Imparatia lui Dumnezeu vis sau realitate?

de Dr. Beniamin Cocar (1955-2017)

În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe când Pilat din Pont era dregător în Iudea, Irod, cârmuitor al Galileii, Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei, și al Trahonitei, Lisania, cârmuitor al Abilenei, și în zilele marilor preoți Ana și Caiafa, Cuvântul Lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia în pustie. Și Ioan a venit prin tot ținutul din împrejurimile Iordanului, și propovăduia botezul pocăinței, pentru iertarea păcatelor. (Luca 3:1-4)

În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în pustia Iudeii. El zicea: “Pocăiți-vă, căci împărăția cerurilor este aproape.” Matei 31-2.

De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, și să zică: “Pocăiți-vă, căci împărăția cerurilor este aproape.” Matei 4:17.

El zicea: “S-a împlinit vremea, și împărăția Lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.” Marcu 1:15

Nu era nimic atrăgător să vezi rabinul îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă și încins cu un brâu de curea…care mânca miere și lăcuste sălbatice! Nimic atrăgător, și totuși mulțimile veneau la el pentru că el le spunea ceea ce ei nu auziseră de mult. Cineva avea curajul să spună lucrurilor pe față! Cineva reprezenta ceea ce ei nu puteau spune de frica consecințelor, sau de teama că nu vor spune bine, dar acest tânăr de vreo treizeci de ani, le spunea tare bine.

El nu se dădea la o parte din fața soldaților, lor le spunea să fie mulțumiți cu ceea ce primesc pentru slujba lor, fără să mai stoarcă prin apăsare de la bieții oamenii. Lui Irod a avut îndrăzneala să-i spună că nu e normal să trăiască imoral, în concubinaj cu nevasta fratelui său Filip. Fariseilor le-a spus că nu merge să primești botezul pocăinței fără pocăință! Botezul trebuie însoțit de fapte vrednice de pocăință!

Așa predica Ioan când a anunțat că împărăția era aproape.

Dar în timp ce el predica, a venit Domnul Isus la el să fie botezat. Desigur se cunoșteau. Erau doar șase luni diferență între ei. Amândoi s-au născut miraculos, ce-i drept, Domnul Isus mult mai miraculos decât Ioan, dar nici la Ioan minunea nu a fost prea mică! Ioan a refuzat inițial să-L boteze pe Domnul Isus, dar când El i-a spus că toată neprihănirea Lui Dumnezeu trebuie împlinită, atunci Ioan L-a botezat.

Ce-a urmat e din lumea Lui Dumnezeu! Cerul s-a deschis, Duhul Sfânt a venit ca un porumbel și s-a așezat pe Domnul Isus, iar Tatăl a spus că “Acesta este Fiul Meu Preaiubit, de El să ascultați!”

Imediat după aceea Domnul Isus a fost ispitit de diavolul pentru patruzeci de zile, și apoi a început să predice că împărăția este aproape!

Deci, atât Ioan Botezătorul cât și Domnul Isus au spus oamenilor să se pocăiască căci împărăția este aproape. Atât Luca cât și Matei și Marcu ne prezintă o realitate despre care a vorbit atât Ioan Botezătorul cât și mai clar, Domnul Isus. Luca ne prezintă locul și timpul în care a apărut Ioan, omul trimis de Dumnezeu să pregătească calea Domnului Isus. El a venit în modul cel mai clar, cu cel mai limpede mesaj al pocăinței de păcate. El nu era salvatorul de păcate, ci doar vocea care îndrepta pe oameni spre “Mielul Lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii,” Ioan 1:29. Deși din cartea Geneza și până în Apocalipsa ni se prezintă împărăția Lui Dumnezeu în diferite aspecte, după venirea Domnului Isus în lume, împărăția s-a apropiat foarte tare.

Dar deși atât Ioan cât și Domnul Isus au predicat despre împărăție, au spus că este aproape, împărăția nu a fost instaurată pe pământ, dar a fost predicată de apostoli, dorită de milioane de credincioși care s-au rugat și se mai roagă, vie împărăția Ta!

Este împărăția un vis sau este o realitate? Este ceva despre care se poate vorbi ca realizabil, sau doar o himeră după care aleargă mințile mai slabe sau firile mai bolnave dintre fii oamenilor?

În cele ce urmează ne vom uita în Cuvântul Lui Dumnezeu și vom face o călătorie împreună să vedem, este sau nu reală această împărăție!? Iar dacă este reală ce trebuie să facem noi.

**********************************************************

Planul grandios a Lui Dumnezeu din veșniciile trecute era să aducă mulți fii la slavă sau cum spunea nu de mult un predicator, să ducă slava la mulți copiii.

Prin venirea Domnului Isus în lume, slava Lui Dumnezeu a coborât printre oameni, iar oferta a devenit clară, pocăiți-vă căci împărăția cerurilor, sau împărăția Lui Dumnezeu este aproape.

E un mare risc să împărțim “evanghelia” în evanghelia împărăției viitoare, evanghelie predicată de Domnul Isus, și evanghelia iertării păcatelor predicată de Pavel.

Nu există două evanghelii, ci doar una singură, o evanghelie care ne oferă șansa pocăinței, a schimbării modului nostru de gândire, pentru că împărăția este la dispoziția noastră.

Când au apărut computerele personale, mulți au auzit să se pocăiască, căci sunt computere la dispoziția lor, să-și schimbe modul de gândire, dar mulți nu au făcut-o! Mulți încă preferă mașina de scris, sau chiar scrisul cu mâna.

La fel a fost și cu apariția curentului electric. Chemarea a fost să ne pocăim de lampa cu petrol, să renunțăm la zilele scurte și serile de beznă, curentul e le dispoziția noastră. Mulți oameni de la sate nu au acceptat să li se aducă acel fir de curent în casă!

Discuții despre împărăție! 

Fapte 1:1-4

După înviere, timp de patruzeci de zile, Domnul Isus nu a vorbit decât despre împărăție, același subiect cu care a început predicarea pe acest pământ!

În timpul acestor întâlniri cu ucenicii noi nu știm exact câte au fost și nu ni se redau discuțiile din aceste întâlniri deoarece scopul întâlnirilor este important nu întâlnirea în sine.

Tot ceea ce Luca înțelege, sau mai bine zis, ce i s-a dat voie să înțeleagă în procesul de inspirație, a fost că au discutat lucruri privitoare la împărăție! Ce au discutat nu ni se spune, dar putem crede că s-a revizuit ceea ce Domnul le-a spus lor în timpul vieții Lui pe pământ, lucruri pe care atunci nu le-au înțeles, dar acum ele vor deveni clare.

E demn de observat că Domnul Isus a început lucrarea pe acest pământ și a încheiat-o discutând același subiect: Împărăția Lui Dumnezeu!

În Noul Testament găsim aceste denumiri ale împărăției:

1. Împărăția Lui Dumnezeu Ioan 3:3
2. Împărăția cerurilor Matei 3:2
3. Împărăția Dragostei Fiului Său Coloseni 1:13
4. Împărăția Tatălui Matei 13:23
5. Împărăția Fiului Omului Luca 1:13
6. Împărăția Veșnică 2 Petru 1:11

Dacă în Faptele Apostolilor ni se spune doar că a vorbit despre împărăție, în Matei, împărăția ocupă un loc central:

Matei 4:17; 10:7 împărăția este aproape

Matei 4:23; 9:35; 24:14 Domnul Isus predică Evanghelia împărăției

Matei 5:3 împărăția este a celor săraci în duh

Matei 5:20 Doar cu o neprihănire superioară fariseilor și a cărturarilor se va intra în împărăția cerurilor

Matei 6:10 Vie împărăția Ta

Matei 6:13…a Ta este împărăția…în veci

Matei 6:33 Căutați mai întâi împărăția Lui Dumnezeu

Matei 7:21 Doar cu vorbe nu vei intra în împărăție

Matei 8:11-12 Fii ai împărăție aruncați afară, iar mulți de la marginile pământului intră în împărăție!

Matei 11:12 Împărăția se ia cu năvală/cu forța, dându-și tot interesul

Matei 12:28 Împărăția Lui Dumnezeu a venit peste voi

Matei 13:24 Împărăția seamănă sămânță bună; v. 31 grăunte de muștar; v. 33 aluat; v. 44 comoara ascunsă; v. 45 mărgăritare de preț; v. 47 plasa de pescuit; v. 52 sunt lucruri ce trebuie învățate despre împărăție

Matei 16:28 Fiul Omului în împărăția Sa

Matei 18:1 Ucenicii vor să afle ierarhia în împărăție

Matei 18:3-4 Smerenia te înalță în împărăție

Matei 19:12 Fameni pentru împărăție

Matei 19:14 Copilașii au împărăția

Matei 19:23-24 Ce greu întră bogații în împărăție

Matei 20:1 Împărăția seamănă cu proprietarul viei

Matei 20:21 Fiii lui Zebedei vor să fie la dreapta și la stânga Domnului Isus în împărăție

Matei 21:31 Vameșii și destrăbălatele au acces la împărăție

Matei 21:43 Luarea împărăție de la evrei și dată bisericii

Matei 22:2 Împărăția seamănă cu nunta fiului de împărat

Matei 23:13 Fariseii închideau împărăția pentru alții

Matei 25:1 Asemănare cu cele zece fecioare

Matei 25:14 Un om plecat într-o țară îndepărtată

Anunțând împărăția, Domnul Isus a inițiat anul de îndurare al Domnului, Luca 4:16-21, anul care nu s-a terminat de atunci și încă ține:

1. Toate datoriile iertate
2. Orice legătură ruptă, cătușele luate
3. Odihna veșnică–pace, șalom

Orice păcat trecut, prezent sau viitor este iertat prin Jertfa Domnului Isus!

Justificare Lui a adus eliberarea din închisoarea morții, din frica ce ne stăpânea, și ne-a mutat în împărăția Fiului dragostei Lui.

Eliberarea era pentru fiecare locuitor al țării. Fiecare era înapoi la proprietatea lui, fiecare înapoi la familia lui, era cu adevărat un an de veselie!

Aici am găsit adevărata odihnă. Nu odihna unui sabat trecător, ci adevărata odihnă în El.

Nu trebuie semănat sau secerat. Nu se culege vița. Se mănâncă din ceea ce dă pământul.

Domnul Isus uns de Duhul Sfânt, Isaia 61:1-11, a anunțat în Nazaret, astăzi s-au împlinit cuvintele prorocului.

1. Eu tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită
2. Predic eliberarea robilor de război
3. Dau orbilor vedere
4. Oprimaților libertate
5. Anunț anul de îndurare!

Evreii nu au celebrat acel an de îndurare din cauza neascultării de Dumnezeu, lăcomiei și neîncrederii în Dumnezeu care le putea purta de grijă. A făcut-o timp de patruzeci de ani fără nici o semănătură, fără vreunul să meargă la câmp, în fiecare zi aveau ce mânca! Dar ei tot nu au crezut dorind să fie ca toate celelalte popoare.

Legea anului de îndurare evita îmbogățirea unora în detrimentul altora, făcea imposibil ca unii să fie săraci lipiți pământului, și evita extremele, foarte bogați sau foarte săraci!

Oameni noi într-o nouă împărăție!

Matei 4:17-25

Domnul Isus a predicat că împărăția este aproape, era așa de aproape încât apostolii au atins chiar împărăția, căci El era împărăția! Practic El s-a oferit ca Ușa spre adevărata viață.

Apostolul Pavel ne spune că:

1. De buna plăcere a voii Sale ne-a mutat în împărăție!

Efes 1:5; Colos 1:13

Nu a fost obligat sau determinat de faptul că noi am fost

buni iar El a fost forțat de acest lucru să ne mute în

împărăția Lui. De buna plăcere a voii Sale!

2. În împărăție ne-a dat o natură nouă, o nouă identitate, suntem din natura Dumnezeiască, 2 Cor 5:17; 2 Petru 1:4

Mutarea nu a fost doar geografică, sau doar schimbarea

domiciliului, schimbarea a fost radicală! Am fost schimbați în natura Sa!

3. În împărăție pe lângă noua natură, ni s-au dat toate binecuvântările în Domnul Isus, Efes 1:3

Nu am fost aduși ca străini sau cu musafiri, nu ci ca cetățeni ai noii împărății! Toate binecuvântările ne-au fost date nouă.

4. Împărăția nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace, și bucurie în Duhul Sfânt, Romani 14:17

Omenirea consideră a mânca și a bea ca fiind adevărata viață, dar noi înțelegem că neprihănirea care El ne-a dat-o este starea după voia Lui Dumnezeu, și apoi starea de curăție ce Duhul Sfânt o lucrează în viețile noastre. Curăție în relații, purtare, vorbe, etc.

