SOTERIOLOGIE – Doctrina despre mântuire
“O Comparaţie a sistemelor” – de A. A. Hodge (1823-1886). Din Schiţe de Teologie (Capitolul şase) Publicată original în 1860, Schiţe de Teologie este acum în domeniul public. De aceea, acest capitol poate fi copiat şi distribuit fără restricţie. (courtesy of The Highway Ministry at: www.the-highway.com)
ARMINIANISMUL: Idolul de aur al liberei voinţe – de Augustus Toplady (1740-1778) Este foarte diferită ideea care ne-o oferă Scriptura, despre binecuvântatul Dumnezeu, de cea a falşilor dumnezei la care se închinau păgânii şi de această reprezentare degradantă a adevăratului Dumnezeu, pe care Arminianismul le-ar înscrie asupra omenirii. „Dumnezeul nostru [spune acest Psalm în versetul 3] este în ceruri: El face tot ce îi este plăcut.” (courtesy of The Highway Ministry at: www.the-highway.com)
Mântuirea prin har – de Loraine Boettner. Biblia declară faptul că mântuirea oamenilor păcătoşi este o chestiune a harului. Din Efeseni 1:7-10 învăţăm că scopul primar al lui Dumnezeu în cadrul lucrării de răscumpărarea a fost acela de a arăta slava acestui atribut divin în aşa fel încât prin anii ce au urmat inteligentul univers să-l admire în timp ce acesta este făcut cunoscut prin dragostea Sa nemeritată şi bunătatea nemărginită faţă de creaturile vinovate, ticăloase şi neajutorate.
ERORI ARMINIENE – de Pastorul William MacLean, M.A. Dumnezeu putea să lase întreaga omenire să se distrugă în păcatul lor şi în mizerie, aşa cum El i-a lăsat pe îngerii care nu şi-au păstrat poziţia lor de la început, dar potrivit cu buna plăcere a voii Sale, El ne-a ales în Hristos, înainte de întemeierea lumii, pe toţi pe care El şi-a propus să îi mântuiască. „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,” (Efeseni 1:4, 5). (courtesy of The Highway Ministry at: www.the-highway.com)
MITUL LIBEREI VOINŢE – de Walter Chantry. MAJORITATEA OAMENILOR spun că cred în „liberul arbitru”. Ai vreo idee ce înseamnă aceasta? Cred că se poate găsi multă superstiţie pe acest subiect. Voinţa este salutată ca marea putere a sufletului uman care este în mod complet liberă de a ne direcţiona vieţile noastre. Însă din ce este ea liberă? Şi care este puterea ei?
CREDINŢA ŞI ASIGURAREA – de J. C. Ryle. O speranţă plină de încredere, aşa cum o exprimă Pavel în 2 Timotei 4:6-8, este biblică şi adevărată. Aş spune pe deplin şi foarte deschis că un creştin adevărat, un om transformat , poate ajunge la acel grad de credinţă în Hristos încât, în general se va simţi plin de încredere cu privire la iertarea şi siguranţa sufletului său, — rar va fi tulburat de îndoială — rar va fi abătut de ezitare — rar va fi abătut de întrebări neliniştitoare, — şi, pe scurt, deşi agitate de multe şi de conflictul interior cu păcatul, va privi întotdeauna spre moarte fără a tremura şi spre judecată fără spaimă.
