Avertizare! Acest articol este incomplet şi va trece prin actualizări. (Acesta este una dintre zonele din critica textuală despre care eu ştiu cel mai puţin.) După cum stă acum el provine dintr-o listă limitată de surse şi nu a fost verificat. Sfătuim cititorul să nu îşi pună o mare încredere pe informaţiile acestea fără a le confirma în altă parte.
De asemenea trebuie amintit că informaţiile despre Părinți sunt probabil supuse la mai mult dezacord decât oricare alt domeniu din critica textuală. Nu vă puteți aștepta ca toţi să fie de acord în toate lucrurile!
Cuprins:
Introducere
* Lista Părinților citată în NA27 sau Merk
* Unde sunt citați Părinții în NA27 şi Merk
* Cum să folosiți mărturia Patristică
* Referințe / Mulțumiri
Introducere
Textul Noului Testament, se spune, este atestat de un funie împletită în trei: Manuscrisele, Versiunile, şi Părinții (adesea numiți Dovada Patristică).
Din cele trei, Părinții (după cum numim citări din Noul Testament în scrierile a feluriți autori străvechi) sunt probabil cei mai problematici. Deşi s-a spus, nu prea incorect, că ar trebui să reclădim întregul Nou Testament din citatele ce au supraviețuit, sarcina ar fi cu mult mai dificilă. Textele Părinților sunt adesea neglijent citate, şi nu sunt bine organizate.
Totuşi, Părinții sunt vitali în reconstruirea istoriei textului, pentru că doar ei ne pot da informaţii despre unde şi când a circulat o scriere. Folosite corespunzător, ele pot să ofere de asemenea un ajutor important pentru scrieri care altfel sunt slab atestate. O apreciere corespunzătoare a valorii lor este astfel o cerință importantă pentru critica textuală.
Numărul autorilor care au lăsat un fel de rămășițe literare este probabil dincolo de numărătoare. Chiar dacă noi omitem majoritatea lor – ceea ce ar trebui să facem; nu este multă valoare critică într-un comentariu în masa de Paști de un călugăr necunoscut – există încă sute care au apărut în una sau în altă ediție decisivă. Din motive de spațiu, această pagină este dedicată în primul rând Părinților citați în edițiile lui Nestle-Aland şi Merk. Cititorii care doresc să afle mai mult despre Părinții obscuri, sau să învețe mai multe despre Părinții citați aici, sunt îndemnați viguros să consulte o Patrologie.
Lista Părinților citată în NA27 sau Merk
Lista de mai jos dă numele fiecărui Părinte raportat a fi citat în edițiile Nestle-Aland27 şi Merk. Prima linie din fiecare intrarea listează numele fiecărui Părinte, data lui, limba în care el a scris (nu totdeauna limba în care scrierile sunt păstrate), şi abrevierea folosită de Nestle şi Merk. Aceasta este urmată de o scurtă biografie. Pentru mai mulți părinți importanți am încercat de asemenea să ofer informaţii despre tipul textului găsit în scrierile lor.
Pentru o listă mai plină a părinților (dar de obicei cu biografii mai scurte) şi o listă de referințe una este erferită la Aland / volumul Aland în Textul Noului Testament sau într-o Patrologie.
Cele mai avantajoase traduceri engleze a multor dintre Părinți se pot găsi găsi în seriile Părinții Ante-Niceeni şi însoțitoarele acestora (porțiuni majore dintre ele au fost odată disponibile pe internet la adresa http://www.sni.net/advent/fathers/, deşi site-ul s-a mutat şi eu nu am găsit înlocuirea sa – dar ar trebui notat faptul că aceste traduceri sunt adesea mai degrabă brute, că multe sunt bazate pe texte ne-critice, şi că un număr din ele le lipsește indexul scriptural. În plus, versiunile de pe internet au fost scanate din texte tipărite, şi în multe cazuri nu au fost verificate ortografic şi conțin erori semnificative. Studentul va fi probabil sfătuit mai bine să caute mai bine traduceri mai moderne.
Notă: Tabelul părinților în Merk este extrem de incorect. Unii părinți (de exemplu, Beatus) sunt citați sub simboluri diferite de cele listate în tabel. Alţi părinți citați în text (de exemplu Bede) sunt simplu omiși din listă. Există de asemenea exemple în care nu am putut identifica sursa pe care Merk o citează. Am făcut ce am putut mai bine să corectez în tăcere erorile lui (însemnând că acest tabel este o referință mai bună pentru ediția sa decât ediția în sine!), dar adesea a trebuit pur şi simplu să am încredere în ceea ce spune introducerea sa. (Iertare!)
Pentru cei care doresc să verifice sursele, eu le adaug încet la sfârşitul fiecărui paragraf, între paranteze drepte. O listă a surselor consultate este găsită la sfârşitul documentului.
Acachie din Cezareea. d. 366. Greacă. Nestle: Acac.
Episcop din Cezareea urmând după Eusebius. [AA]
Adamantius. 4. Greacă. Nestle: Ad. Merk: Ad.
”Adamantius„ a fost un autor care a scris sub unul din numele alternative ale lui Origen, deşi opiniile sale sunt adesea în conflict cu Origen. Lucrarea lui De recta in deum fide supraviețuiește în limba greacă şi în traducerea latină a lui Rufinus. Lucrarea în limba greacă este clar după anul 325 (probabil din anii 330), care i-a condus pe unii să creadă că versiunea în latină este de fapt o formă mai timpurie. Dar aceasta pare acum improbabil. [US, AA]
Agatanghel. V. Armeană. Merk: Ag.
Agatanghel este unul dintre cei mai timpurii autori armeni. El a pretins a fi secretarul regelui Tiridates al treilea (a domnit c. 284-314) şi autorul ”Istoriei Armene„ acoperind perioada 230-235, conducând la convertirea Armeniei de Sf. Grigorie Luminătorul. Scrierile lui Agatanchel includ o secțiune lungă numită ”Învăţăturile lui Sf. Grigorie,„ ce conține aluzii la lucrările Părinților Bisericii din secolele patru şi cinci. Multe dintre citatele sale scripturale par a fi înrudite cu Diatessaron. [JV, BMM1]
Ambrozie. d. c. 397. Latină. Nestle: Ambr. Merk: Amb.
Născut probabil în al doilea sfert al secolului patru (339?) în Tier, şi i s-a dat o educație clasică şi legală, el a fost însărcinat într-un post guvernamental în regiunea Milan în jurul anului 370. În 373/374 el a fost botezat şi făcut episcop (prin cererea populară şi aparent împotriva voinței sale – se spune că un copil a strigat ”Episcop Ambrozie,„ şi mulțimea a preluat denumirea). În acel rol el a fost responsabil pentru botezarea lui Augustin din Hippo; de asemenea el a exercitat o semnificativă influenţă asupra mai multor Împărați (printre alte lucruri, el l-a forțat pe Teodosie cel Mare să înfăptuiască penitența pentru un masacru, şi a fost un ambasador între împărați în intervalul precedând domnia lui Teodosie). Lucrarea sa majoră despre Noul Testament a fost un comentariu asupra cărții Luca, şi de asemenea el a scris tratate cum ar fi De Fide ad Gratianum (către noul Împărat Gratian) şi De Spiritu Sancto (381). De asemenea, el probabil a influenţat liturghia, şi chiar a fost creditat cu Crezul Atanasian. Pentru toate acestea, Ambrozie este probabil cel mai important pentru respectul în care el a fost ținut (scrierile sale în general nu sunt foarte profunde sau originale; De Spiritu Sancto, de exemplu, se datorează în mare parte lui Vasile cel Mare.) Aceasta i-a făcut pe mulți scriitori să aibă lucrările lor sub numele său – incluzându-l pe Ambrosiaster, a cărui comentariu asupra lui Pavel este cu mult mai important textulal decât oricare dintre lucrările lui Ambrozie. Ambrozie însuși este crezut a fi lucrat cu originale grecești uneori; citatele sale în latina veche se crede că seamănă cu cele ff2, în timp ce Pavel în textul său este aproape de Ambrosiaster. Paulinus şi-a scris biografia lui. [20CE, AA, AS, HC, PDAH]
Pseudo-Ambrozie. Latină. Nestle: Ps Ambr.
Ambrosiaster. fl. 366-384. Latină. Nestle: Ambst. Merk: Ambst.
Nume dat unui autor din timpul lui Papa Damasus (366-384 d.Cr.) a cărui scrieri au fost creditate lui Ambrozie (de asemenea uneori lui Hilary şi Augustin). (Numele ”Ambrosiaster„ a fost propus de Erasmus, care a demonstrat că Ambrozie nu a fost autorul lucrărilor.) Se crede că el a fost un reprezentant civil înalt, şi foarte puternic Roman, cu un dispreț pentru învățarea limbii grecești. Cea mai importantă lucrare a lui Amrosiaster este un comentariu latin asupra Epistolelor Pauline (exluzând Evrei), neobişnuită pentru lipsa sa de intrepretări alegorice. Este probabil singura cea mai importantă sursă de citate patristice latine. Partea mai largă a Epistolelor este citată. În mod clar, el a lucrat dintr-un text latin vechi, dar acesta este foarte primitiv (Souter a crezut că acesta este apropiat de prototip pentru Vulgata, dar aceasta nu s-a adeverit din citatele Nestle-Aland). Dintre toate mărturiile ”vestice„ despre Pavel, aceasta pare să aibă acordul cel mai ciudat cu P46 şi B. Acordurile între P46, B, D, G, şi Ambrosiaster pot de aceea să fie considerate ca fiind foarte străvechi dacă nu totdeauna originale. În Apocalipsa, Souter compară textul său cu Primasius şi gigas.
O a doua lucrare a lui Ambrosiaster, Quaestiones Veteris et Novi Testamenti, nu conține atât de multe citate şi este mai puţin importantă textual (deşi opiniile sale asupra creştinismului şi monarhiei au avut o mare influenţă). [20CE, AA, AS, RBW]
Ammonius. III. Greacă. Merk: Amm (de asemenea Ammon?)
Numele ”Ammonius„ este sursa unei mari confuzii. Cel mai important Ammonius este Ammonius, Episcop din Thmuis (în Egiptul de jos) cam în vremea lui Origen. Se pare că el a creat Secțiunile Ammoniane ca un adjunct la a lui armonia evangheliei (construită în jurul cărții Matei). Acesta a fost sistemul pe care Eusebius l-a elaborat şi îmbunătățit în canoanele sale. Ammonius din Thmuis este deseori numit ”Ammonius din Alexandria„ – de exemplu de Merk. Totuşi, acesta nu este un nume bun, după cum a fost altul (deşi mult mai puţin important) Ammonius din Alexandria din secolul cinci/şase.
Nici unul dintre autoritatea nu ne-a lăsat multe. Ammonius mai timpuriu supraviețuiește prin lucrările lui Eusebius, cel din urmă doar în citate în catene.
Andreas din Cezareea. 6. Greacă. Nestle: (A). Merk: (An)
Arhiepiscop din Cezareea Capadociană. Datat undeva între c. 520 şi c. 600. Din majoritatea lucrărilor remarcabile este un comentariu asupra Apocalipsei (cea mai timpurie cunoscută ca supraviețuitoare) care a devenit atât de popular încât copii din el formează o fracțiune majoră din tradiţia supraviețuitoare, fiind aproape la fel de obişnuită ca manuscrisele ”strict Bizantine„. 1r, din care Erasmus a pregătit Textus Receptus, este un manuscris al lui Andreas, şi sigur de scrierile marginale din comentariu acestea au ajuns în text. Comentariul lui Andreas este de asemenea responsabil pentru 72 de diviziuni în care este împărțită Apocalipsa. [AA, FHAS]
Afraate. 4. Siriacă. Merk: Af.
În siriacă, Afrahat. Un rezident din Persia (cunoscut ca ”Înțeleptul Persian„) care a scris în siriacă. După Efrem, este cel mai important Părinte siriac; scrierile sale sunt printre cele folosite pentru a reconstrui vechea siriacă a lui Pavel. Textul său de bază al Evangheliilor este în Diatessaron, deşi probabil el a folosit vechea siriacă. Născut probabil în a doua jumătate a secolului trei, lucrările sale mărețe (Demonstrațiile) datează din 336/7 şi 344. Data morții sale este listată de Merk ca fiind 367, dar dovada este incompletă. Lucrările sale au fost uneori în mod fals atribuite lui Jacob Nisibenus. [AA, AS, CH]
Constituțiile/Canoanele Apostolice. 4/5. Greacă. Merk: Can Ap.
O colecție de instrucțiuni liturgice de la sfârşitul secolului patru, uneori creditate lui Pseudo-Ignatius şi posibil alcătuite în Antiohia. La aceasta este adăugat Canoanele Apostolice, referitoare în mare parte la ordinarea clericilor. Cele două cărți sunt crezute a fi aproximativ contemporane. Întregul este crezut a fi dependent de Tradiția Apostolică a lui Ipolit [20CE, AA, CH]
Apringius Pacensis. 6. Latină. Nestle: Apr. Merk: Ap.
Episcop din Pace (Beja modernă, Portugalia). Comentariul său asupra Apocalipsei probabil datează la scurt timp după 551.
Aristides. fl. c. 150. Greacă. Merk: Arist.
Autorul unei Apologii adresate Împăratului Antoninus Pius (sau posibil predecesorul său Hadrian; astfel Eusebius; ar trebui să fie notat, totuşi, că Hadrianus a fost unul dintre numele alternative ale lui Pius.). Această lucrare există într-o versiune siriacă aproape completă şi în greacă şi în fragmente armene. Textul grec este păstrat aproape complet, deşi probabil într-o formă puţin comprimat, ca parte a romanului lui Varlaam și Ioasaf. [AA, Eus, FKBA]
Arnobius Tânărul. 5. Latină. Nestle: Arn.
Numit ”Tânărul„ pentru că a existat un Arnobius mai devreme (despre care se raportează că l-a învățat pe Lactantius şi a scris o apărare a creştinismului, Libri vii adversus gentes, în timpul persecuţiei Dioclețiene). Mai tânărul Arnobius probabil s-a născut în Africa de Nord dar a fugit la Roma să scape de Barbari. În Roma, cândva în jurul anului 455, el a alcătuit un set de scolie al Evangheliilor.
Atanasie din Alexandria. d. 373. Greacă. Nestle: Ath. Merk: Ath.
Marele apărător al ortodoxiei în era Arianismului. Ca tânăr cam la 26 de ani, el a participat la Consiliul de la Niceea, şi a adoptat principiile sale timp de aproape cincizeci de ani. Mai târziu a fost ales Episcop de Alexandria (din 328, succedându-l pe egal ortodoxul Episcop Alexander), el a fost dus în exil de cinci ori (prima dată din 335-346, şi nu din motive doctrinale ci practice; după aceea de obicei pentru că s-a opus Arianismului). În ciuda faptului că a fost exilat deopotrivă de monarh şi de biserică, el a reușit totdeauna să se întoarcă. Lucrările lui constau majoritatea în tratate împotriva Arianilor (multe dintre acestea din perioada de după 350, când Arianismul a părut că amenință să distrugă ortodoxia); cea mai importantă dintre acestea a fost probabil Despre Întrupare. De asemenea, el a scris unele lucrări apologetice şi mai multe alte scrieri precum Viața pe Antony (Atanasie a fost prieten cu sfântul călugăr, şi a ajutat la încurajarea monasticismului în Egipt). De asemenea, petrecând mulţi ani în exil în vest, el a introdus mai multe practici vestice în bisericile egiptene, şi se pare că a încercat să introducă o închinare mai naturală, mai personală. În ciuda timpului său în vest, textul său este în general considerat ca Alexandrian (deşi nu atât de pur cum ar putea să fie). Textul său nu este atât de folositor cum s-ar putea aștepta, totuşi; el nu oferă destul material. Atanasie este deseori creditat cu fixarea canonului Noului Testament în una dintre scrisorile sale de sărbătoare, dar ar trebui notat că biserica deja stabilise lista sa oficială de cărți înainte ca el să se nască, şi că acele cărți extra-canonice au continuat să fie copiate în Biblii câteva decenii după moartea lui. Numele lui este de asemenea atașat de Crezul Atanasian, dar de fapt aceasta este o lucrare latină care nu pare să aibă vre-o legătură cu Atanasie. [AA, AS, HC, PDAH, RBW]
Atenagoras. 2. Greacă. Nestle: Athen.