Pacea împărăției este o pace care întrece orice pricepere. Pace în mijlocul celui mai mare război. Când am pacea Domnului în inimă, poate veni orice vifor, inima mea cântă.. .bine e în Domnul!

Bucuria în Duhul Sfânt, bucurie! Bucurie incomparabilă, bucurie ce doar acei ce o cunosc o pot exprima dar chiar și lor le este greu s-o definească! De m-ași duce în pustiu singur să trăiesc și-acolo-i cu mine în EL mă-nveselesc, spune o cântare de-a noastră! În El e veselia și bucuria celor ce sunt în împărăția Lui Dumnezeu!

El a chemat și încă cheamă oamenii să-i fie urmași fideli. Chemarea Lui este ca noi să experimentăm viața Lui la limitele cele mai înalte ale vieții din belșug!

1. Chemarea Lui nu lasă nici loc de refuz, dar nici loc de apatie; lasă-mă să te las!

Ucenicii nu zic nimic, îndată lasă plasele de pescuit și

merg după El. Nu șovăiesc, nu stau departe.

Chemarea generală a Domnului Isus, Matei 11:28 se poate respinge, iar cei o resping sunt responsabili de

respingerea chemării Lui, dar chemarea efectivă,

specială nu se respinge, ea se ascultă!

2. Chemarea Lui are un scop bine determinat: o să vă fac altceva, veți fi pescari de oameni!

Interesant că Domnul Isus nu-i întreabă dacă vor să li se schimbe orientarea, slujba, viața. Nu-i vorbă dacă le place sau nu, dacă le convine. Toți cei ce merg după El vor fi făcuți de El în pescari de oameni!

Pentru a fi pescar de oameni trebuie:

1. Renunțare la tot ce ai știut înainte. Pescuitul peștilor e un lucru, dar pescuitul oamenilor e cu totul altceva!
2. Lăsându-te modelat de El, El să te facă!

Nu noi ne facem pescari de oameni, El ne face!

3. Atent la ceea ce face El, să înveți de la El!

Luăm aminte și învățăm de la El!

Toți sar în a salva lumea, toți sunt ocupați cu mântuirea lumii crezând că asta vrea Dumnezeu, când de fapt Duhul Sfânt spune să fim gata! Așa era Domnul Isus, gata în orice moment de a spune cuiva cum să ajungă la Dumnezeu!

PREDICA ÎMPĂRĂȚIEI

Domnul Isus predică Evanghelia Împărăției

Matei 4:23; 9:35; 24:14

Prima parte a acestei activități desigur este cea mai extinsă cuvântare a Domnului Isus este Predica de pe Munte!

Nu este o predică scurtă, se întinde pe trei capitole; nu are puncte principale și secundare, dar are foarte multe ilustrații!

Unii cred că această predică ne arată viața ideală care o trebuie să o trăiască fiecare credincios. Alții cred că este doar exemplul suprem al sistemul nou de etică adus de Domnul Isus.

Începutul predicii conține fericirile, sau binecuvântările! Fericirile sunt pentru cei ce le merită, sau pentru cei ce-au câștigat, sau pentru cei norocoși care nici nu au lucrat pentru, nici nu provin dintr-o clasă specială pentru a merita ceva.

Diferența colosală la interpretarea acestei predici o face accentul care-l punem.

Sunt fericiți acești oameni pentru că au o comportare care duce la fericire, sau situația lor e de așa natură încât altcineva îi face fericiți!

Am fost învățat, și am auzit multe explicații care toate au dus la ideea comportamentului. Ferice de cei care… au făcut ceva bine, sau au avut atitudinea corectă!

Dacă comportarea ar duce la fericire, care este rolul Domnului Isus? Ce face El? Ce aduce El nou? Nu era și fericirea Legii la fel?

Faci bine, binele urmează! Faci răul automat răul urmează!

Cu câțiva ani în urmă am citit explicația unui profesor din California, Dallas Willard, profesor care mi-a dat o nouă perspectivă asupra predicii de pe munte.

Imediat după aceea am avut curajul să predic pentru prima dată această predică.

Este acum a doua încercare și cei care ați audiat casetele de la Detroit, să nu fiți mirați de două aspecte: unele lucruri vor fi identice, iar altele nu.

I.FERICE DE CEI SĂRACI ÎN DUH CĂCI A LOR ESTE ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR

Matei 5:1-3

Cine sunt cei cu adevărat fericiți? Cei care au ajuns la o anumită stare de a avea și a fi cineva?

Fericirea este numită foarte des ca o himeră, sau ca o floare rară după care aleargă o omenire întreagă, iar atunci când cred că au pus mâna pe ea, aceasta dispare!

Toți oamenii doresc să fie fericiți dar foarte puțin ajung să fie fericiți. De ce? Muți nu o caută cu interes, alții o caută în locuri greșite.

Domnul Isus a văzut mulțimile și în infinita Lui înțelepciune a înțeles că toți doreau fericirea dar cei mai mulți nu o aveau.

Fariseii și cărturarii ofereau fericirea împlinirii Legii, dar Legea era așa de împovărată cu multe zeci și zeci de cerințe încât cei mai mulți nici nu se opinteau să mai caute această fericire. Domnul Isus a identificat multe din poverile grele ce fariseii le-au pus pe umerii populației, poveri care ei nu le atingeau.

Ipocrizia îi făcea pe ei să se declare fericiți iar pe cei ce nu aveau legea ca și călăuză nefericiți!

În contrast cu ceea ce ei numeau fericire, sau ce lumea noastră numește a fi ferice, Domnul Isus expune în predica Sa pe cei ce cu adevărat sunt fericiți!

Prima categorie de oameni fericiți sunt cei săraci în duh.

Cine sunt aceștia?

Sunt ei cu vreun merit? Sunt ei cei care au făcut ceva să fie săraci în duh?

Domnul Isus se uită la cei care erau în jurul Lui, destituiții lumii care nu aveau nimic spiritual, dar nici nu o pretindeau!

Nu aveau nici o pretenție că au ceva sau că pot ceva.

Aceștia strigau la El, ai milă de mine!

Pe aceștia-i fericește El! De ce?

Au vreun atu în fața Lui? Nu, tocmai că nu au și de aceea El le oferă lor fericirea în dar, le-o dă El!

Săracii în duh nu sunt cei ce forțează umilința asupra lor și

asupra altora. Domnul Isus nu a fericit pe cei ce umblau cu capetele plecate spre a impresiona pe alții cu smerenia lor, nu, El fericește pe cei ce nu au nimic, își văd sărăcia duhului lor și așteaptă ca altcineva să-i facă fericiți!

Acestora El le dă Împărăția! Împărăția nu se câștigă, ci se primește.

Bogații în duh, mândrii cei ce au cu ce să cumpere intrarea în împărățiile lumii nu se califică. Cei care au contat pe neprihănirea lor nu au avut șanse să vadă sau să intre în împărăția Lui Dumnezeu.

Sărac în duh este omul care nu are nimic care să fie de valorare înaintea Lui Dumnezeu!

Nu este o calitate, ci o calamitate! Nu am nimic, sunt o epavă, un eșec. Nu am avut nimic când am venit la El, sărac, orb și gol am fost, dar El m-a făcut copilul Său bogat, m-a îmbrăcat în hainele neprihănirii și mi-a vindecat ochii ca să văd lucrurile minunate ale Legii Sale.

De la președintele Reagan până acum cam toți candidații la președinție au o întrebare pentru poporul American, “Sunteți mai bine acum decât ați fost cu patru sau opt ani înainte?” Și fără să aștepte răspunsul nostru ei ne spun că în nici un caz nu a fost bine și ei o să ne aducă binele. O serie întreagă de candidați fac runde pe la televiziune promițând o viață mai bună, o fericire unică în lume.

În contrast cu ei, Domnul Isus oferă Împărăția, iar pentru a intra în împărăție nu trebuie să fi calificat, nu trebuie să ai sau să fi, celor săraci în Duh El le dă împărăția. Aceasta este esența evangheliei, de aceea este vestea aceasta bună, El ne dă împărăția!

Dacă mândria, aroganța, falsitatea ne opresc de a o primi, și vrem să facem ceva sau să fim cineva pentru a merita împărăția, nu o vom avea niciodată!

FERICE DE CEI CE PLÂNG!

Matei 5:4

Ferice dec ei ce plâng căci ei vor fi mângâiați!

Cine sunt oamenii fericiți?

Cei ce au? Cei ce sunt cineva?

1. Cei fericiți de El
2. Cei ce primesc împărăția în dar
3. Cei ce nu ar fi putut niciodată prin ei înșiși să ajungă fericiți!

Aceștia plâng și se tânguiesc! Acești oamenii au motive să plângă.

Unii cred că plânsul sau tânguirea este cauzată doar de păcat, alții cred că Domnul Isus se referă la orice fel de tânguire.

De la început această fericire pare să fie un paradox: în lume fericiții sunt cei ce râd, cei ce se bucură, nu cei ce plâng?

Plânsul e pentru copii și pentru femei spune poetul român. Coșbuc spunea: copiii nu-nțeleg ce vor, a plânge-i cuminția lor, dar lucru cel mai laș pe lume e un bărbat tânguitor! E o rușine să plângi!

Un autor spunea că ar fi cu totul nepotrivit să trimit un card de condoleanțe la un mare bogătaș la care toate-i merg bine. Aceia nu sunt de compătimit. Ei sunt fericiții iar noi săracii lumii sunt cei ce plângem…dar nu-i adevărat. Domnul Isus nu spune că cei ce au sunt fericiți și cei ce nu au nu sunt. El se uită peste poporul Israel și mulți plângeau și se tânguiau.

Erau cei care aveau copiii bolnavi sau care-și pierdeau copiii. Acestora Domnul Isus le spune că împărăția Lui aduce mângâiere.

Erau părăsite de soți, de soții, erau leproșii, ciungii, orbii, șchiopii care se tânguiau fără să vadă vreo rază de speranță! El acestora le oferă împărăția, împărăția unde se răstoarnă valorile. Fericiți nu sunt cei ce rând ci ce plâng, nu pentru că plâng ci că plâng pentru că sunt în acea stare de jale când nimeni și nimic nu-i poate mângâia, El aduce vestea bună a împărăției, există mângâiere, există alinare.

Câte nu sunt lucrurile care fac inima să doară, colo-n cer sus vor fi doar amintiri!!!!

Când plâng oamenii?

1. Când durerea trece o anumită limită, plângem
2. Când suntem frustrați, si nu ni se face cum vrem, plângem
3. Când pierdem ceva ce ne-a fost drag, lucruri, ființe, locuri, relații

În toate cazurile ajungem la limita posibilităților noastre, tot ce mai știm să facem este să plângem și să ne tânguim.

Iacov când aude că Iosif este mâncat de un animal sălbatic; Iosif când moare Iacov, poporul în Egipt, poporul când moare Moise, poporul după Chivotul Lui Dumnezeu, David pentru păcatul lui, David după Absalom, David pentru că Legea Domnului era călcată (Psalmul 119:136); Ieremia pentru destinul lui Israel, Daniel pentru păcatul părinților și al lor, Domnul Isus pentru Ierusalim, Pavel pentru neamul lui…apoi pentru starea unor pociți 2Cor 12:21; Filip 3:18).

Mângâiați pe poporul meu este mesajul Lui Dumnezeu, Isaia 40:1; venirea Domnului Isus, anunțarea împărăției aduce undelemniul bucuriei în locul plânsului.

Aici suntem mângâiați și chiar în mijlocul celor mai amare lacrimi noi știm că El ne mângâie, dar mângâierea finală este când El ne va șterge orice lacrimă din ochii noștri, Apoc 7:17

Râdem pentru ce ar trebui să plângem și invers. E timpul să ne bucurăm că am intrat în împărăție și El ne mângâie…

Cum? Cum mângâie pe cineva mama-sa așa vă mângâi Eu zice Domnul!

FERICE DE CE BLÂNZI

Matei 5:5

Cuvântul blând praus  este greu de definit. Poate însemna absența oricărei pretenții, sens folosit de Petru în 1 Petru, 3:4, 14-15 dar mult mai mult arată spre a fi gentil, Matei 11:29, Iacov 3:13 împreună cu puterea de stăpânire, Grecii batjocoreau pe cei blânzi considerând blândețea ca un viciu fără a-l deosebi de servitudine, sau slugărnicie.

Ps. 37:11 Cei blânzi moștenesc țara

Proverbul românesc: mielul blând suge la două oi!

Proverbe 15:1 Un răspuns blând potolește mânia!

Deși oamenii știu lucrurile acestea, blândețea nu-i ceva care te ajută mult.

