Ironia ascunsă din teologia înlocuirii a creştinismului
de Stephen J. Spykerman
Biserica creştină a îmbrăţişat, de mai bine de 1700 de ani, „teologia înlocuirii”.
Conform acestei doctrine, Biserica rivalizează cu Israelul afirmând că ea este „Noul Israel al Duhului”, substituind „Vechiul Israel al trupului”. Această pretenţie incredibil de arogantă a Bisericii şi-a găsit exprimarea legitimităţii în „Codex Iustinian”, care ulterior a zămislit Inchiziţia, cruciadele, precum şi multe expulzări şi pogromuri. Pe de altă parte, astăzi vedem această teorie manifestându-se prin chemarea la imparţialitate în controversa arabo-israeliană. Potrivit acestei teorii, toate făgăduielile lui Dumnezeu în legătură cu un Israel „fizic” au fost anulate, fiind transferate spre un Israel „spiritual” – adică Biserica. Astfel aceşti oameni au încercat să consoneze această teorie cu sutele, dacă nu chiar miile, de profeţii şi declaraţii din Biblie care se referă la „restaurarea Israelului.”
Dacă Biserica creştină instituţionalizată de astăzi ar fi să recunoască faptul că toate aceste profeţii se referă la un Israel „literalmente fizic”, întregul ei tom teologic s-ar nărui. Cu tot acest interes în joc, nu este de mirare că liderii ei se opun oricărei idei a unui Israel fizic şi propriu zis, care să joace un rol în escatologia sfârşitului vremurilor.
Cu toate acestea, există o puternică ironie ataşată acestei doctrine „creştine” a „Teologiei substituirii”, căci prin uzurparea poziţiei poporului Legământului lui Israel, ei se asociază fără să îşi dea seama cu evreii din vechime. Iar în vreme ce imboldul iniţial al înlocuirii de către ei a învăţăturii a fost acela de a fura veşmintele spirituale ale evreilor, în practică ei le-au făcut acestora un compliment subtil. Partizanii timpurii ai acestei teologii a substituirii gândeau clar că moştenirea spirituală a Israelului merita să fie furată!
Aici ideea este că oamenii tind adesea să creadă instinctiv în ceva pe care îl simt ca fiind adevărat, nu contează cât de iraţional ar fi. Inima le spune că moştenirea de legământ a Israelului le aparţine, chiar dacă nu pot justifica în minte îndreptăţirea la acest lucru. Este un lucru pe care îl simt intuitiv în subconştient. Intuiţia a slujit frecvent ca o unealtă puternică pentru descoperiri şi invenţii, iar multe cercetări ştiinţifice şi de alte tipuri şi-au deschis cale având originea doar în simţăminte intuitive.
Întrebarea este de ce aceşti creştini vor să fie pe picior de egalitate cu Israelul? De ce creştinii vor să facă această legătură?
Ar fi posibil ca, chiar în această teorie foarte răspândită cum că Biserica Creştină a substituit Israelul în cadrul planului rânduit de Dumnezeu, noi vedem de fapt un indicator subliminal al originilor israelite al multora dintre credincioşi? Poate că este o întrebare privind propriile lor rădăcini evreieşti ascunse, care le spun că sunt îndreptăţiţi la moştenirea lui Israel. Când privim lucrurile în acest fel, vedem că prin adoptarea acestei dăunătoare „teorii a înlocuirii”, aceşti creştini s-ar putea ca de fapt să îşi dezvăluie involuntar propria sorginte israelită a Triburilor Rătăcite ale lui Israel. Nu este cât se poate de ironic?
Legătura cu Iudeea
Un indiciu remarcabil al legăturii dintre popoarele britanic şi american şi Israel este implicarea istorică a acestora în înfiinţarea statului Israel. Faptul este că aceste două naţiuni conducătoare au ajutat la restabilirea fraţilor lor evrei înapoi în Ţara Făgăduinţei. A fost incredibil că la sărbătoarea Hanukka a evreilor, britanicii şi forţele ANZAC (Corpurile de Armată Australiene şi Neo-Zeelandeze, nota trad.) conduse de generalul Edmund Allenby, au eliberat oraşul Ierusalim pe 9 decembrie 1917. Cu doar o lună mai înainte, Marea Britanie publicase deja faimoasa Declaraţie Balfour, în care marele imperiu mondial recunoştea drepturile evreilor de a avea patria-mamă în Palestina. Apoi, în 1920, Liga Naţiunilor a dat mandat Marii Britanii de a conduce Palestina. De aici înainte, poporul evreu a ţinut numărătoarea inversă până la înfiinţarea propriului său stat. În toate acestea putem vedea mâna Providenţei lucrând.
