de Romeo Fulga
Asistent și învățător în cadrul biserici Elim Christian Church, membru al Society for Biblical Literature
Bart Ehrman, în recenta sa carte „Misquoting Jesus” („Citându-L greşit pe Isus”), din 2005, spune că textul Noului Testament este atât de denaturat, în mod intenţionat şi neintenţionat, încât a ajuns la punctul în care nu mai poate prezenta încredere. El afirmă că, odată ce nu dispunem de manuscrisele originale şi există prea multe variante scrise şi diferenţe între copiile Noului Testament pe care le avem, noi nu putem cunoaşte cu adevărat ceea ce textul de bază spune. Potrivit lui Ehrman, ar trebui ca copiile manuscriselor pe care le avem să fie datate la după doar câţiva ani de la producerea originalelor, pentru ca aceste copii să fie de încredere. El conchide că multe variante ale textelor Noului Testament par a fi, mai mult sau mai puţin, nesigure şi nedemne de încredere. Cum şi-a găsit dovezi o astfel de afirmaţie?
În privinţa criticismului textelor şi a plauzibilităţii textului conţinut de manuscrisele Noului Testament, să ţinem cont de aceste fapte importante: până la această dată, există 5.752 manuscrise greceşti ale Noului Testament. Mai avem şi un număr aproape dublu de manuscrise latine, adică mai bine de 10.000 în total. Dacă combinăm numărul tuturor celorlalte manuscrise, în siriană, coptă, georgiană, armeană, limbi gotice, etiopiană, slavonă bisericească veche etc., obţinem aproape acelaşi număr ca acela al manuscriselor latine (undeva între 8.000-10.000 manuscrise.) Totalul tuturor variantelor de manuscrise ale Noului Testament ajunge la un număr apropiat de 400.000 de variante textuale, cu un total de 25.000-30.000 de versiuni greceşti de manuscrise. Celor de mai sus li se pot adăuga peste 1.000.000 de manuscrise care conţin doar citate din textele Noului Testament, de la mulţi părinţi bisericeşti şi alţi autori ai creştinismului timpuriu. Este important să observăm că există mai multe variante de manuscrise ale Noului Testament (400.000), decât cuvinte în textul în sine al Noului Testament (140.000)! Cu alte cuvinte, există în medie, cam trei variante pentru fiecare cuvânt din textul Noului Testament!
Acum, poate arăta ca un număr impresionant de diferenţe, însă povestea nu este întreagă încă. Mai există anumiţi factori care trebuie luaţi în considerare când se verifică şi confirmă plauzibilitatea acestor manuscrise ale Noului Testament. Mai întâi, este important să realizăm că imensul număr de variante pe care le avem se datorează numărului mare de manuscrise – cu cât mai multe manuscrise, cu atât mai multe variante. În al doilea rând, este important să se cunoască ce anume se poate socoti drept variantă. Orice diferenţă de ortografie, chiar şi o singură literă, este considerată drept variantă a textului! Şi orice schimbare a ordinii cuvintelor contează drept variantă. Din marele total de variante (400.000), aproape 75% sunt irelevante, conţinând erori de ortografie şi alte greşeli de tip absurd. Erorile de ortografiere înseamnă orice greşeală sau adăugire, ori schimbarea unei litere a textului. Cele mai multe sunt consemnate de prezenţa sau absenţa particulei greceşti mobile „nu” (ν), care însă nu are impact supra înţelesului cuvintelor în nici un fel. Aceste greşeli de ortografie sau de plasare pot fi făcute cu uşurinţă de un scrib obosit. De pildă, ambele feluri de greşeală se regăsesc la 1 Tesaloniceni 2:7. În unele manuscrise apare: „ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru…” iar în alt manuscris apare: „am arătat precum copilaşii în mijlocul vostru…” Diferenţa dintre cele două versiuni este pricinuită de prezenţa sau absenţa unei litere. În primul exemplu avem „ηπιοι”, iar în cel de-al doilea, “νηπιοι”. În acest caz, a fost mai degrabă vorba de o greşeală de ortografiere. S-a ivit fie din cauza scrierii făcute de scrib [1] a literei (v) din cuvântul anterior, fie prin omiterea ei.[2] Totuşi, într-un manuscris medieval, acelaşi verset conţine cuvântul grecesc “ιπιοι”, ceea ce ar însemna “ne-am arătat precum caii în mijlocul vostru.” Aceasta este o greşeală absurdă. În Ioan 1:30 avem în aproape toate manuscrisele “După mine vine un om,” folosind cuvântul grec “ανηρ”, dar într-un manuscris (codex L) este scris “După mine vine aerul”. Acest lucru este pricinuit de omiterea unei litere (v) de către scrib, care a scris “αηρ” în loc. Aceste ultime tipuri de greşeli sunt numite greşeli de tip absurd. Aşadar, aceste greşeli formează cea mai mare categorie de variante textuale. Tipurile acestea de greşeli nesemnificative sunt cel mai lesne de zărit, putând fi identificate şi reparate fără dificultate.
