Literatura profetica si apocaliptica

de Dr. Beniamin Cocar (1955-2017)

INTRODUCERE

I. Definiție – Profet/profeție/profetic
A. Exod. 4:10-17
B. Exod. 7:1-2

1. Un mod al revelației divine

2. Poate fi exprimat într-o varietate de forme literare

3. Își are sursa în Duhul lui Dumnezeu

Literatura profetică este lucrarea profeților, a persoanelor cu daruri profetice. Cei 16 scriitori profeți din Vechiul Testament nu sunt singurii profeți pe care i-a folosit Dumnezeu. Există un număr mare de alții care au rostit cuvinte profetice și le-au scris în diferite forme de literatură, Psalmi, istorie, narațiune, etc.

II. Funcția profetului: Aplicatorul Legământului lui Moise

A. Interpretarea Legii în lumina vremurilor sale

1. Yahweh era suveran peste toată creația
2. Harul lui Yahweh față de poporul lui Israel
3. Obligațiile lui Israel față de Yahweh din Lege
4. El a confruntat națiunea cu blesteme de legământ, avertizarea de judecată pentru neascultare, și promisiuni reînnoite de speranță după judecată

B. Conținutul mesajului – denunță păcatul, judecata declarată, pledarea pentru pocăință, ațintirea pentru ascultare și prezicerea viitorului

III. Interpretarea Profeților

A. Vremurile lor
1. Vremuri politice, militare, economice și social de necrezut de schimbătoare
2. Necredincioșia față de Legământul Mozaic
3. Nestatornicia populațiilor și granițele naționale

B. Planul lui Dumnezeu pentru viitor

Procesul de interpretare al profeției Vechiului Testament:

1. Analiza lexicală/sintetică
2. Analiza contextuală
3. Analiza culturală/istorică
4. Analiza teologică
5. Analiza literară

IV. Apocalipticul

1. O formă de literatură, Apocalipse
2. Idei caracteristice literaturii apocaliptice, un tip de eschatologie
3. O mișcare religioasă care produce literatură apocaliptică

Două tipuri de literatură apocaliptică:

a. Cosmologică – concentrată pe secretele cosmosului și ale cerurilor revelate în alte călătorii din lume
b. Istorico-eschatologică – preocupată cu scopurile lui Dumnezeu în istorie

DANIEL este singura apocalipsă adevărată din Vechiul Testament.

APOCALIPSA este prin excelență apocalipsa (revelația) din Noul Testament.

ISAIA

SCOP: Sub domnia Regelui Ozia, Iuda era foarte prosper (2 Cron. 26), și Israelul sub conducerea lui Ieroboam II își recâștigase teritoriul din vremea Regelui Solomon (2 Regi 14:25, 28). În contrast față de bunăstarea lor materială, relația lor față de Dumnezeu era încă deplorabilă. Dumnezeu l-a chemat pe Isaia în vremea zilelor lui Ahaz și Ezechia pentru a mustra pe Iuda pentru relele lui și de a chema pe popor înapoi la Dumnezeu. Scopul său era: să cheme pe oameni la pocăință în vederea păcatelor lor, și să mângâie rămășița că Dumnezeu va restaura națiunea în țara sa sub Mesia, după captivitatea babiloniană.

CARACTERISTICI: Isaia este cel mai mesianic profet care include multe pasaje despre Hristos: nașterea Sa (7:14; 9:6); divinitatea și măreția Sa (40:12-18; 51:13); locașul Său (9:1-2); caracterul Său (11:1-2); mesajul Său (61:1-2); lucrarea Sa (42:1-7; 49:1-13; 50:4-9; 52:13-53:12); împărăția Sa (2:1-4; 9:6-7; 63:1-6). Isaia accentuează totodată și sfințenia lui Dumnezeu, rămășița neprihănită, precum și credința liniștită și confidentă a celor ce aparțin lui Yahweh așteaptă ziua eliberării. Termenul de „Sfântul lui Israel” este folosit de 30 de ori în carte.

1. Judecata lui Dumnezeu, 1-35

Există un cerc concentric de judecată subliniată. Mișcarea începe prima dată cu Israel, apoi cu națiunile din jur, și conclude cu lumea întreagă ce este judecată.

A. Judecata asupra lui Iuda, 1-12
Capitolul 1 începe cu acuzarea lui Iuda pentru păcatele sale: Rebeliune în versetele 2-9, ritual în 10-20 și nedreptate în 21-31. Fiecare secțiune are păcatul, judecata sa, și speranța binecuvântării care va urma.

Capitolele 2-5 sunt bazate pe teme din capitolul 1. Acuzarea de bază este încălcarea legii Mozaice, deși există o binecuvântare a speranței (2:1-4; 4:2-6). De notat este faptul că binecuvântările promise sunt date deși națiunea păcătuiește. Promisiunile lui Yahweh de a binecuvânta pe cei credincioși au loc chiar dacă judecata imediată vine deoarece păcatul nu-l poate opri promisiunile lui Dumnezeu.

Capitolul 6 este din punct de vedere cronologic fără vreun loc cu privire la viața lui Isaia. Acesta este pentru a ilustra ceea ce ar trebui să facă Israel: să-și mărturisească păcatul său și să se întoarcă la Dumnezeu. El pronunță vai asupra propriului său păcat, este curățit de Yahweh, iar apoi devine slujitorul Său. Lucrarea lui Isaia este una de condamnare și a judecății viitoare, deși o rămășiță va rezulta și va primi promisiunile lui Dumnezeu (6:13).

Capitolele 7-12 continuă tema de demascare a păcatelor lui Israel, anunțarea judecății, și apoi promisiunea de speranță pentru viitor. Judecata imediată va veni din Asiria, însă restaurarea va avea loc într-o vreme viitoare sub domnia lui Mesia (9:2-7, 11-12) (Prințul, 11:1-5; Pacea, 11:6-9; Poporul, 11:10-16; Lauda, 12:1-6. Mântuirea este într-o persoană: Sfântul lui Israel, 12:6).

B. Judecata asupra națiunilor din jur, 13-23
După ce Isaia a demascat păcatele lui Israel, el și-a întors atenția către acele națiuni care îl înconjoară pe Israel. Nici o națiune nu e scutită de judecată, mai ales în privința felului cum au tratat acestea pe Israel. În timp ce majoritatea judecăților incluse în această secțiune se referă la națiunile zilei lui Israel, există aluzii negreșite la judecățile eschatologice ce vor veni, mai ales în privința Babilonului în 13-14.

C. Judecată asupra întregului Pământ, 14-35

a. Judecata și binecuvântarea universală, 24-27
b. Judecata și binecuvântarea specifică, 28-35
c. Rezumarea judecății și a binecuvântării, 34-35

2. Privire istorică, 36-39

**Notă: În acest punct Isaia narează două incidente istorice. Primul descrie eliberarea lui Iuda de armata Asiriană (36-37). A fost credința lui Isaia și a lui Ezechia în timp ce aceștia își vărsau inimile înaintea Domnului în timp ce Acesta îi distrugea pe Asirieni și a prevenit o totală preluare a lui Iuda. Motivul pentru această secțiune este de a arăta că Yahweh va elibera pe Israel oricând se va întoarce la El.

Al doilea eveniment descrie eliberarea lui Ezechia de boală și cercetarea subsecventă a Babilonienilor cu privire la eliberarea de Asiria. Refuzul lui Ezechia de a da lui Dumnezeu slavă a rezultat în mesajul de judecată care avea să vină din mâinile Babilonului.

3. Binecuvântarea lui Dumnezeu, 40-66

**Notă: Legământul Avraamic este încă parte a planului lui Dumnezeu, și El îl va împlini. Cele patru Preziceri ale Servitorului îl descriu pe Cel care va aduce toate binecuvântările. Punctul de vedere este acela al exilului în Babilon. Din perspectiva Noului Testament există încă o viitoare captivitate babiloniană pentru Israel. Două capitole se împart în: eliberarea fizică de Babilon, 40-48; eliberarea spirituală de păcat, 49-57; restaurarea viitoare sub domnia lui Mesia, 58-66.

A. Mângâierea Ierusalimului, 40-48
B. Mântuirea Ierusalimului, 49-57
C. Slava Ierusalimului, 58-66

IEREMIA

SCOP: Ieremia a predicat împărăției din sud a lui Iuda în timpul trezirii lui Iosia și în apostazia celor patru regi care au urmat după Iosia, care au fost la tron în 640 î. Hr., și în 632 î. Hr. el a început să caute pe Domnul (2 Cron. 34:3).

Cu patru ani mai târziu (628 î. Hr.) el a început curățarea altarelor idolatre din Iuda și reforma începea să ia formă (2 Cron. 34:3-7). După un an (627 î. Hr.) Dumnezeu l-a chemat pe Ieremia în lucrare (1:1), și în 622 î. Hr. legea a fost găsită în templu și trezirea a prins forma deplină. Reforma a fost de scurtă durată, totuși, Iosia a fost ucis în 609 î. Hr. de mâinile Faraonului Necondiționată din Egipt. Următorii patru regi au căzut în idolatrie, și aceștia au căutat la rândul lor ajutorul Egiptului împotriva Babilonului.

De asemenea, în această vreme a existat o luptă pe trei căi pentru supremația lumii intre Egipt, Asiria și Babilon.

Deoarece Iuda a persistat în idolatrie și și-a bazat ajutorul pe Egipt, Yahweh a vorbit prin Ieremia că națiunea va merge în captivitate în Babilon pentru 70 de ani (Ier. 25, 29). El i-a chemat pe oameni să se supună jugului Babilonian ca parte a disciplinei din mâna lui Yahweh și să se bazeze pe promisiunea lui Dumnezeu de a-i elibera în viitor (Ieremia 30:1-3). Scopul lui Ieremia a fost de a demonstra că motivul pentru captivitatea Babiloniană a fost respingerea lui Iuda față de lege și să încurajeze rămășița că o zi de binecuvântări viitoare avea să vină.

1. Introducere, 1:1-19
Yahweh l-a confruntat pe Ieremia cu faptul că l-a numit în mod personal de a duce mesajul de judecată către casa rebelă a lui Iuda (1:4-10).

2. Profețiile către Israel, 2:12-45:5

A. Cele unsprezece mesaje cu privire la păcatul lui Iuda și pedeapsa inevitabilă, 2:1-25:38
B. Problemele lui Ieremia, 26-29
C. Profețiile restaurării viitoare, 30-33
D. Profețiile centrate cu privire la căderea Ierusalimului, 34-35

3. Profeții către neamuri, 46-51

4. Anexă la căderea Ierusalimului, 52

PLÂNGERILE LUI IEREMIA

SCOP: Ocazia acestei cărți a fost distrugerea Ierusalimului și a templului de către armata Babiloniană în 586 î. Hr. Aceasta este o plângere profetică și autorul vrea să motiveze pe popor să se pocăiască prin a arăta că ororile captivității erau un rezultat direct al ruperii legământului.

1. Suferințele lui Ieremia, 1
2. Mânia lui Dumnezeu, 2
3. Supărarea lui Ieremia, 3
4. Chinul Ierusalimului, 4
5. Mijlocirea Ierusalimului, 5

LECȚII DIN PLÂNGERI:

a. Dumnezeu desemnează disciplina pentru a determina pe credincios să se maturizeze în umblarea sa cu Domnul, 3:18-38.
b. Când circumstanțele sunt cele mai palide, legământul lui Dumnezeu de dragoste este cel mai luminat.
c. Suferința și atitudinea față de aceasta.
d. Speranța/încrederea.
e. Mila lui Dumnezeu.

EZECHIEL

SCOP: Cartea a fost adresată casei lui Israel (2:3; 3:1) și în special celor ce trăiesc în Babilon (3:11; 11:25). (Trebuie de notat faptul că deși se spune despre Iuda că a fost luat captiv în Babilon aceasta includea o rămășiță din toate triburile lui Israel. Câțiva din toate triburile din nord au scăpat în Iuda când domnia s-a împărțit în anul 931 î. Hr. [2 Cron. 11:13-17].) Yahweh l-a chemat să vorbească „casei răzvrătite a lui Israel” (2:3), și mânia lui Dumnezeu era un semn pentru ei (5:13). Mesajul lui Ezechiel a fost de a ține înaintea exilurilor motivele pentru care îi pedepsea pe ei și să susțină rămășița credincioasă cu privire la restaurarea și binecuvântarea viitoare a națiunii (14:21-23).

ELEMENTE CHEIE: Ezechiel accentuează slava lui Dumnezeu. El a înregistrat plecarea slavei lui Dumnezeu din templu, judecata templului, și restaurarea templului și revenirea slavei lui Dumnezeu. Fraza „slava Domnului” este folosit de 17 ori.

Ezechiel a utilizat de asemenea fraza „ca ei să știe că eu sunt Domnul” de cel puțin 17 ori.

PASAJE CHEIE: 8-11, 40-48

1. Judecata asupra lui Iuda, 1-24

A. Viziunea lui Dumnezeu și împuternicirea profetului, 1-3
B. Profețiile despre Iuda, 4-24

2. Judecata asupra națiunilor, 25-32

3. Binecuvântările pentru Israel, 33-48

VALORI TEOLOGICE DIN EZECHIEL:

1. Natura lui Dumnezeu
a. sfințenie
b. neprihănire
c. suveranitate
d. judecată
e. milă

2. Scopul și natura judecății lui Dumnezeu
a. pedeapsa
b. corectarea
c. restaurarea

3. Responsabilitatea individuală
a. fiecare membru al societății era responsabil pentru soarta lui Iuda
b. Dumnezeu căuta „un om”

4. Istoria etică, religioasă și morală a lui Israel
a. alegerea
b. binecuvântările
c. responsabilitățile

5. Natura restaurării lui Israel și închinarea milenară
a. oasele uscate
b. restaurarea imediată
c. restaurarea viitoare
d. „Rămășița”
e. templul milenar

DANIEL

SCOP: Odată cu distrugerea templului vremea neamurilor a fost introdusă. Din moment ce Israel nu mai era un stat independent cu un rege Davidic pe tron, exilurile aveau să fie în mod natural cercetarea dacă promisiunile lui Dumnezeu au eșuat (adică, părțile din legământul Avraamic). Daniel arată că promisiunile lui Dumnezeu vor fi împlinite, și că El va restaura pe Israel către țara sa și regele ei de drept va domni.

El scrie pentru a încuraja pe cei din exil să rămână credincioși lui Yahweh în timp ce vremea neamurilor își are cursul ei, și să arate relația lui Israel față de puterile lumii și eliberarea ultimă din aceste puteri.

Trei lucruri lipsesc:
1. slava lui Dumnezeu (prezența Sa)
2. regele (reprezentantul puterii lui Dumnezeu peste națiune)
3. chivotul (locul de împăcare)

1. Introducere, 1:1-21

2. Națiunile neamurilor, 2:1-7:28

3. Națiunea lui Israel din timpul neamurilor, 8:1-12:13

VALORI TEOLOGICE:

1. Suveranitatea lui Dumnezeu
2. Puterea rugăciunii
3. Puterea de dedicație față de Dumnezeu
4. Planul de răscumpărare al lui Dumnezeu
5. Harul lui Dumnezeu.

PROFEȚII MICI

INTRODUCERE
Ultimele 12 cărți din Vechiul Testament le numim „profeții mici”.

De ce acest nume?
Acești 12 bărbați ai lui Dumnezeu care au scris aceste lucrări nu erau „profeți mici”. Dumnezeu i-a chemat, El i-a uns, și ei au transmis mesajul lui Dumnezeu către generația lor, și impactul nu a fost minor. De ce acest nume? Profețiile care le-au rostit sunt mai scurte în comparație cu „profeții mari”, Isaia, Ieremia, Ezechiel și Daniel. Astfel, numele se relatează doar față de extinderea scrierilor.

Cine au fost acești profeți?
Păstori, un crescător de smochini, Amos 7:14; profeți, Habacuc 1:1; Hagai 1:1; Zaharia 1:1; prinț, Țefania 1:1; bărbați cărora Dumnezeu le-a trimis cuvântul Său și aceștia l-au transmis poporului Său.

Când au trăit aceștia?
Secolul nouă: Obadia și Ioel.
Secolul opt: Osea, Amos, Mica și Iona.
Secolul șapte: Naum, Țefania și Habacuc.
Post-exilic: Hagai, Zaharia și Maleahi.

Vremurile acestor profeți au fost turbulente și violente. Câteva din scrierile lor s-au adresat națiunilor din jurul lui Iuda și Israel – Obadia, Amos, Iona. Dumnezeu i-a trimis ca să întoarcă pe oameni înapoi la Dumnezeu, să-i îndemne pe oameni să asculte legea lui Dumnezeu.

