Marturisirea din Philadelphia, 1742

Mărturisirile Baptiştilor Americani

Mărturisirea din Philadelphia, 1742

 

Capitolul 1

Despre Sfintele Scripturi

Sfânta Scriptură este singura regulă suficientă, sigură, şi infailibilă de cunoştinţă mântuitoare, credinţă şi ascultare;1 deşi lumina naturii, şi lucrările creaţiei şi providenţei arată bunătatea, înţelepciunea, şi puterea lui Dumnezeu, pentru a-i lăsa pe oameni fără scuze; totuşi ele nu sunt suficiente pentru a da acea cunoştinţă despre Dumnezeu şi voia Lui, care este necesară pentru mântuire.2 De aceea a plăcut Domnului în felurite vremuri, şi în diferite feluri să se descopere pe Sine, şi să declare voia Lui către biserica Lui;3 şi după aceea pentru o mai bună păstrare şi propagare a adevărului, şi pentru o mai sigură întemeiere, şi mângâiere a bisericii împotriva corupţiei cărnii, şi a răutăţii lui Satan, şi a lumii, să încredinţeze aceleaşi lucruri în întregime în scris; ceea ce face Sfintele Scripturi să fie cele mai necesare, acele modalităţi ale descoperirii de către Dumnezeu a voii Lui către poporul Lui acum fiind încetate.4

Sub numele de Sfânta Scriptură, sau Cuvântul scris al lui Dumnezeu, sunt conţinute acum toate cărţile din Vechiul şi Noul Testament, care sunt acestea:

Din Vechiul Testament:

Geneza

Exod

Levitic

Numeri

Deuteronom

Iosua

Iudacători

Rut

1 Samuel

2 Samuel

1 Împăraţi

2 Împăraţi

1 Cronici

2 Cronici

Ezra

Neemia

Estera

Iov

Psalmi

Proverbe

Eclesiastul

Cântarea Cântărilor

Isaia

Ieremia

Plângerile lui Ieremia

Ezechiel

Daniel

Osea

Ioel

Amos

Obadia

Iona

Mica

Naum

Habacuc

Hagai

Zaharia

Maleahi

Din Noul Testament:

Matei

Marcu

Luca

Ioan

Faptele Apostolilor

Romani

1 Corinteni

2 Corinteni

Galateni

Efeseni

Filipeni

Coloseni

1 Tesaloniceni

2 Tesaloniceni

1 Timotei

2 Timotei

Tit

Filimon

Evrei

Iacov

1 Petru

2 Petru

1 Ioan

2 Ioan

3 Ioan

Iuda

Apocalipsa

Cărţile în mod obişnuit numite Apocrife, nu aparţin inspiraţiei divine, nu sunt parte din canon (sau regula) Scripturii, şi de aceeea nu au nici o autoritate faţă de biserica lui Dumnezeu, nici nu pot fi altfel aprobate, sau folosite decât în alte scrieri ale oamenilor.5

Autoritatea Sfintei Scripturi, care trebuie să fie crezută, să depindem de ea, nu pe mărturia unui alt om, sau biserică, ci în întregipe de Dumnezeu, (care este adevărul în sine) autorul acesteia; de aceea aceasta trebuie primită, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu.6

Putem fi mişcaţi şi influenţaţi de mărturia bisericii lui Dumnezeu, la o înaltă şi reverenţioasă stimă faţă de Sfintele Scripturi; şi de caracterul ceresc al chestiunii, eficienţa doctrinei, şi maiestatea stilului, acordul dintre toate părţile, scopul întregului, (care este să dea toată slava lui Dumnezeu) deplina descoperire pe care aceasta o face despre singura cale de mântuire a omului, şi multe alte excelenţe incomparabile, şi perfecţiunile întregi din aceasta, sunt argumente prin care aceasta oferă dovezi din abundenţă despre sine ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu; totuşi, fără a ţine seama de puterea noastră deplină de convingere, şi asigurarea adevărului infailibil, şi autoritatea divină din aceasta, este din lucrarea interioară a Duhului Sfânt, purtând mărturie prin şi cu Cuvântul în inimile noastre.7

