(Daruri spirituale # 4)
Romani 12:3-8, Ezra 7:10, Luca 1:3
Când vorbim de un Dar de Motivare Spiritual ne referim la centrul motivaţiei pe care l-a oferit Dumnezeu unui creştin care ne determină pe noi să ne comportăm aşa cum o facem de fapt.
Fiecare creştin are cel puţin una dintre aceste motivaţii centrale şi se aşteaptă ca să le folosească în biserică pentru slava lui Dumnezeu. Noi dezvoltăm opusul şi trăsăturile rele ale darului nostru dacă nu-l ascultăm pe Dumnezeu. Noi ne judecăm şi ne criticăm unul pe altul pentru că nu avem aceleaşi motivaţii pe care le avem noi înşine.
Atunci când descoperim şi ne folosim darul nostru există o mare bucurie şi satisfacţie în vieţile noastre. Aceasta este pentru că noi funcţionăm în felul pe care l-a intenţionat Dumnezeu. Dar dacă nu ştim, sau nu ne folosim darul nostru, sau dacă încercăm să folosim un dar, pe care nu-l avem, atunci apare nefericirea şi frustrarea.
Să privim acum, dar, la Darul de Motivare al Învăţăturii. Darul spiritual de Învăţătură este motivaţia oferită de Dumnezeu şi abilitatea specială de a studia şi sistematiza Scriptura pentru a-i putea instrui pe alţii despre viaţa creştină.
Darul spiritual de Învăţătură implică trei lucruri: Studierea, Sistematizarea şi Instruirea.
1 – Acesta implică dorinţa şi disciplina de a studia scriptura pentru a descoperi adevărul lui Dumnezeu.
2 – Învăţătorul are de asemenea o abilitate specială dată de Dumnezeu pentru a sistematiza informaţia din scriptură pentru ca alţii să o poată învăţa cu uşurinţă.
Învăţătorii sunt capabili să împartă conceptele mai largi în piese mai mici şi să le pună într-o ordine logică. Ei sistematizează; ei pun lucrurile într-un sistem mic pentru a fi mai uşor pentru noi să le învăţăm, să le reamintim şi să ascultăm de legile lui Dumnezeu.
3 – Învăţătorii sunt de asemenea adepţi ai instruirii şi învăţării noastre.
Învăţarea scripturală are două aspecte:
Transferul Informaţiilor, oferirea faptelor şi învăţarea conceptelor Cuvântul lui Dumnezeu.
Ele învaţă de asemenea prin Exemple Vi, aşa încât alţii să poată urma modelul lor şi felul de viaţă.
Apostolul Pavel scrie în 1 Corinteni 11:1, „Urmaţi exemplul meu, cum şi eu urmez exemplul lui Hristos”.
Acum, Motivarea de bază a unui Învăţător este aceea de a clarifica adevărul lui Dumnezeu. Ei analizează conceptele complicate şi le împart în idei clare şi simple pe care le putem pricepe şi noi. Dorinţa lor este de a ne ajuta să înţelegem ceea ce spune Dumnezeu aşa încât noi să ascultăm cu perfecţiune.
Acest dar este apropiat de Profeţie şi este ceva greu de distins de acesta. Dar, profetul ne spune ceea ce vrea Dumnezeu, în timp ce învăţătorul ne spune cum să o facem. Învăţătorul lucrează la intelectul nostru, mintea noastră raţională, în timp ce profetul lucrează la emoţiile şi voinţele noastre. Avem nevoie de ambii pentru a ne face să-l ascultăm pe Dumnezeu.
Învăţătorii sunt pentru biserici ceea ce corpul profesoral este pentru o şcoală sau un colegiu. O şcoală este bună doar ca profesorii sau învăţătorii ei. o biserică e bună doar ca învăţătorii ei, în acelaşi fel cum un lanţ este atât de puternic ca cea mai slabă legătură a sa. În decursul istoriei învăţătorii au fost legătura cea mai slabă din lanţul Bisericii. De fapt, o biserică este buna precum este devoţiunea şi disciplina acelora cu darul de învăţătură.
Vedeţi, ei pot să aibă darul – Dumnezeu poate să le fi dat motivaţia – însă ei au anumite responsabilităţi în felul cum trebuie să folosească darul lor.
Acest lucru este adevărat despre toate darurile. Dumnezeu ni le dă nouă într-un fel similar felului cum El dă unui nou născut abilitatea de a juca fotbal. Bebeluşul are abilităţile atletice, însă acel copil are responsabilitatea de a exercita, a se pregăti şi a se disciplina pe sine să înveţe să vadă acele abilităţi pentru a putea juca fotbal. Dumnezeu oferă creştinilor nou născuţi daruri spirituale, de care noi suntem responsabili să le dezvoltăm şi să le învăţăm să le folosim în mod corect.