Iuda și Israel se depărtaseră de legea lui Dumnezeu, și acești profeți erau predicatorii zilei care rosteau cuvântul lui Dumnezeu, și prezentau planul lui Dumnezeu pentru viitor – Ioel, Zaharia, Maleahi.

OSEA

I. PROFETUL
Osea era fiul lui Beeri (Osea 1:1). Nimic altceva nu este menționat în carte despre trecutul acestui profet. În vederea căsătoriei lui Osea, acest profet a fost ascultători față de voia lui Dumnezeu, indiferent unde ducea aceasta. Osea a fost într-adevăr o persoană matură spiritual.

II. DATA
Osea se auto-datează. El a slujit în timpul domniei lui Ieroboam al doilea (rege al lui Israel, 1:1); Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia (regi ai lui Iuda). Ieroboam al doilea a murit în 753 î. Hr., și Ozia a început să domnească în 767 î. Hr., vremea începutului lucrării lui Osea este undeva între aceste două date, probabil în jurul lui 760 î. Hr. El și-a continuat lucrarea cel puțin până la începutul domniei singure a lui Ezechia, în anul 715 î. Hr. Durata lucrării lui Osea este de circa 40-50 de ani; unii dau lui Osea în jur de 70-80 de ani de activitate.

De ce se auto-datează Osea prin domnia regilor lui Iuda, deși în mod clar el a fost un profet al lui Israel? Osea, precum alți profeți, a recunoscut pe regii lui Iuda ca moștenitorii cu adevărat legitimi ai lui David. Al doilea motiv ar putea fi faptul că regii lui Israel, după Ieroboam al doilea, au fost de scurtă durată.

III. FUNDALUL ISTORIC
Fundalul istoric pentru începutul lucrării lui Osea stă în domnia puternică a lui Ieroboam al doilea (793-753). Acesta era al treilea urmaș succesiv al dinastiei Iehu și a fost unul din cei mai capabili domnitori ai lui Israel (2 Regi 14:25; 1 Regi 8:65; 2 Regi 14:28). Ziua de prosperitate (2 Cron. 26:10) nu a adus trăirea sfântă în țara lui Dumnezeu, ci trăirea luxurioasă a dus la condiții păcătoase. Osea avea așa multe de spus cu privire la păcatul în jurul căruia se găsea acesta. Prin câștigul necinstit și cântarele false cei puternici profitau în urma celor slabi (Osea 12:7-8=. Condițiile religioase nu erau mai bune. Ei tot practicau închinarea la vițel, prostituția scară, și alte ritualuri păgâne din vreme lucrării lui Osea (2:8; 11:2; 3:1; 4:10-18). După domnia lui Ieroboam al doilea, declinul lui Israel a fost abrupt. În 31 de ani scurți, Asirienii au luat în captivitate Împărăția Nordică (722 î. Hr.).

IV. SCHIȚA

I. Adresare, 1:1
A. Autor
B. Data istorică

II. Paralela necredincioșiei: Gomer/Israel, 1:2-3:5
A. Căsătoria lui Osea cu Gomer, 1:2-9
1. Căsătoria lui Osea: necredincioșia lui Israel, 1:2-3a
2. Copiii lui Osea: judecata lui Israel, 1:3b-9
*** Simbolismul inversat: o zi de speranță, 1:10-2:1

B. Restaurarea prin pedeapsă, 2:2-23
1. Israel: soția adulteră; judecata, 2:2-13
2. Restaurarea lui Israel, 2:14-23

C. Restaurarea căsătoriei lui Osea, 3:1-15
1. Porunca divină, 3:1
2. Răspunsul ascultător, 3:2-3
3. Explicare a ilustratei, 3:4-5

III. Mesajul lui Osea: Judecata și restaurarea lui Israel, 4:1-14:9
A. Cazul Domnului împotriva lui Israel, 4:1-6:1

1. Vina lui Israel expusă, 4:1-19
a. inculparea generală, 4:1-4
b. păcatele preoților, 4:5-11a
c. păcatele poporului, 4:11b-19

2. Judecarea lui Israel anunțată, 5:1-14
a. o avertizare către preot, popor, rege, 5:1-7
b. o avertizare către Efraim și Iuda, 5:8-14

3. Restaurarea lui Israel anticipată, 5:16-6:3

B. Cazul Domnului împotriva lui Israel elaborat, 6:4-11:1

1. Vina lui Israel și pedeapsa, 6:4-8:14
a. acuzarea generală: 6:4-11
b. politicile distructive domestice/străine, 7:1-16
c. pedeapsa anunțată, 8:1-14

2. Vina lui Israel și pedeapsa redeclarată, 9:1-11:7
a. apropierea captivității asiriene, 9:1-9
b. slava pieritoare a lui Israel, 9:10-17
c. vina și venirea judecății, 10:1-8
d. păcatul și pedeapsa, 10:9-15
e. dragostea lui Dumnezeu/rebeliunea lui Israel, 11:1-7

3. Compasiunea Domnului

C. Cazul Domnului împotriva lui Israel concluzionat, 11:12-14:9

1. O acuzare concluzivă, 11:12-13:16
a. nebunia lui Israel, 11:12-12:14
b. căderea lui Israel în păcat, 13:1-6

2. Un îndemn de încheiere, 14:1-9

IOEL

I. PROFETUL
Ioel era fiul lui Petuel, 1:1. Nu se cunoaște mai nimic despre viața sa personală. Numele său înseamnă „Yahweh este Dumnezeu”. El era un om de vitalitate și maturitate spirituală. Un dornic distingător al vremurilor, el a transmis mesajul lui dumnezeu poporului lui Iuda într-un stil viu și pasionat, cu o precizie și originalitate de gândire ce a slujit drept sursă veritabilă din care multe pietre profetice de temelie au fost cioplite.

II. DATA
Ioel nu își datează lucrarea sa, și nu se poate aduna nici o dată din cartea sa. Acesta probabil a fost unul din cei mai timpurii profeți minori, însă există propunători pentru o dată post-exilică a lui Ioel. Lipsa menționării marilor puteri ale Asiriei, Babilonului și a Persiei ca dușmani ai lui Iuda este semnificativă și poate fi explicată prin faptul că Asiria era într-un declin în putere de la moartea lui Adad-nirari al 3lea (782 î. Hr.) până la accesiunea lui Tiglat-pileser al 3lea (745 î. Hr.).

Poziția lui Ioel printre profeți mici datați Osea, Amos și Iona argumentează pentru o dată din secolul al optulea. Referința la Tir și Sidon laolaltă ar putea indica la scurta lor unitate politică din partea timpurie a secolului ai optulea î. Hr.

III. OCAZIA ȘI SCOPUL
O plagă de lăcuste a ruinat toată recolta lui Iuda. În aceste circumstanțe catastrofice Ioel a văzut judecata lui Dumnezeu asupra lui Iuda. Dumnezeu a fost așa de bun față de Iuda în timpul domniei lui Ozia, însă poporul a luat cu ușurătate pe Dumnezeu și binecuvântările Sale. Credința degenerase într-un formalism gol și viețile lor au dus la decadență morală.

IV. SCHIȚA
„Ziua Domnului”
I. Instrucțiunile prezente ale lui Ioel: Bazat pe plaga cu lăcuste, 1:1-2:27

A. Ocazia pentru scrisoare: plaga lăcustelor, 1:1-4

1. Scriitorul: Ioel, fiul lui Petuel, 1:1
2. Universalitatea mesajului, 1:2-3
3. „Asaltul” lăcustelor, 1:4

B. Instrucțiunile: bazat pe plaga lăcustelor, 1:5-2:27

1. O chemare la pocăință în lumina crizei prezente, 1:5-13
a. căutătorii de plăcere sunt avertizați, 1:5-10, „să se trezească și să plângă”
b. fermierii sunt avertizați, 1:11-12, „să fie rușinați”
c. preoții sunt avertizați, 1:12, „plângeți, o lucrători ai altarului”

2. O chemare la rugăciune și post, 1:14-20
a. bătrânii/toți locuitorii chemați la rugăciune, 1:14
b. motivul chemării, 1:15-20, „ziua Domnului”
c. Dumnezeu, speranța tuturor, 1:19-20

3. Avertizări în conflictul care vine, 2:1-27
a. Apelul lui Ioel la veghere, 2:1-11
– sunați din trâmbiță, v. 1a
– sunați alarma, v. 1b
– ziua Domnului, v. 1c
– descrierea zilei, v. 2a
b. venirea armatei, 2b-11
c. revenirea la Domnul, 12-27
– întoarcere cu toată inima, v. 12a
– întoarcere la Domnul cu post, plâns și jale, v. 12b
– frângerea inimii, umilire, v. 13a
– caracterul lui Dumnezeu, v. 13b-14
– strigătul celor credincioși, v. 15-17
– răspunsul lui Dumnezeu, v. 18-27

II. Scopul viitor al lui Dumnezeu: planul eschatologic, 2:28-3:21

A. Promisiunea proviziei Sale personale, 2:28-32

1. Revărsarea Duhului, 2:28-29
2. Ziua Domnului, 2:30-31
3. Desfășurarea mântuirii, 2:32

B. Triumful final al lui Dumnezeu, 3:1-21

1. Necazul, 3:1-17
a. judecata este iminentă, 3:1-8
– baza sa, v. 1-3
– execuția sa, v. 4-8
b. provocarea este judecata, 3:9-17
– chemarea la judecată, 3:9-12
– blestemul judecății, 3:13-17
2. Mileniul, 3:18-21
a. abundență, v. 18a
b. binecuvântări, v. 18b.
c. dușmanii vor fi pedepsiți, v. 19
d. destinul veșnic, v. 20-21

AMOS

PROFETUL
Biblia nu oferă multă informație despre Amos, doar faptul că era din Tecoa, 1:1; un păstor de oi, 1:1; 7:14-15. El creștea și smochini, 7:15. Dar el era un predicator al Cuvântului lui Dumnezeu, a fost chemat să fie profet în zilele întunecate în care a trăit.

DATA
Amos datează lucrarea sa profetică în mare parte precum Osea. Amos spune că aceasta a avut loc în timpul domniei lui Ieroboam al doilea, rege al lui Israel, Ozia, rege al lui Iuda, doi dintre regii menționați de Osea. Lucrarea sa poate fi localizată intre 767 și 753 î. Hr.

OCAZIA ȘI SCOPUL
Produsul moral și etic al lui Israel se deteriora rapid la finalul domniei lui Ieroboam. Baalismul, nedreptatea socială, încălcările drepturilor omului, religiozitatea superficială, erau larga răspândite în timpul zilelor lui Amos. Luxul rampant și indulgența de sine erau în mod clar prezente, 1:6șu; 4:11șu; 5:10șu; 6:1șu; 8:4șu. Exploatarea săracilor avea loc în cadrul țării 2:6; 3:10; 4:1; 5:11; 8:4-6. Justiția era strâmbată.

Dumnezeu l-a chemat pe Amos din Iuda că meargă în Împărăția din Nord și să profețească, 7:14-15. Ascultător față de chemarea lui Dumnezeu, acest laic merge și proclamă tema sa, „dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, și neprihănirea ca un pârâu care nu seacă niciodată”, 5:24.

SCHIȚA
I. Adresare, 1:1
1. Profetul
2. Timpul său

II. Introducere, 1,2
1. Dumnezeu vorbește
2. Reacția naturii

III. Predicile profetice, 1:3-6:14

A. Dumnezeu identifică și condamnă tot păcatul uman, 1:3-2:16
1. Toate națiunile sunt vinovate: Siria, Filistia, Tir, Edom, Amon, Moab, 1:3-2:3
2. Iuda a respins legea lui Dumnezeu, 2:4-5
3. Israel a respins dragostea lui Dumnezeu, 2:6-16

B. Dumnezeu condamnă religia goală, 3:1-5
1. Privilegiul de a fi iubit de Dumnezeu aduce responsabilitate, 3:1-2
2. Dumnezeu revelează scopurile Sale poporului Său, 3:3-8
3. Dumnezeu folosește agenți istorici în judecata Sa, 3:9-12
4. Centrele de religie goală și bolnave după prosperitate vor cădea, 3:13-15

C. Dragostea lui Dumnezeu confruntă poporul Său neascultător în judecată, 4:1-13
1. Femeia răsfățată din Samaria, 4:1-3, dorința nesătulă duce la păcat
2. Închinarea păcătoasă/închinarea goală este păcat, 4:4-5
3. O privire la trecut, 4:6-11
4. Poporul rebel al lui Dumnezeu se confruntă cu El, 4:12-13

D. Dumnezeu cheamă poporul Său să practice dreptatea și neprihănirea, 5:1-27
1. O plângere pentru Israelul căzut, 5:1-3
2. Căutarea valorilor adevărate, 5:4-17 (căutarea lui Dumnezeu)
3. Judecata lui Dumnezeu – ziua Domnului, 5:18-20
4. Neprihănirea practică este cererea ultimă a lui Dumnezeu de la poporul Său, 5:21-27

E. Falsa securitatea în tăria națională duce la căderea ultimă, 6:1-14
1. O avertizare pentru cei complăcuți, 6:1-7
2. Mândria înaintea căderii, 6:8-11
3. Un aspru paradox, 6:12-14

IV. Viziunile: A-l vedea pe Dumnezeu în mod adecvat revelează atât judecata cât și mila Sa, 7:1-9:15

A. Dumnezeu extinde milă ca răspuns la mijlocirea serioasă, 7:1-6

B. Confruntarea ultimă cu Dumnezeu nu poate fi scăpată, 7:7-9

C. O vedere corectă a lui Dumnezeu aduce toate celelalte în perspectivă, 7:10-17
1. O vedere fală a naturii mesajului lui Dumnezeu duce la decizii greșite, 7:1-13
2. O persoană transformată de o viziune a lui Dumnezeu îi vede pe oameni și lucrurile așa cum sunt ele de fapt, 7:14-17

D. Consecințele finale ale păcatului oferă judecată fără speranță, 8:1-9:4
1. O religie răscoaptă, putredă este fără valoare, 8:1-3
2. Observarea fără sens a ritualului fără sens lasă moralitatea noastră neafectată, 8:4-6
3. Judecata finală a lui Dumnezeu este o vedere oribilă, 8:7-9:4

E. Mila lui Dumnezeu poate fi văzută dincolo de judecata Sa, 9:5-15
1. Dumnezeu este suveran peste tot universul, 9:5-6
2. Mila lui Dumnezeu încă oferă speranță dincolo de judecata temporală, 9:7-10
3. Scopul ultim al lui Dumnezeu de bine pentru poporul Său va fi împlinit, 9:11-15

OBADIA

PROFETUL
Nu se cunoaște nimic despre autorul cele mai scurte cărți din Vechiul Testament. Cel puțin 12 bărbați au fost numiți Obadia (1 Cron. 12:9; 1 Regi 18:3; 2 Cron. 34:12; Ezra 8:9). Nici unul dintre aceștia nu poate fi identificat cu autorul celor 21 de versete.

DATA
Trei date sunt propuse:
A. 848-841 î. Hr. în domnia lui Ioram
B. 731-715 î. Hr. în domnia lui Ahaz
C. 586 î. Hr. la scurtă vreme după distrugerea Ierusalimului de către Babilonieni

Data timpurie este preferabilă pentru următoarele motive:
1. Forma verbelor ebraice din versetele 12-14, „să nu…” avertiza pe Edom împotriva facerii din nou a ceea ce a mai făcut. Dacă Ierusalimul era deja distrus, aceste porunci nu ar fi avut nici un înțeles.
2. Versetul 14 se referă la poporul „fugitiv” care a scăpat din Ierusalim, dar când Babilonul a capturat Ierusalimul, nici unul din oraș nu a scăpat, cu excepția regelui Zedechia și câțiva cu el, însă ei au fost capturați curând.
3. Obadia nu a făcut nici o mențiune la distrugerea completă a orașului Ierusalim, sau la arderea templului și caselor, ori la distrugerea zidului său.
4. Rebeliunea lui Edom împotriva lui Iuda din zilele lui Ioram, 2 Regi 8:20-22, pot să fi avut loc în vremea când Filistenii și Arabienii au atacat Ierusalimul, 2 Cron. 21:16-17.