Întregul sfat al lui Dumnezeu referitor la toate lucrurile necesare pentru slava Lui proprie, mântuirea omului, credinţa şi viaţa, este fie aşezat în mod expres, fie în mod necesar conţinut în Sfânta Scriptură; la care nu este nimic la orice vreme de adăugat, fie printr-o nouă revelaţie a Duhului, sau tradiţii ale oamenilor.8 Cu toate acestea noi recunoaştem iluminarea interioară a Duhului lui Dumnezeu ca fiind necesară pentru înţelegerea mântuitoare a unor astfel de lucruri după cum sunt revelate în Cuvânt,9 şi că există unele circumstanţe referitoare la închinarea înaintea lui Dumnezeu, şi conducerea bisericii, comună acţiunilor şi societăţilor umane; care trebuie să fie ordonate prin lumina naturii, şi prudenţa creştină, potrivit regulilor generale ale Cuvântului, care trebuie mereu păzite.10

Nu toate lucrurile din Scriptură sunt la fel de clare în ele însele, nici la fel de clare pentru toţi;11 totuşi acele lucruri care sunt necesare pentru a fi cunoscute, crezute, şi păzite pentru mântuire, sunt atât de clar expuse, şi deschise într-un loc sau altul din Scriptură, pe care nu doar cei învăţaţi, ci cei neînvăţaţi, într-o folosire cuvenită a mijloacelor obişnuite, pot ajunge la o înţelegere suficientă a lor.12

Vechiul Testament în ebraică, (care este limba nativă a oamenilor lui Dumnezeu din vechime),13 şi Noul Testament în greacă, (care la vremea scrierii ei) era în general cea mai cunoscută pentru naţiuni, fiind imediat inspirate de Dumnezeu, şi prin grija Lui singură şi providenţa Lui s-au păstrat curate în toate veacurile, şi de aceea autentice; astfel că în toate controversele religiei, biserica trebuie în final să apeleze la ele.14 Dar pentru că aceste limbi originale nu sunt cunoscute tuturor oamenilor lui Dumnezeu, care au un drept la ele; şi sunt interesaţi de Scripturi, şi li se porunceşte în frica de Dumnezeu să le citească15 şi să le cerceteze,16 de aceea ele trebuie traduse în limba obişnuită a fiecărei naţiuni, la care acestea ajung,17 pentru ca, Cuvântul lui Dumnezeu locuind din belşug în toţi, ei să poată să se închine Lui într-un mod acceptabil de El, şi prin răbdarea şi mângâierea Scripturilor ei să poată spera.18

Regula infailibilă de interpretare a Scripturii este Scriptura în sine: şi de aceea când există o întrebare referitoare la adevăr şi la sensul deplin al oricărei Scripturi, (care nu este multiplu ci este unic) acesta trebuie să fie cercetat prin alte locuri, care vorbesc mai clar.19

Iudacătorul suprem prin care toate controversele religiei trebuie să fie hotărâte, şi toate decretele consiliilor, opiniile scriitorilor antici, doctrinele oamenilor, şi duhurile personale, trebuie să fie examinate, şi în a cărei sentinţă să rămânem, nu poate fi alta decât cea a Sfintei Scripturi predată prin Duhul, în care Scriptura astfel predată, credinţa noastră este în final neclintită.

Note de subsol:

1. 2 Timotei 3:15-17; Isaia 8:20; Luca 16:29,31; Efeseni 2:20.

2. Romani 1:19-21; 2:14-15; Psalmul 19:1-3.

3. Evrei 1:1.

4. Proverbe 22:19-21; Romani 15:4; 2 Petru 1:19-20.

5. Luca 24:27,44; Romani 3:2.

6. 2 Petru 1:19-21; 2 Timotei 3:16; 2 Tesaloniceni 2:13; 1 Ioan 5:9.

7. Ioan 16:13-14; 1 Corinteni 2:10-12, 1 Ioan 2:20,27.

8. 2 Timotei 3:15-17; Galateni 1:8-9.

