Crezurile Bogomile
Ceea ce cunoaştem despre Bogomili provine de la S Kozma din secolul zece care a scris Împotriva Ereticilor şi de la Euthymius Zygademus din secolul doisprezece. Anumite secte eretice din Rusia au dus mai departe tradiţia lor. Bogomil este o traducere în slovacă a cuvântului „Massaliani”, numele sirian al sectei care corespunde Euhiţilor greci. Bogomilii şi Massaliani sunt egalaţi în documentele slavone din secolul treisprezece. Un alt nume era Pavlikeni (Paulicienii). Catharii şi Patarenii, Waldensienii, Anabaptistii şi, în Rusia, Stigolniki, Molokani şi Dukhobortsi, au fost cu toţii identificaţi cu Bogomilii sau asociaţi cu ei. Învăţătura sectelor eretice din Rusia secolului al paisprezecelea, cu referire la Bogomili, arată că ei au negat naşterea divină a lui Hristos, Trinitatea şi validitatea sacramentelor şi a ceremoniilor. Carp Strigolnik, care în secolul 14 a predicat această doctrină în Novgorod, a explicat că Sf. Pavel a învăţat că oamenii simplii la minte ar trebui să se instruiască reciproc, aşa că ei şi-au ales învăţători dintre ei ca să fie ghizii lor spirituali, şi nu aveau preoţi speciali.
Fondatorul Bogomililor s-a susţinut că ar fi fost un Bogumil, un „Manichean” al vremii împăratului bulgar, Peter (927-968). Sursele slavone spun că secta a fost fondată de Bogumil sau Ieremia, care era un Manichean, şi avea şase apostoli, toţi cu nume slavone. Aceasta este mitologizare slavică transparentă, doar dacă Bogomil nu şi-a luat numele din sectă, mai degrabă decât inversul. Dacă fondatorul era Ieremia, noţiunea ar aduce religia înapoi către Esenei care au fost fondaţi de Ieremia pentru că el a vorbit despre punerea legământului în inimile oamenilor.
Doctrina a fost răspândită în lung şi în latină de către predicatori călugări peripatetici. Religia s-a răspândit de-a lungul lanţurilor muntoase din Europa centrală, începând de la Balcani şi continuând cu Carpaţii, Alpii şi Pirineii. În 1004, crezurile Bogomile erau învăţate în Rusia de un om numit Adrian. Leontie, episcop de Kiev l-a întemniţat. În 1125, Biserica din sudul Rusiei a trebuit să combată un alt eretic numit Dimitri. Biserica din Bulgaria a încercat şi ea să extirpe Bogomilismul. Când Innocent III a fost chemat pentru atacul asupra Albigenzilor, el a încercat să înduplece bisericile răsăritene să facă la fel şi în privinţa Bogomililor, aşadar el a văzut o legătură. Ei s-au răspândit în Serbia dar Stephen Nemanya, regele Serbiei i-a exclus, şi ei au căutat refugiu în Bosnia. La finalul secolului 12, Kulin, conducătorul civil din Bosnia (1168-1204) a îmbrăţişat erezia, şi 10.000 din supuşii lui s-au convertit.
Unii au mers în Italia, unde au fost numiţi Patarenei, „culegători de cârpe”. O stradă din Milano a fost numită Via Patari. Aceasta era piaţa de cârpe, şi Catharii industrioşi colectau cârpele risipite pentru a face hârtie şi materiale din fibre – ambele au fost meserii cu care aceştia au fost asociaţi. Ei l-au influenţat pe Gregory VII în încercările sale de a reforma Biserica. Mai târziu papii au gândit o politică mai bună de a se debarasa de criticii lor.
În secolul 15, regele bosnian, Thomas, a fost convertit la Credinţa Catolică, dar edictele severe pe care le-a emis el contra foştilor coreligionişti au fost fără putere împotriva credinţei. Catharii, în număr de 40.000, au părăsit Bosnia şi au trecut în Herţegovina (1446). Patareneii au fost persecutaţi multe secole de împăraţii ungari până ce turcii musulmani au pus un stop în a doua jumătate a secolului 15. Bogomilii au optat atunci să se convertească la religia mai gentilă a Islamului. De aceea bosniacii moderni sunt musulmani. Odinioară ei erau Bogomili, numiţi de către turcii secolului 15 drept creştini!
Bogomilii au negat naşterea divină a lui Hristos şi Trinitatea, şi au denunţat folosirea sacramentelor şi a hainelor preoţeşti. Căsătoria nu era un sacrament. Miracolele lui Isus nu erau evenimente reale ci spirituale. Hristos era Fiul li Dumnezeu doar prin har precum ceilalţi profeţi, şi pâinea şi vinul eucharistului nu erau transformate în trup şi sânge. Ultima judecată avea să fie executată de Dumnezeu şi nu de Isus. Imaginile şi crucea erau idoli şi închinarea la sfinţi şi la relicve idolatrie.
Ei şi-au ales învăţătorii din numărul lor pentru a-i călăuzi, şi nu au avut preoţi plătiţi sau biserici construite, ci se întâlneau în case private precum creştinii timpurii. Rugăciunile se spuneau în casele acestea. Biserica era o biserică umană a spiritualităţii interioare a membrilor ei. Doar adulţii puteau fi botezaţi, şi nici apa sau uleiul nu contau ci ascetismul şi rugăciunea. Fiecare membru putea obţine perfecţiunea lui Hristos şi să devină un Hristos. Ordinarea era prin cei „aleşi” ai congregaţiei care au ajuns la perfecţiunea lui Hristos, şi erau numiţi literal Hristoşi şi Perfecţi.