Descoperim responsabilităţile unui învăţător în Vechiul Testament. Scribul Ezra, le descrie pentru noi în Ezra 7:10, „Căci Ezra îşi pusese inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului, şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile”.
Vedem că Ezra se devotă pe sine – el doreşte să facă aceste lucruri – şi se disciplinează pe sine să facă trei lucruri aici:
Primul – Studiu – El s-a devotat pe sine disciplinei studiului Cuvântului lui Dumnezeu.
Al doilea – Observarea – Învăţătorii trebuie să asculte Adevărul lui Dumnezeu şi să trăiască drept exemple.
A observa, aici, nu este a privi la Legea lui Dumnezeu, ci a o asculta. Vedeţi, noi avem nevoie de exemple, precum şi de fapte pentru a învăţa să-l ascultăm pe Dumnezeu. O femeie de cinici picioare înălţime şi 300 de pounds (136 de kg) nu este probabil un învăţător prea eficient pentru clasa de Verificarea Greutăţii (doar dacă ea a fost 500 de pounds şi acum este în drumul ei spre mai jos). Un bărbat de şase picioare şi patru inch, 140 de pounds (63 de kg) nu va fi un învăţător eficient de lupte Sumo.
Al treilea domeniu în care s-a devotat Ezra era însăşi Învăţătura.
Învăţătorii nu ar trebui să ţină informaţia pentru ei înşişi. Deşi ei ar fi fericiţi să continue să strângă cunoştinţă, ei au responsabilitatea de a lucra la instruirea altora. Ei trebuie să înveţe de fapt căile Domnului şi pe noi ceilalţi.
În Tit 2:7-8, Pavel îl instruieşte pe Tit, un tânăr pastor-învăţător, în felul cum să-şi folosească darul de învăţătură, „şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie, de vorbire sănătoasă şi fără cusur, ca potrivnicul să rămână de ruşine, şi să nu poată să spună nimic rău de noi”.
Prin urmare, Învăţătura trebuie să fie:
+ Prin Exemplu – prioritatea numărul unu al unui profesor este stilul său de viaţă.
+ Prin Integritate – aceasta este absenţa oricărei corupţii, aşa că se referă la ferirea noastră de căutarea faimei, sau banii sau câştigul personal.
+ În Seriozitate – aceasta este cu demnitate şi onoare.
+ Şi cu „Vorbire Sănătoasă care nu poate fi condamnată” – ceea ce înseamnă că trebuie să fie corect în cuvinte şi doctrine, adică, în cunoaşterea adevărului şi învăţarea acestuia în mod corect.
Acum, Caracteristicile unui Învăţător.
# 1 – o dorinţă insistentă de a cunoaşte adevărul.
În Eclesiastul 1:12-13, Solomon scrie, „Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor”. Învăţătorii iubesc să studieze! Oricând, oriunde. Dacă ei nu au nimic altceva de studiat, ei vor desface un pix să vadă cum lucrează acesta. Barbara şi Eric obişnuiau să mă întrebe „Ai de gând să citeşti în vacantă?” Învăţătorul tinde să înveţe din ce în ce mai mult, şi sursa lor primară de informare este citirea.
# 2 – ei au de asemenea o dorinţă de a-i avea şi pe alţii să cunoască, să înţeleagă şi să înveţe adevărul.
Rugăciunea lui Pavel pentru biserică în Efeseni 1:17-19, este un exemplu al acestei dorinţe. El spune, „Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui”.
Luca 1:3 ne oferă încă patru caracteristici. Luca scrie, „după ce am făcut cercetări cu de-amăruntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele”.
# 3 – accentul pe acurateţe, pe care el „le-a cercetat cu de-amănuntul”.
Învăţătorii se supără când lucrurile nu sunt precise, corecte şi clare.
# 4 – accentul pe cercetarea minuţioasă, el „a cercetat toate lucrurile de la început” (de la obârşia lor în versiunea din romana, n. tr.).
# 5 – accentul pe cercetarea personală, „după ce am făcut cercetări”.
Învăţătorii nu cred pe alţii. Ei trebuie să o vadă pentru ei înşişi. Învăţătorii trebuie să fie toţi din Missouri, ştiţi, „Show-Me State” (Statul Arată-mi, n. tr.).
# 6 – accent pe ordine, „să ţi le scriu în ordine”.
Învăţătorii împart lucrurile în cele mai simple părţi ale lor şi pun acele părţi în sisteme fine de ordine logică. De obicei, Învăţătorii pot să scrie mai bine decât vorbesc ei. De aceea eu îmi scriu predicile.
