Apocalipsa 2:12-17
Duminică dimineaţa – 27 februarie, 2000
Introducere: „Pergam” înseamnă „căsătorie” sau „uniune”. Era Efesului era din 30-100 d. Hr., Smirna din 100-312, şi Pergam din 312-590 d. Hr. Roma nu a avut succes în a zădărnicii Creştinismul prin persecuţie; biserica însă a crescut şi s-a extins în multe regiuni. Cea mai mare persecuţie din lume era totuşi incapabilă să distrugă biserica. Aşadar, satan şi-a schimbat planul său de atac. Lumea nu numai că a încetat să se opună bisericii, dar chiar şi cel mai mare dintre imperii de pe acest pământ – Roma – a acceptat Creştinismul ca religie a sa de stat. În jurul anului 312 d. Hr. se spune că Constantin a avut o viziune sau un vis în care a văzut o cruce cu cuvintele scrise pe ea, „Prin acest semn cucereşte”. El a descoperit că crucea era un semn al Creştinismului, aşa că a acceptat Creştinismul ca religie de stat. El i-a încurajat pe oameni să fie botezaţi, şi oricine era botezat primea două robe albe şi câteva bucăţi de argint. Biserica era unită cu lumea; aşadar, puteţi vedea, biserica a devenit decăzută. Aici Pergam şi lumea erau unite pentru a deveni cea mai mare religie de stat. Conform oamenilor, aceasta avea să fie o înaintare; cu toate acestea Domnul este nemulţumit. Când biserica se uneşte cu lumea, mărturia bisericii este ruinată. Biserica este un vizitator în lume. Este în regulă pentru corabie să fie în apă, dar nu ca apa să fie în corabie.
Caracterul lumesc corupe o biserică. Patru lucruri determină de obicei o biserică să devină lumească: 1) biserica şi membrii ei încep să participe în funcţii lumeşti, 2) biserica şi membrii ei admit ca activităţile lumeşti să se desfăşoare în biserică şi în casele membrilor lor, 3) biserica începe să boteze şi să accepte pe oameni ca membrii care nu sunt într-adevăr pocăiţi şi întorşi de la lume spre Hristos, 4) biserica şi membrii ei permite învăţătura şi predicarea falsă.
Nimic nu corupe o biserică mai rapid decât caracterul lumesc. Pergam era o biserică coruptă, o biserică lumească. Pergam este imaginea bisericii corupte care este căsătorită cu lumea.
I. Versetul 12: Scrisoarea este adresată conducătorului bisericii. Dacă o biserică devine lumească, conducătorul acesteia este responsabil. Domnul l-a chemat pe pastor să-i conducă pe credincioşi spre o viaţă de negare de sine şi sfinţenie, de a nega plăcerile acestei lumi şi să trăiască o viaţă pură şi evlavioasă. El trebuie să-i menţină concentraţi asupra cerului şi a trăirii în mod sacrificial. Ei trebuie să dea tot ceea ce sunt şi au pentru a-i câştiga pe cei pierduţi. Acesta este motivul pentru care această scrisoare este trimisă conducătorului bisericii. Este sarcina pastorului de a proclama adevărul sfinţirii şi al separării faţă de o biserică lumească.
A. „Sabia ascuţită cu două tăişuri” se referă la Cuvântul lui Dumnezeu.
1. Evrei 4:12 – Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.
2. Apocalipsa 1:16 – În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri şi faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea lui.
B. Biblia spune că judecata trebuie să înceapă cu casa lui Dumnezeu. Dumnezeu este credincios ca să-i binecuvânteze pe credincioşi, dar este drept ca să-i mustre şi să-i judece pe acestea pentru a-i aduce la slavă.
1 Petru 4:17-18 – Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?
II. Versetul 13: Biserica este lăudată pentru trei lucruri:
A. Biserica era loială faţă de numele lui Hristos în ciuda mediului. Pergam era centrul închinării imperiale, adică, închinarea statului sau a liderului. Intelectualii păgâni conduceau oraşul – un oraş dedat la idolatrie. „Ştiu unde stai… unde locuieşte satana”. Biserica din Pergam nu mergea ca să-şi plece genunchi declarând „Cezar să fie Domnul”.