Un (descris de sine) ”Filozof creştin.„ Se știe puține despre viața lui. În timpul perioadei când Marcus Aurelius şi Commodus erau co-Împărați (adică 177-180) el a scris o importantă Apologie pentru creştinism. Spre deosebire de unii autori din această perioadă, el a apelat la înțelegere şi armonie. Altă lucrare cunoscută a lui este Despre Înviere. [AA, HC]
Augustin de Hippo. d. 430. Latină. Nestle: Aug. Merk:Aug.
Născut în 354 în Thagaste în Numidia (Africa de Nord), fiul unui tată păgân şi o mamă creştină (Monica). El a avut antrenament creştin timpuriu, dar inițial el a respins credinţa. El a devenit un Manichean înainte ca în final să devină creştin (sub influenţa lui Ambrozie). În anii săi timpurii el a învățat retorica (mutându-se la Roma din acest motiv în 382, apoi la Milan în 384), apoi a trecut printr-o experiență a convertirii în jurul anului 385. El a încercat să se întoarcă la izolare în Africa, dar a fost făcut preot, apoi co-ajutant de episcop din Hippo în 395, şi în curând după aceasta a devenit singurul deținător al titlului episcopal. El a murit în 430 în timp ce Barbarii au asediat Hippo. Teologia lui a fost extrem predestinariană şi rigidă (el a fost inspirația primară a lui Calvin), dar lucrările sale voluminoase au fost larg prețuite. Multele sale citate sunt în Latină (deşi el a fost conștient de importanța limbii grecești), şi este responsabil pentru faimoasa remarcă despre ”Itala„ ca fiind cea mai bună versiune latină. Textul său nu indică ce fel de latină este aceasta, totuşi; în timp ce textul său latin este pre-vulgata, ea este în mod clar nu latina Africană a lui Ciprian, şi nu pare să fie nici pur ”Europeană„. (La Pavel, textul său este considerat a fost apropiat de r din latina veche – dar r este destul de distinct de alte mărturii latine. Souter listează textul său în Fapte, Epistolele Catolice, şi Apocalipsa ca fiind apropiat de h.) Teologic, cele mai importante două lucrări ale sale sunt Oraşul lui Dumnezeu şi larga autobiografia Mărturisiri. [20CE, AA, AS, HC, PDAH]
Pseudo-Augustin (=Quodvultdeus?). Latină. Merk: Ps.Aug
Barsalibi (Dionysus bar Salibi). d. 1171. Siriacă. Merk: Bars
Un membru al bisericii siriace Iacobite, el a fost primul episcop din Mabbûg apoi din Amida. El a scris comentarii asupra Evangheliilor şi unele lucrări despre teologie. Textul său este esenţial cel al lui Peshitta, şi are o mică influenţă asupra textului nostru.
Vasile din Ancira. 4. Greacă. Nestle: BasA.
Episcop din Ancira cam din anul 335. Într-o eră când Arianismul devenea tot mai puternic şi chiar mai radical, el a ținut relativ strâns de poziția Niceeană, încercând să îl țină pe Împăratul Constantin să nu adopte poziția Ariană a lui Valens din Mursa în timpul anilor 350. Deşi prin 360 se pare că Constantin a fost dedicat pentru Arianism, urmașii lui Vasile în cele din urmă şi-au alăturat forțele împreună cu Atanasie pentru a susține ortodoxia Niceeană. Vasile însuși a murit în jurul anului 374. [AA, HC]
Vasile cel Mare din Cezareea. d. 379. Greacă. Nestle: Bas. Merk: Bas
Unul dintre marii ”Părinți Capadocieni,„ el a fost fratele lui Grigorie din Nyssa. Născut într-o familie înstărită în jurul anului 330, el a studiat în diferite orașe înainte de a deveni un pustnic (358?) şi a făcut mult să reformeze şi să organizeze regulile monastice estice. În anii 360 el a devenit prezbiter, apoi în 370 Episcop din Cezarea Capadociană. Alături de fratele său şi prietenul său Grigorie din Nazianzus, el a fost unul din marii apărători ai ortodoxiei Niceene de la jumătate la sfârşitul secolului patru, în special după moartea lui Atanasie. Probabil el avea în jur de cincizeci de ani când a murit în prima zi din 379, şi deşi el s-a simțit frustrat de schismele care au rămas în biserică (Principatul încă promova cauzele neortodoxe, şi Roma a respins pretențiile sale), lucrarea lui a fost importantă pentru reunificarea ortodoxiei care a urmat curând. De asemenea, el a făcut unele schimbări în ordinea bisericii, şi a lucrat pentru a ține mișcarea ascetică sub controlul episcopal. El a fost numit ”adevăratul fondator al monasticismului … comunal.„ Cartea sa Despre Duhul Sfânt a fost una dintre marile scrieri ale creştinismului Niceean. De asemenea, el a scris scrisori care luminează problemele unui episcop în acele vremuri cu necazuri. Dezbaterea continuă despre autenticitatea unora dintre lucrările sale minore. Von Soden consideră textul să a se alinia cu Uncialele Purpurii; dacă este adevărat, aceasta ar face din el aproape dar nu chiar pur Bizantin. [20CE, AA, AS, HC, PDAH]
Basilides. 2. (Greacă). Nestle: Basil.
Basilides, un Gnostic, nu a lăsat nici o rămășiță literară directă (deşi Origen îi creditează lui o evanghelie). Puţinul care îl cunoaştem vine de la Clement din Alexandria (care a păstrat unele citate), Irineu, Origen, Acta Archelai, şi Philosophumena lui Ipolit (cea din urmă probabil bazată pe documente falsificate). Sursele sunt extrem de necorespunzătoare, şi diferiți editori au preferat diferite interpretări. Irineu şi Clement descriu o schemă divină complexă (incluzând, de exemplu, 365 de ceruri diferite!) similară cu cea a lui Valentinus. Universul a degenerat de la originile sale înalte. Viziunea ”Hippolytană„ este a ridicării mai degrabă a coborârii, şi implică mai puţine ființe divine. Acta Archelai implică ceva ca dualismul Persan. [20CE]
Beatus de Liébana. 8. Latină. Nestle: Bea. Merk: Be
Un stareț spaniol, a murit probabil în 798, demn de atenți în primul rând pentru comentariul său asupra Apocalipsei.
Venerabilul Bede. d. 735. Latină. Nestle: Beda. Merk: Beda
Născut cam în 672/3 în Northumbria (Britania), el a scris o largă varietate de lucrări, incluzând faimoasa istorie a bisericii engleze. De asemenea, el a tradus porțiuni din Biblie în Anglo-Saxonă (deşi nici o parte din aceste traduceri nu au supraviețuit), şi se spune că tocmai a terminat traducerea lui Ioan când a murit (mai 735 sau posibil 736). Lucrări mai puţin importante cum ar fi Viețile Stareților, care au puţină valoare textulă deşi ne spun ceva despre Bede însuși (trăind în mănăstiri de la vârsta de șapte ani) şi despre biserica engleză. Erudiția şi evlavia sa excepțională sunt arătate de faptul că el a fost făcut diacon de viitorul Sfânt Ioan din Beverly (aceasta este semnificativ deoarece vârsta de 25 de ani era vârsta minimă normală). El a devenit preot la treizeci de ani, şi şi-a petrecut restul vieții sale în învățătură. Pentru scopuri textuale, cele mai importante lucrări ale lui Bede sunt comentariile asupra Evangheliilor, Faptelor (pentru care el a folosit Codex Laudianus, E), şi Apocalipsei. Lucrările sale în general mărturisesc calitatea manuscriselor Vulgata folosite în Britania din secolul opt, ca text al său (cu excepția, desigur, unde el a consultat E) stă foarte aproape de Codex Amiatinus. El a fost în final canonizat de Papa Leo al optulea, la mai mult de 1200 de ani după moartea lui (şi la vremea când Britania era Protestantă). [20CE, AS, BMM2, LSP]
Ioan Casian. d. c. 435. Latină. Nestle: Cn.
Născut în al treilea sfert din secolul patru, probabil în România, el a devenit călugăr (mai întâi în Betleem, apoi în Egipt). Făcut diacon de Ioan Gură de Aur cam la sfârşitul secolului, el a fost în Roma în jurul anului 405 şi în 415 a întemeiat o mănăstire în Marsailles. Scrierile sale au lovit un fel de echilibru între cele de Augustin (a cărui doctrină despre predestinare mai mult sau mai puțin a negat puterea omului de a face ceva) și Pelagius (care ar putea fi interpretat ca negând harul lui Dumnezeu).
Cassiodorus. 6. Latină. Nestle: Cass. Merk: Cass
Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus s-a născut târziu în secolul al cincilea, în Calabria. El a fost, probabil, încă de la douăzeci de ani, când a devenit secretarul lui Teodoric cel Mare, în jurul anului 507. Deși în cele din urmă a fost făcut patrician, în jurul anului 540 s-a retras la o mănăstire din fondurile sale, în care a făcut mult pentru a păstra rămășițele supraviețuitoare din literatura latină. O mare parte din timpul său din mănăstire a fost dedicată scrierilor teologice; el a adunat, de asemenea, o bibliotecă mare, pe care a descris-o în Institutiones Diuinarum et Sæcularium Lectionum, care la unele puncte discută întrebări textuale. El și elevii săi au rescris, de asemenea, (anonim) comentariul Pelagian despre Pavel (acest lucru a fost creditat odată accidental lui Primasius). Cassiodorus poate că, de asemenea, a fost un traducător; cel puțin, el a păstrat în traducerea latină unele din scrierile lui Clement din Alexandria (și, probabil, a altor scriitori greci). El a trăit până la o vârstă înaintată și, probabil, a murit în jurul anului 580. Textul din comentariul său asupra Romani se spune că seamănă îndeaproape cu Codex Amiatinus din Vulgata; elevii săi, totuşi, au folosit texte cu lecturi vechi latine – așa cum a făcut Cassiodorus însuși în unele dintre celelalte scrieri ale sale. [AA, AS, R&W]
Ioan Gură de Aur. d. 407. Greacă. Nestle: Chr.. Merk: Cr
Numit “Gură de Aur.” Născut în Antiohia într-o familie înstărită în jurul anului 345, el a ales o cariera monahală în jurul anului 375 (studiind în prealabil retorica sub Libanius). Vorbirea sa plăcută l-a adus la o mare favoare (deși el a încercat să evite promovarea clericală). El a fost un elev al lui Diodor din Tars, dar ortodoxia sa a fost de necontestat. Numit Patriarh în Constantinopole împotriva voinței sale în 398, el s-a găsit repede în conflict cu Împărăteasa Eudoxia (soția lui Arcadius, primul împărat Roman de est după despărțirea finală între cele două jumătăți); el a considerat aparent stilul ei de viaţă ca fiind prea luxurios, și a fost, în orice caz anti-feminist. După mai mulți ani de dispută și reconciliere, politica curții a dus la deportarea și exilul său (403-404). O reconciliere scurtă finală s-a încheiat în 404, și Ioan Gură de Aur a murit în 407 în timp ce era încă în exil. Cele mai multe dintre lucrările sale au supraviețuit (din care există foarte multe) sunt predici (multe dintre ele false, mulți scriitori au încercat să adauge strălucire lucrărilor lor atribuindu-le marelui orator). Textul său este în general considerată ca Bizantin, și este una dintre cele mai timpurii exemple de acest tipul, dar – ca majoritatea martorilor timpurii ai textului Bizantin – el se îndepărtează de multe ori de la textul Bizantin dezvoltat din secolele de mai târziu, probabil în direcția textului “vestic”. [20CE, AA, AS, MG, PDAH]
Clement din Alexandria. d. c. 215. Greacă. Nestle: Cl. Merk: Cl
Titus Flavius Clemens s-a născut în mijlocul celui de-al doilea secol, probabil din părinți păgâni Atenieni. În a doua parte a acelui secol, după ani de călătorie și de studiu sub o varietate de stăpâni, el s-a întâlnit cu Panten, șeful Școlii Catehetice. Clement a devenit un instructor în jurul anului 190, și în cele din urmă a devenit liderul școlii. El a părăsit Alexandria în jurul anului 202/203, ca urmare a persecuției sub Severus, și a murit câțiva ani mai târziu (după 211, dar înainte de 217), în Asia Mică.
Clement a fost în mod evident un scriitor prolific; Eusebiu enumeră zece cărți scrise de el (Miscellanies (Stromateis), Contururile, Adresare către greci, apoi Pedagogul, și o serie de lucrări mai scurte). Câteva alte lucrări sunt menționate de către alți scriitori. Dintre acestea, avem cele mai multe dintre Miscellanies (aparent niciodată finalizate; Clement însuși a numit-o “compoziție literară ne-atentă” și “note memorate pentru bătrânețe”), Adresarea, și apoi Pedagogul. Cele două din urmă au fost concepute pentru a introduce non-creștinii spre credință; primul este o colecție de reflecții și note filozofice.
Textul lui Clement este divers; având lecturi de toate tipurile de text cunoscute. Probabil el a adunat toate aceste forme diferite, în călătoriile sale largi și studiile întinse (W. Bauer a crezut că a fost la un moment dat un Gnostic, poate un Valentinian, dar se pare mult mai probabil că el pur și simplu a trăit într-un climat mistic). Câteva dintre problemele cu textul lui Clement pot rezulta din propriul său stil destul de neglijent de citare. El este astfel mai bine utilizat ca o indicație a cât de vechi sunt lecturile decât ca o indicație de unde au provenit acestea.
Clement din Alexandria nu ar trebui să fie confundat cu Clement din Roma, care a scris 1 Clement și a asortat lucrări ulterioare care îi sunt imputate. [20CE, AA, AS, Eus, PDAH]
Clement din Roma. c. 95. Greacă. Merk: Clr
Numele de “Clement” este adesea asociat cu cea mai veche scriere creștină non-canonică cunoscută, pe care o numim 1 Clement. Această scrisoare anonimă a fost scrisă de la Roma la Corint (apoi se confruntă cu dezacordul intern puternic) în jurul anului 95 d.Cr., și a fost pentru un timp ținută într-o astfel de înaltă prețuire încât să fie considerată canonică. Ca atare, se găsește în Codex Alexandrinus.
1 Clement a fost susținută a fi lucrarea lui Clement, al treilea episcop al Romei (urmându-l pe Linus și Anencletus, și omițându-l pe Petru și Pavel). Acest Clement a fost susținut, la rândul său, a fi Clement din Filipeni 4:3 (astfel Eusebiu, HE 3.15, după Origen. Alții au sugerat nobilului roman Titus Flavius Clemens, executat de către Împăratul Domițian în anul 95 pentru suspiciunea aparentă a creștinismului. Toate acestea sunt, în cel mai bun caz, speculații. Eusebiu ne spune că Clement a fost Episcop al Romei din al doisprezecelea an al lui Domitian (aproximativ 93), până la al treilea an al lui Traian (100/101), creditându-l cu nouă ani de slujire.
Importanța lui 1 Clement constă nu atât de mult în citatele sale (câteva dintre ele sunt importante pentru critica textuală; ele sunt, de obicei aluzii în cel mai bun caz), ca și pentru ceea ce ne spun despre canon. Se pare că se referă la o colecție de scrisori ale lui Pavel, și face aluzie la Evrei (care are, de fapt, o influență majoră asupra scrisorii) și la 1 Petru, arătând că ambele au fost în circulație în vremea sa. Interesant, 1 Clement nu prezintă nici o cunoaștere deosebită a oricărei Evanghelii.
Astfel a fost popularitatea lui 1 Clement încât o serie de documente ulterioare, inclusiv 2 Clement și Predicile Clementine, au fost creditate lui. Dar nu poate fi nici o îndoială că ele au provenit de la alte mâini. [AA, Eus, MS]
Predicile Pseudo-Clementine. 4?. Greacă. Nestle: Clhom. Merk: CLh
Clement al II-lea. 2. Greacă. Nestle: 2Cl. Vezi Clement al Romei.
Ciprian. d. 258. Latină. Nestle: Cyp. Merk: Cyp (aparent ocazional citat greșit ca Cy)
Thascius Caecilius Cyprianus s-a născut aproape de începutul secolului al treilea, probabil în Cartagina. El a fost bine educat, cu un cunoştinţe legale (s-a speculat că aceasta a influențat respectul imens pentru Tertulian), și a predat retorica în anul 240. El a devenit creștin destul de târziu în viață, și nu a fost botezat până în 246. La scurt timp după (248/9), la cererea publicului, el a devenit episcop de Cartagina. El a fugit în Cartagina în timpul persecuției lui Decian din 249, și a fost supus la condamnare ca rezultat. El a revenit totuși la episcopia sa în 251. În următorii ani, biserica Romană s-a împărțit în partide sub Cornelius (care a fost dispus să-i ierte pe cei care au căzut în timpul persecuției) și Novatian (care nu a fost). Ciprian a argumentat puternic în favoarea lui Cornelius, iar argumentele sale au ajutat înclinarea ortodoxiei Catolice spre Cornelius.
