de Thomas Ice
A doua piatră de temelie care susţine răpirea pretribulaţionistă a bisericii este doctrina biblică cunoscută sub numele de premilenialism. Premilenialismul învaţă că a doua venire va avea lor înaintea domniei de 1000 de ani a lui Hristos din Ierusalim pe pământ. În cadrul bisericii primare, premilenialismul a fost numit chiliasm, de la termenul grecesc care înseamnă 1000, folosit de şase ori în Apocalipsa 20:2-7. Charles Ryrie citează caracteristici esenţiale ale premilenialismului după cum urmează: „Durata sa va fi de 1000 de ani; locaţia sa va fi pe pământ; guvernarea sa va fi teocratică cu prezenţa personală a lui Hristos care domneşte ca Rege; şi acesta va împlini toate promisiunile încă neîmplinite despre împărăţia pământească”1.
Premilenialismul este contrastat de învăţătura postmilenială că Hristos va reveni după ce El va fi domnit spiritual de pe tronul Său în ceruri pentru o lungă perioadă de timp în timpul erei curente, prin biserică, şi părerea similară amilenială care apără şi ea o domnie prezentă, dar pesimistă, spirituală a lui Hristos. Premilenialismul biblic este o temelie necesară pentru pretribulaţionism din moment ce este imposibil ori ca postmilenialismul ori amilenialismul să susţină pretribulaţionismul.
Cadrul istoric
Fără îndoială, premilenialismul era cea mai timpurie şi mai larg susţinută părere a secolelor cele mai timpurii ale bisericii. Decanul istoricilor bisericii, Philip Schaff a spus, „Cel mai uimitor punct din escatologia Erei ante-Niceană [100-325 d. Hr.] este chiliasmul proeminent, sau milenarianismul, . . . a părere destul de curentă de învăţători distinşi, precum Barnaba, Papia, Iustin Martirul, Irineu, Tertulian, Metodius, şi Lactatius”2. Istoricul german Adolph Harnack a spus, „Primul în punctul din timp a venit credinţa în apropiata revenire a lui Hristos şi a stabilirii domniei lui pe pământ. Într-adevăr aceasta apare aşa de timpuriu încât se poate pune în discuţie ca parte esenţială a religiei creştine. . . . trebuie să fie admis că această aşteptare era o caracteristică proeminentă în proclamarea cea mai timpurie a evangheliei, şi a contribuit în mod material la succesul ei. Dacă bisericile primare au fost sub necesitatea încadrării „Confesiunii de Credinţă”, aceasta ar fi îmbrăţişat cu certitudine acele imagini prin intermediul cărora viitorul apropiat a fost realizat în mod distinct”3.
Premilenialismul a început să se stingă în Biserica Catolică stabilită în timpul vieţii lui Augustin (354-430 d. Hr.). Ryrie rezumă această schimbare: „Odată cu uniunea biserici şi a statului sub Constantin, speranţa venirii lui Hristos s-a ofilit puţin. Şcoala Alexandriniană de interpretare a atacat hermeneutica literală pe care premilenialismul era bazat, şi influenţa învăţăturii lui Augustin a reinterpretat conceptul şi timpul Mileniului”4. Premilenialismul a supravieţuit întotdeauna, chiar şi atunci când nu a fost dominant sau larg cunoscut. Chiliasmul, deşi a fost suprimat de Biserica Catolică, cu toate aceasta a supravieţuit prin grupările „subterane” şi „de franj” de creştini în tipul celor 1000 de ani ai perioadei medievale. În timpul Reformei, Anabaptiştii şi Hughenoţii au ajutat la renaşterea premilenialismului, până ce aceasta a fost adoptat pe o scară largă de mulţi Puritani din timpul erei Post-Reformă.
Ultimi 200 de ani au văzut cea mai mare dezvoltare şi răspândire a premilenialismului încă din timpul bisericii timpurii. Începând în Insulele Britanice şi răspândindu-se în America, premilenialismul consistent, cunoscut sub numele de premilenialism dispensaţional, a ajuns să domine credinţa Evanghelică. Această formă de premilenialism a dar naşterea la cea mai riguroasă aplicaţie a hermeneuticii literale care a dus la susţinerea premilenialismului pretribulaţionalist din zilele noastre.
