Monarhianism (mono – “unul”; arche – “conducere”) a fost o greşeală referitoare la natura lui Dumnezeu. Care s-a dezvoltat în secolul al doilea A.D. S-a născut ca o încercare de a menţine monoteismul şi a respinge triteismul. Din nefericire, ea contrazice doctrina ortodoxă a Treimii. Monarhianismul învaţă că există un singur Dumnezeu ca persoană unică: Tatăl. Treimea înseamnă că există un Dumnezeu în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Treimea este monoteistă, nu politeistă cum le place unora dintre criticii ei să susţină. Monarhienii erau împărţiţi în două mari grupări, monarhienii dinamici şi monarhienii modalişti.
Monarhianismul dinamic spune că Dumnezeu este Tatăl şi acel Isus este doar un om, negând subzistenţa personală a Logosului şi afirmând că Sfântul Duh era o forţă sau o prezenţă a lui Dumnezeu Tatăl. În prezent, grupările din această categorie sunt Martorii lui Iehova, Christadelfiani şi Unitarieni. În plus, anumiţi monarhieni dinamici antici mai erau cunoscuţi şi ca Adopţionişti, care spuneau că că Isus a fost testat de Dumnezeu şi după ce a trecut testul şi prin botezul Său, a fost înzestrat cu puteri supranaturale de Dumnezeu şi adoptat ca Fiu. Învăţătorii antici ai monarhianismului dinamic au fost Theodotian, un tăbăcar din Bizanţ de prin 190 A.D. şi Pavel din Samosata, un episcop de Antiohia din Siria pe la 260 AD.
Monarhianismul modalist învaţă că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt doar modalităţi ale unei singure persoane care este Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh nu sunt persoane simultane şi separate, ci transpuneri consecutive ale unei persoane. Praxeas, un preot din Asia Minor, propovăduia asta în Roma prin anul 200 AD. Grupările contemporane în această categorie generală sunt grupurile Penticostale ale Unităţii, cunoscute ca Biserica Penticostală Unită şi Biserica Apostolică Unită. Oricum, modaliştii din prezent susţin că numele lui Dumnezeu este Isus. Ei pretind şi botezul “în numele lui Isus”, nu “în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh” pentru mântuire.
(courtesy of www.carm.org)
ARTICOLE ADIȚIONALE LA ACEST SUBIECT:
Monarhienii – Eretici din secolele al doilea şi al treilea. Cuvântul, Monarchiani, a fost prima dată folosit de Tertullian ca apelativ pentru grupul Patripassian (adv. Prax., x) şi a fost folosit din când în când de antici. În timpurile moderne a fost extins asupra grupurilor timpurii de eretici, care se disting ca dinamişti sau adopţionişti, monarhieni – de la monarhienii modalişti, sau patripassieni [sabelieni]. (courtesy of www.newadvent.org)
Monarhianismul – (Din Wikipedia, enciclopedia gratuită) – Monarhianismul, sau monarhismul cum mai este denumit uneori, este o serie de credinţe care îl subliniază pe Dumnezeu ca fiind unul, faptul că numai şi numai Dumnezeu este singurul conducător. (courtesy of en.wikipedia.org)
Monarhianismul Dinamic – Erezia doctrinară cunoscută drept Monarhianismul Dinamic (Adopţionismul) a apărut original în Roma şi Antiohia în partea timpurie a secolului al doilea. Susţinătorii timpurii ai doctrinei (care era de fapt un Ebionism modificat) au fost Theodotus de Bizanţ (c. 190) şi Paul de Samosata (c. 260-268). Paul şi învăţătura a au fost condamnate la Conciliul din Antiohia în 268 d. Hr. Impactul Monarhianismului Dinamic, totuşi, a dus mai târziu la o controversă şi mai urâtă asupra Arianismului, care a fost eventual condamnată de Biserică la Conciliul de la Nicea în 325 d. Hr. Respingerea atât a Monarhianismului Dinamic cât şi a Arianismului a contribuit la înţelegerea biblică a Bisericii despre Divinitatea lui Hristos şi despre Trinitate. (courtesy ofwww.xristian.org)