1. Roma ridicase temple, altare şi imagini în cinstea lui Cezar şi el devenise un zeu. În final, s-a emis o lege care cerea oricărui cetăţean din imperiu ca să meargă la templu odată pe an şi să se plece spunând „Cezar este Domn”. Pentru a dovedi că un om a îndeplinit acest act loial faţă de Roma, se cerea un certificat scris care să fie în posesia respectivului.
2. „Criza ultimă în educaţie este spirituală şi filozofică. Universităţile publice şi-au vândut sufletele secularismului devreme în acest secol şi au supravieţuit pentru a recolta consecinţele. Lipsa de valori spirituale a dus la cele mai mari probleme etice din vremurile noastre. Oamenilor pur şi simplu nu le pasă ce mai e corect sau greşit. Lor le pasă doar de sine” – De Hindson.
a. Marcu 8:38 – Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.
B. Ei au refuzat să modereze adevărul evangheliei, „nu ai lepădat credinţa Mea”. Adică, nu ai negat a crede în mine.
C. Ei au rezistat în timpul persecuţiei. Cel puţin un credincios a fost martirizat, Antipa.
1. Antipa – anti înseamnă „împotriva” şi pas înseamnă „toţi”. Am putea spune că Antipa era împotriva tuturor lucrurilor care nu erau ale lui Dumnezeu şi a refuzat să meargă alături de presiunea majorităţii pentru a compromite convingerile.
2. Acelaşi cuvânt pentru martir (martus) este cuvântul regular grec pentru martor. Aceasta este o mustrare ascuţită pentru noi astăzi. Cuvântul a mărturisi şi martor înseamnă acelaşi lucru. Credincioşii timpurii ştiau exact ceea ce însemna a deveni un urmaş al lui Hristos: însemna dedicarea a tot ceea ce erau şi aveau ei. Însemna posibilitatea morţii. Aşa de mulţi vor să demonstreze creştinismul lor în cercurile creştine, dar care sunt egal de pregătiţi să minimalizeze creştinismul lor în cercurile unde creştinismul este confruntat cu ridiculizare, dispreţ şi opoziţie.
III. Versetul 14: Plângerea #1, biserica lumească este vinovată de doctrina lui Balaam. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că corupţia şi caracterul lumesc sunt în cadrul bisericii.
A. Balac, regele moabit care domnea în apropiere de Palestina, s-a temut de Israel. Pentru a-şi proteja împărăţia sa, el a căuta serviciile lui Balaam, un profet, pentru a-l blestema pe Israel. Când regele l-a abordat prima dată pe Balaam, acesta a refuzat. Dar a acceptat a doua ofertă. De trei ori Balaam a încercat să-l blesteme pe Israel, dar fără nici un rezultat. Acesta a conceput apoi un plan perfid. El avea să-i corupă. El a sugerat fetelor moabite să seducă pe bărbaţii lui Israel să facă căsătorii cu aceştia şi să-i ducă apoi la închinarea la dumnezeii lor idolatrii (Numeri 22-25; 31:16). Schema a funcţionat. Şi Israel, deşi înrădăcinat în Dumnezeu, a devenit înjugat într-un mod fără egal cu caracterul lumesc şi prin urmare a fost corupt.
B. Original, lumea s-a opus bisericii; acum lumea şi biserica sunt căsătorite. Înţelesul cuvântului „biserică” este „cei chemaţi afară”; nu uniţi, nu puşi în lume, ci separaţi, chemaţi afară – aceasta este biserica. Metoda lui Balaam este de a distruge separarea dintre separarea dintre biserică şi lume, şi rezultatul este închinarea la idoli. Lucrarea lui Balaam este de a uni lumea cu biserica.
C. Nevoia lui Constantin de a ne înălţa în învăţătura lui Balaam. Nimic nu este mai dificil decât a păzi ca nu cumva lucrarea lui Balaam să intre.
D. Astăzi copiii lui Dumnezeu vor cu toţi să fie mari, să aibă mai mult, şi să nu acorde nici o atenţie sfinţeniei sau curăţeniei. Astfel, ei cedează faţă de păcate, ei cedează faţă de învăţătura lui Balaam.
1. Banii i-a făcut pe mulţi să fie dumnezei astăzi. Isus a spus, „nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona”.
2. 1 Timotei 6:10 – Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.
3. Iuda 11-13 – Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core! Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor, nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
E. 1 Ioan 2:15-16 – Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.
F. 2 Corinteni 6:14, 17-18 – Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.”
G. Psalmul 1:1 – Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori.
IV. Versetul 15: Plângerea #2, i-a inclus pe cei care susţineau doctrina Nicolaiţilor, ceva care Dumnezeu urăşte. Nicolaiţii învăţau că spiritul era tot ceea ce conta, aşa că poţi avea orice fel de libertate în dorinţa trupului.