În grupul care-l asculta pe Domnul Isus nu erau prea mulți blânzi… iar fariseii și celelalte grupuri din acea vreme nu promovau deloc blândețea. Domnul Isus ne spune că erau agresivi, se băgau în fața la toți, își făceau loc cu coatele ca ei să fie primii la orice. Dacă era o masă, ei la locurile dintâi, dacă erau adunare ei în față!

Domnul Isus se uită la cei timizi, fricoși, care se dădeau la o parte când acești agresivi forțau înaintarea, ei se sfiau de agresivitatea acestora, mai mult ei își cereau iertare chiar dacă ei erau cei călcați în picioare!

Acestora El le promite împărăția! El le dă împărăția și aceasta este adevărata fericire, El dă în dar împărăția. Nu pentru că sunt blânzi, ci din pricină că nu au șansa să se arunce înainte…

Pe marginea scăldătorii Siloamului, a băii publice erau mulți bolnavi. Printre ei erau unul de 38 de ani care încerca să intre în apă. 38 de ani i-au luat-o alții înainte. La astfel de om se duce Domnul Isus și-l întreabă ce vrea? El își recunoaște starea, ”n-am pe nimeni” …blânzii nu au apărători, ei nu au pe nimeni de partea lor. Ei nu fac partide politice sau religioase.

Când alții strigă, ei vorbesc încet, abia li se aude glasul, alții domină, dau cu pumnul, ei se tem să ridice ochii în sus…

De-o parte se ruga un om care se prezenta în fața Lui Dumnezeu cine este și ce face el, ba chiar se compara cu un alt om care nu îndrăznea să ridice ochii, ci se bătea cu pumnul în piept și cerea milă…la un astfel de om El îi dă împărăția!

De ce sunt acești timizi, fricoși, plini de blândețe, fericiți? De cei ei? Cum pot ei moșteni pământul? Cum de nu-l moștenesc cei ce se luptă, cei ce se împing în față?

1. Fericirea lor atârnă de Altcineva, ei nu pot câștiga nimic, prin ei înșiși nu vor ajunge la nimic. Dacă ar fi după ei, la școală ar fi ultimii să fie aleși la ceva. La slujbă alții vor fi promovați, în căsătorie, ea îi va spune mereu, “ești un bleg,” toți te calcă în picioare, fi bărbat! Lor însă le dă pământul Cel ce-l are, Cel ce are toată autoritatea în cer și pe pământ!
2. Blândețea lor nu este o calitate ci un handicap, dar tocmai acestora li se potrivește să li se dea, ceilalți nu au nevoie de ajutor, nu au nevoie ca cineva să le dea pământul, vor încerca ei să-l acapareze…nu știu că doar El este stăpân! În împărăția Lui cel din urma va fi cel dintâi! Cel slab este tare, cel ce dă primește, cel ce moare trăiește, cel ce pierde găsește, cel sărac este bogat, cel slab este tare și cel blând, cel timid moștenește pământul!
3. Blândețea supremă a fost a Domnului Isus. El ne cheamă la El căci El este blând și smerit! Puterea Absolută, autoritatea supremă, poruncește duhurilor rele și se supun, dă ordin vântului și mării să se oprească și ele ascultă, dar El e blând! Putere sub control! El domina puterea nu puterea îl domina pe El! Am puterea să mă dau jos de pe cruce. Am puterea să fac… dar nu a făcut-o.
4. După primirea împărăției, după ce El ne-a dat-o în dar, Duhul Sfânt va rodi în noi roada blândeții, care nu mai este handicapul ci tăria noastră! Gal 5:23 ne arată că doar Duhul Sfânt poate să ne facă blânzi.
5. Blândețea noastră trebuie să fie vizibilă! Dar așa de vizibilă încât să o vadă toți oamenii! Soțul și soția să cunoască blândețea partenerului. Copiii să cunoască blândețea părinților pocăiți! Colegii de muncă, frații și surorile să cunoască blândețea noastră! Lumea întreagă să știe că societatea Lui Dumnezeu, împărăția invizibilă a Lui Dumnezeu este formată din oamenii care știu secretul: al nostru este pământul. Noi îl vom moșteni. Nu puterile care se bat să-și împartă sferele de influență. Nu noi vom moșteni pământul. Batjocoriți ca oameni slabi, pacifiști, asociali, și chiar antisociali, retrograzi, fără drepturi, marginalizați, chiar excluși de la multe…nouă ne dă în dar El moștenirea pământului!
6. Duhul blând și liniștit este de mare preț înaintea Lui Dumnezeu, 1 Petru 3:4. Sfintele femei ale trecutului s-au împodobit cu blândețe, iar bărbații erau miloși cu ele, 1 Petru 3:8.
7. Apologetica noastră trebuie să fie învăluită în blândețe și teamă, emoție sfântă, 1 Petru 3:14-15
8. Înjugarea la jugul Lui ne face ca El, El este blând și smerit, El ne dă Duhul Înțelepciunii Lui, iar înțelepciunea Lui este, blândă, Iacov 5:17.

În afară de Domnul Isus a fost un om care a despicat Marea Roșie în două, a scos apă din stâncă, a înfruntat cel mai puternic Faraon, dar Biblia îl descrie ca fiind cel mai blând om de pe față pământului! Cineva spunea că Sefora l-a făcut așa…eu cred că întâlnirile cu Dumnezeu, slavă Lui Dumnezeu te copleșește așa de mult încât nu mai ai nici o pretenție, nici o putere…El e totul!

Când eram fără putere El ne-a dat împărăția, apoi ne-a dat Duhul Sfânt care rodește în noi blândețe, dacă nu este vizibilă?

Kent Hughes de la Wheaton spunea că avem nevoie de Creștini blânzi, creștini care să dovedească spiritul Lui Cristos.

Scena de o descrie Petru în1 Petru 2:21-24 este plină de dramatism. Pe podium stau doi bărbați. Unul fără nici un drept, acuzat de toți, bătut, fără nici o putere, iar în fața lui demnitatea romană, consul Romei care înmagazina toată puterea. Arogant, mândru, judecă pe Cel ce nu are nici o vină!

Dacă tu erau avocatul Domnului Isus, dacă tu trebuia să-l aperi, i-ai fi spus să tacă? Nu i-ai fi spus să-i prezinte cazul cu lux de amănunte, să se apere! Să-și folosească înțelepciunea și de ce nu puterea divină!

Dar El tace, o vorbă nu scoate. Cine era cel liber, cine era cel ce va moșteni nu doar pământul ci întregul univers!? Cel ce părea liber? Cel ce credea că are puterea? Sau Cel blând!

Fiți ca Isus vă cânt eu, cari purtați Numele Său!

FERICE DE CEI FLĂMÂNZI ȘI ÎNSETAȚI DUPĂ NEPRIHĂNIRE CĂCI EI VOR FI SĂTURAȚI

Matei 5:6

Ferice de cei blânzi! Am făcut pași spre blândețe? A început să rodească în noi?

Nu blândețea cu care pozăm din pricina firii noastre, ci blândețea rodită de Duhul Sfânt? Nu falsa poziție uneori nerușinată de față pioasă cu scopuri mârșave dedesubt, nu ci fața senină curată a celui condus de Duhul Sfânt care are o blândețe cunoscută de toți oamenii.

Astăzi vedem un grup de oameni flămânzi, însetați

După ce sunt ei flămânzi? Consensul general este că foame lor este după neprihănirea care nu o au? Dar are omul păcătos o astfel de dorință?

Cuvântul folosit de Matei, dikaiosune înseamnă neprihănire, dar și dreptate, justețe!

Aparent, dacă ei caută neprihănirea Lui Dumnezeu, ei sunt oameni cu merite, sunt de altă natură, nu ca alții care doresc numai plăceri și lucruri păcătoase. Ei însetează după neprihănire.

Descrierea pe care Dumnezeu o face oamenilor în Geneza este că pornirile inimii lor erau numai la rău. Din natură dorim răul nu binele.

Nu sunt mulți care umblă după neprihănire, de fapt Biblia spune că nu este nici unul care să caute pe Dumnezeu, nici unul măcar?

Atunci pe cine fericește Domul Isus? Cine face parte din această categorie?

Dallas Willard spune că aceștia sunt căutători după dreptate, nedreptățiții lumii. Lor sau altora nu li s-a făcut dreptate și ei o caută, zi și noapte înfometează și însetează după dreptate.

Cineva nu le-a făcut dreptate și lor nu le mai trebuie nimic decât dreptate.

Cineva a făcut altora nedreptate și ei sunt gata să protesteze, să iese în stradă și să ceară să se facă dreptate.

***** În Londra am auzit că în zilele acestea un Iranian și-a dat foc în fața ambasadei Franței pentru că Franța a arestat pe liderul opoziției iraniene care era în Paris. Nu l-au arestat pe el, nu i s-a făcut nici o nedreptate lui personal, dar el nu a putut vedea nedreptatea Franței.

Când aceștia primesc împărăția în dar, când ei îl au pe Domnul Isus în viața lor, atunci vor vedea dreptatea adevărată. Atunci vor fi săturați, satisfăcuți!

E foarte posibil ca răul, nedreptatea să fie în ei, răul să fie comis de ei și să înseteze, să înfometeze zi și noapte după neprihănirea Lui Dumnezeu, David mărturisește că zi și noapte se topea de gemete necurmate – dorea să fie iarăși în starea de părtășie cu Dumnezeu.

În Psalmul 73 Asaf vedea nedreptatea și nu o putea suporta. Celor răi le merge bine. Nimeni nu-i tulbură, nimeni nu le are grija, iar el se amăra în fiecare zi, până când? Până a intrat în casa Lui Dumnezeu și acolo a văzut dreptatea Lui Dumnezeu. Acolo a fost săturat de cât de drept este Dumnezeu.

Mii de oameni sunt nedreptățiți în lumea aceasta și șansa lor nu este un guvern mai bun, judecători mai drepți, societăți mai normale, șansa lor este Împărăția Lui Dumnezeu, doar în Împărăție este dreptate absolută! Doar acolo ni se face și se face dreptate!

După ce-am primit împărăția și ni s-a făcut dreptate, ne-am săturat de dreptatea Lui Dumnezeu, după ce mai însetează sufletul nostru?

Interesant că în afara împărăție doream ceva mai bun, acum dorim ceva mai rău?

Psalmul 23 arată satisfacția omului cu Dumnezeu, nu voi duce lipsă de nimic, merge la păscut în pășuni verzi și adăpat din apele odihnii!

Psalmul 17:15 ne spune despre un om care dorea să se sature de Chipul Domnului, de fața Lui Dumnezeu de prezența Lui!

Psalmul 42:2 ne arată însetarea omului lui Dumnezeu după Dumnezeu, după momentul arătării în fața Lui Dumnezeu!

În Psalmul 63:1 sufletul psalmistului însetează după Dumnezeu, supă puterea și slava Lui Dumnezeu!

În Isaia 55:1-2 ne prezintă chemarea Lui Dumnezeu la adevărata hrană spirituală, la apa vie care El o dă în dar!

Isaia 65:13 contrastul dintre copiii Lui Dumnezeu și ceilalți.

Femeia de la fântână dorea apa care o scotea din fântână, ea nu recunoaște setea adâncă a sufletului eu uscat și înfometat, hrănit cu păcate dar fără satisfacție reală. El ÎI oferă apa care dacă o va bea în veac nu va mai dori altceva, (Ioan 4), iar în Ioan 7 El invită pe toți care însetează să vină și să bea?

După ce însetăm și flămânzim noi? Am primit împărăția, dacă vrem dreptate știm că pe lumea asta nu este, doar la El este dreptate! Și nici nu mai dorim să ni se facă dreptate, El ne socotește neprihăniți, El ne-a făcut dreptate în fața celei mai mari nedreptăți: l-a pedepsit pe El ca să ne pună pe noi în dreptatea Lui Dumnezeu! Slavă Lui Dumnezeu!

Ce dorim noi? Sfințire, zilnic dorim mai mult din Cuvânt, mai adâncă înțelegere a Cuvântului, mai multă comunicare cu Dumnezeu, mai profundă părtășie cu sfinții.

FERICE DE CEI MILOSTIVI CĂCI EI VOR AVEA PARTE DE MILĂ!

Matei 5:7

Mila sau compasiunea, simpatia sau empatia este o caracteristică care exista nu chiar așa de des în vremea Domnului Isus!

Dintre cei ce au trecut pe lângă omul căzut între tâlhari, doi nu au avut nici o milă de omul în necaz…doar un Samaritean.

Ce fel de om era el? După ceilalți doi, un pierde vară care nu are nici o treabă numai să se oprească lângă omul căzut. După Lege, un necurat care se atinge de un om necurat. După logică cineva care risca el să fie atacat.

Mila nu o apreciau nici Romanii, nici Grecii, iar Evreii o practicau doar selectiv.

