de Dr. Beniamin Cocar (1955-2017)
Introducere
Ucenicul nu este mai presus de învățătorul lui, dar orice ucenic desăvârșit va fi ca învățătorul lui, Luca 6:40.
Sunt peste treizeci de ani de când fratele pastor Liviu Olah predica la Timișoara “număru’ unu…” Atunci am auzit chemarea Domnului Isus la pocăință, atunci mi-au sunat în inimă cuvintele pe care fratele păstor Liviu Olah le cita din Romani 2:4…”nu vezi că bunătatea Lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?” în inima mea au ars aceste cuvinte și deși nu am înțeles și nu cred că acum înțeleg mai mult, bunătatea Lui Dumnezeu a devenit agentul prin care m-am întors la El, sau mai bine zis, El m-a adus în Familia Lui. Până atunci ca și copil mă temeam de Dumnezeu, îmi era teamă când făceam răul și știam că voi fi pedepsit, dar acum bunătatea Lui mă îndemna la pocăință. NU mânia Lui, nu dreptatea Lui ci bunătatea Lui Dumnezeu!
De atunci și până acum am încercat să înțeleg ce este un ucenic, ce este un adevărat ucenic. Am auzit că trebuie să mă dezbrac de mine, să iau crucea în fiecare zi. Am auzit de “prețul” uceniciei,” de “riscurile,” de “aventurile” ucenicului. Am citit multe cărți despre ucenici și ucenicie, am ascultat multe casete și mulți predicatori și profesori vorbind despre acest subiect și chiar am predicat și predat cursuri de ucenicie și ucenicizare, dar deși în mintea mea se contura ceva, nu a fost clar ce este un ucenic. De câțiva ani însă am ajuns la o înțelegere mai profundă cred eu a ceea ce este un ucenic, de aceea încerc să aștern în această carte ceea ce cred eu că trebuie să fie un ucenic. Înțelegerea nu este extrem de profundă, sunt încă în căutare și nu cred că am răspunsul la cea ce este un ucenic, dar doresc ca din căutarea mea să beneficieze cei care ca și mine doresc să fie ca Domnul Isus.
Porunca Cea Mare, Marea însărcinare din Matei 28:18-20,ne arată programul Domnului Isus de a face ucenici, dar cred că în două mii de ani de făcut ucenici, mulți foarte mulți din cei ce-au pretins că sunt ucenici nu au fost, iar cei care au fost nu au știu să facă pe alții, dar trebuie să “se nască sau se facă“ ucenicii? Pe de o parte ni se spune că ucenici se fac nu se nasc, iar pe de altă parte se pare că invers ar arăta mai bine.
Domnul Isus nu a rămas în lume dar ne-a trimis Duhul Sfânt să fie cu noi. Nu a rămas El, dar a dat ucenicilor Lui porunca să facă “ucenici din toate neamurile.” în acest context, Domnul Isus spune ucenicilor să avanseze programul Lui, agenda împărăției Lui și arată metoda prin care se începe ucenicizarea. Deși botezul este esențial, noi nu credem că botezul face pe cineva ucenic…dar este o treaptă, o treaptă inițială, o demonstrare publică că vrem să fim cu El.
Învățarea este a doua parte a ceea ce Domnul Isus a spus. Învățați-i să păzească tot…acest lucru este luat de Ioan și în 1 Ioan 5:2 spune că a păzi poruncile înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu. Ucenic este cineva care primește mântuirea în dar și apoi uimit de acest dar, uimit de dragostea Lui Dumnezeu care l-a iertat și l-a înfiat, dorește să fie ca Domnul Isus.
Biblia folosește cuvântul “creștin” doar de trei ori,” iar cuvântul “ucenic” de sute de ori. Cu toate acestea ne place mai mult să vorbim despre creștini și creștinism decât despre a fi ucenic. Ceva reacționează în noi când auzim despre ucenicizare, a deveni ucenicul Lui Isus, parcă ne-am înrola la oaste și am intra într-un regiment care ne-ar constrânge la a face lucruri care nu ne plac.
Creștinismul nu crește cum ar trebui să crească în aceste vremuri, nu cred că din alte motive ci din cauză că mulți nu devin ucenici. Credem că Isus a murit pentru noi și ne bucurăm de harul Lui, dar a fi ucenic e a rămâne în El, a aduce multă roadă.
Domnul Isus a spus că orice ucenic destoinic, desăvârșit va deveni ca învățătorul. Acesta este scopul vieții mele și rugăciunea mea zilnică să devin tot mai mult asemenea Lui.
Sunt mult modele pe care le poți urma dar unul singur contează, și acest model este Domnul Isus. În Ioan 5:19 El a spus că Fiul face întocmai ce vede pe Tatăl, iar noi copiii Lui Dumnezeu nu a trebui să facem la fel? Vrem să nu fim ca El? Suntem conștienți că suntem creați după chipul și asemănarea Lui, și deși păcatul a distrus mult această imagine, prin nașterea din nou El ne-a restaurat, ne-a redat chipul Lui Dumnezeu în noi.
Riscul este ca mulți dintre cei ce se botează să fie doar creștini de formă cărora vorba despre ucenicizare nu le place ci doresc să aibă doar o “poliță de asigurare” în caz că se întâmplă ceva, dar nu vor să meargă pe urmele Mântuitorului, ale Domnului Isus.
E trist acest adevăr, dar foarte mulți vin la El doar pentru a primi binecuvântările Lui (de orice natură ar fie ele), și nu găsesc plăcere în a fi ca El. Cineva spunea că ne palce să intrăm în magazinul Lui Dumnezeu și să luat tot ce are El pe rafturi…casier nu este înseamnă că totul e gratis. Luăm cât mai mult și rar de tot mergem în spatele magazinului la biroul proprietarului să stăm de vorbă cu El, să-I mulțumim pentru tot ce El ne dă în dar, să devenim apropiații Lui, să ne cunoaștem, și să învățăm de la El. Nu avem timp, alergăm după binecuvântări și plecăm mai departe la ceea ce nouă ni se pare important…
CAPITOLUL 1 – Ucenici și ucenicizare
Ucenicia nu este un lucru opțional. Nu poți fi creștin care să primești de la Domnul Isus mântuirea, dar nu vrei să mergi pe urmele Lui. Acest lucru este imposibil, este împotriva oricărei rațiuni. Cei ce nu vor să fie ucenici, nu cunosc mântuirea, nu cunosc justificarea prin credință care te declară fără păcat înaintea Lui Dumnezeu.
Cel ce din moarte a fost adus la viață, acel ce-a gustat ce bun este Domnul va fi consumat de pasiunea de a fi ca învățătorul Lui!
Ce este un ucenic? Un urmaș al Domnului Isus care învață să trăiască viața nouă ce a primit-o de la El. Cu toate acestea sunt mulți care se numesc creștini dar nu sunt ucenicii Lui. Este o anomalie să afirmăm acest adevăr dar în realitate sunt mulți care se numesc creștini dar nici în clin nici în mânecă nu au de-a face cu ucenicia. Părerea mea este că nu sunt creștini ci se amăgesc acești ne-ucenici. Însuși Domnul Isus a spus că “mulți vor zice în ziua aceea…” Ce trist va fi să își dea seama atunci că ei nu au fost pe calea Domnului, că ai avut o religie falsă, că au avut doar o formă de evlavie dar fără puterea Lui Dumnezeu care transformă nu doar aduce o oarecare îmbunătățire vieții.
Dar să luăm lucrurile de la început. Înainte de a începe procesul de ucenicie, trebuie să fim siguri de cel mai important lucru, suntem sau nu mântuiți? Fără umbră de îndoială, cu deplină încredere și siguranță putem spune în orice împrejurare, suntem mântuiți!?
1. Cine vrea să fie ucenic trebuie să fie mântuit
Omenirea este condamnată (Rom. 5:23) și are nevoie de mântuire din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu a pregătit mântuire prin Isus Hristos (Ioan 14:6). Mântuirea este un dar de la Dumnezeu (Rom. 6:23) și nu poate fi meritată prin nici o virtute sau lucrare omenească (Tit. 3:5).
Mântuirea se primește prin credință personală și încredere în Isus Hristos Domnul (Fapte. 16:31; Efes 2:8-9) pe baza sângelui vărsat ca singura jertfă pentru păcat (Efes. 1:7; Evrei 9:22-26).
Duhul Sfânt aplică Cuvântul lui Dumnezeu inimii omului pentru a aduce convingere de păcat (Ioan 15:26; 16:7-11), și mântuirea credinciosului (Tit. 3:5; 1 Pet. 1:23). Mântuirea este sigură și veșnică în Hristos, deoarece mântuirea este de la Dumnezeu (Rom. 8:35-39; Ioan 10:27-29; Fil. 1:6).
În mântuire se cuprind: Alegerea — alegerea suverană pe care o face Dumnezeu unor indivizi pentru mântuirea în Hristos cu toate binecuvântările ce decurg din ea, fără vreun merit din partea cuiva (Efes. 1:4; 1 Tes. 1:4); Chemarea — operația directă a lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, care aduce pe păcătos la mântuire (Rom. 8:30); Regenerarea — dăruirea vierii spirituale acelor care sunt morți spiritual (Efes. 2:1; Tit. 3:5); Pocăința — o schimbare a minții, sentimentelor și scopul față de Dumnezeu, păcat, și sine (Fapte. 20:21; Evrei 6:1); Credința — cunoașterea, primirea și încrederea fără rezerve în răscumpărarea realizată de Isus, și descoperită în Scriptură (Evrei 11:6); Justificarea — actul juridic prin care Dumnezeu declară pe păcătos ca fiind neprihănit și îl tratează ca atare (Rom. 5:1); înfierea — plasarea juridică a credinciosului în poziția de Fiu al Lui Dumnezeu și revărsarea tuturor drepturilor și privilegiilor ce decurg din această plasare (Gal. 3:26; Efes. 1:5); Sfințirea — lucrarea Duhului Sfânt, prin care El pune de-o parte oameni pentru El; continua operație a Duhului Sfânt, prin care dispoziția sfântă care a fost dăruită în clipa regenerării este menținută și amplificată (2 Cor. 3:18); Păstrarea sfinților în har — Perseverența — păstrarea de către Dumnezeu a tuturor celor credincioși, determinându-i să persevereze în har până în ziua aceea (1 Ioan 3:9; Iuda 24). Noi credem în oferta universală a Evangheliei și nu credem că suveranitatea Lui Dumnezeu se contrazice cu obligația de a evangheliza sau ce responsabilitatea omului de a răspunde Evangheliei (Romani 10:13). Aceste componente ale mântuirii se petrec în viața celui ce se pocăiește în mod instantaneu, fără că acel individ să-și dea seama. E lucrarea tainică a Duhului Sfânt în inima celui ce se pocăiește, crede în Jertfa Domnului Isus.
Domnul Isus a spus că a face ucenici începe prin a boteza pe cei cred. Credința din inimă duce la mântuire. Harul mântuirii e darul Lui Dumnezeu, Efes. 2:8-9. Mântuirea nu se cumpără, nu se moștenește de la părinți, ci se primește în dar de la Dumnezeu. Ucenicul lui Cristos este un copil al Lui Dumnezeu, mântuit prin credință, prin har, pecetluit cu Duhul Sfânt să fie al Lui pentru veci de veci, Efeseni 1:13-14.
Nu poate fi vorba de ucenicizare fără mântuire. Nu pot fi instruiți militarii care nu sunt înscriși la armată, și nici nu se antrenează sportivii care nu fac parte din echipă.
A fi mântuit înseamnă a avea viață, a fi născut din Dumnezeu, născut din nou, a fi o creație nouă, 2 Cor 5:17. Prin Duhul Sfânt, viața veche a murit, iar credinciosul are viața nouă în Cristos.
Sunt mulți oameni care neagă posibilitatea cunoașterii cu certitudine că suntem mântuiți, “Dumnezeu știe” spun ei, evitând responsabilitatea unui răspuns categoric.
Credincioșii Noului Testament aveau certitudinea mântuirii și cred că Biblia este foarte clară în această privință.
Cum pot fi sigur că sunt mântuit?
A. Cristos a intrat în inima mea.
Apocalipsa 3:20- La chemarea Lui, am răspuns, El a intrat în viața mea. Acest lucru este sigur deoarece El spune că cine-i deschide va avea pe Isus viața lui.
Romani 5:8-Când încă eram păcătos, Domnul Isus a murit pentru mine. Doar așa a fost posibil ca El să mă facă copil al Lui Dumnezeu. 2 Cor 5:17-20–Fiind in Cristos, Cristos trăind în mine, sunt o creatură nouă, și toate acestea sunt de la Dumnezeu, mântuirea este darul Lui, transformarea este lucrarea Lui.
Romani 8:29-30-Intrarea Lui în viața mea s-a datorat faptului că mult înainte de a fi lumea Dumnezeu m-a ales să fiu al Lui, Ioan 3:16, Fapte 16:30-31, Romani 10:17, Ioan 1:12. El ne cheamă la El, iar cel ales aude și răspunde! El ne dă posibilitatea de a răspunde chemării Lui, de a crede în El, de a deschide inima și a ne pocăi. Alegerea Lui a determinat ca eu să pot deschide inima, și tot alegerea îmi garantează că ceea ce El a început în viața mea va duce la desăvârșire. Nici o forță ostilă nu va putea să mă separe de dragostea Lui Dumnezeu demonstrată în Cristos Domnul. Efeseni 1:4–În Cristos am fost aleși să slujim de laudă harului Său. Dumnezeu are inițiativa! Mântuirea a început de la El. Când noi eram morți, Efes 2:1, El ne-a iubit și din moarte ne-a adus la viață, Efes 2:8-9.
B. Am devenit o creatură nouă, Ioan 3:1-8; 2 Cor 5:17
Nașterea din nouă este operația divină prin care cel necredincios este adus în familia Lui Dumnezeu.
Cuvântul predicat, lucrarea tainică a Duhului Sfânt ne plasează ca ființe noi în Cristos, Psalm 51:10, Ezechiel 36:26, 27, Fapte 1:8, 2 Cor 3:18; 4:6-7, Gal. 2:20; 6:15, Efeseni 2:4-6, 10, 2 Tim 1:7
Tot ce a fost vechi s-a dus. Din moartea în care zăceam, Isus ne-a adus la viață făpturi noi. El nu a adus la viață ființa noastră biologică, ci cea spirituală. Nu poate fi vorba de o ființă spirituală veche. Aceea era moartă, iar aducerea la viață înseamnă o creatură nouă de altă natură.
C. Păcatele din trecut, prezent și viitor mi-au fost iertate, Ps. 32:5; 103; 3, 12, Isaia 1:18; 38:17; 43:25; 53:6, Ieremia 33:8, Matei 26:28, Fapte 10:43; 26:17-18, Efeseni 1:6-7; 4:32, Coloseni 2:13-14, Evrei 8:12; 10:16-17, 1 Ioan 1:9; 2:12, Apocalipsa 1:5. Tot ceea ce am comis și omis, toate păcatele care le-am făcut, le fac și le voi face, au fost iertate în sângele Domnului Isus. Aceasta este justificarea. Dumnezeu ne consideră ca și cum nu am fi păcătuit vreodată. Când El ne-a considerat justificați El ne dă o nouă curăție, o nouă puritate care ne ține curați în orice situație am fi noi în viața de zi cu zi.
D. Eu am intrat într-o relație complet nouă, cu Dumnezeu, cu credincioșii, cu lumea, Ioan 1:12
Romani 5:6-8; 8:15-17, Efeseni 2:17. Sunt copilul Lui Dumnezeu, am privilegii și responsabilități.
Privilegiile sunt uriașe. Biblia cuprinde parte din aceste privilegii, dar mare parte intră în categoria “nici pe jumătate nu mi s-a spus” cea ce așteaptă pe copiii Lui Dumnezeu, 1 Cor 2:9; 1 Ioan 3:1-3.
Sunt frate cu toți copiii Lui Dumnezeu, un mare privilegiu dar și multe responsabilități. În această relație va trebui să fiu atent cu fratele meu, să îi port de grijă, să-l ajut, să-l sfătuiesc, să doresc înaintarea lui, și să am curajul să-l pun pe el înaintea mea.
Sunt în lume dar nu din lume. Sare și lumină, dar total separat de principiile lumii. Era mult mai ușor dacă El ne-a fi luat în cer imediat după nașterea din nou, dar Domnul Isus ne-a lăsat pe pământ pentru a-I fi reprezentanții Lui. Cine ne vede pe noi trebuie să-l vadă pe Domnul Isus. Chemarea e prea înaltă? El trăiește în noi, noi nu mai trăim…cine va fi vizibil?
E. Nimic nu mă mai desparte de Dumnezeu, Matei 19:29, Ioan 3:16, 36; 5:24; 6:40, 47; 10:28; 17:2-3 Romani 8:31-39.
2. Cel ce vrea să fie ucenic are jugul Lui Cristos
Cel mântuit a luat asupra lui jugul Lui Cristos. Acest lucru nu este doar a te apropia prin credință de Dumnezeu, ci mult mai mult. A lua jugul Lui înseamnă a te identifica cu idealurile Lui, cu direcția Lui, cu tempoul lui. Unde merge El, merge și ucenicul. Când se oprește El se oprește ucenicul. Viețile celor doi sunt contopite în așa fel încât ucenicul spune că trăiește, dar de fapt Cristos trăiește în El, Galateni 2:20. Botezul în Numele Lui înseamnă a fi una cu El, cu împărăția, cu programul Lui.
Agenda Domnului Isus devine agenda ucenicului. Ucenicul nu mai trăiește pentru sine ci pentru Domnul Isus.
Cu jugul Lui Cristos pe umeri vei putea fi sigur că viața ta are direcție, scop, sens. Cristos nu va merge niciodată în gol. El te va conduce la pășuni verzi și ape de odihnă, te va conduce să umbli în faptele bune pregătite de Tatăl înainte de a fi lumea.
Nu trebuie nici o sforțare pentru a face fapte bune, El te-a mântuit fără nici o faptă bună, ci viața ta va fi o umblare naturală în unitate și părtășie cu El. El nu va umbla în nici un păcat, așa că fiind cu El, în El, cu același jug, El te va ține departe de păcat!
A avea jugul Lui Cristos este a avea o nouă identitate, o contopire așa de profundă cu El, încât ceea ce spune Apostolul Pavel că “viața voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu,” devine o realitate zilnică (Colos 3:3).
3. Adevăratul ucenic vrea să învețe
Viața nouă în Cristos are dimensiuni noi ce trebuie învățate. În copilărie învățăm de la părinți, pedagogi, profesori, perceptele vieții de fiecare zi. În viața de credință, în umblarea cu Dumnezeu, ucenicul este gata să învețe de la El. El a umblat pe acest pământ, a trăit în trup ca noi și știe toate situațiile prin care cineva poate trece. El este Dumnezeu și se oferă nouă să “Învățăm de la El.”
Matei 28:19-20 ne spune că nu avem de ales. Porunca Lui este, “Faceți ucenici!” Biserica nu va supraviețui ca și entitate spirituală dacă nu va face ucenici. Poate continua ca și club religios, dar nu ca Mireasa Domnului Isus.
Matei 11:28-29 ne dă soluția de la cine să învățăm, “Învățați de la Mine!”
La sfârșitul Predicii de pe Munte, cei ce l-au ascultat pe Domnul Isus au spus că El îi învăța ca Unul care avea autoritate! Ar fi absurd să nu învățăm de la El. Ucenicul desăvârșit va fi ca învățătorul lui, deci învățăm de la El! Să nu vrei să înveți demonstrează nimic altceva decât că mântuirea nu a avut loc, jugul Lui Cristos nu este real.