Dr. Richard Lovelace, un profesor de la Gordon-Conwell Theological Seminary, când am fost eu acolo, a putu să scrie cele mai organizate cărţi şi să tină prelegeri cu schiţe, însă când a început să vorbească, el era cam peste tot în lume.
El era clasicul „profesor absent din minte”. Un alt profesor l-a văzut odată stand lângă maşina lui privind cheile din mâna lui, şi a întrebat, „Pot să te ajut?” „Nu”, a fost replica, „Tocmai mi-au căzut cheile şi când le-am ridicat nu-mi puteam aduce aminte dacă intram în maşină sau dacă ieşeam din ea.”
Un alt lucru, Învăţătorii pot fi adesea mai îndrăzneţi în scriere decât în persoană. Pavel spune despre sine în 2 Corinteni 10:1, că el era „timid” când era faţă în faţă cu ei, dar „îndrăzneţ” când era departe!
# 7 – învăţătorii privesc adesea la a prezenta adevărul în feluri noi şi proaspete.
Pavel „a devenit toate lucrurile la toţi oamenii pentru a-i mântui”, spune 1 Corinteni 9:23. El a ales o abordare total diferită pe Vârful lui Marte decât atunci când era în sinagogile evreieşti. Şi Isus, Învăţătorul Stăpân, a folosit multe, multe tehnici de învăţare şi stiluri pentru a descrie dragostea lui Dumnezeu şi cerinţele.
Descoperim încă două caracteristici de învăţători în Fapte 17:11, „Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa”.
# 8 – învăţătorii testează informaţia nouă prin adevărul stabilit al Bibliei, Cuvântul scris al lui Dumnezeu.
Şi # 9 – învăţătorii testează învăţătura altora prin acurateţea lor faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.
# 10 – învăţătorii de obicei au convingeri puternice, personale şi crezuri despre Biblie.
Pavel scrie în 2 Timotei 1:12, „căci ştiu în cine am crezut şi sunt încredinţat”.
În Galateni 2:11 Pavel apostolul mai nou, s-a luat de Petru, liderul stabilit al bisericii timpurii. Pavel spune, „i-am stătut împotrivă în faţă, căci era de osândit”.
# 11 – învăţătorii pun de asemenea standarde înalte pentru ei înşişi.
Aceasta este de obicei o trăsătură de perfecţionism în învăţători. Conform cu Iacov 3:1 ei ştiu că învăţătorii vor fi judecaţi mai aspru aşa că ei se încordează şi merg înainte spre ţel, aşa cum spune Filipeni 3:14. Învăţătorii fac aceasta ca după ce au predicat altora ei să nu fie descalificaţi pentru însăşi premiu (1 Corinteni 9:27).
Acum, există capcane şi neînţelegeri pentru învăţători.
# 1 este mândria în cunoaşterea lor.
Se pare pentru alţii că învăţătorul este mândru de ceea ce ştie el sau a învăţat. Şi ei ar putea dezvolta o atitudine de ştie-tot, dacă nu cedează lui Dumnezeu. În 1 Corinteni 8:1 se spune, „Cunoştinţa îngâmfă” ne face mândrii şi aroganţi.
Datorită cunoaşterii lor, învăţătorii cred că ei ar trebui să fie în control. Când eu eram în conducerea Colegiului Creştin Berkshire, câţiva din corpul profesoral s-au adunat şi au prezentat o propunere verbală administraţiei. Aceasta spune în fond că, „noi suntem cei care cunoaştem adevărul despre ceea ce să facem, aşa că noi ar trebui să fim în controlul acestui colegiu”. De sigur, cei cu darul de conducere, au închis subiectul în grabă!
Datorită mândriei, învăţătorului îi poate lipsi sensibilitatea şi căldura din predarea lor. Dar Romani 12:3 ne avertizează, „să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine”. Şi 1 Corinteni 8:1 spune „cunoştinţa îngâmfă pe când dragostea zideşte”.
# 2 Învăţătorii trebuie să-şi folosească darul lor în dragoste, adică în răbdare, amabilitate şi bunăvoinţă.
2 Timotei 2:24-25 le spune învăţătorilor să nu se certe, ci să fie blânzi şi nu plini de resentimente. Ei trebuie să instruiască cu blândeţe, aşteptând ca Domnul să-i convingă pe alţii. Vedeţi, nu educaţia sau pregătirea îl face pe profesor, ci atitudinea corectă.
# 3 a treia prăpastie pentru un profesor este supra-accentuare studiului şi cercetării, care îl poate facă să piardă din vedere aplicaţia practică pentru viaţă.
Uneori ei uită să ne spună cum să folosim marea magazie de informaţie pe care vor să ne-o predea. Ei se aşteaptă că fiecare altcineva să aibă propria lor motivare, adică, să asculte adevărul de îndată ce este auzit. Ei neglijează uneori aplicaţia practică, aşa ca restul dintre noi să ştie exact ceea ce să facem.