Baza biblică pentru premilenialism
Deşi cel mai puternic sprjin pentru premilenialism este găsit în afirmaţia clară din Apocalipsa 20:1-7, unde se spune de 6 ore că împărăţia lui Hristos va domni 1000 de ani, Vechiul Testament şi restul Noului Testament susţine de asemenea o înţelegere premilenială a planului lui Dumnezeu pentru istorie. Jeffrey Townsend a oferit un sumar excelent al evidenţei biblice pentru premilenialism în următorul material:
Dezvoltarea din Vechiul Testament
„Legămintele Vechiului Testament cu Avraam şi David au stabilit promisiunile necondiţionale ale unei împărăţii israelite în tărâmul antic condus de Fiul ultim al lui David. Profeţii Vechiului Testament, din cei mai dintâi până la cei mai târzii, au privit înainte la stabilirea acestei împărăţii. Caracteristica sa de principiu va include: readunarea evreilor din naţiunile tării antice, regenerarea spirituală în masă a poporului evreiesc, restaurarea Ierusalimului ca o capitală principală şi a Templului ei ca centru spiritual al lumii, domnia Fiului ultim al lui David peste cele doisprezece triburi reunite care locuiesc în siguranţă în ţară ca naţiune pre-eminentă a lumii. Bazat pe Scriptura Vechiului Testament, această împlinire pământească, spiritual spiritual-geopolitică a acestor promisiuni este aşteptată.
Dezvoltarea din Noul Testament
Scriitorii Noului Testament nu reinterpretează promisiunile Vechiului Testament şi le aplică bisericii. În schimb biserica participă acum în binecuvântările universale, spirituale ale Noilor Legăminte Avraamice, şi Davidice fără să nege împlinirea ultimă a promisiunilor de legământ pentru Israel. Autorii Noului Testament afirmă mai degrabă decât să nege speranţa împărăţiei antice a lui Israel. Matei, Luca şi Pavel învaţă cu toţii despre un viitor pentru naţiunea Israel. În mod specific, Fapte 1 şi 3 stabileşte faptul că restaurarea împărăţiei către Israel are loc la a doua venire a lui Isus Hristos. Romani 22 confirmă că la vremea celei de-a doua veniri, Israel va avea toate legămintele sale necondiţionate împlinite pentru ea. 1 Corinteni 15 vorbeşte despre o împărăţie interimară după întoarcerea lui Hristos dar înainte de împărăţia eternă a lui Dumnezeu în timpul căreia Hristos va domni şi îi va învinge pe toţi duşmanii Săi. În final, Apocalipsa 20 oferă cronologia evenimentelor şi lungimea împărăţiei lui Hristos pe acest pământ înainte de starea eternă.
În rezumat, cazul pentru premilenialism se bazează pe faptul că promisiunile Vechiului Testament ale unei împărăţii pământeşti nu sunt negare sau redefinite de Noul Testament. Baza premilenialismului nu este referinţa la cei 1000 de ani din Apocalipsa 20. Aceasta este doar un detaliu, cu toate că este unul important, în modelul larg al Scripturii. Baza pentru premilenialism este natura păstrătoare a legământului a Dumnezeului nostru, afirmată din nou şi din nou în paginile Scripturii. Dumnezeu va face ceea ce El a spus că va face, pentru slava Sa printre naţiuni. Şi ceea ce a spus El că va face este împlinirea legământului Avraamic, Davidic şi cel Nou către o naţiune adunată, regenerată, restaurată a lui Israel la a doua venire a lui Isus Hristos, şi pentru 1000 de ani de mai apoi, anterior împărăţiei eterne a lui Dumnezeu”5.
Concluzie
Premilenialismul este doar rezultatul interpretării întregii Biblii, Geneza la Apocalipsa, în cel mai natural fel – din punct de vedere literal. Mulţi dintre critici admit că dacă abordarea literală este aplicată în mod constantă faţă de întreaga Scriptură, atunci premilenialismul este rezultatul natural. Dacă promisiunile Vechiului Testament o să fie vreodată împlinite literal pentru Israel ca naţiune, atunci ele sunt încă în viitor. Şi aceasta este o întărire a premilenialismului. Premilenialismul de asemenea oferă un final satisfăcător şi victorios pentru istorie în timp ca om prin Hristos împlinind în mod satisfăcător mandatul său de creaţie de a domni peste lume.
Premilenialismul este o condiţie preliminară biblică necesară de care este nevoie pentru a clădi doctrina biblică a răpirii bisericii înaintea celor 7 ani de necaz.
Note de subsol
1 Charles C. Ryrie, Basic Theology: A Popular Systematic Guide To Understanding Biblical Truth (Wheaton, Ill.: Victor Books, 1986), p. 450.
2 Philip Schaff, History of the Christian Church (New York: Scribner, 1884),, Vol. 2, p. 614.
3 Adolph Harnack, “Millennium,” The Encyclopedia Britannica, Ninth Edition (New York: Charles Scribner’s Sons, 1883), XVI, pp. 314-15. Cited in Renald E. Showers, There Really Is A Difference! A Comparison of Covenant and Dispensational Theology (Bellmawr, N.J.: The Friends of Israel Gospel Ministry, Inc., 1990), p. 117.
4 Ryrie, Basic Theology, p. 452.
5 Jeffrey L. Townsend, “Premillennialism Summarized: Conclusion” in Edited by Donald K. Campbell & Jeffrey L. Townsend, A Case For Premillennialism: A New Consensus (Chicago: Moody Press, 1992), pp. 270-71.