Luca 14:27 pune înaintea noastră scopul ucenicizării, “să fim ca El.” Domnul Isus a venit în lume să ducă “mulți fii la slavă,” (Evrei 2:10), s-a întrupat în chip de om ca să ne poată face pe noi “părtași naturii dumnezeiești,” (2 Petru 1:4). Ioan scrie în 1 Ioan 3:2 că “atunci când îl vom vedea “vom fi ca El!”
În Ioan 21:15-17 vedem prima condiție de a deveni ucenicul Domnului Isus: iubind pe Dumnezeu mai mult decât orice altceva. Cine nu poate răspunde afirmativ la întrebarea “mă iubești mai mult decât aceștia?” nu poate fi ucenicul Lui. El este comoară ascunsă, diamantul de mare preț. Pentru a fi ucenicul Lui trebuie să “vindem tot ce avem,” să lăsăm totul și să-L urmăm pe El.
Cei ce-L iubesc în așa fel trebuie să “rămână în Cuvântul Lui,” Ioan 8:31. Această a două condiție este absolut necesară în procesul de ucenicizare. Nu poți deveni ca El dacă nu rămâi în Cuvântul Lui, în profunda studiere, meditare și aplicare a Cuvântului Lui în viața de zi cu zi, dar nu ca o povară sau ca o datorie, ci ca o plăcere ca prin Cuvânt să-L cunoști tot mai mult pe El!
Cel mântuit, cel care este sigur de acest lucru nu poate altfel decât să ia jugul Lui Cristos, să se asocieze cu El, și zilnic să învețe de la El. Toate încercările firii de a-l trage într-o parte și alta vor fi contracarate de legătura dintre el și Domnul Isus. Acest creștin dorește să fie ca învățătorul Lui.
Cum a fost învățătorul?
Puțin știm despre Domnul Isus înainte de a-și începe activitatea publică. Știm că s-a născut miraculos, știm că Dumnezeu l-a ocrotit miraculos, știm că a crescut și a fost plăcut Lui Dumnezeu și oamenilor. Cel venit din cer, Fiul Lui Dumnezeu a început activitatea Sa publică prin botez. Fără a discuta de ce s-a botezat El, observăm că primul lucru poruncit de El în a face ucenici este de a-i boteza.
O persoană crede în Domnul Isus, Domnul Isus a intrat în viața acelei persoane, viața se schimbă, este o făptură nouă, devine copilul Lui Dumnezeu. Această nouă creație începe viața de credință, viața în familia Lui Dumnezeu prin a asculta porunca Domnului Isus să se boteze. Botezul pentru cel credincios este actul de mărturie publică a ceea ce s-a petrecut în viața spirituală a acelei persoane, moarte și înviere cu Isus Cristos.
Nu există viață de ucenicie, viață de ascultare de Dumnezeu fără a te identifica cu Isus prin botez, fără a te înscrie în școala Lui Isus. Viața de credință este o viață de ascultare permanentă de voia Lui Dumnezeu, așa că primul act de ascultare este botezul în apă.
Botezul nu mântuie dar este esențial în procesul de mântuire. După cum biletul de avion nu te duce, dar este esențial pentru a călători cu avionul, botezul nu are puteri miraculoase, dar este simbolul unei transformări miraculoase. Botezul se administrează celor ce cred în Domnul Isus, celor care doresc ca viața lor să fie trăită pentru Dumnezeu.
În timpul botezului Domnului Isus, Tatăl a confirmat că Cel ce s-a botezat este Fiul Lui, iar Duhul Sfânt a coborât peste Isus în forma unui porumbel. Sfânta Treime a fost prezentă la aceste act unic în istoria universului, Fiul Lui Dumnezeu pleacă spre cruce să aducă mântuire pentru omul care nu avea nici o șansă să scape din închisoare în care a fost închis.
A fost Domnul Isus “botezat cu Duhul Sfânt?” A fost necesar un așa botez?
Ce este botezul cu Duhul Sfânt? în nici un caz nu este experimental ci mai mult ca sigur este un act juridic prin care Duhul Sfânt plasează pe cel credincios în Trupul Domnului Isus, Biserica, făcându-l astfel una cu Domnul și cu ceilalți credincioși, 1 Cor 12:13. Ucenicul Domnului Isus este cel ce crede, se botează, urmează în totul pe Domnul Isus. Domnul Isus a primit confirmarea Tatălui și prezența Duhului Sfânt, dar El nu a fost botezat cu Duhul Sfânt în sensul botezului celui credincios. Imediat după botez, Domnul Isus a plecat în pustie dus de Duhul pentru a fi ispitit. Interesant este faptul că lucrarea Lui nu începe cu minuni și semne ci cu zile lungi de post și rugăciune, zile de ispitire serioasă. Are acest lucru corespondent în viața ucenicilor?
Cel mântuit este botezat de Duhul Sfânt, este parte din Biserică, păcatele i-au fost iertate, are siguranța vieții veșnice, dar este copilaș. Indiferent ce vârstă are, în viața spirituală este doar un mic copilaș care are nevoie de dragoste, îngrijire, ocrotire. Procesul creșterii este anevoios, uneori lung, foarte lung, alteori mai scurt, dar este un proces nu o lucrare instantanee ce se petrece în momentul mântuirii.
CAPITOLUL 2 – CREȘTEREA UCENICULUI
Ioan 17:3; 2 Petru 3:18
Ucenicul mântuit și convins de aceasta va dori să crească mereu în asemănarea Domnului Isus, și de fapt acest instinct este pus de Duhul Sfânt în noi și nu putem altfel decât să creștem.
Trepte în creșterea spirituală a ucenicului:
1. Copilaș–Copilașul are nevoie de protecție, dragoste, îngrijire din partea părinților spirituali. Cunoștințe copilașului sunt generale. El știe că aparține Familiei Lui Dumnezeu! Ca și copilaș trebuie să înveți totul. Viața spirituală este total diferită de viața trăită în trup. Copilașul spiritual trebuie învățat absolut totul, și ajutat în a se obișnui cu “laptele duhovnicesc,” pentru a-l dori și a-l cere mereu. În totală dependență de Dumnezeu, copilul sau adultul trebuie să învețe să ceară hrană și apoi să o ia cu bucurie.
2. Copil– Copilul are nevoie de călăuzire sigură și consistentă. Disciplina, responsabilitatea, mersul la școală devine norma. Am făcut un pas înainte. Dependența totală de alții se transferă ușor spre ucenic. Dependența de Dumnezeu continuă și va continua veșnic, dar dependența de părinți spirituali va scădea. Trebuie singur să cerceteze tainele Cuvântului, la început lucrurile de bază, începătoare, și să fie sigur că învață responsabilitatea personală. Copiii au multă nevoie de supraveghere și îndemnare, chiar corectare, dar vor fi multe lucruri care le învață să le facă fără ajutor.
3. Adolescent–Adolescentul are tărie, preia tot mai multe responsabilități, și începe să adune experiență. Problemele simple ale începuturilor se complică, responsabilitățile cresc, începe învățarea prin experiență. Deși încă dependent de cei din jur, adolescenții spirituali dovedesc tăria de a rezolva probleme singur, și învață din greșeli. Nici aici nu dispare supravegherea, și la acest nivel e nevoie de corectare, îndrumare, dar mult mai multe sunt lucrurile pe care ucenicul le face fără supraveghere, se deprinde a citi singur, a se ruga sistematic, a iubi tot mai mult compania sfinților.
4. Adult–Adultul are nevoie de auto-disciplinare, posibilitatea de a furniza conducere, discernământ, protecție, călăuzire, model de experiență, 1 Ioan 2:1-29. Ajungerea la maturitate spirituală este un proces lung și anevoios, dar nu imposibil. Mulți devin în timp record maturi în Cristos, foarte disciplinați în viața spirituală, discern lucrurile cu ușurință, conduc pe alții, protejează copilașii, copiii și adolescenții în creșterea lor, călăuzindu-i prin sfat și mai mult dându-se exemplu pe sine. Alții cresc mai anevoios, dar atât timp cât este creștere este speranță. Când creșterea se oprește trebuie imediat găsit cauza din care s-a oprit și imediat înlăturată. Dacă este păcat (și în general este!), păcatul trebuie mărturisit Domnului și celor cărora li s-a greșit.
În acest proces de creștere, ucenicul va dori:
1. SĂ FACĂ TOT CE ISUS A PORUNCIT! Matei 28:19-20
Deși pare nerealist pentru mulți, Domnul Isus nu a spus să păzim cât putem din ceea ce El ne-a poruncit! Deja ne-a, convins că nu e nimeni ca El, că El are toată autoritatea! El are dreptul să pretindă ce pretinde. El este cel mai mare și cel mai bun! Noi îl avem pe El în noi. El ne face credincioși Lui Dumnezeu, 1 Petru 1:21.
Ucenicul poate face tot ce Domnului Isus pentru că:
2. DUHUL SFÂNT ESTE ÎN VIAȚA UCENICULUI
Ce rol are Duhul Sfânt în acest proces de creștere? Cel mai important rol îl are El. El ne-a plasat în Trupul Lui Cristos, și tot El trebuie să conducă viața celui credincios.
Dacă botezul cu Duhul sfânt nu este experimental, umplerea cu Duhul Sfânt este foarte experimentală. În acest proces, credinciosul renunță la a-și mai conduce viața, și toată conducerea o lasă în grija Sfântului Duh. Cu cât mai mult lasă pe Duhul Sfânt în control, cu atât mai plenară est viața de credință.
Copilul mic nu poate face prea mult decât să se lase total în grija părinților. Dacă părinții știu să-l crească, copilașul acela va înțelege ce rost și care este rolul părinților. El va căuta să urmeze procesul natural de creștere stând sub ocrotirea părinților chiar dacă a trecut de copilărie și tinerețe.
Duhul Sfânt face cel puțin șapte lucrări în viața credincioșilor:
1. Ne învață și ne aduce aminte de tot ce El ne-a spus, Cuvintele Lui și programul Lui. Ce-a făcut El, de ce-a venit din cer și ce-a realizat El pentru noi, Ioan 14:26. Îndurat Sfătuitor, El ne învață zi de zi cum să umblăm călăuziți de El. În inspirația Bibliei El a adus aminte evangheliștilor cuvintele Domnului Isus, iar astăzi El le face vii și arzătoare în inimile noastre.
2. Proslăvește pe Domnul Isus luând din ce este a Lui și ne dă nouă, Ioan 16:14. Duhul Sfânt va lua din ce este a Domnului Isus și ne descoperă nouă, lucrările Lui ne sunt descoperite nouă, iar noi umblăm în ele. Această slujbă a Duhului Sfânt este de a-L glorifica pe Domnul Isus, nu să se facă pe El proeminent ci să mărească pe Domnul Isus. Duhul interpretează și aplică caracterul și învățăturile Domnului Isus în viața ucenicilor, făcându-L pe El central în viața și gândirea lor. Așa Dumnezeu devine o realitate vie în viața noastră.
3. Ne aduce dragostea Lui Dumnezeu în inimile noastre, Romani 5:5. Pavel spune că dragostea Lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre, din oceanul infinit al Lui Dumnezeu, Duhul Sfânt a turnat în noi…ce revărsare de dragoste! Dragostea umană dezamăgește, rănește, moare, dar nu dragostea Lui Dumnezeu. Mereu vie și mereu din abundență. Când eram vrăjmașii Lui, El ne-a iubit, cu cât mai mult acum când suntem copiii Lui, Romani 5:8-10.
4. El ne asigură mereu că suntem copii Lui Dumnezeu,
În Romani 8:16 și în Galateni 4:6, Duhul Sfânt depune mărturie împreună cu duhul omului răscumpărat despre realitatea apartenenței acestuia din urmă în familia Lui Dumnezeu, care s-a realizat prin mântuirea dată în dar de Dumnezeu prin Domnul Isus.
Această mărturie se face în inima credinciosului pentru a-i da mereu asigurarea cine este el sau ea în Cristos. Chiar dacă progresul meu este infim, Duhul Sfânt nu-și bazează mărturia pe ce eu fac ci pe ce-a făcut Domnul Isus în locul meu. Strigătul ce-l determină în mine nu este unul de declararea poziției mele ci de Abba, adică Tată. El nu se uită la noi ci la Cel ce-a stabilit această realitate. Aceasta este asigurarea ce ne-o aduce Duhul Sfânt în viața noastră. Îmi dă acest lucru voie să mai păcătuiesc? Mai vreau să păcătuiesc? Nicidecum!
5. El ne sigilează, ne pecetluiește, Efeseni 1:13-14
Sigiliul pus pe un document îi dă acestuia autenticitate. Când am trăit în Detroit am fost notar public. Orice document pe care îmi puneam ștampila, sigiliul cu numele meu era considerat autentic, real. Nu conta că era un scris elegant, sau doar o mâzgăleală, când pe acel document se imprima sigiliul meu, actul devenea cu valoare. Sigiliul se mai pune să stabilească cine este proprietarul acelui document sau pachet. La seminarul unde predau, Luther Rice Seminary, în Lithonia, Georgia, am dat decanului manuscrisele a trei cursuri, Istoria Creștinismului, Romani, și Noul Testament. Ei au multiplicat acele documente și le vând studenților care se înscriu în clasele respective. Eu am adunat acele cursuri, eu le-am scris, eu am pus semnătura mea acolo, dar, ei le vând! De ce? Când s-a pus sigiliul seminarului pe ele, ele devin proprietatea lor. Multimedia a publicat cartea cu întrebările Lui Dumnezeu, iar eu, autorul dacă aș vrea să iau material din această carte și să-l folosesc pentru altă publicație, trebuie să le cer permisiunea. Și-au pus imprintul lor, și devin proprietari. Duhul Sfânt ne-a pecetluit să fim ai Lui Dumnezeu. Nu ne mai aparținem nouă, am fost cumpărați cu un preț.
Apoi, cred că sigiliul acordă protecție documentelor și bunurilor sigilate. Nu oricine are voie să atingă acele bunuri sigilate, doar Proprietarul.
6. Duhul Sfânt ne pune în noi “arvuna” sau anticiparea prezenței noastre la nunta Mielului, Efes 1:14; 2 Cor 1:22-23
Arrabon 2 Cor 1:22; 5:5, cuvântul este împrumutat din lumea comercială și înseamnă un “downpayment” “chezășia” la ceea ce urmează. Arvuna aceasta asigură pe om că urmează ca plinătatea să fie în curând. Se poate asemăna cu inelul de logodnă. Pavel privește Duhul Sfânt ca primul dar din moștenirea noastră. La sfârșitul veacului, Dumnezeu va dărui toate comorile cerului tuturor celor ce sunt în Cristos.
Până atunci Duhul Sfânt ne dă asigurarea că acele lucruri vor fi ale noastre. O sumă infimă punem când ne cumpărăm o casă, dar nu trec zile multe și trebuie să depunem tot prețul. Nu mai este mult și tot ceea ce Dumnezeu a promis (Împreună moștenitori cu El) va fi al nostru.
De ce atunci bucuriile noastre suntem așa de ușor procurate de lucruri și nu de ceea ce El ne-a promis… Loteria, sau băutura, bijuteriile, sau alte lucruri ieftine pe unii îi îmbucură mai mult decât faptul că sunt împreună moștenitori cu El!?!
Duhul Sfânt în noi crește anticiparea. Faptul că avem Duhul Sfânt, avem garanția că tot ce are El va fi al nostru!
7. Duhul Sfânt ne dă ungerea, 1 Ioan 2:20, 27
Domnul Isus este prin excelență “Unsul Lui Dumnezeu,” Mesia, sau Cristos! Primii creștini au asociat această ungere cu botezul, dar Ioan nu vorbește despre un singur act ci de o prezență permanentă prin care noi avem înțelepciunea Lui Cristos Domnul de a răspunde la fiecare situație din viață.
Ungerea din acest text ne garantează trei lucruri:
a. Ne învață toate lucrurile
În nici un caz revelații noi, ci tot ce e necesar și posibil să cunoaștem cu privire la Cuvântul vieții.
b. Ungerea este reală, nu falsă, nu de felul care o pretindeau gnosticii, Ioan 16:3. Testul realității acestei ungeri este fidelitatea față de ceea ce a fost de la început. Exact la acel punct cădeau gnosticii, ei nu erau de la început.
c. Ungerea ne ajută să rămânem în El. Doar cei ce ai ungerea, cei ce au Duhul Sfânt peste și în viața lor, sunt consacrați pentru slujirea exclusivă a Lui Dumnezeu, aceia vor rămânea în El.
Sunt patru resurse care ne ajută să umblăm cu confidență prin Duhul Sfânt:
1. Justificarea ne dă o nouă puritate înaintea Lui Dumnezeu. El ne consideră ca și cum nu am fi păcătuit vreo dată!
2. Înfierea ne dă un nume nou, o nouă identitate. Noi suntem copiii Lui Dumnezeu. Sfinți, copiii ai Lui, pelerini spre cer. Nu avem nevoie de alte nume.
3. Duhul Sfânt ne aduce mereu o nouă dispoziție care ne face să preferăm sfințenia peste păcat! între păcat și sfințenie, noi avem noua dispoziție spre sfințenie și nu spre păcat.
4. Prin Duhul Sfânt am primit o nouă putere care ne atrage spre Dumnezeu ca păcătoși iertați care doresc să vadă frumusețea Lui Dumnezeu!
Aceste patru afirmații fac posibilă trăirea noastră în calea cea nouă și mult superioară căii vechi. Noi nu dorim nimic decât să ne minunăm de chipul Lui, noi ca Moise dorim să vedem slava Lui, și călcăm pe pietrele fierbinți ale deșertului și din jurul rugului, dar nu contează durerea, noi vrem să-L vedem și să ne uimim de frumusețea Lui!
În Efeseni 5:18 Pavel scrie: Fiți plini de Duh. Apostolul Pavel explică în trei capitole din această epistolă (1-3) cum am fost mântuiți, cum am fost plasați în Cristos, cum Duhul Sfânt ne-a sigilat, ne-a identificat ca copii ai Lui Dumnezeu. În acest verset, Pavel arată obligația practică a celui credincios.
1. Botezul cu Duhul Sfânt se petrece doar o dată în viața celui credincios.
Umplerea cu Duhul Sfânt este o experiență ce se repetă, ea trebuie să devină continuă în viața celui ce vrea să fie ca Domnul Isus. Nu poți fi plasat de mai multe ori în trupul Lui Cristos, dar trebuie să fi permanent condus de Duhul, controlat de El.
2. Botezul cu Duhul Sfânt este unic, apărând doar în Noul Testament.
Umplerea cu Duh a fost întâlnită și în Vechiul Testament. Deși credincioșii din Vechiul Legământ au fost conduși de Duhul Sfânt în viețile lor, ei nu fac parte din Biserică, mireasa, trupul Lui Cristos.
3. Botezul rezultă în poziția noastră “În Cristos.”
Umplerea rezultă în puterea de a trăi această realitate. Botezul ne-a plasat în El, ne-a identificat cu EL, plinătatea Duhului este necesară pentru a umbla zi de zi în asemănarea Lui.
Firea veche a credinciosului a fost răstignită iar cel credincios trebuie să-și antreneze mintea în a înțelege acest fenomen și trebuie o dedicare permanentă pe altarul Lui Dumnezeu, Romani 12:1-2.
Dacă firea ne conduce, Duhul Sfânt se întristează, Efes. 4:30, iar dacă continuăm umblare în fire vom muri, Rom 8:13. Dacă însă suntem conduși de Duhul Sfânt demonstrăm că suntem copiii Lui Dumnezeu, Romani 8:14, și așa vom trăi cu adevărat.