OCAZIA ȘI SCOPUL
Animozitatea dintre edomiți și israeliți este unul din cele mai vechi exemple de discordie în relațiile umane. Conflictul a început cu o luptă intre Iacov și Esau în pântecul mamei lor, Rebeca, Geneza 25:21-26. Conflictul s-a dezvoltat mai târziu, Geneza 25:25; 30. În Numeri 20:14-21, Edom nu a permis israeliților să treacă prin țara lor. Dumnezeu i-a spus lui Israel să nu-l urască pe Edom, Deuteronom 23:7. Ostilitatea s-a dezvoltat și continuat pentru secole, Ezec. 35:5. Saul, David, Ioab și Solomon au avut probleme cu fiii lui Edom, 1 Sam 14:47; 2 Samuel 8:13-14; 1 Regi 11:16, 17-22.

SCHIȚA
I. Distrugerea lui Edom, 1-9

A. Chemarea către națiuni de a distruge Edomul, v. 1

B. Profeția distrugerii Edomului, v. 2-9
1. mândria lui Edom să fie înjosită, v. 2-4
2. bogăția lui Edom să fie prădată, v. 5-7
3. oamenii din Edom să fie uciși, v. 8-9

II. Crimele Edomului v. 10-14

A. Violări în atitudini, v. 10-12
B. Violări în acțiuni, v. 13-14

III. Judecata lui Dumnezeu asupra dușmanilor lui Israel, v. 15-16

IV. Binecuvântările lui Dumnezeu asupra Israelului, 17-21

A. Eliberarea Israelului, v. 17-18
B. Conturarea teritoriilor lui Israel, v. 19-29
C. Stabilirea împărăției Domnului, v. 21

IONA

PROFETUL
Iona era fiul lui Amitai, din Gat Hefer în Galieea, 2 Regi 14:25; Iosua 19:13. Profetul era un evreu tare patriotic, a refuzat să predice unui popor care va distruge propriul lui popor. Încăpățânat, dar gata să accepte blama, încet la pocăință dar autentic în regretul său. Biblia nu ne spune despre finalul vieții sau lucrării lui Iona. Hristos s-a referit la lucrarea lui Iona, Matei 12:41; Luca 11:32.

DATA
Cartea lui Iona relatează evenimente din domnia lui Ieroboam al doilea, 793-753 î. Hr. Iona a scris scrisoarea în partea timpurie a domniei lui Ieroboam.

OCAZIA ȘI SCOPUL
1. Istoric
2. Parabolic

Iona nu a fost trimis să predice monoteismul Asirienilor, ci să aducă de asemenea și un mesaj către Împărăția Nordului.
A. Grija lui Dumnezeu pentru oamenii națiunilor.
B. Suveranitatea lui Dumnezeu, Iona 2:9.
C. Răspunsul lui Ninive era o mustrare față de națiunea păcătoasă a Israelului lui Dumnezeu.
D. Iona era un simbol pentru Israel față de neascultarea sa către Dumnezeu

SCHIȚA
I. Neascultarea lui Iona, 1-2

A. Mandatul profetului, 1:1-2

B. Neascultarea profetului, 1:3

C. Consecințele neascultării profetului, 1:4-2:10
1. Marele vânt, 1:4-16
2. Marele pește, 1:17-2:10

II. Ascultarea profetului 3-4

A. Re-mandatarea profetului, 3:1-2

B. Ascultarea profetului, 3:3-4

C. Convertirea Ninivenilor, 3:5-10
1. Răspunsul oamenilor, 3:5
2. Răspunsul regelui, 3:6-9
3. Răspunsul lui Dumnezeu, 3:10

D. Întristarea profetului, 4
1. Nemulțumirea lui Iona, 4:1-5
2. Explicația lui Dumnezeu, 4:6-11

MICA

PROFETUL
Numele lui Mica era mai degrabă unul din Israelul antic. Cel puțin nouă indivizi diferiți sunt numiți Mica sau Micaia în Vechiul Testament: Judecători 17-18; 1 Cron. 5:5; 8:34; 2 Sam 9:12; 1 Cron. 9:15; 23:20; 2 Cron: 34:20; 1 Regi 22:8; Neem. 10:11; Mica 1:1; Ieremia 26:18. Numele lui înseamnă „cine este ca Yahweh”. Pentru Mica, Dumnezeu era incomparabil, Mica 7:18.

DATA
Mica a fost un contemporan al lui Isaia, probabil cu câțiva ani mai tânăr. El își datează lucrarea sa din domnia lui Iotam, Ahaz și Ezechia, 1:1. Anii 735-710 î. Hr. sunt probabili pentru vremea sa.

OCAZIA ȘI SCOPUL
Precum contemporanul său Isaia, Mica a profețit despre distrugerea Asiriană a Împărăției Nordului și înfrângerea din urmă a Împărăției Sudului de către Babilonieni. Cartea are trei mesaje, arătând că Iuda era la fel de vinovat ca Israelul. Și ei aveau să fie disciplinați de Dumnezeu.

SCHIȚĂ
I. Primul mesaj: Judecata care vine, 1-2

A. Introducere, 1:1

B. Prezicerea judecății viitoare, 1:2-7

C. Plâns pentru popor, 1:8-16
1. Plângerea profetului, 1:8-9
2. Chemarea lui Mica pentru ca și alți să plângă, 1:10-16

D. Păcatele lui Iuda, 2:1-11
1. Păcatele poporului, 2:1-5
2. Păcatele profeților falși, 2:6-11

E. Prezicerea re-adunării viitoare, 2:12-13

II. Al doilea mesaj: Binecuvântarea va urma judecata, 3-5

A. Judecata liderilor națiunii, 3
1. Judecata conducătorilor, 3:1-4
2. Profeții falși, 3:5-8
3. Liderii naivi, 3:9-12

B. Binecuvântarea Împărăției pentru națiune, 4-5
1. Caracteristici ale Împărăției, 4:1-8
2. Evenimente ce preced Împărăția, 4:9-5:1
3. Conducătorul Împărăției Mesianice, 5:2-15

III. Al treilea mesaj: O acuzare de păcat și o promisiune de binecuvântare, 6-7

A. O acuzare din partea Domnului, 6:1-5

B. Răspunsul lui Mica pentru națiune, 6:6-8

C. Judecata lui Dumnezeu datorită păcatului, 6:9-16
1. Păcatele, 6:9-12
2. Pedeapsa, 6:13-16

D. Mica pledează cu Domnul, 7
1. Vaietele lui Mica asupra păcatului națiunii, 7:1-6
2. Încrederea și confidența lui Mica în Domnul, 7:7-13
3. Rugăciunea lui Mica, 7:14
4. Promisiunea lui Dumnezeu 7:15-17
5. Dumnezeu este unic, 7:18-20

NAUM

PROFETUL
Foarte puțin se cunoaște despre viața lui Naum. Numele lui apare doar o dată în Biblie (în adresările către cartea sa), Luca 3:25. Naum este numit un Elcoșit, care înseamnă că locuința lui era Elcoș. Locația lui Elcoș nu este cunoscută. Diferite tradiții au apărut, totuși, în privința locației sale. Capernaum, „satul lui Naum”, a fost asociat cu profetul, și e posibil că Naum era prin satul malului de nord al Galileii, dar el a slujit în Iuda, probabil în Beit-Jebrin, nu departe de Moreșet.

DATA
Două evenimente descrise în carte ne ajută să determinăm data lui Naum:
1. Distrugerea lui No-Amon (Tebes), în 663 î. Hr. de către Asirianul Așurbanipal, 3:8-10
2. Căderea lui Ninive, încă un eveniment viitor, care a avut loc în 612 î. Hr., așa că lucrarea lui Naum este undeva intre aceste date.

SCOPUL ȘI OCAZIA
Manase (697-642 î. Hr.) era fiul lui Ezechia, și el a domnit 55 de ani, cel mai mult dintre oricare rege al lui Iuda sau Israel. El nu l-a urmat pe tatăl său evlavios, și a reintrodus idolatria în țară, 2 Regi 21:9. Situația spirituală a fost critică; toate practicile păgâne ale națiunilor din jurul lui Iuda au fost introduse de Manase, iar cei ce încercau să protesteze erau omorâți. Asiria era la culmea puterii ei. „Pocăința celor din Ninive” a fost de scurtă durată. Asiria era mândră, și în 722, frica lui Iona a devenit realitate, Sargon al doilea a cucerit și distrus Samaria și a luat cele 10 triburi din nord în captivitate. În vremea lui Naum (660-640 î. Hr.), nimeni nu putea visa că Asiria va fi distrusă. Nici un uman nu-și putea imagina pe Asiria zdrobită, însă Cel care are ultimul cuvânt, Yahweh, l-a inspirat pe Naum să prezică căderea lui Ninive. Naum a profețit despre distrugerea de negândit a marelui oraș.

SCHIȚĂ
Adresare, 1:1

I. Un psalm al maiestății lui Dumnezeu/Certitudinea judecății lui Dumnezeu asupra lui Ninive, 1:2-15

A. Mânia lui Dumnezeu avea să fie extinsă asupra lui Ninive și bunătatea Sa față de ai Săi, 1:2-8
a. Yahweh este un Dumnezeu gelos, 1:2-3a
b. Yahweh este Dumnezeul Creației, 1:3b-5
c. Yahweh este un Dumnezeu al dragostei și al judecății, 1:6-8

B. Complotul lui Ninive împotriva Domnului ajunge la un final, 1:9-11
a. zădărnicia complotului împotriva lui Dumnezeu, 1:9
b. distrugerea bruscă a dușmanilor lui Dumnezeu, 1:10-11

C. Mizeria lui Iuda se încheie datorită distrugerii lui Ninive, 1:12-15

II. Descrierea distrugerii lui Ninive, 2:1-13

A. Atacul, 2:1-6
a. avertizare și promisiune, 2:1-2
b. atacul, 2:3-6

B. Înfrângerea și prădarea, 2:7-13
a. o apărare eșuată, 2:7-10
b. judecata din partea Domnului, 2:11-13

III. Motivul pentru judecata lui Dumnezeu asupra lui Ninive, 3:1-19

A. Violența și prefăcătoria ei care a dus la rușine, 3:1-7
B. Ceea ce semeni aceea vei secera, 3:8-11
C. Eforturile ei de apărare sunt inutile

HABACUC

PROFETUL
Nu se cunosc prea multe despre profetul Habacuc. Biblia înregistrează simplu numele său și a lucrării sale, 1:1. El era bine educat, profund de senzitiv, iar în stilul său literar era la fel de mult ca un poet pe cât era un profet. Mai presus de toate, el era slujitorul ales de Dumnezeu care a scris una dintre cele mai penetrante cărți ale Vechiului Testament.

DATA
Este general acceptat faptul că referința la Babilonieni în 1:6 plasează cartea în cadrul secolului al 7 î. Hr. O mai precisă datare a profeției a provocat controversă. Datele propuse cad în trei perioade de timp:
1. Domnia lui Manase, 697-642
2. Domnia lui Iosia, 640-609
3. Domnia lui Ioiachim, 609-598

Cea mai probabilă dată cade intre 606 și 604 î. Hr., undeva în jurul victoriei Babilonului în lupta de la Carchemiș, 605 î. Hr.

SCOPUL ȘI OCAZIA
Habacuc a scris într-o vreme de criză internațională și corupție națională. Planeta Pământ devenise un loc de învălmășeală crescută, împărăția lui Iuda se apropia de soarta sa finală, și un imperiu violent, rău, a fost ales să împlinească judecățile lui Dumnezeu. Toate aceste tensiuni l-au dus pe Habacuc în punctul de a întreba, „De ce toată această nedreptate? De ce prosperă oamenii răi? De ce suferă cei neprihăniți? De ce admite Dumnezeu toată această mizerie?” (Habacuc 1:3, 13). Habacuc este o carte unică. Spre deosebire de alți profeți care au declarat mesajul lui Dumnezeu către popor, Habacuc dialoga cu Dumnezeu cu privire la popor. Majoritatea profeților Vechiului Testament au proclamat judecata divină. Acest profet a pledat pentru judecata divină. În contrast cu acuzarea tipică, această mică carte înregistrează o succesiune intrigantă dintre un profet nedumerit și Făcătorul său. Perspectiva lui Iuda era sinistră și teroarea solicitată făcea apel la încredere. Temerile lui Habacuc au fost rezolvate în confidență și credință. Aceasta este inima mesajului lui Habacuc: „Cel neprihănit va trăi prin credința sa”, 2:4.

SCHIȚA
I. Un dialog cu Dumnezeu, 1:1-17

A. Extenuarea lui Habacuc, 1:1-4
1. De ce este Dumnezeu indiferent față de mijlocire? 1:1-2
2. De ce Dumnezeu este insensibil față de păcat și suferință? 1:3-4

B. Dezvăluirea lui Dumnezeu, 1:5-11
1. Intenția lui Dumnezeu de a disciplina, 1:5
2. Instrumentul lui Dumnezeu de disciplină, 1:6-11

C. Perplexitatea lui Habacuc, 1:12-17
1. De ce ar folosi Dumnezeu un popor al nelegiuirii? 1:12-13
2. De ce ar susține Dumnezeu un popor al nedreptății? 1:14-15
3. De ce ar scuza Dumnezeu un popor al idolatriei? 1:16-17

II. Un bocet de la Dumnezeu – Babilonul va fi distrus, 2:1-20

A. Anticiparea lui Habacuc, 2:1

B. Prevenirea lui Dumnezeu, 2:2-5
1. Revelația clară a lui Dumnezeu, 2:2
2. Revelația certă a lui Dumnezeu, 2:3
3. Revelația condamnatoare a lui Dumnezeu, 2:4-5

C. Comentariul profetului, 2:6-20
1. Vai pentru intimidare, 2:6-8
2. Vai pentru exces, 2:9-11
3. Vai pentru ticăloșie, 2:12-14
4. Vai pentru insultă, 2:15-17
5. Vai pentru idolatrie, 2:18-20

III. O doxologie către Dumnezeu, 3:1-19

A. Rugăciunea profetului, 3:1-2
1. Rugăciunea pentru trezire, 3:2a
2. Rugăciune pentru mila lui Dumnezeu, 3:2b

B. Prezența de maiestate a lui Dumnezeu, 3:3-15
1. Sosirea lui Dumnezeu, 3:3a
2. Aparența lui Dumnezeu, 3:3b-7
3. Acțiunile lui Dumnezeu, 3:8-15

C. Pacea și încrederea lui Habacuc, 3:16-19

ȚEFANIA

PROFETUL
Dincolo de informațiile oferite în cap. 1:1, puține se cunosc despre Țefania. Obârșia lui este trasată din patru generații în urmă, ceea ce e unic intre profeți. Aceasta indică faptul că era un om de proeminență și chiar din familie regală. În calitate de stră-strănepot al lui Ezechia, regele lui Iuda, Țefania a fost singurul profet cunoscut din Vechiul Testament cu o astfel de postură socială înaltă. Din cuvintele sale, 1:4, 1:10-11, putem conclude că el era din Ierusalim.

DATA
Țefania 1:1 datează profeția din timpul domniei lui Iosia, 640-609 î. Hr. Cercetătorii diferă în privința faptului dacă profetul a slujit înainte sau după trezirea lui Iosia, în 622 î. Hr. 2 Regi 22-23; 2 Cron. 34. Probabil profeția lui Țefania a fost dată după trezirea lui Iosia, pentru aceste motive:

1. Baalismul era în regres, 1:4, ceea ce arăta că o trezire spirituală era în progres;
2. Ieremia, care a prorocit cu mult timp după 622 î. Hr. (precum și înainte), a descris condiția religioasă și morală a lui Iuda în mare parte ca Țefania; Ieremia 8:2; 19:3 cu Țef. 1:5, etc.
3. Faptul că fiii regelui purtau haine străine, 1:8, sugerează că erau destul de în vârstă pentru a face alegeri proprii;
4. Citările frecvente ale lui Țefania despre Lege sugerează faptul că el folosea sursele descoperite de Hilchia. Profeția a fost dată undeva în jurul trezirii din 622 î. Hr., dar înainte de 612, distrugerea lui Ninive, Țef. 2:13.

SCOPUL ȘI OCAZIA
„Ziua Domnului” este o expresie folosită mult mai frecvent în această profeție decât în oricare altă carte din Vechiul Testament. Astfel că tema cărții este judecata iminentă a lui Dumnezeu asupra lui Iuda pentru neascultarea sa. Un corolar al subiectului judecății la Țefania și alți profeți este păstrarea adevăratei rămășițe prin indurările Dumnezeu care își păstrează legământul. Deși judecata era sigură, promisiunea lui Dumnezeu de a proteja și împlini promisiunile Sale era statornică și eternă. Tema cărții este prinsă în Țefania 1:7a, „Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu! Căci ziua Domnului este aproape”. Reforma lui Iosia nu a adus multă schimbare în poporul lui Dumnezeu. Regele era un adevărat urmaș al căilor lui Yahweh, însă poporul său nu s-a pocăit în inimile lor. Țefania a predicat împotriva locurilor înalte, a nedreptății sociale, a închinării false.