Când a apărut persecuția Valeriană în 258, Ciprian a decis să nu să fugă din nou. El a avut grijă ca să fie arestat în Cartagina, și a fost executat la scurt timp după aceasta.
Lucrările lui Ciprian care au supraviețuit, constau dintr-un număr mare de scrisori și zece sau cam aşa ceva tratate pe teme legate de biserică. Acestea includ Despre îndemnul la martiraj, Despre cei căzuți, și Despre unitatea Bisericii. Ultimul este, probabil, opera sa cea mai importantă; din nefericire, doar două forme ale unor pasaje cheie sunt în circulație.
Ciprian şi-a derivat multe din ideile sale de la Tertulian, pe care el a numit “Maestrul”. Textul său este, nu este surprinzator, latina veche din Africa, și este considerat a fi foarte asemănător cu k a Evangheliilor și h din epistole.
Mai multe lucrări sub pseudonim, cum ar fi de Montibus Sina et Sion și Ad Novatianum, în cele din urmă au circulat sub numele lui Ciprian. Poate cea mai importantă a fost de Rebaptismate, care l-a condus pe Eusebiu să creadă că Ciprian a cerut rebotezarea celor care au căzut în erezie, deși, de fapt, el a susținut poziția opusă. [20CE, AA, AS, Eus]
Chiril din Alexandria. d. 444. Greacă. Nestle: Cyr. Merk: Cy
Născut în secolul al treilea într-o familie bine-cunoscută din Alexandria, a devenit Patriarh al Alexandriei în 412. Opiniile sale sunt destul de difuze; o mare parte a gândirii sale pare să vină de la filozofia Platonică, iar argumentele sale sunt de multe ori destul de vagi, slab susținute, și ilogice. Astfel, el nu poate fi considerat ca un mare gânditor creștin, deși el a realizat multe pentru biserică. Deși cele mai multe dintre scrierile sale sunt exegetice, cu toate acestea, el a jucat un rol puternic în controversele cu Monofiziții. El ar trebui să fie, probabil, creditat cu înfrângerea în cele din urmă a Apolinarianismului. Nestorie l-au acuzat de a-l face pe Isus imperfect uman, dar Chiril, un participant pasionat la dezbateri, a reușit să îl învingă în dispută pe Nestorie la fiecare pas (atât Chiril cât și Nestorie au fost demiși temporar în 431, dar demiterea lui Chiril, în timp ce a fost nesocotită de un grup mic de episcopi, a fost confirmată de către autorități pur și simplu pentru a menține pacea. El a fost curând restaurat, în timp ce pedeapsa lui Nestorie s-a dovedit permanentă). Chiril a murit în 444, iar mai târziu a fost canonizat.
Textul de Chiril, așa cum era de așteptat, este Alexandrin, deși un sortiment de lecturi străine (inclusiv bizantine) se găsesc în el. [20CE, AA, HC]
Chiril din Ierusalim. d. 386. Greacă. Nestle: CyrJ. Merk: Cyi.
Născut în Ierusalim, în primul sfert al secolului al patrulea. Probabil el nu a fost cu mult peste douăzeci de ani când a devenit diacon în 325. În 345, el a devenit prezbiter, și în cele din urmă Episcop de Ierusalim, aproximativ din 349. În mod repetat forțat să plece în exil, el a murit în 386/7. Scrierile sale care au supravietuit includ un set de 24 de Lecturi Catehetice pentru convertiții care se pregătesc pentru botez.
Potrivit lui Roderic L. Mullen, textul lui Chiril este amestecat și variază de la carte la carte, dar, în general, merge cu martorii târzii din Alexandria (cu o oarecare influență Bizantină). În Marcu se pare să se apropie de martorii “Cezarieni”. [VB, AA]
Cyrillonas. 4 / 5. Merk: Cyr.
Didahia. 2?. Greacă. Nestle: Didache.
Numită și Învățăturile celor Doisprezece Apostoli, și, ca atare, incluse în mare măsură în Constituțiile Apostolice și Didascalia Apostolorum. Un pamflet scurt în ceea ce privește Calea Vieții și Calea Morții, cu alte materiale despre forme de închinare, supraviețuind într-un manuscris grecesc din anul 1056, plus fragmente, precum și în fragmente georgiene în alte limbi. Foarte conservatoare și legaliste (și, posibil, bazate pe un original evreiesc), se pare că derivă majoritatea materialului său creștin din Matei. Data sa este de obicei dată ca fiind din al doilea secol (bazat pe faptul că Scrisoarea lui Barnaba pare să îl citeze). Cu toate acestea, nu ar trebui să fie exclusă posibilitatea că atât Didache cât și Barnaba îşi derivă materialul lor de la o sursă comună, probabil, un document evreiesc despre “Cele două căi” (așa Goodspeed). În mod similar, este posibil ca materialul din Constituțiile Apostolice provine dintr-o sursă comună pierdută. Pe această bază, unii ar considera Didache ca o alcătuire de mai târziu de scrieri timpurii. Date la fel de târzii precum secolul al cincilea au fost menționate. Totuşi, ar trebui să reținem, că acesta este menționat de Eusebiu și utilizat (poate chiar tratate ca scriptură) de Clement din Alexandria; aceasta argumentează puternic pentru o dată anterioară. Totusi, date la fel de târzie precum 180 sau cam aşa ceva sunt destul de posibile (unii au crezut că în capitolul 16 se descrie persecuția sub Marcus Aurelius, care a început în 177; desigur, capitolul 16 ar putea fi un adaos de mai târziu).
Unii s-au gândit să se conecteze Didahia cu Montanismul, dar dovada este relativ ușoară. Textual, importanța primară din Didahia este în legătură cu Rugăciunea Domnului, pentru că aceasta citează acea scriere în forma sa completă, inclusiv Doxologia (oti sou estin… aiwnas). Acest lucru este luat, de obicei, că însemnând faptul că forma mai lungă a Rugăciunii circula în copii ale Evangheliei lui Matei nu mai târziu de începutul secolului al doilea – deși nu ar trebui să excludem posibilitatea ca, copiile bizantine ale lui Matei să fi derivat doxologia din Didache, sau că amândouă au primit aceasta de la o a treia sursă. [20CE, AA, FKBA, GG, MS]
Didascalia Apostolorum (învățăturile apostolilor). 3. Greacă. Merk: Didasc. Apostol.
Acest nume este folosit uneori pentru Didache, dar Merk pare a se referi la manualul de instrucțiuni din secolul trei pe care Alandii îl numesc Didascalia. Deși doar fragmente supraviețuiesc în greacă, avem o versiune siriacă completă și o versiune latină parțială.
Didim (cel Orb) din Alexandria. d. 398. Greacă. Nestle: Did. Merk: Did.
Didim cel Orb s-a născut în jurul anului 313. În ciuda handicapului său (achiziționat, probabil, ca urmare a bolilor copilăriei), el a devenit director al Școlii Catehetice din Alexandria în timpul lui Atanasie, și au păstrat postul câteva decenii. Ehrman crede că el a lucrat în primul rând ca un instructor individual, mai degrabă decât ca lector, dar, în orice caz, memoria sa extraordinară a ajutat la restabilirea reputației școlii, după o perioadă de conducere neinspirată. El a murit foarte aproape de sfârșitul secolului al patrulea. Producția sa literară constă în primul rând din comentarii a diverselor cărți Biblice (atât Vechiul Testament cât și Noul Testament), deși lucrările sale teologice au fost importante în controversele din vremea lui. Extinderea exactă a scrierilor sale este neclară; calitatea de autor a mai multor lucrări este contestată. Multe dintre scrierile sale au fost pierdute până în 1941, când o mare colecție de scrieri a fost găsită la Toura în Egipt. Aceasta a inclus mai multe comentarii ale lui Didim, împreună cu alte lucrări care par să fi fost transcrise din prelegerile sale.
Textul lui Didim al Evangheliilor pare a fi o formă de tradiție Alexandrină (Ehrman constată că el a trăit în perioada în care au fost produse marile unciale Vaticanus și Sinaiticus), dar cu un fel de lecturi amestecate, unul adesea asociat cu mărturiile ulterioare față de tradiție. În ultimele capitole ale lui Ioan, acest element amestecat pare să devină dominant. La Catolici, textul său pare a fi Alexandrin, dar cu legături ocazionale la tipul din 1739. [AA, BE, RBW]
Diodor din Tars. 4. Greacă. Merk: Diod.
Născut în Antiohia, unde a condus o mănăstire, el a devenit Episcop de Tars în 378. El a scris comentarii la o mare parte din Noul Testament. El a fost, de asemenea, activ în controversele Cristologice din era lui, argumentând că Isus a devenit om pe deplin atunci când el a fost născut și distingând între Fiul lui Dumnezeu și Fiul Mariei (dar fără a-i considera distincți). Drept urmare, Chiril din Alexandria mai târziu l-a portretizat ca un Nestorian – dar Diodor, care a murit în 394, era de mult timp dincolo de astfel de controverse.
Dionisie din Alexandria. d. 264/5. Greacă. Nestle: (Dion). Merk: Dion.
Dionisie din Alexandria s-a născut aproximativ la începutul secolului al treilea, și a venit la creștinism de la păgânism și Gnosticism. A studiat sub Origen, și a devenit director al Școlii Catehetice când succesorul lui Origen, Heraclas a devenit episcop. Dionisie a urmat la episcopat după moartea lui Heraclas în 247. Din acel moment el a mers în şi în afara exilului, ca urmare a diverselor persecuții. (El a luat o anumită cantitate de bucurie în sublinierea faptului că, în timpul persecuției lui Decian, el pur și simplu a rămas acasă, în timp ce autoritățile au căutat peste tot, dar nu acolo.) În cele din urmă el a murit în 264/5 în timpul foametei care a urmat revoltei guvernatorului roman din Egipt.
Dionisie a fost un scriitor prolific, și a contribuit în mare măsură la lupta împotriva ereziilor lui Pavel de Samosata, Nepos, și Sabellius, precum și în evaluarea temei rebotezării ereticilor și a celor căzuți. Din această culegere, totuşi, doar cateva scrisori au supraviețuit, completate cu unele fragmente și citate din Eusebius și alții. Noi știm, însă, că el a făcut o analiză atentă, care a dovedit că autorul Apocalipsei nu a fost autorul Evangheliei și a Scrisorilor lui Ioan. [AA, Eus]
Pseudo Dionisie. 5 / 6. Greacă. Nestle: (PsDion).
Cred că aceasta se referă la autorul care a scris sub numele de “Dionisie Areopagitul” – deși Pseudo Dionisie nu este listat în lista lui Nestle-Aland a Părinților, astfel încât nu putem fi siguri. Acest autor a scris între 475 și 550, dar din moment ce lucrările sale au fost considerate ca fiind atât de timpurii, ele au fost folosite în timpul controverselor Cristologice din secolul al șaptelea ca să susțină teoria că Dumnezeu și Cristos, indiferent de deosebirile lor, au avut o singură “energeia.”
Dionisie Areopagitul vezi Pseudo Dionisie de mai sus.
Efrem. d. 373. Siriacă. Merk: Ef.
Născut în Nisibis în 306, el a devenit diacon și a fugit la Edessa, după ce aceș oraș a fost ocupat de persani. El a fost lumina conducătoare a școlii de acolo, și a produs o mare varietate de scrieri – inclusiv un comentariu la Diatessaron care este sursa noastră principală pentru acea carte. Deși partea mai mare din lucrările sale sunt păstrate în armeană, Efrem este sursa noastră principală de informații cu privire la siriana veche în afara Evangheliilor. El a murit în 373. Pe o notă mai puțin distinsă, scrierea superioară a lui C este formată din tratatele ale lui Efrem. Din păcate, acestea sunt printre scrierile sale cele mai puțin distinse.
Epifanie din Constantia. d. 403. Greacă. Nestle: Epiph. Merk: Ep.
Ars în Iudeea c. 315, el a fondat mai târziu o mănăstire și a devenit episcop de Salamis (Constantia) în Cipru. El a murit în 403. Autorul a diverse lucrari, dintre care volumul său despre Erezii este, probabil, cel mai important. De asemenea, el a scris De mensuris et ponderibus, o “enciclopedie” biblică acum existentă în primul rând în siriacă, și Ancoratus, despre doctrina trinitară. Textul său este considerat a fi timpuriu Bizantin, dar este afectat de parafrazele sale frecvente și citatele extrem de largi. [AA, CH, SS]
Epistula Apostolorum. c. 140? Greacă. Merk: Ep Apost.
Această lucrare stranie este subiectul a multor speculații, deoarece originalul grec este pierdut și traducerile primare (coptă și latină) sunt fragmentare. Textul cel mai complet este în limba etiopiană. Chiar dacă am fi avut un text mai de încredere din lucrare, aceasta nu este în mod clar produsul unui autor deosebit prin cunoștințe. Deși el dă un rezumat al vieții și învățăturilor lui Isus, precum și un avertisment împotriva gnosticismului, lista de apostoli este cu adevărat stranie. Pentru a atinge un total de unsprezece apostoli, autorul îl include nu numai pe Natanael, dar, de asemenea, pe Chifa, care este distins de Petru.
Eugeniu din Cathage. fl. 484 Merk: Eug.
Eusebiu din Cezareea. d. c.340. Greacă. Nestle: Eus. Merk: Eus.
Născut probabil în jurul anului 263, în Palestina, el a studiat sub Pamphilius, și a devenit episcop de Cezareea aproximativ în vremea când Constantin cel Mare a devenit conducător al întregului Imperiu (adică c. 312/313). El a fost un prieten și consilier apropiat al lui Constantin, chiar dacă teologia sa a avut o tentă Ariană. Realizările sale literare cele mai importante au fost, probabil, Istoria Bisericii (el a fost numit părintele Istoriei Creștine, deși Hegesippus a fost, probabil, primul istoric adevărat al bisericii) și canoanele care poartă numele său. Dar el a scris, de asemenea, Pregătirea pentru Evanghelie, comentarii asortate, precum și un număr de lucrări mai mici, multe dintre ele s-au pierdut. (În plus, Eusebiu a oferit crezul pe care Consiliul de la Niceea l-a folosit ca bază pentru declarația sa doctrinară.) El a murit în jurul anului 340. Textul său a fost numit “Cezarian”, și cu siguranță are un caracter amestecat asociat cu acel tip, dar nu pare să păstreze orice tip într-o formă pură. (Textul său este mai greu decât majoritatea de a fi analizat pentru că rareori oferă citate lungi.) Von Soden a crezut că el este un reprezentant de frunte al textului l; Streeter pune textul său între textele “Vestice” și Cezariene. Ar trebui remarcat, cu toate acestea (după cum Lake însuși a subliniat), că Eusebiu a folosit un număr de manuscrise, și nu de puține ori pot fi găsite pe ambele părți ale unei citiri (exemplul evident fiind Marcu 16:9-20). Nici nu ar trebui ca textul său să fie considerat identic cu cel al lui Origen, chiar și în perioada “Cezariană” a lui Origen. [20CE, 4G, AA, AS, Eus, GZ, HC, PDAH]
Euthalius. 4. Greacă. Merk: Euth.
Aproape nimic nu este cunoscut din viața sa; de exemplu, nu știm ce rol (dacă vre-unul) a avut el în biserică. De asemenea, nici datele sale nu sunt exacte; ediția sa a fost datată de la secolul patru la secolul şapte (!), deși secolul al patrulea este cel mai probabil (aceasta pare cea mai curând posibilă dată, deoarece el este dependent de Eusebiu); el este raportat ca un diacon Alexandrin (astfel prologul din 2004), și (mai târziu?) Episcop de Sulci (Euqaliou episkopou Soulkhs; astfel prologul din 181). De asemenea, știm că el a fost un gramatician, și că el a creat o ediție poetică a Apostolos. Euthalius / Evagrie este, de asemenea, creditat cu o listă de ajutoare pentru cititor, inclusiv prologuri, informații despre referințe încrucișate, titluri de capitole (care servesc, de asemenea, ca divizii de secțiuni folositoare), precum și alte materiale (a se vedea sub Aparatul Euthalian).
Manuscrise scrise în sensul liniilor lui Euthalius sunt foarte rare (Scrivener consideră că acestea erau prea scumpe în pergament). Aparatul, cu toate acestea, este comun.