Tehnic, umblarea prin firea veche demonstrează nimic altceva decât că mântuirea nu a avut loc. Cei ce sunt mântuiți au pierdut ce-a fost vechi, totul s-a făcut nou, 2 Cor. 5:17.
Primii pași în a fi umplut cu Duhul Sfânt le face ucenicul prin ascultarea de Cuvântul Lui Dumnezeu, fapt numit de Pavel în Galateni 5:16, “umblare prin Duhul.”
Umblarea sau trăirea prin Duhul este o trăire sub controlul Duhului Sfânt. Pavel spune să umblăm cârmuiți, conduși de Duhul Domnului. Umblarea prin Duhul demonstrează că sunt controlați de Duhul, că sunt umpluți. Nu este o formulă magică prin care cineva se “umple” de Duh. Duhul Sfânt conduce viața celui credincios atâta timp cât acesta se lasă condus.
1. Această umblare este o umblare în înțelepciune, Efeseni 5:15-17
2. Această umblare este în lumină, Efeseni 5:8, 13; 1 Ioan 1:7
3. Umblarea acesta este în dragoste, Galateni 5:22; Efeseni 5:2
4. Umblarea prin Duhul este o umblare în bucurie, Gal 5:22; Ps. 43:4; Fil 2:18, 4:4
5. A umbla prin Duhul înseamnă a trăi în pace, Gal 5:22; Matei 5:9; Romani 5:2; 12:18; Marcu 9:50
6. Această umblare este o umblare în răbdare, Gal 5:22; Iacov 5:7-11
7. Umblarea prin Duhul Sfânt este o umblare în bunătate, Gal 5:22; Colos 3:12; Rom 15:14
8. Umblarea aceasta este în credincioșie, în loialitatea, Gal 5:22
9. Umblarea prin Duhul este o umblare în blândețe, Gal 5:22; Matei 5:3; Efes 4:4; Fil 4:5;
10. Umblarea prin Duhul sfânt este o umblare în înfrânarea poftelor, în total control asupra poftelor, Gal 5:22; Efes 5:3-7; Fil 4:13; 1 Tes 4:3-5; 1 Petru 2:11
11. Umblarea prin Duhul este umblarea în adevăr, 2 Ioan 4; 3 Ioan 3-4
12. Umblarea prin Duhul este o umblare în sfințenie, 1 Petru 1:15
Umblare prin Duhul Sfânt demonstrează asemănarea cu Isus Cristos. Ucenicul va dori tot timpul să acționeze ca Isus, ceea ce a făcut El să facem și noi. Viața care El a trăit-o pe pământ a fost caracterizată de umblare prin Duhul Sfânt. Modelul lăsat de El ucenicilor nu a fost o viață trăită după modelul lumii ci viața care era în El, viața divină. La fel și noi ca ucenici ai Lui trebuie să umblăm contra curentului lumii. Lumea merge spre rău, noi mergem spre bine. Viața nouă ce El a pus-o în noi se manifestă prin umblarea noastră prin Duhul. Doar așa dovedim că suntem “plini de Duh, controlați de Duhul Sfânt.” Altfel umblăm după lucrurile firii, iar umblarea acesta duce la moarte, Romani 8:13.
Duhul Sfânt conduce viața ucenicului la pășuni verzi și ape de odihnă în Cuvânt Veșnic al Lui Dumnezeu. Duhul Sfânt ne ajută să înțelegem Scriptura, Ioan 14:26, 1 Cor 2:9-16; 2 Cor 4:4.
Asta ne conduce la următorul lucru în viața celui credincios, Cuvântul Lui Dumnezeu!
CAPITOLUL 3 – CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN VIAȚA CELUI CREDINCIOS
Cel ce-a luat jugul Lui Cristos și vrea să învețe de la El, cred că este conștient că metoda de a învăța de la El cea mai eficace este de a studia zilnic Cuvântului Lui Dumnezeu. Din toate mijloacele de revelație ale Lui Dumnezeu, Cuvântul Lui scris, Biblia, este cel mai eficient și la îndemâna tuturor credincioșilor. Natura prezintă o revelație generală, minunile au fost limitate, însuși Domnul Isus, mijlocul suprem de revelație al Lui Dumnezeu, nu este altfel cunoscut decât prin Cuvânt. În veacul nostru, Cuvântul este primordial în cunoașterea Lui Dumnezeu, a Domnului Isus.
Caracteristicile Cuvântului Lui Dumnezeu
1. Adevărat, Ioan 17:17; Iosua 23:14
2. Curat, Ps. 12:6; Proverbe 30:5
3. Încercat, dovedit veritabil, Ps. 18:30
4. Etern, Isaia 40:8; Matei 5:17-19; Marcu 13:31
5. Dulce, perfect, adevărat, Ps. 19:7-10
6. Insuflat de Dumnezeu, inspirat, 2 Tim. 3:16; 2 Petru 1:20-21
7. Viu și activ, Evrei 4:12
Beneficiile citirii și ale ascultării Cuvântului
1. Cuvântul ne-a născut din nou, Ioan 3:5; Iacov 1:18; 1 Cor 4:15; 1 Petru 1:23; Ne dă viață, Ps. 119:17, 77, 116, 144, 175
2. Cuvântul ne hrănește ca să creștem, 1 Petru 2:2; Matei 4:4
3. Cuvântul ne învață, Ps 119:7, 12, 26, 33, 64, 68, 71, 73, 102, 108, 124, 135, 171; 2 Tim 3:16-17
4. Cuvântul ne ține curați în calea Lui, Ps. 119:3, 9, 11, 29, 101; Ioan 15:3; Ps. 37:31
5. Cuvântul ne înviorează, Ps. 119:25, 37, 40, 50, 88, 93, 107, 149, 154, 156, 159; Ps. 19:7
6. Cuvântul ne dă discernământ, înțelepciune, pricepere, răspunsuri, Ps. 119:42, 66, 98, 99, 100, 104, 125, 130, 144, 169; 2 Tim 3:15
7. Cuvântul ne face să urâm minciuna, Ps. 119:104, 128, 163
8. Cuvântul ne face să întoarcem ochii de la lucruri deșarte, Ps. 119:37
9. Cuvântul nu ne lasă de rușine, Ps. 119:6, 31, 46, 80, 116
10. Cuvântul ne face fericiți, ne dă prosperitate, succes, Iosua 1:8; Ps. 119:1, 2
11. Cuvântul ne conduce, este călăuză, ghid pentru noi, Ps. 119:105; Prov 6:22
12. Cuvântul ne învață să umblăm în libertate, Ps. 119:45
13. Cuvântul ne dă speranță, Ps. 119:49, 81, 116; Romani 15:4
14. Cuvântul ne mângâie, ne dă pace, Ps. 119:50, 52, 76, 165
15. Cuvântul ne dă motive să cântăm, , Ps. 119:54, 172
16. Cuvântul ne face bine, Ps. 119:65
18. Cuvântul ne sfințește, Ioan 17:17
Cuvântul ne dă totul pentru a trăi pentru slava Lui Dumnezeu.
Ucenicul are toate motivele din lume să citească și să mediteze la Cuvântul Lui Dumnezeu, Iosua 1:8. Doar o citire sistematică, serioasă va duce la adevăratele beneficii ale Cuvântului Lui Dumnezeu, Fapte 17:11. Cuvântul Lui Dumnezeu trebuie să trăiască din abundență în noi, Coloseni 3:16
Cum putem învăța Cuvântul?
1. Ascultare de Cuvânt, Ps. 10:17; Luca 6:45-49; 11:28
2. Citirea Cuvântului, Deut 17:19; Apoc. 1:3
3. Studierea Cuvântului, Fapte 17:11; 2 Tim 2:15
4. Memorizarea Cuvântului, Ps. 37:31; 119:9-11
5. Meditare la Cuvânt, Iosua 1:8; Ps. 1:2-3
Ucenicul urmează un plan de care se poate ține ca să învețe Cuvântul Lui Dumnezeu. Un Psalm pe zi, un capitol din Evanghelii, sau din Proverbe, sau o altă carte din Biblie. Creionul și hârtia să fie nedespărțite. Ucenicul notează, subliniază, marchează, memorizează. Nici o zi să nu treacă fără citirea Cuvântului. Disciplinează-ți, ordonează-ți viața. Toți avem 24 ore pe zi. Toți facem școală sau muncim până la 12 ore pe zi. Dacă dormim 8 ore, ne rămân 4 pentru hrana, spălat, plimbat. În aceste patru ore câte sunt pentru îngrijirea trupului și câte pentru suflet? Nu avem timp? Nu știm să-l organizăm, să-l folosim eficient. Elimină din viața ta tot ceea ce nu este necesar. Dacă somnul crezi că trebuie scurtat, analizează bine momentele >moarte” care nu au nimic în ele și întâi elimină-le pe ele, apoi analizează somnul. Îndrăgostește-te de Cuvânt. Dacă vei fi îndrăgostit de Cuvânt, nimic nu o să-ți stea împotrivă. Citește-l, memorează-l, meditează la el, ascultă-l.
Poți începe cu Evangheliile și să urmărești viața Domnului Isus. Fi sigur că este din venit din cer, că s-a întrupat pentru a deveni Mântuitor, că a trăit exemplar, că a murit și moartea Lui a însemnat mântuirea ta, vezi clar cum evangheliștii demonstrează învierea Domnului Isus. Ucenicul Domnului va cunoaște cât mai mult despre viața Domnului Isus. Mergi apoi în epistole și studiază învățăturile apostolilor cu privire la biserică, și trăirea creștină. Familiarizează-te cu Vechiul Testament. Nu te speria de faptul că e voluminos. Printr-un studiu serios, sistematic, Vechiul și Noul Testament îți vor deveni cunoscute, și pe măsură ce le cunoști mai bine le vei îndrăgi mai mult.
Un ucenic care nu știe Cuvântul Lui Dumnezeu nu este pe drumul de a deveni ca învățătorul Lui, iar cine nu e pe acel drum se poate ca să nu fie cu jugul Lui Isus pe el. Cine nu are jugul Lui Isus, nu a venit la El, și este foarte posibil ca să nu fie mântuit.
Fi sigur mereu că ești mântuit, dar cea mai mare asigurare o găsești în Cuvântul Lui Dumnezeu!
CAPITOLUL 4 – RUGĂCIUNEA ÎN VIAȚA UCENICULUI
Ucenicii Domnului Isus se roagă. Chiar dacă nu știau cum trebuie, ei s-au dus la Domnul Isus cerându-i să-i învețe să se roage. Ioan a învățat pe ucenicii lui, și ucenicii Domnului vroiau să știe și ei să roage. Domnul Isus a început simplu și le-a arătat cum trebuie să se roage.
1. Tatăl nostru–recunoașterea unei relații noi. Deși auzim creștini rugându-se cu vorbe mari, Domnul Isus ne-a creat o relație nouă cu Dumnezeu și ne putem adresa simplu, confidenți, respectoși, dar intim, “Tatăl nostru!”
2. Care ești în ceruri–poziția înaltă a Lui Dumnezeu. Dumnezeu cuprinde totul, cerul, pământul și tot ce există. Scaunul de domnie este în ceruri. Locul unde locuiește Dumnezeu este în ceruri, mai presus de oricine și orice.
3. Sfințească-se Numele Tău–adorarea, slăvirea Numelui Său. Numele indică identitatea cuiva, iar ucenicul când se adresează astfel el spune “slavă Ție, onoare Numelui Tău!”
4. Vie împărăția Ta–domnia Lui recunoscută. Nu peste o mie de ani, ci acum, în viața de fiecare zi fie domnia Ta reală, iar domnia Ta universală o doresc sa vină cât mai curând.
5. Facă-se voia Ta–Precum în cer așa și pe pământ–voia Lui se realizează perfect în cer, iar noi dorim ca aceeași voie să se realizeze și pe pământ. Deși pare ambițioasă această cerință, când fiecare creștin ar face voia Lui Dumnezeu, mult mai bine ar fi. Va veni vremea când Domnul Isus va instaura împărăția Lui pe acest pământ și atunci cu siguranță că voia Lui Dumnezeu va fi pe pământ ca și în cer.
6. Pâinea noastră zilnică, Dă-ne-o astăzi–nevoi fizice. Dumnezeu a dăruit pe Fiul Său să ne aducă mântuire și împreună cu El ne dă toate lucrurile. Desigur că împărăția ce creștinii o experimentează acum este o împărăție spirituală și toate binecuvântările promise sunt spirituale, dar nevoile noastre de bază, pâine, existența noastră El ne-o garantează.
7. Și ne iartă greșelile, Precum și noi iertăm celor ce ne greșesc-nevoi spirituale, nevoi ce le avem din pricina că trăim în prezența păcatului. Am fost izbăviți de pedeapsa și puterea păcatului dar cât trăim pe acest pământ suntem în prezența păcatului și avem nevoie de iertare. Cel ce a fost iertat va ierta. Cine nu iartă dovedește că nu a cunoscut iertarea Lui Dumnezeu.
8. Nu ne duce în ispită–nevoi spirituale, ori mai bine zis, nu ne lăsa să cădem în ispită. El nu ne duce în ispită ci cel rău aruncă ispite în calea noastră, iar Tatăl nu ne lasă să cădem. Ispita ne e păcat în ea însăși, ci căderea în fața ei. Dumnezeu nu ispitește pe nimeni și El însuși nu este ispitit, Iacov 1:13.
9. Scapă-ne de cel rău–nevoi spirituale majore! Nu-i da voie să ne înghită. Cel rău vrea să facă rău dacă poate și celor aleși, dar ucenicul se roagă și crede că Dumnezeu îl scapă de cel rău.
10. Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci, Amin–Încheiere în slăvire și adorare! A Lui este împărăție, El este împăratul, a Lui este puterea, toată, în cer și pe pământ, și doar El are slavă, El merită slava de la noi și El împarte cu nimeni slava Lui. Domnul Isus cere Tatălui să ne dea slava care o are El!
Elementele rugăciunii AMMC
1. ADORARE Ex. 15:1-21; 2 Sam 22; Ps. 63:1-8; Daniel 2:19-23; Matei 11:25-26; Luca 1:46-55; 4:8; Efeseni 3:20-21; 1 Tim. 1:17; 1 Petru 1:3-5
2. MĂRTURISIRE Psalm 32; 51; 66:18; 139:23-24; Proverbe 28:13; Marcu 11:25; Luca 15:17-21; 18:9-14; I Ioan 1:8-10
3. MULȚUMIRE Psalm 105:1; Daniel 6:10; Luca 17:11-19; Romani 1:21; Efes 1:15-16; Filip. 4:6; Colos. 2:7; 1 Tes. 5:18
4. CERERE Gen 18:23-32; 1 Cronici 4:10; 2 Cronici 14:11; Psalm 34:15;143:8-10; Prov 30:7-9; Luca 11:5:13; 18:1-8; Ioan 16:24; Efes. 6:18-19; Filip. 1:9-10; 4:6-7; Iacov 4:2-3; I Ioan 5:14-15
Adorarea Lui Dumnezeu este lucrul de căpătâi în rugăciunile ucenicului. Dumnezeu este așa de magnific că niciodată nu vom putea epuiza adorarea noastră. Veșnic îl vom lăuda, pentru că El este veșnic! începe prin a folosi cuvintele cântărilor din Biblie care adoră bunătatea, îndurerarea, măreția, harul, iertarea, credincioșia Lui Dumnezeu.
Mărturisirea este absolut necesară pentru a avea o bună viață de rugăciune. Nu te poți duce înaintea Lui Dumnezeu fără a-ți mărturisi păcatele. Nu este posibil să încerci să ascunzi de Dumnezeu vreun păcat. El știe totul despre noi, și totuși ne iubește!
Mulțumire pentru tot ce este Dumnezeu în viața ta, ca și pentru ceea ce face pentru tine. De la viață și mântuire, la cele mai mici amănunte din viața noastră, toate sunt sub directa providență a Lui Dumnezeu. Mulțumirea trebuie să fie izvorâtă dintr-o viață care este conștientă de Cine este Dumnezeu.
Cererea este lista dorințelor celui credincios în conformitate cu viața nouă, cu voia Lui Dumnezeu. Nu vom cere lucruri contrarea naturii noastre dumnezeiești, ci vom stărui în ne ruga după voia Lui Dumnezeu.
1. Rugăciunea este a sta de vorbă cu Dumnezeu.
Geneza 18:22-33
Isaia 1:18
Psalmul 139:23-24
Matei 6:9-13
Matei 11:25-26
2. Rugăciunea poate fi făcută oriunde, despre orice, oricând
În casa Domnului, 1 Samuel 1:9-10
În camera ta, Matei 6:6
Pe deal/munte-În natură, Matei 14:23
Singur, Marcu 1:35
Cu alții, Matei 18:19-20
Pentru vrăjmași, Matei 5:44
Pentru nevoi zilnice, Matei 6:11
Pentru imposibil, Marcu 11:22-23
Pentru dorințe, Marcu 11:24
Pentru mila Lui Dumnezeu, Luca 18:13
Pentru prieteni, Luca 22:31-32
Pentru lucrarea ce-o faci, Ioan 15:16
Pentru mântuirea altora, Romani 10:1
Pentru orice, Filipeni 4:6-7
Pentru înțelepciune, Iacov 1:5
Pentru vindecare, Iacov 5:16
Pentru iertare, I Ioan 1:9
Pentru orice, I Ioan 5:14
Pentru binecuvântări, 1 Cronici 4:10
Pentru pacea națiunii, 2 Cronici 7:14
Pentru ajutor, 2 Cronici 14:11
Pentru a exprima dragostea către Dumnezeu, Psalm 18:1
Pentru a mulțumi Lui Dumnezeu, Psalm 52:9
Când ești bucuros, Exod 15:2, 11
Când lucrurile nu merg bine, 2 Samuel 12:15-16
Când ești în bătălie spirituală, 1 împărați 18:36
Dimineața, Psalmul 5:3
Seara, dimineața, la amiază, Psalmul 55:17
Când ai păcătuit, Psalmul 51:3-4
Ziua și noaptea, Psalmul 88:1
Devreme, Marcu 1:35
Spontan, Luca 10:21
Ziua și noaptea, 2 Timotei 1:3
3. Dumnezeu ascultă rugăciunea
Psalmul 10:17; 34:15-17; 40:1; 65:21
I Ioan 5:14-15
1 Petru 3:12
Dumnezeu are trei răspunsuri:
DA! Gen 24:12-27; 1 Samuel 1:11, 19-20; 2 împărați 20:1-6; Ps. 35:5
Matei 9:27-31; Luca 17:11-14; Luca 18:35-43
NU! 2 Samuel 12:15-18; Matei 26:37-42; 2 Cor 12:7-10
NU ÎNCĂ, AȘTEAPTĂ! Gen 12:2-5; 50:24-25; Ex. 5:22-23; 6:6-8
4. Dumnezeu nu este impresionat de vocea sau postura ta.
Matei 6:6; Luca 20:46-47
Avraam a stat în picioare, Gen 18:22-23
Moise s-a plecat înaintea Domnului, Exod 34:8
Iosua s-a aruncat la pământ, Iosua 7:6
Ana a stat în picioare înaintea Domnului, 1 Samuel 1:26
Solomon a îngenunchiat, 1 împărați 8:54-55
Ezechia s-a rugat culcat în pat, 2 împărați 20:1-2
Daniel a îngenunchiat, Daniel 6:10
Domnul Isus s-a aruncat cu fața la pământ, Matei 26:39
Când stați în picioare, Marcu 11:25
Domnul Isus a îngenunchiat, Luca 22:41
5. Credința și ascultarea sunt esențiale în rugăciune – Psalm 37:4-5; Proverbe 3:5-6; 15:8; Matei 6:14-15; 17:19-21; Marcu 11:24; Romani 4:20-21; Evrei 11:6; Iacov 1:6-7; 1 Ioan 3:22
6. Rugăciunea trebuie practicată, apropiat de Dumnezeu în umilință, cu deplină încredere, și foarte specific – Ps 10:17; 51:16-17; 2 Cronici 7:14; 34:27; Luca 18:9014; Iacov 4:10; I Petru 5:5-6; Efeseni 3:12; Evrei 4:15-16; 10:19-22; Geneza 18:23-32; Judecători 6:36-40; 2 împărați 6:15-18; Matei 7:7-11; Ioan 16:24; Filipeni 4:6-7
7. Nu vorbi tot timpul, ține minte rugăciunea este a sta de vorbă, lasă-L și pe Dumnezeu să vorbească – 1 împărați 19:11-15; Psalmul 27:14; 62:5; 85:8; Isaia 55:1-4
D. L. Moody a predicat în Scoția și înainte de a începe predica, pentru a capta atenția copiilor care erau în față, “ce este rugăciunea?” așteptând ca el însuși să le dea răspunsul. Dar spre mirarea lui, o serie de mâini s-au ridicat. Moody a cerut unuia din ei să răspundă. Băiatul s-a ridicat confident și a răspuns: “Rugăciunea este a oferi dorințele noastre care sunt în conformitate cu voia Lui Dumnezeu, în Numele Domnului Isus, mărturisindu-ne păcatele și mulțumindu-I pentru îndurările Lui.” Răspunsul plin de admirație a lui Moody a fost, “Slavă Domnului băiete că ai fost născut în Scoția!”
