de Rev. Brian D. Warner, M.A., absolvent al Colegiului Wheaton
Ce este Teologia Înlocuirii? Este un termen peiorativ folosit pentru un număr crescând de creştini neinformați care fără să îşi dea seama reprezintă greșit viziunile credincioşilor prieteni. Scopul acestei pagini de internet este să îi încurajeze pe creştini din a folosi acest termen hain, căci acesta este teologic incorect, despărțitor, incendiar pentru discursul creştin cinstit, şi fățiș ofensiv.
Rezumat
O definiţie tipică a „Teologiei Înlocuirii” poate fi parafrazată astfel: „Israel a fost înlocuit de Biserica creştină, aşa că promisiunile şi poziția remarcabilă odată ținută de poporul ales al lui Dumnezeu sunt acum deținute în mod exclusiv de către Biserică.” O astfel de viziune este falsă. Majoritatea creştinilor de azi şi de-a lungul anilor îi văd pe credincioşii dintre neamuri ca fiind altoiți în via lui Israel. (Romani 11:17-21) Nu există nici o înlocuire. De aici, termenul „Teologia Înlocuirii” este necorespunzător şi nu ar trebui folosit.
Scopul nostru
Această pagină de internet informațională are ca scop de a scădea sau de a tăia termenul „Teologia Înlocuirii” în discursul academic şi teologic general. Pentru cei care au întâlnit de recent acest termen nefericit, „Teologia Înlocuirii”, scopul nostru este să vă oferim informaţii exacte pentru a vă ajuta să înțelegeți chestiunile fundamentale pentru ca voi să puteți decide singuri. Scopul nostru cel mai înalt este să ne adresăm celor care folosesc acest termen peiorativ în pagini de internet, transmisii radio/tv, ziare de opinie sau în ocupații academice. Noi dorim ca astfel de gânditori creştini să re-gândească folosirea de către ei a acestui termen. Noi ne rugăm ca ei să îşi editeze şi să redacteze materialul lor şi să folosească o terminologie mai potrivită.
Înțelegând mai mult
Definiţiile pentru „Teologia Înlocuirii” care afirmă că biserica a înlocuit pe Israel sunt profund deficiente. Ele suferă de a fi simpliste şi inexacte în timp ce deformează viziuni creştine istorice. „Teologia Înlocuirii” este folosită adesea pentru a discredita teologii Reformați sau cei ai Legământului prin atribuirea acestora a unei viziuni pe care ei nu o susțin. Când este repetată cu nepăsare, fraza „Teologia Înlocuirii” propagă această definiţie deficientă. Mai mult, aceasta dezbină creştinii prieteni. Stricarea unității trupului lui Cristos are loc când oamenii bine-intenționați, dar dezinformați folosesc termenul în mod întâmplător. Aceasta se facă pentru a promova propria lor teorie teologică despre interpretarea biblică a vremurilor din urmă.
Termenul „Teologia Înlocuirii” este în mod instrinsec peiorativ pentru mai multe motive. Primul, acesta este folosit doar de o parte a unei dezbateri în curs pentru a batjocori şi a minimaliza viziunea opusă. Al doilea, termenul „Teologia Înlocuirii” este adesea folosit pur şi simplu pentru a-i face pe alții să sune prostesc: „Desigur, Dumnezeu nu şi-ar înlocui niciodată poporul său ales.” Al treilea, este un argument paiață deoarece acest termen ridică un oponent fals şi simplificat exagerat iar apoi îl doboară cu argumente care sunt dezinformate. Al patrulea, utilizatorul termenului „Teologia Înlocuirii” pe neștiute proiectează o aroganță plină de mândrie. Între linii cineva aude un atac ad hominem, „Eu am dreptate, şi toţi ceilalţi creştini, indiferent cât de bine au studiat, au greșit enorm.” În final, „Teologia Înlocuirii” a ajuns să fie egalată cu o concepție antisemită care în mod evident este neadevărată. (Scrierile lui Martin Luther de mai târziu din viața lui s-au deplasat spre teme antisemite, dar astfel de exemple sunt câteva şi sunt departe de tipar.) Azi şi în toată istoria, credincioşii care susțin viziuni care au fost născute în timpul Reformei creştine sunt foarte pro Israel.
