de Wayne Jackson
Christian Courier: Archives
Miercuri, 3 noiembrie, 1999
Unul dintre cele mai fascinante domenii ale Bibliei este cel al tipologiei – studiul „tipurilor” Scripturii.
Unul dintre cele mai fascinante domenii ale Bibliei este cel al tipologiei – studiul „tipurilor” Scripturii. Puţini creştin au făcut vreun fel de investigare în adâncime a tipurilor biblice. De fapt, acest domeniu de studiu a căzut într-o faimă proastă în anii recenţi şi acesta se poate datora la două motive:
Primul, speculaţiile extravagante ale tipologiştilor mai timpurii au lăsat un gust rău pentru studiu în minţile multora; ei cred că acesta a fost discreditat.
Al doilea, spiritul liberalismului religios a asaltat în tăcere gândirea unora. Astfel ei tind să se scape de elementele supranaturale ale Scripturilor, şi din moment ce tipologia se relatează faţă de profeţie, aceasta a fost în mod similar ignorată. Biblia în sine, totuşi, spune foarte clar că „tipurile” sunt un component vital al planului răscumpărător al lui Iehova.
Termenul definit
Ce este exact un tip? Din punct de vedere teologic, un tip poate fi definit ca „o figură sau pildă a ceva viitor şi ceva mai mult sau mai puţin profetic, numit ‚Anti-tip’” (E. W. Bullinger, Figures of Speech Used in the Bible, p. 768).
Muenscher spune că un tip este „relaţia reprezentativ prestabilită cu anumite persoane, evenimente şi instituţii ale Vechiului Testament aduc persoanelor corespondente, evenimente şi instituţii în Noul” (citat în M. S. Terry, Biblical Hermeneutics, p. 246).
Wick Broomall are o declaraţie concisă care este ajutătoare. „Un tip este o umbră pusă pe paginile istoriei Vechiului Testament de un adevăr a cărui întrupare deplină sau ante-tip este găsită în revelaţia Noului Testament” (Baker’s Dictionary of Theology, p. 533).
Noi am sugera, în sumar, următoarea definiţie pe care o parafrazăm de la Terry. Un tip este o întâmplare înălţătoare din istorie care a fost ordinată divin de Dumnezeul omniscient spre a fi o imagine profetică a lucrurilor bune pe care le-a propus El să le aducă la împlinire în Hristos Isus.
Termenii Noului Testament
Există câteva cuvinte în Noul Testament Grec pentru a denota ceea ce noi am definit deja ca un tip. Mai întâi este termenul tupos (cuvântul de bază din „tip”). Deşi acest cuvânt este utilizat în mod variat în Noul Testament., acesta este cu siguranţă folosit în sensul nostru prezent în Romani 5:14 unde Pavel declară că Adam este „o figură (tupos) a celui ce avea să vină”, adică Hristos.
Al doilea este cuvântul skia, căruia i se atribuie „umbră”. În Coloseni 2:17, despre anumite elemente ale sistemului Mozaic se spune că sunt „o umbră a lucrurilor ce o să vină” (cf. Evrei 8:5; 10:1).
Al treilea este termenul hupodeigma, tradus prin „copie”, şi folosit în conjuncţie cu „umbră” în Evrei 8:5 (cf. Evrei 9:23).
Al patrulea, cuvântul grecesc parabole care este găsit în Evrei 9:9, unde anumite elemente ale cortului sunt o figură pentru timpul prezent” (cf. Evrei 11:19).
În final, trebuie notat folosirea lui antitupon, căruia i se atribuie cuvântul „figură” (KJV) sau „model” (ASV) în Evrei 9:24, şi „figură asemenea” (KJV) sau „adevărată asemănare” (ASV) în 1 Petru 3:21. Acest cuvânt, aşa cum este folosit în Noul Testament, denotă „ceea ce corespunde” tipului; acesta este realitatea care împlineşte imaginea profetică.
Evitarea extremismului
Trebuie să fim foarte atenţi în studiul cu privire la tipurile Bibliei. Există anumite extreme periculoase care trebuiesc evitate. Pe de altă parte, aşa cum am indicat mai devreme, unii neagă folosirea tipurilor biblice în întregime. Evident, aceasta este o părere radicală contrară învăţăturii Bibliei.