Facă Domnul ca și copiii noștri și noi să știm ce-i rugăciunea și să ne rugăm, făcând din rugăciune plăcerea vorbirii cu Tatăl.
CAPITOLUL 5 – POSTUL ÎN VIAȚA UCENCIULUI LUI CRISTOS
Matei 9:14-17
Ucenicii lui Ioan l-au întrebat pe Domnul Isus de ce ucenicii Lui nu postesc de loc? Ei posteau frecvent ca și Fariseii, iar ucenicii Domnului nici măcar din când în când. Ei au fost intrigați de această lipsă de conformare, o viață religioasă cuprinde postul, iar ucenicii Noului învățător, Cel ce învăța cu autoritate, nu postesc de loc!
Ucenicii Domnului nu pot fi ușor înțeleși deoarece ei nu se conformă anumitor “legi” și gata sunt ucenici, ci viața lor lăuntrică s-a schimbat, inima este nouă, iar această inimă nouă va genera o nouă atitudine!
Domnul Isus le spune că ucenicii Lui sunt privilegiați să-L aibă pe El cu ei. Când El va pleca vor posti! El a plecat de acum două mii de ani, iar ucenicii Lui postesc căci doresc să fie tot mai satisfăcuți cu El și cu viața nouă adusă de El. În Predica de pe Munte Domnul Isus a corectat felul de a posti pe care Fariseii îl practicau, Matei 6:16-18. Postul trebuie practicat înaintea Lui Dumnezeu ca de altfel toată viața noastră trebuie trăită înaintea Lui Dumnezeu, El fiind singura noastră audiență care contează.
Ucenicul care stă mereu aproape de Domnul Isus, cel care mereu vrea să învețe de la El, va practica această disciplină puțin cunoscută de mulți creștini, postul.
Domnul Isus a postit mult în viața Sa de pe pământ. Biblia scrie despre cele patruzeci de zile când a postit în pustia Iudeii, Matei 4:1-2. Doar Moise, Ilie și Domnul Isus au postit patruzeci de zile. Despre alții se scrie că au posti mai multe zile, trei fiind cea mai obișnuită cifră. În cazul postului de patruzeci de zile trebuie să fie intervenția divină de a susține viața cuiva.
Moise a stat pe munte înaintea Lui Dumnezeu și se pare că nevoia de mâncare dispare în așa stare. Ilie merge spre muntele Domnului susținut de mâncarea adusă de îngerul Domnului, 1 Împărați 19:5-8.
Când diavolul i-a propus Domnului Isus să transforme pietrele în pâini, Domnul Isus refuză și citează ceea ce Moise a scris în Deuteronom 8:3 “Astfel, te a smerit, te a lăsat să suferi de foame, și te a hrănit cu mană, pe care nici tu n o cunoșteai, nici părinții tăi n o cunoscuseră, ca să te învețe că omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăiește omul.”
Omul nu trăiește doar cu mâncare fizică, ci poate fi hrănit cu orice cuvânt care iese din gura Domnului. Mana a fost mâncare ce Evreii au primit-o în timpul celor 40 de ani de pelerinaj prin pustie.
Ce era mana? Mană înseamnă “ce este aceasta?” Acesta este numele dat de poporul Israel când au primit hrană de la Dumnezeu.
Psalmul 78:23-25 ne spune “El a poruncit norilor de sus și a deschis porțile cerurilor: a plouat peste ei mană de mâncare, și le a dat grâu din cer. Au mâncat cu toții pâinea celor mari și le a trimis mâncare să se sature.”
Mâncarea din cer, mâncare celor mari sunt nume ce descriu ceea ce poporul a experimentat în pustie timp de patruzeci de ani. Deși Israeliții s-au scârbit de acea “hrană proastă,” Dumnezeu nu a suspendat-o decât după ce poporul a intrat în Canaan, când poporul a putut să mănânce din roadele pământului.
Doar Ilie mai primește mâncare din cer, mâncare care-l duce patruzeci de zile și patruzeci de nopți, mâncare ce a susținut și pe Moise și pe Domnul Isus în mod miraculos.
În Ioan 4:33-34 Domnul Isus este analizat de ucenicii întorși din cetate cu mâncare. Ei spun: “Nu cumva I a adus cineva să mănânce?> Isus le a zis: >Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M a trimis și să împlinesc lucrarea Lui.”
Mâncare Lui era în mod normal ceea ce ucenicii au adus, dar în momentul în care un întreg oraș se deschide pentru Evanghelie, când un suflet este scos din întuneric, mâncarea fizică devine secundară, neimportantă. Adevărata mâncare este “a face voia Lui, a împlini lucrarea Lui.”
Taina acestui fel de mâncare este cunoscută doar de cei ce îl cunosc pe Dumnezeu, se apropie de El și în mod intim se hrănesc cu “orice cuvânt care iese din gura Lui Dumnezeu,” cu mana din cer!
Deși Domnul Isus nu poruncește în mod expres postul, prin viața Lui și cuvintele Lui se poate vedea că ucenicii Lui vor posti. El nu spune de câte ori și ce durată să aibă postul, dar spune că postul trebuie făcut în fața Lui Dumnezeu.
Ce este postul?
John Wesley spunea că unii creștini au exagerat postul iar alții l-au abandonat cu totul!
Postul este mai mult decât abstinența de la mâncare deși acest element este necesar în lumea noastră care trăiește în îmbuibare. Richard Foster spune că “În țara aceasta unde arcadele aurite ale atotprezentului McDonald, și a templelor Pizza, este greu să vorbești despre post și abstinență de la mâncare.”
Esența postului este separarea de ceva pentru a te dărui într-o măsură mai mare Lui Dumnezeu. Separarea poate include mâncare, sau orice alt lucru plăcut pentru a te apropia mai mult de Dumnezeu. Sperarea de darurile Lui Dumnezeu pentru a ne concentra asupra Celui ce dăruiește.
Postul este distinct față de “greva foamei” care este o formă de protest politic, și de “cura de slăbire” a cuiva. Postul este abandonarea mâncării firești pentru a te hrăni cu “mana cerească, cu orice Cuvânt care iese din gura Lui Dumnezeu.
Trebuie să postim?
Postul este plasat în Predica de pe Munte între rugăciune și dărnicie. Ambele discipline accentuate mereu în istoria creștină, dar postul mai puțin. De ce? E mai ușor să dai câțiva bani și arunci cuvinte decât să te abții de la mâncare, televizor, plăceri fizice, etc.
Dacă vrem să avem o permanentă sărbătoare, un ospăț necurmat atunci abstinența, postul este cheia. Domnul Isus spune să nu umblăm cu fața posomorâtă, nici nu avem de ce, deși aparent nu ne hrănim, în fond ne “Înfruptăm” din El, din ceea ce El ne dă, Cuvântul Lui care este mana din cer.
Cât postim?
O masă, două mese, trei mese. Jumătate de zi, o zi, două, trei sau mai multe.
Postul se poate face cu abstinență de la anumite mâncări, de la apă sau cu apă, chiar cu sucuri de fructe. Depinde de organismul fiecărui individ, unii pot posti foarte ușor alții au nevoie de disciplină serioasă. Stomacul trebuie disciplinat. După câteva semnale prin care cere mâncare, dacă este ignorat, renunță. Dacă te lași dominat de cerințele acestui trup, te va domina și vei fi sclavul trupului. Pavel spunea că-și ține trupul în stăpânire, se purta aspru cu trupul lui, 1 Cor 9:27.
CAPITOLUL 6 – ÎNCHINAREA UCENICULUI
Romani 12:1-2
“Lucrul cel mai important este închinarea. Atitudinea închinătorului este atitudinea servitorului în fața regelui, idea centrală fiind prosternarea, plecare în fața suveranului, “ G. Campbell Morgan.
Ucenicul va învăța de la început importanța închinării. Dacă dorim ca viața creștină să funcționeze bine atunci închinarea noastră trebuie să fie deplină, fără rezerve.
Iată ce scrie John Piper, un pastor baptist din Minnesota, “Esența închinării autentice este experiența colectivă a satisfacției profunde în gloria Lui Dumnezeu, sau un cutremur că nu avem această satisfacție și o mare dorință de o avea.” (Piper, 41-43)
Închinarea este un subiect destul de neînțeles și abuzat în vremea noastră. Puțin am auzit noi despre închinare în urmă cu douăzeci de ani. Mersul la biserică, punerea pe genunchi la intrare, așezat în bancă, citind din Biblie sau salutând în stânga și în dreapta pe cei ce erau acolo. O cântare, o rugăciune, un text Biblic, altă cântare, “Închinare cu darurile de bună voie,” ascultarea predicii, rugăciune, Amin. Aceasta a însemnat închinare. Nu acum. Închinare este poate cel mai popular cuvânt între evanghelici. Zeci de cărți se publică despre acest subiect, se țin seminarii despre închinare, dar ne închinăm mai mult? Cântări peste cântări special create pentru închinare, grupuri care conduc închinarea, etc, duc acestea la închinare?
De la simpla închinare protestantă, mulți se întorc spre felul de închinare liturgic al bisericilor catolice sau ortodoxe. Mulți oameni nemulțumiți cu goliciunea și stilul distractiv al închinări se întorc spre închinările pline de simbolism, liturgice ale bisericilor istorice, dar găsesc acolo adevărata închinare? Este acea formă de multe ori “goală“ adevărata închinare?
Domnul Isus nu a vorbit prea mult despre închinare. Când a fost ispitit de diavolul să i se închine lui, Domnul Isus a răspuns, “Domnului Dumnezeului Tău să te închini și doar Lui să-I slujești,” Matei 4:10. El citează ceea ce scrie în Deuteronom 6:13; 10:20; Iosua 24:14; 1 Samuel 7:3.
A doua oară când Domnul vorbește despre închinare se află în Ioan 4:21, 22, 23, 24.
În afară de aceste două dăți, Isus nu mai vorbește de acest subiect. De ce oare? Cu toții știm că El s-a închinat Lui Dumnezeu și a acceptat închinarea oamenilor. De ce nu o învățătură specifică despre ce este închinarea, cum trebuie să ne închinăm? Sau sunt suficiente aceste două învățături spuse de El?
Domnului Dumnezeului tău sa te închini și doar Lui să-I slujești ne spune că ceea ce a fost valabil în Vechiul Testament este valabil și în Noul Testament. Singurul care merită închinarea noastră este Dumnezeu. Toată închinarea trebuie adresată Lui Dumnezeu. Orice înlocuire a Lui Dumnezeu în procesul de închinare se numește idolatrie. Domnul Isus spune diavolului să plece de la El căci El va sluji doar Lui Dumnezeu și I se va închina fără a se abate la stânga sau la dreapta. Cei din Vechiul Testament au înțeles că închinarea înseamnă a se preda în totul Lui Dumnezeu, au înțeles să-și aducă jertfele la altarul Lui Dumnezeu și să asculte de Legea Domnului. Slujirea nu era doar momentul aducerii jertfei, ci slujirea era întregul complex al vieții cuiva. Domnul Isus asta a spus diavolului că El se închină Domnului și doar pe El îl slujește. Ca Fiul al Omului, în starea de umilire, Isus Cristos cel întrupat se închină și slujește Lui Dumnezeu.
Al doilea text unde El vorbește despre închinare este Ioan 4 unde El vorbește cu femeia samariteană. Acesta avea întrebări cu privire la locul de închinare, Domnul Isus îi spune modul de închinare. Nici pe acest munte, nici la Ierusalim, ci în Duh și în adevăr. Se pare că femeia știa cum să se închine, ea avea probleme cu locul unde să se închine. Domnul Isus știa condiția ei și-i spune “locul nu contează, contează felul cum trebuie să te închini.” Aceste cuvinte ale Domnului Isus au fost interpretate în fel și chip. O simplă exegeză a versetelor 4:21-24 ne prezintă următoarele adevăruri:
1. Vine ceasul, și acum a și venit. Au fost alte vremuri. Au fost alte aranjamente. Economia Lui Dumnezeu a lucrat în anumite feluri în vremurile din Vechiul Testament. Ne aflăm într-o altă eră. Suntem “În zilele din urmă,” când lucrurile vor fi altfel, nici pe acest munte, nici la Ierusalim. Legea va face loc dispensației bisericii, unde închinarea va fi în alți termeni. Trăim vremuri escatologice inaugurate de Domnul Isus prin venirea Lui. Este o nouă zi!
2. Voi vă închinați la ceea ce nu cunoașteți, evreii se închină la ceea ce cunosc. Închinare fără cunoaștere este păgânism. Nu știm dar ne închinăm…la cine, la ce? Cunoașterea este esențială în închinare. Doar cei ce-L cunosc pe Dumnezeu se închină cu adevărat Lui Dumnezeu.
3. Adevărații închinători se închină în Duh și în adevăr. Ambele elemente sunt analizate în Evanghelia după Ioan. Dumnezeu este Duh și Adevăr, și închinarea trebuie să fie spirituală și după adevăr.
Ce este închinarea?
Închinarea este un cuvânt nobil. În Vechiul Testament adevărata postură era să cazi înaintea Dumnezeului universului aducându-I omagiu pentru măreția Lui. Plecat în genunchi înaintea Lui, sau cu fața la pământ erau pozițiile în care credinciosul arăta ca se închină Lui Dumnezeu.
Cuvintele biblice folosite pentru a descrie închinarea ne arată natura închinării. Cel mai obișnuit cuvânt în limba ebraică pentru închinare, vine de la rădăcina ‘ebed, care înseamnă slujitor. Acest cuvânt cuprinde ideea de slujire de orice natură, fie că este adorare, sau făcând lucruri obișnuite, Exod 3:12; 20:5; Deut. 6:13; 10:12; Iosua 24:15; Ps. 2:11. Cel ce-l slujește pe Dumnezeu, acela I se închină cu adevărat. Fie că stă pe genunchi înainte Lui Dumnezeu în rugăciune, fie că ajută un sărac, sau îngrijește un bolnav, acesta se închină Lui Dumnezeu.
Un alt cuvânt folosit în Vechiul Testament este histahwa, care înseamnă a te proșterne în mod religios sau din obligație în față cuiva, Gen 27:29; 49:23. Aceasta atitudine este de recunoașterea superiorității persoanei căruia îi face plecăciunea.
În Noul Testament găsim aceste cuvinte care descriu închinarea: proskyneo, ( a săruta mâna cuiva ). În forma verbală este folosit de 59 de ori în NT, accentuând închinare față de Dumnezeu, Apocalipsa 4:11; 5:9; 7:12; 19:1, 3, 4. Al doilea ca frecvență este cuvântul sebomai, având la baza sensului lui “frica” implicând reverență, și sensul de uimire în fața măreției Lui Dumnezeu. Latreuo, este un termen general care denotă închinarea, implicând rugăciunea, Fapte 13:2-3; dărnicia, Romani 15:27; 2 Cor 9:12, sau lucrarea evangheliei, Romani 15:16. Leitourgia, este derivat din latreuo și se referă la totalitatea vieții trăită plăcut înaintea lui Dumnezeu. Mat. 4:9-10; 14:33; Marcu 15:19; Fapte 10:25; Rom 12:1; Evrei 8:5; 9:9; 9:21; 10:11.
Esența acestor texte este că închinarea și slujirea creștină sunt sinonime.
Ne închinăm pentru că îl cunoaștem a spus Martin Luther. Închinarea deci nu este un lucru “extra” pentru anumiți creștini spirituali, ci închinarea este esențială în viața ucenicului. Ucenicul este mântuit, îl cunoaște pe Dumnezeu, umblă prin Duhul Sfânt, trăiește în rugăciune și în Cuvânt, expresia naturală este să se închine, să-l slujească pe Dumnezeu.
Biblia este foarte clară că doar Dumnezeu trebuie să fie adorat căci doar El este Dumnezeu, Exod 20:1-3. Ființa întreagă a celui credincios este predată lui Dumnezeu, Romani 12:1-2, această predare Pavel o numește slujire duhovnicească, adevărata închinare.
1. Adevărata închinare este adresată Lui Dumnezeu, Ioan 4:24.
2. Adevărata închinare se concentrează asupra vredniciei, valorii Lui Dumnezeu, Ps. 96:4.
3. Adevărata închinare recunoaște sfințenia Lui Dumnezeu tot timpul, Ps. 99:9.
4. Adevărata închinare costă, 2 Sam 24:24.
5. Adevărata închinare include rugăciune, slăvirea Lui Dumnezeu, lauda, Cuvântul Lui Dumnezeu, mulțumirea, mărturisirea, dedicarea darurilor noastre Lui Dumnezeu, 1 Tes. 5:16-18; Colos 3:16; 2 Cor 8:5; 9:7-8.
Adevărata închinare este în Duh și Adevăr, glorificând totdeauna pe Domnul Isus care ne-a mântuit și ne-a chemat să-l urmăm pe El! Stilul de viață al ucenicului este un stil de permanentă închinare. Suntem mântuiți pentru acesta, Efeseni 1:12, 1 Cor 10:31; 6:20.
În închinarea adevărată ucenicul găsește desfătarea lui. Mai mult ca în alte activități, în închinare ne găsim adevărata plăcere, Psalmul 16:11. Psalmistul spune că în prezența Lui Dumnezeu sunt bucurii veșnice, și desfătări pentru totdeauna la dreapta Lui. Ucenicul care vine în prezența Lui Dumnezeu, care se închină cu adevărat găsește că nu este plăcere pe acest pământ care s-o întreacă pe aceasta. Psalmul 27 exprimă dorința psalmistului de a locui mereu în casa Domnului pentru a privi frumusețea Domnului (Ps 27:4). Asaf spunea în Psalmul 73 că nu are pe nimeni altcineva în cer și pe pământ nu-și găsește plăcerea decât în Domnul, (Ps. 73:25).
Dacă ucenicul nu găsește plăcerea lui în Domnul se prea poate ca el să nu fie ucenic ci doar să-i placă ideea de avea o religie.
Iată din nou ce spune pastorul John Piper, “Închinarea este de dragul măririi Lui Dumnezeu nu măririi noastre, ci al Lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este mărit în noi când noi suntem satisfăcuți, împliniți în El.”
