de Dr. David R. Reagan
Argumentul că Biserica este împlinirea tuturor profețiilor împărăţiei din Biblie nu este singura eroare a Amilenismului. Una la fel de gravă este afirmaţia că Biserica a înlocuit Israelul. Aceasta este numită Teologia Înlocuirii.
Argumentul de obicei se exprimă aşa: „De vreme ce evreii l-au respins pe Isus ca Mesia al lor, Dumnezeu i-a respins. El a turnat mânia Lui peste ei, i-a răspândit pe tot pământul, şi a transferat promisiunile făcute lor către „Israelul Spiritual,” Biserica. Dumnezeu nu are nici un scop rămas pentru evrei. Re-întemeierea Israelului din vremurile moderne este, de aceea, doar un accident al istoriei cu nici un înțeles spiritual.”
Acest punct de vedere este susținut de majoritatea denominaţiilor principale vechi, liberale cum ar fi Metodiștii, Prezbiterienii şi Episcopalienii. Acesta este de asemenea susținut de unele grupuri conservatoare precum Bisericile lui Cristos şi Biserica lui Dumnezeu din Anderson, Indiana. Apărătorii acestei viziuni pot fi găsiți printre Baptiştii de sud, deşi majoritatea Baptiştilor o resping.
Aș argumenta că viziunea este cu totul nebiblică.
Poziția evreilor față de Dumnezeu
Nu există nici o îndoială că Dumnezeu şi-a vărsat mânia Lui peste poporul evreu în Primul Secol ca răspuns la respingerea lor a Fiului Său, Isus, ca Mesia al lor. Şi nu există nici o îndoială că ei au rămas sub disciplina lui Dumnezeu până în această zi. Dar aceasta nu înseamnă că ei au fost lepădați de Dumnezeu.
Dumnezeu iubeşte poporul evreu, chiar în răzvrătirea lor. În Legământul Avraamic veşnic, Dumnezeu i-a spus lui Avraam că El va binecuvânta pe cei care binecuvântează pe Israel şi îi va blestema pe cei care îi blesteamă (Geneza 12:3). În aceeaşi manieră, El a spus profetului Zaharia că cel care atinge pe Israel, „el atinge lumina ochilor Lui” (Zaharia 2:8).
Isaia a proclamat că Dumnezeu nu a putut uita pe Israel pentru că El l-a „săpat pe mâinile Lui” (Isaia 49:14-16). Ieremia a afirmat că poporul evreu va exista ca națiune pentru totdeauna (Ieremia 31:36). Şi profet după profet a afirmat că în vremurile din urmă, o mare rămășiță a evreilor vor fi mântuiți când ei îl acceptă pe Isus ca Mesia al lor (Isaia 10:20-22; Ieremia 31:1-7, 31-34; Ezechiel 6:8-10; Daniel 12:1; Osea 2:14-20; Ioel 2:31-32; Mica 7:18-20; Țefania 3:12-13; şi Zaharia 12:10).
Punctul de vedere al lui Pavel
„Dar,” spun Amileniștii, „toate aceste promisiuni au fost anulate de respingerea evreilor a lui Isus ca Mesia al lor.” Această afirmaţie explică de ce capitolele de la 9 la 11 din Romani au fost cele mai ignorate şi disprețuite capitole din Noul Testament în toată istoria Bisericii. Adesea, aceste capitole sunt pur şi simplu respinse ca o „paranteză irelevantă” din cartea Romani.
Dar adevărul este că ele nu sunt aşa ceva. În aceste capitole Pavel foloseşte poporul evreu ca exemplul esenţial al harului lui Dumnezeu. În ciuda istoriei lor de răzvrătire împotriva voinței lui Dumnezeu, şi a răzvrătirii lor continue, Pavel învață că Dumnezeu încă îi iubeşte, încă are un scop pentru ei, şi este încă hotărât de aducă o mare rămășiță a lor la mântuirea în Isus.
De fapt, Pavel respinge Teologia Înlocuirii înainte ca el să ajungă la aceste capitole. El începe capitolul 3 cu două întrebări retorice:
1. Au evreii vre-un avantaj cu Dumnezeu?
2. A anulat necredinţa lor credincioşia lui Dumnezeu?
Din punct de vedere istoric, Biserica a răspuns la prima întrebare cu un „Nu!” în ciuda faptului că Romani 1:16 spune în mod subliniat că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu de mântuire „mai întâi pentru evreu.”
Cu privire la a doua întrebare, Biserica a răspuns în mod consecvent cu un răsunător „Da!” argumentând că Dumnezeu „s-a spălat pe mâinile Lui de evrei” datorită necredinţei lor.
Dar cum răspunde Apostolul Pavel la aceste întrebări? El răspunde exact în felul opus. El declară că evreii au un avantaj deoarece „lor le-au fost încredințate cuvintele lui Dumnezeu” (Romani 3:2). Aceasta este o referință la faptul că fiecare carte a Bibliei (da, aș include Evanghelia după Luca şi cartea Faptele Apostolilor) a fost scrisă de un evreu. Cu referire la a doua întrebare cu privire la faptul dacă Dumnezeu a lepădat sau nu pe evrei, Pavel răspunde cu mare emoție, „Nicidecum!” (Romani 3:4).
Adevărul din Romani 9-11
Pavel se întoarce la această temă este în capitolele 9-11. El începe prin a vorbi despre cât de importanți au fost evreii în istoria răscumpărării, şi cât de important continuă ei să fie (Romani 9:3-4):
„… fraţii mei, rudele mele trupeşti. Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, …”
Observaţi că Pavel vorbeşte despre evreii fizici, nu cei spirituali, şi observaţi că el se referă la valabilitatea continuă a promisiunilor lui Dumnezeu către ei. În Romani 9:27 el se referă la promisiunea din Vechiul Testament că Dumnezeu va mântui într-o zi o mare rămășiță dintre evrei, citând în mod specific Isaia 10:22.
