SINAGOGA PRIMULUI SECOL
Origini creștine ca istorie evreiască – de Annette Yoshiko Reed. Unii cititori ar putea fi surprinși să găsească un articol despre originile creștine într-o enciclopedie despre istoria evreiască. Cu jumătate de secol în urmă ar fi fost imposibil în cercurile învățaților. În cercetările trecute cu privire la creștinism, era obișnuit ca Isus și Pavel să fie numiți fondatori ai unei noi religii, care era prin definiție și origini, diferită de iudaism. Consistentă cu învățătura teologică creștină și instituțională a majorității învățaților vechi ai NT, studiile lor adesea luau de bun modelul supersesionist al istoriei: ridicarea creștinismului era văzută ca și restaurarea religiei biblice, care se presupunea a fi coruptă de iudaismul post-biblic. (courtesy of www.annettereed.com)
El a mers la sinagogă – Noul Testament menționează de mai mult de 10 ocazii în care lucrarea lui Isus a avut loc în sinagogă. Evangheliile notează că „Isus mergea prin Galileea, învățând în sinagogă”. Dar cititorul creștin rar înțelege semnificația unei astfel de structuri, aparent comune, dar atât de centrală în lucrarea lui Isus. Sinagoga oferea o platformă potrivită pentru învățăturile lui Isus și ulterior pentru apostolul Pavel. În acest fel, dovedea a fi parte semnificativă din pregătirea de către Dumnezeu a practicilor culturale exacte pentru lucrarea Fiului Său. Dar mai mult, Isus, ucenicii Lui, Pavel, ca și majoritatea urmașilor evrei de la început ai lui Isus, mergeau la sinagogă să se închine. (courtesy of www.followtherabbi.com)
Cum și-a pierdut biserica rădăcinile ebraice – de Ed Nelson. Când am început studiul limbi ebraice și cultura antică la sfârșitul anilor 1960, mișcarea pentru rădăcinile ebraice era aproape necunoscută. Înainte de acest timp, s-au făcut unele lucrări într-o versiune despre rădăcinile ebraice a Bibliei în anii 1950 de A. B. Traina, dar era idiosincratică și predispusă la erori. Recent am obținut Biblia ebraică completă (David Sterns, ed.) și Biblia cu rădăcini ebraice (James Trimm, ed.), ambele semnificativ mai bune decât traducerea lui Traina. În anii ce au urmat mișcării rădăcinilor ebraice, a înviat. Este mai cunoscută azi, cu un momentum mai mare. Sperăm că va duce la renașterea bisericii în înțelegerea de sine , conform revelației biblice a lui Dumnezeu. Ca la orice mișcare a apărut și inconsistența. azi, mișcarea este formată din mai multe grupări și proponenți cu o gamă largă de variații, ciudățenii și excentricități (courtesy of www.ed-nelson.com)
ESTE TERMENUL “RABBI” FOLOSIT IN NOUL TESTAMENT UN ANACRONISM? – de W.E. Nunnally, Ph.D. Actuala opinie academică este că ori scriitorii Evangheliei au folosit termenul anacronistic (introducerea în mod artificial a unui termen într-o situaţie istorică înainte ca aceasta să existe cu adevărat) sau termenul nu a implicat cu adevărat tipul de autoritate religioasă pe care l-a luat odată cu dezvoltarea unei coordonări oficiale. Din păcate, documentele din timp sunt rareori specifice cu privire la INTENŢIA lor când folosesc termenul sau alte forme ale acestuia. (courtesy of www.isitinthebible.com)
Așteptări mesianice în Iudaismul sec. 1 – de Glenn Miller. Din când în când primesc câte un mail ca acesta: Sunt creștin proaspăt la XXX. Mă bucur de pagina dvs. de internet și am tipărit multe ca să le arăt prietenilor mei, dar am o dificultate cu privire la întrebarea dacă Isus a eșuat ca Mesia al VT. Am niște prieteni cu care am discutat și le-am arătat răspunsul dvs. cineva a spus că nu este adevărat că evreii din timpul lui Isus îl vedeau ca Mesia. Persoana spune că evreii nu îl așteptau pe Mesia și că noi, creștinii am interpretat VT ca având profeții despre Mesia. Mai spune că scriitorii Evangheliei au creat povestiri pentru a împlini profețiile, de genul celei în care Isus spune oamenilor că manuscrisul Isaia s-a împlinit în El. persoana simpatizează evreii și pare a crede că cineva a interpretat fals Biblia ebraică, ca având profeții despre Mesia, apoi le-a atribuit lui Isus. M-aș bucura dacă dezvoltați subiectul din perspectiva unui evreu din sec. 1. (courtesy of www.christianthinktank.com)