Venitul Duminica la biserică nu este de a veni cu mâinile pline de a-i da Lui Dumnezeu, ca și cum Lui i-ar trebui ceva, Fapte 17:25, ci să venim cu mâinile goale să primim de la Dumnezeu. Și ceea ce primim de Dumnezeu în închinare este plinătatea Lui Dumnezeu nu sentimentul de distracție. Trebuie să venim însetați după Dumnezeu la fel ca Psalmistul care spunea “cum dorește cerbul izvoarele de apă așa te dorește sufletul meu pe Tine Dumnezeu, “ Ps. 42:1-2. Dumnezeu este onorat atunci când noi murim de foame și sete dacă nu-l avem pe Dumnezeu.
Nimic nu-L face pe Dumnezeu mai suprem și mai central în închinare ca poporul care este determinat să nu fie mulțumit cu bani, prestigiu, familie, vacanțe, slujbă, sănătate, sport, filme, muzică, prieteni, sau jucării, ci doar Dumnezeu care cu adevărat aduce satisfacție reală inimilor lor. Acest popor nu va cânta sau se va ruga, din simplă obișnuință ci tot ce va face va face să ajungă la Dumnezeu.
Dacă ideea se va schimba nu să primim ci să dăm Lui Dumnezeu, John Piper spune că a văzut cum în mod subtil Dumnezeu nu mai rămâne centrul închinării ci “calitatea dăruirii noastre.” Cântăm la un nivel vrednic de EL? Încet, încet ne ducem din închinare spre calitatea performanței. Nimic nu-l ține pe Dumnezeu la centrul închinării ca și satisfacția în El, iar căutarea plină de tremur este motivul pentru care suntem împreună.
Mai mult continuă Piper, o închinare conștientă de performanță nu de Dumnezeu conduce la a face închinarea un mijloc spre altceva. Ne închinăm Lui Dumnezeu ca să primim ceva de la El, și deci motivul închinării nu a fost satisfacția noastră în El ci am folosit-o ca pe o trambulină să ajungem la ceea ce de fapt dorim să ne satisfacă. De multe ori ne “Închinăm” să adunăm bani, sa adunăm mulți oameni la biserică, să vindecăm pe cei ce suferă, să recrutăm lucrători, să îmbunătățim moralitatea, să dăm posibilitate ca cei cu talente să-și împlinească chemarea, să învățăm pe copii calea neprihănirii, să ajutăm familia să fie mai bună, să evanghelizăm, etc. Toate acestea dovedesc că nu știm ce este adevărata închinare. Afecțiunea pentru Dumnezeu este scopul închinării. Nu pot spune soției că sunt îndrăgostit de ea și toată plăcerea mea este în ea ca ea să-mi facă mâncare bună. Nici nu mă voi juca cu băiatul meu ca el să curețe zăpada. Desfătarea în cineva nu este pentru ceea ce fac ci pentru ceea ce sunt.
Închinarea autentică va aduce “n” binecuvântări peste biserică, la fel cum adevărata dragoste va aduce o căsnicie trainică și bună, dar închinarea rămâne autentică doar când scopul este să fim complet satisfăcuți în El nu în ceea ce El ne dă.
Elementele adevăratei închinări:
1. Rugăciunea
A. Personală
B. În grupuri mici
C. Cu toată Biserica –Îngenunchind sau stând în picioare
2. Slăvirea prin cântare
A. Solo/duet
B. Grupuri/coruri/orchestre
C. Congregația
Atenție la performanță. Cei ce stau în fața adunării trebuie să conducă poporul la închinare. Dacă atenția este atrasă la ceea ce fac ei, scopul lor nu s-a realizat.
3. Dăruirea zeciuielilor
A. Conștienți
B. Respectoși
C. Darnici-trecând peste ceea ce suntem datori
4. Predicare Cuvântului
A. Central în închinare
B. Predincându-L pe Cristos
C. Cu responsabilitate-nu performând oratoric ci aducând la viață cuvântul Lui Dumnezeu pentru cei ce-l ascultă
5. Ascultarea Cuvântului
A. Cu atenție
B. Cu înțelegere
C. Cu dorința de a-l împlini- ”a fost o predică bună,” sau “trebuie să mă pun pe treabă, așa nu mai merge?”
6. Mărturisirea
A. Singur
B. Unui grup
C. Bisericii
7. Botezul și Cina Domnului
A. Biblic
B. Reverențios
C. Cu bucuria în inimă
CAPITOLUL 7 – UCENICUL ȘI NOUA LUI FAMILIE
EFESENI 2:11-22
Fără să exagerăm, Creștinii sunt familia Lui Dumnezeu! Ei au devenit copiii ai Lui Dumnezeu prin credință și asta spunea John Stott ne pune să fim “noua societate a Lui Dumnezeu.”
Neamuri altădată, netăiați împrejur, fără Cristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde, fără Dumnezeu în lume!
Nu se putea mai rău. Nu era ceva mai groaznic! Fără Cristos, fără nici un drept, fără Dumnezeu în lume! Ce cuvinte sinistre!
Dar slavă Jertfei Lui, acum numai suntem nici străini , nici oaspeți ai casei ci împreună cetățeni cu sfinții,
OAMENI DIN CASA LUI DUMNEZEU, MEMBRII DIN FAMILIA LUI DUMNEZEU!
1. NĂSCUȚI DIN DUMNEZEU
Ioan 1:12; 1 Ioan 5:1-2
2. AVEM O RELAȚIE NOUĂ
Ioan 8:35; Rom 8:15
3. INFRĂȚIȚI CU CRISTOS
Ioan 20:17; Evrei 2:11
4. MOȘTENITORI ÎMPREUNĂ CU EL
Gal 4:7; Rom 8:17
5. NERECUNOSCUȚI DE LUME
Ioan 15:18-21; 1 Ioan 3:2
6. AȘTEMPTĂM MANIFESTAREA COPIIILOR LUI DUMNEZEU
Rom 8:19; Col 3:4
A. Legile Lui
În noua relație, în noua casă ne purtăm după legile casei, uităm anii de înstrăinare și ne adaptăm la noile relații!
B. Frații Lui
Ca frați ai Domnului Isus, vom purta chipul Lui și tot mai mult vom semăna cu EL.
C. Între noi
a. Relațiile dintre membrii familiei Lui sunt de o nouă calitate.
b. Cei ce sunt născuți din Dumnezeu iubesc pe copiii Lui Dumnezeu!
c. Nu se face nici un rău în familia Lui Dumnezeu, nu se comite nimic necuviincios, relațiile sunt sfinte, și nimeni nu calcă în picioare pe celălalt!
Doar cei născuți în familia Lui Dumnezeu sunt copii Lui Dumnezeu și ei sunt adevărații creștini:
1. Adevăratul creștin îmbrățișează dragostea dar și sfințenia Lui Dumnezeu.
2. Adevăratul creștin trăiește ca Domnul Isus.
3. Adevăratul creștin onorează legământul căsătoriei și pune familia înaintea carierei.
4. Adevăratul creștin se hrănește zilnic în părtășie cu Dumnezeu și trăiește în puterea Sfântului Duh.
5. Adevăratul creștin va face tot posibilul să facă din biserică o mică imagine a ceea ce va fi cerul.
6. Adevăratul creștin iubește cum Domnul Isus a iubit.
7. Adevăratul creștin se ferește de dezbinări și îmbrățișează pe toți care-L mărturisesc și iubesc pe Domnul Isus.
8. Adevăratul creștin pune pe Domnul Isus Domn peste politică și economie.
9. Adevăratul creștin îngrijește de cei săraci.
10. Adevăratul creștin se îngrijește de natură dar nu se închină ei. Lucrează grădina dar nu i se închină.
11. Adevăratul creștinește un adevărat slujitor. Domnul Isus a venit în lume nu să i se slujească ci să slujească și să-și dea viața ca preț de răscumpărare pentru mulți.
Uitându-ne la viețile noastre, comparând ceea ce știm despre noi cu ceea ce acest autor crede că ar trebui să fie un adevărat creștin, suntem creștini?
CAPITOLUL 8 – UCENICUL ȘI TIMPUL
Prov. 27:1
Ce are timpul de-a face în procesul meu de ucenicizare, de a fi ca Domnul Isus? Este acest concept important? De ce ne ocupăm de el? Dacă ne gândim puțin ne dăm seama că timpul este moneda ce toți o avem, depinde cum o cheltuim. Cineva spunea că “cel ce nu știe să-și administreze bine timpul nu-și va organiza nimic din viață.” Organizarea timpului este esențială în viața celui care merge pe urmele Domnului Isus. Cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu cheltuiesc timpul pe nimicuri, investindu-l în lucruri care nu rămân, dar ucenicul va folosi timpul pentru investiții veșnice!
Mulți fac deosebirea între sacru și profan, sau secular. Există o diferență, sunt lucruri sacre și profane, activități sacre și seculare, sunt momente sfinte și seculare, dar pentru Domnul Isus, toate au fost un tot unitar, sacrul și secularul au fost aduse la același nivel. Sabatul, ca și orice zi erau sfinte pentru El. În templu sau pe câmp, în piață sau în pustie, El era același sfânt! Același lucru trebuie să se întâmple și în viața noastră!
Apostolul Pavel spune în 1 Cor 10:31, “Deci fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva: să faceți TOTUL pentru slava Lui Dumnezeu.” Viața noastră în întregimea ei, tot complexul de activități, absolut totul trebuie să fie pentru slava Lui Dumnezeu!
Ziarul România Liberă de Sâmbătă, Februarie 26, 2000 scria că “prin anii ‘80 a venit un american în România și a vizitat o mare fabrică. După ce a mers prin toate secțiile, americanul a spus că toate arată bine dar greva când se va termina!” Așa arăta zelul muncitorilor din acei ani, iar România Liberă spune că acum este la fel.
Ucenicul Domnului Isus va combina sacrul și profanul la fel ca Domnul Isus, și venitul la biserică va fi ca și mersul la serviciu, vorbitul cu prietenii va fi ca vorbirea cu Dumnezeu, comportamentul în lucru, sau timp de relaxare va fi un tot unitar pentru slava Lui Dumnezeu!
I. EXISTĂ UN TIMP PENTRU ORICE, OMUL NU CUNOAȘTE DINAINTE NIMIC, DAR ESTE RESPONSABIL CUM TRĂIEȘTE
Eclesiastul 3:1-8
Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.
Oricât am vrea să vedem universul nostru ca fiind deschis cu mii și milioane de posibilități, acest text limitează acest concept și ne spune că absolut totul este pre-determinat. Această înșirare de activități nu este completă, ci doar orientativă să vedem complexitatea vieții și mai ales să descoperim fiecare lucru la vremea lui, atunci este frumos!
a. Venim în lume când El vrea
b. Plecăm din lume tot când El hotărăște
c. Anotimpurile sunt pre-determinate, nu vin haotic
d. Există un timp pentru conflict
e. Există un timp pentru vindecare
f. Există timp pentru bucurie
g. Există timp pentru plâns/Întristare
h. Există timp pentru aruncat pietre pe câmp
i. Există timp pentru a aduna pietrele de pe câmp
j. Căutarea își are timpul
k. Pierderea își are timpul
l. Iubitul are timpul lui
m. Urâtul are și el vremea lui
CE FOLOS ARE OMUL DIN TOATĂ ACEASTĂ FRĂMÂNTARE? NICI UN FOLOS!
Dar, ucenicul nu trăiește fatalist, textul nu indică fatalism ci control divin! Una este să crezi că “soarta” le-a aranjat toate, și cu totul alta e să crezi că “toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu!,” Romani 8:28-30. Ca toate să lucreze spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu aceste lucruri trebuie să fie aranjate de Cineva mult superior nouă, acel Cineva este Dumnezeu!
II. TIMPUL NE ESTE DAT PENTRU A TRĂI CU GRIJĂ!
Psalmul 90:12 – Învață-ne să ne numărăm bine zilele ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!
În contextul acestui psalm, rugăciunea aceasta exprimă două lucruri:
a. Viața este scurtă în comparație cu Dumnezeul veșnic, v. 1
b. Mânia Lui Dumnezeu poate veșnic în orice clipă, de aceea ne trebuie o inimă înțeleaptă care se teme de Domnul!
Domnul Isus a avut un program destul de lejer la prima apariție, dar cu toate acestea a realizat enorm de mult în anii de activitate publică. El spunea că Tată Lui lucrează și de asemenea și El lucrează. Întreaga Lui viața a fost lucrare. Ioan 5:17, 36. Lucrările ce Tatăl I le-a dat să le facă, acele le făcea și ele mărturiseau că El era trimis de Tatăl.
Domnul Isus a știut ce scurtă va fi viața Lui pe acest pământ, El nu a fost luat prin surprindere de faptul că a murit așa de vreme, El și-a dat viața, nimeni nu i-a luat-o cu forța. El nu a făcut planuri altele decât le primea de l Tatăl, și așa trăia plenar fiecare zi.
Rugăciunea noastră să fie mereu, învață-ne să ne numărăm bine zilele, să fim mereu conștienți că suntem trecători, și să avem o inimă înțeleaptă, o inimă care se teme de Domnul și face voia Lui.
Romani 13:11-14;
“Și aceasta cu atât mai mult, cu cât știți în ce împrejurări ne aflăm: este timpul să vă treziți în sfârșit din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noapte aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului, și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beții; nu în curvii și în fapte de rușine; nu în certuri și în gelozie, ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos și nu purtați grijă de firea pământească , pentru ca să-i treziți poftele.”
Dacă avem o inimă înțeleaptă, vom înțelege vremurile, vom ști cât e ceasul, vom ști cum să trăim!
Efeseni 5:15-16
Răscumpărați vremea. Vremurile sunt rele. Timpul zboară, e prețios dar se pierde așa de ușor. Toți avem același timp la dispoziția noastră în fiecare zi. Organizați bine timpul, investiți-l în veșnicie!
Fi sigur că ai un plan de viață și trăiești acel plan! Nu vei fi un bun ucenic dacă nu ai un plan pe care să-l urmezi. Eu zilnic caut un singur lucru: în tot ce sunt și fac să fiu ca El. Planul meu este să ajung în poziția de soț și părinte, în slujirea mea ca pastor și ca profesor să fiu ca El. Acesta este planul meu.
Pentru acest plan citesc Biblia, mă rog, postesc, mă închin, mă lupt, prețuiesc poziția ce-o am în noua familie a Lui Dumnezeu.
Pe lângă planul major al vieții, stabilește-ți planuri mici care să nu fie nerealizabile. În două săptămâni vi citi o nouă carte! Dacă este nerealist, citește-o în două luni dar nu te descuraja. Tinerii vreți să ajungeți la cele mai înalte trepte ale societății, prima treaptă trebuie luată și apoi a doua…
Fi atent la timpul mort! Consumatorii de timp sunt extrem de mulți dar pot fi eliminați printr-o disciplină riguroasă!
Ai curajul să spui NU! la lucruri care te depășesc! Cunoaște-ți limitele!
III. TIMPUL NE ESTE DAT SĂ NE PREGĂTIM PENTRU VEȘNICIE!
Romani 14:12; Marcu 13:33-37; 2 Cor 5:10
Timpul face veșnicia. Iar veșnicia este o perioadă nelimitată de timp! Pentru acesta trebuie să pe pregătim!
Rom 14:12 ne spune că vom sta înaintea scaunului de judecată și vom da socoteală de orice faptă cuvânt, gând?
Marcu 13:33-37 Ne spune să veghem căci nu știm când vine!
2 Cor 5:10 Ne aduce aminte căci toți trebuie să stăm înaintea scaunului de judecată a Lui Cristos ca fiecare să-și primească răsplata pentru binele sau răul pe care-l va fi făcut pe când trăi în trup!
CAPITOLUL 9 – UCENICUL ȘI EVANGHELIZAREA
Ucenicul a fost evanghelizat și dorința lui va fi să facă altora același favor care i s-a făcut lui. Un ucenic care nu evanghelizează nu este ucenic. Ucenicii Domnului Isus nu au făcut altceva decât au evanghelizat lumea în care ei au trăit. A fost harul Lui Dumnezeu că a încredințat Evanghelia la primii creștini. Aceștia au răspândit-o cu atâta entuziasm că au umplut lumea din vremea lor cu veste că Isus este Domnul. Vremurile erau grele, lumea recunoștea ca domn pe împăratul Romei, dar asta nu a împiedecat pe primii creștini să spună în lung și-n lat că Isus este Domnul.
1. Matei 28:19-20 Mare Poruncă//Mergeți//mergând zilnic
Unii înțeleg că porunca acesta implică să-ți aduci catrafusele și să pleci în altă țară. Domnul Isus folosește un limbaj care arată mai mult la a “umbla zilnic, și în această umblare, faceți ucenici.” în cursul normal al vieții, umblând printre oameni, contaminați-i cu aroma dătătoare de viață!
A face ucenici: înseamnă:
a. botezând-evanghelizare/misiune
Nu se poate nimeni boteza dacă nu a fost evanghelizat mai întâi. Ca să putem începe procesul de ucenicizare, trebuie mai întâi de toate să evanghelizam.
b. Învățând pe oameni să facă ce a zis Isus/ucenicizare
După ce au fost botezați, creștinii trebuie învățați să păzească tot ce Isus a poruncit.
Nu putem aduce toată lumea la Hristos, dar trebuie să-L ducem pe Cristos la toată lumea.
Ca să împlinim Marea Porunca trebuie să evanghelizăm. Prima etapă este să aducem lumea la Hristos și după acest lucru, trebuie să le arătăm cum să crească în imaginea lui Isus Hristos.
În Fapte 8:26-40 citim despre Filip și famenul Etiopian. După ce Filip i-a explicat cine a fost Isus și ce a făcut, famenul a cerut să fie botezat și Filip asta a făcut.
În Fapte 2 citim despre predica Evanghelistică a lui Petru (predica aceasta prezintă pe Isus Cristos și Vestea Cea Bună pentru lumea noastră) și vedem rezultatul: 3,000 de oameni au fost mântuiți și botezați. În același capitol citim că cei noi în credință au petrecut timp învățând din învățătura apostolilor. Apostolii nu au știut multe…doar ce le-a spus Isus…nu a fost și nu este nevoie de mai mult.
Zilnic au studiat “Învățătura apostolilor”, s-au rugat, au avut părtășie, și au luat cina Domnului.
2. Marcu 16:15-16 Efectele evanghelizării:
Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va BOTEZA, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.
Sună prea simplist, nu? Da, dar este calea lui D-zeu, și e singura cale! Când nu există mai multe căi spre un anumit loc, cel mai inteligent lucru este să mergi pe singura cale. Spre cer oamenii vor mai multe drumuri. Unii preferă căi largi și ușoare, dar Domnul Isus, Autoritatea supremă a spus că El este singura cale, Ioan 14:6.
3. Fapte 1:8 Marea Poruncă și puterea ei
Țineți minte, este Duhul lui D-zeu care aduce pe oameni la Isus. Pe noi, ne folosește ca instrumente, dar El dirijează simfonia mântuirii. Înainte de Rusalii ucenici au avut teamă să spună la cineva despre Omul pe care l-au iubit așa de mul, (de fapt s-au și lepădat de El) dar când Duhul Sfânt a venit, au început să proclame Evanghelia fără vreo frică de oameni, F.A. 2:14-41; 4:8-20. Duhul Sfânt a venit să prezinte pe Isus înainte lumii și să aducă lumea la Isus, Ioan 16:8.
Porunca este dată de Șeful nostru, de Căpitanul Salvării noastre, Domnul Isus, și ne lasă doar o opțiune: să evanghelizăm.