Alţii, totuşi, simt că folosirea de tipuri în Scripturi este chiar limitată. Prin urmare, cineva poate să identifice doar un tip atunci când Noul Testament o face în mod specific. Aceasta este o poziţie extremă. Dacă cineva a urmat o linie similară de raţionalizare, el ar putea afirma că nu există profeţii în Vechiul Testament decât cele ce sunt citate în mod specific în Noul Testament.
O altă extremă este noţiunea că în fond fiecare mic detaliu al sistemului Vechiului Testament a fost tipic al unei circumstanţe din Noul Testament. Astfel, chiar şi corzile şi picioarele cortului au fost văzute de anumiţi comentatori că reprezintă un model semnificativ al adevărurilor Noului Testament. Adevărul trebuie găsit între aceste extreme.
Există câteva principii interpretative pe care ar trebui să le ţinem în minte în timp ce începem un studiu al acestui subiect.
- Trebuie recunoscut faptul că tipurile sunt bazate pe istoria reală; oamenii, locurile, evenimentele, etc. au fost alese în mod liber de Dumnezeu să pregătească pentru venirea sistemului creştin. Un vechi scriitor a descris aceasta în mod minunat: „Dumnezeu în tipurile ultimei dispensaţii îşi învăţa copii Săi literele lor. În această dispensaţie El îi învaţă să pună literele laolaltă, şi ei descoperă că literele, oricum le-ar aranja ei, sunt Hristos şi nimic altceva decât Hristos”.
- Trebuie să fie clar (pe baza evidenţei rezonabile) că tipul era desemnat de Dumnezeu pentru a prevedea împlinirea sa în Noul Testament.
- Există o trecere de la tip la ante-tip; de la mai mic la mai mare, de la material la spiritual, de la pământesc la ceresc.
- Cineva trebuie să distingă ceea ce este esenţial în tip şi ceea ce este doar incidental. A nu face aceasta poate duce la erori serioase. Broomall notează, de exemplu, că „Expulzarea lui Iona din marele peste exemplifică învierea lui Hristos (Matei 12:40); dar restaurarea lui Iona pe pământ nu tipizează în mod necesar restaurarea lui Israel în Palestina” (Baker’s Dictionary of Theology, 534).
Suntem acum gata să considerăm diferite categorii ale tipurilor Vechiului Testament.
Persoane tipice
Un număr de persoane din Vechiul Testament, datorită unui caracter sau al relaţiei pe care o susţin ei în legătură cu istoria de răscumpărare, slujesc drept tipuri.
- Adam este un tip al lui Hristos în faptul că aşa cum primul a introdus păcatul în lume, tot aşa, prin ultimul un sistem de neprihănire a fost făcut disponibil pentru omenire (Romani 5:19).
- Melhisedec, care era atât rege al Salemului şi un preot al lui Dumnezeu – în acelaşi timp (Geneza 14:18-20), era un tip al lui Hristos – care, la ascensiunea sa, a început să domnească pe tronul lui David şi în mod simultan să fie marele nostru preot (cf. Psalmul 110:4; Zaharia 6:12,13; Evrei. 5:5-10; 6:20; 7:1-17). Acest punct, în mod incidental, este dezastruos pentru milenialist. Dacă Hristos nu este încă rege (aşa cum afirmă premilenialismul), atunci el nu este nici preot şi noi suntem încă în păcatele noastre!
- Moise, în rolul său nobil de profet, lider şi mediator pentru poporul lui Iehova, era un tip al Domnului Isus care funcţionează într-o capacitate similară, deşi mult mai înălţată (cf. Deuteronom 18:15; Fapte 3:22; 1 Corinteni 10:2; Galateni 3:27; 3:19; 1 Timotei 2: 5).