9. Ioan 6:45; 1 Corinteni 2:9-12.

10. 1 Corinteni 11:13-14; 14:26,40.

11. 2 Petru 3:16.

12. Psalmul 19:7; 119:130.

13. Romani 3:2.

14. Isaia 8:20.

15. Faptele Apostolilor 15:15.

16. Ioan 5:39.

17. 1 Corinteni 14:6,9,11-12,24,28.

18. Coloseni 3:16.

19. 2 Petru 1:20-21; Faptele Apostolilor 15:15-16.

20. Matei 22:29,31-32; Efeseni 2:20; Faptele Apostolilor 28:23.

 

Capitolul 2

Despre Dumnezeu şi Sfânta Trinitate

DOMNUL DUMNEZEUL NOSTRU este doar unul viu şi adevărat Dumnezeu;1 a cărui existenţă este în şi din Sine,2 infinit în fiinţă şi perfecţiuni, a cărui esenţă nu poate fi înţeleasă decât prin Sine;3 cel mai pur spirit,4 invizibil, fără trup, părţi sau pasiuni, care are doar nemurire, locuind în lumina de care nici un om nu se poate apropia,5 care este neschimbător, imens,7 veşnic,8 de neînţeles, Atotputernic,9 în fiecare fel infinit, cel mai sfânt,10 cel mai înţelept, cel mai liber, cel mai absolut, lucrând toate lucrurile potrivit cu sfatul voii Lui proprii neschimbabile şi cea mai dreaptă,11 pentru slava Lui,12 cel mai iubitor, milostiv, îndurător, îndelung răbdător, abundent în bunătate şi adevăr, iertând nelegiuirea, fărădelegea şi păcatul, răsplătind pe cei care Îl caută cu sârguinţă,13 şi în plus cel mai drept, şi grozav în judecăţile Lui,14 urând tot păcatul,15 şi prin nici un fel curăţind pe cel vinovat.16

Dumnezeu, având toată viaţa,17 gloria,18 bunătatea,19 binecuvântarea, în şi de la Sine, este numai în El, şi faţă de Sine atot-suficient, nestând în nevoie faţă de nici o creatură pe care El a făcut-o, nici obţinându-şi vre-o slavă de la ele,20 ci doar manifestându-şi gloria Lui proprie în, prin, spre, şi peste ele, El este singura fântână a tuturor fiinţelor pe care, prin care, şi căruia sunt toate lucrurile,21 şi El are cea mai suverană stăpânire peste toate creaturile, să facă prin ele, pentru ele, sau peste ele, orice Îi place Lui;22 în privirea Lui toate lucrurile sunt deschise şi clare,23 cunoştinţa Lui este infinită, infailibilă, şi independentă de creatură, astfel că nimic nu este pentru El neprevăzut sau nesigur,24 El este cel mai sfânt în toate sfaturile Lui, în toate lucrările Lui,25 şi în toate poruncile Lui; Lui i se datorează de la îngeri şi oameni, orice închinare,26 slujire, sau ascultare, ca şi creaturi ele datorează închinarea faţă de Creator, şi orice El este mulţumit mai departe să ceară de la ele.

În Fiinţa Lui divină şi infinită există trei subzistenţe, Tatăl, Cuvântul (sau Fiul), şi Duhul Sfânt,27 de o substanţă, putere şi veşnicie, fiecare având întreaga esenţă divină, totuşi esenţa este neîmpărţită;28 Tatăl este de la nimeni nici născut nici purces, Fiul este veşnic născut din Tatăl,29 Duhul Sfânt fiind purces de la Tatăl şi Fiul,30 atot infinit, fără început, de aceea doar un Dumnezeu, care nu este de divizat în natură şi fiinţă, dar distins prin proprietăţi felurite şi interdependente, şi relaţii personale, această doctrină a Trinităţii este temelia întregii noastre comuniuni cu Dumnezeu, şi dependenţă liniştitoare dependenţă de El.

Note de subsol:

1. 1 Corinteni 8:4,6; Deuteronom 6:4.

2. Ieremia 10:10; Isaia 48:12.

3. Exod 3:14.

4. Ioan 4:24.

5. 1 Timotei 1:17; Deuteronom 4:15-16.