89% din Creștini niciodată nu dau tractate la cineva în toată viața…Înseamnă că doar 11% din toți copiii lui D-zeu îl ascultă pe Cristos?!
CE ESTE EVANGHELIZAREA?
1. Spunând la alții despre Isus.
2. Spunând Veste Bună la păcătoși.
3. Spunând Evanghelia la păcătoși cu intenția de-ai aduce la o cunoștință personală a mântuirii lui Hristos Isus.
Nu toți care vorbesc desper Isus fac evanghelizare. Grupul care se numește “The Jesus Seminar” vorbește zi și noapte despre Isus dar ei nu fac evanghelizare. Alții cântă, predică despre Isus dar ei nu fac evanghelizare. Majoritatea din timp, ei doar batjocoresc Numele lui Isus! Evanghelizarea este să spunem la păcătoși despre condiția lor de mortăciune și despre singura cale de salvare: Isus. Metodele sunt diferite dar mesajul este același ca și acum 2000 de ani!
CE ESTE EVANGHELIA?
1. Vestea Cea Bună
2. Vestea Cea Bună despre moartea jertfitoare lui Isus și învierea Lui.
a. Ioan 3:16
b. 1 Cor. 15:1-3
c. Gal. 1:3-4
Evanghelia conține două elemente cheie:
1. Omul este pierdut, este un păcătos, Rom. 3:23
2. Singura șansă a omului este Isus Hristos, Rom. 6:23
DE CE SĂ EVANGHELIZĂM?
1. Este o poruncă de la Capul Bisericii, Mat. 28:19-20
2. Este singura cale de-a răspândi adevărul despre Dumnezeu, salvare, și Isus, Romani 10:14
3. Este lucrul natural care îl face fiecare credincios născut din nou, Marcu 5:20
Fiecare credincios a fost evanghelizat de alt credincios. Suntem mântuiți fiindcă cineva, undeva ne-a zis despre condiția noastră și ne-a adus la Isus. Puterea lui D-zeu a ținut Biserica prin 2,000 de ani de istorie tulburată, dar evanghelizarea a făcut să avanseze prin restul lumii. Fără evanghelizare, prima Biserică din Ierusalim s-ar fi închis după ce Rev. Iacov și Rev. Simon Petru au murit. Dar slăvit să fie D-zeu, ucenicii au spus istoria lui Isus la alții și ei au spus la alții și așa mai departe până acum.
Dacă nu spunem generației noastre despre Isus și despre harul Lui, este posibil ca următoarea generație să fie în beznă totală. Și azi există o beznă groaznică. Acum Creștinii sunt 1/3 din populația lumii, dar până la 2000, am putea fi în minoritate și în țările care tradițional au fost creștine.
De ce să evanghelizăm? Isus contează pe noi. Lumea din jurul nostru are nevoie de Isus. Du-te și spune acuma: ISUS MÂNTUIEȘTE!
CINE POATE ȘI TREBUIE SĂ DUCĂ VESTEA CEA BUNĂ?
Doar cei care sunt mântuiți, cei care au primit darul mântuirii pe gratis pot să facă aceste lucru. Un orb nu poate conduce pe alt orb. Unul pierdut nu poate să îndrume pe altul. Doar care au fost pierduți dar acum sunt găsiți pot și trebuie să spună la alții despre ce le-a făcut Isus lor. Isus a spus multe la popor, a adresat multe subiect la diferite grupări de oameni, dar când a vrut să investească în unii mesajul lui de salvare, s-a dus la ucenicii lui.
Ucenicii L-au cunoscut și doar care î-L cunosc pot să spună la alți despre mântuire fiindcă dacă nu au primit mântuirea, cum pot să spună la alții? Dar dacă ucenici tac, dacă ei nu spun, cine va spune mesajul? îngerii ar vrea să spună despre Isus și dragostea Lui, despre cruce și posibilitatea mântuirii, dar ei nu sunt chemați la aceasta. Noi trebuie să mergem și să spunem. Timpul este scurt, El vine în curând, spuneți acuma.
I. CALIFICĂRILE UNUI MARTOR
Isus a chemat primi ucenici și le-a zis că îi va face pescari de om. Uni au fost pescari de profesie dar Isus le-a zis să lase trecutul lor și să-L urmeze pe El. Marcu 1:17.
Două elemente pot fi observate din cuvintele lui Isus:
1. urmați-mă ascultați-mă, faceți voia Mea, ascultați Cuvântul meu
2 depindere de Isus Eu vă voi face pescari de om – dedicare totală;
În Fapte 1:8, Isus a zis la ucenicii să aștepte să vină Duhul Sfânt înainte de a fi ei martori. Ucenicii au ascultat, Duhul a venit, și doar atunci au început ei să fie martorii lui Isus. S-au bazat pe Duhul Sfânt să facă lucrul. Fiecare credincios primește Duhul Sfânt când crede în Isus; de fapt doar prin Duhul putem crede în Isus. În momentul când primim darul mântuirii, Duhul Sfânt ne botează în trupul lui Isus Hristos, 1 Cor. 12:13. Avem Duhul Sfânt în noi dar Pavel spune în Ef. 5:18 că trebuie să fim plini de Duhul Sfânt. Asta înseamnă că Duhul nu lucrează în noi până nu dăm tot ce avem lui D-zeu și El controlează toate departamentele vieții noastre. E posibil să ai Duhul Sfânt dar să nu lucreze în tine? Eu cred că un creștin este cel care are Duhul în el și Duhul a început să ia control în viața lui. Martorul este cel care ascultă pe Isus și este plin de Duhul Sfânt așa doar va fi efectiv în a aduce pe alți la Isus.
Calificările unui martor efectiv:
1. Martorul cunoaște adevărul 1 Ioan 1:1.
2. Martorul e gata să mărturisească Romani 1:11.
3. Martorul nu e rușinat de Evanghelie Romani 1:16.
4. Martorul este gata la timp și ne la timp 2 Tim. 4:2.
5. Martorul înțelege vremurile, 1 Cronici 12:32 – Factorul Isahar
a. timpurile se schimbă
b. metodele se schimbă
c. condiția omului nu se schimbă, el este pierdut
d. dragostea lui nu se schimbă, El este la fel în dragostea lui pentru om
6. Martorul este ferm dar prietenos 1 Cor. 9:22-23.
7. Martorul este răbdător. Duhul Sfânt este factorul cheie în evanghelizare, contați pe El. Încredeți-vă în Domnul pentru rezultate.
C.H. Spurgeon a împărțit calificările pentru un câștigător de suflete în două categorii, spre Dumnezeu și spre om:
A. Către D-zeu B. Către om
Sfințenia caracterului Cunoștința
Viața spirituală Sinceritatea
Umilința Evlavie văzută clar
Credință vie Dragoste
Entuziasm Lipsa de egoism
Simplicitatea inimii Seriozitatea
Totală dezbrăcare de sine Blândețe
II. EVANGHELIZARE PERSONALĂ
Isus Hristos, Domnul nostru, a vorbit la mulțimi dar uneori a preferat să vorbească doar cu o persoană. În Ioan 3 și 4 vedem două de ocazii de felul acesta. Prima, în Ioan 3, vorbește de un om, un învățător al legii care a venit să-l vadă pe Isus noaptea. Isus a luat timp să-i explice teologia nașterii din nou și l-a condus pe Nicodim să creadă în Hristos. Mai târziu în Evanghelia lui Ioan, citim că el a avut curajul să ceară lui Pilat trupul lui Isus ca să-l îngroape. (Ioan 19:39) Al doilea exemplu este în Ioan 4 când Isus se întâlnește cu o femeie care avea o reputație rea de tot. Și în cuvinte simple, a adus-o la cunoștința că El este Mesia. Femeia a fost mântuită, și s-a dus să spună la toți despre omul care I-a zis ei totul despre viața ei. Dar nu numai Isus a făcut evanghelizare personală; ucenicii au făcut la fel. Filip a plecat de la o evanghelizare cu succes în Samaria ca să mărturisească unui famen Etiopian pe un drum. Nu știu de ce D-zeu nu a găsit pe alt om în locul lui Filip dar asta cred că ne arată cât de important este evanghelizarea personală. Petru s-a dus în casa lui Corneliu (Fapte 10), și Pavel a predicat Evanghelia lui temnicerul din Filip (Fapte 16.) Evanghelizarea personala este parte din planul mare de- aduce pe oameni la mântuirea lui Isus Hristos.
Mărturisirea personală poate să fie planificată sau spontană.
a. evanghelizare planificată:
1. ca și individ (preparare pentru situați speciale)
2. prin biserica locală (bisericile planifică și trimit individuali prin vecinătate)
b. evanghelizare ne planificată (trăind zilnic mărturia Creștinului)
1. cele mai ordinare situații pot fi întoarse în oportunități minunate pentru a împărtăși Evanghelia
2. oportunitățile sunt multe
(1) noi trebuie să le recunoaștem
(2) noi trebuie să le prindem
(3) noi trebuie să fim gata; Filip nu a planificat să meargă pe drum dar a fost pregătit
(4) noi trebuie să avem inimile noastre pregătite
(5) noi trebuie să cunoaștem planul simplu a mântuirii:
(a) Romani 3:23–Toți au păcătuit
(b) Romani 6:23–Pedeapsa păcatului
(c) Evrei 9:27–Pedeapsa trebuie să fie plătită
(d) Romani 5:8–Pedeapsa a fost plătită de Hristos
(e) Efeseni 2:8-9–Mântuirea este un cadou pe gratis
(f) Ioan 1:12 – Trebuie să-l primim pe Hristos
(g) Apocalipsa 3:20–Hristos la ușa inimii
(h) 1 Ioan 5:11-12–Asigurarea salvării
(6) trebuie să fim etici și să folosim logica noastră
(7) trebuie să ne ferim de a ne face de rușine
(8) trebuie să știm când să ne oprim și când să nu ne lăsăm; diferența este crucială
Avantajele mărturisirii personale:
1. fiecare pocăit poate să facă lucrul acesta
a. nu toți putem predica, cânta sau învăța în adunare dar toți putem împărtăși Evanghelia cu un prieten
b. metodele pot fi diferite, dar mesajul trebuie să rămână la fel
c. rezultatele sunt la fel
2. atenție este dat pentru fiecare individual
a. toți suntem diferiți
b. I-a în considerare personalitatea respectivă
3. Putem da atenție la probleme personale
4. demonstrează puterea și slăbiciunea evanghelistului
“Fă lucrul unui evanghelist” asta a fost porunca lui Pavel către tânărul Timotei în 2 Tim. 4:5. Lucrul de evanghelist este a mărturisi. Biblia nu ne spune ce a folosit Timotei dar citim că Timotei a ținut cărțile lui Pavel în grija lui. Mai mult citim câtă importanță dă Pavel rugăciunii și putem înțelege că Timotei s-a rugat și a studiat foarte mult – petrecând și timp și depunând o dedicare totală. Trebuie să începem la fel și noi cu citirea și studierea Biblie, și rugăciunea.
1. Biblia. Fi un bun cunoscător al Bibliei. Fi familiar cu Vechiul Testament dar pentru a evangheliza fi expert in Noul Testament. Memorează cât mai multe versete care să te ajute în discuțiile cu cei care vrei să-i aduci la Cristos.
2. Rugăciunea. Nu conta pe tine sau pe iscusința ta, cere-I lui să fie cu tine în orice timp, și în orice ocazie când mărturisești pe Domnul mizează pe rolul Duhului Sfânt de a convine nu pe metodele tale. Roagă-te pentru prieteni, cunoștințe cărora vrei să le spui despre mântuirea adusă în dar de Domnul Isus. După ce ai spus cuiva despre El, atunci încredințează-I Lui persoana respectivă. Încrede-te în El pentru rezultate.
CAPITOLUL 10 – UCENICUL ȘI CINA DOMNULUI!
1 Cor 11:23-32
Actul Cinei Domnului este o dramatizare a Evangheliei, o prezentare grafică a ceea ce moartea Domnului Isus a realizat!
Ucenicii Domnului Isus nu au avut servicii de biserică în timpul vieții Domnului Isus. Abia în ultima săptămână a vieții Sale, Domnul Isus a inițiat Cina, le-a arătat simbolismul Cinei și asta a fost tot, Matei 26:26-29
În Ierusalim, după venirea Duhului Sfânt pe pământ, în prima săptămână după Rusalii găsim pe ucenici “frângând pâinea” în fiecare zi înțelesul acestor cuvinte fiind cina Domnului.
Descrierea mai amănunțită o dă Apostolul Pavel în 1 Cor 11:23-32. El spune că a primit de la Domnul această învățătură, iar bisericile noastre practică Cina o dată pe lună.
Cina Domnului este forma cea mai înaltă de închinare pentru cel credincios. Toate celelalte părți ale închinării sunt importante, dar atunci când ucenicul se “Împărtășește” când ia Cina Domnului, închinarea este împlinită!
De ce Cina Domnului?
Deși practicată diferit, toate bisericile creștine practică cina Domnului, arătând importanța acestui lucru. Domnul Isus a
instituit Cina pentru “pomenirea Lui,” spre a ne aduce aminte de El. Domnul Isus a vrut să nu fie “uitat” în grupul ucenicilor, acest simbol ținând vie amintirea Lui.
Deci Cina Domnului este importantă că ne aduce aminte de El, de ce-a făcut El pentru noi, și prin Cină vestim moartea Domnului până va veni El. Cina deci are dublu rol de a ne aminte de El și a ne ajuta să vestim moartea Lui până la venirea Lui.
Cina este o privire înspre trecut și una spre viitor!
Cea din trecut ne spune că El Și-a dat viața pentru noi, a lăsat trupul Lui să fie frânt, sângele Lui să fie vărsat pentru mulți spre iertarea păcatelor. Ceea ce El a făcut este uriaș! Celor străini de legăminte le-a adus un legământ nou, etern în sângele Lui! Cina Domnului ne aduce aminte de ce-a făcut El pentru noi. Nu ne aduce Cuvântul aminte de El? Ba da! în Cuvânt citim despre El, viața și cuvintele Lui, dar în Cina Domnului avem o reprezentare grafică a ceea ce a făcut El pentru noi.
Privirea spre viitor ne spune că El va veni! Vestim până va veni El. Ne dă certitudinea veniri Lui! Nu-i poveste. El va veni. La venirea Lui vom celebra cu El din noul vin al împărăției!
Dar cina este și o privire la ceea ce este acum. Creștinismul, viața de ucenic nu este doar trecut și viitor ci este prezent! Prezent care în Cină celebrează împărtășirea cu El, al Lui cu noi, și a noastră cu Trupul Lui, 1 Cor 10:16-17. Noi care suntem mulți, suntem un trup! Această celebrare este prezentă, și bucuria celor ce sunt în trupul Lui nu este cunoscută doar cei ce sunt parte din El.
De ce simbol și nu mai mult?
Istoric Cina Domnului a suferit diferite interpretări, două fiind majore în lumea creștină. De la simbolismul primelor veacuri s-a trecut la transubstanțiere, sau transformarea elementelor cinei în trupul Domnului. Pâinea devine carnea, trupul Domnului atunci când preotul o sfințește și o ridică în sus ca ofertă, sau jertfă Lui Dumnezeu. Martin Luther a refuzat transubstanțierea ca nefiind biblică dar a înlocuit-o cu consubstanțierea care sună diferit de transubstanțiere dar în esență nu se deosebește prea mult. Elementele nu se transformă dar Domnul Isus este prezent în elemente. Calvin a respins prezența fizică a Domnului Isus în elementele cinei, dar a propus prezența dinamică a Domnului Isus în elementele cinei. Reformatorul elvețian Huldreich (Ulrich) Zwingli re-aduce în biserică simbolismul instituit de Domnul Isus. Cina este un simbol care ne aduce aminte de El și vestește moartea Lui atât timp cât va fi practicată până la venirea Lui.
Prezența Domnului Isus în elemente este mai multe influențială, spirituală decât metafizică. Deși noi respingem prezența fizică, noi suntem conștienți că Domnul Isus ne-a promis că va fi cu noi tot timpul, și mai ales la acest moment al închinării prezența Lui este cu cei ce participă la Cina Domnului.
Însemnătatea Cinei
1. Moartea Domnului Isus–Pavel spune că până la venirea Lui vom vesti moartea Domnului Isus!
2. Participarea noastră în beneficiile morții Lui
Ne identificăm cu ceea ce El a realizat prin moartea Lui!
3. Hrană Spirituală
În Ioan 6 El spune că cine nu mănâncă Trupul Lui și nu bea Sângele Lui…referință clar simbolică, nu are parte cu El
4. Unitatea Credincioșilor
Noi care suntem mulți formăm un singur trup!
5. Cristos își afirmă dragostea pentru noi
Nu este mai mare dragoste decât să-și dea vița cineva pentru prietenii lui, El și-a dat-o pentru noi, deci nu poate fi depășit în dragoste!
6. Cristos afirmă că toate binecuvântările mântuirii sunt pentru noi.
Cei ce se împărtășesc în moartea Domnului Isus declară că sunt mântuiți și din mântuire decurg beneficiile iertării și ale primiri în starea de har.
7. Noi ne afirmăm credința în Domnul Isus.
La Cina Domnului noi afirmăm că nu doar am început viața de credință, botezul fiind un act de inițiere, ci continuăm viața de credință.
Cine se poate împărtăși?
Doar cei mântuiți, botezați și în bună rânduială cu Domnul și cu biserica. Cei nemântuiți nu se pot împărtăși deoarece simbolul nu reprezintă nimic pentru ei. Cei nebotezați nu au făcut primul pas al ascultării cum pot să-l facă pe al doilea?
A fi în bună rânduială înseamnă a fi în stare de pace și fără păcate nemărturisite.
Cât de frecvent?
Ori de câte ori! Săptămânal, zilnic, lunar. Toate aceste frecvențe au fost folosite, și nu e nimic mai special într-una sau alta.
CAPITOLUL 11 – UCENICUL ȘI LUPTA SPIRITUALĂ
Poetul român George Coșbuc scria în poezia “Lupta Vieții,”
Copiii nu-nțeleg ce vor, a plânge-i cuminția lor
Dar lucrul cel mai laș în lume e un bărbat tânguitor.
Nimic nu-i mai de râs ca plânsul în ochii unui luptător.
O luptă-i viața deci te luptă cu dragoste de ea, cu dor.
Pe seama cui? Ești un nemernic când n-ai un țel hotărâtor.
Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni, te lupți pe seama tuturor.
E tragedie-nălțătoare când, biruiți, oștenii mor
Dar sunt eroi de epopee când brațul li-e biruitor.
Comediant e cel ce plânge, și-un un neom, că-i dezertor
Oricare-ar fi sfârșitul luptei, să stai luptând căci ești dator!
Trăiesc acei ce vor să lupte; iar cei fricoși se plâns și mor
De-i vezi murind să-i lași să moară, că moartea e menirea lor.
Nu-i vorba de luptă spirituală în această poezie, dar ideea că viața e o luptă e un mare adevăr! Ucenicul care umblă în voia Lui Dumnezeu, care vrea să fie ca învățătorul Lui va fi confruntat mereu cu dușmanul care nu vrea acest lucru. Diavolul s-a opus Domnului Isus, și în mod categoric se opune și nouă. E tragic să crezi că viața de ucenicie este fără luptă, e grav să nu fi pregătit pentru atacurile care cel rău le va aduce împotriva ta.
Domnul Isus a pregătit pe ucenici spunându-le că vor fi urâți de lume, Ioan 15:18; vor fi dați afară din sinagogi, vor fi uciși, iar cei ce o vor face vor pretinde că fac slujbă Lui Dumnezeu, Ioan 16:2; 1 Ioan 3:1, 13. Atacurile lumii au fost și sunt simțite de către cei ce-L iubesc pe Dumnezeu.
