de Dr. James L. Wilson
Fapte 8:30-31: „Filip a alergat, şi a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?” Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să se suie în car, şi să şadă împreună cu el”.
George Bernard Shaw, autorul de drame, a spus: „Cel care poate, face. Cel care nu poate, învaţă.” Societatea noastră nu apreciază pe deplin puterea învăţătorului. Probabil că de aceia plătim mai mult pe gunoieri decât îi plătim pe învăţătorii noştri.
În cel mai bun caz, învăţătorii sunt subapreciaţi; în cel mai rău caz ei sunt hărţuiţi. Un studiu asupra profesorilor care au predat mai mult de 10 ani a arătat de asemenea că 81% dintre aceştia simţeau că studenţii de astăzi arată mai puţin respect pentru autoritate decât generaţiile anterioare (http://www.usatoday.com/snapshot/life/lsnap044.htm).
Gary Moriello, Director la Şcoala Gladstone din Illinois avea un înlocuitor de profesor care părăsea clasa datorită comportamentului studenţilor. Ea priva în jurul clasei şi spune, „De sigur, mă simt rău. Mă duc acasă.” La Şcoala McAuliffe din vecinătatea Hermosa din Chicago, un grup de studenţi au aruncat recent creioane şi cărţi la un înlocuitor de profesor care pur şi simplu „nu putea face faţă copiilor”, a declarat consiliul de membrii ai şcolii locale. „Şi aceştia erau copii de clasa întâi” (http://www.suntimes.com/output/news/subs19.html).
Când eu am fost înlocuitor de profesor, un copil a făcut un semn obscen la mine şi altul m-a ameninţat cu un cuţit. De ce să mai predea cineva? Dincolo de arena şcolii publice, de ce să se mai ofere cineva voluntar ca să predea.
Învăţătorii nu pot să nu predea
Filip a fost constrâns să predea – nu a fost alegerea lui, el a răspuns la chemarea Duhului Sfânt în viaţa sa. Un înger i-a spus unde să meargă, Fapte 8:26 „Un înger al Domnului a vorbit lui Filip, şi i-a zis: ‚Scoală-te, şi du-te spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza, şi care este pustiu.’”. Duhul Sfânt i-a spus să vorbească omului. Fapte 8:29-30 „Duhul i-a zis lui Filip: ‚Du-te, şi ajunge carul acesta!’ Filip a alergat, şi a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i-a zis: ‚Înţelegi tu ce citeşti?’” Filip nu a ezitat să înveţe scriptura unui om pe care legea mozaică îl interzicea să între în congregaţie. Deuteronom 23:1, „Cel scopit sau famenul să nu intre în adunarea Domnului”.
De ce pleca famenul etiopian din Ierusalim? Poate că el era un căutător care vroia adevărul care a fost întors de la templu. El avea adevărul – el citea Biblia, însă nu înţelegea ceea ce citea. El avea nevoie de un învăţător. Fapte 8:30-31, „Filip a alergat, şi a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?” Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să se suie în car, şi să şadă împreună cu el”
Învăţătorii îi ajută pe studenţi să descopere adevărul
După ce a citit textul din Isaia, interesul famenului a fost stârnit. Fapte 8:34-35, „Famenul i-a zis lui Filip: ‚Rogu-te, despre cine vorbeşte proorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?’ Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus”. Învăţătorii scarpină acolo unde îi mănâncă pe studenţi. Nathan M. Pusey, Preşedinte la Harvard, a spus, „Datoria învăţătorului nu este de a implanta fapte ci să pună subiectul ce trebuie învăţat în faţa celui care învaţă şi, prin simpatie, emoţie, imaginaţie şi răbdare, să trezească în învăţăcel conducerea neliniştită după răspunsuri şi intuiţii care lărgesc viaţa personală şi îi dau înţeles.”
Cu mult înaintea vremii sale, Socrate a spus, „Nu pot învăţa pe nimeni ceva, eu numai îi pot face să se gândească.”
Filip nu l-a patronat pe famen. El a participat în căutarea lui după adevăr.