EŞECUL RELIGIEI EMOŢIONALE – de Norman H. Street. Adevărata închinare trebuie să fie în primul rând a minții și nu a emoțiilor. „Domnului, Dumnezeului tău să te închini cu toată mintea ta.” Întreaga lucrare a harului începe aici. „Ați ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii pe care ați primit-o.” Un mesaj care solicită mai întâi mintea. Spunem noi că emoția nu are parte în adevărata experiență creștină? Nu, nu negăm latura emoțională. Într-adevăr, nu există nimic care să miște pe nimeni mai mult, pe tărâmul emoțiilor lor, decât adevărul, atunci când este perceput și înțeles pentru prima dată și gloria acestuia este simțită. Și cu siguranță, nu poate exista nimic mai oribil decât predicarea sau cântatul sau rugăciunea fără nici un sentiment sau emoție. (courtesy of www.the-highway.com)
HARUL IREZISTIBIL – de John Murray. Referitor la toate aspectele sub care harul salvator al lui Dumnezeu poate fi privit, trebuie să luăm în considerare realitatea şi gravitatea păcatului. Salvarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu este mai mult decât salvare de păcat şi de consecinţele lui. Planul acesta conţine mai mult decât bogăţiile harului lui Dumnezeu şi ia în considerare cel mai înalt destin posibil ce ar putea fi dat creaţiei în conformitate cu chipul Fiului lui Dumnezeu, ca El să fie primul născut dintre mai mulţi fraţi. (cf. Rom. 8:29).
MÂNTUIREA EXPERIMENTALĂ – de Arthur W. Pink. MÂNTUIREA poate fi privită din diferite unghiuri şi contemplată sub diferite aspecte, însă din oricare parte am privi-o trebuie să ne amintim întotdeauna că „Mântuirea este a Domnului”. Mântuirea a fost planificată de Tatăl pentru aleşii Săi înainte de întemeierea lumii. Aceasta a fost cumpărată pentru ei prin viaţa sfântă şi moartea mandatară a Fiului Său întrupat. Aceasta este aplicată şi lucrată în ei de către Duhul Său cel Sfânt. Ea este cunoscută şi savurată prin studiul Scripturilor, prin exercitarea credinţei şi prin comuniunea cu Dumnezeul triunic.
LEGĂMÂNTUL HARULUI – Planul salvării – de Charles Hodge. Planul mântuirii este prezentat sub forma unui legământ.
PLANUL MÂNTUIRII – de Benjamin B. Warfield.
* Partea I (Concepţii diferite) – Denumirea sa mai tehnică este „Ordinea de decrete”, iar această denumire are avantajul faţă de cel popular, de definire mai clară a scopului materiei de subiect. Acesta nu este de obicei limitat de procesul mântuirii în sine, însă este făcut în mod general pentru a include întregul curs de tratare divină a omului care se încheie la mântuirea sa.
** Partea II (Auto-soterismul) – Din punct de vedere fundamental există doar două doctrine despre mântuire: că ea este de la Dumnezeu, şi că ea este de la noi. Prima este doctrina Creştinismului comun, ultima este doctrina păgânismului universal.
*** Partea III (Sacerdotalismul) – Este mărturia consistentă a Bisericii universale faptul că mântuirea este de la Dumnezeu şi numai de la Dumnezeu. Tendinţa care se prezintă în mod constant în toate ramurile Bisericii asemănătoare este aceea de a concepe mântuirea ca, într-un fel sau altul, la un grad mai mare sau mai mic, faţă de om, fiind întipărită de întreaga Biserică în cadrul mărturiei sale oficiale ca o amintire pentru păgâni care nu a fost încă eliminată pe deplin din gândirea şi simţirea acelora care profesează şi se numesc creştini.
**** Partea IV (Universalismul) – Nota evanghelică este în mod formal alcătuită din totalitatea Protestantismului organizat. Adică, toate marile grupări protestante, în confesiunile lor oficiale, sunt de acord în a mărturisi totala dependenţă a omului păcătos doar de harul lui Dumnezeu pentru mântuire, şi în exprimarea că această dependenţă pe cât este de imediată atât este şi de directă de la Duhul Sfânt, care acţionează ca o persoană şi operează direct pe inima păcătosului.
***** Partea V (Calvinismul) – În contrast cu toate încercările de a exprima operaţiile lui Dumnezeu referitoare la mântuire din punct de vedere universalist, care este direcţionată faţă de omenire în masă, Calvinismul insistă asupra faptului că operaţiile de mântuirea ale lui Dumnezeu sunt direcţionate în fiecare caz imediat indivizilor care sunt mântuiţi.