SCHIȚA
I. Introducere, 1:1

II. Ziua judecății lui Yahweh, 1:2-3:8

A. Judecata asupra întregului pământ, 1:2-3

B. Judecată asupra lui Iuda și Ierusalim, 1:4-2:3

1. Obiectele judecății, 1:4-13
a. idolatrii, 1:4-7
b. prinții, 1:8
c. opresorii, 1:9
d. negustorii, 1:10-11
e. cei indiferenți, 1:12-13

2. Descrierea judecății, 1:14-18
a. apropierea, 1:14a
b. oroarea, 1:14b-18

3. Piedica față de judecată, 2:1-3
a. o citație către națiuni: pocăință, 2:1-2
b. o citație către cei smeriți: căutați pe Dumnezeu, 2:3

C. Judecata asupra națiunilor din jur, 2:4-15
1. Asupra Filistiei, 2:4-7
2. Asupra Moabului și Amonului, 2:8-11
3. Asupra Etiopiei, 2:12
4. Asupra Asiriei, 2:13-15

D. Judecata asupra Ierusalimului, 3:1-7
1. Acuzarea profetului, 3:1-5
2. Judecata Domnului, 3:6-7

E. Judecata asupra întregului pământ, 3:8

III. Ziua de restaurare a lui Yahweh, 3:9-20

A. Restaurarea națiunilor, 3:9-10

B. Restaurarea lui Israel, 3:11-20
1. Răscumpărarea națiunii, 3:11-13
2. Bucuria națiunii, 3:14
3. Conducătorul națiunii, 3:15-17
4. Răsplata națiunii, 3:18-20

HAGAI

PROFETUL
Există doar două referințe la Hagai în Biblie în afara cății lui, Ezra 5:1; 6:14, și mențiunile lui Zaharia „profeții care au vorbit în ziua punerii temeliei casei Domnului oștirilor” (Zaharia 8:9). Atât Ezra cât și cartea sa îl numesc profet, însă nu oferă vreo informație despre tribul său, părinți, vârstă, etc. El era unul din oamenii întorși din Babilon de sub domnia lui Zorobabel în jurul lui 538 î. Hr. El avea un zel aprins pentru casa lui Dumnezeu. Dacă acesta a văzut templul lui Solomon (2:3), atunci avea cel puțin 75 de ani.

DATA
El a predicat în Ierusalim pentru circa patru luni (august-decembrie) în 520 î. Hr. și data trebuie să coincidă cu acel timp.

SCOPUL ȘI OCAZIA
Oamenii s-au întors din captivitatea Babiloniană (cei care au sosit sub Zorobabel, Ezra) dar nu au reclădit Templul. Economia nu era mare, dușmanii erau din abundență, descurajarea punea o oprire față de procesul de reconstrucție al casei Domnului. În jur de 16-18 ani trecuseră de când fusese pusă temelia Templului, Ezra 3:8-13; 5:16. Hagai a fost trimis de Dumnezeu cu un mesaj „Luați aminte la căile voastre și construiți casa!” Sarcina sa a fost de a ridica liderii și pe oameni din letargia lor spirituală și de a-i încuraja să continue să lucreze la templu. Succesul inițial al lui Hagai în misiunea sa, 1:12-15 a fost suplimentat de eforturile continuate ale lui Zaharia până ce reconstrucția templului a fost terminată în 515 î. Hr.

SCHIȚA
I. Primul mesaj: O chemare la reconstruirea templului, 1:1-15

A. Adresare, 1:1
B. Acuzarea de amânare, 1:2-6
C. Îndemnul de a reconstrui templul, 1:7-8
D. Explicația împovărării poporului, 1:9-11
E. Răspunsul liderilor și al oamenilor față de chemarea lui Dumnezeu, 1:12-15

II. Al doilea mesaj: Slava promisă a templului, 2:1-9

A. Adresare
B. Promisiunea prezenței Domnului ca o motivare pentru reconstruirea templului, 2:3-5
C. Slava viitoare a templului proclamată, 2:6-9

III. Al treilea mesaj: O decizie preoțească de a ilustra binecuvântările prezente ale ascultării, 2:10-19

A. Adresarea, 2:10
B. O comparație rituală care arată efectul corupt al păcatului, 2:11-14
C. O promisiune a binecuvântării prezente în contrast cu mustrarea anterioară, 2:15-19

IV. Al patrulea mesaj: O profeție mesianică cu privire la Zorobabel, 2:20-23

A. Adresarea, 2:20-21a
B. O proclamație a viitoarei răsturnări a împărăției neamurilor, 2:21b-22
C. O proclamație a restaurării împărăției Davidice, 2:23

ZAHARIA

PROFETUL
Numele de Zaharia probabil că înseamnă „Domnul își aduce aminte”, sau „Domnul este renumit”. Zaharia este un nume comut atât în Vechiul cât și în Noul Testament. Cel puțin 30 de oameni din Vechiul Testament sunt numiți Zaharia. În Zaharia 1:1, 7, profetul este numit, „fiul lui Berechia, fiul lui Ido”, dar în Ezra 5:1 și 6:14 el este numit simplu, „fiul lui Ido”.

DATA
Primele opt capitole sunt bine datate. 1:1 spune data, „luna a opta din al doilea an al lui Dariu”. Dariu era regele Persiei (521-486 î. Hr.), și data ar fi octombrie 520 î. Hr. 1:7 ne spune data următoare, care ar fi 15 februarie 519 î. Hr. 7:1 ne dă data de 7 decembrie 518 î. Hr. Nu există nici o dată pentru capitolele 9-14. Templul stă în picioare, 11:13; 14:20; soldații greci sunt prezenți, 9:13.

SCOPUL ȘI OCAZIA
Zaharia a fost al doilea profet (primul a fost Hagai) care a avut misiunea de a încuraja poporul lui Israel să reclădească templul, Ezra 5:1; 6:14. După ce templul a fost terminat, Zaharia a primit de la Domnul planul erelor, și viziunile sale sunt îndeaproape asociate cu ale lui Ezechiel și a lui Ioan Revelatorul. Templul va avea un rol semnificant în Împărăție, și Preotul și Regele real va fi Mesia. Cartea reasigură și încurajează. Rămășița avea nevoie de asigurarea că templul va fi reconstruit și grupele de mai târziu din poporul lui Dumnezeu aveau nevoie să știe că în cele din urmă împărăția lui Dumnezeu va veni în plinătatea sa.

SCHIȚA
I. Cele opt viziuni simbolice, 1-6

A. Introducere la viziuni, 1:1-6
1. Prefață la chemarea la pocăință, 1:1
2. Particularități ale chemării la pocăință, 1:2-6

B. Comunicarea viziunilor, 1:7-6:8
1. Viziunea călărețului de pe calul roșu din mijlocul mirților, 1:7-17
2. Viziunea celor patru coarne și patru meșteșugari, 1:8-21
3. Viziunea cercetătorului cu linia de măsurat, 2
4. Viziunea curățirii și a încoronări lui Iosua, 3
5. Viziunea lampadarului de aur și a celor doi măslini, 4
6. Viziunea sulului zburător, 5:1-4
7. Viziunea femeii din efă, 5:5-11
8. Viziunea celor patru care, 6:1-8

C. Actul simbolic ce conclude viziunea, 6:9-15
1. Încoronarea simbolică, 6:9-11
2. Mesajul profetic, 6:12-13
3. Memorialul vizibil, 6:14
4. Semnificația universală, 6:15

II. Cele patru mesaje explicative, 7-8

A. Mesajele solicitate prin întrebarea despre post, 7:1-3

B. Mesajul declarat drept răspuns de la Domnul, 7:4-8:23
1. Un mesaj de mustrare, 7:4-7
2. Un mesaj de pocăință, 7:8-14
3. Un mesaj de restaurare, 8:1-17
4. Un mesaj de bucurie, 8:18-23

III. Două oracole revelatorii, 9-14

A. Regele uns respins, 9-11
1. Judecățile asupra națiunilor din jurul Israelului, 9:1-8

2. Binecuvântările lui Mesia, 9:9-10:12

3. Respingerea Păstorului cel Bun și consecințele sale pentru Israel, 11
a. Venirea mâniei introdusă, 11:1-3
b. cauza devastării indicată, 11:4-14
c. Consecințele respingerii Păstorului cel Bun, 11:15-17

B. Regele respins întronat, 12-14
1. Răscumpărarea lui Israel, 12-13
a. Eliberarea fizică a lui Israel, 12:1-9
b. Eliberarea spirituală a lui Israel, 12:10-13:6

2. Întoarcerea Regelui, 14
a. Eliberarea Ierusalimului din națiuni, 14:1-3
b. Întoarcerea Eliberatorului, 14:4-5
c. Stabilirea Împărăției Mesianice, 14:6-11
d. Distrugerea dușmanilor lui Israel, 14:12-15
e. Închinarea la Regele Mesia de către națiuni, 14:16-19
f. Sfințenia lui Iuda și a Ierusalimului în timpul domniei lui Mesia, 14:20-21

MALEAHI

PROFETUL
Maleahi este ultimul profet al perioadei Vechiului Testament dinaintea lui Ioan Botezătorul, a cărui lucrare acesta a prezis-o, Maleahi 3:1. Există cei care susțin ideea că cuvântul mal’aki este o desemnare anonimă, nu un nume personal, însă motivele lor nu sunt solide. Maleahi înseamnă mesagerul lui Dumnezeu, și LXX are „Mesagerul Lui” în loc de Maleahi, dar aceasta nu înseamnă că Maleahi nu putea fi o persoană. Maleahi era mesagerul lui Dumnezeu, chemat să transmită ultimul mesaj al Vechiului Testament.

DATA
Maleahi nu menționează nici un rege pentru a stabili o dată fiță pentru cartea sa, însă nu poate fi mai devreme de 515 î. Hr. sau mai târziu de 400 î. Hr., când Vechiul Testament era încheiat. Majoritatea cercetătorilor plasează cartea lui Maleahi în jurul lui 445 î. Hr.

SCOPUL ȘI OCAZIA
Maleahi s-a adresat mulțimii descrisă în Ezra și Neemia, și mesajul său e similar cu cel al altor profeți: binecuvântarea de legământ cere credincioșie față de acesta. Evreii post-exilici neglijau legământul, zelul pentru casa lui Dumnezeu scăzuse, ascultarea de poruncile lui Dumnezeu era tendința comună a zilelor lui Maleahi. Maleahi a arătat spre tratările din trecut, prezent și viitor ale lui Dumnezeu cu Israel pentru a reînnoi perspectiva lor, să restabilească speranța și să-i motiveze spre credincioșia adecvată față de legământ.

SCHIȚĂ
I. Introducere, 1:1

II. Primul oracol: Răspunde la dragostea lui Dumnezeu, 1:2-5

A. Pretenția de dragoste a lui Dumnezeu pentru Israel, 1:2a

B. Întrebarea lui Israel despre pretenție, 1:2b

C. Apărarea pretenției lui Dumnezeu, 1:2c-5
1. Alegerea lui Israel față de Edom, 1:2c-3a
2. Judecata lui Edom, 1:3b-5

III. Al doilea oracol: Onorează-l pe Dumnezeu, 1:6-2:9

A. Acuzația pentru lipsa de respect, 1:6a

B. Întrebarea lui Israel cu privire la acuzație, 1:6b

C. Dovada acuzării lui Dumnezeu: sacrificiile nevrednice, 1:7-14

D. O avertizare către preoți, 2:1-9
1. Avertizarea declarată, 2:1-4
2. Standardul pentru preoți, 2:5-9

IV. Al treilea oracol: Fiți credincioși în calitate de popor de legământ al lui Dumnezeu, 2:10-16

A. Acuzația de necredincioșie, 2:10

B. Prima evidență: căsătoriile mixte ilegale, 2:11-12
1. Păcatul, 2:11
2. Consecințele, 2:12

C. A doua evidență: divorțul, 2:13-16a
1. Consecințele, 2:13
2. Păcatul, 2:14-16a

D. Porunca către credincioșie, 2:16b

V. Al patrulea oracol: Speranță în Dumnezeu, 2:17-3:6

A. Acuzația de vorbire agasantă, 2:17a

B. Întrebarea lui Israel despre acuzație, 2:17b

C. Dovada acuzației. Nici o speranță după justiția lui Dumnezeu, 2:17c

D. Avertizarea din partea lui Dumnezeu, 3:1-5
1. Venirea mesagerului în pregătire, 3:1a
2. Venirea Domnului în judecată, 3:1b-5

E. Baza pentru speranța în Dumnezeu, 3:6

VI. Al cincilea oracol. Ascultați de Dumnezeu, 3:7-12

A. O acuzație de neascultare, 3:7a

B. Întrebarea lui Israel despre acuzație, 3:7b

C. Specificația acuzării: furtul, 3:8a

D. Întrebarea repetată a lui Israel despre acuzație, 3:8a

E. Dovada acuzației, 3:8c-9
1. Păcatul: eșecul de a da zeciuieli și ofrande, 3:8c
2. Blestemul, 3:9

F. Promisiunea binecuvântării, 3:10-12

VII. Al șaselea oracol: Frica de Dumnezeu, 3:13-4:3

A. Acuzația de blasfemie, 3:13a
B. Întrebarea lui Israel despre acuzație, 3:13b
C. Dovada acuzației: aprobarea răului, 3:14-15
D. Răspunsul rămășiței credincioase, 3:16
E. Avertizarea și promisiunea lui Dumnezeu, 3:17-4:3

VIII. Concluzie: Fiți pregătiți pentru venirea lui Dumnezeu, 4:4-6

A. Pregătirea prezentă, 4:4
B. Pregătirea viitoare

APOCALIPSA

INTRODUCERE
Autorul: Nedisputat, Apostolul Ioan

DATA
Data oferită de obicei pentru scrierea Apocalipsei, și probabil cea mai bună dată, este undeva intre 94-96 d. Hr. în timpul domniei împăratului roman Domițian. O altă dată care a fost oferită de alți cercetători este 54-68 d. Hr. în timpul domniei lui Nero. Majoritatea cercetătorilor de astăzi plasează data de 94-96 d. Hr. pentru a admite persecuția și condițiile celor șapte biserici ce urmează să fie dezvoltate. Una dintre probleme este că al 9lea capitol implică faptul că templul era încă în existență sau că fusese reclădit. Dacă templul era încă în existență atunci ar plasa scrierea lui Apocalipsa înainte de anul 70 d. Hr.

SCOP
Ioan scrie pentru a afirma că Isus Hristos controlează istoria și eternitatea. Nici o persoană fizică sau spirituală, ori vreo putere nu-l poate învinge. Scriind în limbaj apocaliptic ascunde înțelesul său de cei care nu sunt creștini și revelează înțelesul pentru cei ce sunt.

Revelația proclamă „Dumnezeu vostru domnește!” Aceasta îl înalță pe Isus Hristos ca Domn. Tema sa este triumful lui Hristos peste Satan și rău. Cu viziune profetică, imaginație poetică și limbaj simbolic Ioan evocă credința puternică emoțională că Dumnezeu este în controlul complet al lumii. Într-un sens real cartea Apocalipsei împlinește cuvintele lui Isus, „… În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”, Ioan 16:33. Apocalipsa este o scrisoare profetică desfășurată ca o dramă apocaliptică.

Un tânăr merge la un seminar care nu are o sală de sport. Pentru a practica baschetul studenții merg la un liceu din apropiere. Paznicul școlii se oferă să deschidă sala de sport. În timp ce studenții joacă cu mingea, paznicul, un afro-american, stă deoparte și citește din Biblia sa. Tânărul îl întreabă, „Ce citești?” „Cartea Apocalipsei”, răspunde el. Tânărul îl întreabă mai târziu, „Și ce spune?” Bătrânul se uită în ochii lui și exclamă cu mare entuziasm, „Ei bine, fiule, spune că Dumnezeu va învinge!”

Isus Hristos este eroul suprem al Apocalipsei. Aceasta Îl desemnează:

1. „primul și ultimul”, 1:17
2. „cel viu”, 1:18
3. „Fiul lui Dumnezeu”, 2:18
4. „Leul din tribul lui Iuda”, 5:5
5. „mielul”. Titlul „Miel” este folosit de 28 de ori în carte.