Renaşterea Israelului prezisă în profeţii
Profetul Isaia a prorocit renaşterea statului Israel cam cu 2700 de ani în urmă, atunci când a rostit următoarele:
„Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naşte oare o ţară într-o zi? Se naşte un neam aşa dintr-o dată? Abia au apucat-o muncile, şi fiica Sionului şi-a şi născut fiii!” (Isaia 66:8)
Această profeţie s-a îndeplinit pe 14 mai 1948, atunci când „într-o singură zi” statul Israel a luat fiinţă. America, la rândul ei, chiar din 1948, a protejat susţinut naţiunea evreiască.
Este minunat să vezi împlinirea profeţiilor în decursul istoriei, cum aceşti doi fii „legitimi” ai lui Iosif sunt folosiţi de către Dumnezeu pentru a-i ajuta pe fratele mai mare Iuda să se pună iarăşi pe picioare, ca naţiune independentă. Istoria însăşi dovedeşte faptul că fără asistenţa de la început dată de Marea Britanie, evreii nu ar fi putut vreodată să îşi câştige independenţa naţională. Este de altminteri şi un fapt de viaţă, anume că fără protecţia continuă şi sprijinul Statelor Unite, este îndoielnic că statul Israel ar mai exista astăzi.
Căinţa creştină parţială
Aşa se face că atunci când evreii, după aproape 2000 de ani de exil, şi-au reînfiinţat un stat independent în Palestina, în 1948, ca împlinire nemijlocită a sutelor de profeţii ale Bibliei, s-a produs un şoc uimitor în unele biserici creştine. Acest fapt îndeosebi în cadrul denominaţiilor evanghelice protestante mai mici. Atunci când evreii, în Războiul de şase zile, din 1967, şi-au înfrânt inamicii arabi şi au cucerit Ierusalimul estic, aducând astfel capitala lor sfântă iarăşi sub control evreiesc, s-a produs în alt motiv care i-a pus pe gânduri pe creştini. Rezultatul a fost că unii oameni din aripa protestantă a Bisericii Creştine au început să respingă „Teologia substituirii”, pentru că au început să îşi regândească doctrinele şi convingerile despre Israel. Au început să priceapă că Dumnezeu a avut un scop divin pentru Israel, ca şi pentru Biserică. Au ajuns să vadă „Teologia substituirii” ca pe o formă creştină de antisemitism şi au început să predice împotriva ei, pledând pentru pocăinţa creştină. Au avut un succes considerabil, îndeosebi în cercurile protestante evanghelice, penticostale şi carismatice din Statele Unite. Ultimii 30 de ani au văzut o schimbare dramatică în atitudinile creştine faţă de Israel, cu multe organizaţii creştine din jurul lumii subliniind ferm importanţa deosebită a Israelului şi poporului evreu. Sionismul creştin trăieşte o revigorare majoră, îndeosebi în lumea vorbitoare de limbă engleză.
Un alt fenomen de dată mai recentă este creşterea mondială a mişcării Hebrew Roots (Rădăcini Evreieşti), cu literalmente milioane de creştini atraşi de cunoaşterea Torei. Mulţi dintre ei au dorinţa de a se întoarce la Eretz Israel, care cred ei, este ţinutul părinţilor lor patriarhali. În acest lucru avem încă un indiciu asupra faptului că ceva foarte mare va urma. Această trezire a multor creştini la rădăcinile lor evreieşti este un semn că trăim cu adevărat în era mesianică, şi că reunificarea celor Două Case ale lui Israel nu poate fi prea departe. Pe tot globul, cam şaizeci de milioane de creştini au o poziţie fără rezerve favorabilă Israelului, împotriva valului de ură virulentă care vine în special din lumea islamului. Vestea încurajatoare este că numărul acestora creşte pe zi ce trece.
Extras din: The Hidden Ancestry of America and Great Britain (Sorgintea tainică a Americii şi Marii Britanii)
Editura Mount Ephraim Publishing
Christian Replacement Theology (Sfârşit)