Au fost făcute diverse încercări pentru a reconstrui ediția Euthalian. Zuntz, privind-o ca pe o continuare “Cezariană” a tradiției Alexandrine, o vede în gruparea lui von Soden 88 181 917 1834 1836 1912, plus H și scrierea de sus a lui P. Adică, Zuntz o echivalează cu a lui Soden la1 mai putin unciale bilingve D F G. El îl consideră pe Euthalius ca formulând textele târzii din Cezareea, dar nu le consideră ca fiind cu adevărat “Cezariene.” (Observați că aceasta nu este o listă de manuscrise cu material Euthalian; noi găsim toate sau o parte din a lui marginalia, de asemenea, în manuscrise, cum ar fi 1 82 421 1162 1175 1244 1424 1874 1880 1888 1891 1894 1895 1898.) A fost teoretizat, cu puțin dovezi, că cele 69 de capitole diviziuni folosite de Vaticanus în Faptele Apostolilor sunt derivate, cu modificări, de la Euthalius. A fost, de asemenea, teoretizat faptul că motivul pentru confuzia cu privire la nume este pentru că aparatul Euthalian este de fapt compus – un prim proiect realizat de la începutul până la mijlocul secolului al patrulea, o revizuire spre sfârșitul acestui secol (oricare din acestea ar putea să fi fost de “Evagrie,”) și o revizuire / publicare finală în secolul al șaptelea de Episcopul Euthalius din Sulci. [20CE, AA, BMM2, FHAS, JF, GZ]
Evagrie vezi Euthalius.
Filastrius. d. c. . 390 Merk: Fil.
Firmicus Maternus. 4. Latină. Nestle: Firmicus.
Julius Firmicus Maternus s-a născut în Sicilia și a urmărit o carieră de orator. După întoarcerea la creștinism (de la o carieră ca astrolog), el a scris Împăratului (Iulian) pentru a argumenta împotriva păgânismului. Prin urmare, el trebuie să fi murit după înălțarea lui Iulian în 361, dar nu avem detalii. Lucrarea lui este numită Despre eroarea religiilor profane. [MG]
Fulgențiu din Ruspe. 5 / 6. Latină. Nestle: Fulg. Merk: Fulg
Născut în Telepte, Africa în jurul anului 467, el a provenit dintr-o familie senatorială și a servit pentru un timp ca procurator. Apoi el s-a retras la o mănăstire. El a fost episcop de Ruspe aproximativ din 507 (cu toate că a petrecut 508-515 și 517-523 în exil). O mare parte a operei sale este îndreptată împotriva “semi-Pelagianismului.” A murit în jurul anului 530. Textul său din Epistolele Catolice este conform relatărilor, similar cu cel din q în latina veche. (Codex Monacensis, Beuron #64; r al lui Nestle). [AA, AS, CH]
Ghenadie întâiul de Constantinopole. d. 471. Greacă. Merk: Genn
Patriarh al Constantinopolului 458-471. Lucrarile sale ce au supraviețuit constau doar din fragmente de comentarii la epistolele lui Pavel.
Evanghelia Ebioniților. 2?. Merk: Ev. Eb
De asemenea, numită “Evanghelia celor Doisprezece”, și, uneori, etichetată în mod eronat “Evanghelia Evreilor.” Acum pierdută, cu excepția a câteva citate din Epifanie. Ea pare a fi un fel de evanghelie armonizată ce se bazează în principal pe Matei (în a cărui gură porțiuni din aceasta sunt plasate, restul este creditat la Apostoli în general), cu unele modificări pentru a se potrivi cu punctele de vedere ale Ebioniților. Epifanie consideră că este o lucrare “ebraică”, dar din conținutul ei se pare că originalul a fost grec. [GG, CG]
Evanghelia Evreilor. 1 / 2?. Merk: Ev. Hebr
Deși Ieronim susține că a tradus aceasta din ebraică, Evanghelia Evreilor după cum o avem este în mod clar o lucrare greacă, scrisă probabil în Egipt (unde au fost găsite câteva fragmente mici, considerate a fi o parte din ea). Ea este menționată în mod frecvent – și de multe ori cu respect – de către scriitorii timpurii, dar a supraviețuit numai în fragmente. Este foarte posibil că fragmentele noastre care au supraviețuit (citate de scriitori diferiți în mai multe limbi) provin de fapt din mai multe documente. Se pare că a fost o Evanghelie narativă, cu Matei fiind cel mai mare element care contribuie și Luca cel de-al doilea. Având în vedere confuzia cu privire la exact ceea ce este acest document, noi chiar nu putem spune mai multe despre aceasta. [GG, CG]
Evanghelia Nazoreanilor. 1 / 2?. Merk: Ev. Naz
Aceasta este o altă carte adesea menționată ca “Evanghelia Evreilor.” Aceasta, cel puțin pare să fi fost compusă în limba aramaică, probabil, bazată în principal pe Evanghelia lui Matei. Se pare că a fost menționată de către Hegesippus, datând-l înainte de 180. Ea supraviețuiește în primul rând în citate din Ieronim, cu o mână de la Eusebiu și, probabil, una de la Origen. [CG]
Grigorie de Nazianz. 4. Greacă. Merk: Na
Născut în jurul anului 329/330, tatăl său a fost Episcop de Nazianz. In 362, el a devenit preot. El însuși nu a devenit de fapt, episcop de Nazianz. Mai degrabă, el a fost ales Episcop al orașului mic din Sasima la instigarea prietenului său Vasile cel Mare. Aceasta a fost o parte din încercarea lui Vasile de a plasa cât mai mulţi posibil episcopi ortodocși într-o zonă care a scăpat din controlul lui Vasile. Grigorie a fost reticent – și, într-adevăr, mișcarea a eșuat atunci când Grigorie a fost transferat la Constantinopol în 379/380. Episcopii la această vreme nu ar fi trebuit să schimbe jurisdicții, iar transferul a fost folosit ca un argument împotriva lui Grigorie. Obosit de controversă, el s-a retras în 381 și s-a întors la scrierea unei autobiografii. În ciuda controverselor, el a fost de serviciu imens pentru biserică într-un timp tulbure. Împreună cu Vasile din Cezareea și Grigorie din Nyssa, el a fost unul dintre cei trei mari “Părinți Capadocieni”, care au ajutat pentru a salva ortodoxia împotriva Arianismului. A murit în jurul anului 390/1. Din scrierile sale, avem o serie de discursuri, plus câteva scrisori și poezii. Von Soden consideră că textul său se aliniază cu Uncialele Purpurii. [AA, AS, HC, PDAH]
Grigorie din Nyssa. d. 394. Greacă. Nestle: GrNy. Merk: Ny
Fratele mai mic al Vasile cel Mare din Cezarea, și un apărător la fel de ferm al ortodoxiei. El a fost numit episcop de Nyssa de fratele său în 371 (el avea doar aproximativ 35 de ani la momentul respectiv). Mai târziu, el a fost mutat la Sevasta în Armenia Romană. Producând şi lucrări exegetice asortate, el a susținut cu tărie ortodoxia de la Niceea împotriva Arianismului, făcând o mare parte din cea mai bună lucrare a sa după moartea lui Vasile. Grigorie a murit în 394. Von Soden consideră că textul său se aliniază cu Uncialele Purpurii. [AA, AS, HC, PDAH]
Hegesippus. 2. Greacă. Merk: Heg
Foarte putin se stie de acest autor, deși Eusebiu a crezut că era evreu (din moment ce el știa aramaică și / sau ebraică; de asemenea, el a enumerat nu mai puțin de șapte secte evreiești) și că el a “aparținut primei generații după Apostoli.” După ce a călătorit mult, el a scris o carte de Memorii ce conține mult din istoria bisericii. Aceasta a fost, probabil, finalizată în timpul papalității lui Eleutherus (174-189), deoarece Eusebiu raportează că Hegesippus a trăit în Roma de pe vremea lui Papa Anicet la cea a lui Eleutherus.
Cartea lui Hegesippus este pierdută acum, dar porțiuni semnificative sunt citate de Eusebiu și găsim fragmente în alți autori, cum ar fi Epiphanius (deși nu citat prin nume). [20CE, AA, Eus, CH]
Heracleon. fl. 160. Greacă. Merk: Her
Un Valentinian Gnostic, el a scris un comentariu la Ioan (se spune că a fost folosit de Origen, în ciuda sursei sale). De asemenea, acesta pare să fi fost folosit de diverși părinți ca o referință pentru Propovăduirea lui Petru.
Isihie al Ierusalimului. 5. greacă. Nestle: Hes.
A nu se confunda cu autorul creditat cu o ediție a Septuagintei. Un călugăr care a devenit prezbiter în Ierusalim în jurul anului 410-415, el a scris comentarii extinse (care, cu toate acestea, au supraviețuit doar în fragmente). Se pare că el a fost în viață la fel de târziu ca 451.
Hilarius Arelatus. fl. 440. Merk: Hila
Hilary din Poitiers. d. 367. Latină. Nestle: Hil. Merk: Hil
Născut în primul sfert al secolului al patrulea într-o familie păgână, s-a întors la creștinism și a fost numit episcop al orașului său natal din Poitiers în jurul anului 350. El a fost exilat în Asia Mică pentru un timp, dar a continuat să lupte împotriva Arianismului în Galia. Opera sa majoră este un comentariu pe Matei; el este, de asemenea, creditat cu De Trinitate Libri XII, un comentariu pe Psalmi, și unele lucrări mai scurte. Souter compară textul său în evanghelii cu latina veche din r (r1 al lui Nestle). Citate sale împrăștiate de la Pavel sunt interesante; în timp ce adesea “vestice,” ele par să arate același tip de afinitate intermitent cu P46 și B, pe care o găsim, de asemenea, în Ambrosiaster. (Acest lucru nu înseamnă a spune că cei doi au același text, dar influențele par a fi similare.) [AA, AS, CH]
Ipolit. d. 235/6. Greacă. Nestle: Hipp. Merk: Hipp
Un student al lui Irineu, Ipolit s-a născut probabil în jurul anului 170 si a petrecut o mare parte din viața sa timpurie la Roma (Origen a fost printre cei care l-au auzit vorbind). La începutul secolului al treilea el și-a exprimat în mod deschis dezgustul său față de neglijența episcopilor din acea vreme. Acest lucru a dus la o schismă în biserica Romană în 217, cu Ipolit numit Papă în opoziție față de candidatul oficial Calixt. El a continuat să se opună diverșilor Papi până în 235, când atât Hippolytus cât și rivalul său Pontianus au fost trimiși la mine în timpul Persecuției lui Maximin. Probabil că a murit acolo, cu toate că există o șansă că a trăit ca să se întoarcă la Roma în 236. În orice caz, el a fost îngropat în 236. Moartea sa a vindecat schisma din Roma. O statuie a lui Ipolit enumeră operele sale literare și arată că el a fost un scriitor prolific. Cu toate acestea, relativ puține din acestea au supraviețuit; avem porțiuni din lucrarea lui Respingeri ale tuturor ereziilor în limba greacă (deși unii au crezut că aceasta este de la un alt autor, probabil, numit Josephus (nu istoricului evreu); Fotie creditează lucrarea lui Ipolit Despre Univers lui Josephus), și diverse alte lucrări, cum ar fi Tradiția Apostolică în traducere. Curios pentru un autor vestic, cele mai multe dintre lucrările sale sunt păstrate în limbi estice (georgiană, armeană, slavonă). Eusebiu, deși familiarizat cu un număr dintre aceste lucrări, nu a știu istoria lui, pentru că el îl descrie ca fiind “un prelat ca Beryllus, deși scaunul său este necunoscut.” Textul său este descris ca “vestic” (deși acest lucru se bazează în mare parte pe traduceri), și Souter a gândit că ar fi consultat Diatessaron. [20CE, AA, AS, Eus, HC]
Irineu. sfârşitul secolului 2. Greacă. Nestle: Ir. Merk: Ir/Ir
Unul din cei mai importanți Părinții timpurii, cunoscut aproape în întregime pentru o lucrare, Adversus Haereses, “Împotriva ereziilor.” Această lucrare descrie o serie de mișcări eretice dintre care altfel nu am avea cunoștință, și astfel oferă informații istorice și textuale importante despre biserica primară.
Născut între începutul şi mijlocul secolului al doilea, probabil aproape de Smirna, Irineu a studiat sub Policarp, apoi s-a mutat la Lyon, unde a fost episcop din 177/178. Marea lui lucrare a fost scrisă în jurul anului 185 (Cel puțin, a treia carte enumeră papii până la domnia lui Papa Eleutherus – de exemplu, 174-189). Probabil că a murit la sfârşitul secolului al doilea. Grigorie din Tours (care a scris în secolul al șaselea), raportează că l-a succedat pe martirizatul episcop Fotinie, care a convertit “tot orașul” Lyon la creștinism, și apoi a fost martirizat el însuși (prima de multe martiraje locale; Istoria lui Franks l. 29). Toate acestea ar inspira mai multă încredere dacă ar avea mai multă confirmare, de exemplu, în dovada că Lyons de fapt s-a încreștinat.
Din păcate pentru posteritate, originalul grec al Adversus Haereses a pierit aproape tot. Tot ceea ce a rămas, în afară de fragmente (unul pe un ciob!) și citate din autori, cum ar fi Epifanie, este o traducere latină, probabil, din secolul patru sau trei (în Africa?), plus ceva material în siriacă. (Souter susține, pe baza faptului că un citat urmează de revizuirea Lucianică a Septuagintei, că traducerea latină trebuie să fie din secolul al patrulea; cu toate acestea, noi știm acum că lecturile Lucianice îl preced uneori pe Lucian.) În timp ce traducerea pare să păstreze schița textului lui Irineu destul de bine, se poate suspecta să citatele scripturale de asimilare la latina veche (textul în limba greacă, în măsura în care îl avem, adesea nu este de acord cu latina).
Textul latin al Adversus Haereses dă citatele sale într-o formă clar “vestică”, poate seamănă cel mai mult cu latina europeană. Irineu este unul dintre suporturile de seamă pentru credința din antichitate a textului “vestic”.
O altă lucrare a lui Irineu supraviețuiește, Predicarea Apostolică, conservat în armeană. Comparația cu Adversus Haereses pare să arate două tipuri diferite de text, sporind suspiciunea că cel puțin o carte a fost asimilată la versiunea locală curentă. Eusebiu citează, de asemenea, dintr-o varietate de scrieri, și menționează scrisori, cum ar fi Către Blastus, despre Schismă și Către Florinus, Doar Suveranitatea, sau Dumnezeu nu este autorul răului. [20CE, AA, AS, Eus, PDAH]
Ieronim (Hieronymus). d. 420. Latină. Nestle: Hier. Merk: Hier
Născut în Dalmația undeva în jurul anului 350 (347?; alții au oferit date atât de timpurii precum 331), Sofronie Eusebiu Ieronim a arătat curând un potențial imens ca şi cărturar. El a trăit o vreme în Ierusalim, apoi a fost convocat de către Papa Damasus în 382 pentru a revizui versiunile latine. Rezultatul, desigur, a fost Vulgata. El a terminat revizuirea sa a Evangheliilor în 383/4, dar pare să fi abandonat în mare măsură munca pentru a dedica energiile sale către Vechiului Testament ebraic. El a murit în 419/20. În plus față de traducerile sale (care includ și lucrări patristice, precum Vulgata), el a lăsat o serie de scrisori și comentarii asortate, plus biografii ale “Oamenilor Faimoși.”
Textul lui Ieronim este ceva dintr-o enigmă. Evanghelii Vulgate au un text evident amestecat, cu multe lecturi Alexandrine, câteva variante “vestice” (probabil rămase din latina veche), și o suprapunere Bizantină foarte puternică. În Epistole – în care activitatea lui Jerome pare să fi fost fugitivă – textul are din nou lecturi Alexandrine, de data aceasta cu mai multe elemente “vestice”, dar aproape nici o acoperire Bizantină. Textul Apocalipsei se află destul de aproape de A și C.