Domnul Isus este clar că cei care vor avea milă de alții se vor bucura de Împărăție, Împărăția care e mai mult decât orice milă!

Cât de populară este mila în lumea noastră?

Fetele se tem să nu cumva dragostea băieților să fie combinată cu milă, iar băieților le este teamă că ele i-au luat ”de milă”?

De ce este rău să fi milos?

Lumea nu are mare apreciere pentru cei miloși.

Riscurile sunt destul de mari să fie mereu înșelați. Ei cei miloși se opresc să dea bani la cei care cer milă, și de multe ori banii lor ajung la cârciumă pentru băutură sau tutun, nu la alimentara cum ei au gândit când au avut milă!

Cere nu doar risc dar și efort. Să-ți fie milă de cineva trebuie să-i dai timp să-i asculți necazul, să-i dai uneori bani să-l scoți din necaz, să te sacrifici până la jertfă pentru cel de care ai milă.

E de mirare că mila nu era populară?

Domnul se adresează micii grupări de milostivi, care aveau dorința de a avea milă de alții, lor le promite împărăția care avea să le arate ce înseamnă mila Lui Dumnezeu, care s-a îndurat de noi, I s-a făcut milă de noi, și ne-a dat împărăția în dar!

***Am citit mai demult despre doi frați gemeni care au avut o moștenire de la părinții lor: un magazin, o prăvălie, un “store.”

Au lucrat amândoi, afacerile mergeau bine, și pace și bucurie era în prăvălia lor.

Într-o zi, unul din ei a lăsat un dolar deasupra și a plecat să aranjeze ceva. A uitat să-l pună în sertar. După câtva timp l-a întrebat pe fratele celălalt, ai pus tu dolarul în sertar? Acesta mirat spune că nu a văzut nici un dolar pe masă. Celălalt nu l-a crezut, suspiciunea, neîncrederea a pătruns și au ajuns să nu mai vorbească, ba mai mult, au făcut un zid pe mijloc, și au făcut două magazine în loc de unul. Au trecut așa douăzeci de ani. Într-o zi, un domn a intrat în prăvălia unuia și i-a spus bună ziua, apoi a plecat ochii și a istorisit că în urmă cu douăzeci de ani a trecut pe lângă vitrina magazinului lor, era flămând, nu mâncase de mult, nu a furat niciodată, dar acum era prea greu să nu o facă. A zărit dolarul pe masă, nu era nimeni în jur, l-a luat cu strângere de inimă împotriva principiilor creștine instilate de părinții lui. Acum după atâta timp, a venit să-și ceară iertare și să plătească paguba adusă cu toată dobânda. Când a ridicat ochii, omul în vârsta, proprietarul plângea. Nu a zis nici un cuvânt, dar l-a luat de mână și l-a dus în celălalt magazin de lângă al lui și l-a rugat să spună și acelui proprietar aceiași poveste. La sfârșit, omul se mira cum de povestea lui în loc să producă indignare a produs atâta plâns. Doi frați nu au știut ce-i mila și au trăit în dușmănie, în suspiciune, în neîncredere, 20 de ani!

Câte situații nu s-ar rezolva în familiile oamenilor, în biserici, în lume dacă toți am fi mai milostivi?!

Noi am avut parte de mila Lui când El a murit la cruce și ne-a scos din moartea în care eram.

Aduși în împărăție, ca beneficiarii harului și al milei Lui Dumnezeu, vom avea milă și noi ca El?

Noi am fost iertați dar putem ierta? Datoria noastră mare, veșnicia depindea ea, Dumnezeu a avut milă și ne-a iertat, noi nu putem avea milă de care ne sunt datori? Matei 18:33

Domnul Isus a spus mulțimilor, și mai ales religioșilor lui Israel, Matei 9:9-13 duceți de învățați ce înseamnă, ”milă voiesc și nu jertfă, de fapt El citează pe Osea care spune acest lucru în Osea 6:6.

Iacov spune că judecată este fără milă pentru cei ce nu au avut milă, dar mila biruiește judecată, Iacov 2:13

Iuda spune în Epistola sa să avem milă cu frică de cei căzuți, 1:23.

Amos striga din partea Lui Dumnezeu, ți s-a arătat omule ce este bine, și ce alta cere Dumnezeu decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeu tău, Mica 6:8!

După cei ce strigă după dreptate, cei milostivi arată milă și lor li se dă mila Lui Dumnezeu.

Exod 34:6 ne spune că un atribut fundamental al Lui Dumnezeu este mila!

Când John Wesley a fost misionar în Georgia, guvernatorul James Oglethorpe a avut un sclav care a furat ceva de la el. Guvernatorul l-a închis și a dispus ca sclavul să fie bătut pentru fapta lui. Wesley s-a dus la acesta să-i ceară milă dar guvernatorul a spus, răzbunare nu iertare! La auzul acestor cuvinte, misionarul a răspuns, mă rog Lui Dumnezeu ca tu să nu păcătuiești nici o dată!

FERICE DE CEI CU INIMA CURATĂ

Matei 5:8

De la milostivii cărora li s-a promis mila Lui, Domnul Isus a promis celor cu inima curată căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Cine este cu inima curată?

Biblia este clară că nu este nimeni neprihănit, nimeni care să facă binele, nici unul măcar. Ieremia spunea din partea Lui Dumnezeu că inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea, cine poate s-o cunoască? (17:9)

La cine se referă Domnul Isus? Erau o categorie de oameni cu inima curată? Erau oameni buni în Israel, unuia din ucenicii Lui, Domnul îi spune că este un Evreu fără vicleșug! (Ioan 1:47)

Cuvântul curat poate avea și sensul de corect sau drept.

Dacă cuvântul corect este aplicat aici, sensul se poate schimba, ferice de cei corecți căci ei vor vedea pe Dumnezeu, Adevăratul și singurul corect!

Oamenii la care se referă Domnul Isus sunt super curați din natura lor, și pentru ei nimic și nimeni nu-i destul de curat. Ei sunt perfecționiști care scot sufletul celor care sunt în preajma lor. Pentru ei nimic nu-i suficient de bun. Mâncare nici o dată nu e bună, mai trebuie ceva la ea. Albul nu-i alb, și dreptul nu-i drept..

În religia ta și mai ales a lor, nimic nu e bun. La lege au adăugat multe alte cerințe, și apoi găsesc că nu sunt suficienți de buni pentru a le împlini pe toate, și apoi mai găsesc bai la orice.

Mâinile și vasele spălate după toate ritualurile lor. Pe Domnul Isus îl văd amestecat cu vameșii și păcătoșii, lacom, băutor de vin, nicidecum potrivit pentru canoanele lor.

Hainele nu le stau destul de bine, părul nu-i aranjat corect, nimic nu le este pe plac acestor perfecționiști, iar Domnul Isus le oferă împărăția, le dă fericirea să-l vadă pe Dumnezeu, să vadă curăția adevărată. Să vadă pe Cineva care este corect tot timpul!

Când ei Îl văd pe Dumnezeu, abia atunci vor realiza Cine este cu adevărat curat! Ce ușurare va fi pentru acești oameni să-l vadă pe Dumnezeu, să vadă pe Unul care este etalon la tot dreptul, la tot albul la toată perfecțiunea!

Celor ce li s-a schimbat inima, celor cărora li s-a luat inima de piatră și li s- pus inimă de carne, inima această nouă este curată! Oricine este în Cristos este o făptură nouă, ”inimă nouă în dar am primit care Isus mie mi-a dăruit , poftele vechi ale trupului meu toate-s distruse în sângele Său, gânduri curate de-a Domnului Sfânt, simțuri curate din al Său Cuvânt, psalmi bucurii chiar și ele-mi sunt noi…totul ce-i nou, Domnul mi-a dat, inimă nouă în mine Isus a creat!” (Cântările Evangheliei # 709).

Inima nouă este curată nu perfecționistă! Perfecționiștii găsesc bai la ei și la alții, inima nouă este curată și laudă pe Domnul pentru darul curăției!

În cartea Proverbelor găsim o serie de epitete legate de inimă:

Inimă plecată spre pricepere 2:2; 15:14; 18:15 inimă pricepută

Inimă care păstrează sfaturile înțelepciunii, 3:1; 4:21; 6:21; 7:3

Inimă încrezătoare în Dumnezeu, 3:5

Inimi care plănuiesc răul, 6:14, 18

Inimă înțeleaptă care primește sfaturile, 10:8; 16:23

Inimă ieftină, 10:20

Inimă stricată, a nebunilor, 11:20; 12:8; 12:23; 15:7

Inima care discerne necazul, 14:10

Inimă rătăcită, 14:14

Inimă liniștită, 14:30

Cunoscută de Domnul, 15:11

Inimă veselă, 15:13

Inimă mulțumită, 15:15

Inima neprihănitului știe ce să răspundă, 15:28

Inimă mândră, trufașă, 16:5

Inimă falsă, prefăcută, 17:20

Inimă curățită, 20:9, curăția inimii iubită, 22:11

Inimă sub influența alcoolului vorbind prostii, 23:33

Inima comunică cu inima altuia 27:19

Cine se încrede în inima lui este un nebun, 18:26

Biblia este foarte clară cu privire la inimă si de aceea înțeleptul spune fiului său, păzește-ți inima mai mult ca orice căci din ea ies izvoarele vieții.

În versetul 21 autorul spunea să păstreze înțelepciunea în adâncul inimii, iar acum spune inima să o păzești cel mai bine!

Inima (mintea) este punctul de unde încep toate activitățile, acolo se nasc.

Prov 16:9 Inima omului se gândește pe ce cale să meargă!

Apoi, tot ea determină cursul vieții cuiva, Prov 23:19 Îndreaptă-ți inima pe calea cea dreaptă!

Ezechiel 47:1-12

Ioan 7:38

Inima este centrul personalității umane și ea trebuie păzită curată zilnic! Din inimă ies toate lucrurile rele, dar odată ce-am schimbat izvorul mai poate da papa amară a vechii inimi?

Cei cu inima curată îl vor vedea pe Dumnezeu! Ce priveliște este această descoperire!

Ca păcătoși am văzut Cine este curat și ne-am îngrozit, dar Mila Lui ne-a schimbat și ne-a făcut făpturi noi.

Ca pocăiți vedem pe Dumnezeu și ca Isaia strigăm în disperare vai de mine…am buze necurate…atinge-mă cu jarul focului Tău sacru…

Vedem pe Dumnezeu și ne dăm seama ce curat este El și ce alb murdar suntem noi… într-o zi îl vom vedea față-m față și vom fi ca El

FERICE DE FĂCĂTORII DE PACE, EI VOR FI CHEMAȚI FII LUI DUMNEZEU

Matei 5:9

Este oare de mirare că Dumnezeu fericește pe acești oameni? Care ați încercat să faceți pace între doi certați, ați fost felicitați?

Eu am fost suspectat că am ținut doar cu soțul, ba altul spune doar cu soția, alții cu părinții, iar mulți părinți mi-au spus, dai dreptate copiilor, am observat că ești de partea lor!

Fă pace și vei avea parte de jigniri și neînțelegere.

Domnul Isus se adresează acestui grup cu promisiunea că El îi va chema copiii Lui Dumnezeu, nu prin merite ci prin harul adus de El, El Cel ce-a făcut împăcarea între Dumnezeu și om!

Polițistul chemat să împace soția cu soțul, comisiile de împăciuire, mediatorii de la toate nivelele nu sunt deloc populari, ba chiar sunt jigniți, alungați!

Nu iubitorii de pace sau cei care vorbesc doar despre pace, ci aducătorii de pace, cei care sunt gata să piardă, să riște să fie jigniți, dar ei nu se lasă. Ei vor pace.

Pacea nu este un concept pasiv, cimitirele sunt cele mai pașnice locuri, pentru unii chiar prea pașnice, dar este o pace pasivă.

Pacea în contextul ebraic este un concept activ, dinamic, a avea pace, a fi în pace, înseamnă a fi bine, sănătos și totul să-ți meargă bine!

Creștinii au luat acest cuvânt și-l folosesc ca salutul cel mai frecvent, “pace.” Când spunem “pace,” nu doar salutăm pe un frate sau o soră, ci îi dorim pacea Lui Dumnezeu, pacea ce întrece orice pricepere! E adevărat că salutul a ajuns banalitate, și mulți îl spunem negândit, sau gândindu-ne la altceva!

Domnul identifică acest grup și-i fericește, îi pune în poziția cea mai sigură de a-și continua slujba, vor fi copiii Lui Dumnezeu, și ca copiii ai Lui Dumnezeu ei vor face pace, vor căuta să facă pace.