Subiectul mielului începe când lui Ioan i se spune că „Leul din tribul lui Iuda” a deschis sulul sigilat. Ioan caută leul și în schimb vede mielul. Ioan leagă victoria mielului cu vărsarea de sânge de sacrificiu, 5:6-12; 13:8 (Leon Morris, New Testament Theology [Grand Rapids, Michigan: Zondervan, 1990] pp.293-294). J. P. Love spune, „Aceasta este probabil cea mai importantă figură a cărții Apocalipsa. . . . Când oamenii legați de pământ vor simboluri de putere ei evocă fiare mărețe și păsări de pradă. Rusia evocă ursul, Britania leul, Franța tigrul, Statele Unite vulturul cu aripi deschise – toate dintre ele flamande. Doar Împărăția Cerurilor e cea care ar îndrăzni să folosească drept simbol de putere, nu Leul pe care îl căuta Ioan, ci Mielul neajutorat, și acesta încă, un Miel junghiat” (J. P. Love, John, Jude, Revelation [London, 1960] p. 65. Quoted in Leon Morris, op. cit. p. 294).

Apocalipsa este scrisă celor șapte biserici din Asia Mică. Prin tăinuirea mesajului ei în termeni apocaliptici este posibil pentru Ioan să scrie într-un cod limbajul înțeles de biserică dar nu priceput de dușmanii ei. Literatura apocaliptică a existat de mulți ani înainte ca Apocalipsa să fie scrisă într-o vreme din istorie când împăratul roman se pretindea a fi dumnezeu și cerea închinare de la supușii săi. Creștinii trebuiau să aleagă intre închinarea la Cezar și închinarea la Hristos.

Literatura apocaliptică folosește numere, simboluri și limbaj figurativ pentru a-și exprima adevărurile. Este extrem de important să ne amintim că nu se scrie în imagini. Este scriere de idei. De exemplu, craniul și două oase de pe o sticlă de medicamente este un simbol al otrăvii, nu o imagine a otrăvii. Figurile variate descrise în Apocalipsa nu sunt imagini la care să se privească ci mai degrabă figuri care să dea înțeles ideilor. Înțelesul acestor simboluri și numere au fost cunoscute cititorilor, dar nu cunoscute în general altora.

În Scriptură este evident că numerele au o semnificație simbolică. Ele sunt folosite adesea pentru a simboliza idei. Înțelesurile comune ale variatelor numere din Scriptură sunt după cum urmează: Unu stă pentru unitate și scop. Acesta înseamnă independență și unicitate. Doi înseamnă tărie dublă și curaj. Doi sunt mai tari decât unu. Trei este numărul divin. Acesta este numărul Trinității.

PLANUL CĂRȚII
Ioan desemnează Apocalipsa în forma unei drame. Există șapte viziuni sau acte. Fiecare viziune are șapte evenimente sau scene. Din moment ce aceasta este și o scrisoare, Ioan are un prolog și un epilog.

Prolog, 1:1-8

Viziunea I – Viziunea lui Hristos în mijlocul celor șapte biserici, 1:9-3:22, Șapte mesaje: Scrisori către cele șapte biserici

Viziunea II – Viziunea lui Dumnezeu în ceruri pe Tron, 4:1-8:1, Șapte peceți: Deschiderea celor șapte sigilii

Viziunea III – Viziunea celor șapte îngeri, 8:2-11:18, Șapte trâmbițe: Judecățile celor șapte trâmbițe

Viziunea IV – Viziunea mântuirii lui Dumnezeu, 11:19-15:2-4, Șapte evenimente: Cele șapte scene

Viziunea V – Viziunea mâniei lui Dumnezeu, 15:1, 4-16:21, Șapte potire: Vărsarea celor șapte potire

Viziunea VI – Viziunea judecății lui Dumnezeu asupra Babilonului, 17:1-20:3, Șapte judecăți: Șapte evenimente de judecată

Viziunea VII – Viziunea Mileniului, 20:4:22-5, Șapte evenimente: Dumnezeu împlinește sulul

Epilog, 22:6-21

În prima viziune există șapte scrisori către șapte biserici. În a doua viziune sunt șapte sigilii pe care numai mielul le poate deschide. În a treia viziune sunt șapte îngeri care sună din șapte trâmbițe. În a patra viziune sunt șapte evenimente. Ioan prefațează fiecare eveniment într-o tehnică literară: „Am văzut”, „s-a văzut”, sau „am privit”, 12:1, 13:1, 13:11, 14:1, 14:6, 14:14 și 15:2. În a cincia viziune sunt șapte potire vărsate de șapte îngeri. În a șasea viziune sunt șapte judecăți. Fiecare diviziune începe cu „Am văzut”, 17:3, 17:6, 18:1, 19:11, 19:17, 19:19 și 20:1. În a șaptea viziune există șapte evenimente. Fiecare eveniment începe cu „Am văzut” sau „El mi-a arătat”, 20:4, 20:11, 21:1, 21:2, 21:9, 21:22 și 22:1.

I. Alfa și Omega, 1:1-20

II. Pocăință pentru creștini, 2:1-29

III. Pocăiește-te și veghează, 3:1-22

IV. Tronul lui Dumnezeu, 4:1-11

V. Mielul e vrednic, 5:1-14

VI. Apropierea tropotelor, 6:1-17

VII. Cine poate sta în picioare? 7:1-17

VIII. Patru trâmbițe, 8:1-13

IX. Două trâmbițe, 9:1-21

X. Mâncarea cuvântului, 10:1-11

XI. Ultima trâmbiță – doi martori, 11:1-19

XII. Satan aruncat de pe Pământ, 12:1-17 (18)

XIII. 666, 13:1-18

XIV. Mielul și sfinții Săi, 14:1-20

XV. Cântarea lui Moise, 15:1-8

XVI. Cele șapte potire, 16:1-21

XVII. Marea prostituată, 17:1-18

XVIII. Judecata Babilonului, 18:1-24

XIX. Regele Regilor și Domnul Domnilor, 19:1-21

XX. Mileniul, 20:1-15

XXI. Pământul nou, cerul nou, Noul Ierusalim, 21:1-27

XXII. El vine în curând! 22:1-21

VIZIUNEA I – VIZIUNEA LUI HRISTOS ÎN MIJLOCUL CELOR ȘAPTE BISERICI, 1:9-3:22, ȘAPTE MESAJE: SCRISORI CĂTRE CELE ȘAPTE BISERICI
Apocalipsa 1

I. Prologul, 1:1-3
II. Salutul, 1:4-6
III. A doua venire prezisă, 1:7-8
IV. Prima viziune a lui Ioan, 1:9-20

În Apocalipsa 1:19, Isus îi spune lui Ioan, „Scrie dar lucrurile, pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt și cele care au să fie după ele”. Această declarație arată că Apocalipsa este relatată față de timp în trei feluri: trecut, prezent și viitor.

Fraza de deschidere dă titlul cărții, „Descoperirea lui Isus Hristos”. Cuvântul grecesc, apokalipsis tradus prin „revelație” înseamnă a „descoperi” sau a „revela”. Prologul declară totodată că aceasta este o carte de profeție. Aceasta e singura carte din Noul Testament care pretinde a fi profeție. În versetul 5, Ioan îl glorifică pe Hristos și îi dă titluri de onoare și laudă. Atât Apocalipsa cât și Evanghelia lui Ioan au multe titluri pentru Hristos. Aceste titluri arată caracterul, natura, scopul și oficiul lui Hristos. De exemplu, martor credincios, 1:5; prinț al regilor pământului, 1:5; Alfa și Omega, 1:11; cel dintâi și cel de pe urmă, 1:11; cel viu, 1:18; Amin, 3:14; adevăratul martor, 3:14; Leul din tribul lui Iuda, 5:5; Rădăcina lui David, 5:5; Regele națiunilor (a sfinților, KJV), 15:3; vlăstarul lui David, 22:16; Luceafărul strălucitor de dimineață, 22:16; Fiul omului, 1:13, 14:14; și titlul de Miel este folosit de 28 de ori în cartea Apocalipsei.

În versetele 4-6 Ioan se adresează celor șapte biserici din Asia Mică. Aceasta este o scrisoare deoarece are un salut, binecuvântare și rugăciune, care era formatul regulat la unei scrisori standard din vremea lui Ioan. O relație apropiată există intre Ioan și aceste biserici. Ioan spune, în aceste versete, că Isus vă iubește, vă spală de păcate prin sângele său și vă face preoți și regi ai lui Dumnezeu.

Versetele 7-8 prezic a doua venire a lui Hristos. Aceasta este una din temele principale ale Apocalipsei. Evenimentul este descris în mare detaliu în capitolul 19. Evenimentele majore care duc la a doua venire sunt înregistrate ca 7 sigilii, 7 trâmbițe și 7 potire și alte întâmplări semnificative. Cuvântul tradus „atotputernic” în versetul 8, apare de 9 ori în Apocalipsa. În aceste verset înseamnă „domnitor universal”.

Cadrul istoric pentru Apocalipsa are loc când Ioan este izolat în Patmos, o mică insulă stâncoasă la circa 50 de mile sud-vest de Efes. În versetul 9, Ioan spune pe Patmos () „deoarece” cuvântul lui Dumnezeu și () „datorită” mărturiei lui Isus Hristos. este la cazul acuzativ și înseamnă „datorită”. Fraza din versetul 9, „în ziua Domnului” este de obicei interpretată ca duminica sau Sabatul creștin. Totuși, Ioan probabil că îl ia într-un sens profetic, ziua când Domnul preia afacerile lumii.

Versetele 9-20 înregistrează prima viziune a lui Ioan. Aceasta este o viziune a lui Hristos în mijlocul celor 7 sfeșnice de aur. Ioan folosește figura de stil a cortului evreiesc care mai târziu a fost templul. Candelabrul cu cele șapte brațe stătea în templu. Sfeșnicele sunt simbol al bisericilor, versetul 20. Adevărul prezentat aici este că Hristos este prezent în bisericile sale și că bisericile depind de lumina lui Hristos în mijlocul lor. Ele pot să reflecte doar lumina lui Hristos. În versetul 13, Ioan folosește termenul „Fiul omului” pentru a se referi la Hristos. Acest termen este folosit de 84 de ori în evanghelii, 21 dintre ele referindu-se la a doua venire a lui Hristos. Acest termen mai înseamnă și capacitatea sa ca judecător, Ioan 5:22, 27 și Fapte 17:31. În această secțiune Ioan oferă zece caracteristici ale lui Hristos:

1. El este în mijlocul celor șapte sfeșnice care semnifică intimitatea cu ele,
2. El este îmbrăcat cu o haină care ajunge până la picioare, care portretizează demnitatea,
3. Are o eșarfă aurie sau un brâu care centrează pe tăria sa,
4. Capul și părul lui sunt ca lâna ceea ce vorbește de puritatea și înțelepciunea sa eternă,
5. Ochii lui sunt ca o flamă de foc ce înseamnă că ei aruncă foc, ce semnifică faptul puterii sale de a vedea totul pentru a cerceta realitățile interioare ale inimii,
6. Picioarele lui sunt ca alama fină, atrăgând atenție la tăria și stabilitatea sa,
7. Vocea sa este ca sunetul multor ape ce transmite ideea de grandoare și putere,
8. El are în mâna sa dreaptă șapte stele care înseamnă autoritatea ce o are peste ele,
9. Gura sa aruncă o sabie cu două tăișuri ce verifică adevărul cuvântului divin,
10. înfățișarea Sa sau aparența externă este ca soarele ce strălucește în toată puterea sa, un simbol al gloriei lui Dumnezeu.

În versetul 18, cuvântul „chei” este un cuvânt simbolic care denotă autoritatea.

În Versetul 20, cuvântul , adesea tradus prin „mister”, nu înseamnă misterios. Acesta înseamnă ceea ce este necunoscut anterior și nu poate fi descoperit de simpla logică, ci care poate fi cunoscut doar prin revelație de la Dumnezeu. Versetul 20 spune, „Taina celor șapte stele, pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea și a celor șapte sfeșnice de aur: cele șapte stele sunt îngerii celor șapte Biserici; și cele șapte sfeșnice, sunt șapte Biserici”. Cine sunt acești îngeri? Există două interpretări. O interpretare este că fiecare biserică are o ființă celestă desemnată ei. Cealaltă interpretare este că cuvântul grecesc pentru înger și mesager este același cuvânt și aici se referă la pastorul sau bătrânul conducător al bisericii. În acest verset se poate face cazul pentru îngeri reali din moment ce în cartea Apocalipsa îngerii supraveghează și controlează sarcinile.

Apocalipsa 2

I. Mesajul 1: Efes și-a părăsit dragostea dintâi, 2:1-7
II. Mesajul 2: Smirna indură suferința, 2:8-11
III. Mesajul 3: Pergam compromite doctrina, 2:12-17
IV. Mesajul 4: Tiatira tolerează un învățător fals, 2:18-29

Șapte mesaje sunt date către șapte biserici. Acesta începe unde Ioan spune, „lucrurile care sunt”, 2:1-3:22. Mesajele din partea lui Hristos sunt date către șapte biserici locale din Asia Mică. Numărul șapte indică faptul că aceste biserici sunt reprezentative ale tuturor bisericilor. De fapt, există un adevăr față de ideea că existentele condiții din aceste biserici au existat în biserici în fiecare perioadă a istoriei. Există totodată o teorie că aceste condiții care au existat în aceste biserici în ordinea în care sunt listate ele sunt simbolic a șapte perioade din istoria bisericii de la vremea lui Ioan până la sfârșitul lumii.

Primul mesaj este către biserica din Efes.
Virtuțile lor sunt lăudate la început. Hristos îi laudă pentru lucrările lor, pentru intoleranța lor față de rău și discernământul lor față de doctrina falsă. Cuvântul Efes provine de la un cuvânt ce înseamnă a „lăsa liber”, sau „a permite”. Este interesant faptul că acuzația împotriva lor este că ei au lăsat liberă prima lor dragoste. Ei s-au mutat probabil sau au părăsit dragostea primară. Orașul Efes era faimos pentru templul zeiței Artemis (Diana). Acest templu era una din cele șapte minuni ale lumii antice. Credincioșii au rezistat la răul extern, dar și-au pierdut fervoarea lor spirituală.

Al doilea mesaj este pentru biserica din Smirna. Numele de Smirna înseamnă amar. Exista apă amară în această regiune, care relatează față de numele ei. Smirna era localizată în ridicările înalte și era cunoscută drept „Frumusețea Asiei”. Exista un templu al împăratului Tiberias în oraș, și smirna era faimoasă pentru închinarea sa la Cezar. Domnul ținea biserica din Smirna în cea mai mare simpatie dintre cele șapte biserici, pentru că a îndurat suferința intensă. Nici o condamnare nu este pronunțată împotriva acestei biserici.

Al treilea mesaj este către biserica din Pergam. Prima partea a cuvântului este de la „pergos”, care înseamnă turn, iar ultima de la „gam”, care înseamnă a uni. Biserica din Pergam era localizată într-un mediu teribil. Domnul laudă biserica pentru că a ținut ferm numele lui Hristos și nu a negat credința. Acuzația împotriva ei este că unii dintre ei susțin doctrina lui Balaam. Aceasta se referă la Numeri 22-25 și 31:15-16. Acest eveniment este acolo unde Balaam este sfătuit de Balac să momească femeile moabite pentru a-i seduce pe bărbații lui Israel. Nicolaiții pot să fi fost cei cu un învățător fals care i-a dus în rătăcire. Exista un templu al lui Augustus Cezar în oraș. În versetul 17 se face o promisiune celor care vor birui vor primi o piatră albă. Aceasta poate face aluzie la Urim de la marele preot, care semnifică lumina.

Al patrulea mesaj este către biserica din Tiatira. Cuvântul Tiatira provine de la „thuos”, sacrificiu și „ateires”, neobosit. Tiatira este lăudată pentru faptele ei, dragoste și credință. Una din problemele principale din biserică este că ei au permis unei femei ca Izabela din Vechiul Testament să îi învețe și să-i influențeze.

Apocalipsa 3

I. Mesajul 5: Sardes, biserica muribundă, 3:1-6
II. Mesajul 6: Filadelfia, biserica oportunității, 3:7-13
III. Mesajul 7: Laodicea, biserica călduță, 3:14-22

Al cincilea mesaj este către biserica din Sardes, capitala fiind Lidia. Avertizarea „veghează” se referă la căderea lui Sardes în mâinile Regelui Cirus al Greciei. Sardes a fost construită pe o bucată care se credea a fi ușor de înfrânt. Cirus și-a adus armata în partea oralului care era considerată impregnabilă și a capturat orașul. Croesus, cunoscut pentru marea sa bogăție, a fost rege în acel timp. Acuzația principală împotriva lor era că au o reputație că sunt vii, dar sunt morți. Ei trebuie să se uite în adevărata lor condiție și să fixeze adevărul care este părăsit.