Cum reprezintă greșit şi bârfește „Teologia Înlocuirii” pe mulţi creştini buni? Teologii Reformați sau cei ai Legământului pur şi simplu nu susțin că biserica l-a înlocuit pe Israel. Teologii Reformați cred că Dumnezeu „i-a retezat” pe mulți evrei ca o judecată pentru necredinţa lor; apoi Dumnezeu a altoit neamurile prin credinţă. Nu există nici o înlocuire. Altoirea păstrează şi păstrează rădăcinile evreieşti şi nu le face nici un rău lor. Această viziune corectă promovează o continuitate a credincioşiei lui Dumnezeu către credincioși evrei şi neamuri deopotrivă, din Vechiul Testament şi înainte în Noul.
Romani 11:17-32 „Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, 18. nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine. 19. Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.” 20. Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: nu te îngâmfa, dar, ci teme-te! 21. Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.”
Marea greșeală
Nu există nici un astfel de lucru precum „Teologia Înlocuirii.” Criticii teologiei Reformate reprezintă în mod greșit poziția lor prin afirmația că Biserica a înlocuit pe Israel. Această ilustrație descrie viziunea greșită atribuită teologilor Reformați sau cei ai Legământului.
Deci, care este viziunea curentului principal Reformat / Legământ? Ei susțin că există un singur popor al lui Dumnezeu. Acest singular „Popor al lui Dumnezeu” este alcătuit din oameni din descendență evreiască şi ne-evreiască. Factorul comun este că ei sunt „mântuiți de har prin credinţă.”
Aici este o ilustrație care descrie corespunzător poziția Biblică susținută de marea majoritate a gânditorilor Reformați.
Terminologie mai bună – Poporul lui Dumnezeu
Teologii Reformați cred că Dumnezeu a avut din totdeauna un popor al credinţei. Sub Vechiul Legământ (Vechiul Testament), poporul lui Dumnezeu a fost alcătuit din evrei credincioşi şi din neamuri credincioase. Sub Noul Legământ, credincioşii evrei şi ne-evrei sunt de asemenea cei care alcăuiesc un popor al lui Dumnezeu.
Israel înseamnă „Poporul lui Dumnezeu.” Israel este o conjuncție a două cuvinte evreieşti: yisra-el. Yisra este puţin mai complicat dar în esenţă înseamnă „oameni conduși de Dumnezeu.” „El” este un nume pentru Dumnezeu. De aceea, Israel înseamnă „Poporul lui Dumnezeu.”
Vechiul Testament este o istorie a „Poporului lui Dumnezeu.” Aceasta este în primul rând, „istoria mântuirii.” În Vechiul Testament, descendenții genetici ai lui Avraam sunt înțeleși a fi o națiune binecuvântată, dintre care indivizii credincioși au fost chemați să devină „adevăratul Israel.” Adevăratul „Popor al lui Dumnezeu” (mântuit) este compus din indivizi care şi-au exprimat credinţa în promisiunea lui Dumnezeu înspre un Mesia care vine! O astfel de credinţă le-a permis evreilor să meargă de la rangul de Israel genetic, național, la Israelul credincios. Un verset citat în mare măsură este: „Avraam l-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit drept neprihănire.” Această distincție este explicată pe deplin în Noul Testament ca fiind credinţa în Isus Cristos. Galateni 3:6 explică îndreptăţirea prin credinţa în Isus. „Tot aşa şi Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.” De aici, mântuirea din Vechiul Testament era bazată pe credinţă. Mântuirea a fost prin har nu prin rasă.
În Vechiul Testament, evreii erau poporul ales al lui Dumnezeu; dar pentru ce scop au fost ei aleși? Scriptura afirmă că Israel urma să fie „Lumina pentru neamuri.” Promisiunea lui Dumnezeu către Avraam a fost cu mai multe trăsături. Dumnezeu i-a spus lui Avraam, „Iată legământul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri.” (Geneza 17:4) În plus, celelalte binecuvântări ale lui Dumnezeu au avut în vedere neamurile. De asemenea, Dumnezeu i-a spus lui Avraam, „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!” Această „sămânță” nu a fost alta decât Isus Cristos – o binecuvântare pentru evrei şi neamuri, deopotrivă – care împreună alcătuiesc „toate națiunile pământului.”