NATURA ŞI NECESITATEA MĂRTURISIRII PUBLICE A RELIGIEI – de Charles Hodge. Religia constă într-o mare măsură în legătura secretă a sufletului cu Dumnezeu; în acele acte de adorare, recunoştinţă, încredere şi supunere pe care ochiul omului nu le poate vedea şi cu care străinul nu poate amesteca. Aceste practici secrete, prin controlarea comportamentului exterior şi prin procurarea motivelor pentru comportarea umilă şi acţiunilor benevole ale creştinului nu pot într-adevăr eşua în a-şi manifesta existenţa; dar expunerea lor numai pentru ca alţii să observe, este la limita încălcării pe care Salvatorul nostru o condamna la Fariseii de demult.
EŞTI NĂSCUT DIN NOU? – de J. C. Ryle. Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări. Isus a spus, „Dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3).
MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ARMINIANĂ – Vă oferim prima ediţie a primei Mărturisirea (arminiene) de credinţă. Cea de-a doua versiune (mult mai scurtă) a fost publicată în 1940! Este un fapt rar. Mărturisirea a fost scrisă în latină de Simon Episcopius. Faimosul lider manifestant Johan Uyttenbogaert a tradus textul în unsprezece zile şi a fost publicată în secret în decembrie 1621. Prima ediţie latină a fost publicată în anul următor, în 1622. (courtesy of www.generalbaptist.net)
Planul Sistemului – de Loraine Boettner. “Există doar trei sisteme care pretind că arată calea mântuirii prin Hristos. Ele sunt:Universalismul, Arminianismul şi Calvinismul.”
O APĂRARE A CALVINISMULUI – de C. H. Spurgeon. „Adevărul vechi predicat de Calvin, care l-a predicat Augustin, care l-a predicat Pavel, este adevărul că eu trebuie să predic azi, sau altfel să fiu fals faţă de conştiinţa mea şi faţă de Dumnezeul meu. Eu nu pot modela adevărul; nu ştiu nici un astfel de lucru care să aibă aceeaşi paritate cu marginile dure ale unei doctrine. Evanghelia lui John Knox este evanghelia mea. Cea care a tunat prin Scoţia trebuie să tune şi prin Anglia din nou.” (courtesy of www.spurgeon.org)
Ce ar trebui să gândim despre Evanghelizare şi Calvinism? – de Ernest Reisinger. “Vă ofer mântuirea în această zi; uşa milei nu este încă închisă, totuşi rămâne o jertfă pentru păcat, pentru toţi cei care îl vor accepta pe Domnul Isus Hristos. El te va îmbrăţişa în braţele dragostei sale. O întoarce-te la el, întoarce-te simţind nevrednicia ta; spune-o cât de murdărit eşti, cât de ticălos şi nu fi necredincios, ci crede.” (courtesy of www.founders.org)
Calvinismul şi baptiştii – de Dr. Laurence M. Vance. “Controversa asupra Calvinismului între baptişti cere o atenţie specială. Nu numai că această dezbatere a fost furioasă printre baptişti timp de sute de ani, cei mai mari exponenţi ai Calvinismului de azi nu sunt Presbiterienii sau Reformaţii ci Baptiştii.” (courtesy of www.biblebelievers.com)
Va ucide Calvinismul evanghelizarea? – de Ernest C. Reisinger. “Răspunsul la întrebare este da şi nu. Da, acesta va ucide evanghelizarea nebiblică centrată pe om şi unele metode carnale nebiblice folosite în evanghelizarea centrată pe om.” (courtesy of www.founders.org)
Augustin şi Pelagius – de R. C. Sproul. „Augustin este cel care ne-a dat Reforma.” Aşa a scris B. B. Warfield în evaluarea sa a influenţei lui Augustin asupra istoriei bisericii. Nu numai faptul că Luther a fost un călugăr Augustinian, sau faptul că Calvin l-a citat pe Augustin mai mult decât orice alt teolog, este ceea ce a provocat remarca lui Warfield. Mai degrabă, faptul că Reforma a fost martorul triumfului final al doctrinei lui Augustin despre har asupra moştenirii viziunii Pelagiane despre om. (courtesy of www.monergism.com)