Interesant, textul folosit de Ieronim în comentariile sale de multe ori diferă de cea din Vulgata. (Compară Souter: “În Luca el a folosit cu siguranță un tip [din latina veche]. În Fapte există semne pe care el le-a folosit un tip legat de gig și p … dar aceasta nu a fost de tipul pe care el l-a folosit ca bază din Vulgata.”) Unele dintre aceste lecturi (de exemplu, scurta lectură din Efeseni 5:31) pare să aparțină tradițiilor obscure legate de Familia 1739 și latină Africană. Luate ca un grup, ele nu par să aparțină la un anumit tip de text. [AA, AS, BMM1, PDAH, RBW]
Ioan din Damasc. 7/8. Greacă. Merk: Dam
Născut în Damasc, după cucerirea Islamică (probabil în jurul anului 650; cu siguranță, nu cu mult mai devreme, deoarece tatăl său încă lucra pentru guvern în 685). Tatăl său a servit ca un oficial de trezorerie în guvernul islamic. (A fost obişnuit pentru creștini să dețină astfel de posturi.) Pentru un timp, Ioan, de asemenea, a servit guvernul, dar la ceva timp în jurul anului 695-707 el a intrat într-o mănăstire din Ierusalim. Mai târziu, el a devenit preot, și s-a întors la scris. Lucrarea sa importantă pentru scopurile noastre este un comentariu despre Pavel (care, totuși, se bazează în mare parte pe Ioan Gură de Aur, Teodoret, și Chiril din Alexandria). El a scris, de asemenea, referitor la ereziile din timpul său, cum ar fi iconoclasmul, și despre Islam. [20CE, AA]
Julius Cassanius. 2. Nestle: Jul.
Iustin Martirul. d. c. 165. Greacă. Nestle: Ju. Merk: Iust
Născut la începutul secolului al doilea în Palestina, dar dintr-o familie păgână, el mai târziu a devenit creștin și apologet. El a scris pe larg pentru a justifica creștinismul către păgâni (el a direcționat scrierile către Împărații Antoninus Pius și Marcus Aurelius, precum și producerea celebrului Dialog cu Trifon), și este unul dintre cei mai timpurii scriitori creștini ale cărui lucrări supraviețuiesc în cantități mari. El face aluzie la Scriptură în mod regulat, dar rareori cu precizie; este rareori posibil (în special în evanghelii sinoptice), să spunem care a fost textul său real, sau chiar care carte o citează, deoarece el este atât de înclinat spre a parafraza (se crede că el a folosit Evanghelia lui Matei, cel mai frecvent). El a fost martirizat în timpul domniei lui Marcus Aurelius. (Tatian, care l-a cunoscut pe Iustin, raportează că aceasta a fost la instigarea unui filosof cinic Crescens, care a considerat că Iustin îl demască.) [AA, AS, CH, Eus]
Juvencus. 4. Latină. Merk: Juv
Gaius Vettius Aquilinus Juvencus a fost un cetățean Roman de clasă superioară al Spaniei. Un prezbiter, dar, probabil, nu un preot, el a realizat o armonie a evangheliilor în hexametere latine în jurul anului 330 – din care puțin, totuşi, a supraviețuit.
Lactantius. d. după 317. latină. Nestle: Lact.
Lucius Caecilius Firmanius Lactantius s-a născut târziu în prima jumătate a secolului al treilea. Născut ca păgân, el pare să fi fost un autor publicat înainte de a deveni creștin. El însuși ne spune că Împăratul Dioclețian l-a chemat la Nicomidia pentru a fi profesor. Dacă el a fost creștin la acel moment este necunoscut, dar el trebuie să se fi convertit până în 303, deoarece persecuția lui Dioclețian l-a forțat să-şi limiteze activitățile sale la scris. În 317 Împăratul Constantin l-a chemat să-l mediteze pe fiul său, Crispus. La data decesului său este necunoscută. Lactantius a scris mai mult de o duzină de cărți, dintre care aproximativ jumătate supraviețuiesc în totalitate sau în parte. Lucrările sale cele mai importante existente sunt masivele Institute Divine (din care avem, de asemenea, un simbol) și micul tratat vicios Despre moartea persecutorilor (uneori negată lui Lactantius, dar pe motive relativ slabe).
Lazăr Pharpensis (Lazar Pàrpetsi). 5/6. Armeană. Merk: Laz
Autor al unei “Istoria Armeniei”, care acoperă anii 385-485. [JV]
Liber Graduum. 4/5. Siriacă. Merk: LG
Un set de scrieri despre monahism și ascetism. Data este nesigură și a fost plasată la fel de târzie precum secolul al cincilea. Faptul că el folosește Diatessaron, cu toate acestea, pledează pentru o dată ceva mai devreme.
Lucifer a Calaris. d. c. 371. Latină. Nestle: Lcf. Merk: Lcf
Inițial Episcop din Cagliari / Calaris (in Sardinia), el a fost exilat în 355 după Sinodul de la Milano. El s-a întors spre scrieri polemice, și a murit în jurul lui 371. Textul său oferă multe citiri latine vechi interesante, adesea cu cel mai radical caracter. Souter compară aceasta cu a în Ioan, cu gigas în Faptele Apostolilor, și cu d la Pavel. [AA, AS]
Marcion. 2. Greacă. Nestle: Mcion. Merk: Mn
În unele privințe cel mai important dintre Părinți, din moment ce activitatea sa editorială pe Luca și epistolele lui Pavel poate să fi dat un impuls important pentru formarea canonului Noului Testament.
Marcion s-a născut la sfârşitul primului secol în Sinope (pe Marea Neagră în Pontus). Fiul unui episcop, și el însuși se pare că era un om de afaceri de succes, el a mers la Roma, în jurul lui 138, dar a fost expulzat din biserica de acolo în 144. El a avansat în a forma o biserică rivală. Data morții sale este necunoscută.
Fără a intra în detalii cu privire la teologia lui Marcion, ar trebui să notăm că el a separat Dumnezeii din Vechiul și Noul Testament. Acest lucru poate să-l fi condus să minimalizeze aluziile Vechiului Testament din Noul său Testament (care a constat doar din Luca și zece epistole Pauline către biserici); este susținut deseori că el a înlăturat aceste referințe. Cu toate acestea, în 1 Corinteni avem dovada că el a reținut cel puțin nouă din unsprezece citate din Vechiul Testament.
Scrierile lui Marcion și textul său biblic nu au supraviețuit; le cunoştem doar din citări de autori precum Tertulian și Epifanie. Aceasta, combinat cu faptul că Marcion a rescris documentele pe care le-a studiat, face dificilă recuperarea textului său de bază. (Nici nu ne-a ajutat faptul că cea mai bună dovadă a noastră despre el vine de la Tertulian, care a fost destul de capabil de a rescrie sursele sale). Dar toate dovezile par să indice faptul că textul său a fost foarte interesant și foarte timpuriu (de exemplu, a omis în mod clar referința la Efes din Efeseni 1:1). Lecturi asociate cu el, par să fi fost transmise în “vest”, P46/B, și 1739 texte; ele sunt mai rare în textul Alexandrin. (Comparați Souter, care scrie – bazat pe ceea ce trebuie să remarcăm este o dovadă incompletă – că “Îl găsim în companie cu martorii latini, în special manuscrisele Europene din latina veche, dar nu de puține ori, de asemenea, cu vechia siriană. El nu este niciodată de partea marilor unciale grecești împotriva ambelor versiuni.”) Totuși, dacă Marcion poate fi determinat în mod credibil de a susține o citire, și dacă are un suport bun de la alta, martori mai puțin partizani, putem considera că lectura este foarte vechi și semnificativă. [US, RBW, AA, AS, GG, etc.]
Marcus Eremita. 4/5. Greacă. Nestle: Marc.
Un autor prolific ale cărui lucrări au fost în mare parte pierdute, el a fost pentru o perioadă cel care se ocupa de o mănăstire din Ancira. Mai târziu el s-a retras și a devenit pustnic. El a murit la puțin timp după 430.
Marcus / Marcosiani. 2. Nestle: Mar.
Marius Victorin. 4. Latină. Nestle: MVict.
Gaius Marius Victorin s-a mutat din Africa la Roma în secolul patru. El a devenit celebru ca profesor de retorică, dar, după ce a devenit creștin, el a renunțat la subiect în 362 ca răspuns la o lege a lui Iulian Apostatul. Lucrarea lui principală a fost un comentariu la Epistolele Pauline.
Maximus din Torino. 4/5. Latină. Merk: Max
Mai timpuriul dintre cei doi Episcopi din Torino cu numele Maximus. Opera sa literară este formată din aproape o sută de predici. Din viața lui știm doar că Ghenadie raportează că a murit între 408 și 423.
Melitius din Antiohia. d. 381. Greacă. Merk: Mel
Inițial Episcop din Sebaste, mai târziu mutat în Antiohia. Ca atât de mulți din această perioadă, el a fost trimis în exil în mai multe rânduri. El a murit în 381 în timpul Consiliului de la Constantinopol.
Metodiu din Olimp. 3. Greacă. Nestle: Meth. Merk: Meth
O figură foarte umbrită, se crede că a fost episcop din Olimpul Lician (deși chiar și acest lucru este nesigur). El poate să fi fost martirizat în 311. El a fost, evident, un scriitor prolific, și chiar dacă avem doar fragmente în greacă, o mare parte din munca sa supraviețuiește în limba slavonă și în alte limbi estice.
de Montibus Sina et Sion. 3. Merk: SiSi
Una dintre lucrările felurite atribuite în mod fals lui Ciprian. [20CE]
Naasseni (gnostici Naasseni). 2. Merk: Naass
Un grup de gnostici cunoscut în primul rând de la Ipolit. Se crede că ei au fost activi în timpul domniilor lui Hadrian și Antoninus Pius. Teologia lor este tipic Gnostică, plin cu zeități ciudate, flautiști, și altele asemenea. Ei au fost echivalați cu Ophiții, dar dovada este în cel mai bun caz subțire.
Niceta din Remesiana. 4/5. Latină. Nestle: Nic. Merk: Nic (de asemenea, Niceta?)
Nicetas a fost episcop din Remesiana (în ceea ce era atunci Dalmația și acum este Serbia). El a murit la puțin timp după 414. Puținul pe care îl știm despre el provine în cea mai mare parte din scrierile prietenului său Paulin din Nola.
Nil al Ancirei. 5. Greacă. Nestle: Nil.
Director al unei mănăstiri din Ancira în Asia. A murit în jurul anului 430.
Novatian. 3. Latină. Nestle: Nov. Merk: Nov
Se știe foarte puțin din viața acestui autor; nu știm nici data nașterii lui, nici cea a morții sale. El, probabil, nu s-a născut creștin, așa cum ni se spune că a primit botezul pe patul lui de suferință. În afară de acestea nu știm nimic de el până la momentul persecuției lui Decius, când îl găsim scriind o scrisoare lui Ciprian în numele adunării Romane.
Cariera lui Novatian a atins apogeul oarecum dubios în 251, când biserica Romană împărțită pe întrebarea dacă să îi re-admită pe cei care au căzut de la credință în timpul persecuției. Când Corneliu a fost ales Episcop al Romei de către cei au fost dispuși să ierte pe cei căzuți, partida mai strictă l-a ales pe Novatian ca Papă rival. Astfel, deși cu totul ortodox, el a devenit unul dintre primii schismatici din biserica vestică.
Puțin altceva se poate spune despre cariera sa mai departe. Că el la un moment dat a părăsit Roma pare posibil. Istoricul din secolul cincilea, Socrate spune că el a murit în 257 în timpul persecuției lui Valerian, dar există unele dovezi că el a fost în viață în 258.
Deoarece Novatian a fost un schismatic, lucrările sale nu au fost apreciate pentru numele lui. Cu toate acestea, inteligenta lor le-a dat valoare. Suntem, astfel, în situația specială de a avea mai multe lucrări ale lui Novatian păstrate sub numele altor autori. Despre Treime, de exemplu, a fost creditată lui Tertulian. Alte lucrări sunt creditate lui Ciprian. Dacă nu ar fi fost o listă a scrierilor lui Novatian păstrată de Ieronim, s-ar putea să nu fi cunoscut că Despre Treime și Despre mâncărurile evreiești sunt ale lui Novatian. În realitate, există mai multe cărți pe care Harnack le consideră a fi scrise de Novatian despre care noi pur și simplu nu putem fi siguri. Souter consideră că textul său este similar cu latina veche a din Ioan, și apropiat de d al lui Pavel. [AA, AS, HC, GG]
Oecumenius. 6. Greacă. Merk: Oec
Uneori enumerat (fals), ca un episcop din Tricca şi ca fiind din secolul al zecelea. El a scris un comentariu la Apocalipsa. (Comentariile cu privire la Fapte, Epistole Catolice, și Pavel, care au circulat sub numele lui sunt enumerate de Alands pseudoepigrafice, deși Von Soden nu a distins astfel.) Antrenat în filozofie și cunoscut ca retor, Oecumenius era, se pare, de asemenea, un monofizit, deoarece el a scris în sprijinul monofizitului cunoscut Sever al Antiohiei. [AA, CH]
Opus Imperfectum în Matei. 4/5. Merk: Ol
Opera Graeca. Merk: Ef
Ophiti. Nestle: Ophites.
O sectă Gnostică, de asemenea, numit “Setianii” (după Set, fiul lui Adam și al Evei din care au susținut că provin). O mare parte din ceea ce știm despre ei vine de la Origen în Contra Celsum (Celsus a descris elaborata “Diagrama Ophită”, pe care el a considerat un artefact creștin ortodox, și Origen, desigur, a contraatacat.) Ei au avut teologia Gnostică complexă obișnuită cu eoni și divinități, cu trei ordine ale universului. Ei au fost echivalați cu Naasseni, deși dovezile sunt în cel mai bun caz subțiri. [20CE]
Optatus din Mileve. 4. Latină. Merk: Opt
De o dată nesigură, cu excepția faptului că Augustin îl menționează, ca mort în anul 400. Ca Episcop de Mileve (în Numidia), el a scris pentru a combate Donatismul, și scrierile sale (în șase sau mai multe volume), sunt una dintre sursele principale referitoare la acea schismă. [AA, CH]
Origen d. 254. Greacă. Nestle: Sau (Ors se referă la comentariul pe Ioan 2:12-25 nu de Origen). Merk: Wr/Or
Născut dintr-o familie creștină în 184/5, tatăl său, Leonidas a murit în persecuția în al zecelea an al lui Sever (202, Eusebiu ne spune că Origen a dorit să fie martirizat în același timp, dar a fost împiedicat de către mama sa, care a ascuns toată îmbrăcămintea lui ca să-l împiedice să meargă afară). Chiar și la această vârstă fragedă formidabilul capabil Origen a fost deja în măsură să-şi întrețină mama și frații lui prin predarea retoricii. Aproximativ un an mai târziu Episcopul Dimitrie l-a numit pentru a conduce Școala Catehetică din Alexandria, succedându-l pe Clement din Alexandria. La scurt timp după aceasta, dacă Eusebiu este de crezut, el s-a sterilizat ca să îndeplinească comentariul lui Isus despre cei care s-au făcut fameni de dragul împărăției cerurilor (Ecc. Hist 6.8; Povestea lui Origen ocupă o mare parte din această carte a istoriei lui Eusebiu.
Origen a părăsit Alexandria în timpul persecuției lui Caracalla din 215, și a petrecut câțiva ani în Cezareea, înainte ca Dimitrie să îl cheme înapoi în Egipt și l-a pedepsit pentru că a predicat fără a fi ordinat. În 230/1 a fost ordinat prezbiter în timp ce era într-o călătorie. Dimitrie a simțit că Origen batjocorea autoritatea sa și a reușit să facă ca lui Origen să-i fie interzisă învățarea în Alexandria. El a părăsit Alexandria pentru Cezareea, unde și-a petrecut restul vieții sale. El a suferit în timpul persecuției lui Decian, iar acest lucru poate să fi grăbit moartea sa, care a avut loc în timpul domniei lui Decius (astfel că Eusebiu) sau imediat după (după majoritatea modernilor).
Deși opiniile lui Origen au fost mai târziu de condamnat (el a crezut, de exemplu, în pre-existența sufletelor), erudiția sa în timpul vieții sale a fost de necontestat. El a avut probleme cu ierarhia bisericii, dar acest lucru pare să fi fost din cauza geloziei, mai degrabă decât din motive doctrinare.
Origen a fost suficient de norocos pentru a avea un patron bogat, Ambrozie (nu tatăl cu acest nume, ci un Alexandrin pe care Origen l-a convertit la modul său de gândire), care i-a permis să-și dedice viața lui spre scris și învățătură. (Epifanie raportează că scrierile sale s-au ridicat de șase mii de volume – adică probabil în suluri – deși Rufinus, probabil corect, a numit aceasta un lucru absurd. Ieronim oferă o listă descriind 177 de volume despre Vechiul Testament și 114 despre Noul. Mai putin de 10% dintre acestea supraviețuiesc în greacă, iar tradiția latină este doar puțin mai completă.)