Învăţătorii predau pentru că ei nu ştiu niciodată „cine va fi acela”
Les Brown a fugit din clasa lui de Educaţie Specială şi a mers în camera domnului Washington să-şi aştepte un prieten. „Vino la tablă şi scrie ceva pentru mine.” „Cine eu?” „Da tu, vino la Tablă.” „Nu pot”, a răspuns Les. „De ce?” „Pentru că nu sunt unul din studenţii tăi”. „Asta nu contează”, a spus profesorul, „oricum vino la tablă”.
Stânjenit, Les a refuzat spunând, „Nu pot face aceasta”. „De ce?” „Pentru că sunt handicapat mintal”. Studenţii liceului au chicoti, în timp ce profesorul s-a deplasat de la masa lui şi a spus, „Să nu mai spui asta niciodată. Opinia cuiva despre tine nu trebuie să devină realitatea ta.”
Les era foarte puţin conştient de sine. După ce a fost pus în spate de două ori, el a fost gata să accepte evaluarea profesională a educatorilor şi să creadă că nu va excela niciodată.
Într-o altă zi, Les se plimba pe hol, când a auzit deodată vocea domnului Washington venind din auditoriu în timp ce oferea un discurs la seniorii care absolveau. „Aveţi măreţie în voi”, a spus profesorul. „Aveţi ceva special. Dacă vreunul din voi ar putea avea o licărire a viziunii mai largi despre voi înşivă, despre cine sunteţi voi de fapt, despre ceea ce aduceţi voi planetei, despre specialul vostru, atunci într-un context istoric, lumea nu va mai fi la fel. Îi puteţi face mândrii pe părinţii voştri. Puteţi să faceţi şcoala voastră mandră. Puteţi să faceţi comunitatea voastră mandră. Puteţi să atingeţi vieţile a milioane de oameni. Tu poţi fi acela.”
Când a încheiat, mulţimea a izbucnit în aplauze. Atins fiind de cuvintele domnului Washington, Les l-a oprit pe învăţător în parcare. „Domnule Washington, am auzit discursul dumneavoastră de astăzi.” „Dar tu eşti un junior”, a spus el, „De ce erai în auditoriu?”
„Ştiu. Dar am auzit discursul şi vreau să ştiţi că acela a fost pentru mine, Sir. Aţi spus că au măreţie în ei. Există măreţie în mine, Sir?”
„Da, domnule Brown.”
„Dar cum rămâne cu faptul că am picat la engleză şi matematică şi istorie şi trebuie să merg la şcoala de vară. Ce spuneţi despre aceasta, Sir? Eu sunt mai încet decât majoritatea copiilor. Nu sunt la fel de deştept ca fratele sau sora mea care merg la Universitatea din Miami.”
„Nu contează. Asta înseamnă că trebuie să lucrezi mai din greu. Notele tale nu determină cine eşti şi ceea ce poţi produce în viaţă.”
„Vreau să îi cumpăr mamei o casă.”
„E posibil, domnule Brown. Poţi face aceasta.”
În timp ce profesorul s-a întors să plece, Les a spus, „Domnule Washington?” „Eu sunt acela, Sir. Amintiţi-vă de mine, de numele meu. Într-o zi o să-l auziţi. Am sa vă fac să fiţi mândru. Eu sunt acela, Sir.”
Les Brown a ajuns să fie un producător de filme pentru televiziunea publică. Domnul Washington l-a sunat după ce a văzut la programul său special „Tu meriţi” pe canalul educaţional din Miami.
„Pot să vorbesc cu domnul Brown, vă rog?”
„Cine întreabă?”
„Ştii cine întreabă.”
„O, domnule Washington, sunteţi dumneavoastră.”
„Tu erai acela, nu-i aşa?”
„Da, Sir, eu eram.”
(Les Brown, “A 3rd Serving of Chicken Soup for the Soul” [A treia porţie de Supă de Pui pentru Suflet, n. tr.] Editor: Jack Canfield and Mark Victor Hansen)
Famenul a fost acela. Deşi istoria bisericii nu înregistrează nici o călătorie misionară în Etiopia, a existat acolo o biserică încă din primul secol. Cine crezi că a dus evanghelia acolo? Poate că a fost un oficial de nivel înalt care a slujit Reginei.
Ţi-a dat Dumnezeu darul special de învăţare? Dacă este aşa, foloseşte-ţi darul ca să ne ajuţi să descoperim adevărul şi să-i ajuţi şi pe alţii să fie „acela”.