6. Maleahi 3:6.

7. 1 Împăraţi 8:27; Ieremia 23:23.

8. Psalmul 90:2.

9. Geneza 17:1.

10. Isaia 6:3.

11. Psalmul 115:3; Isaia 46:10.

12. Proverbe 16:4; Romani 11:36.

13. Exod 34:6-7; Evrei 11:6.

14. Neemia 9:32-33.

15. Psalmul 5:5-6.

16. Exod 34:7; Naum 1:2-3.

17. Ioan 5:26.

18. Psalmul 148:13.

19. Psalmul 119:68.

20. Iov 22:2-3.

21. Romani 11:34-36.

22. Daniel 4:25,34-35.

23. Evrei 4:13.

24. Ezechiel 11:5; Faptele Apostolilor 15:18.

25. Psalmul 145:17.

26. Apocalipsa 5:12-14.

27. 1 Ioan 5:7; Matei 28:19; 2 Corinteni 13:14.

28. Exod 3:14; Ioan 14:11; 1 Corinteni 8:6.

29. Ioan 1:14,18. 30. Ioan 15:26; Galateni 4:6.

 

Capitolul 3

Despre Porunca lui Dumnezeu

Dumnezeu a decretat în Sine, din toată veşnicia, prin cel mai înţelept şi mai sfânt sfat al voii Sale proprii, liberă şi neschimbată, toate lucrurile ce se vor întâmpla;1 totuşi astfel încât prin aceasta Dumnezeu nu este nici autorul păcatului, nici nu are vre-o părtăşie cu oricine trăieşte în păcat,2 nici nu oferă violenţă la voia creaturii, nici libertatea sau eventualitatea unei cauze secundare nu este luată, ci mai degrabă întemeiată,3 în care aşare înţelepciunea Lui în care dispune toate lucrurile, şi puterea şi credincioşia în realizarea poruncii Lui.4

Deşi Dumnezeu cunoaşte orice s-ar putea întâmpla sau se poate întâmpla, peste toate condiţiile presupuse;5 totuşi nu a poruncit ceva, pentru că l-a prevăzut în viitor, sau ca un lucru care s-ar întâmpla în astfel de condiţii.6

Prin porunca lui Dumnezeu, pentru manifestarea slavei Lui, unii oameni şi îngeri sunt predestinaţi, sau mai dinainte rânduiţi către viaţa veşnică, prin Isus Cristos,7 spre lauda harului Său glorios;8 alţii fiind justificaţi să acţioneze în păcatul lor spre dreapta lor condamnare, spre lauda dreptăţii Lui glorioase.9

Aceşti îngeri şi oameni astfel predestinaţi şi mai dinainte rânduiţi, sunt în particular şi de neschimbat plănuiţi; şi numărul lor atât de sigur, şi definit, că acesta nu poate fi nici mărit nici micşorat.10

Pe oamenii care sunt predestinaţi către viaţă, Dumnezeu, înainte de întemeierea lumii, potrivit cu scopul Său veşnic şi neschimbat, şi sfatul secret şi buna plăcere a voii Lui i-a ales în Cristos spre slava veşnică, doar din harul şi iubirea Lui liberă;11 fără orice alt lucru în creatură ca o condiţie sau cauză de a-L determina spre aceasta.12

După cum Dumnezeu a rânduit pe cei aleşi spre slavă, tot astfel El prin scopul său veşnic şi cel mai liber al voinţei Lui, a predestinat toate mijloacele spre aceasta,13 astfel că aceia care sunt aleşi, fiind căzuţi în Adam, sunt răscumpăraţi de Cristos,14 sunt eficient chemaţi la credinţă în Cristos, prin Duhul Său lucrând la momentul potrivit, sunt justificaţi, adoptaţi, sfinţiţi,15 şi păstraţi prin puterea Lui prin credinţă pentru mântuire;16 nici nu sunt alţii răscumpăraţi de Cristos, sau eficient chemaţi, îndreptăţiţi, adoptaţi, sfinţiţi, şi mântuiţi, decât numai cei aleşi.17

