În trecut, învăţaţii nu au putut să dateze, într-un mod precis, vechile manuscrise şi de aceea s-au bazat pe calitatea (autoritatea) textelor transmise anonim, multe dintre ele fiind scrise relativ recent. Începând cu jumătatea secolului XVII, s-a depus multă muncă asiduă în datarea manuscriselor antice (a documentelor scrise de mână).Şi cum aceste studii au progresat din ce în ce mai mult, vechile texte au putut fi studiate.
Manuscrise complete conţinând Noul Testament
Manuscrisul Sinaiticus – datează din jumătatea secolului XIV, conţinând la origine atât Noul şi Vechiul Testament, cât şi Epistola lui Barnaba şi Păstorul din Hermas, toate fiind scrise în limba greacă. Descoperit în Mănăstirea Catherine de pe Muntele Sinai în 1859, acesta se află la ora actuală în Muzeul Britanic din Londra.
Manuscrisul Vaticanus – este un manuscris grec din secolul IV conţinând Vechiul şi Noul Testament. Nu s-a ştiut de existenţa lui până să apară într-un catalog de la Vatican în 1475, deşi este conţine un text scris în stilul alexandrin. Cartea a fost păzită cu invidie de către demnitarii Vaticanului, neputând fii studiată până în 1889. Originalul se găseşte şi azi la Vatican.
Manuscrisul Washington – datează de pe la sfârşitul secolului IV sau secolul V. Include Deuteronom, Iosua, Evangheliile şi scrisorile lui Pavel. Poate fi găsit în galeria de artă Freer din Washington DC.
Manuscrisul Alexandrinus – a fost datat pentru prima jumătate a secolului V, conţinând iniţial atât Vechiul cât şi Noul Testament scrise în limba greacă. Codexul a fost dus din Alexandria la Constantinopol, iar mai apoi (1627) în Marea Britanie. Se găseşte acum în Muzeul Britanic.
Manuscrisul Ephraemi – scris in prima jumătate a secolului V. Este o copie grecească parţială a vechiului şi Noului Testament, fiind păstrată şi în ziua de azi în Biblioteca Naţională din Paris.
Manuscrisul Bezae – datat pentru sfârşitul secolului V sau începutul secolului VI. Este o ediţie bilingvă, în greacă şi latină, a Evangheliilor şi a cărţii Faptele Apostolilor. Codexul este în posesia Universităţii Cambridge încă din 1581.
Când aceste manuscrise au fost accesibile învăţaţilor, au fost scrise noi traduceri ale Bibliei.
Papirusuri conţinând fragmente ale Noului Testament
Papirusul lui John Ryland – este o colecţie personală, de prin prima jumătatea secolului II, incluzând părţi ale Evangheliei după Ioan: 18:31-33, 37-38.
Papirusul Oxyrhynchus – de prin a doua jumătate a secolului II; conţine afirmaţii ale Domnului Isus găsite în paralel în toate cele patru Evanghelii. Au fost publicate mai mult de două sute de papirusuri din Oxyrhynchus, Egipt, majoritatea lor nefiind biblice. Pasajele cu tematică biblică se consideră a fi fost copiate dintr-un manuscris mult mai timpuriu de prin 110-130 CE.
(Unele papirusuri, deşi importante, nu au primit un nume şi de aceea s-a hotărât să li se facă referinţă prin numere – P67 etc.
P67 – se află în Barcelona; datat pentru anul 200 e.n, conţinând: Matei 3:9, 3:15, 15:20-22, 15:25-28)
P75 – se găseşte în Biblioteca Bodmer din Geneva, Elveţia, existând de prin anul 200 e.n.; include o mare parte din Evanghelia după Luca şi puţin din Ioan.
P1 – este deţinut de universitatea din Pennsylvania, Philadelphia; datează din secolul III şi conţine Matei 1:1-9, 1:12-20, 1:23)
P4- se află în Biblioteca naţională din Paris, datând din secolul III; cuprinde secţiuni mari din Evanghelia după Luca.
P45 – se găseşte în Biblioteca Chester Beatty din Dublin, Irlanda; secolul III; înglobează părţi din cele patru Evanghelii canonice şi Faptele Apostolilor.
P37 – aparţine azi Bibliotecii Universităţii din Michigan, Ann Arbor; de prin secolul III sau IV; conţine 33 de versete din Matei capitolul 26.
P25 – aflat în posesia muzeului de stat din Berlin; sfârşitul secolului IV; include părţi ale Evangheliei după Matei.
P3 – aparţine Bibliotecii Naţionale Austriece din Viena; secolul VI sau VII; cuprinde Luca 7:36-45, 10:38-42.
Pergamente descoperite în regiunea Mării Moarte
Descoperirea din 1947 a unei colecţii de vechi manuscrise ascunse în peşteri lângă Qumran, aproape de Marea Moartă în Israel s-a dovedit a fi un important adaos în ceea ce priveşte studierea textelor biblice. Aceste manuscrise, toate în limba ebraică, cuprindeau întreg Vechiul testament, cu excepţia cărţii Estera, datând undeva între anii 200 BC- 100 AD. Anterior, cele mai vechi texte ebraice erau de prin secolele IX-X, ele neputând corecta versiunile greceşti într-un mod corespunzător. Sulurile descoperite indicau de fapt acurateţea remarcabilă cu care textele ebraice fuseseră transmise încă din timpurile premergătoare creştinismului. Ele nu conţin texte creştine, deşi există câteva paralele interesante cu practicile creştine cum ar fi botezul şi masa comună. Menţionăm încă odată faptul că astfel au fost făcute posibile îmbunătăţiri ale traducerilor.