PHILO DE ALEXANDRIA, RABINII ȘI EVANGHELIILE – Este curios ce puțin cunoaștem despre istoria personală a scriitorilor evrei neinspirați din vechime, deși a avut o poziție așa de proeminentă în timpul său. 173 Philo s-a născut în Alexandria, în anul 20 ÎH. A fost descendent al lui Aaron, și a aparținut unei familii foarte influente și bogate dintre prinții comercianți evrei din Egipt. Fratele lui era liderul politic al comunității din Alexandria, și el însuși își reprezenta co-religionarii deși fără succes, la Roma, 174 ca lider al ambasadei care asigura protecția Caligula de persecuțiile rezistenței evreiești ca și consecință a așezării statuilor cu chipul împăratului în sinagogile evreiești. (courtesy of christianbookshelf.org)
Rabinii și Talmidim – Oamenii din Galileea erau evreii cei mai religioși din lume, în vremea lui Isus. Acest lucru este contrar vederii comune că galileenii erau țărani simpli și needucați, dintr-o zonă izolată. Această perspectivă este probabil datorată comentariilor făcute în Biblie, ce par a minimaliza oamenii din această zonă. La serbarea Shavuoth din cartea Faptelor, de exemplu, oamenii par uimiți că galileeni erau capabili să vorbească în limbi. Dar este o idee împotriva galileenilor, din partea celor din Iudeea și alte părți, datorată convingerilor religioase foarte puternice și pasionate ale oamenilor din Galileea. Galileeni aveau mai multe interacțiuni cu cei care trăiau pe mare, era ruta comercială (Mat. 4:15) decât evreii din Ierusalim care erau mai izolați în munți. (courtesy of www.followtherabbi.com)
Iudaismul rabinic și alte tipuri de iudaism, din anul 70 până în 250 AD – Războiul din 66-70 AD a fost un punct de cotitură pentru iudaism și pentru creștinism. După război și distrugerea templului din Ierusalim, iudaismul a mers în mai multe direcții. Pe termen lung, cea mai semnificativă a fost clar mișcarea iudaismului rabinic, despre care sunt multe materiale dar dubioase. În afară de Mishnah, Tosefta și 3 midrashim, toate sursele rabinice au fost scrise după sec. 5, și unele mult mai târziu, la mult timp după evenimentele discutate. (courtesy of sitemason.vanderbilt.edu)
Sinagogi – O Mică Istorie Antică – Acesta nu este un jurnal complet şi bine pus la punct. Este de fapt o corecţie a unui comentariu, pe care l-am postat azi-noapte, despre istoria sinagogiilor din Israel şi Diaspora. Comentariul din postarea Pastorului Dan, este interesant şi merită să fie citit dacă nu l-aţi citit încă. Cumva am reuşit să ajungem la istoria Iudeii în vremea lui Isus; de fapt asa nu e chiar adevărat – am ajuns acolo prin modul meu obişnuit – evidenţiind datele profeţilor şi dubla istorie din Iudeea şi Diaspora în timpul celui de-al Doilea Imperiu, în vremea căruia a trăit Isus. (courtesy of www.streetprophets.com)
ÎNVĂȚĂTOR ȘI RABIN ÎN PERIOADA NOULUI TESTAMENT – de W. Harold Mare. Joseph Klausner a observat că Graetz are părerea că termenul de rabin folosit în evanghelii este un anacronism, motivul acestei concluzii fiind dat, așa cum observă Goodenough „deoarece nu urmează folosirea ulterioară rabinică”, anacronismul fiind „luarea ulterioară a folosirii rabinice ca fiind validă în prima perioadă, deoarece pentru această perioadă avem doar NT pentru a o certifica.” Desigur nu acceptăm o astfel de concluzie ca fiind necesar validă, chiar dacă NT ar prezenta singura dovadă cunoscută, pe baza ideii că alte dovezi vor apărea. De fapt, credem că sunt și alte dovezi din literatura contemporană și din arheologie pentru a verifica acuratețea NT cu privire la imaginea rabin – învățător – elev, la începutul primului secol. (courtesy of faculty.gordon.edu)
Primele trei secole ale Creştinismului, văzute de liberalii religioşi şi istorici – În primele şase decenii ale primului secol e.n., Iudaismul era format din două duzini de grupări concurente: Sadduceeii, Fariseii, Esenienii, Fanaticii, adepţii lui Ioan Botezătorul, adepţii lui Isus din Nazareth (Jesous în greacă, Iesus în latină, Jesus în engleză), adepţii altor lideri carismatici, etc. Toţi urmau practici evreieşti comune, cum ar fi respectarea restricţilor alimentare, închinarea la templul din Ierusalim, sacrificarea animalelor, respectarea zilelor săptămânale de odihnă, etc. (courtesy of www.religioustolerance.org)
Răspândirea creștinismului – o poveste urbană – “MacMullen estimează că populația medie în orașele imp. Roman se apropia de 200 pe acru, unitate de măsură modernă, vestică. Cu așa mult spațiu, o pătrime, după calculele lui MacMullen, era pentru zonele publice, grosul populației era înghesuită acasă, tolerabil doar cu atracția spațiilor publice largi…intimitatea era rară. Viața se trăia pe străzi, trotuare, piețe, mai mult ca în orașele mediteraneene de azi.” (courtesy of www.christianthinktank.com)