Ca beneficiarii împărăției, noi avem pace cu Dumnezeu, Rom 5:1, și având pace cu El, noi ducem această veste a împăcării altora! Pavel spune Corintenilor că noi suntem trimișii speciali ai Lui Dumnezeu, ambasadorii Lui, și îndemnăm pe oameni să se împace cu Dumnezeu! (2 Cor 5:19-20)

Pacea cu Dumnezeu este marele decret dat la Golgota când ostilitatea dintre Dumnezeu și om s-a terminat! Prin sângele Domnului Isus s-a făcut pace. Dumnezeu nu mai este în război cu omul! Mulți oameni nu știu și noi trebuie să le spunem.

Mulți trăiesc ca și cum războiul continuă. Domnul Isus a strigat pe cruce, tetelestai, s-a isprăvit! S-a terminat! Nu mai este nici un conflict, Sângele Domnului Isus a adus împăcarea. Spuneți tutor, să audă toți, fiți făcători de pace!

Acestora care au primit pacea cu Dumnezeu, El le garantează pacea Lui Dumnezeu, pacea care nu are nimic de-a face cu cineva sau ceva din jur, ci este pacea lăuntrică. Starea de completă mulțumire și satisfacție în Dumnezeu! Filipeni 4:7

Pot fi războaie în jur, eu am pacea Lui, și când am pacea Domnului în inimă nimic nu-mi va clinti sufletul, bine e bine e în Domnul!

Doar așa putem face pace între oameni. Dacă suntem în pace cu El și avem pacea Lui în inimă, atunci putem fi instrumente ale păcii sale.

Făcătorii de pace trebuie să fie onești, să recunoască problema: de ce nu se pricep Palestinienii cu Israelul? Până nu vor fi realiști și cinstiți…

Pocăiții de ce nu se pricep? Ce avem de împărțit? Pentru a fi pace e nevoie de onestitatea, recunoașterea problemei, rezolvarea ei și apoi se face pace.

De ce sunt conflicte nerezolvate în multe familii? Nu sunt cinstiți să recunoască problema, atacă mult mai ușor persoana, sau persoane, decât să fie cinstiți să recunoască, să identifice problema, să se pocăiască, să riște să facă acest lucru, și se va face pace, pace ”shalom” care cuprinde întreg complexul numit viață!

Ei trebuie să nu compromită, făcând pace cu orice preț. Pavel spune cât atârnă de voi, cât ține de voi, trăiți în pace cu toți oamenii!

Sfântul Francis de Asissi se ruga ca Dumnezeu să-l facă

Un instrument al Păcii Tale, unde e ură să arăt dragoste, unde e rană să dau iertare, unde-i îndoială să răspândesc credința, în disperare să aduc speranță, în întuneric să dau lumină, iar unde-i tristețe să aduc bucurie!

Ferice de cei persecutați!

Matei 5:10-12

Paradoxal! Persecutat și fericit! Anormal pentru lumea noastră!

Ferice de cei…

Acum ferice de voi!

Unele grupări sunt fericite că iau împărăția, iar cei ce o primesc în dar vor avea parte de suferințe!

Nu este vorba dacă veți fi insultați, ci veți fi insultați, batjocoriți!

Nu este fericire în insultă ci fericirea constă în faptul că persecuția confirmă că ești în împărăție!

A. Certitudinea persecuție!

Pe Domnul Isus l-au persecutat și oricine se identifică cu El o să fie persecutat!

1Timotei 3:12 Trăind cu evlavie vei avea de suferit!

Fapte 14:22 Intrând în viața veșnică prin multe necazuri

B. Persecuția vine pentru a ne face mai buni

Creștinismul s-a născut în durerea Golgotei!

Primii creștini strălucesc peste veacuri pentru suferințele lor

De ce evităm suferința?

Creștinismul s-a omogenizat cu lumea!

Aprobăm aceleași standarde de etică și moralitate.

Râdem la glumele lumii, ne îngropăm în același distracții, credem că toate drumurile duc în cer.

Răsplata este mare! Împărăția în plinătatea ei! Nu doar acum în faza când El este în cer și noi trăim aici în împărăție cu toate necazurile și persecuțiile prezente, ci dincolo în veșnica împărăție!

SAREA PĂMÂNTULUI

Matei 5:13

După ce a dat fericirile celor ce nu avut vreo șansă de a intra în împărăție (de fapt nimeni nu putea și nu poate intra fără harul Său), Domnul Isus deschide o nouă parte a predicii împărăției și se oprește la a declara poziția celor ce au primit împărăția!

Voi sunteți sarea pământului!

Voi, adică toți la care eu vi-am dat împărăția, voi cei ce-ați fost născuți din nou, din apă și din duh, de sus, din Dumnezeu, voi care ați devenit făpturi noi! Nu o categorie de ucenici din veacul întâi. Nu o categorie de predicatori din veacul XXI, ci voi toți!

Adică tu și eu care ne numim pocăiți suntem sare pământului!

Nu vom fi, nu ne vom sili să fim, nu ne vom da toate silințele ci sunteți! El ne-a declarat și ne-a schimbat.

În limba greaca ca și în limba română dacă spui sunteți se înțelege că e vorba de persoana a doua. Nu e nevoie de a se pune pronumele. Atunci când se pune pronumele personal se înțelege că adevărul respectiv se accentuează!

Voi, voi sunteți! El era dulgherul din Nazaret de 30 de ani, iar ucenicii lui nu erau decât 12 tineri care s-au asociat cu El, fără educație religioasă aparte, fără statut social înalt, fără poziție sau putere socială, lor El le spune voi sunteți sarea pământului!

Voi sunteți sarea pământului!

Sarea era și este un element absolut necesar vieții. Este așa de obișnuit acest element că unii nu gustați mâncarea și deja puneți sare în orice mâncare. Unii mănâncă și pepene cu sare!!!

Sarea dă gust! Sarea face orice mâncare mâncabilă! Când împăratul din poveste și-a întrebat fetele cât de mult îl iubesc, cea mică i-a spus “ca sare în bucate… în alimente…” Povestea spune că împăratul s-a supărat până când bucătarii i-a pus în loc de sare zahăr. Oriunde trebuia sare ei au pus zahăr! Atunci și-a dat împăratul seama că de fapt fata asta mică îl iubea mult de tot.

Biserica sărată dă gust lumii. Creștinismul a adus atât de multe lucruri bune. Speranța lumii în cele mai negre momente ale omenirii au fost creștinii. Fără prezența creștină în lume, lumea ar fi insipidă, fără gust și culoare.

Sarea păstrează, conservă mâncarea. Nu-i taină pentru nimeni că sarea are un rol major în oprirea stricăciunii.

Acest lucru l-a spus Domnul Isus: în lumea stricată unde veți trăi, fiecare generație la timpul lor. Voi veți opri stricăciunea, prin prezența voastră, voi veți opri înaintarea cu pași repezi spre Sodoma și Gomora. În Sodoma nu era nici măcar zece oameni, iar în Ierusalimul lui Ieremia și Ezechiel nu mia era nici măcar un om…vor fi astăzi? Are astăzi biserica puterea de păstrare de conservare, sau ia parte și biserica la stricăciunea lumii>?

Pastorul Paul Negruț spunea într-o predică despre aspectul unor creștini din România în cuvintele acestea: ”unii vin la adunare ca și cum ar merge la plajă…” E asta sarea pământului?

În crez și în practică biserica este sarea pământului și adevărații creștini nu doar dau gust dar opresc stricăciunea.

Sarea era plata soldaților romani, sarea era oferită zeilor, iar orice jertfă trebuia sărată, Levitic 2:13. Sarea era simbolul curăției din pricina albului strălucitor al sării…mireasa Domnului Isus, biserica Lui trebuie să fie de un alb strălucitor pentru că hainele ei au fost albite în sângele Mielului! Isaia spunea veniți să ne judecăm zice Domnul…dacă păcatele vor fi roșii cum e cârmâzul se vor face albe ca lâna, de vor roșii ca purpura se vor face albe ca zăpada, Isaia 1:18.

El ne-a albit, strălucim în lume?

Sarea face setos pe omul ce o consumă! Arabii care traversează deșertul iau sare pentru a le cauza sete înainte a se deshidrata.

Voi sunteți sarea pământului!

Sfera unde noi ne ducem viața are diferite dimensiuni.

Domnului Isus nu ne-a spus să fim depozite de sare! El vrea să fim peste tot cei ce dăm gust, conservăm, ilustrăm curăția, facem sete celor ce ne văd!

Dar dacă sarea își pierde gustul?

Chimiștii spun că este o anomalie să spui că sarea își pierde gustul deoarece nitratul de sodiu este o substanță foarte stabilă…Interesant, dar Domnul Isus nu a vorbit chimiștilor din veacul nostru ci evreilor care aveau două metode de a procura sarea: unul era să lase apa de mare să se evaporeze și aveau sare pură, sau luau minereuri din marea Moartă. Mare parte din aceste minereuri erau spălate de ploaie și rămânea sarea. Uneori, era lăsată prea multă grămadă de minereu expusă, iar sarea nu mai apărea ca sare ci ca o substanță solidă care nu era bună doar la pavajul drumului.

Atâta timp cât era în combinație bună, oamenii o lăsau în grădinile lor și prin spălarea ploilor aduceau beneficii pământului, dar când se solidifica, se întărea ca o piatră, era aruncată în stradă și era călcată în picioare.

Atenție mare la interpretare! Noi suntem sarea pământului!

El ne-a făcut așa dar nu suntem o substanță chimică care trebuie să se supună unor legi chimice! Noi am fost atinși de El și transformați! Dacă lăsăm păcat în viața noastră, puterea de a săra este diminuată și chiar pierdută! În mod natural nu este nici o șansă de a readuce gustul, dar înainte cum ne-a fost dat gustul? Nu prin harul Lui Dumnezeu? În mod natural nu se mai poate aduce, dar în mod supranatural se poate aduce.

Sunt mulți creștini care și-au pierdut puterea de a săra din pricina păcatului. Nu trebuie diluată definiția păcatului. Păcatul pune zid de despărțire între noi și Dumnezeu.

Pocăința este singura cale de a primi din nou puterea de a săra.

Cine este aruncat pe drum nu a ajuns niciodată sare pură. A fost în procesul de a deveni dar nu a devenit.

Prin har, noi suntem sarea pământului! Tineri și copii care ați început sau începeți anul școlar, fiți sarea care să dea gust, să oprească stricăciunea, să fie exemplul de puritate, făcând sete altora să fie ca voi. Frați și surori, privilegiul e mare dar și responsabilitatea e uriașă! Noi suntem. Să fim sarea care să dăm gust de pocăință în această mare metropolă!

VOI SUNTEȚI LUMINA LUMII

Matei 5:14-17

În aceiași declarație că suntem sarea pământului, Domnul Isus continuă și ne spune că suntem lumina lumii. Nu vom fi, ci suntem. Nu doar unii ci noi toți suntem lumina lumii. Dacă cu sarea nu a fost prea clar, cu lumina el clarifică foarte bine și spune că:

Lumina trebuie să fie vizibilă!

O cetate așezată pe munte nu se poate ascunde.

Nu e nimic ascuns în această afirmație. Templul era pe Muntele Moria și era vizibil.

Quito Ecuador este la 10,000 de picioare altitudine, iar luminile orașului se văd de la 75 de mile depărtare! Nu se poate ascunde!

Nu aprindem lumina și imediat o acoperim, nu are rost, Domnul Isus spune și noi toți știm că lumina se aprinde să lumineze, să fie vizibilă. Acoperirea luminii este anomalie. Dacă o aprinzi e nevoie de ea.

Și e mare întunericul acestei lumi!

Lumina trebuie să fie permanentă

Lumea e în beznă spirituală, iar noi nu avem voie, nu ne putem permite nici măcar o clipă de întuneric! Când ne-a spus că suntem sare, Domnul Isus a lăsat să se înțeleagă că lumea este în descompunere, în putrefacție , iar noi trebui să oprim stricăciunea. Acum El ne spune că suntem lumină, arătând că în jurul nostru e întuneric! Nu e nevoie de becuri de 1000 de wați, dar mici luminițe ca lumea să nu se împiedice putem fi.

Nu putem fi lumină azi, sau doar în weekend, ci permanent!

Dacă crezi că se poate doar din când în când te înșeli. Lumina trebuie să fie vizibilă dar și permanentă!

Există o contradicție?

În Ioan 8:12 Domnul Isus spune că El este lumina lumii, cum suntem noi lumina lumii?

Când El a fost pe păm1nt, El a fost, acum El este în cer, iar noi suntem lumini ce reflectăm lumina Lui.

Luna nu are lumină dar în poziție bună față de soare, luminează noapte de ”vezi ca ziua!”

Când lumea se pune între lună și soare…luna nu mai are lumină ci e în eclipsă totală!