A doua mare categorie de variante textuale este legată de permutarea cuvintelor şi uzul sinonimelor. Permutările sunt schimbări ale ordinii cuvintelor, deoarece ordinea cuvintelor în propoziţie nu are vreo importanţă deosebită în limba greacă, neschimbând deloc înţelesul frazelor, propoziţiilor şi paragrafelor. Înţelesul rămâne acelaşi, în pofida acestor erori. Avem apoi erorile care implică sinonime. De cele mai multe ori, acest tip de greşeli este pricinuit de folosirea sau de lipsa articolelor greceşti „ο/η/το”, care acompaniază numele proprii. Prin urmare, în greacă, Maria şi Iosif au acelaşi sens dacă articolele respective sunt înlăturate complet. Înţelesul în engleză va fi acelaşi, în ambele situaţii, traducându-se tot ca “Maria şi Iosif.” Aceste tipuri de greşeli implică uzul sinonimelor. Mai departe, să luăm exemplul unei scurte propoziţii, “Isus îl iubeşte pe Ioan.” În limba greacă, prin întrebuinţarea permutărilor cuvintelor şi folosirea sinonimelor, există, în mod potenţial, sute de feluri de a scrie aceeaşi propoziţie de trei cuvinte fără ca sensul să se schimbe! Fiecare dintre acestea înseamnă o variantă de text.
Următoarea categorie de variante ale textelor include acele variante care au înţeles, dar nu unul viabil. Însă prin non-viabil se înţeleg acele variante care survin în manuscrisele mai târzii, dar nu au un istoric al apariţiilor lor anterioare/timpurii care să sugereze că ele ar putea fi parte ale Ausgangtext (text original). Drept exemplu, să luăm versetul următor, 1 Tesaloniceni 2:9, unde scribul medieval a copiat versetul ca „evanghelia lui Hristos” în loc de „evanghelia lui Dumnezeu.” Aceste două ultime categorii (permutarea şi sinonimele, precum şi variantele cu înţeles, dar non-viabile), formează cam 25% din totalul variantelor.
Ultima şi cea mai mică categorie de variante ale textelor Noului Testament include acele variante care sunt deopotrivă cu înţeles, cât şi viabile. Această categorie reprezintă mai puţin de 1% (de fapt, cam 0,5%) din totalul variantelor (400.000). Aceste variante includ omisiuni sau adăugiri ale conjuncţiilor, precum şi, sau, dar, pentru etc.). Aceste conjuncţii nu modifică cu adevărat sensul versetelor, propoziţiilor şi clauzelor, însă pot afecta legătura de înţeles cu versetul precedent, cu propoziţia sau clauza anterioară, ori pot avea impact asupra fluenţei discursului. Un exemplu al acestei greşeli rare se găseşte în binecunoscutul text al Apocalipsei 13:18. „Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: 666.” Însă un manuscris, care se întâmplă să fie cel mai vechi manuscris existent ce conţine acest verset, are scris numărul fiarei ca „616.” O greşeală care poate fi făcută uşor, deoarece diferenţa între 666 şi 616, la numeralele greceşti, este cauzată de schimbarea de la ξ la ι (666 = χξς şi 616 = χις). În privinţa acestei variante, Daniel B. Wallace scrie: „Această variantă textuală nu schimbă vreun crez cardinal al creştinilor, dar, dacă este original, ar putea trimite vreo şapte tone de literatură tematică drept în foc.”[3]
În concluzie, toate aceste variante textuale, fie luate separat, fie în legătură cu alte variante, nu au impact sau nu schimbă doctrinele esenţiale ale credinţei creştine. Chiar dacă pot apărea întrebări legate de ce anume învaţă un verset, suma doctrinelor creştine esenţiale (precum dumnezeirea lui Hristos, Treimea, naşterea Fecioarei, învierea, învrednicirea doar prin credinţă, ispăşirea, mântuirea, perspectiva istorică despre Isus, dar şi altele) rămâne neatinsă de toate acele variante pestriţe şi de diferenţele din manuscrise. Ca observaţie, de aceea caracterul canonic al diferitelor cărţi ale Noului Testament nu ţine seamă de vreuna dintre variante. Acest caracter este stabilit independent de ele. Ca atare, în pofida multelor variante de înţeles ale manuscriselor, una peste alta, textul Noului Testament rămâne un document străvechi plauzibil şi demn de încredere, iar ca atare, doctrinele creştine au rădăcini bine înfipte în el, rămânând intacte şi cu autoritate.
Note de subsol:
[1] Literă sau litere, ori cuvinte, repetate neintenţionat la copierea manuscriselor.
[2] O literă sau mai multe pierdute sau omise în procesul de copiere a manuscriselor.
[3] Daniel B. Wallace, Revisiting the Corruption of the New Testament: Manuscript, Patristic, and Apocryphal Evidence, (Revizuirea denaturării Noului Testament: Manuscrise, patristică şi dovezi apocrife)(Grand Rapids, MI: Kregel Publications, 2011), 43.