Locuri tipice
Anumite locuri proeminente accentuate în Vechiul Testament apar a avea o semnificaţie tipică. Egiptul reprezintă o stare de robie ca cea care-l ţine pe păcătos înainte de convertirea sa (Galateni 4:2; Romani 6:17; 1 Corinteni 10:1 şu); Ierusalim sau Sionul tipizează biserica şi cerul în final (cf. Galateni 4:25, 26; Evrei 12:22; Apocalipsa 21:2); şi Babilonul, care a ţinut captiv pe poporul lui Dumnezeu în Vechiul Testament, descrie condiţia unei biserici apostate care s-a depărtat de la simplicitatea modelului Noului Testament (Apocalipsa 11:8; 14:8; 16:19; 17:5; 18:2 şu).
Lucruri tipice
Anumite obiecte ale Vechiului Testament sunt o prevedere a adevărurilor Noului Testament. De exemplu, scara lui Iacov, cu îngerii care coborau şi se urcau pe ea (Geneza 28:12), aparent îl descria pe Hristos (cf. Ioan 1:51), care oferă atât comunicarea de la Tatăl (Ioan 1:18; Evrei 1:1-2) şi acces la cer (Ioan 14:6).
Şarpele de aramă, ridicat în pustie, prin care poporul a găsit vindecarea fizică (Numeri 21:8) era un tip al Hristosului ridicat (Ioan 3:14; 12:32), prin care vine vindecarea spirituală (Isaia 53:5).
Aşa cum am indicat mai devreme, cortul şi multe din caracteristicile sale au fost tipice ale timpului prezent (cf. Evrei 9:8-9). Aşa cum a fost proiectat cortul a fi o „casă a lui Dumnezeu”, şi din moment ce El este „Domnul cerului şi al pământului” (Fapte 17:24), era potrivit ca acest cort să fie compus din două compartiment; unul reprezentând locaşul ceresc al lui Dumnezeu şi celălalt cel pământesc. Prin urmare, Locul Prea Sfânt al cortului reprezintă Cerul (Evrei 6:19, 20; 9:8, 24), în timp ce Locul Sfânt era un tip al bisericii (Fapte 15:16, 17; 1 Corinteni 3:16; 1 Timotei 3:15).
Evenimente tipice
Câteva evenimente din Vechiul Testament pare să reprezinte lucrurile viitoare. Crearea lumini în prima zi a istoriei Pământului (Geneza 1:3) sugerează venirea iluminării strălucite a evangheliei lui Hristos (cf. 2 Corinteni 4:6).
Potopul din ziua lui Noe (Geneza 6-8) tipizează distrugerea bruscă a lumii care va veni la sfârşit (Matei 24:37-39).
Apa miraculoasă din stanca din pustie (Exod 17:6) era o prevedere a apei susţinătoare de viaţă oferită de Domnul nostru (Ioan 4:14; 1 Corinteni 10:4).
Mâna din cer în pustie (Exod 16:14-16) era un tip al acelei Pâini spirituale care a venit din cer să hrănească umanitatea (Ioan 6:32).
Eliberarea familiei lui Noe din lumea coruptă, prin intermediul „apei”, a prefigurat salvarea noastră prin botez, din puterea întunericului în împărăţia lui Hristos (cf. 1 Petru 3:20-21; Coloseni 1:13).
Oficii tipice
Au existat trei oficii în Vechiul Testament caracterizate de o ungere. Profeţii (1 Împăraţi 19:16), preoţii (Exod 28:41) şi regii (1 Samuel 10:1) erau unşi în anticiparea venirii Unsului (cf. Daniel 9:25, 26) care este Profet (Fapte 3: 22), Preot (Evrei 3:1) şi Rege (Apocalipsa 17:14).
Şi noi, în calitate de creştini, avem o ungere de la Dumnezeu (2 Corinteni 1:21) şi noi funcţionăm ca profeţi (nu în mod miraculos, ci simplu ca „vorbitori înainte” ai Cuvântul lui Dumnezeu – 1 Corinteni 11:4, 5), preoţi şi regi (cf. 1 Petru 2:9; Apocalipsa 1:6). Ungerile Vechiului Testament astfel au prefigurat atât lucrarea lui Hristos cât şi serviciul nostru faţă de El.