# 4 accentul lor pe acurateţe duce la detalii mărunte care plictisesc pe ceilalţi de moarte.
Când profesorii spun povestiri, ei includ o mulţime de lucruri inutile. Şi există o tendinţă pentru profesori să fie tărăgănaţi şi să treacă peste timp, pentru că vor să aducă aşa de multă informaţie la timpul de predare.
# 5 când învăţătorii testează cunoaşterea şi predarea altora, ei pot deveni neiertători, chiar asprii şi critici.
Dacă altcineva face cea mai mică greşeală, profesorii descalifică tot ceea ce are persoana aceia de spus. Ei încearcă să scape de bebeluş cu o baie.
Deci, care sunt acţiunile şi atitudinile unui învăţător?
Când învăţătorii sunt dedicaţi lui Dumnezeu, în general ei:
+ nu se gândesc prea înalt despre ei înşişi, şi
+ sunt dedicaţi spre folosirea darului lor pentru a-i ajuta pe alţii în harul şi cunoaşterea lui Hristos.
În mod specific:
1 – ei se controlează pe sine.
Pavel spune în 1 Corinteni 9:27 „mă port aspru cu trupul meu, ca nu cumva eu însumi să fiu lepădat”.
2 – există reverenţă şi respect pentru Cuvântul lui Dumnezeu.
În 2 Timotei 2:15 Pavel vorbeşte despre „mânuirea corectă a Cuvântului adevărului”.
3 – Ei sunt sârguincioşi în căutarea adevărului.
Şi 4 – Minuţioşi în urmărirea adevărului.
5 – Ei vor fi dependenţi şi consistenţi în viaţa lor, căci învăţătorii ascultă cu stricteţe Cuvântul lui Dumnezeu.
6 – Ei sunt siguri şi tari în convingerile lor.
7 – Răbdători în studiu şi în procesul învăţării altora.
Pe de altă parte, dacă învăţătorii nu sunt supuşi lui Dumnezeu opusul devine evident în viaţa acestora: auto-tolerant, lipsit de respect faţă de Scriptură, leneş, defectuos, îngrijorat şi nerăbdător cu Dumnezeu şi cu alţii.
# 6 – o dificultate finală a unui învăţător care nu este supus lui Dumnezeu este că imaginea sa despre sine devine distrusă.
Ei cunosc adevărul şi dacă nu-l ascultă ei ştiu că păcătuiesc. Când nu facem ceea ce a intenţionat Dumnezeu pentru vieţile noastre, avem puţin respect de sine. Cuplează aceasta cu standardele foarte înalte alte profesorului de perfecţionism şi va fi uşor pentru un învăţător să devină descurajat şi să se simtă ca un eşec.
Ce s-ar întâmplă dacă nu am avea învăţători, sau dacă cei cu acest dar nu-l folosesc în biserică?
Două lucruri:
+ Biserica devine slabă şi poate muri, deoarece învăţătorii ne dau hrana spirituală prin care să creştem şi să ne maturizăm în vieţile noastre creştine.
+ Sau, biserica se întoarce spre erezie, adică, aceasta începe se urmeze învăţături false şi stiluri de viaţă păcătoase.
Avem nevoie de câţiva învăţători în fiecare biserică pentru a se putea verifica reciproc, pentru a se menţine adevăraţi unul faţă de altul şi faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.
Până aici am discutat pentru şi despre învăţători.
Acum doresc să vorbesc pentru un moment acelora care nu au Darul de Motivaţie al Învăţăturii.
Ceilalţi dintre noi avem patru responsabilităţi în relaţia cu învăţătorii.
Prima, noi trebuie să testăm predarea lor conform Scripturii. 1 Corinteni 14:29 ne spună să „cântărim bine ceea ce se spune” de către profeţi şi învăţători.
A doua, Evrei 13:18 ne spune să ne rugăm pentru învăţători ca ei să nu păcătuiască şi să poată trăi ca exemple bune.
A treia, Evrei 13 18 ne spune că noi trebuie să ascultăm, şi să ne supunem autorităţii învăţătorului.
Autoritatea învăţătorului este Biblia. Evrei ne spune că noi trebuie să ascultăm învăţătura lor despre Scriptură, aşa încât lucrarea lor să nu fie o povară pentru ei. Învăţătorii se descurajează când ei nu învaţă.
A patra, Evrei 13:17 ne mai spune să imităm credinţa şi stilul de viaţă al învăţătorului.
Pentru a rezuma responsabilităţile noastre noi trebuie să menţinem o atitudine de aptitudine de a fi învăţaţi. Noi trebuie să acceptăm autoritatea învăţăturii lor despre Isus şi să imităm ascultarea lor faţă de El.