„Poporul lui Dumnezeu” din Vechiul Testament i-a inclus adesea pe neamuri. Un exemplu remarcabil a fost Rut, femeia moabită, care s-a întors la Betleem împreună cu soacra ei Naomi, o evreică. Ascultați cuvintele acesteia dintre neamuri. „Poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu.” Rut, una dintre neamuri, a fost străbunica Regelui David. Da, aceasta dintre neamuri, împreună cu alții, au fost în linia genealogică a lui Mesia, Isus. „Poporul lui Dumnezeu” în Vechiul Testament a fost în mod preponderent evreiesc, dar cu siguranţă a inclus neamuri.
Isaia 42:6 „Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor.”
În timp ce neamurile vin prin credinţă, ei vor deveni incluşi în „Poporul lui Dumnezeu” sau „adevăratul Israel.” De aceea, în Vechiul Testament, Israelitul drept (mântuit) credea în Mesia promis. Din nefericire, aceasta a însemnat că neamurile neconvertite şi evreii necredincioşi au alcătuit poporul pierdut. La sfârşitul Vechiului Testament, un mare număr dintre evreii naționali, genetici au fost respinși de Dumnezeu, depinzând de faptele legii pentru a-i mântui în locul credinţei. Cu toate acestea, Dumnezeu a rămas credincios față de o rămășiță de evrei credincioşi pe care El i-a chemat.
În timp ce unii evrei l-au acceptat pe Isus Cristos ca Mesia al lor, majoritatea nu au făcut aceasta. „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.” (Ioan 1:11) Există un mesaj central măreț găsit în tot Noul Testament, că venirea lui Cristos a asigurat că va fi „un popor al lui Dumnezeu.” A fi o „lumină pentru neamuri” a fost scopul original al lui Dumnezeu pentru evrei şi Isus a izbândit acolo unde ei au eşuat. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). Deopotrivă evreii şi neamurile vor veni prin credinţă / încredere.
Susținere Biblică
Această temă de unitate evreu / ne-evreu este reluată de atât de multe ori în Noul Testament. A respinge premisa unui singur popor al lui Dumnezeu este aproape la fel cu a respinge mesajul creştinismului. Iată aici doar câteva pasaje care arată această copleșitoare temă a unității.
Romani 1:16
„Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului.”
Romani 3:22
„şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.”
Suveranitatea lui Dumnezeu descrisă în Romani 9 are mai mult de a face cu alegerea lui Dumnezeu de a face un popor din două!
Romani 9:22-27 „Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru piere; 23. şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? 24. Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre Neamuri, 25. după cum zice în Osea:
„Voi numi „popor al Meu” pe cel ce nu era poporul Meu
şi „preaiubită” pe cea care nu era preaiubită.
Un verset din Romani 15 arată foarte clar că Biserica Noului Testament (alcătuită predominant din neamuri) nu i-a „înlocuit” pe evrei, ci a împărtășit binecuvântările evreilor.
Romani 15:27
„Negreşit, au avut bunătatea; dar era şi o datorie faţă de ei; pentru că, dacă Neamurile au avut parte de binecuvântările lor duhovniceşti (ale evreilor, n. tr.), este de datoria lor să-i ajute şi ele cu bunurile lor pământeşti.” (sublinierea aparține autorului eseului, n. tr.)
Prin Biserică, Dumnezeu a făcut un popor din două popoare.
1 Corinteni 12:13
„Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci (neamuri, n. tr.), fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.”
Galateni 3:28
„Nu mai este nici iudeu, nici grec (ne-evreu, n. tr.); nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.”
Coloseni 3:11
„Aici nu mai este nici grec (ne-evreu, n. tr.), nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi. ”
Cel mai convingător pasaj despre planul suveran al lui Dumnezeu de a avea un popor al lui Dumnezeu este găsit în Efeseni 3.
Efeseni 3:6
„Că, adică, Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea.”
Din nou, nu există nici o „Înlocuire” care să aibă loc aici. Neamurile au fost „moștenitoare împreună” cu Israel. Evanghelia i-a făcut pe evrei şi pe neamuri parte din aceeaşi familie ca împreună moștenitori. Evreii şi neamurile au fost de asemenea „un trup” în Cristos. Unul poate concluziona că nici evreii şi nici neamurile nu sunt „două trupuri” cu două perioade de timp şi două planuri de mântuire. „Teologia Înlocuirii” argumentează că Biserica a preluat promisiunile date evreilor. Cum se poate aceasta când Efeseni 3:6 spune că biserica – alcătuită din evrei şi neamuri credincioşi – sunt acum părtași împreună în promisiunea lui Cristos Isus?