Catalogul lucrărilor lui Origen este imens. Spre deosebire de marea majoritate a primilor creștini, el s-a ostenit să învețe cel puțin ceva ebraică, și astfel a fost capabil să comenteze despre Biblia ebraică și chiar să alcătuiască masiva lui ediție de șase coloane “Hexapla” a Vechiului Testament (care cuprinde textul ebraic, ebraica transcrisă în greacă, și cele patru traduceri ale lui Aquila, Simmachus, 70, și Theodotion) – o lucrare care singură a fost mai mare decât producția de o viață a majorității cercetătorilor”. El a scris, de asemenea, comentarii masive pe o mare parte a Bibliei – adesea de mai multe ori decât dimensiunea din volumul original (de exemplu, Comentariu pe Matei conține 21 de cărți, cel pe Ioan 32, și cele pe Romani şi Galateni 15 fiecare). Alături de acesta au fost mai multe lucrări apologetice și teologice, deşi putine dintre acestea au supraviețuit cu excepția lucrarării Împotriva lui Celsus (probabil cea mai bună apologie creștină scrisă vreodată, elaborată ca răspuns la cel mai capabil asalt asupra credinței). În plus, aproximativ 575 din predicile sale au fost transcrise (deși, din nou, doar o mână au supraviețuit în greacă și mai puțin de jumătate, chiar în latină). Volumul mare al scrierilor sale au lucrat împotriva lui; era aproape imposibil pentru orice bibliotecă să le conțină toate, și chiar Eusebiu s-au plâns cu privire la starea fragmentară a multora dintre lucrările lui Origen.
Textul lui Origen este o ghicitoare complexă. O parte a problemei este supraviețuirea pătată a operelor sale. După cum s-a menționat, o mare parte a producției sale există doar în limba latină (o mare parte din ea tradusă de Rufinus, care de multe ori a rescris ceea ce a tradus el). Aceste secțiuni au fost uneori acomodate la diferite versiuni latine. Chiar și porțiunile conservate în limba greacă sunt deseori conformate textului bizantin, astfel încât lemele comentariilor lui Origen sunt de încredere doar acolo unde sunt susținute de expunerea sa.
În afară de aceste dificultăți, Origen pare să se fi folosit de mai multe tipuri de texte. În Alexandria, el a folosit aparent un text Alexandrin foarte timpuriu (în nici un caz identic cu textul mai târziu din Sinaiticus, etc., mai ales în Pavel, deși este mai aproape de Vaticanus și papirusuri). După ce s-a mutat la Cezareea, se pare că a luat pentru folos local, probabil manuscrise “Cezariane”, locale pentru câteva cărți – dar în nici un caz toate.
În Evanghelii, Origen este considerat martorul cheie pentru textul “Cezarian”. Într-adevăr, numai Origen îl păstrează în ceva ca o formă pură – și chiar aceasta numai în parte, din moment ce atât de multe dintre lucrările lui Origen folosesc texte Alexandrine. De exemplu, Streeter susține că textul lui Marcu folosit de Origen în al său Comentariu la Ioan este Alexandrin în cărțile 1-5 (scrise când Origen era în Alexandria) și Cezarian în restul (scrise în Cezareea. Pentru toate defectele – și ele sunt multe – în metodologia lui Streeter, această concluzie pare rezonabilă). Pe de altă parte, Origen se pare să fi folosit manuscrise Alexandrine ale lui Ioan (mai aproape de Vaticanus decât Sinaiticus) pentru întregul Comentariu – și, probabil, până la sfârșitul vieții sale. Streeter, de asemenea, consideră că Origen a folosit un text Cezarian al lui Matei pentru lucrarea sa Comentariu la Matei. În altă parte, Origen cade cel mai apropiat de Familia 1739, cu toate că (după cum a menționat Zuntz), textul său este în nici un caz identic cu textul 1739 (sau către Eusebiu, despre care, de asemenea, se spune că are un text “Cezarian”). În schimb Origen pare să se situeze undeva între P46/B și 1739, deși vizibil mai aproape de acesta din urmă. [4G, AA, Eus, GG, GZ, PDAH, RBW]
Orosius. 4/5. Latină. Nestle: Oros.
Paulus Orosius s-a născut în ceea ce este acum Portugalia (Braga), în secolul al patrulea. Prin 414 el a fost un preot care îl vizita pe Augustin în Hippo, și în 415 l-a întâlnit pe Ieronim în Betleem. Revenind în Africa, el a scris o istorie care se extinde până în anul 417. Charles E. Chapman descrie această istorie ca având “un caracter pronunțat anti-păgân, pro-creștin.” Nu se știe nimic din viața lui după ce ea s-a terminat.
Pacian din Barcelona. 4. Latină. Merk: Pac
Episcop de Barcelona, respectat de Ieronim. A murit în jurul anilor 380-390.
Pelagius. d. după 418. latină. Nestle: Pel. Merk: Pel
Eretic, cu o teologie considerată a pune prea mult accent pe acțiunea umană și prea puțin pe harul lui Dumnezeu. Născut între mijlocul şi sfârşitul secolului al treilea în Britania, el s-a mutat la Roma (probabil în jurul lui 400), dar a plecat în 410 pentru a scăpa de sacul orașului. El şi-a petrecut următorii ani în Africa de Nord, unde a devenit o țintă frecventă a stiloului lui Augustin. Mai târziu, el s-a mutat în Palestina. El a fost excomunicat în 417/418. Probabil a murit în cursul anilor 420. Lucrarea lui cea mai importantă este un comentariu pe Pavel (c. 409), care include multe citate latine vechi importante – de un tip pe care, probabil, a precedat Vulgata. [AA, AS, CE, HC, PDAH]
Policarp din Smirna. d. 156 (167?). Greacă. Nestle: Polyc. Merk: Pol
Episcop de Smirna. Născut în al treilea sfert din primul secol, el a învățat direct de la apostoli și alții care-l cunoșteau pe Isus. El, la rândul său i-a fost tutore lui Irineu. El a fost martirizat în 155 sau 156 (atât de mulți moderni) sau 167 sau 168 (cam aşa ceva, de exemplu, Eusebiu, care datează evenimentul din timpul domniei lui Marcus Aurelius), sau poate chiar mai târziu (un manuscris afirmă că Irineu a avut o viziune a moarții sale în timp ce era în Roma – de exemplu, 177 – dar dacă acest lucru ar fi adevărat, s-ar părea probabil că Irineu l-ar fi spus). El spune că a fost la optzeci de ani, și, desigur, el trebuie să fi fost foarte bătrân. Doar fragmente din scrierile sale (în special o scrisoare către Filipeni, deși aceasta este acum considerată a fi compozit, cu capitolele finale de remorcare care provin probabil de pe vremea lui Ignație și restul fiind de mai târziu) s-au păstrat, dar el a fost ținut într-un aşa mare respect încât este probabil ca el i-a influențat pe alți scriitori – în special, desigur, Irineu. Avem o descriere a martirajului său; în timp ce îi lipsește extravaganța a unor astfel de povești, el pare totuşi oarecum exagerat. [20CE, AA, Eus]
Primasius. 6. Latină. Nestle: Prim. Merk: Pr
Episcop din Hadrumentum în Africa, opera sa majoră este un comentariu cu privire la Apocalipsa (bazat în parte pe cea a Victorin). El a murit după 552, probabil în 560. Textul său se spune că seamănă cu cel din vechea latină h. (Notă: Trimiterile la un comentariu despre Pavel de Primasius sunt rezultatul unei erori moderne; comentariul de fapt vine de la școala din Cassiodorus) [AA, AS]
Priscillian. d. 385/6. Latină. Nestle: Prisc. Merk: Prisc
Născut într-o familie spaniolă înstărită, a devenit Episcop din Avila în 380. El a fost, cu toate acestea, eretic în doctrina sa a Trinității (pe care el nu o credea). În 385 el a fost judecat pentru erezia sa și/sau pentru magie, și executat – prima execuție efectuată de către biserică, și una care a stârnit proteste puternice chiar de la unii dintre adversarii lui Priscillian. (A fost o perioadă tulbure în imperiul târziu, împăratul Magnus Maximus a încercat să se stabilească, și poate a încercat să dovedească ortodoxia lui, atunci când a permis ca Priscilliam să fie executat.) Scrierea primară a lui Priscillian este Canones in epistulas Paulinas, care include în mod natural mai multe scrieri latine vechi (Souter echivaleaza textul său cu cel al lui Speculum în Epistolele Catolice, și consideră că este aproape de Gigas în Faptele Apostolilor) – dar Priscillian este, fără îndoială, cel mai demn de remarcat pentru că a originat “Trei martori cerești” în 1 Ioan 5:7-8. [AA, AS, HC, MG]
Prosper din Aquitaine. 5. Latină. Nestle: Prosp.
Prosper Tiro a fost un călugăr și teolog laic din apropierea lui Marsailles modern. El a corespondat cu Augustin și a sprijinit doctrinele sale rigide în timpul perioadei dintre 428-435, atunci când acestea au fost cel mai puternic atacate. Deși el a primit doar un sprijin călduț de la Papa Celestin, din 440 el a servit la curtea Papei Leon întâi. El a murit la puțin timp după 455. Se credea anterior că ar fi scris De promissionibus, acum atribuit lui Quodvultdeus.
Ptolemeu Gnosticul. înainte de 180. (Greacă). Nestle: Ptol. Merk: Ptol.
Un Valentinian, cunoscut din scrierile lui Irineu (care citează comentariul său pe prologul la Ioan) și Epifanie (care păstrează a lui Scrisoare către Flora). El a învățat că Hristos a avut un suflet și un trup “psihic”, și că Dumnezeu este unul, nu doi. Acest lucru l-a făcut un fel de moderat după standardele Gnostice.
Quodvultdeus. d. c. 453. Latină. Nestle: Qu.
Născut probabil la sfârşitul secolului 4, și a devenit Episcop de Cartagina, în 437. El a fost alungat de Geiserich Barbarul în 439, și a murit câțiva ani mai târziu. Considerat a fi autorul unor lucrări atribuite odată lui Augustin. Lucrarea lui cea mai importantă, totuşi (dacă ea este cu adevărat a lui), este De promissionibus et praedictionibus dei, un studiu despre profeții despre Cristos și Biserică.
de Rebaptismate (Pseudo-Ciprian). 3. Latină. Merk: Rebapt.
Un fel de tractat proto-Donatist, care se pretinde că a fost scris de Ciprian (și, uneori, inclus în operele sale), dar, de fapt, opus față de doctrinele sale cu privire la modul de a trata pe cei care au plecat din biserică în timpul persecuțiilor.
Rufinus. d. 410. Latină. Merk: Ruf.
Tyrannius Rufinus s-a născut, probabil, la scurt timp înainte de 350 dintr-o familie creștină la Aquileia. El a petrecut timp acolo ca un călugăr, dar, de asemenea, a călătorit în Egipt (unde a locuit timp de șase ani) și la Ierusalim înainte de a reveni în Italia în 397. El a murit în Messina în 410. Cu toate că a scris câteva lucrări ale sale (despre Crezul Apostolului; de asemenea, despre istoria bisericii și biografie), rolul său principal a fost ca traducător (de exemplu, a lui Origen), dar de multe ori el a adaptat ceea ce a tradus, conformând scripturile la versiunile latine și adăugând comentarii ale sale. Astfel, unul trebuie să fie mereu atent, în folosirea uneia dintre traducerile lui Rufinus, pentru a distinge autorul original de traducător.
Sedulius. 5. Latină. (Merk: Sed)
Autorul unei epopee biblice numită “Paschale Carmen” (folosit uneori pentru instruire), precum și imnuri, cum ar fi bine-cunoscutul “A Solis ortus cardine.” A nu se confunda cu preotul irlandez Sedulius Scottus, cunoscut de asemenea pentru poezie, care a scris comentarii la Matei și Pavel. [CS]
Serapion din Thmuis. 4. Greacă. Merk: Sar.
După un timp, ca şi conducător de mănăstire, el a devenit Episcop de Thmuis (în Egiptul de Jos), în 339. El este responsabil pentru Euchologion, o colecție de rugăciuni liturgice. El a murit în jurul anului 360.
Severian din Gabala. 4/5. Greacă. Merk: Sev.
Episcop din Gabala (în Siria). El a scris un comentariu pe Epistolele lui Pavel, care este pierdut acum, dar care este citat în diverse catene. El a murit la puțin timp după 408.
de Singularitate. 3. Merk: Sing.
Socrate. 5. Greacă. Merk: Socr.
Deși un laic, importanța lui este ca istoric al bisericii (munca lui este considerată continuare a lui Eusebiu). El s-a născut în Constantinopol, probabil, în jurul anului 380, și a murit în jurul lui 439/40.
Speculum (Pseudo-Augustin). 5?. Latină. Nestle: Spec. Merk: (citat ca latina veche m).
O colecție de declarații și precepte desprinse din Biblia latină veche (atât din Vechiul cât și din Noul Testament). Aceasta a fost atribuită lui Augustin, dar acest lucru nu este probabil. Aland datează aceasta c. 427. Cu excepția edițiilor asociate cu Alands, acesta este de obicei citată ca m din latina veche. La Pavel, cel puțin, textul pare a fi, în general, mai primitiv decât latina europeană din uncialele bilingve. La Catolici, ea are multe legături cu textul Priscillian.
Tatian. 2. Greacă/siriană. Merk: Ta.
Problemele lui Tatian și Diatessaron-ul lui pur și simplu nu pot fi acoperite aici; ele fac parte din propriul lor articol (unele informații suplimentare pot fi găsite în articolul despre Versiuni sub Diatessaron). În orice caz, Tatian nu este cu adevărat un Părinte; dacă el a scris lucrări despre creștinismul ortodox, ele nu au supraviețuit. Chiar a lui magnum opus a dispărut în mod eficient în limba originală (putem spune acest lucru cu încredere, chiar dacă nu știm în ce limbă a fost!).
Tatian, un rezident din Siria sau Asiria, s-a născut la o dată necunoscută în prima jumătate a secolului al doilea. În anii de mijloc ai secolului, el s-a mutat la Roma (unde l-a cunoscut, printre alții, pe Iustin Martirul), și a devenit un membru al comunității creștine. În jurul anului 167, totuşi, el a părăsit biserica romană; cei mai mulți cărturari cred că acest lucru a fost din motive doctrinare – și, probabil, nu în întregime voluntar. Tatian a fost considerat drept fondatorul Encratiților; în orice caz, el a încurajat castitatea și diverse alte forme de auto-disciplină neacceptate de către ortodocși. Ieronim, de exemplu, îl descrie ca “Tatian, care menține carnea imaginară a lui Hristos, pronunță toate legăturile sexuale impure, [și], care a fost, de asemenea, ereticului foarte violent al Encratiților” (Comentariu la Galateni; traducere engleză din seria Părinților Niceeni).
De la Roma, Tatian s-a întors în Siria, unde a adunat adepţi, şi a scris, şi la un moment dat a adunat marea lui lucrare, Diatessaron.
Tatian pare să fi fost primul care a încercat ceva care a devenit foarte popular: El a creat o armonie a Evangheliilor. (În general, se crede că el a folosit doar cele patru canonice, dar lipsa de cunoștințe cu privire la textul său a condus pe unii să speculeze că el a folosit Evanghelia către Evrei sau o altă lucrare în plus.) Nu este sigur dacă limba originală a fost greacă sau siriană; oricare ar fi fost, autorul, curând a transformat textul în cealaltă limbă.
Faptul că munca lui Tatian a fost foarte pricepută poate fi negat cu greu. Dar aceasta nu a fost evanghelia, și a provenit de la un eretic evident. Majoritatea părților din bisericii au refuzat să-l folosească.
Nu astfel au făcut creștinii sirieni. Probabil, din lipsa unei Biblii a lor, ei au adoptat Diatessaron și s-au agățat de ea, probabil, pentru două secole înainte ca biserica organizată să reușească să înlocuiască evangheliile obişnuite.
În ciuda acestei popularități răspândite, Diatessaron a fost foarte slab conservat. Nu sunt cunoscute anumite fragmente din versiunea siriană, și din greacă, avem doar un singur fragment uncial 0212, de la Dura. Cunoștințele noastre primare provin de la versiunea armeană a comentariului lui Efrem. Multe alte surse sunt citate ca având texte “Diassetaric” – dar studentul trebuie să fie mereu atent ca nu cumva o armonie evanghelică să fie confundată cu armonia evangheliei. Unele dintre aceste armonii (în special versiunile mai recente din țările vestice) sunt probabil independente.