Lupta spirituală nu se rezumă doar la primii ani de credință, ci este un proces care ține toată viața. Sunt perioade intense de atac, de obicei când te hotărăști să fi cu adevărat ucenicul Lui, când ai luat în serios chemarea de a fi ca El, nu te aștepta la aplauzele diavolului. El preferă creștini care să fie în mulțime, să admire pe Isus ca pe un bun învățător, lucrător de minuni, dar nu cumva să te desprinzi de mulțime și să vrei să instaurezi domnia Domnului Isus în viața ta plenar căci va declanșa tot feluri de atacuri. Asta nu înseamnă că doar atunci te atacă, dar intensitatea e mult mai mare.
Majoritatea creștinilor recunosc că sunt patru surse ale necazurilor sau încercărilor noastre:
1. Din propriile noastre acțiuni greșite, Gal. 6:7. Ceea ce seamănă omul aceia va secera. Condu excesiv, și vei avea de suferit. Polițistul ți se va părea un sol al diavolului, ceasul rău, nenorocul să te prindă, etc. Totul ar fi putut evitat printr-o acțiune cu judecată. Sunt “n” acțiuni non-morale care le facem și ele au consecințe din cele mai neplăcute pentru noi, dar nu avem pe cine pune blama decât pe noi! Osea 8:7–Au semănat vânt vor secera furtună. Spune o vorbă necugetată, și mai adună penele!
Efeseni 4:25-27 Dai ocazie diavolului. Pavel spune să nu-i dăm dar prin comportarea noastră, vorbirea noastră îi dăm prilej. El nu pierde prilejul și ne atacă.
Nu doar prin noi, ci prin familie și prin biserică ne atacă.
1 Tim 4:1 Pavel îl avertizează pe Timotei să fie atent că unii vor promova doctrina demonilor în biserică!
Daniel vede pe diavol influențând națiuni întregi, Daniel 10–Efeseni 2:2.
2. Atacul diavolului, 1 Ioan 2:16;
a. Pofta firii pământești; 2 Sam 11:2-4; Matei 4:2-3
b. Pofta ochilor; 2 Tim 4:10; Matei 4:8
c. Lăudăroșia vieții; Obadia 3, 4; Matei 4:5-6
Aceste atacuri sunt comune tuturor oamenilor, intensitatea lor crește în sfera slăbiciunii fiecăruia. Nu toate trei vin de-o dată, deși pot veni toate trei. Nu toate cu aceeași intensitate.
Credinciosul trebuie să fie conștient de șiretlicurile celui rău, cunoscându-i planul mult mai ușor biruiești, 2 Cor 2:11
Credinciosul trebuie bine echipat, Efeseni 6:10-18.
Armele noastre nu sunt firești ci duhovnicești, 2 Cor 10:3-5.
Diavolul tulbură liniștea multora dând târcoale, venind prin gânduri, vorbe, priviri…nu te răpune, nu poate să te doboare, dar dacă nu te împotrivești tare în credință te obosește spiritual, și atunci devii victima Lui. Sunt mulți care sunt loviți cu tot felul de săgeți arzătoare în sufletul lor, săgeți care ard și macină. Dacă scutul credinței e pe noi, le vom stinge, altfel ele ne vor arde.
3. Dumnezeu ne pedepsește pentru păcatele noastre
Sursa aceasta de conflict o cunoaștem mai bine. Ucenicul știe când face păcate, știe când trebuie disciplinat și pedeapsa îl va aduce la înțelegerea mai adâncă a relației de paternitate a Lui Dumnezeu cu el. Cei ce nu sunt disciplinați, cei ce nu sunt îndreptați sunt în afara familiei Lui Dumnezeu, Evrei 12:5-12.
În dragostea Lui părintească El ne pedepsește pentru a ne face mai buni.
4. Dumnezeu ne testează pentru creșterea spirituală. 2 Cor 12:7; Evrei 5:8
Avraam, Iosif, Moise, Noe, Iov, Domnul Isus
Aceste caractere biblice au fost greu încercate dar nu pentru acțiuni greșite, nici ispitiți de diavolul, nici disciplinați pentru păcate, ci încercați asemenea aurului pentru a deveni tot mai plăcuți înaintea Domnului!
* Tony Evans scrie în “The Battle is the Lord’s” că un campion de șah a intrat într-un muzeu de artă. Acolo a văzut un tablou interesant, diavolul era la masa de șah cu un tânăr. Numele tabloului era “șah-mat.” Diavolul râdea cu gura până la urechi, iar tânărul arătă îngrozit. Diavolul l-a pus la colț, l-a bătut, lupta era pierdută. Campionul s-a dus la curatorul muzeului și l-a întrebat dacă nu are cumva o tablă de șah. Acesta a căutat și a găsit într-un dulap o tablă de șah. Campionul a luat-o. A aranjat-o în toate felurile posibile și apoi a pus-o la picioarele tabloului. A întors-o spre tânăr și prin tablou vroia să-i spună, “nu-i șah-mat…mai este o mutare, mai poți să faci o mutare și-l bați tu pe el…”
Ne dăm seama că mulți tineri și bătrâni se trezesc prea târziu că au fost făcuți șah-mat de diavolul. Marele Campion, Domnul Isus l-a făcut șah-mat pe diavolul la Golgota. El este prezent în fața noastră la orice bătălie și ne oferă mutarea Lui, ne oferă să-l punem pe El înaintea noastră. Mulți l-am luat pe El și El ne-a scos din încurcătura morții și a înfrângerilor spirituale, dar mai sunt mulți care stau blocați în fața atacurilor sinistre ale celui rău.
Lupta e crâncenă, dar El ne-a asigurat biruința. Prin El noi suntem mai mult decât biruitori!
CAPITOLUL 12 – UCENICUL ȘI BANII
Luca 12:15
Feriți-vă de orice lăcomie de bani; căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui.
Deși ucenicului i se pare discuția despre bani ca fiind nespirituală, adevăratul ucenic va învăța de la Domnul Isus că banii au avut un loc important în discuțiile învățătorului.
Banii au importanță destul de mare în viața tuturor dar mai ales al credincioșilor. De ce? Banii sunt valoarea ce-o primim în schimbul timpului care-l dăm cuiva, deci ei reprezintă mare parte din viața noastră. Mai mult, Domnul Isus a vorbit enorm de mult despre bani, administrarea lor, poziția față de bani.
Este de o vitală importanță să ne încredem în Dumnezeu cu privire la resursele materiale, deoarece încrederea în bani, avere, este o cursă în care mulți au căzut victime! Mulțimea care nu-l urmează pe Domnul Isus aleargă după bani și toate energiile se duc pe câștig.
Ucenicul Domnului Isus, cel care învață mereu de la învățătorul lui cum să-și trăiască viața în fiecare zi, va fi foarte interesat să învețe ceea ce Domnul Isus spune despre bani și în general despre lucrurile materiale.
1. Valoarea vieții este de altă natură! V. 15
Viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui. Domnul Isus ilustrează punctul acesta prin pilda omului care a avut o recoltă record. Omul a planificat bine, a lucrat bine, Dumnezeu a fost binevoitor și i-a dat ploaie, soare, vânt, condiții optime pentru succes. Păcatul lui a fost că a crezut că viața este aceasta, dar în noaptea după cele mai ambițioase planuri, viața s-a terminat. Viața nu a avut nici în clin nici în mânecă cu calculele și planurile lui.
Domnul Isus nu se leagă de bogăția lui ci de faptul că viața este mai mult decât a văzut el. Viața este un concept mult mai înalt, dar argintul blochează această vedere.
***Un om bogat a invitat pe pastorul lui în vizită să discute despre lucrurile vieții spirituale. Oricât pastorul a încercat, omul nu pricepea ceea ce el spunea. Pastorul l-a rugat pe om să privească pe geam afară și să-i spună ce vede. “Oameni, mașini, clădiri, iarbă, etc.” Vino și uite-te în oglindă acum. Ce vezi? “Pe mine.” Și geamul și oglinda sunt sticlă transparentă, cum de prin una vezi pe alții și prin alta doar pe tine? Argintul pe spatele oglinzii împiedică să-i vezi pe alții.***
Omul care a avut recolta record nu a văzut pe nimeni decât pe el, iar făcând așa, Domnul Isus îi dă un nume care nu place la nimeni, “nebunule!”
2. Cel ce adună comori pentru sine este nebun, v. 21
Bogățiile nu dau valoare vieții. Astăzi ca și atunci oamenii cred că cei ce au mult, muții bani sunt de valoare, dar înaintea lui Dumnezeu, altceva dă valoare vieții. El ne-a făcut cu o dimensiune spirituală, dimensiune ce înțelege adevăratele bogății.
Bogățiile sunt trecătoare. Imperii mari au trecut. Oameni foarte bogați au ajuns muritori de foame. Bănci s-au închis, fabrici s-au închis, banii și-au pierdut nu o dată orice valoare.
Bogățiile pot să te oprească să-l vezi pe Dumnezeu. Omul cu recolta record nu a putut să-l mai vadă pe Dumnezeu. Îngrijorările și înșelăciunile bogățiilor l-au orbit.
3. Cum te poți îmbogăți față de Dumnezeu?
(1) Nu-ți pune inima în bogății, fi atent la practici necinstite de îmbogățire (Ps. 62:10; Iacov 5:1-6).(2) Dumnezeu ne cere să fim mulțumiți cu ce avem, să nu poftim ce au alții (Ex. 20:17; Evr. 13:5).(3) Iubind banii și bogăția ne înșelăm Mat. 13:22; 1 Tim. 6:6-10; Apoc. 3:17).(4) Dând slavă Lui Dumnezeu cu mulțumire pentru tot ce avem, și ajutând pe alții este atitudinea corectă (Deut. 8:11, 17-18; Prov. 3:9-10; Mat. 10:8; Fap. 20:35).
(5) Este greșit să-ți zidești reputația pe ceea ce ai, rezultatele pot fi dezastroase, omul cu recolta record, Anania și Safira (Fap. 5:1-11).(6) Bogăția este un dar de la Dumnezeu și trebuie folosită cu responsabilitate (1 Tim. 6:17-18; 2 Cor. 8-9).
Banii sunt un excelent servitor, dar un teribil, tiran conducător!
1 Tim 6:10 iubirea de bani este păcat, nu banii în sine!
Evrei 13:3 să nu fiți iubitori de bani! Mulțumiți-vă cu ce aveți!
Dumnezeu promite: Nu te voi lăsa niciodată; nu vei fi abandonat de El!
Așa că putem fi…cum? Plini de încredere, declarând: Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme, ce mi-ar putea face omul? Nimic!
Există o imensă diferență între dorință și necesitate!
Dumnezeu promite că va îngriji de toate nevoile noastre, problema ce-o avem noi este că dorim multe lucruri care nu ne sunt de absolută necesitate!
Este de o vitală importanță să ne încredem în Dumnezeu cu privire la resursele materiale, deoarece încrederea în bani, avere, este o cursă în care mulți au căzut victime!
Banii sunt un excelent servitor, dar un teribil, tiran conducător!
1 Tim 6:10 iubirea de bani este păcat, nu banii în sine!
Dumnezeu promite că va îngriji de toate nevoile noastre, problema ce-o avem noi este că dorim multe lucruri care nu ne sunt de absolută necesitate!
Filipeni 4:19
Lăcomia/dorința de a avea satisfăcute dorințele imediat, duc la păcat, și neîncredere în Dumnezeu!
La fel ca orice poftă, pofta după bani duce la rău, pentru că cei se încred în bani îl neagă pe Dumnezeu că le-ar purta de grijă.
Proverbe 23:4; 28:8, 22 Nu te chinui să te îmbogățești!
Bogățiile sunt incapabile să aducă fericirea, ele nu rămân veșnic, Iacov 5:1-3
Psalmul 119:36 Inima, afecțiunea să-ți fie îndreptată spre Cuvânt, spre Dumnezeu, nu spre câștig!
Matei 6:24, 33 Este imposibil să slujești pe Dumnezeu și pe bani! împărăția Lui, El trebuie să fie prioritatea noastră supremă!
Luca 18:18-25 Tânărul bogat a iubit mai mult banii decât pe Dumnezeu!
Folosirea corectă a banilor
1 Tim 6:18-19
1 Tim 4:8
Luca 12:33 Faceți-vă rost de pungi care nu se învechesc!
CAPITOLUL 13 – UCENICUL ȘI MUNCA LUI, LOCUL DE MUNCĂ
Luca 5:1-11
Suntem conștienți că mare parte din timp o petrecem la serviciul nostru. Ar fi absurd să credem că Dumnezeu a vrut ca ucenicii Lui să fie doar ai lui în timpul liber iar la serviciu nu. Este o aberație de la normal să credem așa ceva.
Domnul Isus a vorbit mult despre muncă și practicile din vremea Lui. El a vorbit despre investiții, economii, datorii, împrumuturi, capital, dobânzi, procedurile de angajare, structurile de salarizare, construcții, planuri de construcții, găsirea banilor pierduți, necinste în afaceri, reducerea datoriilor, etc.
Lumea vestică a adoptat compartimentalizarea sau segmentarea vieții. Separarea religiei de stat, a școlii de biserică, a vieții publice de cea particulară, etc.
În religiile estice, viața religioasă și cea laică se contopește. Viața cu dumnezeul lor și cea politică, angajarea zilnică sunt tot una. Toții teroriștii fanatici care omoară sau iau ostateci nu o fac în timpul liber ci aceasta este viața lor, dedicarea lor în numele religiei.
Dumnezeu care ne-a creat și ne-a așezat pe acest pământ a făcut-o ca noi să “administrăm” pământul. Diavolul a furat acest drept de la Adam, și noua Lui creație nici grijă nu are că oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu administrează pământul. Cum vede Dumnezeu acest lucru când cei ce conduc lumea Lui nici grijă nu au cine este El și ce vrea El? Noi cei care-L cunoaștem pe El nu avem nici un impact în lumea Lui?!
I. Dumnezeu a creat universul
Fără posibilitate de tăgadă, acest pământ este creația unui Dumnezeu inteligent și bun. Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el spunea psalmistul, Ps. 24:1-2
II. Dumnezeu este interesat cum merge acest univers
Dumnezeu nu a făcut pământul ca să meargă fără țintă. El vrea ca noi să ne rugăm “vie împărăția Ta, și facă-se voia Ta precum în cer și pe pământ!” Este clar că Dumnezeu nu vrea ca altă voie să se facă decât voia Lui!
III. Dumnezeu ne-a pus pe noi să administrăm acest univers
Voia Lui Dumnezeu este împlinită de copiii Lui Dumnezeu și ei ar trebui să administreze pământul, principiile lor ar trebui să fie cele care conduc afacerile acestui pământ.
IV. Copiii Lui trebuie să fie cei dintâi în toate lucrurile
Aici începe responsabilitatea noastră. La locul de muncă, fiecare credincios trebuie să exceleze, să avanseze, să fie în poziția de a influenta întreaga atmosferă. Nu prin forță, nu prin practici necinstite, ci în cea mai exemplară comportare, excelență în tot ceea ce facem, făcând totul ca pentru Domnul.
V. Viața noastră de la biserică nu trebuie să fie diferită la lucru
Noi să luptăm împotriva privatizării, a compartimentalizării, a segmentării vieții noastre. Noi ducem cu noi la locul de munca viața de creștin.
V. Etica, moralitatea noastră trebuie să fie net superioară celorlalți
În lumea de astăzi etica și morala multora este egală cu a celor necredincioși. Minciuna, înșelăciunea, furtul de timp, bani, materiale, îndoirea adevărului, scurtarea lui să nu fie nici pomenite.
VI. Lumina noastră trebuie să fie clară, sarea cu gust
Evanghelizarea locului de muncă trebuie să fie un lucru de la sine înțeles. Evanghelizarea relațională se face cel mai bine la locul de muncă. Nu trebuie să pui o Biblie mare pe masa de lucru, ci să pui o viață ca a Domnului Isus înaintea oamenilor și El îi va atrage la El.
CAPITOLUL 14 – PERSEVERENȚA UCENICULUI/PĂSTRAREA LUI ÎN HAR
Odată mântuit, pentru totdeauna mântuit?
Un suflet cu adevărat mântuit poate fi pierdut?
Ambele întrebări sunt pertinente, iar răspunsurile diferă funcție de cine le dă și din ce grupare face parte.
1. Biserica Romano-Catolică susține că mântuirea se poate piere prin comiterea păcatului de moarte.
2. Luteranii și Arminienii spun că o persoană poate să-și piardă mântuirea, dar nici unul din cei aleși nu și-o va pierde. Ambiguă aceasta idee, dar susținută de mulți credincioși Români.
3. Wesley a spus că prin păcătuirea cu voia și apostazie se poate pierde mântuirea.
4. Biblia spune că “În veac nu vor pieri!” Ioan 10:27.
Ucenicul privește din punctul de vedere divin, iar acesta spune că puterea Lui Dumnezeu păstrează pe cel credincios, 1 Petru 1:5
Un lucru trebuie înțeles clar, nu toți cei ce zic Doamne, Doamne vor fi mântuiți doar cei ce fac voia Lui Dumnezeu, deci doar acestora li se aplică principiul mântuirii veșnice!
Trebuie știut că Biblia este baza siguranței mântuirii nu experiența cuiva. Când experiența devine normativă atunci nu mai există normă!
Mântuirea eternă asigură pe cel credincios că va fi:
a. Păzit de Dumnezeu
b. Păzit prin credință nu fără credință.
c. Păzit etern nu doar pentru o vreme!
Dumnezeu asigură mântuirea veșnică tuturor adevăraților credincioși și îi va determina să persevereze în har până în ziua aceea!
Perseverența este rezultatul siguranței mântuirii și a păstrării în har a celor mântuiți
Ioan 8:31-32 Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți într-adevăr ucenicii Mei. Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi!
Ioan 15:10 Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui.
1 Cor 15:2 Prin Evanghelie sunteți mântuiți dacă o țineți așa cum v-am propovăduit-o; altfel degeaba ați crezut.
Colos 1:23 Negrești dacă rămâneți și mai departe întemeiați și neclintiți în credință.
Evrei 3:14 Căci ne-a făcut părtași ai Lui Cristos, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început.
Evrei 12:14 Urmăriți pacea cu toții și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.
1 Ioan 3:9 Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuiește, pentru că sămânța Lui rămâne în el și nu poate păcătui fiindcă este născut din Dumnezeu!
Iuda 21-24 Țineți vă în dragostea lui Dumnezeu, și așteptați îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică. Mustrați pe cei ce se despart de voi; căutați să mântuiți pe unii, smulgându-i din foc; de alții iarăși fie vă milă cu frică, urând până și cămașa mânjită de carne. Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, și să vă facă să vă înfățișați fără prihană și plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreție, putere și stăpânire, mai înainte de toți vecii, și acum și în veci. Amin.
Siguranța mântuirii se bazează pe harul Lui Dumnezeu și pe faptul că viața veșnică este un dar, un dar veșnic.
Ioan 6:39 Și voia Celui ce m-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El ci să-l înviez în ziua de apoi.
Ioan 10:27-30 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine. Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le a dat este mai mare decât toți, și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu și Tatăl una suntem.>
Romani 8:31-39
Nu este nimic și nimeni în stare să ne despartă de dragostea Lui Dumnezeu demonstrată în Domnul Isus!
Rom 11:29 Căci Lui Dumnezeu nu-i pare rău de darurile și de chemarea făcută.