El începe capitolul 11 cu o altă întrebare retorică: „Întreb, dar: A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Timp de 2000 de ani Biserica Catolică a răspuns la această întrebare cu un dogmatic „Da!” Când a avut loc Reforma, bisericile Protestante rezultante s-au alăturat corului. Dar Pavel a răspuns la aceasta prin a spune, „Nicidecum! … Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte.” (Romani 11:1-2).
Din nou, el afirmă că o rămășiță va fi mântuită (Romani 11:5) prin har după ce „numărul deplin al neamurilor va intra” în Biserică (Romani 11:25). Apoi, după cum Pavel consideră încăpățânarea fraților săi în contrast cu bunătatea iubitoare, răbdătoare a lui Dumnezeu față de ei, el strigă din inima lui, „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” (Romani 11:33)
Planul lui Dumnezeu pentru Israel
Doar când înțelegi cât de mult iubeşte Dumnezeu poporul evreu şi cât de hotărât este El să aducă o mare rămășiță la mântuire, iar atunci poţi începe să înțelegi ce se petrece în Orientul Mijlociu azi. Biblia dezvăluie în mod clar adunarea din nou a poporului evreu din secolul 20 din cele patru capete ale pământului înapoi în patria lor este un act supranatural al lui Dumnezeu care este primul pas în aducerea mântuirii rămășiței (Isaia 11:10-12).
În mod specific, Scripturile învață că odată ce evreii sunt adunați din nou în necredinţă şi națiunea lor este re-întemeiată, Dumnezeu va aduce toate națiunile pământului împotriva lor cu privire la chestiunea a cine va controla Ierusalimul (Zaharia 12:2-3). Ura față de evrei şi opoziția față de statul lor va avea apogeul în timpul ultimei jumătăți a Necazului când Anticristul se va întoarce împotriva lor şi va încerca să îi anihileze de pe fața pământului (Apocalipsa 12:12-17). În timpul acestei perioade teribile de trei ani şi jumătate, Anticristul va reuși să ucidă două treimi din poporul evreu (Zaharia 13:8).
Aceasta este vestea rea. Dar vestea incredibil de bună este că aceia care rămân vor fi aduși la finalul sinelui lor, şi în totala lor disperare, ei îşi vor întoarce inimile spre Dumnezeu. La acel moment, Isus va apărea în ceruri, şi rămășița evreiască „îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic cum plânge cineva pe un întâi născut.” (Zaharia 12:10) Ei vor chema numele Domnului (Ioel 2:31-32), şi vor striga, „Baruch Haba Bashem Adonai!” însemnând, „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” (Matei 23:38-39).
Mărețul har al lui Dumnezeu
Când am început prima dată să predic despre iubirea lui Dumnezeu pentru poporul evreu şi hotărârea Lui de a-i urmări până când o mare rămășiță se pocăiește şi îl acceptă pe Fiul Său ca Mesia al lor, soția mea mi-a spus, „Tu mă faci să vreau să fiu o evreică.”
„Nu,” am răspuns eu, „tu nu vrei să fii o evreică pentru că sorții copleșitori sunt că dacă tu ai fi o evreică, tu ai avea un văl spiritual peste ochii tăi (2 Corinteni 3:14), şi ai refuza să recunoști pe Isus ca Mesia al tău.”
Şi apoi eu subliniez un lucru pe care am încurajat-o să nu îl uite niciodată: „Ana, Dumnezeu nu face un lucru pentru poporul evreu pe care El nu este dispus să îl facă pentru noi toţi.”
Țineți minte, poporul evreu sunt Poporul Ales al lui Dumnezeu (Deuteronom 7:6). Aceasta nu înseamnă că ei sunt mântuiți. Mai degrabă, ei au fost chemați de Dumnezeu pentru a fi martori ai Lui (Isaia 43:10-12). Prin urmare, când studiezi istoria lor, ajungi la o înțelegere a ceea ce înseamnă să ai o relaţie cu Dumnezeu. Istoria lor arată că atunci când tu eşti credincios, Dumnezeu binecuvântează. Când tu eşti un răzvrătit, El te disciplinează. Şi când tu te pocăiești, El iartă şi uită şi începe binecuvântarea din nou (citește cartea Judecători).
În prezent, poporul evreu este sub disciplină. Ei au fost timp de două mii de ani. Dar într-o zi curând ochii lor vor fi deschiși la realitatea lui Isus ca Mesia al lor. Când aceasta se întâmplă, ei vor fi biruiți cu mâhnire, ei vor fi spălați prin pocăinţă, şi o mare rămășiță va fi mântuită de har prin credinţă.
Iubirea continuă a lui Dumnezeu pentru evrei în ciuda răzvrătirii lor spirituale persistente este o mare demonstrație a înțelesului harului – a doua doar după Crucea în sine. Oamenii îmi spun adesea, „Cum ar putea fi Dumnezeu în spatele adunării mondiale din nou a poporului evreu când ei încă sunt prinși în necredinţă? Singurul lucru pe care ei îl merită este moartea.”
Dar exact acesta este punctul. Singurul lucru pe care oricare dintre noi îl merită este moartea. Dar, „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16).
Noi îi putem mulțumi lui Dumnezeu pentru cei dintre noi care ne-am pus credinţa în Isus că nu vom primi niciodată ceea ce merităm. Slavă lui Dumnezeu pentru harul Său uimitor! Şi slavă lui Isus pentru bunăvoința Lui de a suferi şi a muri pentru ca noi să putem fi împăcați cu Tatăl.