Doctrina acestei înalte taine a predestinării, trebuie să fie mânuită cu o prudenţăsi grijă specială; pentru ca oamenii care se îngrijesc de voia lui Dumnezeu descoperită în Cuvântul Său, şi tânjind să asculte de aceasta, să poată, din siguranţa vocaţiei lor eficiente, să fie asiguraţi de alegerea lor veşnică;18 astfel că această doctrină oferă o pricină de laudă,19 reverenţă, şi admiraţie a lui Dumnezeu, şi de umilinţă,20 atenţie, şi mângâiere abundentă pentru toţi cei care ascultă sincer de evanghelie.21

Note de subsol:

1. Isaia 46:10; Efeseni 1:11; Evrei 6:17; Romani 9:15,18.

2. Iacov 1:13; 1 Ioan 1:5.

3. Faptele Apostolilor 4:27-28; Ioan 19:11.

4. Numeri 23:19; Efeseni. 1:3-5.

5. Faptele Apostolilor 15:18.

6. Romani 9:11, 13, 16, 18.

7. 1 Timotei 5:21; Matei 25:34.

8. Efeseni 1:5-6.

9. Romani 9:22-23; Iuda 4.

10. 2 Timotei 2:19; Ioan 13:18.

11. Efeseni 1:4, 9, 11; Romani 8:30; 2 Timotei 1:9; 1 Tesaloniceni 5:9.

12. Romani 9:13, 16; Efeseni 2:5,12.

13. 1 Petru 1:2; 2 Tesaloniceni 2:13.

14. 1 Tesaloniceni 5:9-10.

15. Romani 8:30; 2 Tesaloniceni 2:13.

16. 1 Petru 1:5.

17. Ioan 10:26; 17:9; 6:64.

18. 1 Tesaloniceni 1:4-5; 2 Petru 1:10.

19. Efeseni 1:6; Romani 11:33.

20. Romani 11:5-6, 20.

21. Luca 10:20.

 

Capitolul 4

Despre Creaţie

La început a plăcut lui Dumnezeu Tatăl, Fiul, şi Duhul Sfânt,1 pentru manifestarea slavei puterii,2 înţelepciunii şi bunătăţii Lui veşnice, pentru a crea sau a face lumea, şi toate lucrurile din aceasta, fie văzute, fie nevăzute, în perioada de şase zile, şi toate foarte bune.3

După ce Dumnezeu a făcut toate creaturile, El l-a creat pe om, bărbat şi femeie,4 cu suflete raţionale şi nemuritoare,5 transformându-i potrivit cu acea viaţă faţă de Dumnezeu, pentru care ei au fost creaţi; fiind făcuţi după chipul lui Dumnezeu, în cunoştinţă, dreptate, şi sfinţenie adevărată;6 având legea lui Dumnezeu scrisă în inimile lor,7 şi puterea de a o împlini; şi totuşi sub o posibilitate de a păcătui, fiind scuzaţi de libertatea voinţei lor, care a fost supusă schimbării.8

În afară de legea scrisă în inimile lor, ei au primit o poruncă să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului;9 pe care în timpul în care au păzit-o, au fost fericiţi în comuniunea lor cu Dumnezeu, şi au avut stăpânire asupra creaturilor.10

Note de subsol:

1. Ioan 1:2-3; Evrei 1:2; Iov 26:13.

2. Romani 1:20. 3. Coloseni 1:16; Geneza 1:31.

3. Coloseni 1:16; Geneza 1:31.

4. Geneza 1:27.

5. Geneza 2:7.

6. Eclesiastul 7:29; Geneza 1:26.

7. Romani 2:14-15.

8. Geneza 3:6.

9. Geneza 2:17.

10. Geneza 1:26, 28.

 

Capitolul 5

Despre Providenţa Divină

Dumnezeu, bunul Creator a tuturor lucrurilor, în infinita Lui putere şi înţelepciune, susţine, conduce, dispune, şi guvernează toate creaturile şi lucrurile,1 de la cea mai mare la cea mai mică,2 prin Providenţa Lui cea mai înţeleaptă şi sfântă, spre scopul pentru care au fost create, potrivit cu preştiinţa Lui infailibilă, şi liberul şi neschimbatul său sfat al voii Lui proprii; spre lauda şi slava înţelepciunii, puterii, dreptăţii, bunătăţii infinite şi a milei Sale.3