Când noi suntem în poziție bună față de Cristos, reflectăm lumina Lui, dar când lumea se pune între noi…atunci suntem în beznă, în eclipsă totală!

Dar mai mult mister sau chiar contradicție? În Efeseni 5:8 Pavel spune că o dată eram întuneric dar acum suntem lumină în Domnul, umblați dar ca fii ai luminii!

În taina unirii noastre cu Domnul Isus, în participarea noastră la natura dumnezeiască, 2 Petru 1:4, am primit lumina Lui ca să o reflectăm, nu noi o generăm dar reflecția implică într-o anumită formă și participarea noastră! Adică, iată ce spune Domnul Isus, tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor ca ei văzând faptele noastre bune să-l slăvească pe Tatăl nostru care este în ceruri!

Lumina nu se arată pe ea ci ea ajută pe cei ce o au să meargă, să lucreze, ea este de ajutor!

Faptele noastre bune trebuie să fie frumoase, atractive. Matei folosește cuvântul pentru bun, care implică să fie bun și în aspect nu doar în calitate. Săpunul ”cheia” din România face același serviciu ca și săpunul Fa sau Rexona! Dacă eu de ziua soției îi dau un săpun cheia…se bucură? Unul frumos și în aspect face mai mult!

Care este scopul faptelor bune și frumoase? Soli Deo Gloria!

Ca să-L slăvească pe Tatăl din ceruri!

Oamenii își dau seamă că noi nu putem face nimic bun, dar când văd bine frumos ce-l facem, binele ieșit din comun, îl vor slăvi pe Dumnezeu nu pe noi!

Psalmul 115:1 Nu nouă, nu nouă Doamne cu Numelui!

NU TRAGEȚI CONCLUZII FALSE!

Matei 5:17-20

Mult visata împărăție era acum prezentată de Domnul Isus că e aproape! Tainele acestei împărății, cum va fi, când va fi, unde va fi, cine o va stabili, erau analizate de rabinii vremii într-un fel, iar Domnul Isus le-a prezentat în alt fel.

Dacă ei puneau sarcinii grele pentru a intra în împărăție, El în contrast cu ei, fericește pe cei care nu aveau nici un merit, nici o șansă, și le dă împărăția în dar!

Această răsturnare de lucruri putea să ducă la o concluzie falsă că nimic din ce-a fost nu mai e valabil, se aruncă totul și de acum e altceva.

Împotriva tuturor ideilor false, Domnul Isus le spune:

I. Domnul Isus–împlinirea Scripturii v. 17

Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric ci să împlinesc!

El nu a venit să desființeze Scriptura vechiului legământ, ci El a venit să o împlinească!

Legea și Proorocii însumează întreg Vechiul Testament, testament care în întregul Lui direcționa pe cititorii lui către Unul care va veni și va împlini totul!

Sidlow Baxter spunea că Vechiul Testament este ca o cântare fără final, o cântare de la care lipsește marele final!

Legea și Proorocii au cântat partea lor, cortina s-a lăsat iar cei din sală nu au priceput ce se întâmplă! Peste ei s-a așezat un întuneric gros de patru sute de ani!

Când se începe Noul Testament, cortina se ridică din nou și dintr-o dată totul se umple de lumină, Matei scrie că Emanuel, Dumnezeu este cu noi ca o împlinire a ceea ce a spus Isaia!

El Domnul Isus a venit să împlinească! De la iesle până la cruce, de pe cruce până-n adâncimile iadului, din închisoarea morții până-n ziua înălțării, viața Lui a fost doar împlinirea a tot ce Legea și Proorocii au spus despre El!

II. Domnul Isus declară eternitatea și importanța Cuvântului Lui Dumnezeu, v. 18-19

Cerul și pământul vor trece dar Cuvântul Lui nu va trece.

În acest pasaj Domnul Isus spune că nu va trece cerul și pământul până nu se vor împlini și cele mai mici amănunte din Scriptură!

Riscul e mare să stricăm ceva din Scriptură și să învățăm stricat pe alții! Ce e interesant este faptul că Domnul Isus nu exclude din împărăție pentru schimbarea unor lucruri, ci arată că există trepte de răsplătire!

Ai stricat Scriptura și învățat rău, vei fi mic, ai păzit și ai învățat bine vei fi mare în împărăție!

Cuvântul Lui Dumnezeu este veșnic!

Cuvântul Lui Dumnezeu este absolut adevărat și important pentru viața credincioșilor.

III. Neprihănirea noastră–superioară neprihănirii fariseilor și a cărturarilor, v. 20

Este limpede că Domnul Isus nu vorbește despre o neprihănire pe care noi să o realizăm.

Cum era neprihănirea Fariseilor și a Cărturarilor? Inegalabilă!

Ei erau primii în toate, nimeni nu putea să-i egaleze. Meticuloșii în toate!

Răspunsul este în Romani 3:21-27

Ce spune aici Domnul Isus nu este o altă sforțare de a ajunge mai sus decât fariseii de atunci, nu ci El spune Eu vă aduc o neprihănire care se dă prin credință și este net superioară, este neprihănirea Lui! Neprihănire care El o dă în dar celor ce cred în Numele Lui, acelora li se impută, li se pune în contul lor veșnic!

Romani 11:33 Când Pavel realizează ce har ni s-a dat el exclamă: O adâncul bogăției și înțelepciunii Lui Dumnezeu!

Partea practică a neprihănirii date de Domnul Isus

Ați auzit să nu omorâți, dar Eu vă spun…

Matei 5:21-26

Imediat după ce ne-a spus că neprihănirea noastră e de altă natură, că fiind primită, imputată, neprihănirea noastră va fi capabilă de a realiza nu numai litera legii ci și spiritul legii.

Șase ilustrații vor fi prezentate în acest capitol care vor exemplifica felul cum Domnul Isus vrea ca noi să înțelegem neprihănirea lui, superioară de cea a fariseilor și cărturarilor care păzeau litera dar călcau spiritul legii.

Neprihănirea Lui schimbă inima în așa fel că noi putem trăi diferit de cei din legea veche, diferit de cei ce ascultau de litera legii, noi ascultăm de spiritul legii.

Prima ilustrație se bazează pe a șasea poruncă din Decalog, Să nu ucizi!

Legea lui Moise interzicea uciderea, crima. Orice lege din lumea noastră interzice crima.

În Împărăția Lui Dumnezeu omorul, uciderea, crima are dimensiuni noi.

Pentru a înțelege bine ce Domnul Isus spune trebuie să citim aceste ilustrații:

1. în contextul lor general; nu luăm fiecare zicere ca fiind desprinsă de celelalte ci le citim ca un tot unitar
2. Domnul Isus a spus aceste lucruri în Israel unde se spuneau istorisiri nu pentru a ilustra un punct ci pentru ca ascultătorii să descopere sensul prin intuiție
3. Unele ziceri sunt radicale, chiar hiperbolice ”urăște pe tata, pe mama pe soție, pe copiii,” nu acesta e sensul de ură ci un puternic contrast
4. Să nu uităm de diferența dintre litera și spiritul legii

Prima ilustrație este cea mai populară. Evreii atunci și noi astăzi ne punem la adăpost cu aceasta…”nu am omorât pe nimeni…” Ați auzit pe mulți care se apară cu această linie, de ce să mă pocăiesc că doar nu am omorât pe nimeni…

În Exod 20:13 Dumnezeu dă porunca ”Să nu ucizi!” În Numeri 35:30-31 se arată pedeapsa pentru crimă ”dacă omoară cineva un om să fie pedepsit cu moartea.” Exodul pune accentul pe moralitatea legii, adăugând consecințe, evreii au schimbat accentul de la moralitate la infracțiune civilă, ei s-au uitat mai mult la pedeapsă decât la fapta în sine.

Domnul Isus le spune, dacă accentuați aspectul legal, juridic, atunci trebuie să legiferați și motivația pentru crimă! Duceți la judecată pe:

A. Oricine se mânie pe fratele lui; oricine fierbe de mânie împotriva fratelui lui merită pedeapsa judecății!

Mânia în forma ei cea mai simplă este reacția spontană care are un rol vital în viața cuiva, și deci nu e rea. Mânia este un puternic sentiment ce ne cuprinde când cineva sau ceva interferează cu viața noastră. Funcția primară a mâniei este de a mă avertiza că ceva obstrucționează voința mea și îmi ridică rezistența mea, alarmarea mea chiar înainte de a-mi da seama.

Dacă asta ar fi totul, mânia nu ar fi păcat, chiar dacă nu e sănătoasă pentru trup.

Dacă nu am primi această reacție și s-o continuăm, ci am opri orice gând de răzbunare, sau dorință de a facă rău, atunci am fi scutiți de cuvintele aspre ale Domnului Isus, dacă nu ele ni se aplică!

De ce ne mâniem? De ce lăsăm mânia să se înmagazineze în noi și apoi o lăsăm să explodeze? Vedem în jurul nostru și experimentăm și noi necazul ce-l face mânia!

Cred că ne mâniem dintr-un spirit de auto-neprihănire și mândrie. Dacă te uiți cu atenție la o persoană mânioasă vei vedea întotdeauna un ”eu” rănit, jignit. Importanța ce ne-o dăm plus jignirea reală sau imaginară sunt exagerate până la absurd de cei ce înmagazinează mânie. La unii e un vulcan care fierbe înlăuntru mocnit, la alții este vulcanul care se angajează într-o explozie susținută împotriva celui ce mi-a întretăiat calea, care mi-a deraiat planurile, celui care mi-a oprit dorințele sau s-a atins de ce-ai al meu.

Doar sentimentul de auto-neprihănire poate susține mânia în cineva chiar după ce cauză imediată a dispărut. Să continui să fiu mânios trebuie să mă consider jignit, tratat în mod incorect, or să fi într-o cruciadă de a rectifica un rău pe care eu trebuie să-l rectific.

În casă sau în societate, doar când ne vedem buni, sau răniți în ”eul” nostru, doar atunci arborăm mânie, mânia ce ne strică viața, și relațiile.

B. Oricine spune fratelui său ”nu ești bun de nimic…” ori prostule

Mânia nu se oprește doar la a dori să faci răul, mânia duce la jignire verbală, abuz verbal.

În mânie vreau să-ți fac rău, când îți spun că ești bun de nimic, de fapt eu spun că nici nu meriți mânia mea, și nu mă interesează dacă suferi sau nu. Disprețul este urmarea firească a mâniei.

Termenul folosit de Domnul Isus este ”Raca,” termen care era folosit în vremea Domnului Isus pentru cei vrednic de dispreț, care nu erau buni de nimic.

Domnul Isus pune relația de frate în fața acestui termen și nu este compatibilă.

În certurile din familie progresia este de la mânie la dispreț, dispreț exprimat în limbajul cel mai degradant, și nu-i decât un pas până la brutalitate sau abuz fizic!

Cea mai înaltă curte de judecată va judeca pe oricine disprețuiește pe fratele lui.

C. Oricine spune fratelui său ”nebunule..”

Nu este expresia trecătoare, ”ești nebun..” din zilele noastre, ci este treapta mai adâncă după dispreț, când spui unui om că este nebun îl categorisești ca pe cineva care este infidel, care este împotriva lui Dumnezeu. Să spui așa ceva înseamnă să produci răni adânci, devastatoare în sufletul fratelui tău, doar focul Gheenei îl meriți.

Este absurd pentru cei ce trăiesc în împărăția Lui Dumnezeu, după noua ordine, după noua lege, să folosească astfel de atitudini sau cuvinte.

Ne-a adus în împărăție…legile s-au schimbat. Mânia devine parte din lucrurile interzise, iar vorbirea derogatorie, jignitoare, batjocoritoare nu are ce căuta în vocabularul creștin.

Tot ce Domnul spune aici este nu doar să nu omori, ci nu să nu lași mânie în inimă care apoi te duce la vorbire și atitudine care merită judecată.

Ce El spune să faci este să lași darul la altar și să mergi să vezi ce face mânia în fratele tău. Apoi vino și te închină. Nu ne mai închinăm? Nu asta spune Domnul Isus, cui El spune să fim așa de sensibili încât închinarea, cea mai înaltă slujbă ce o putem face să o lăsăm pentru a restabili relații rupte.

Un rezervor de mânie există în fiecare din noi și e gată să izbucnească spunea un profesor de la Universitatea din California, Dr. R. J. Beaber, iar ziarele americane ne spun că anual în America sunt în jur de 25,000 de omoruri. 1000 se petrec la locul de muncă, și 1 milion de oameni suferă răni din cauza violenței colegilor de la locul de muncă. Câte crime ar fi avut loc dacă nu era mânia la baza lor?

Omenii din împărăție a căror inimă a fost transformată, iar neprihănirea lor este de lată natură decât a fariseilor, vor avea

O atitudine nouă, fără mânie, cu înțelegere, bunătate, iertare.