Al șaselea mesaj este către biserica din Filadelfia. Cuvântul Filadelfia înseamnă „dragoste frățească”. Orașului i s-a dat acest nume în onoarea regelui Attalus III, care a arătat o mare dragoste față de fratele său Eumenes. Orașul era localizat într-o regiune de activitate vulcanică. Domnul pune înaintea Filadelfiei o provocare. Cuvântul „cheia lui David” se referă la Isaia 22:22. Versetul înseamnă că la fel cum Eliachim avea autoritate peste casa lui David, Hristos are acum autoritatea de a deschide și închide toate ușile. Cuvântul tradus „iată” sau „vezi” este folosit de patru ori în acest mesaj către Filadelfia. Verbul este la timpul mijlociu și înseamnă, „Vezi tu însuți”. De fiecare dată acesta se referă la o oportunitate sau la o victorie pe care o va aduce Domnul. Nici o condamnare nu este pronunțată împotriva bisericii.

Al șaptelea mesaj este către biserica din Laodicea. Cuvântul este din „laos”, popor” și „dike”, judecată. Biserica este bogată în lucruri materiale și săracă în posesiunile spirituale. Acuzația împotriva bisericii este indiferența. Orașul era faimos pentru băile sale minerale calde; de aici, în contrat biserica era căldicică. Domnul preferă clocot sau rece față de căldicel.

VIZIUNEA II – VIZIUNEA LUI DUMNEZEU ÎN CERURI PE TRON, 4:1-8:1, ȘAPTE PECEȚI: DESCHIDEREA CELOR ȘAPTE SIGILII
Apocalipsa 4

I. Tronul, 4:1-3
II. Cei 24 de bătrâni, 4:4-5, 10-11
III. Ființele vii din jurul tronului, 4:6-9

În această viziune Ioan îl vede pe Dumnezeu în ceruri așezat pe tron. Aceasta semnifică controlul său complet asupra timpului și istoriei. Acesta este locul unde cartea începe „lucrurile care vin”. „După aceste lucruri”  înseamnă trecerea timpului de la lucrurile care au fost la cele care vor fi.

Când Ioan spune, „Am văzut”, și folosește alte derivative ale verbului „a vedea”, acesta nu înseamnă neapărat sau întotdeauna că lucrurile care e pe cale să le vadă sunt aranjate cronologic, că ar fi după lucrul tocmai văzut. Verbul „a vedea” și derivativele sale sunt adesea folosite de Ioan ca o tehnică pentru introducerea unei subdiviziuni sub una din viziunile sale. Ioan este evident pe pământ când primește mesajele pentru biserici. Acum i se poruncește să intre în cer ca să primească această viziune. El vede o ușă care se deschide în ceruri. El aude o voce ca o trâmbiță ce-l cheamă să intre și primește o invitație de a vedea lucrurile care vor avea loc în viitor. Imediat vede un tron și pe cineva care șade pe el. Dumnezeu stă pe tron. Cuvântul tron este folosit de 45 de ori în Apocalipsa și doar de 15 ori în restul Noului Testament. Apocalipsa ar putea fi numită cartea tronului. Tronul este un simbol al suveranității, guvernare și judecată. Slava celui ce șade pe tron e descrisă prin frumusețea celor două pietre, iaspis și sardiu. Piatra de iaspis este cunoscută pentru strălucirea sa. „Clar precum cristalul” pare să descrie diamantul, 21:11. Piatra de sardiu este roșie și e numită după orașul Sardis unde se găsesc cele mai bune din aceste pietre. Roșul simbolizează atât mânia sfântă cât și răscumpărarea lui Dumnezeu. Un curcubeu înconjoară tronul. Aceasta semnifică harul lui Dumnezeu în mijlocul judecății și credincioșia Lui față de promisiunile Sale. Curcubeul are apariția unui smarald. Cele șapte sfeșnice aprinse stau pentru plinătatea Duhului lui Dumnezeu precum cele șapte brațe de candelabru din tabernacol, vezi Zaharia 4:2șu. Marea este ligheanul cortului și simboliza curăția și puritatea necesară față de apropierea de Dumnezeu. Ligheanul este numit marea în Vechiul Testament.

În jurul acestui tron sunt alte 24 de tronuri cu bătrâni care stau pe ele. Acest aranjament pare să fie modelul după Sanhedrin care era intru semicerc. Cuvântul grecesc este tronuri, deși uni traducători au cuvântul scaune. În versetul 4, bătrânii este un titlu. Aceștia au haine albe care semnifică puritatea. Ei au coroane de aur. Cuvântul folosit aici și tradus prin „coroane” (stephanous) este cuvântul pentru cununa unui învingător.

În jurul tronului din centru sunt patru  tradus creaturi vii. Cuvântul  este un cuvânt diferit decât cel tradus prin fiară în cap. 13. Descrierea acestor creaturi vii se potrivește cu heruvimul descris în Ezechiel 10:20. Terminația „im” de la cuvântul ebraic face să fie plural. Fețele creaturilor vii arată că ele reprezintă creația lui Dumnezeu. Aceste ființa vii îndeplinesc poruncile lui Dumnezeu în creație.

Apocalipsa 5

I. Cartea sigilată, 5:1
II. Îngerul puternic, 5:2-4
III. Mielul cel vrednic, 5:5-14

Dumnezeu stă pe tron. În mâna sa dreaptă este un sul sau carte sigilată cu șapte peceți. Simbolul acesta înseamnă autoritatea divină și puterea de a promulga și a aduce la împlinire toate planurile pe care Dumnezeu le-a conținut în sul. Cele șapte peceți reflectă faptul că în legea romană un testament avea pe el șapte sigilii a șapte martori. Nimeni din cer sau de pe pământ nu este vrednici să rupă sigiliile și să aducă în acțiune tot ce este înregistrat în sul.

Un înger puternic strigă cu voce tare, „Cine este vrednic să deschidă cartea, și să dezlege pecețile ei?” Îngerul puternic probabil este Gabriel care a ordonat închiderea și sigilarea cărții din Daniel 12:8-9 și Ezechiel 2. Numele de Gabriel înseamnă „tăria lui Dumnezeu”. De ce este sulul așa de important? Deoarece sulul conține planurile lui Dumnezeu pentru pământ și deschiderea lui înseamnă a le aduce la ființă.

Unul dintre bătrâni îi spune lui Ioan că leul lui Iuda, rădăcina lui David a învins și e vrednic să deschidă cartea și să rupă cele șapte sigilii. Doar Hristos Regele poate deschide cartea și să miște istoria spre concluzia sa climatică. Ioan se uită și nu vede un leu ci un miel. Mielul este viu, dar are urme de sacrificiu pe el. Mielul a terminat lucrarea sa de răscumpărare și este de acum vrednic să deschidă cartea. Toată istoria este în mâinile care au fost pironite la Calvar. Mielul este în mijlocul tronului, cele patru creaturi vii, și bătrânii, simbolizând că el este în centrul tuturor lucrurilor. Mielul are șapte coarne care simbolizează tăria completă și puterea perfectă în guvernare. El are șapte ochi ce simbolizează inteligența atotcunoscător de completă, cunoaștere și pătrundere. Cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu simbolizează prezența lui Dumnezeu pretutindeni în toate timpurile.

Mielul primește cartea de la Dumnezeu, care semnifică faptul că acesta, în lucrarea sa răscumpărătoare, a răspuns problemelor celor răscumpărați. Destinul poporului său este în mâinile sale.

Acest act aduce laudă și închinare enormă lui Dumnezeu și mielului. Mielul este declarat vrednic să deschidă sigiliile datorită lucrării sale răscumpărătoare. În Daniel 12, îngerul spune că această carte sigilată conține lucrurile care se vor întâmpla poporului lui Daniel în ultimele zile. Este de asemenea interesant că lucrurile pe care Duhul le-a spus bisericii nu erau în cartea sigilată.

Apocalipsa 6

I. Primul sigiliu: Antihrist, 6:1-2
II. Al doilea sigiliu: Război, 6:3-4
III. Al treilea sigiliu: Foamete, 6:5-6
IV. Al patrulea sigiliu: Moarte, 6:7-8
V. Al cincilea sigiliu: Martirii, 6:9-11
VI. Al șaselea sigiliu: Necazul cel mare, 6:12-17

Capitolele 6 până la 18 înregistrează trei serii mari de judecăți peste pământ: cele 7 sigilii, cele 7 trâmbițe și cele 7 potire. Capitolul 6 înregistrează deschiderea primelor 6 sigilii, și aceasta aduce pe cititor până în ziua Domnul sau ziua mâniei. Capitolul 6 începe perioada de 7 ani cunoscută drept „Necazul cel Mare”. Această perioadă este de obicei considerată a corespunde celor 70 de săptămâni ale lui Daniel. În următoarele capitole Ioan înregistrează o serie de viziuni care descriu mânia lui Dumnezeu revărsată peste omenirea nepocăită. Severitatea judecăților nu sunt paralele cu nimic din Scriptură. Dumnezeu, totuși, acționează drept, deoarece sfințenia sa trebuie apărată. Nu există, totuși, vreo inconsistență cu natura sa.

Mielul deschide primul sigiliu și Ioan vede un cal alt și un călăreț fără nume care poartă un arc și poartă o coroană, versetele 1-2. Caii albi sunt menționați doar în două locuri din cartea Apocalipsa, aici și în 19:11. Cei doi călăreți par să nu aibă nimic în comun decât calul alb. Unii cercetători identifică pe aceștia doi ca fiind același călăreț. Din moment ce Domnul deschide sigiliile, nu este El. Călărețul de pe acest cal este probabil Antihristul sau simbolul unei condiții care va pregăti venirea sa. Acest călăreț pare să conducă calea pentru venirea altor călăreți.

Al doilea sigiliu este deschis, versetele 3-4, și un cal roșu apare purtând un călăreț cu o sabie mare. Acesta este un simbol al războiului și al vărsării de sânge care urmează după violența Anticristului.

Al treilea sigiliu este deschis, versetele 5-6, și un cal negru apare purtând un călăreț cu o pereche de balanțe în mâinile sale. Balanțele simbolizează foametea care vine după război.

Al patrulea sigiliu este deschis, versetele 7-8, și un cal cenușiu poartă călărețul moartea. Spune că Hades îl urmează. Nu spune dacă călărește pe același cal ca moartea sau pe alt cal. O pătrime din populația pământului este distrusă prin patru mijloace: război, foamete, moarte (boală) și fiare sălbatice.

Al cincilea sigiliu este deschis, versetele 9-11, și Ioan vede sufletele acelora care au fost junghiați pentru Cuvântul lui Dumnezeu și mărturia care au dat-o aceștia. Cuvântul este tradus prin „junghiat”. Acest cuvânt este un participiu pasiv perfect și pare să indice morți prin mijloace teribile. Acești oameni strigă după justiția lui Dumnezeu să vină peste cei care se opun poporului său. Acestor oameni li se dau robe albe care simbolizează puritatea și neprihănirea.

Al șaselea sigiliu, versetele 12-17, este deschiși și mânia lui Dumnezeu împotriva celor nelegiuiți este revelată. Primele cinci sigilii par să indice rezultatele unui cuceritor care aduce război și consecințele sale. Al șaselea sigiliu, totuși, se concentrează mai mult pe mânia lui Dumnezeu. Mânia sa produce catastrofă cosmică și mare necaz pe pământ. Un cutremur vine și este urmat de evenimente eschatologice. Cei care au ignorat mila și harul lui Dumnezeu încerc să se ascundă în găuri și peșteri dar nu pot scăpa de mânia lui Dumnezeu. Cititorul s-ar aștepta la deschiderea sigiliului al șaptelea care să fie înregistrat imediat; totuși, Ioan în cap. 7, oferă un interludiu a două eveniment.

Apocalipsa 7

I. Sigilarea celor 144.000, 7:1-8
II. Marea mulțime, 7:9-17

Capitolul 7 este un interludiu înaintea deschideri sigiliului al șaptelea. În timpul perioadei de necaz, care apare în capitolele 6-18, există trei serii de judecăți: 7 sigilii, 7 trâmbițe și 7 potire. În cap. 6, 6 dintre cele 7 sigilii sunt deschise și judecățile revelate. Înainte ca sigiliul al șaptelea să fie deschis și judecata revelată, capitolul 7 înregistrează 2 evenimente, sigilarea celor 144.000 din triburile lui Israel și marea mulțime ce poartă robe albe. Cele două serii de judecăți, trâmbițele și potirele, urmează același tipar de interludiu după judecata a șasea din fiecare serie.

Capitolul 7 înregistrează că patru din îngerii lui Dumnezeu stau pe patru colțuri ale pământului și țin cele patru vanturi. Vânturile sunt simbolice ale judecăților lui Dumnezeu, care vor fi eliberate după ce se va deschide al șaptelea sigiliu. Un alt înger vine „de la ridicarea soarelui”, cu sigiliul lui Dumnezeu. Acest înger aduce binecuvântarea lui Dumnezeu, întrucât cei patru îngeri țin vânturile care vor elibera judecata lui Dumnezeu. Îngerul spune că nimic nu trebui rănit până ce slujitorii lui Dumnezeu sunt sigilați. Numărul sigilat este 144.000 din triburile copiilor lui Israel. Versetele 4-8 înregistrează numărul și triburile care sunt sigilate. În această listă triburile Dan și Efraim sunt omise. Tribul lui Dan a fost primul care să cadă în idolatrie, Judecători 18:30 și 1 Regi 12:28. Osea spunea de Efraim, „Efraim s-a unit cu idolii, lăsați-l în pace”, Osea 4:17. Scriitorul Apocalipsei nu numește pe Efraim. El îl înlocuiește cu numele Iosif, tatăl lui Efraim. Tribul lui Levi, preoții lui Israel, sunt și ei pe această listă. Acești oameni nu sunt biserica, căci biserica este deja în ceruri și cei 144.000 sunt pe pământ. Sigilarea implică posesiune și protecție. Ei aparțin lui Dumnezeu. Ei sunt totodată sigilați pentru a fi protejați de tortura care va veni. Aceasta ar implica faptul că era bisericii vine spre un sfârșit. Anticristul va încerca să distrugă pe cei 144.000. Aceasta este sigur, „timpul necazului lui Iacob”, Ieremia 30:7.

În versetele 9-17, Ioan vede marea mulțime care vine din fiecare națiune, trib, popor și limbă. Aceștia dintre neamuri sunt în cer și stau înaintea tronului mielului. EI poartă robe albe și au palmier în mâinile lor. Aceștia sunt cei care au ieșit din necazul cel mare. Aceștia nu trebuie identificați cu cei 144.000 de evrei.

VIZIUNEA III – VIZIUNEA CELOR ȘAPTE ÎNGERI, 8:2-11:18, ȘAPTE TRÂMBIȚE: JUDECĂȚILE CELOR ȘAPTE TRÂMBIȚE

Apocalipsa 8

I. Sigiliul al șaptelea deschis, 8:1
II. Judecățile primelor patru trâmbițe, 8:2-13

Cele trei serii de judecăți: sigiliile, trâmbițele și potirele încep la vremuri diferite, însă probabil toate încheie la finalul necazului. Cu alte cuvinte ele se suprapun. Sigiliile încep de la începutul necazului. Trâmbițele încep la un sfert din drumul necazului. Potirele încep în ultima jumătate a perioadei de necaz. Unii studenți ai Apocalipsei cred că al șaptelea sigiliu conține toate trâmbițele și a șaptea trâmbiță conține toate potirele.

Capitolul 8 rezumă judecățile sigiliilor și are deschiderea celui de-al șaptelea, versetul 1. La deschiderea acestui sigiliu este tăcere în cer pentru circa jumătate de oră. Semnificația tăcerii este că evenimentele ce urmează deschiderii acestui sigiliu vor fi mult mai teribile și îngrozitoare decât oricare dinainte.

Viziunea a treia a lui Ioan începe în versetul 2 când vede pe cei șapte îngeri care stau continuu înainte ca tronul să primească cele șapte trâmbițe. Cei șapte îngeri dinaintea tronului primesc fiecare câte o trâmbiță. Fiecare înger va suna din trâmbița sa în succesiune. Judecățile trâmbițelor sun înregistrate în 8:2-14-20.

Versetele 3-5 privesc în cer, și ne amintesc de altarul de sacrificiu și altarul de aur al tămâii din tabernacolul care sunt umbre ale acestora.