A. Galateni 5:13 – Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.
B. Galateni 5:16-17 – Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duuhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.
V. Versetul 16: Sfatul era de a se pocăi. Biserica şi credincioşii ei aveau nevoie să se pocăiască şi să-şi schimbe căile lor. Ce înseamnă aceasta? Biserica şi adevăraţii credincioşi trebuia să se confrunte cu cei care erau lumeşti şi să-i conducă spre pocăinţă, să-şi schimbe practica de acceptare a oamenilor în biserică doar pentru că îl profesau pe Hristos – trebuia să existe o evidenţă de pocăinţă, de a disciplina pe cei ce refuzau să se pocăiască şi care alegeau să continue în trăirea lor lumească, să se oprească din a transmite un sens de speranţă şi siguranţă falsă către necredincioşi prin a-i boteza pe aceştia când făceau o profesiune fără adevărata pocăinţă, şi să se oprească din a permite lumescul să mai seducă, să înşele şi să conducă greşit pe alţi credincioşi în biserică.
A. J. Vernon McGee, „Ce greşeală facem dacă credem că Biserica are autoritatea de a decide ce e corect şi ce e greşit. Adevărata Biserică este alcătuită din credincioşii în Isus Hristos – ceea ce Scriptura numeşte trupul lui Hristos. Ei trebuie să fie lumini în lume. Şi dacă noi vom fi lumini în această lume, trebuie să fim atenţi să ne identificăm cu persoana lui Isus Hristos şi să recunoaştem, nu Biserica, ci Cuvântul lui Dumnezeu ca autoritate a noastră.
B. Dacă Pergam nu se pocăieşte într-adevăr, ei vor suferi aceiaşi soartă ca şi Antihristul şi profetul său mincinos care va fi înfrânt şi va fi aruncat în lacul de foc pregătit pentru diavol şi îngerii săi. El se va lupta împotriva lor cu sabia gurii Lui, Cuvântul Său.
C. Matei 3:2 – Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.
D. Luca 13:3 – Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi peri la fel.
E. Fapte 2:38 – Pocăiţi-vă… şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
F. Fapte 17:30 – Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.
G. 2 Cronici 7:14 – Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara.
H. Evrei 2:3 – Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o.
VI. Versetul 17: Promisiunea învingătorului este dublă:
A. Biruitorului i se dă dreptul să mănânce mana ascunsă.
1. Mana a fost dată pentru a hrănii pe copiii lui Israel în timpul călătoriei lor prin desert. Dumnezeu a făcut ca aceasta să vină din cer (Exod 16:14-35). Câteva au fost scoase din vedere în arca ca o amintire.
2. Isus este mana ascunsă. Biruitorii vor fi părtaşi ai naturii lui Hristos. Noi nu-l putem vedea pe Isus, El este mana noastră ascunsă.
3. Ioan 6:32, 33, 35, 58 – Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer; căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer şi dă lumii viaţa”…. Isus le-a zis: „Eu sunt pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată…. Astfel este pâinea, care s-a pogorât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri şi totuşi au murit: cine mănâncă pâinea aceasta, va trăi în veac.”
B. Biruitorului i se va da o piatră albă cu un nume nou scris pe ea.
1. Piatra albă înseamnă admiterea în cer, în prezenţa lui Dumnezeu.
2. Piatra albă este o referire la felul în care voturile erau ţinute în curţile de judecată din ziua lui Ioan. Când avea loc un proces, juraţii votau prin aruncarea de pietre într-o urnă: neagră pentru vinovat sau albă pentru inocent. Isus promite că biruitorii vor fi găsiţi inocenţi la tronul de judecată. Datorită sângelui Său biruitorii sunt eliberaţi de pedeapsa păcatului.
3. Noul nume înseamnă o nouă natură şi o moştenire deplină. Noul nume corespunde cu condiţia noastră înaintea Domnului. Fiecare credincios are o relaţie specială, intimă cu Domnul. Noi Îl cunoaşte într-un fel personal pe care nimeni altcineva nu-l cunoaştere.
4. Auzirea şi ascultarea de acest mesaj pentru biserică este singura speranţă de cucerire vreodată a caracterului lumesc seducător al acestui pământ.