AUGUSTIN & CONTROVERSA PELAGIANĂ – de Benjamin B. Warfield (1851-1921) Era inevitabil ca energia Bisericii în realizarea intelectuală şi definirea doctrinelor sale în relaţiile dintre ele, să fie îndreptată spre partea obiectivă a adevărului creştin. Controversele principale din primele patru secole şi definiţiile doctrinelor care au rezultat, cu privire la natura lui Dumnezeu şi persoana lui Hristos; şi până ca aceste întrebări teologice şi Hristologice să fie stabilite definitiv, Biserica putea să îşi întoarcă atenţia spre partea mai subiectivă a adevărului. (courtesy of whitefield.freeservers.com)
Captivitatea Pelagiană a Bisericii – de R. C. Sproul. La scurt timp după ce Reforma a început, în primii câţiva ani după ce Martin Luther a pus cele Nouăzeci şi Cinci de Teze pe uşa bisericii la Wittenburg, el a tipărit câteva broşuri scurte având o diversitate de subiecte. Una dintre cele mai provocatoare a fost intitulată The Babylonian Captivity of the Church (Robia Babiloniană a Bisericii). În această carte, Luther privea înapoi la acea perioadă a istoriei Vechiului Testament când Ierusalimul a fost distrus de armatele invadatoare ale Babilonului şi elita poporului a fost dusă în captivitate.
Augustin – UN TRATAT DESPRE NATURĂ ŞI HAR, ÎMPOTRIVA LUI PELAGIUS, 415 d. Hr. El începe cu o afirmaţie despre ceea ce trebuie cercetat referitor la natură şi har; el arată că natura, ca fiind propagată din firea lui Adam cel păcătos, ne mai fiind ceea ce l-a făcut la început Dumnezeu să fie – credincioasă şi sănătoasă – necesită ajutorul harului pentru ca aceasta să fie răscumpărată de la mânia lui Dumnezeu şi să fie regulată pentru perfecţionarea neprihănirii: că greşeala penală a naturii duce la cea mai dreaptă retribuţie: în timp ce harul nu este remis la nici o deşertăciune a noastră, ci este oferit în mod graţios; şi cei care nu sunt eliberaţi de el sunt condamnaţi de-a dreptul. (courtesy of www.la.utexas.edu)
ISTORIA OFERTEI GRATUITE – Controversa semi-pelagiană. Ne îndreptăm mai întâi de toate atenţia noastră la controversa semi-pelagiană care a ocupat aşa mult din atenţia marelui părinte bisericesc, Augustin. Un studiu al acestei controverse va arăta curând că, în timp ce subiectul ofertei gratuite a harului nu a fost în sine un punct explicit de controversă, cu toate acestea multe din implicaţiile doctrinare ale acestei idei a ofertei gratuite existau. (courtesy of www.prca.org)
ISTORIA BISERICII – Augustin şi controversa pelagiană. Studiul lui Augustin, care a avut de-a face atât cu pelagianiţii, cât şi cu semi-pelagianiţii, ne va ajuta să înţelegem aceste chestiuni. Faptul că au fost discutate acum aproape 1500 de ani şi încă mai constituie motiv de controversă, dovedeşte că nu vor fi rezolvate curând. Cu toate acesta, consider că argumentele de bază ale lui Augustin încă stau în picioare şi nu pot fi contrazise. Augustinienii (calviniştii) au fost totdeauna acuzaţi că îndrăznesc să-L definească pe Dumnezeu şi că încearcă să pătrundă în domenii prea profunde pentru om, dar eu cred că adevărul este exact contrariul. (courtesy of www.ritchies.net)