La sunetul primei trâmbițe o serie de judecăți încep peste pământ care seamănă cu plăgile pe care Dumnezeu le-a trimis peste Egipt prin Moise, Exod 9:22șu. Foc și pucioasă amestecate cu sânge sunt aruncate peste pământ.

La sunetul celei de-a doua trâmbițe o mare catastrofă vine peste pare. Ceva ca un fel de munte imens este aruncat în ea. Cuvântul „ca” indică faptul că este o figură de stil, și nu știm exact ce este acel lucru aruncat în mare.

La sunetul celei de-a treia trâmbițe o mare stea arzătoare cade din cer în râuri și izvoare. A patra trâmbiță sună și soarele, luna și stelele sunt întunecate.

După a patra trâmbiță un înger, unele manuscrise spun că un vultur, zboară prin cer și anunță trei vai-uri peste locuitorii pământului care vor veni la sunetul trâmbițelor cinci, șase și șapte.

Apocalipsa 9

I. Judecata trâmbiței a cincia, 9:1-12
II. Judecata trâmbiței a șasea, 9:13-21

La sunetul celei de-a cincia trâmbiță Ioan vede că o stea a căzut din cer pe pamat. Cuvântul din versetul 1 ar trebui tradus „a căzut”, deoarece verbul este la prezent, acțiune completată în trecut. Ioan a văzut steaua după ce aceasta căzuse. Cuvântul stea nu înseamnă o stea în mod literal din moment ce stelei s-a dat cheia către  „groapa abisului”. Cheia înseamnă autoritate, și steaua înseamnă cineva măreț. La îngerii lui Satan se face referire ca fiind stele în 12:4-9. Steaua din versetul 1 este identificată cu regele peste lăcuste din versetul 11. Versetul 11 îl identifică drept îngerul gropii celei mai adânci a cărui nume evreiesc este Abaddon, iar numele grecesc este Apollyon, care înseamnă distrugătorul. Groapa este deschisă, și din ea iese fum care dă o culoare întunecată în aer și ascunde razele soarelui de pământ. Din fum ies lăcuste care cauzează durere și mizerie de nedescris pentru oamenii de pe pământ. Unii cred că îngerul din versetul unu este același care îl leagă pe Satan la începutul mileniului din 20:1-3. Aceasta nu este porobabil deoarece îngerul din versetul unu a căzut pe pământ.

A șasea trâmbiță sună și comanda este dată de a elibera pe cei patru îngeri legați la râul Eufrat. Aceștia sunt îngeri căzuți, pentru că scopul lor este de a-i distruge pe oameni. Al doilea vi vine, și Ioan vede o armata de 200.000.000 de creaturi care seamănă cu caii doar că au capete de lei, care suflă foc și pucioasă, și cozile lor sunt precum șerpii cu cap. Călăreții au platoșe de foc, fum și pucioasă. Numărul lor este 200.000.000. O pătrime din locuitorii pământului a fost ucisă, 6:8. Acești călăreți vor ucide o treime din cei care mai rămân. După aceasta cei care rămân în viață tot nu se pocăiesc.

Apocalipsa 10

I. Ioan vede îngerul măreț, 10:1-7
II. Ioan mănâncă din cărticică, 10:8-11

Intre judecata trâmbiței a șasea și a șapte are loc un interval. Evenimentele din capitolul 10 sunt la mijlocul punctului necazului. Fraza „un alt înger” din versetul 1, probabil înseamnă că probabil el nu e unul din îngerii cu trâmbiță. Unii cred că acest înger este Fiul Omului. Acesta nu poate fi Hristos, deoarece aceasta l-ar face pe Hristos să vină din ceruri în mijlocul necazului.

În versetele 8-10 lui Ioan i se spune să mănânce cărticica care era în mâna îngerului. Mâncarea cărții are ideea primirii și asimilării de cunoștință. În versetul 11, lui Ioan i se spune că trebuie să profețească ca la oameni, națiuni, limbi și regi.

Apocalipsa 11

I. Ioan măsoară templul, 11:1-2
II. Cei doi martori profețesc, 11:3-14
III. Judecata trâmbiței a șapte, 11:15-19

În capitolul 11, lui Ioan i se spune să măsoare templul și altarul. Cuvântul pentru templu aici este  „naos”, care înseamnă templul adecvat, sfânta sfintelor și locul sfânt. Altarul este altarul de tămâiere din locul sfânt, nu altarul de bronz din curtea exterioară. Lui i se spune să măsoare curtea. „Naos” și curțile formau „hieron”, și Isus a numit hieron „casa mea”. Acesta nu este templul lui Irod, deoarece a fost distrus în 70 d. Hr. Nici nu este templul din Ezechiel. Acesta trebuie să fie templul construit de evrei înainte de necazul cel mare și distrus aproape de finalul perioadei. Aceste versete spun că națiunile vor călca în picioare orașul sfânt pentru 42 de luni. Aceasta ar putea însemna că partea evreiască a templului trece sub toiagul de judecată.

În versetele 3-13, Dumnezeu dă putere celor doi martori. Cuvântul putere nu este în textul grecesc, dar ideea este că Dumnezeu le dă putere să profețească. Acești doi bărbați profețesc pentru 1.260 de zile. Ei sunt acoperiți cu saci care indică faptul că predică pocăința. Ei sunt descriși ca doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea lui Dumnezeu. Măslinul înseamnă că sunt unși de Dumnezeu, Zaharia 4:3, 14. Sfeșnicul înseamnă că ei sunt purtători de lumină, Zaharia 4:2. Când aceștia își completează mesajul lor, fiara vine din abis și face război cu ei. Fiara îi ucide, și ei stau morți pe stradă trei zile și trei nopți. După aceasta duhul lui Dumnezeu intră în ei, și ei se ridică la ceruri. Când profețesc cei dori martori și când sunt uciși aceștia? Cartea lui Daniel poate fi folosită pentru a arunca lumină peste acest pasaj. Se pare că prima jumătate a săptămânii este pentru predicarea profeților și ultima jumătate pentru domnia lui Antihrist. Mărturia celor doi martori pare să fie în timpul primei jumătăți a necazului. Este important să ne amintim că multe din evenimentele din Apocalipsa sunt în mod evident nu într-o ordine cronologică.

Cine sunt acești doi martori? Scriptura nu spune. Unii cred că sunt Enoh și Ilie din moment ce nici unul din ei nu a murit în Vechiul Testament. Alții cred că ei sunt Moise și Ilie. Motivul dat pentru alegerea lor este pentru că în Scriptură Moise este persoana care a transformat apa în sânge și a adus plăgi pe pământ. Și Ilie este persoana care a poruncit focul să consume pe dușmanii lui și a făcut să nu ploaie pe pământ, versetul 6.

În versetele 14-19, vine al treilea vai și al șaptelea înger sună din trâmbiță. Perioada de timp a celei de-a șaptea trâmbițe pare să meargă la sfârșitul mâniei lui Dumnezeu și la venirea slavei lui Dumnezeu. Lungimea de timp a acestei perioade este înregistrată în terminologie diferită în locuri diverse din Apocalipsa, 42 de luni, 11:2; 13:5; sau 1.260 de zile, 11:3; 12:6, sau 3 ani și jumătate, 12:14. Sunetul celei de-a șaptea trâmbiță este anunțarea încoronării viitoare a lui Isus. Trâmbița anunță stabilirea împărăției lui Dumnezeu. Împărăția nu este stabilită până în cap. 19, dar aceasta este o prevedere, versetul 15. Cine conduce acum universul este clar.

VIZIUNEA IV – VIZIUNEA MÂNTUIRII LUI DUMNEZEU, 11:19-15:2-4, ȘAPTE EVENIMENTE: CELE ȘAPTE SCENE

Apocalipsa 12
Primul eveniment: Femeia și dragonul, 12:1-18

A patra viziune începe în 11:19 și continuă până în 14:20. În 11:19 Ioan spune că a văzut templul lui Dumnezeu în ceruri. Capitolul 12 începe, „Și s-a văzut în cer un mare semn”. În scrierile lui Ioan cuvântul semn înseamnă ceva care indică dincolo de sine. Semnul de aici este femeia în cer. Cuvântul semn este folosit de șapte ori în Apocalipsa, 12:1,3; 13:13-14; 15:1; 16:14 și 19:20. Femeia este un simbol al lui Israel. În Vechiul Testament Israelul este descris ca o femeie și Dumnezeu ca soțul ei. Hainele femeie sunt descrise. Ea este îmbrăcată cu soarele; luna este la picioarele ei; și ea are o coroană de 12 stele. Aceasta e cu certitudine o referință la Geneza 37:9-10, care sunt cuvintele lui Iosif către frații săi. Femeia e pe cale să nască. În acest punct un alt semn e văzut în cer. Acesta este un dragon roșu cu șapte capete, zece coarne și șapte coroane. Semnul este văzut în culoare, numărul de capete, coroane și coarne. Cele șapte capete și cele zece coarne simbolizează aceleași șapte împărății ale lumii ca cele la care se face referire despre fiara din 13:1-4 și 17:1-18. Dragonul este aruncat pe pământ și coada sa trage o treime din stele pe pământ. Aceasta are referință la căderea lui Satan și o treime din îngerii care au căzut cu ei, Isaia 14:12-14; Ezechiel 28:11-17 și Luca 1:18. În versetul 9, dragonul este numit Diavolul și Stan. Diavolul este numele grecesc și Satan este numele ebraic. Dragonul caută să devoreze pruncul când este născut. Copilul este pruncul Hristos, și dragonul este Satan care încearcă să-l distrugă. Satan a încercat să-l distrugă pe Hristos prin Irod, ispitirea, Petru, cruce. Aceasta cred că este ultima încercare a lui Satan de a-l distruge pe Isus Care e pe cale să fie „născut” pentru evrei, nu într-un sens fizic, ci spiritual. În versetul 5 se spune că copilul a fost prins în ceruri. Aceasta se referă la istoria ascensiunii lui Isus, sau la o anumită protecție care o va avea în timpul perioadei de necaz. O altă interpretare neprobabilă despre aceasta e că copilul născut femeii simbolizează pe cei 144.000 de evrei salvați în timpul necazului.

În versetele 7-12 are loc război în ceruri. Aceasta este ultima bătălie disperată dintre îngerii lui Satan și îngerii lui Dumnezeu. Cerul în versetul 7 nu se referă la locul unde locuiește Dumnezeu. Atmosfera pământului este primul cer, Efeseni 2:2; Matei 6:26; 8:20. Stelele sunt al doilea cer, Matei 24:29; Marcu 13:25. Al treilea cer este unde locuiește Dumnezeu, 2Cor. 12:2. Această secțiune împlinește Dan. 9:20. În rața „nu a mai fost găsit loc în cer” are în sine ideea că ele aveau odinioară locul lor stabilit. Acest loc este revelat în Efeseni 2:2. Acum ele sunt aruncate pe pământ. Acesta e singurul loc din Scriptură unde se spune că Satan a fost aruncat din ceruri jos pe pământ. Satan vede că acest timp este scurt, și el încearcă să distrugă femeia și rămășița seminței ei. Rămășița este întotdeauna folosită cu privire la Israel.

Apocalipsa 13

I. Al doilea eveniment: Prima fiară, 13:1-10
II. Al treilea eveniment: A doua fiară, 13:11-18

Ioan vede o fiară care se ridică din mare. Fiarele în Scriptură sunt adesea simboluri ale națiunilor sau ale conducătorilor. Marea de aici probabil înseamnă marea umanității, din care apar națiunile și conducătorii. Fiara are șapte capete și zece coarne. Unii cred că simbolismul capetelor înseamnă că ele apar în succesiune. Se spune în 17:9 că aceste capete sunt șapte regi. Cinci au căzut, unul este și altul trebuie să vină. „Cel care este” se interpretează adesea ca fiind Domițian, împăratul roman din vremea scrierii Apocalipsei. Cel care va veni este Anticristul, 2 Tesaloniceni 2:7-11. Cine este Anticristul nu se poate știi până va veni, dan. 9:27. Preferința mea este capul Națiunilor Unite. Nu e nici un motiv să ne uităm în Europa, Orientul Mijlociu, sau America pentru un candidat pentru această poziție ticăloasă. UN reprezintă toate națiunile și toate națiunile sunt confruntate de Isus la venirea Sa. Face sens să vezi un lider al acestei organizații drept totalitatea opoziției față de Hristos. Cele 10 coarne sunt zece regi, Apocalipsa 17:12 și Daniel 7:24, zece țări care vor conduce la sfârșit…

În acest punct Ioan a văzut o altă fiară că ieșea din pământ. Cuvântul grec tradus prin „altă” înseamnă alta de aceiași natură. A doua fiară va fi numită „profetul mincinos”, 16:13; 19:20; și 20:10. Aceste două fiare sunt doi bărbați care se ridică la putere. A doua fiară are apariția unui miel. Simbolismul este că el va înșela pe oameni, căci apare a fi gentil și inofensiv. El îi face pe oameni să se închine primei fiare. El face semne și minuni mari care înșeală pe mulți. El îi va face pe oameni să primească un semn pe mâna lor dreaptă sau pe frunți. Acest semn este necesar pentru ei ca să cumpere sau să vândă. Aceasta e ca și când ai fi etichetat. În vremea lui Ioan aceasta însemna calitatea de proprietate, și era un fel de a identifica sclavii. Numărul fiarei este dat drept 666. Numerele romane I + V + X + L + C + D = 666. „Textul Primit” și câteva din alte texte au în loc de numărul 666 literele grecești  Prima și ultima literă sunt literele care încep și încheie numele lui Hristos,  Litera din mijloc seamănă a șarpe. Aceasta face sens perfect din moment ce Anticristul este cel rău care încearcă să domnească precum Hristos.

Apocalipsa 14

I. Al patrulea eveniment: Mielul și cei 144.000, 14:1-5
II. Al cincilea eveniment: Îngerii proclamă Evanghelia, anunțând soarta Babilonului și închinătorii fiarei, 14:6-13
III. Al șaselea eveniment: Fiul omului, 14:14-20

Capitolul 14 oferă o prevedere a evenimentelor viitoare care vor avea loc în Apocalipsa. În Versetele 1-5 Ioan vede un miel care stă pe Muntele Sion cu cei 144.000. Cei 144.000 au fost introduși prima dată în cap. 7. Acolo ei au fost sigilați de Dumnezeu. Acum ei cântă un cântec pe care numai ei îl pot învăța. Acesta este Ierusalimul ceresc mai degrabă decât Ierusalimul pământesc, deoarece ei sunt înaintea tronului, cele patru creaturi vii, bătrânii și cei răscumpărați de pe pământ, versetul 3.

În versetele 6-7 un înger zboară prin mijlocul cerului cu evanghelia veșnică. În versetele 4-8 un alt înger urmează și anunță căderea Babilonului. În versetele 9-12 un alt înger vine și anunță că toți cei ce se vor fi închinat fiarei și imaginii sale sau au primit semnul vor fi condamnați. După mesajul celor trei îngeri Ioan aude o voce din cer care îi spune să scrie că credincioșii care au murit în timpul necazului sunt binecuvântați.

Fiul Omului este Hristos. Norul semnifică semnul celei de-a doua veniri a lui Hristos. Albul semnifică puritatea lui Hristos, Matei 24:30. Coroana de aur semnifică calitatea de rege divin. Secera ascuțită semnifică judecata.

Al șaptelea eveniment din viziunea a patra a lui Ioan este în 15:2-4 unde cei care stau pe marea de sticlă cântă cântarea lui Moise și cântecul mielului. În greacă ambele sunt precedate de articolul definit care probabil înseamnă că ei cântau două cântece. Cântarea lui Moise este cu siguranță Deuteronom 31:30-32:43, pe care el a învățat-o și compus-o pentru poporul său. Este uimitor faptul că cântecul lui Moise prezintă o vedere panoramică a întregii istorii a lui Israel de la începutul și până la sfârșitul său. Acest cântec va pregăti pe Israel să accepte pe Mesia al său când se întoarce. Cântarea Mielului trebuie să fie un cântec care îl slăvește pe Hristos. Ar putea fi Psalmul 22 sau un cântec similar care glorifică caracterul și lucrarea lui Hristos.