Deşi în relaţie cu preştiinţa şi decretul lui Dumnezeu, prima cauză, toate lucrurile se întâmplă neschimbător şi infailibil;4 astfel că nu există nimic care are loc din întâmplare, sau fără Providenţa Lui;5 totuşi prin aceeaşi Providenţă El a poruncit ca acestea să aibă loc potrivit cu natura cauzelor secundare, fie necesar, fie liber, fie contingent.6

Dumnezeu, în Providenţa Lui obişnuită se foloseşte de mijloace;7 totuşi este liber să lucreze fără acestea,8 mai presus,9 şi împotriva lor 10 după plăcerea Lui.

Atotputernicca putere, înţelepciunea de nepătruns, şi bunătatea infinită a lui Dumnezeu, se manifestă în Providenţa Lui, ca sfatul Lui precis să se extindă chiar asupra primei căderi, şi a tuturor altor acţiuni păcătoase deopotrivă a îngerilor şi a oamenilor;11 (şi aceasta nu doar printr-o simplă permisiune) care de asemenea în cel mai înţelept şi mai puternic mod El le-a limitat, şi altfel le-a ordonat, şi guvernat,12 într-o variată împărţire pentru scopurile Lui prea sfinte;13 totuşi astfel, încât păcătoşenia actelor lor să purceadă doar de la creaturi, şi nu de la Dumnezeu, care, fiind prea sfânt şi drept, nici nu este nici nu poate fi autorul sau aprobatorul păcatului.14

Dumnezeul prea înţelept, drept şi milostiv, adeseori lasă pentru un timp pe proprii Lui copii în felurite ispite şi corupţii ale inimilor lor, pentru a-i pedepsi pentru fostele lor păcate, sau pentru a descoperi puterea ascunsă a corupţiei, şi înşelăciunea inimilor lor pentru ca ei să fie umiliţi; şi pentru a-i creşte spre o mai strânsă şi mai constantă dependenţă faţă de sprijinul lor care vine de la El Însuşi, şi pentru a-i face mai veghetori împotriva tuturor viitoarelor ocazii de a păcătui, şi pentru alte scopuri drepte şi sfinte,15 astfel că orice se întâmplă aleşilor Lui este prin hotărârea Lui, pentru slava Lui şi pentru binele lor.16

Cât despre oamenii răi şi ne-evlavioşi, pe care Dumnezeu, ca drept judecător, pentru fostul lor păcat îi orbeşte şi îi împietreşte;17 de la ei El nu doar a reţinut harul Său, prin care ei ar putea fi iluminaţi în înţelegerea lor, şi prelucraţi în inimile lor;18 ci uneori de asemenea a reţinut darurile pe care ei le-au avut,19 şi i-a expus la astfel de obiecte deoarece corupţia lor face ocazii pentru păcat;20 şi în plus, îi dă poftelor lor, şi ispitelor lumii, şi puterii lui Satan,21 prin acestea având loc împietrirea lor, chiar sub acele mijloace pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a-i înmuia pe alţii.22

După cum Providenţa lui Dumnezeu în general ajunge la toate creaturile, tot astfel după o manieră mai specială, aceasta se îngrijeşte de Biserica Lui, şi dispune de toate lucrurile spre binele celor care sunt în Biserică.

Note de subsol:

1. Evrei 1:3; Iov 38:11; Isaia 46:10-11; Psalmul 135:6.

2. Matei 10:29-31.

3. Efeseni 1:11.

4. Faptele Apostolilor 2:23.

5. Proverbe 16:33.

6. Geneza 8:22.

7. Faptele Apostolilor 27:31, 44; Isaia 55:10-11.

8. Osea 1:7.

9. Romani 4:19-21.

10. Daniel 3:27.

11. Romani 11:32-34; 2 Samuel 24:1; 1 Cronici 21:1.

12. 2 Împăraţi 19:28; Psalmul 76:10.