Așa și doar așa dovedim că neprihănirea noastră o întrece pe a lor.

Dintr-o lume murdară, într-una curată!

NU la adulter/ NU la orice destrăbălare!

Matei 5:27-30

Ați auzit că s-a zis să nu comiți adulter, Dar Eu vă spun… nu-i totul acolo, mai este!

Adică nu este suficient ce-a spus Moise, să nu comiți adulter, Tu vrei mai mult…de fapt tot ce religia vrea este să strice bucuria oamenilor. Vrei să ne iei ”fanul…?” Societatea este îmbibată de desfrâu. De la cele mai fragede vârste sunt copiii care se angajează în relații păcătoase. Uitați-vă cum se îmbracă și cum se poartă.

Domnul Isus a adus împărăția Lui, calea cea nouă și vie! In această cale nouă sunt oameni noi, radicali de noi, total noi care au inima schimbată și zilnic își înnoiesc mintea după Cuvântul Lui Dumnezeu. Acestora le vorbește El, lor le spune al doilea contrast dintre ceea ce ei au înțeles că este Legea și ce spune El că de fapt înseamnă Legea!

Nu omori dar te mânii, vorbești derogatoriu, disprețuiești…

Cel mai mult se vorbește despre mânie în acest text. Este foarte posibil că mânia și disprețul să stea la baza tuturor celorlalte contraste..

Elimină mânia, elimină cuvintele jignitoarea care taie și rănesc, și vei vedea că nici adulterul nu are așa de mare amploare. Adică zidește relații normale între oameni, relații fără mânie, fără dispreț pentru aproape, și în mod natural relațiile vor fi mai bune.

Argumentul Domnului Isus trebuie din nou analizat în contextul noii împărății, al noilor relații cu El și cu alții. Cei ce sunt în împărăție au relații noi cu oamenii, doresc fără mâniere sau dispreț să- respecte pe toți pentru ceea ce sunt înaintea Lui Dumnezeu.

Petru spunea cititorilor lui în 1 Petru 4:3 că este destul că în trecut ați trăit în desfrânări, în pofte, în beții, ospețe, chefuri și slujiri idolești…

și apoi în versetul 4. sunteți o pricină de uimire pentru ceilalți care nu pot pricepe cum de nu mai alergați cu ei împreună la potopul de desfrâu…ei se miră dar noi știm secretul. El ne-a schimbat inima și noi fugim de aceste lucruri, mergem contra curentului.

Sunt mulți care respectă litera legii nu comit adulter fizic, dar trăiesc în lumea imaginației cu fantezii păcătoase. Din nou, ca și în cazul mâniei, Domnul Isus merge la spiritul legii. Domnul Isus aduce păcatul adulterul la sursa lui.

Orice se uită la o femeie ca s-o poftească, sau să o determine pe ea să-l dorească, păcatul este deja acolo.

Privirile păcătoase sunt privirile intense, care doresc mult mai mult decât ceea ce se vede. Pofta nu este atracția normală dintre bărbat și femeie, ci dorința de a păcătui cu ea dacă situația ar fi prielnică. Astfel de indivizi deja au păcătuit împotriva Lui Dumnezeu.

Ca și în cazul mâniei care este reacția normală când ceva sau cineva îți blochează scopul, Dumnezeu a pus în noi dorința unul după altul. Există o dorință sănătoasă a soțului supă soția lui, a băieților după fete. Lucrurile se schimbă când această dorință devine obsesie, atunci când ispita devine păcat. Să fi ispitit nu este păcat, să dai curs ispitei este păcat. Domnul Isus a fost ispitit dar nu a ascultat de ispititor, la fel și noi nu păcătuim că suntem ispitiți, dar dacă dăm drumul imaginație, fanteziei, atunci păcătuim.

Ceea ce Domnul spune este că păcatul își are originea în inimă. Păcatul nu este doar acțiunea păcătoasă ci gândul păcătos. El nu a venit să oprească acțiunile rele ale oamenilor ci să schimbe viața din temelii, inimi și minți înnoite, noi care gândesc și nutresc trăiri din Dumnezeu nu din imaginația bolnavă a inimii vechi.

În Vechiul Testament a existat un om care ne spune că el a făcut un legământ cu ochii lui, Iov 31:1-10

În acest legământ el nu a dat voie ca ochii lui să poposească mai mult de o privire, a văzut-o dar a întors privirea de la ea. A doua privire, privirea intensă duce la păcat.

Dacă s-ar fi uitat cu păcat la o fecioară, ar fi văzut Dumnezeu, ajungea ca inima lui să fie înșelătoare, dar Dumnezeu a văzut acest lucru.

Iov nu a dat voie picioarelor lui să alerge la nelegiuire și nici inimii să urmeze ochii. Privirea lui nu a fost urmată de pofta inimii, a fost doar o privire. O persoană care crede Cuvântul Lui Dumnezeu, care a intrat în împărăție, fie bărbat sau femeie, fie tânăr sau bătrân, toți au luat aceiași hotărâre: legământ cu ochii. Ochii nu se vor uita pofticios la nimeni și la nimic. Psalmistul spune că voi evita privirea la orice lucru păcătos și-mi voi întoarce ochii mereu spre Domnul, Psalmul 25:15, 101:2-3.

Apoi au luat hotărârea ca inima lor să nu urmeze ochii, chiar când privirea rătăcește, inima va refuza să înmagazineze vreo imagine păcătoasă, ci voi strânge Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta, Psalmul 119:11.

Apoi picioarele nu ne vor duce în locuri păcătoase, degetele nu vor apăsa pe clapele computerului să mă ducă în locuri de păcătuire, urechile mele nu vor lua aminte la vocile păcatului.

Un cuvânt de atenționare pentru ambele grupuri, și bărbați și femei. Îmbrăcămintea provocatoare intră în categoria, cine face pe unul să păcătuiască…Nu haine sumare sau provocatoare, și apoi ei sunt vinovați…da sunt vinovați dar sunteți vinovate că i-ați provocat.

Domnul Isus reduce la absurd, dacă trebuie să luați măsuri drastice luați-le! Scoateți ochiul drept, taie mâna dreaptă!

Au fost oameni care s-au mutilat, care au luat aceste cuvinte ad literam, literal când de fapt ele sunt hiperbolice. Sfântul Pavel folosește un limbaj asemănător în Coloseni 3:5

Al treilea contrast al vieții noi în împărăție!

S-a zis iarăși celor din vechime: oricine își va lăsa nevasta, să-i dea o carte de despărțire

A. CE SPUNE BIBLIA DESPRE DIVORȚ?

În lumea noastră este o epidemie de divorțuri!

În veacul în care totul se permite, divorțurile țin rând cu rata căsătoriilor.

Este Biblia interesată de problema divorțului la nivelul practic sau doar prezintă idealul divin fără vreun interes pentru ceea ce se întâmplă între oamenii de astăzi?

Cât de permanent este legământul căsătorie în ochii Lui Dumnezeu?

Dacă divorțul este permis, pe ce bază? Când se întâmplă, care este responsabilitatea primară a credincioșilor?

Care este treaba bisericii?

Este o opțiune recăsătoria? Când se face așa ceva, trăiesc oare în păcat?

Care este speranța răscumpărării pentru cei ale căror căsătorii eșuează, sau nu este?

Se contrazice Vechiul cu Noul Testament în această privință?

Care sunt principiile etern valabile ale Lui Dumnezeu?

Cred că divorțul este împotriva rânduielii lui Dumnezeu deoarece:

1. Dumnezeu urăște despărțirea în căsătorie, Maleahi 2:16.
2. Domnul Isus spune că de la început Dumnezeu n-a gândit divorțul, Matei 19:8; Marcu 10:9.
3. Unitatea căsătoriei, ”un singur trup,” exclude ideea de despărțire.

In lumea creștină sunt cel puțin patru păreri majore cu

privire la divorț. În lumea necreștină, divorțul este așa de obișnuit că nimeni nu-și face probleme. Trist este că și între așa numiții ”creștini” divorțul a început să nu mai fie privit ca ceva străin.

Cele patru păreri majore cu privire la divorț și recăsătorie sunt următoarele:

1. Divorț sub nici o condiție, iar dacă a intervenit, părțile să nu se mai căsătorească.
2. Divorț în anumite condiții, dar nu recăsătorie.
3. Divorț și recăsătorie bazat pe adulter sau dezertare, (părăsirea căminului de către unul din parteneri).
4. Divorț și recăsătorie bazat pe numeroase motive.

Suporterii fiecărei propoziții sunt de acord că nici una din aceste patru păreri nu satisface pe deplin.

Ce spune Biblia?

Geneza 2:24 prezintă modelul căsătoriei ideale. Cei doi vor fi un singur trup, o unitate care nu trebuie dizolvată.

După ce Eva a călcat porunca Lui Dumnezeu, Adam putea s-o lase, dar n-a făcut-o. Adam a fost conștient că trebuie să aleagă între a rămâne cu Dumnezeu sau cu nevasta, și a ales pe Eva. Pavel spune ca Eva a fost înșelată, nu Adam, (1 Tim 2:14; 2 Cor 11:3). De ce nu s-a despărțit de Eva? De ce? Nu știm aceste lucruri, dar din ceea ce știm tragem concluzia că în mintea lui Adam divorțul nu a intrat.

După căderea în păcat, în vremea lui Moise, din pricina împietririi inimilor oamenilor, Moise le-a dat dreptul să divorțeze, Deuteronom 24:1-4. Moise nu instituie divorțul, el doar recunoaște o stare de fapt ce exista în popor și pune anumite restricții spre a întoarce oamenii

spre planul original al lui Dumnezeu. De fapt Moise legiferează divorțul pentru a aduce lucrurile la starea inițială. Fără divorț. El spune că: a) poți divorța doar pentru o cauză foarte serioasă; b) trebuie dat un certificat de divorț pentru a da posibilitatea recăsătoriei și pentru a evita războaie între diferite părți; c) nu puteau lua din nou soția lor după ce ea s-a recăsătorit și a divorțat și de al doilea.

Domnul Isus a fost confruntat de conducătorii religioși ai Israelului cu privire la divorț, incidente relatate în Matei 19 si Marcu 10. Domnul Isus prezintă planul ideal al Lui Dumnezeu, fără divorț; apoi scoate din uz cartea de despărțire, și enunță singurul motiv pentru divorț: adulterul. Domnul Isus nu spune ca toți soții ai căror parteneri se fac vinovați de adulter trebuie să divorțeze, ci El reduce toate motivele oamenilor la unul singur. Consider că trei lucruri au nevoie de clarificare:

1) cuvintele curvie și preacurvie, înțelesul lor;

2) excepția aceasta se aplică Israelului sub lege; sau

3) aceasta are continuitate și în epoca bisericii?

1) Traducerea lui Cornilescu prezintă astfel cuvintele Domnului Isus: afară de pricină de curvie, și ia pe alta de nevastă, preacurvește; și cine ia pe cea lăsată de bărbat,  preacurvește, Matei 19:9.

O ediție revizuită a Bibliei apărută în editura GBV în 1989, spune astfel, afară de cauză de desfrânare și se va căsători cu alta, comite adulter; și cel ce se căsătorește cu cea divorțată, comite adulter.

La ce se refera curvia/desfrânarea, și la ce se referă preacurvia/adulterul?

Începând cu părinții bisericii creștine și până în zile noastre au fost zeci și sute de interpretări ai acestor doi termeni. Primul termen, curvia/desfrânarea, traduce cuvântul porneia din limba greacă, iar al doilea termen, preacurvia/adulterul este corespondentul cuvântului moicheia.

Porneia este tradus de Lexiconul Grec-Englez al Universității din Chicago,(1957, 1979), ca prostituție, infidelitate sexuală în cadrul căsătoriei, iar moicheia este tradus ca și adulter. Cuvântul din urmă este termenul obișnuit pentru adulter în majoritatea scrierilor vechi.

Faptul că Domnul Isus folosește doi termeni înseamnă că trebuie să fie o diferență, deși ambii termeni pot însemna același lucru, și mulți teologi au pus semnul egal între acești doi termeni.

Cei ce admit divorțul din pricina necredincioșiei unuia dintre parteneri, interpretează porneia ca fiind adulter, imoralitate, infidelitate sexuală. Dacă acesta a fost sensul la care Domnul Isus s-a referit, cu ce s-ar fi deosebit de școala rabinică a lui Shamai care nu accepta orice pricină de divorț, ci doar adulterul?

Alții interpretează acest termen ca referindu-se la pierderea castității înainte de căsătorie. Contextul nu admite o astfel de interpretare, Domnul Isus vorbea despre căsătorii deja consumate, nu de logodne sau începuturi de căsătorii.