1 Cor 1:8-9 El vă v-a întări până la fârșit, în așa fel ca să fiți fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Cristos. Credincios este Dumnezeu care v-a chemat la părtășie cu Fiul Său Isus Cristos, Domnul nostru.
Efes 4:30 Să nu întristați pe Duhul Sfânt prin care ați fost sigilați pentru ziua răscumpărării.
Filip. 1:6 Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua Lui Cristos.
1 Tes 5:23-24 Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuși pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos. Cel ce v-a chemat este credincios, și va face lucrul acesta.
Iuda 1..cei chemați, care sunt iubiți în Dumnezeu Tatăl, și păstrați pentru Isus Cristos.
1 Ioan 5:18 Știm că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește, ci cel născut din Dumnezeu îl păzește, și cel rău nu se atinge de el.
Stâlpii care susțin siguranța mântuirii:
1. Moartea Domnului Isus
Rom 8:34 Cine-i va osândi? Cristos a murit! Ba mai mult El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi.
2. Învierea Domnului Isus
Ioan 14:19…pentru că Eu trăiesc și voi veți trăi!
1 Pet 1:3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea Lui Isus Cristos din morți la o nădejde vie!
3. Mijlocirea Domnului Isus Cristos
Ioan 17:24 Eu le-am dat slava pe care Mi-a dat-o Tu, pentru ca ei să fie una cum și noi suntem una.
Rom 5:10 Căci dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui.
Evr. 7:25 De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește veșnic ca să mijlocească pentru ei.
4. Scopul Lui Dumnezeu
Rom 8:30 Pe cei ce i-a hotărât, i-a chemat. Pe cei ce i-a chemat i-a socotit neprihăniți, pe aceștia i-a și glorificat.
5. Puterea Lui Dumnezeu
1 Pet 1:5 Voi sunteți păziți de puterea Lui Dumnezeu
Ioan 10:28-29 Nimeni nu ne poate smulge din mâna Domnului Isus și a Lui Dumnezeu
Iuda 24-5 Iar Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere și să vă facă să vă înfățișați fără prihană și plini de bucurie înaintea slavei Sale! Singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru prin Isus Cristos, Domnul nostru, să fie slava, măreția, puterea și stăpânirea, mai înainte de toți vecii, și acum și în veci. Amin.
6. Credincioșia Lui Dumnezeu
1 Tes 5:24 Cel ce v-a chemat este credincios, și va face lucrul acesta.
7. Providența Lui Dumnezeu
Rom 8:28 Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu. Mâna invizibilă providențială a Lui Dumnezeu lucrează totul spre binele nostru veșnic!
8. Pecetea sau sigiliul Duhului Sfânt
Efes 4:30 Să nu întristați pe Duhul Sfânt prin care ați fost sigilați pentru ziua răscumpărării.
9. Conștiința caracterului Lui Dumnezeu
2 Tim 2:13 Dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios, căci nu se poate tăgădui singur. El nu se minte pe El. Ne-a mântuit, și ne-a mântuit veșnic!
Valoarea practică a siguranței eterne
1. Ne încurajează să-L slujim cu credincioșie
1 Cor 15:58 De aceea, pentru că ne dă biruința, fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului căci știți căci osteneala voastră nu este zadarnică.
2. Pe cel timid îl umple de speranță.
3. Ne dă asigurare și bucurie în trăirea cu El. Viață din belșug, într-un ospăț necurmat, plin de bucurie la picioarele Lui. Veșnice sunt desfătările la dreapta Lui.
4. Produce o trăire Creștină consistentă!
Cine rămâne în El aduce multă roadă!
Când s-a construit podul numit “Golden Gate” din San Francisco, California, douăzeci și trei de muncitori au murit căzând în apă. Cam pe la jumătatea proiectului, o mare plasă a fost prinsă sub pod pentru siguranța muncitorilor. Surprinzător, după aceea doar zece muncitori au mai căzut și toți zece au fost salvați fiind prinși de plasa salvatoare. Nu doar atât, dar productivitatea muncii a crescut cu peste 25% după instalarea plasei. Asigurați de prezența plasei, ei nu au dansat pe pod, ci au lucrat cu mai mult entuziasm știind că nu trebuie ei să se păzească. Ar fi greșit să credem că ucenicul mântuit se “joacă“ de-a pocăința, nu ci el crește în asemănarea Domnului Isus și lucrează cu entuziasm știind că este păzit nu de o plasă care se poate rupe, ci de “putea Lui Dumnezeu.”
CAPITOLUL 15 – UCENICUL DÂND SOCOTEALĂ DE NĂDEJDEA CARE ESTE ÎN EL
1 Petru 3:13-15
Nici nu termini de explicat ceea ce înseamnă mare mântuire dată de Domnul Isus, bucuria în nădejdea veșnică a acestei mântuiri, și imediat auzi zeci de întrebări. Chiar așa să fie? Nu cumva sunteți orbi și vedeți doar o parte a lucrurilor? Nu sunt zeci de texte care spun contrariul?
Petru a știu că ucenicii vor avea de dat răspuns despre nădejdea care este în ei, de aceea i-a avertizat să fie întotdeauna gata. Cred că Domnul Isus a pregătit ucenicii să nu se îngrijoreze când vor sta în fața acuzatorilor lor, dar nu cred că a fost necesar să-i pregătească pentru a dovedi altor credincioși că ceea ce El a adus este temporar, și ucenicia este doar pentru o vreme. Ucenicul știe care este Dumnezeu Lui și bazat pe încrederea în suveranitatea absolută a Lui Dumnezeu, ucenicul stă absolut și sigur în mântuirea care-l ține.
Domnul Isus a pregătit ucenicii să dea socoteală celor ce nu erau credincioși, autorităților care-i vor persecuta, dar astăzi marile controverse sunt între credincioșii de diferite păreri. Disputa cu cei din afară e aproape inexistentă, pe când disputele din interior sunt tot mai intense. Pavel spune că e bine să fie pentru a ieși adevărul la lumină.
Din nou, să fie clar pentru toți, siguranța mântuirii este doar pentru cei mântuiți. Cei nemântuiți se cunosc după roade, după fapte și este clar că ei nu au ce siguranță să aibă. Cel ce este ascuns cu Cristos în Dumnezeu, cel ce numai trăiește el ci Cristos trăiește în El, nu se îngrijorează, îngrijorarea îl dezonorează pe Dumnezeu, din Mâna Lui nimeni nu-l poate smulge.
Care sunt cele mai frecvente obiecții la siguranța mântuirii?
1. Dacă mântuirea este veșnică, omul credincios nu își pierde libertatea? Fiind în mâna Lui Dumnezeu, a Domnului Isus, nimeni nu-l smulge de acolo și nici el nu poate pleca, nu implică aceasta că omul nu e liber?
Răspunsul la această obiecție este simplu. Care libertate? Din întuneric nu am putut pleca când am vrut, am fost robi păcatului și ai morții, nimic nu ne putea elibera, dar a venit Domnul Isus și ne-a eliberat, El prin moartea Lui ne-a scos din moartea noastră spirituală. Eliberat din moarte, aduși la viață, transferați în împărăția Lui, robii Domnului, ce libertate vrem să dăm omului? Să se ducă înapoi în robie? Diavolul nu ne-a lăsat decât atunci când am murit cu Cristos (prin credință am aplicat moartea Lui pentru viața noastră), ne va lăsa Cristos? Dacă noi vrem! Vrea credinciosul?
Pavel spune că noi nu suntem ai noștri ci am fost cumpărați cu un preț, 1 Cor 6:19-20.
Fiind cumpărat cu un preț aparții Celui ce te-a răscumpărat și dorind sa pleci, dorind păcatul dovedești nimic altceva că nu ai fost a Lui. Copiii Lui nu vor să plece. Fiul risipitor nu mai pleacă din casa Tatălui, sau cel puțin Domnul Isus se oprește cu povestirea înainte de acel potențial eveniment. Lui nu-i este rușine să roage pe tatăl lui să-l considere ca pe un sclav, dar tatăl îi dă poziția de fiu. Ca fiu eu cred că nu a mai dorit să plece.
Exclude acesta responsabilitatea lui de a fi un fiu bun și ascultător? Dar ne imaginăm că ar fi fost altfel? Pavel a prigonit pe creștini, a crezut din toată inimă că ei sunt o plagă pentru societatea lui, dar când Domnul l-a arestat pe drumul Damascului, când Domnul l-a adus în familia Lui, citim undeva despre dorința lui de a merge înapoi? Citim că își dădea toate silințele și se lupta, fiind bine încredințat în Cine a crezut.
Libertatea noastră nu este anulată, dar cred că este alterată în așa măsură că nu mai seamănă cu libertatea ce-o aveam când trăiam în păcat. Libertatea ce-am avut-o a fost să fim robi ai păcatului. Să ne robească cele mai mici și mizerabile lucruri. Acum, în noua viață avem libertatea să nu mai fim dominați de păcat, de dorințe păcătoase, ci să-L slujim pe El cu bucurie.
2. A doua obiecție care cred că e ridicată de cei ce se tem de o mântuire eternă, sigură și neclintită, ar fi existența multor texte care indică altfel. Sunt multe texte care avertizează pe cei credincioși să fie atenți, să nu se joace cu mântuirea că o pot pierde. Sunt conștient de aceste versete și cred că cei ce ridică această obiecție sunt sinceri doritori de a fi în concordanță cu întreaga Biblie.
Cei ce leagă textele din Vechiul Testament cu siguranța mântuirii din Noul Testament comit o greșeală de interpretare. Israelul a avut o relație unică cu Dumnezeu. Nici un alt popor sau vreun individ a fost într-o astfel de relație cu Dumnezeu, de aceea experiența lor deși ne slujește ca exemplu, nu se aplică în totalitate la noua realitate a Bisericii Nou-Testamentare.
E mult peste scopul nostru aici de a analiza toate textele, dar cele mai clasice cred că sunt cele din Evrei.
Evrei 6:4-6 se pare că descrie credincioși adevărați care au fost luminați, au gustat darul ceresc, și s-au făcut părtași Duhului Sfânt, și au gustat Cuvântul cel bun al Lui Dumnezeu și puterile veacului viitor și care totuși au căzut, este cu neputință să fie înnoiți iarăși și aduși la pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei pe Fiul Lui Dumnezeu, și-l dau să fie batjocorit.
La prima vedere nu încape îndoială că acești oameni a fost mântuiți, au căzut și s-a terminat cu ei…dar este așa ceva în Noul Testament? Nu este învățătura Noului Testament, a Domnului Isus să mustri pe cel ce a păcătuit, să-l disciplinezi, să-l ridici? Fiecare pocăit care “cade” nu se mai ridică? E posibil să fie vorba de adevărați credincioși dar contextul nu lasă o așa interpretare. Versetul 9 spune, “Măcar că vorbim așa, prea iubiților, totuși de la voi așteptăm lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea. Cei descriși în versetele 4-6 dacă ar fi mântuiți ar aduce o iarbă folositoare, dar dacă aduc “spini și mărăcini” dovedește că nu au fost pământul bun.
În Matei 13:20 Domnul Isus vorbește despre unii care aud Cuvântul și-l primesc îndată cu bucurie. Aud Cuvântul și-l primesc cu bucurie! Dar Cuvântul primit nu are rădăcină în el, ci ține până la o vreme. Atât doar. Până la o vreme. Iar sămânța căzută în pământ bun, Matei 13:23, este cel ce aude Cuvântul și-l înțelege; el aduce rod. Nu toți la fel. Nu toți în același timp. Unul mai mult altul mai puțin, dar toți aduc rod. Cei ce doar aud, primesc cu bucurie, gustă, dar nu rodesc, nu au nimic comun cu mântuirea veșnică.
Cei mântuiți aduc roadă, sunt însoțiți de lucruri mai bune care dovedesc mântuirea.
Contextul în care epistola după Evrei a fost scrisă e limpede. Pavel sau un alt autor a vrut să convingă pe “evrei” de superioritatea Domnului Isus, a preoției Lui, a legământului Lui, a mântuirii adusă de El în contrast cu Legea și legământul vechi. În acest context se înțelege mult mai bine acest pasaj. Punând evrei în loc de creștini…ei se califică exact ca cei ce au primit și gustat ceea ce nimeni nu au gustat. Lor li s-a dat ceea ce altor neamuri nu li s-a dat, dacă ei resping, și au respins, generației lor li s-a luat dreptul să se mai întoarcă. Ei trecuseră peste bariera care Domnului Isus a arătat-o în Matei 12: 30-32.
Dacă vedem în Evrei 6:1-3 o audiență, se pare că este aceeași audiență din 5:11-14, iar în Evrei 6:4-8 o altă audiență atunci nu mai rămâne nici o greutate de interpretare. Este destul de plauzibil acest caz deoarece Pavel vorbește la persona 1 plural, “să lăsăm,” dar schimbă la a treia plural în aceste versete. Nu se adresează creștinilor ci vorbește despre Evreii care au avut șanse unice în istorie dar nu au dat roade. Generația Domnului Isus, cei care au trăit cu El și au văzut tot ceea ce El a performat, ei singura generație care a trecut o barieră de la care nu se mai puteau întoarce. Doar ei au putut gusta ceea ce nimeni nu a putut. Ei au auzit și văzut pe Cel venit din Cer. Dar în Matei 12 vedem că ei sunt acuzați de a comite păcatul împotriva Duhului Sfânt, păcat neiertat. Acea generația și doar ea a fost vinovată de păcat împotriva Duhului Sfânt. Nici un creștin născut prin Duhul Sfânt nu poate comite acel păcat.
Să ne uităm în istoria poporului Israel pentru a înțelege acest concept mai bine. Doisprezece viteji au fost trimiși de Moise în Canaan. Toți au intrat în Canaan. Toți au văzut frumusețile țării. Mai mult, toți au gustat din roadele țării…toți au fost părtași unei experiențe unice, cu toate acestea doar doi au fost de partea Lui Dumnezeu. Doar doi au intrat cu adevărat în Canaan, ceilalți au fost, au văzut, au gustat. Toată experiența lor nu a contat la nimic, ci mai mult la condamnarea lor. Mulți în vremea Domnului Isus au experimentat puterile veacului care vine. Au fost sau au văzut vindecări miraculoase, învieri din morți. Au mâncat pâine înmulțită miraculos, au auzit Cuvintele Lui Dumnezeu prin Isus, și totuși cei mai mulți nu au fost mântuiți.
Cei cu adevărat mântuiți vor arăta râvnă, și vor persevera până la sfârșit, v. 11. Perseverența în har până la sfârșit este darul Lui Dumnezeu care este mai multă păstrare în har decât perseverare! Ce suntem noi fără harul Lui Dumnezeu? Nimic. Doar harul ne-a mântuit și tot harul ne ține pentru a fi credincioși cu adevărat.
În capitolul 10 din Evrei, v. 14 autorul ne spune că Domnul Isus a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți. Pentru totdeauna are un singur înțeles, pentru totdeauna. Nu încape îndoială că Isus nu ar putea desăvârși altfel decât etern, El a obținut o mântuire veșnică pentru toți cei aleși de Tatăl. Da, dar cine sunt cei sfințiți? Tot în Evrei 10:9-10 ni se răspunde, că prin această “voie” adică prin ascultarea Domnului Isus de voia Lui Dumnezeu, și anume prin “jertfirea trupului Lui Isus Cristos “am fost sfințiți noi.” Moartea Domnului Isus ne-a sfințit, și tot moartea Lui a făcut lucrul acesta pentru veșnicie. Nimic și nimeni nu poate desființa acest lucru.
În Evrei 6:17 ni se spune despre faptul că Dumnezeu fiindcă a vrut să dovedească cu mult mai multă tărie moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea hotărârii Lui… – promisiune care nu se schimbă niciodată. Această nădejde este ancora sufletului nostru, nădejde tare și neclintită. Toate aceste lucruri vorbesc despre permanentizare nu despre ceva temporar care astăzi ai și mâine numai ai!
Evrei 6:4-6 nu concură cu întreg contextul pentru a descrie oameni din Casa Lui Dumnezeu, ci oameni care au gustat dar nu au mâncat cu adevărat mana care se pogoară din cer pentru a avea viață veșnică. Cei cu adevărat mântuiți, cei care au mâncat mana din cer ei vor rămânea veșnic cu El.
CAPITOLUL 16 – UCENICUL RĂMÂNE ÎN EL!
Ioan 15:5
Cei ce sunt ai Lui, cei ce au siguranța eternă a mântuirii, răscumpărați din moarte și frică, liberi de tirania păcatului, dorința este de a rămânea în El și nu vede aceasta ca o obligație ci ca un mare privilegiu. Altădată am rămas în moarte, dar acum pasiunea noastră este să rămânem în El!
Cuvântul “meno” este extrem de folosit în Biblie. În VT meno are 16 cuvinte care sunt traduse de meno! în NT cuvântul este folosit de 116-118 ori, Ioan folosindu-l de 40 de ori în Evanghelie și de 23-26 de ori în Epistole. Conceptul este de a rămânea stabil într-un loc, de a nu schimba locația și nici dispoziția! Dumnezeu este imutabil și acest lucru este exprimat tot de acest cuvânt, El rămâne același!
Unirea noastră cu Cristos este un concept major și greu de explicat, dar într-un sens general include întreaga mântuire. 2 Cor 5:17 spune că “cine este în Cristos este o creatură nouă.”
Sunt mulți care propun ideea unei uniri metafizice, mistice, psihologică, sau sacramentală. Toate aceste modele depășesc ideea unirii biblice.
Unirea noastră la fel ca justificarea, și înfierea, este juridică. Dumnezeu a decretat acest lucru, dar l-a și efectuat în spirit, 1 Cor 12:13, unirea devenind vitală, Ioan 15:4.
Rămânând în El vom avea o serie de beneficii:
1. Scutire de orice condamnare, Rom 8:1. El ne-a justificat și ne-a unit cu Cristos, nu mai are cine să ridice vreo acuzare împotriva noastră.
2. Rămânând în El nu vom continua vița de păcătuire, 1 Ioan 3:6.
Orice rămâne în El nu păcătuiește, nu rămâne în păcat. Analogia rămânerii este cheia înțelegerii acestui text.
Păcatul este străin naturii Lui Cristos și deci și naturii noastre. Păcatul te desparte de bucuria mântuirii, iar cel credincios nu vrea să fie fără bucuria Domnului în el. Păcatul va fi accidental, fără voie, nu o stare permanentă de păcătuire. Cine continuă să păcătuiască nu l-a cunoscut pe Dumnezeu.
3. Rămânând în El avem făgăduința puterii, Filip. 4:13.
Pavel spune că poate totul în Cristos care-l întărește, dar numai pe el? Nu pe toți cei care sunt în El? Despărțiți de El nu putem face nimic, poate un creștin să se numească creștin și să fie despărțit de Cristos? Dacă rămânem în El avem putere asupra ispitei, păcatului și a încercărilor ce vor veni asupra noastră.
3. Rămânând în El aducem multă roadă.
Cine nu este în El nu aduce roadă și după roadă se cunosc ucenicii Lui. Aducând în El dovedim că am rămas în El și că suntem ucenicii Lui.
4. Cine rămâne în El așteaptă cu încrederea venirii Lui, I Ioan 2:28.
Venirea Lui nu este o idee ce ne înspăimântă ci o bucurie gata să se reverse peste noi. Cei ce rămânem în El, în așteptarea Lui ne curățim după cum El însuși este curat , I Ioan 3:3.
Ucenicul Lui rămâne în El, cel ce nu-l cunoaște, cel ce doar a gustat pentru o vreme va fi inconfortabil să rămână în El și va căutat tot timpul plăceri străine de plăcerea de a rămâne în El!