13. Geneza 1:20; Isaia 10:6-7, 12.

14. Psalmul 50:21; 1 Ioan 2:16.

15. 2 Cronici 32:25-26, 31; 2 Corinteni 12:7-9.

16. Romani 8:28.

17. Romani 1:24-26, 28; 11:7-8.

18. Deuteronom 29:4.

19. Matei 13:12.

20. Deuteronom 2:30; 2 Împăraţi 8:12-13.

21. Psalmul 81:11-12; 2 Tesaloniceni 2:10-12.

22. Exod 8:15, 32; Isaia 6:9-10; 1 Petru 2:7-8.

23. 1 Timotei 4:10; Amos 9:8-9; Isaia 43:3-5.

 

Capitolul 6

Despre căderea omului, despre păcat, şi despre pedeapsa păcatului

Deşi Dumnezeu l-a creat pe om drept, şi perfect, şi i-a dat o lege dreaptă, care a fost spre viaţă dacă el ar fi păzit-o, şi a ameninţat cu moartea călcarea legii;1 totuşi el nu a locuit mult timp în această onoare; Satan folosind şiretenia şarpelui pentru a o subjuga pe Eva, apoi prin ea seducându-l pe Adam, care, fără nici o obligaţie, în mod voit a călcat legea creaţiei lor, şi porunca care li s-a dat, mâncând din fructul interzis;2 acest lucru Dumnezeu a fost mulţumit, potrivit cu sfatul Său înţelept şi sfânt să îl permită, având scopul să îl ordoneze, spre slava Lui.

Primii noştri părinţi, prin păcatul lor, au căzut din dreptatea şi comuniunea lor originală pe care o aveau cu Dumnezeu, prin aceasta a venit moartea asupra tuturor;3 toţi devenind morţi în păcat,4 şi cu totul întinaţi în toate facultăţile şi părţile sufletului şi trupului.5

Ei fiind rădăcina, şi, prin hotărârea lui Dumnezeu, stând în locul întregii omeniri, vina păcatului a fost imputată, şi a corupt natura transmisă întregii lor posterităţi, coborându-se din ei prin naştere normală,6 fiind acum concepuţi în păcat,7 şi prin natură copii ai mâniei,8 slujitori ai păcatului, supuşi morţii,9 şi toate celelalte mizerii, spiritual, temporal şi veşnic, numai dacă nu îi eliberează Domnul Isus.10

De la această corupţie originală, prin care noi suntem total tulburaţi, infirmi, şi făcuţi împotrivitori faţă de orice bine, şi în întregime înclinaţi spre tot răul,11 porneşte toate fărădelegile comise.12

Corupţia naturii, în timpul acestei vieţi, rămâne în cei care sunt regeneraţi;13 şi deşi aceasta este prin Cristos iertată, şi mortificată, totuşi deopotrivă aceasta, şi orimele mişcări din aceasta, sunt cu adevărat şi în mod propriu păcat.14

Note de subsol:

1. Geneza 2:16-17.

2. Geneza 3:12-13; 2 Corinteni 11:3.

3. Romani 3:23.

4. Romani 5:12-21.

5. Tit 1:15; Geneza 6:5; Ieremia 17:9; Romani 3:10-19.

6. Romani 5:12-19; 1 Corinteni 15:21-22, 45, 49.

7. Psalmul 51:5; Iov 14:4.

8. Efeseni 2:3.

9. Romani 6:20; 5:12.

10. Evrei 2:14-15; 1 Tesaloniceni 1:10.

11. Romani 8:7; Coloseni 1:21.

12. Iacov 1:14-15; Matei 15:19.

13. Romani 7:18, 23; Eclesiastul 7:20; 1 Ioan 1:8.

14. Romani 7:23-25; Galateni 5:17.

 