2) Faptul că în Marcu lipsește această clauză, voi trece la a doua explicație care cred va ajuta la o mai bună înțelegere a cuvintelor Domnului Isus.

Marcu scrie unei audiențe nu neapărat iudaice cum face Matei. La fel în Luca 16:18 găsim doar prohibiția fără vreo clauză. Asta mă face să cred că Domnul Isus spune, prin Matei, evreilor de sub lege că nu pot să divorțeze doar cu o singură condiție, din pricina porneia.

Tot mai mulți sunt teologii care recunosc posibilitatea ca porneia să se refere la ceea ce scrie în Levitic 18:16-18, adică la căsătorii între rude apropiate de sânge, căsătorii ce ar implica incestul, (Lexiconul Grec-Englez dă posibilitatea ca porneia să se refere la incest). Evreilor din timpul Domnului Isus li se permitea divorțul, din partea Celui mai mare decât Moise, singurul care are autoritatea să spună, dar Eu vă spun!, doar în cazul căsătoriilor care implică incestul?

Reacția ucenicilor…dacă așa stau lucrurile…nu merită să te căsătorești, implică faptul că Domnul Isus nu s-a referit la ideea de incest, (ori nu doar la aceasta), ci la călcarea legământului, dintre unul dintre parteneri, lucru ce duce practic la moartea relațiilor de unitate stabilite între cei doi.

Este această învățătură cu privire la divorț ce se aplică Bisericii Nou-Testamentele? Nu! Domnul Isus a vorbit celor de sub lege și nu celor din Biserică.

3) În Biserica Domnului Isus, învățătura despre divorț o găsim în 1 Corinteni 7:10-16. Pavel inspirat de Duhul Sfânt scrie: Celor căsătoriți, le poruncesc nu eu ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat…și nici bărbatul să nu-și lase nevasta, 1 Cor 7:10-11.

Acesta este idealul din Geneza 2:24, ideal imposibil de realizat din pricina căderii în păcat, atâta timp cât păcatul a fost stăpân. Dar din clipa când cineva devine o făptură nouă, o nouă creație are loc, iar în această nouă creație idealul Lui Dumnezeu trebuie să se realizeze!

Înainte de păcătuire a fost posibil ca omul să nu divorțeze. După ce puterea păcatului și a morții a fost zdrobită, cei născuți din Dumnezeu nu divorțează.

Dar este oare acest ideal realizat în Bisericile creștine din veacul nostru? Da și nu. Da, în viețile acelor cu adevărat născuți de sus; și nu în viețile celor ce deși sunt cu noi, nu sunt dintre ai noștri.

Dacă un partener păcătuiește, trădează legământul, calcă în picioare jurământul? În Romani 7:2 citim, dar dacă-i moare bărbatul (partenerul) este dezlegată.

Concluzia mea este că atunci când un partener calcă jurământul credincioșiei lui față de celălalt, se pot despărți, (despărțirea a avut deja loc); și nu văd restricții pentru recăsătorie. Unul e mort, iar cel rămas viu se poate recăsători.

Dacă lucrurile nu merg bine într-o căsătorie creștină, cei doi trebuie să apeleze la resursele Lui Dumnezeu și să-și împlinească fiecare rolul și

Responsabilitatea ce o au în familie.

1. Comunicare și împăcare, reconciliere!
2. Auto-evaluare

Când lucrurile nu merg bine, începe cu tine. Parteneri croiți după placul nostru vin din vis nu din realitate. Nu începe cu el sau cu ea ci cu tine. Nu căuta să-ți schimbi partenerul, schimbă-te pe tine.

Matt. 7:3-5

Prov. 25:23-24

2. Evaluează-ți partenerul

Dacă te cercetezi doar pe tine, pierzi ceva. De fapt introspecția persistentă duce la nevroză. Cain l-a întrebat pe Dumnezeu dacă este el păzitorul fratelui său, și e clar că asta de fapt a spus Dumnezeu când a întrebat unde-i fratele tău? (Gen. 4:9).

Mare atenție la Matei 5:7. După ce vezi bine ce-ai făcut tu, vei putea mult mai clar să evaluezi partenerul tău.

Cum câștigă soțiile pe soții lor? I Petru 3:1-4.

Cum câștigă soții pe soțiile lor? I Petru 3:7

3. Resurse Divine
4. Expunere zilnică la Cuvântul Lui Dumnezeu.
5. Exemplul altor sfinți I Petru 3
6. Rugăciunea I Ioan 5:16
7. Ce faci când infidelitatea, necredincioșia apare?
8. Divorțul poate fi necesar

Domnul Isus aduce în discuția despre divorț un lucru pe care oamenii de obicei îl ignoră, inima împietrită! Această era problema în vremea lui Moise și exact aceiași problemă avem și noi, când inima e împietrită nu mai comunică cu Dumnezeu și de fapt nu mai comunică cu nimeni. Este complet irațională, și impredictibilă. De aceea El a adus împărăția să ne dea o inimă nouă. O inimă sensibilă la Dumnezeu și la cei din jurul nostru.

Da al vostru să fie DA, iar nu să fie NU!

Matei 5:33-37

Al patrulea contrast dintre neprihănirea veche și cea nouă, a noii împărății.

Vorbirea oamenilor a trebuit să fie clară și transparentă de la început, dar păcatul a pervertit aceasta în așa fel încât promisiunea nu-i promisiune, cuvântul nu-i cuvânt. Imediat după căderea în păcat, Adam arunca vina pe Eva, Eva pe șarpe – Cain întorcea vorbele – vorba nu a mai fost clară, transparentă.

Dumnezeu a legislat luarea jurămintelor cerând oamenilor să nu jure strâmb ci să împlinească ce-au jurat că vor face.

De ce jurau oamenii?

Desigur invocând Numele Lui Dumnezeu îi dă oricui credibilitate în ceea ce spune. Deci oamenii jură ca să impresioneze pe alții cu sinceritatea lor și astfel vor fi acceptați de alții. Cuvintele lor devin obiecte de manipularea celora cărora le sunt adresate.

Aspectul principal al jurămintelor nu era luare în deșert al Numelui Lui Dumnezeu (deși era și acest lucru), ci era manipularea semenilor. Dumnezeu nu se lasă înșelat de vorbele cuiva. El cunoaște inima, oamenii însă sunt impresionați când cineva jură să spună adevărul, numai adevărul, nimic doar adevărul, așa să ne ajute Dumnezeu!

Evreii au schimbat, ei numai jurau pe Numele Lui Dumnezeu ci pe cer sau pe templu. Imediat erau scutiți de a împlini jurământul dacă nu era pe Numele Lui Dumnezeu. Evitarea Numelui Lui Dumnezeu era privită de ei ca fiind scutire de a împlini jurămintele făcute.

Domnul Isus spune: Nu mai jurați pe nimic! Dacă jurați pe cer, conform Psalmului 123:1 este tronul Lui Dumnezeu; conform lui Isaia 66:1, pământul este așternutul picioarelor Lui, iar Isaia 60:14 Ierusalimul este cetatea Marelui Împărat. Nici pe capul nostru nu trebuie să jurăm că nu putem face nici un fir alb sau negru.

Interzice El luare jurămintelor? Mai multe grupări creștine au luat această interdicție în mod literal și nu pun nici un jurământ. Nici în armată, nici la judecătorie, nici unde.

Asta a spus Domnul? NU! El recunoaște adăpostul la care s-au pus cei din vechea gradă, și El anunță împărăția oamenilor noi, schimbați în a căror inimă locuiește Adevărul! Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi!

Acestora nu jurământul le spune să se țină de cuvânt, ci inima nouă primită în dar de la El.

Cel neprihănit nu-și ia vorba înapoi chiar când face un jurământ în paguba lui!

Da, cel neprihănit nu-și calcă cuvântul, iar Domnul Isus aduce o neprihănire superioară a celei primită prin lege, neprihănire ce-l declară pe păcătos im nou în Cristos, iar omul nou are un limbaj nou!

Pentru fiii împărăției este suficient o afirmație sau o negație. Nimic mai mult. Ce trece peste asta vine de la cel rău cu intențiile lui rele de manipulare, de înșelare, de ducere cu vorba.

Vorbele sunt puternice, Iacov spune în capitolul 1:26 că cei ce nu-și înfrânează limba au o religie zadarnică. Apoi în capitolul 3 el vorbește despre puterea pozitivă și negativă a limbii, iar în 5:12 el spune că vom cădea sub judecată dacă trecem peste da și nu.

Ieremia ne spune despre complotul împotriva lui. În Ier 18:18 este redat complotul, să-l ucidem cu vorba!

Proverbe 18:21 Moartea și viața sunt în puterea limbii. Cuvintele omoară și dau viața, cum e vorbirea noastră, cu har dreasă cu sare, Coloseni 4:6?

Da al nostru este da, iar nu este nu?

Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte!

Matei 5:37-42

Ultimele două contraste dintre vechi și nou sunt prezentate de Domnul Isus celor care-L ascultau și se mirau cum de se poate așa ceva.

Era uimitor ce spune El și totuși așa de simplu: inima nouă, viața nouă, neprihănirea nouă nu mai este sforțarea noastră, ci este El trăind în noi, noi ascultând Cuvântul Lui Dumnezeu cu plăcere, cu bucurie!

Ați auzit că s-a zis dinte pentru dinte, ochi pentru ochi,

Dar Eu vă spun:

1. Nu te împotrivi celui ce va face rău…nu vă răzbunați. Lasă-l să te lovească! Pacifism la cota cea mai înaltă!
2. Dacă te-a lovit peste obrazul drept, lasă-l să lovească și stângul.
3. Vrea cineva să se judece să-ți ia haina, lasă-i și cămașa!
4. Te obligă soldații să le duci poverile o milă de drum, du-le două!
5. Cere cineva, dă-i și nu aștepta să-ți dea înapoi. Fi generos.

Ce ziceri radicale! Ce cuvinte nepotrivite pentru lumea care cere reacție potrivită imediat :

Vrea să-mi facă rău, mă apăr, ofensiva este cea mai bună apărare, îi fac eu rău!

Răzbunare! M-a lovit, o să-i arăt eu lui sau ei cine-i mai tare!

Vrea să se judece, să-mi ia totul… o să vadă el judecată!

Vrea să mă oblige să fac ceva? Nu mă mișcă nimeni pe nimeni!

Cere cineva de la mine? Sunt eu bancă?

Acestea sunt afirmații normale. Afirmații al celor care trăiesc în împărăția întunericului, dar nu pentru cei din împărăția luminii!

Cei din împărăția luminii au inimă nouă, cu inima nouă vine noua atitudine.

Mare atenție cum interpretăm aceste cuvinte.

1. Ele nu au fost niciodată spuse unei biserici.
2. Aceste cuvinte nu se aplică în familie.
3. În contextul în care au fost spuse au fost înțelese în cadrul sistemului juridic.
4. Cine vrea să le dea o explicație generală riscă mari încurcături. Aceste cuvinte nu se referă nici la națiuni, sau alte rele sociale, ci doar la ofense particulare, personale.

Biserica are alte relații și aceste lucruri nu ar trebui nici pomenite în biserică! Cine vrea să facă unui frate rău? E acela frate?

Cine te lovește peste obraz? E el frate? Nicidecum. Acesta era sistemul lex taliones!

Vrea să-mi facă rău?

Frații lui Iosif au vrut să-i facă rău…Dumnezeu a schimbat răul în bine! Nu a fost ușoară schimbarea, nu a fost rapidă, nu a exclus suferința, dar finalul a fost grandios! Obișnuit, normal era ca Iosif să se răzbune! Neobișnuit a fost să-i ierte și să le arate că dacă se împotrivea, planul Lui Dumnezeu era împiedicat! Nu a fost, nu este și nu va fi ușor. Toți să vrea să-ți facă rău și tu să nu te împotrivești.

Dacă te împotrivești, tu rezolvi situația, dacă nu te împotrivești îi dai voie Lui Dumnezeu să ți-o rezolve…cum e mai bine?

Da, dar până la Dumnezeu te omoară sfinții? Chiar?

Saul a vrut să-i facă rău lui David…David nu s-a împotrivit…

Mai bine a fugit! A putut să-i facă rău de multe ori, dar nu s-a tins de unsul Domnului, doar de haina lui!

Te lovește unul peste obrazul drept…întoarce și stângul…nu reacționa decât în a dezarma orice atac. Mai toate atacurile sunt provocate de ceva, așa că fi atent să nu provoci!

Vrea să se judece cineva cu tine să-ți ia haina? Dă-i și cămașa! Dezarmează-l prin generozitate.

Patru sfere de ofensă. În toate să se arate inima nouă, atitudinea nouă!

Domnul Isus exemplul suprem!