Surse Recomandate

1) A series of articles by Andrew Robinson in the magazine of the Prophetic Witness Movement International, beginning in July of 2012 and continuing with a total of nine as of November 2013. Pastor Robinson intends to publish these articles in a book that will be co-authored by Paul Wilkinson. The overall title of the series of articles is “The Error of Replacement Theology.”

2) Brown, Michael L., Our Hands Are Stained With Blood: The Tragic Story of the ‘Church’ and the Jewish People (Shippensburg, PA: Destiny Image Publishers, 1992).

3) Rausch, David A., A Legacy of Hatred: Why Christians Must Not Forget The Holocaust (Chicago, IL: Moody Press, 1984).

4) Vlach, Michael J., Has the church Replaced Israel? A Theological Evaluation (Nashville, TN: B&H Academic, 2010).

5) Wagner, Jr., Clarence, Where Was Love and Mercy? Christian Anti-Semitism: Overcoming the Curse (Jerusalem, Israel: Bridges for Peace, 2004).