Influența pe care Tatian a avut-o față de Noul Testament ortodox este incertă. Von Soden l-a crezut responsabil pentru multe citiri harmonistice (și acest lucru arată în forma unui număr masiv de presupuse lecturi ale lui Tatian în aparatul lui Merk) – dar simplul fapt este că cei mai mulți cărturari ar putea face până harmonizări ale lor. Prin urmare, atribuirea de variante lui Tatian este o afacere periculoasă. Chiar citând sprijinul său pentru o anumită lectură este destul de îndoielnică; studentul ar trebui să fie foarte atent să verifice care ediție conține o anumită citire. Unul ar trebui să fie, de asemenea, foarte atent pentru a se asigura că citirea aparține Evangheliei în considerare ….
Tatian a scris diverse alte lucrări; cele mai utile dintre acestea (cel puțin în opinia lui Eusebiu) a fost Răspunsul către Greci, din care avem fragmente asortate. [Eus]
Tertulian. 2/3. Latină. Nestle: Tert. Merk: Tert.
Quintus Septimus Florens Tertullianus s-a născut la scurt timp după mijlocul secolului al doilea unei familii păgâne în Cartagina (tatăl său a fost un centurion roman). Devreme în viață el a practicat avocatura în Roma, întorcându-se în orașul său natal ca un creștin cu puțin timp înainte de începutul secolului al treilea. Spiritul și limba vie din el l-au făcut un polemic talentat, și el a scris pe larg împotriva diverșilor dușmani ai bisericii. Dar – precum mulți convertiți – viață neschimbată a bisericii oficiale nu a fost suficientă pentru el. El a vrut o întoarcere la profeție. După câțiva ani de încercare și eşec în a restabili natura spirituală a bisericii Catolice, el a devenit Montanist (c. 207. Ieronim raportează despre aceasta în mod explicit: “Rămas prezbiter al bisericii până la … vârsta de mijloc, … Tertulian a fost, din invidia și tratamentul fals al clerului roman, condus să îmbrățișeze opiniile lui Montanus, care le-a menționat … sub titlul “Noua Profeție”). Aceasta, la rândul său, se pare că a fost subțire pentru el, și în ultimii săi ani se pare că el a încercat să formeze o adunare independentă. Ultima dată s-a auzit de el în aproximativ 220, iar el probabil a murit la scurt timp după aceea.
Nici o listă de lucrări ale lui Tertulian este existentă, dar istoricii au identificat cel puțin 43 de titluri. Dintre acestea, în totalitate sau parțial 31 au supraviețuit. Unele dintre acestea, cu toate acestea, datează după ce el a părăsit Biserica Catolică. Chiar și așa, Ciprian l-au numit “Maestrul”, și a făcut-o politică de a citi din lucrările sale în fiecare zi.
Textul lui Tertulian este oarecum problematic, deoarece el a scris în latină, dar se pare că el a folosit în primul rând texte grecești pe care el însuși le-a tradus. (Deci, cel puțin, unii moderni; Sanday și Souter au crezut că el a folosit atât texte grecești cât și latine, dar în primul rând cele din urmă, probabil, de un tip similar cu latina veche b.) Prin urmare, textul lui este mai degrabă unic. Acesta conține partea sa dreaptă de lecturi “vestice”, dar, de asemenea, şi unele caracteristici a altor tipuri, și unele care stau singure (deși acestea par uneori să aibă descendenți corupți în alte tipuri de text). Măsura în care acestea sunt lecturile pe care el le știa cu adevărat (spre deosebire de parafraze, care au aparut din stiloul său fertil), este greu de determinat. În folosirea citatelor sale de la alți autori, cum ar fi Marcion, este întotdeauna important să ne amintim că Tertulian a fost dispus pentru a parafraza, sau chiar a pune cuvinte în gura surselor sale. Robert M. Grant notează, “El a atins aproape nimic care el nu a exagerat.” [20CE, AA, AS, Eus, HC, GG]
Teodor din Mopsuestia. d. 428. Greacă. Merk: Thd.
Născut în Antiohia pe la mijlocul secolului patru, el a studiat retorica și literatura, înainte de a-şi dedică atenția deplină către studii Biblice. El a devenit Episcop de Mopsuestia în 392. El a scris o serie de comentarii și alte lucrări, dar numai o mică parte dintre acestea au supraviețuit, uneori în catene. Motivul pentru acest lucru nu este greu de găsit: El a fost declarat ulterior eretic. Deși nu au fost exprimate îndoieli asupra lui în timpul vieții sale, Nestorie a studiat sub el, iar profesorul a fost gudronat de pensula aplicată la student. (Teodor poate să fi fost eretic, dar problema a fost, probabil, pur și simplu una din limbi.) La scurt timp după moartea sa, în 428, îl găsim pe Marius Mercator numindu-l tatăl Pelagianismului (431). În 435, Isihie din Ierusalim și Chiril din Alexandria au depus acuzații. Împăratul a casat sugestia la momentul respectiv, dar Teodor a continuat să atragă condamnarea. Scrierile lui au fost aruncate afară în mod oficial la Consiliul de la Constantinopol din 553. [20CE, AA]
Teodoret din Cyr. 5. Greacă. Nestle: Thret. Merk: Thdt.
Născut la sfârşitul secolului al patrulea în Antiohia, el a devenit călugăr și a fost ordinat Episcop de Cyr fără tragere de inimă în 423 (el probabil nu avea cu mult peste treizeci de ani). Relativ moale pe Nestorianism (el a încercat să evite condamnarea lui Nestorie la Conciliul de la Calcedon din 451), el a fost primul adversar viguros al Eutihianismului. Ca urmare, el a fost destituit fără o audiere la “Sinodul tâlhăresc” din 449 – doar pentru a fi restaurat la Calcedon în 451. În plus față de scrierile cu privire la aceste subiecte (care au fost, probabil, completate de lucrări pseudonime) a scris un comentariu pe epistolele lui Pavel și pe porțiuni mari ale Vechiului Testament. El a murit în jurul anului 466, cu toate că controversele au continuat să se învârtă cu privire la el timp de mai multe decenii.
Teodot 2. Greacă. Merk: Thdot.
Din informațiile de la Merk nu este clar dacă acesta este Teodot Gnosticul, un Valentinian, sau Teodot / Teodor al Bizanțului, un dezvoltator al Monarhianismului dinamic (care a fost excomunicat de către Victor din Roma în 198).
Teofil din Alexandria. d. 412. Greacă. Nestle: Theoph.
Succesor al lui Atanasie ca Episcop de Alexandria, și ca Atanasie, un adversar al ereziei. Totuşi, munca lui a fost mai mult politică decât teologică. Chiril din Alexandria a fost nepotul lui. Citatele sale sunt prea puține pentru a caracteriza într-adevăr textul său, deși s-ar părea probabil că este Alexandrin. [20CE]
Teofil din Antiohia. 2. Greacă. Merk: Theoph (de asemenea Thph?)
Născut în Mesopotamia, Eusebiu îl enumeră ca al șaselea Episcop al Antiohiei “de la Apostoli.” Singura lui lucrare supraviețuitoare este setul de trei volume Către Autolycus care descrie rudimente ale creștinismului. (Dintre manuscrisele care au supraviețuit, unul este o copie a celuilalt; un alt manuscris, examinat de Gesner, este în prezent pierdut.) Eusebiu îl descrie ca luptând împotriva ereziei (în parte prin faptul că este autor al unei lucrări Răspunsul la Erezia lui Ermoghen) și prin faptul că a scris manuale de instruire. Teologia lui a fost oarecum limitată, cu toate acestea, și cu o nuanță de elemente gnostice. Ea pune un accent relativ mic pe Isus. [20CE, AA, Eus]
Titus din Bostra. 4. Greacă. Nestle: Tit. Merk: Tit
Autor al unui comentariu în formă de predici pe Luca. El supraviețuiește doar parțial în citate și catene. El a scris, de asemenea, o lucrare împotriva Maniheiștilor; aceasta există în primul rând în siriană. Se cunoaşte puţin despre viața sa, cu excepția faptului că el a fost Episcop de Bostra și că a murit înainte de 378.
Tyconius. 4. Latină. Nestle: Tyc. Merk: Ty (de asemenea Tyc?)
Un membru al Donatiștilor (partida care s-a opus admiterii, celor care au căzut de la credință în timpul persecuțiilor, înapoi în biserică în condiții ușoare). El a murit la puțin timp după 390. El a scris un comentariu la Apocalipsa, care supraviețuiește în primul rând în citate prin Beatus, și un studiu al Donatismului, Bellum Intestinum. În plus, avem o Carte de reguli. Textul său este latina veche. [AA, CH]
Valentinienii. 2. Merk: Val
Un grup gnostic fondat de Valentinus în secolul al doilea. Valentinus a petrecut timp în Roma (c. 135-160), dar centrul cultului a fost în Egipt. Valentinus și urmașii săi (cum ar fi Ptolemaeus, Heracleon, și Teodot) a creat un sistem care a început cu “Adâncime” și “Tăcere”, și a implicat treizeci de eoni dintre care Înțelepciunea a fost cea mai tânără și mama lui Isus. (Credeți-mă, eu nu fac asta, doar o exprim într-o formă foarte scurtă.) Detaliile variază, dar erezia a fost suficient de puternică pentru a fi provocat reacții de la Irineu, Tertulian și Clement din Alexandria. (Desigur, precizia discuțiilor acestor autori ai sectei este discutabilă.) O mare parte din sistemul lor este acum cunoscut din scrierile de la Nag Hammadi.
contra Varimadum arianum. 4/5. Latină. Merk: Var
O lucrare anti-Ariană, probabil datată în perioada 445-480. Alcătuitorul este necunoscut; Vigilius din Thapsus și Idacius Clarus din Ossonuba au fost menționați.
Victor din Vita. fl. 486. Latină. Merk: VictV
Episcop din Vita în Africa. Lucrarea sa cunoscută este Historia persecutionis Africanæ provincia.
Victorin din Pettau. d. 304. Latină. Nestle: Vic. Merk: Vict
Victorin a fost un locuitor din Poetovio, Pannonia (acum cunoscută sub numele Pettau, Styria). Se cunoaşte putin din viața lui timpurie, dar se știe că el a decedat în persecuția lui Dioclețian. El a scris comentarii la multe cărți – mai ales în Vechiul Testament; în Noul Testament, el pare să fi scris numai pe Matei și Apocalipsa. Ultima numită a supraviețuit; ea este, de asemenea, una dintre sursele folosite de Primasius și Beatus, și o versiune modificată a fost propagată de Ieronim. Stilul său latin este curios; mai mulți cărturari cred că limba lui maternă era greaca.
Vigilius din Thapsus. 5. Latină. Nestle: Vig. Merk: Vig
Episcop din Thapsus în Africa; a murit după 484. El a scris pentru a combate diferite erezii. El a fost menționat ca un posibil autor al contra Varimadum arianum. O serie de alte lucrări au fost, de asemenea, atribuite lui de către “Pseudo Vigiliu.”
de vocatione omnium gentium. 5. Merk: Voc
Zeno din Verona. 4. Latină. Merk: Zeno
Un Mauretanian, Episcop de Verona din 362 până în 371/2.
Unde sunt citați Părinții în NA27 şi Merk
Tabelul de mai jos are intenția de a fi un indicator brut pentru a arăta unde sunt Părinții cel mai larg citați în textul curent al lui Nestle. (Eu spun ”brut„ pentru că există o mână de părinți – de exemplu Lactantius şi Vigilius – pe care NA27 pretinde a-i cita, dar eu nu am putut să localizez citatele.)
| Citate din fiecare autor în felurite secțiuni din NA27 | |||||||||||||
| Autor | Data | Matei | Marcu | Luca | Ioan | Fapte | Romani | Cor. | Gal-Tes | Trecut | Evrei | Cath | Apocalipsa |
| Acac | d. 366 | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Ad | 4 | 1 | – | 3 | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Ambr | d. 397 | – | – | 1 | – | 1 | – | – | 9 | – | 8 | 14 | 8 |
| Ps Ambr | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1 | – | |
| Ambst | 4 | – | – | – | – | – | 83 | 190 | 166 | 52 | – | 2 | – |
| Apr | 5 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 19 |
| Arn | 5 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1 | – |
| Ath | d. 373 | 1 | – | – | – | 4 | – | – | – | 1 | 2 | 2 | – |
| Athen | 2/3 | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Aug | d. 430 | – | 1 | 1 | 2 | 10 | – | – | 25 | – | 7 | 50 | 5 |
| Basil | 2 | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Bas | d. 379 | 2 | 13 | 5 | – | 4 | – | – | – | 1 | – | – | – |
| BasA | 4 | – | – | – | – | – | – | 1 | 2 | – | – | – | – |
| Bea | 8 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1 | 83 |
| Beda | d. 735 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 4 | – |
| Cass | 6 | – | – | – | – | – | – | – | 10 | – | – | 18 | – |
| Chr | d. 407 | 6 | 1 | – | 4 | 3 | 1 | – | 6 | 1 | – | 2 | – |
| Cl | 2/3 | 30 | 10 | 46 | 38 | 13 | 52 | 93 | 105 | 19 | 22 | 72 | – |
| Clhom | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | |
| 2Cl | 2 | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Cn | 5 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1 | – |
| Cyp | d. 258 | 24 | 5 | 7 | 3 | 14 | 7 | 26 | 19 | 7 | – | 13 | 28 |
| Cyr | d. 444 | 23 | – | 13 | 7 | 16 | 1 | – | – | – | 5 | 30 | – |
| CyrJ | d. 386 | 3 | – | 4 | – | 5 | – | – | – | – | 2 | – | – |
| Didache | 2? | 4 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Did | d. 398 | 12 | 1 | 13 | 18 | 4 | 4 | 19 | 8 | 5 | 1 | 20 | 1 |
| Dion | 3 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Ps Dion | – | – | – | – | 2 | – | – | – | – | – | 1 | – | |
| Epiph | d. 403 | 8 | 7 | 27 | 36 | – | 3 | 40 | 8 | 8 | 4 | – | – |
| Eus | 4 | 81 | 24 | 35 | 11 | 31 | 8 | 20 | 12 | 2 | 12 | 2 | – |
| Firmicus | 4 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 2 | – |
| Fulg | 6 | – | – | – | – | – | – | – | 1 | – | 1 | 1 | 1 |
| GrNy | d. 394 | 1 | – | 2 | – | 4 | – | – | 1 | – | – | – | – |
| Hes | 5 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1 | 2 | – |
| Hier | 4/5 | 8 | 2 | 1 | 1 | 1 | 3 | 2 | 32 | 2 | 5 | 40 | – |
| Hil | d. 367 | 2 | – | 1 | 1 | – | – | – | 12 | – | 1 | 2 | – |
| Hipp | d. 235 | 1 | – | 1 | 1 | – | – | 1 | – | – | – | – | 14 |
| Ir | 2 | 70 | 10 | 50 | 30 | 112 | 34 | 53 | 55 | 3 | – | 11 | 43 |
| Ju | 2 | 8 | 1 | 2 | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Jul | 2 | – | – | – | – | – | – | 4 | – | – | – | – | – |
| Lact | 4 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Lcf | 4 | 3 | – | 1 | 2 | 45 | 3 | 7 | 13 | 9 | 6 | 17 | – |
| Mcion | 2 | – | – | 83 | – | – | 6 | 12 | 30 | – | – | – | – |
| Marc | 5 | – | – | – | – | 1 | – | – | – | – | 2 | – | – |
| Mar | 2 | 6 | – | 3 | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – |
| Meth | 3 | – | – | 2 | – | – | 10 | 8 | 4 | – | – | 2 | 1 |
| MVict | 4 | – | – | – | – | – | – | – | 27 | – | – | – | – |
| Nic | 5 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1 | – |
| Nil | 5 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 2 | – |
| Nov | 3 | – | – | – | – | – | – | – | 1 | – | – | – | – |
| Ophites | – | – | – | – | – | – | 1 | – | – | – | – | – | |
| Or | d. 254 | 102 | 54 | 61 | 91 | 14 | 30 | 41 | 39 | 6 | 7 | 37 | 19 |
| Orsup | – | – | – | 8 | – | – | – | – | – | – | – | – | |
| Oros | 5 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1 | – |
| Pel | 4/5 | – | – | – | – | – | 5 | 34 | 11 | 2 | – | 5 | – |
| Polyc | d. 156 | – | – | – | – | 1 | 2 | – | – | – | – | – | – |
| Prim | 6 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 2 | 123 |
| Prisc | d. 385 | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – | – | 5 | – |
| Prosp | 5 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1 | – |
| Ptol | 2 | 2 | 1 | 3 | 2 | – | – | 4 | 1 | – | – | – | – |
| Qu | 5 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 3 | – |
| Spec | 5? | – | – | – | – | 5 | 20 | 21 | 28 | 9 | – | 30 | 5 |
| Tert | 2/3 | 6 | – | 1 | 7 | 5 | 9 | 43 | 30 | 8 | – | 8 | 5 |
| Thret | 5 | 1 | – | – | – | 3 | 1 | – | 1 | 1 | – | – | – |
| Theoph | d. 412 | 1 | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Tit | 4 | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Tyc | 4 | – | – | – | – | – | – | – | 1 | – | – | 1 | 36 |
| Vic | d. 304 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 19 |
| Vig | 5 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
Tabelul de mai jos oferă date echivalente pentru Merk. Dacă nu este marcat L, numerele sunt pentru aparatul grec. Notați că unii scriitori sunt citați deopotrivă în aparatele grec şi latin.