Acţiuni tipice
Anumite acţiuni ceremoniale ale sistemului Vechiului Testament au tipizat lucrarea de ispăşire a lui Mesia. De exemplu, în ziua anuală de Ispăşire a evreilor, printre multe alte ritualuri, Marele Preot prezenta doi ţapi înaintea uşii cortului. După aruncarea sorţilor peste acestea animale, una era sacrificată ca o „jertă de păcat” şi alta era „eliberată înaintea lui Iehova” (Levitic 16:9, 10).
Sângele animalului înjunghiat era adus în Locul Preasfânt unde se stropea cu el Capacul Îndurării. Aceasta, de sigur, era un tip al morţii de sacrificiu a lui Hristos (Evrei 9:11, 12). Marele Preot lua apoi ţapul viu, îşi punea mâinile peste el şi mărturisea peste el toate nelegiuirile poporului. Ulterior, printr-un slujitor rânduit, animalul era dus în pustie (Levitic 16:21, 22).
Cei doi ţapi erau, ca să spunem aşa, două părţi ale aceleiaşi monede; ambele au constituit oferta singură a lui Hristos. Una semnifica moartea sa şi efectul ispăşitor al sângelui său; cealaltă învierea sa (cf. Romani 4:25) şi eliminarea completă a păcatelor noastre (cf. Isaia 53:4, 6; Ioan 1:29).
Notaţi de asemenea ceremonia similară în legătură cu curăţirea leprosului (Levitic 14:4-7). Două păsări erau selectate, una era ucisă, şi alta era înmuiată în sângele acesteia şi lăsată să trăiască.
Instituţii tipice
Multe instituţii ale erei Vechiului Testament erau umbre profetice ale lucrurilor bune ce aveau să vină. Paştele, de exemplu, cu mielul său fără de pată (Exod 12:5) care era înjunghiat „între cele două seri” (12:6), adică, între 3 şi 5 după amiaza, fără ca nici un os să nu fie rupt (12:46). Aceasta era un tip al morţii lui Isus (cf. 1 Corinteni 5:7), care era fără pată sau defect (1 Petru 1: 19), care a murit în jurul orei 3 la prânz (Matei 27:46), şi a cărui oase nu au fost deloc rupte (Ioan 19:33 şu).
Sărbătoarea primelor roade (Levitic 23:10), adică Cincizecimea, era o sărbătoare în care produsul iniţial al recoltei era oferit lui Dumnezeu ca un semn al recoltei depline ce avea să urmeze. Ritualul tipiza:
- influxul timpuriu al evreilor în biserica lui Hristos (Romani 11:16) şi,
- învierea Domnului Isus ca pledare a lui Dumnezeu a învierii generale care avea să vină în final (1 Corinteni 15:20, 23).
Sărbătoarea corturilor era instituită pentru a comemora sejurul lui Israel în pustie (Levitic 23:43). Dar acesta era desemnat să ne amintească că noi suntem doar călători pe acest pământ (1 Petru 2:11), şi că într-o zi vom lăsa deoparte acest cort pământesc (2 Corinteni 5:1; 2 Petru 1:13, 14) pentru un loc permanent mult mai trainic (cf. Evrei 11:9-13).
Există numeroase alte tipuri din Vechiul Testament care nu pot fi discutate în scopul acestui scurt studiu. Cu siguranţă, totuşi, cititorul poate vedea din această cercetare limitată cât de palpitant poate fi această investigare biblică. Da, trebuie abordat cu atenţie judicioasă, dar abuzurile nu ar trebui să împiedice pe studentul atent de la explorarea unui material aşa de bogat. Dumnezeu a intenţionat pentru noi să învăţăm lecţii valoroase din tipologia Bibliei.
Notaţi afirmaţia lui Pavel după discutarea experienţelor lui Israel în pustia Sinai. „Acum aceste lucruri au fost exemplele (tupoi) noastre, ca noi să nu mai poftim după lucrurile rele, aşa cum au poftit ei” (1 Corinteni 10:6; cf. 10:11).
Putem cu adevărat să încercăm să învăţăm lecţiile acelor imagini – acelor „ajutoare vizuale” – pe care Iehova le-a incorporat în textul volumului său divin.
