REFORMA
Ce este Teologia Reformată? – de Robert Johnson. În general, toate bisericile ce s-au dezvoltat în urma revoltei secolului șaisprezece împotriva bisericii Romane, pot fi considerate reformate. Totuși, termenul “Reformat” desemnează în mod special acea ramură a Reformei bisericii vestice caracterizate original de un mod distinct non-Lutheran, o teologie Augustiniană cu un nivel ridicat de ecleziologie însă puțină atenție față de tradiția ecleziastică ce nu poate fi urmărită spre Scripturi sau biserica timpurie. Acele biserici din “tradiția Reformată” sunt văzute ca fiind în grupul bisericilor ce s-au dezvoltat din Reformă în anumite orașe libere din Suedia, Germania non-Lutherană, în Ungaria, Boemia și sudul Franței, de la începutul și mijlocul secolului șaisprezece. (courtesy of www.reformedtheology.org)
CÂTE PUNCTE? – Din Jurnalul Teologic al lui Calvin, vol. 28 (1993): 425-33. M-am întâlnit o dată cu un slujitor care mi s-a prezentat ca un “Calvinist în cinci puncte.” Am aflat mai târziu că, în afară de a fi un Calvinist în cinci puncte auto-mărturisit, el era, de asemenea, un anti-pedobaptist care a presupus că biserica era o asociație voluntară de credincioși adulți, că sacramentele nu erau mijloace ale harului, ci erau pur și simplu “ritualuri” ale bisericii, că era mai mult de un legământ, oferind mântuire în perioada dintre Cădere şi escaton, și că biserica s-ar putea aștepta la o domnie de o mie de ani pe pământ, după a doua venire a lui Cristos, dar înainte de sfârșitul lumii. (courtesy of kimriddlebarger.squarespace.com)
Lucrurile necesare reformate – de Dr. Michael Horton. În Mai 1989, o conferință sponsorizată de National Association of Envagelicals și de Trinity Evangelical Divinity School a fost ținută în campusul Trinity din Illinois. Consultând Afirmațiile Evanghelice, întâlnirea a scos la iveală mai mult decât se aștepta. În publicații, Carl F. H. Henry, decanul evanghelismului American, dă tonul unei cărți cu următoarea replică: “Termenul de evanghelic a preluat lupta cu diferite nuanțe în secolul douăzeci. Vrând – nevrând, constituțiile evanghelice nu mai puțin ca criticii lor au contribuit la această confuzie și neînțelegere.” El a prevenit că termenul “evanghelic” era înțeles, nu conform învățăturilor Scripturii și crezului teologic, ci conform termenului sociologic și empiric “a fi”. Cu alte cuvinte, Henry era supărat că evanghelismul este definit tot mai mult de cele mai recente însușiri ale sale decât de identitatea teologică normativă a sa. (courtesy of www.unc.ruf.org)
Credința Reformată și Arminianismul – de John Murray. Arminianismul își preia numele de la James Arminius, un preot al Bisericii Reformate din Olanda, care a trăit între anii 1560 și 1609. El a devenit Profesor al Divinității la Universitatea din Leyden în 1603. În special în perioada activității sale profesorale din Leyden, el a arătat tendințe spre depărtări de Credința Reformată, ceea ce i-a purtat numele încă de atunci. Arminius a murit în 1609, însă a lăsat în urma sa discipoli care au continuat să predea și să-i dezvolte tendințele. (courtesy of www.reformationfiles.com)
Ce este Credința Reformată? – de Michael S. Horton. “Cum ajung la Dumnezeu?”, a întrebat cineva pe Presbiterianul Scoțian, Horatius Bonar. Răspunsul a fost următorul: “Cu păcatele noastre mergem la Dumnezeu, deoarece nu avem nimic altceva pe care să-l numim al nostru.” Asemeni Lutheranismului, tradiția Reformată a fost făurită din furtuna puternică cunoscută ca și Reforma Protestantă. John Calvin (1507-64) a fost francezul care, prin studiul său propriu al Scripturilor și citirea tratatelor lui Luther și a altor Reformatori, a devenit un convertit al credinței “evanghelice”. (courtesy of www.unc.ruf.org)
Reforma Continuă: Recuperarea Adevărurilor Esențiale ale Credinței – de Doug V. Heck. Reforma a început cu afișarea celor 95 de Teze de către Martin Luther pe ușa capelei din Wittenburg, pe data de 31 octombrie 1517. Chema în primul rând pe toată lumea la o dezbatere împotriva abuzului lui Tetzel pentru vânzarea de indulgențe.[1] Dezbateri: Heidelberg(1518), Augsburg(1518), Leipzig(1519). În câțiva ani, Papa s-a implicat iar Luther a fost excomunicat (1520) și chemat într-un final înaintea grupări Diet of Worms (1521), care trebuia să fie o dezbatere, dar a fost în schimb o capcană, special făcută pentru a-l acuza pe Luther de erezie. (courtesy of www.grace4u.org)