VIZIUNEA V – VIZIUNEA MÂNIEI LUI DUMNEZEU, 15:1, 4-16:21, ȘAPTE POTIRE: VĂRSAREA CELOR ȘAPTE POTIRE

Apocalipsa 15

I. Cei șapte îngeri cu cele șapte potire, 15:1-4
II. Slava lui Dumnezeu, 15:5-8

Această secțiune este o introducere către ultimele șapte plăgi. Aceste plăgi sunt referite ca  a lui Dumnezeu. Cuvântul grecesc  înseamnă o izbucnire a emoției interioare și este cel mai bine tradus prin „furie” sau „mânie” mai degrabă decât „mânie”. KJV și alte câteva traduceri nu fac distincția care ar trebui făcută între aceste două cuvinte. Cuvântul grecesc  este cel mai bine tradus prin „mânie” deoarece înseamnă emoția interioară care e rezistența persistentă plănuită împotriva cuiva. Judecățile lui Dumnezeu din timpul perioadei necazului sunt referite drept furia lui Dumnezeu în timp ce judecățile finale sunt referite drept mânia lui Dumnezeu.

Apocalipsa 16

I. Cele șapte plăgi, 16:1-20
II. Răspunsul omenirii rele, 16:21

Vărsarea celor șapte potire pare să aibă loc la finalul perioadei necazului și într-o succesiune destul de rapidă din moment ce a fost destul timp pentru ca a doua fiară să-și pună imaginea, să ceară semnul fiarei și să aducă închinarea fiarei înainte ca primul potir să fie vărsat. Potirele sunt vărsate în succesiune rapidă. În timp ce ele sunt vărsate este evident că există o paralelă definită în câteva feluri dintre cele șapte trâmbițe și cele șapte potire.

Primul potir este vărsat pe pământ și rezultatele se aseamănă cu plaga de bube care a venit peste egipteni înaintea exodului din Egipt.

Al doilea potir este vărsat peste mare, de unde a venit prima fiară. Aceasta simbolizează guvernarea rea. Rezultatele acestui potir se aseamănă cu prima plagă care să vină peste Egipt. Aceasta simbolizează judecata lui Dumnezeu asupra guvernării rele.

Al treilea potir este vărsat în râuri și izvoare. Ele se transformă în sânge. Aceasta simbolizează judecata lui Dumnezeu asupra surselor de guvernare rele.

Al patrulea potir este vărsat peste soare. Rezultatul e că căldura soarelui este intensificată așa de mult încât oamenii sunt pârjoliți de aceasta, și totuși ei nu se pocăiesc. Cuvântul putere în anumite traduceri nu este în greacă. Fraza este, „și aceasta s-a dat ca să pârjolească pe oameni cu foc”. „Aceasta” se referă la soare și nu la înger.

Al cincilea potir este vărsat pe tronul fiarei, și împărăția sa este plină de întuneric. Aceasta este în contrast cu pârjoleala soarelui care are loc la vărsarea celui de-al patrulea potir. Întunericul este ca plaga a noua care a venit peste Egipt. Cei care slujesc fiarei își scrâșnesc limbile de necaz și blasfemiază pe Dumnezeu și totuși nu se pocăiesc.

Al șaselea potir este vărsat peste râul Eufrat, și acesta se usucă; astfel făcând drum pentru regii „de la răsăritul soarelui”. Râul Eufrat are semnificație specială din moment ce formează granița de est a țării pe care Dumnezeu a promis-o lui Avraam, Geneza 15:18 și Exod 6:8.

Trei demoni ies din gura dragonului, fiara și profetul mincinos, versetul 13. Trinitatea nesfântă infernală stă în contrast cu sfânta Trinitate eternă. Dragonul îl simbolizează pe Satan, fiara pe Antichirst și profetul fals pe cineva care lucrează cu Satan ca să înșele națiunile. Scopul demonilor este să meargă la regii pământului și să-i aducă la marea bătălie. Broaștele simbolizează astfel descendenții sau produsele lui Satan, guvernarea rea și religia falsă. Broaștele au venit din gură, probabil însemnând că mijlocul lor principal de decepție este prin vorbire. Ele adună toate națiunile pământului la lupta din ziua cea mare a Dumnezeului Atotputernic. Versetul 16 spune că sunt adunate într-un loc numit Armaghedon. Spiritele demon și Dumnezeu adună și ei regii pământului în acest loc. Armaghedonul este în mod literal Muntele lui Meghido. Aceasta este valea lui Meghido și câmpia lui Esdraelon. Această vale a fost locul multor bătălii în istorie. Acesta va fi locul ultimei mari bătălii.

AL șaptelea potir este vărsat în aer. Aceasta este urmată de o mare voce din cer, voci, tunete, fulgere și un cutremur mare. Ierusalimul este marele oraș și Babilonul pare să stea pentru Roma. Mari pietre de grindină ce cântăresc peste 100 de pounds cad peste pământ. Plaga cu pietrele este similară cu a șaptea plagă din Egipt.

Viziunea VI – Viziunea judecății lui Dumnezeu asupra Babilonului, 17:1-20:3, Șapte judecăți: Șapte evenimente de judecată

Apocalipsa 17

I. Primul eveniment de judecată: Femeia de pe fiara stacojie, 17:1-5
II. Al doilea eveniment de judecată: Fiara în război cu femeia, 17:6-19

Capitolele 17 și 18 sunt reamintiri puternice că Dumnezeu este în control și că în final, la sfârșitul vremurilor, va învinge și va judeca tot răul.

În capitolul 17, curva cea mare numită Babilon stă pe multe ape. Aceasta este explicat în 17:15. Dacă acestea sunt ape literale, înseamnă că domnia Romei se întinde pe teritorii vaste. Apele pot fi o metaforă a numărului vast de oameni. Ideea de aici este că influența ei de a face rău a fost precum beția și păcatul trupesc.

Ioan este dus în pustie și vede o femeie îmbrăcată în stacojiu și purpuriu și are pietre prețioase și aur pe ea. Pe fruntea ei era scris un nume: „Mister, Babilonul cel mare, mama tuturor curvelor și scârbelor de pe pământ”. Ea stă pe o fiară stacojie care are șapte capete și 10 coarne. Acestea identifică pe această fiară drept una din capitolul 13. Cele șapte capete din versetul 3 sun identificate în versetul 9 drept șapte munți. Orașul Romei a fost zidit pe șapte dealuri, și la vremea scrierii Apocalipsei, Roma domnea națiunile lumii, dar nu știu cât de multă geografie despre Roma știa Ioan. Este adevărat că Dumnezeu putea să-i dea prin revelație, dar de ce să nu folosească un nume criptic? Folosirea Babilonului înseamnă rebeliunea și opoziția umană față de Dumnezeu, Geneza 11. Culoarea fiarei o identifică cu dragonul Satan. Fiara are șapte capete și zece coarne. Acestea reprezintă șapte munți, versetul 9 și șapte regi, versetul 10. Ioan spune despre cei șapte regi, „Cinci sunt căzuți, unul este și altul nu a venit încă”. Cei cinci care au căzut pot să fie cei care sunt morți sau că au murit prin morți violente. „Cel ce este”, este al șaselea și probabil se referă la împăratul Domițian care domnește când Ioan scrie. „Celălalt nu a venit încă” este modificat de fraza „și când va veni”. Aceasta implică faptul că vremea celui de-al șaptelea este indefinită și nesigură. Aceasta se referă la Anticristul final care va face război împotriva Mielului.

Greaca din versetul 11 spune astfel, „Și fiara care a fost, și nu este, și este un al optulea, și al șaptelea este, și merge spre distrugere”. Cuvântul tradus al optulea este masculin și pare să se refere la un om mai degrabă decât la o împărăție care este feminin în greacă. Al optulea „era și nu este” probabil se referă la spiritul lui Nero care întâmpină toate cerințele Anticristului.

Versetul 14 este o anticipare a 19:11șu. când ei fac război împotriva Mielului.

Apocalipsa 18

Al treilea eveniment de judecată: Distrugerea Babilonului, 18:1-24

Ioan vede un alt înger care vine din ceruri și anunță căderea Babilonului. În versetele 4-8, Ioan aude vocea din cer care chema poporul său din oraș deoarece ava să cadă judecata. Versetele 9-19 vorbesc despre jalea ce va veni pentru negustorii de pe pământ datorită distrugerii Babilonului. În contrast versetul 20 oferă bucuria poporului lui Dumnezeu cu privire la distrugerea Babilonului. Alungarea pietrei de moară în mare de către marele înger este simbolic al neprevăzutului și al repeziciunii judecății lui Dumnezeu asupra Babilonului.

Apocalipsa 19

I. Laudă lui Dumnezeu, 19:1-10
II. Al patrulea eveniment de judecată: Calul alb și călărețul său, 19:11-16
III. Al cincilea eveniment de judecată: Îngerul în Soare, 19:17-18
IV. Al șaselea eveniment de judecată: Bătălia de la Armaghedon, 19:19-21

Capitolul 19 începe cu lauda minunată a marii mulțimi. Aceștia sunt cei din 7:9-12. Marea bucurie și laudă este răspunsul poporului lui Dumnezeu față de judecarea păcatului, față de domnia eternă a lui Dumnezeu și pentru a celebra nunta mielului lui Dumnezeu. Cele trei grupe din capitolul 18 care plâng căderea Babilonului sunt contrastate cu cele trei grupe care-l laudă pe Dumnezeu. Mireasa este contrastată cu curva cea mare. Mireasa poartă în fin, curat și alb, care semnifică neprihănirea sfinților.

În versetul 11, cerurile se deschid și Hristos, Regele Regilor și Domnul Domnilor călărește în fruntea armatei sale. Bătălia de la Armaghedon e pe cale să înceapă. Una din temele principale ale cărții este a doua venire a lui Hristos. Aceasta este o descriere magnifică a lui Hristos care vine să stabilească împărăția Sa. Coroana care o poartă este (diademata), coroana de rege mai degrabă decât coroana de învingător (stepahanous).

Armatele lumii au venit să lupte cu fiara și armatele sale. Când îl văd aceștia pe fiul omului în ceruri ei se unesc să se lupte cu el.

Teoriile din jurul celei de-a doua veniri a lui Hristos sunt prea numeroase pentru a fi menționate. Unii au gândit că a doua sa venire era la Cinzecime. Alții au gândit că venirea Sa a doua este la timpul când persoană este convertită. Alții au gândit că este o imagine simbolică a victorie lui Hristos față de rău. Simbolurile simplu încearcă să descrie ceva care este așa de mare încât întrece descrierea. Realitatea din spatele unui simbol este cu mult mai mare decât simbolul. În cazul celei de-a doua veniri a lui Hristos toate descrierile sunt inadecvate pentru a captura realitatea. Hristos vine în persoană. Nimeni nu poate prezice timpul exact al venirii sale, deși mulți de-a lungul secolelor au încercat.

Versetele 17-21 profețesc că Hristos va distruge armatele cu sabia gurii lui. EI sunt uciși prin cuvântul care nu au vrut să-l accepte.

VIZIUNEA VII – VIZIUNEA MILENIULUI, 20:4:22-5, ȘAPTE EVENIMENTE: DUMNEZEU ÎMPLINEȘTE SULUL

Apocalipsa 20

I. Aș șaptelea eveniment de judecată: Satan aruncat în abis, 20:1-3
II. Domnia lui Dumnezeu, Evenimentul 1: Cei 1.000 de ani de domnie cu Hristos, 20:4-10
III. Domnia lui Dumnezeu, Evenimentul 2: Marele Tron Alb de Judecată, 20:11-15

Primele trei versete ale capitolului 20 merg în a șasea viziune. În versetele 1-3, un înger vine din cer cu cheia gropii celei mai adânci. Cheia înseamnă că el are autoritatea de a deschide sau închide groapa. Lanțul din mâna sa înseamnă că are autoritatea de a lega. El îl prinde pe Diavolul (înseamnă acuzatorul) sau Satan (evreiescul de la adversar) și îl leagă pentru o mie de ani, Psalmul 90:4; 2 Petru 3:8. Cuvântul grecesc tradus prin lanț aici e același cuvânt folosit în Marcu 5:3; Fapte 12:7; 28:20 și 2 Timotei 1:16. 2 Petru 2:4 și Iuda 6 folosesc un cuvânt grecesc diferit pentru lanț. Apocalipsa 12 înregistrează bătălia în cer când Mihail aruncă pe Diavol și îngerii lui. Apocalipsa înregistrează trinitatea răului, dragonul, fiara și profetul fals (a doua fiară). Apocalipsa 19 înregistrează că fiara și profetul fals sunt aruncați în lacul de foc. Diavolul este lăsat pe pământ. Acum îngerul îl prinde pe Diavol, îl leagă și îl aruncă în groapă, o închide și o sigilează. EL este legat ca să nu poată înșela națiunile.

Versetul 4 ne spune de trei grupe care vor fi înviate: cei care au fost decapitați pentru Hristos, cei înjunghiați pentru cuvântul lui Dumnezeu (6:9) și cei care nu s-au închinat fiarei. Judecata este dată primului grup, Matei 19:28, Luca 22:29-30. Aceasta este prima înviere. Restul morților sunt cei răi. Ei rămân în Hades în timpul celor 1.000 de ani. La finalul celor 1.000 de ani are loc învierea celor răi. După prima înviere cei răscumpărați stau înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. La finalul celor 1.000 de ani este învierea celor răi și Judecata de la Marele Tron Alb.

Hristos domnește 1.000 de ani în pace și justiție. La finalul acestor ani Satan este dezlegat pentru o scurtă vreme. Aceasta este pentru a arăta că Satan nu se schimbă și natura umană nu se schimbă. O societate perfectă nu poate schimba inima omului. Doar Isus poate aduce. Satan este aruncat în lacul cu foc. Fiara și profetul fals erau aruncați în el înaintea celor 1.000 de ani. Satan este aruncat după cei 1.000 de ani. Primul cer și pământ trec.

Apoi Ioan vede Judecata de la Marele Tron Alb. Cei răi stau înaintea lui Dumnezeu. Cărțile sunt deschise și judecata este făcută din ele. Marea carte, cartea vieții, a înregistrat în ea numele celor răscumpărați.

Apocalipsa 21

I. Domnia lui Dumnezeu, Evenimentul 3: Cerul și pământul cel nou, 21:1
II. Domnia lui Dumnezeu, Evenimentul 4: Noul Ierusalim, 21:2-8
III. Domnia lui Dumnezeu, Evenimentul 5: Noul Ierusalim măsurat, 21:9-21
IV. Domnia lui Dumnezeu, Evenimentul 6: Lumina Noului Ierusalim, 21:22-27

Ioan vede un cer nou și un pământ nou. Ele sunt noi în timp și fel. Este o lume fără separare de cei dragi. Pentru Ioan „nu mai era marea” însemna că el nu va mai fi separat de cei iubiți precum era el în insula Patmos.

Ioan vede Noul Ierusalim, orașul sfânt care vine de la Dumnezeu. Ierusalimul este numit orașul sfânt în Matei 27:53, dar nu din nou până în Apocalipsa 11:2 și nu din nou până în 22:2. Cuvântul tabernacol, versetul 3, înseamnă locul unde locuiește Dumnezeu. Nu mai există lacrimi, nici moarte, nici suferință sau durere. Orașul este măreț cu 12 porți, 12 îngeri la porți și numele celor 12 triburi pe porți. Și cele 12 temelii ale orașului cu numele celor 12 apostoli pe ele.

Apocalipsa 22

I. Domnia lui Dumnezeu, Evenimentul 7: Viața Noului Ierusalim, 22:1-5
II. Epilog, 22:6-21

Viața Noului Ierusalim este furnizată de Dumnezeu. Râul vieții și pomul vieți sunt aici. La început pomul vieții era în grădină, Geneza 2:9-10. Omul a fost scos din grădină datorită păcatului său ca nu cumva să mănânce din pom și să trăiască veșnic, Geneza 3:22. Acum, datorită lucrării Mielului pe cruce, accesul liber e permis la pomul vieții.

Moartea intră aproape imediat în cartea Geneza. Apocalipsa se încheie cu viața veșnică.

În versetele 6-21, Ioan spune că revenirea lui Hristos va fi repede (1 Corinteni 15:52) cu viteza luminii. Isus oferă o mare invitație de a veni la el și să fie mântuit, versetul 17. În versetul 20 Ioan îl cheamă pe Isus să vină în curând.

METODE DE INTERPRETARE A APOCALIPSEI

1. Preterist. Tot ceea ce descrie Apocalipsa a avut loc în primul secol.

2. Istoric. Cartea Apocalipsei descrie istoria Bisericii creștine.

3. Idealist/alegoric/simbolic. Nimic din carte nu trebuie luat literal. Răul se luptă cu binele, dar binele va câștiga.

4. Futurist. Majoritatea cărții este o profeție. Evenimentele sale principale sunt încă pe cale să vină.

Eu susțin părerea futuristă, însă admit capitolele doi și trei să fie interpretate ca istoric, biserici locali din Asia Mică.