| Citate din fiecare autor în felurite secțiuni din Merk | ||||||||||||
| Autor | Matei | Marcu | Luca | Ioan | Fapte | Romani | Cor. | Gal-Tes | Trecut | Evrei | Cath | Apocalipsa |
| Addai | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Ad | – | – | 15 | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – |
| adNov | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 5L | 4L |
| Af | 9 | 1 | 13 | 3 | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Ag | 1 | – | – | 2 | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Amb | 4 | 1 | 12 8L |
9 5L |
8 14L |
9 32L |
19 82L |
12 48L |
5 6L |
7 7L |
5 13L |
6 4L |
| Ps. Amb. | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 10 |
| Ambst | – | – | – | – | 6 6L |
53 131L |
126 221L |
162 263L |
71 135L |
– | 1 3L |
1L |
| Amm | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Ap | – | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – | – | 11 |
| Arist | – | – | – | – | 2 | – | – | – | – | – | – | – |
| Ath | 4 | – | 4 | 12 | 8 | 8 | 13 | 6 | 3 | 10 | 5 | – |
| Aug | 7 | 1 1L |
21 2L |
19 65L |
50 45L |
26 117L |
53 170L |
32 129L |
8 50L |
2 6L |
36 64L |
9 13L |
| Ps. Aug | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 27L |
| Barn | – | – | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – | – |
| Bars | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Bas | 12 | 2 | 21 | 9 | 7 | 11 | 31 | 12 | 8 | 3 | 2 | – |
| Be | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 49 2L |
| Beda | – | – | – | – | 4 16L |
– | – | 1L | – | – | 2L | – |
| Can Ap | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1 | – |
| Cass | – | – | – | – | 2 2L |
– | 14L | 2 1L |
– | – | 2 | 3 |
| Cl | 42 | 3 | 24 | 12 | 7 | 24 | 34 | 34 | 8 | 9 | 19 | – |
| Clh | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 2 7L |
– |
| Clr | – | – | – | – | – | 1 | 2 | – | – | – | – | – |
| Ps.Cl. | 1 | – | – | – | – | – | 1 | – | – | – | – | – |
| Cr | 74 | 1 | 12 | 79 | 27 | 40 | 67 | 53 | 11 | 22 | 4 | – |
| Cy | 9 | 1 | 13 | 12 | 10 | 23 | 25 | 28 | 4 | 15 | 17 | – |
| Cyi | 6 | – | 2 | 6 | – | 6 | 7 | 3 | 6 | 6 | – | – |
| Cyp | 15 | 7 | 13 3L |
13 7L |
9 9L |
12 12L |
22 32L |
16 22 |
4 14L |
– | 14 11L |
24 105L |
| Cyr | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Dam | – | – | – | – | – | – | 1 | – | – | – | – | – |
| Did | 2 | – | 4 | 18 | 7 | 10 | 19 | 13 | 4 | 3 | 9 | – |
| Didasc. Apostol | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Diod | – | – | – | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – |
| Dion | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – | 2 |
| Ef | 30 | 7 | 14 | 26 | 82 | 100 | 163 | 124 | 44 | 46 | – | – |
| Ef | 6 | – | 6 | – | – | 8 | 4 | 10 | 1 | 2 | 21 | 1 |
| Ep | 4 | – | 12 | 17 | 8 | 4 | 17 | 3 | 3 | 1 | 3 | – |
| Ep Apost | – | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Euch | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1L | – |
| Eug | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1L | – |
| Eus | 73 | 16 | 44 | 49 | 12 | 8 | 25 | 26 | 4 | 13 | 2 | – |
| Euth | – | – | – | – | – | – | – | 1 | 1 | 1 | 1 | – |
| Ev. Eb | 1 | – | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Ev. Hebr | 1 | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Ev. Naz | 7 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Faustin(us) | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1L | – | – |
| Faust(us) | – | – | – | – | – | – | 1L | – | 1L | – | – | – |
| Fil | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1L | – |
| Firm | – | – | – | – | – | – | 1 | 1 | – | – | – | – |
| Fulg | – | – | – | – | 1L | – | – | 1L | – | – | 6 17L |
2L |
| Gelas | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1L | – |
| Genn | – | – | – | – | – | 2 | 1 | – | – | – | – | – |
| Heg | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Her | – | – | – | 11 | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Hier | 4 22L |
3 | 2 1L |
2 2L |
4 34L |
9 48L |
19 107L |
22 89L |
2 34L |
3 | 10 5L |
3 |
| Ps. Hier | – | – | – | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – |
| Hil | 18 2L |
– | 5 2L |
16 2L |
7 6L |
8 25L |
24 38L |
21 25L |
4 8L |
1 | 3 2L |
5 2L |
| Hila | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 31 161L |
– |
| Hipp | 13 | – | 4 | 7 | – | 3 | 7 | 4 | – | – | – | 46 |
| Ps. Ignat. | – | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Ir | 112 | 7 | 54 | 29 2L |
70 40L |
23 20L |
49 20L |
41 13L |
5 | – | 9 1L |
39 6L |
| Isod | – | – | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – | – |
| Iul | – | – | – | – | – | – | 1L | – | – | – | – | – |
| Iust | 20 | 1 | 8 | 2 | – | 1 | – | – | – | – | – | – |
| Juv | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Laz | 1 | – | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Lcf | 5 1L |
– | 2 | 4 1L |
51 47L |
1 9L |
4 10L |
21 29L |
8 23L |
3 1L |
22 23L |
– |
| Leo | – | – | – | – | 2 | – | – | – | – | – | – | – |
| LG | 4 | – | 3 | 1 | 1 | – | – | – | – | – | – | – |
| Max | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – | – | 1 1L |
– |
| Maximin | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1L | – |
| Mel | – | – | – | – | – | – | 1 | – | – | – | – | – |
| Meth | 1 | 1 | 4 | – | – | 8 | 9 | 4 | – | – | – | – |
| Mn | 1 | – | 91 | – | – | 35 | 95 | 106 | – | – | – | – |
| MVict | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Na | – | – | – | – | – | – | 2 | – | – | – | – | – |
| Naass | 1 | – | – | 3 | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Nic | – | – | 1 | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Nov | 2 | – | – | 6 | – | 2 1L |
1 4L |
4 1L |
2 1L |
– | – | – |
| Ny | – | – | 1 | 2 | – | – | 8 | 4 | 1 | 1 | – | – |
| Oec | – | – | – | – | – | – | – | 1 | – | 1 | – | – |
| OI | 6 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Opt | – | – | – | – | – | – | 1 | – | – | – | – | – |
| Or | 154 | 37 | 82 | 100 | 19 | 102 18L |
121 35L |
67 14L |
19 9L |
22 | 17 | 5 1L |
| Oros | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1L | – |
| Pac | – | – | – | – | 2L | 1L | 1 7L |
2L | 1L | – | – | – |
| Pavel | – | – | – | – | – | – | 2L | – | – | – | – | – |
| Paulin | – | – | – | – | – | – | – | 1L | – | – | – | – |
| Pel | – | – | – | – | – | 20 79L |
30 50L |
29 185L |
27 132L |
– | 1L | – |
| Pol | – | – | – | – | 1 | – | – | – | – | – | 1 | – |
| Pr | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 120 377L |
| Prisc | – | – | – | – | 3 1L |
1L | 5 18L |
1 3L |
1L | – | 1 4L |
5 4L |
| Ptol | – | – | – | 2 | – | – | 1 | – | – | – | – | – |
| Rebapt | – | – | – | – | 5 1L |
1 | 1L | – | – | – | 1 2L |
– |
| Ruf | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1L | – | – |
| Sar | 1 | 3 | – | – | – | 1 | – | – | – | 1 | – | – |
| Sed | – | – | – | – | – | 1 5L |
2 34L |
24L | 1 4L |
4L | – | – |
| Sev | – | – | – | – | – | 2 | 1 | – | – | – | – | – |
| Sing | – | – | – | – | – | 2L | 1 7L |
4L | 1 5L |
– | – | – |
| SiSi | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Socr | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1 | – |
| Ta | 488 | 270 | 578 | 547 | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Tert | 23 | 5 | 16 | 39 8L |
14 10L |
25 22L |
95 51L |
46 34L |
6 3L |
1 1L |
15 6L |
5 |
| Thd | – | – | – | – | – | 1 | – | – | – | 1 | – | – |
| Thdot | – | – | 1 | 4 | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Thdt | – | – | 1 | 3 | 7 | 24 | 24 | 13 | 10 | 13 | 1 | – |
| Thdtion | – | – | – | – | – | – | – | 1 | – | – | – | – |
| Theoph | – | – | – | 2 | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Tit | 2 | 2 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
| Ty | – | 1L | – | – | 1L | 2L | – | 1L | – | – | – | 68 270L |
| Val | – | – | 1 | 5 | – | – | 1 | 1 | – | – | – | – |
| Var | 2L | 6L | – | – | 7L | 7L | 2 21L |
1 24L |
3L | – | 3 5L |
– |
| Vict | – | 1 | 1 | 7 | 1 1L |
3 | 3L | 60 92L |
1L | 1L | – | 20 24L |
| VictV | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1 | – |
| Vig | – | – | 3 | – | 5L | 2 | 10L | 10L | 2L | – | 2L | – |
| Voc | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | 1L | – |
| Zeno | – | – | – | – | – | – | – | – | 1L | – | 1L | – |
Cum să folosiți mărturia Patristică
Prima problemă în tratarea subiectului Părinților este ordinea: Cu excepția la câteva comentarii, Părinții nu citează Noul Testament capitolul cu capitol și verset cu verset. În schimb, ei citează pasaje după cum acestea sunt utile în orice argument pe care îl fac. Așa că trebuie să ne străduim să sortăm citatele lor într-un tot ordonat. Acest lucru nu este într-adevăr o problemă cu textele lor, dar aceasta înseamnă că un efort semnificativ trebuie să fie întreprins pentru a folosi mărturia lor.
A doua problemă este una de precizie a citării. Cei mai mulți Părinți nu a făcut referire la manuscrise, atunci când ei au citat Scriptura. Ei au folosit doar textul pe care şi l-au adus aminte. Și ei nu-și amintesc mereu cu exactitate. Chiar dacă ei şi-au amintit pasajul cu precizie, ei s-ar putea să omită sau să parafrazeze o parte din el pentru efect.
Și, în sfârșit, există o problemă de transmitere. Noi nu mai avem manuscrisul original al lui Irineu sau Tertulian precum nu avem autografele originale ale Noului Testament în sine. De multe ori transmiterea textuală a scrierilor Părinților a fost tulburată. Înainte de a ne putem baza pe mărturia lor, trebuie să îl supunem la critica textuală în sine.
De ce, atunci, ne deranjăm cu astfel de surse dificile de informații? Deoarece Părinții, spre deosebire de manuscrise sau versiuni, pot fi localizați atât de precis. În cele mai multe cazuri, știm cu precizie corectă atât unde cât și când a scris un anumit autor. Astfel, o utilizare logică a mărturiei lor ne poate permite să localizeze anumite lecturi și tipurile de text.
În plus, mulți dintre Părinți sunt timpurii, iar textele lor sunt anterioare tuturor în afară de martori noştri cei mai timpurii ai textului continuu. Ei ne dau astfel o perspectivă într-o perioadă în care istoria textului ar fi de altfel complet întunecată. Cele mai timpurii mărturii greci pentru textul “de Vest”, de exemplu, datează din secolul al cincilea și după. Cei mai timpurii martori latini provin aproximativ din secolul patru. Dar în citatele lui Irineu, Tertulian, Ciprian, și alții, avem fragmente de texte “vestice” care merg atât departe înapoi precum secolul al doilea.
Luând în considerare acest lucru, putem stabili următoarele reguli pentru utilizarea dovezii de la Părinți:
- O lectură nu ar trebui să fie acceptată doar pe baza dovezii patristice, ci mărturia unui Părinte oferă sprijin valoros datat pentru lecturi găsite în manuscrise grecești speciale.
- Argumentele din tăcere nu ar trebui să fie acceptată la Părinți (cu excepția cazului în care Părintele scrie un comentariu continuu). Dacă un Părinte omite o parte dintr-un citat, acesta poate fi pur și simplu pentru că citirea nu se potrivește acestui scop. (Notă: Această regulă nu este acceptată de către un mic grup condus de Boismard, care acceptă ocazional lecturi scurte, bazate doar pe dovada patristică.)
- Dacă un Părinte, în special în lema unui comentariu, are o lectură Bizantină, contextul trebuie să fie verificat cu atenție pentru a fi siguri că copiștii nu au conformat citirea la textul Bizantin.
- Dacă scrierile unui Părinte există doar sau în primul rând în traducere, trebuie să avem grijă pentru a ne asigura că traducerea nu a fost conformă cu textul predominant din acea limbă (textele latine ale lui Origen și Irineu, de exemplu, ambele par să fi fost influențate de manuscrise latine vechi, rezultând un text mult mai “vestic”). Unul ar trebui să fie sigur, de asemenea, că traducerile sunt traduceri corecte (Rufinus, de exemplu, a fost destul de capabil de a parafraza sau chiar a rescrie ceea ce el traducea).
Este greu de imaginat un rezumat deopotrivă a punctele forte cât și a punctelor slabe ale dovezii patristice, mai succint decât cel al lui Ehrman: “Surse patristice furnizează dovezi primare pentru istoria textului, dar numai dovada secundară pentru textul original în sine” (Didim cel Orb și Textul din Evanghelii, p. 5).
Surse de informare
Vă mulțumim tuturor celor care ați venit înainte cu informații pentru acest articol, incluzându-i pe Ulrich Schmid, Jean Valentin, Christopher Eyton, și Vincent Broman.
Abrevierile utilizate pentru a indica sursele includ:
- 20CE = The Twentieth Century Encyclopedia of Religious Knowledge
- 4G = B. H. Streeter, The Four Gospels: A Study of Origins
- AA = Kurt Aland & Barbara Aland, The Text of the New Testament
- AS = Alexander Souter, The Text and Canon of the New Testament
- BE = Bart Ehrman, Didymus the Blind and the Text of the Gospels
- BMM1 = Bruce M. Metzger, The Early Versions of the New Testament
- BMM2 = Bruce M. Metzger, Manuscripts of the Greek Bible
- CG = The Complete Gospels (Scholars Version, edited by Robert J. Miller)
- CE = Christopher Eyton
- CH = C. E. Hammond, Outlines of Textual Criticism Applied to the New Testament
- CS = Carl Springer
- Eus = Eusebius (Ecclesiastical History and other works; translations are generally from the English version of G. A. Williamson)
- FHAS = F. H. A. Scrivener (4th Edition revised by Edward Miller), A Plain Introduction to the Criticism of the New Testament
- FKBA = Sir Frederic Kenyon, The Bible and Archaeology
- GG = Edgar J. Goodspeed (Revised by Robert M. Grant), A History of Early Christian Literature
- GZ = G. Zuntz, The Text of the Epistles
- HC = Henry Chadwick, The Early Church
- JF = Jack Finegan, Encountering New Testament Manuscripts
- JV = Jean Valentin
- LSP = Leo Sherley-Price, [Introduction to the translation of Bede’s] A History of the English Church and People
- MG = Michael Grant (various historical writings)
- MS = Maxwell Staniforth, [Introductions to the translations of] Early Christian Writings: The Apostolic Fathers
- PDAH = Graham Speake, Editor, The Penguin Dictionary of Ancient History
- RBW = Robert B. Waltz
- R&W = L. D. Reynolds and N. G. Wilson, Scribes & Scholars
- SS = Sipilä Seppo
- US = Ulrich Schmid
- VB = Vincent Broman
Notă: Partea mai mare a acestei lucrări a fost finalizată înainte de a fi început listarea surselor, și eu sunt încă reconstitui materialele. Deci, pentru orice intrare dată, au fost consultate mai multe surse, care nu sunt enumerate.