Cosmogonia lor era interesantă deoarece este apropiată cu ceea ce ar deduce cineva că au crezut Eseneii din Sulurile de la Marea Moartă. Ei învăţau că Dumnezeu avea doi fii, Satanael şi Michael. Sufixul „-el” arăta că aceştia erau fii de Dumnezeu. Fiul mai în varsă s-a răzvrătit şi a devenit spiritul rău. El a făcut mai apoi cerurile de mai jos şi pământul şi a încercat să facă omenirea. El nu a putut da viaţă, totuşi, şi a trebuit să-l determine pe Dumnezeu să o facă, probabil printr-un şiretlic. Adam a primit astfel suflarea sau spiritus de viaţă, care l-a investit cu un suflet bun potenţial, dar a fost silit într-un legământ în care i s-a permis să muncească pământul din lumea ticăloasă ca sclav faţă de Satanael.
Apoi Dumnezeu şi-a trimis fiul său mai tânăr, Michael, în forma unui om numit Isus „alesul” de Dumnezeu ca să fie Salvatorul, după botezul la Iordan. Michael a apărut ca un porumbel şi Isus a devenit Hristos, cu puterea de a rupe legământul lui Adam, în forma unei tablete de lut (hierographon), cu Satanael. Astfel spiritul rău a fost înfrânt şi şi-a pierdut „-el” -ul, şi puterea sa egală, devenind satan, care nu mai era un fiu de Dumnezeu ci un înger căzut. Chiar şi aşa, cu puterea care i-a rămas, el a complotat să-l aibă pe Isus Hristos crucificat pentru a începe întreaga religie rea a Creştinismului cu arătoasele şi dezmăţatele sale obiecte şi biserici mari, îmbrăcăminţi şi straie, icoane şi imagini, sacramente şi ceremonii, şi călugări şi preoţi care să impresioneze pe oamenii simpli de parcă Dumnezeu era un rege pământesc. Aceasta avea să înceapă lucrarea lui satan, cei perfecţi trebuiau să evite orice şi fiecare exces al plăcerii sale. Ei ţineau „Rugăciunea Domnului” în mare respect, drept cea mai potentă armă împotriva lui satan, şi un număr de invocări împotriva „spiritelor rele”.
Fiecare comunitate îşi avea cei 12 „apostoli” ai ei, şi femeile puteau să fie ridicate la rangul de „alese”. Bogomilii purtau haine precum călugării cerşetori şi erau renumiţi ca misionari, călătorind în lung şi în latină pentru a propaga doctrinele lor. Vindecând bolnavii şi scoţând spiritului rău, ei au călătorit în lume şi şi-au răspândit literatura lor apocrifă cu câteva din cărţile Vechiului Testament, influenţând profund spiritul religios al naţiunilor şi pregătindu-le pentru Reformă.
Ei au plantat seminţele unei literaturi religioase populare în răsărit precum şi în apus. Biblia Istorică, Scrisoarea din Cer, Plimbările dinspre Cer şi Iad, numeroasele legende ale lui Adam şi ale Crucii, poemele religioase ale „Kalfiki perehozhie” şi alte producţii similare îşi au diseminarea într-o mare extindere faţă de activitatea Bogomililor din Bulgaria, şi a succesorilor lor din alte ţări. Ritualul din slavonă scris de bosniacul Radoslavov, şi publicat de Academia Slavonă Sudică la Agram, arată marea asemănare faţă de ritualul Cathar publicat de Cunitz, 1853.
(courtesy of www.askwhy.co.uk)
Articole adiționale despre acest subiect:
Anna Comnena despre Bogomili – Anna Comnena (1083-1145 d. Hr.), istoricul bizantin şi fiica lui Alexius I Comnenius, Împăratul Bizantinului (1081-1118 d. Hr.) a scris despre liderul Bogomil Basil, în jurul anului 1110 d. Hr.
Euthymius Zigabenus despre Bogomili – Euthymius Zigabenus (sau Zigadenus) a fost un călugăr grec învăţat şi capabil al ordinului Sf. Basil în cadrul mănăstirilor de maici a Sfintei Marii lângă Constantinopole, şi s-a bucurat de favoarea marcată a împăratului Alexius Comneus (1081-1118) şi a soţiei sale Anna.
Bogomilii şi Albigenzienii – Într-un scurt timp Paulicienii şi-au răspândit evanghelia lor paşnic printre bulgari şi Europa era confruntată cu o nouă erezie, Bogomilii.
Bogomilismul – un precursor important al reformei – de e Georgi Vasilev. Este vreo legătură între bogomilism și reformă? Aceasta nu este o întrebare neobișnuită, ea a mai fost pusă. Istoricul american metodist Linus Broket a scris în cercetarea sa, publicată în 1879 o carte cu titlul provocator: bogomilii din Bulgaria și Bosnia (primii protestanți ai estului: o încercare de a restaura unele pagini pierdute ale istoriei protestante). (courtesy of www.utoronto.ca)
BOGOMILII DIN BULGARIA ȘI BOSNIA – de L. P. Brockett, M. D. Credința că au existat în toate vremurile de la era creștină, biserici care au aderat strict la scriptură, ca doctrină și practică – biserici care erau adevărații succesori de credință a celor fondate de apostoli, care nu s-au închinat niciodată patriarhilor greci sau papei romane – a existat ferm în mințile istoricilor baptiști din primii 50 de ani ai secolului actual. Ei credeau că aceste biserici erau baptiste în esență și caracter și unii au făcut cercetări în lucrarea seculară și ecleziastică a istoricilor secolelor trecute pentru a dovedi această convingere. Au avut un succes parțial, deoarece istoricii acelor vremuri aparțineau bisericilor greacă sau romană, care disprețuiau părăsirea decretelor papal sau patriarhal. (courtesy of www.reformedreader.org)