Există multe alte fațete aled dezbaterii despre Israel adevărat credincios ca fiind biserica. Cu toate acestea, punctul a fost făcut. Poporul lui Dumnezeu a provenit din evrei şi din neamuri credincioase. Cu tristețe, aceasta înseamnă, că majoritatea din „poporul ales” al lui Dumnezeu (vorbind despre evrei) sunt necredincioşi. De aceea, ei nu sunt mântuiți. Evreii sunt un câmp de misiune. Ei sunt un câmp de misiune greu pentru că Dumnezeu, în judecata lui pentru respingerea lor a lui Mesia (Ioan 1:11) i-a împietrit parțial. „Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor.” (Romani 11:25)
Este potrivit din punct de vedere teologic să separăm Israelul credincios (membri din biserică) de Israel național? Evident aşa a gândit Pavel când el a spus, „Nu toţi din Israelul sunt Israel.” Contextul arată foarte clar că adevărata sămânță a lui Avraam (Israel) sunt cei care cred.
Romani 9:6b „…Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel; 7. şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam; ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele.” 8. Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă (a lui Avraam, n. tr.).”
Teologia Legământului / Reformată SUSȚINE Națiunea lui Israel
Israelul național a fost păstrat în mod remarcabil. Destul de posibil, formarea națiunii lui Israel din zilele noastre este o pregătire a profeției găsite în Romani 11:26 „Şi atunci tot Israelul va fi mântuit.” Teologii Reformați țin cont de Israelul național din zilele moderne, şi se roagă pentru o înmuiere a inimilor lor, înainte de întoarcerea lui Cristos, pentru ca ei toţi să poată veni la credinţă. Pavel, un evreu el însuşi prin naștere, a recunoscut cât de pierdut era „poporul ales” (Israelul național). Romani 10:1 spune, „Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi. 2. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere.”
Mentalitatea teologică a unor creştini este să trateze Israelul Modern ca „frați evrei mântuiți.” Susținerea lor a Israelului Modern pare a fi posibilă în măsura în care evenimentele de la știri susțin viziunile lor despre vremurile din urmă. Israelul Modern este prea adesea tratat ca un ceas distractiv care face numărătoarea inversă a mântuirii bisericii. Din nefericire, puţin accent este dat spre mântuirea lor. Aș sugera că Israelul Modern este cel mai bine susținut şi iubit necondiționat fără astfel de presupoziții.
Mântuirea israeliților din vremurile noastre trebuie să fie căutată în mod continuu în rugăciune. Israelul din zilele noastre trebuie să fie văzut ca un câmp de misiune. O posibilă interpretare a săptămânii a 70-ea a lui Daniel nu trebuie să fie o licență pentru creştini de a trece cu vederea pretenția biblică, „Acum este ziua mântuirii.” (2 Corinteni 6:2) Fie ca dorința şi rugăciunea noastră să fie fățișă biblic aşa cum este exprimată de cuvintele inspirate ale Apostolului Pavel: „Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi.” (Romani 10:1) O astfel de poziție necesită o iubire şi o susținere sinceră pentru Israelul Modern.
De exemplu, mă întreb adesea: Cum simt israeliții moderni când ei întâlnesc susținerea temătoare din partea profeției pre-tribulaționiste a unor „guru” de la televizor? Cum pot aceste „beneficii din profeții” să nu fie antisemite în timp ce ei privesc egoist înainte la timpuria lor plecare scutită-de-necaz, în timp ce evreii ratează barca şi se scufundă în necazul Apocaliptic? Acest punct de ironie intenționată are rolul de a demonstra că eticheta de „antisemiți” este prea ușor pleznită peste prietenii creştini. În loc să atribuim motive anti-Israel către oricare tabără teologică, fie ca noi toţi să ne rugăm pentru mântuirea israeliților din vremea modernă.
Concluzie
În concluzie, nu există nici un asemenea lucru precum „Teologia Înlocuirii.” Neamurile au fost altoite în Israel, şi acum ele sunt părtașe împreună la promisiunile lui Dumnezeu în Isus Cristos. A propaga această noțiune că Biserica îl înlocuiește pe Israel este un lucru dezbinător. Aceasta necesită folosirea continuă peiorativă a termenului „Teologia Înlocuirii.” Acest termen ar trebui revizuit din discursul creştin. Folosirea acestui plan pentru a portretiza alţi creştini ca fiind antisemiți este incorectă, şi de asemenea ar trebui să găsească încetare.