Capitolul 7

Despre Legământul lui Dumnezeu

Distanţa dintre Dumnezeu şi creatură este atât de mare, încât deşi în mod rezonabil creaturile datorează ascultare faţă de El ca al lor Creator, totuşi aceasta nu ar fi putut obţine răsplata vieţii, decât printr-o bunăvoinţă voluntară din partea lui Dumnezeu, care Lui i-a plăcut să o exprime, prin intermediul legământului.1

Mai mult, omul fiind adus sub blestemul legii prin căderea lui, i-a plăcut Domnului să facă un legământ al harului,2 în care El oferea în mod gratuit păcătoşilor viaţa şi mântuirea prin Isus Cristos, cerând de la ei credinţa în El, pentru ca ei să fie salvaţi;3 şi promiţându-le să le dea tuturor celor care sunt predestinaţi spre viaţa veşnică, Duhul Său cel Sfânt, pentru a-i face binevoitori, şi capabili să creadă.4

Acest legământ este descoperit în evanghelie prima dată lui Adam în promisiunea mântuirii prin sămânţa femeii,5 şi după aceea prin paşi mai departe, până când deplina descoperire din aceasta a fost încheiată în Noul Testament;6 şi este întemeiată în acel legământ veşnic care a fost încheiat între Tatăl şi Fiul despre răscumpărarea celor aleşi;7 şi numai prin harul acestui legământ toată posteritatea lui Adam cel căzut, care au fost vre-odată mântuiţi, au obţinut viaţa şi binecuvântata nemurire; omul fiind acum cu totul incapabil de a fi acceptat de Dumnezeu în baza acelor termeni în baza cărora Adama a stat în starea lui de inocenţă.8

Note de subsol:

1. Luca 17:10; Iov 35:7-8.

2. Geneza 2:17; Galateni 3:10; Romani 3:20-21.

3. Romani 8:3; Marcu 16:15-16; Ioan 3:16.

4. Ezechiel 36:26-27; Ioan 6:44-45; Psalmul 110:3.

5. Geneza 3:15.

6. Evrei 1:1.

7. 2 Timotei 1:9; Tit 1:2.

8. Evrei 11:6, 13; Romani 4:1-2; Faptele Apostolilor 4:12; Ioan 8:56.

 

Capitolul 8

Despre Cristos Mijlocitorul

A plăcut lui Dumnezeu în planul Său veşnic, să aleagă şi să predestineze pe Domnul Isus, singurul Său Fiu născut, potrivit cu legământul făcut între ei amândoi, să fie Mijlocitorul între Dumnezeu şi om;1 Profetul,2 Preotul 3 şi Împăratul;4 cap şi Mântuitorul bisericii Lui,5 şi moştenitor al tuturor lucrurilor,6 şi judecător al lumii;7 căruia El i-a dat din veşnicie un popor să fie sămânţa Lui, şi să fie prin El în timp, răscumpăraţi, chemaţi, justificaţi, sfinţiţi şi glorificaţi.8

Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană din Sfânta Trinitate, fiind Dumnezeu veşnic, strălucirea slavei Tatălui, de o substanţă, şi egal cu El care a făcut lumea, care ţine şi guvernează toate lucrurile pe care El le-a făcut; atunci când împlinirea vremii a venit, a luat asupra Lui natura omului, cu toate proprietăţile esenţiale şi neputinţele obişnuite din aceasta,9 totuşi fără păcat;10 fiind conceput prin Duhul Sfânt în pântecele Fecioarei Maria, Duhul Sfânt coborând asupra ei: şi puterea Celui Preaînalt umbrind-o; şi astfel a fost făcut dintr-o femeie din tribul lui Iuda, din sămânţa lui Avraam şi David potrivit Scripturilor:11 pentru ca cele două naturi întregi, perfecte, şi distincte, au fost inseparabil unite împreună într-o persoană, fără convertire, compunere, sau confuzie; care persoană este chiar Dumnezeu şi chiar om, totuşi un Cristos, singurul mijlocitor între Dumnezeu şi om.12

Domnul Isus în natura Lui umană a unit astfel divinul, în persoana Fiului, a fost sfinţit, şi uns cu Duhul Sfânt, peste măsură;13 având în El toate bogăţiile înţelepciunii şi cunoştinţei;14 în care a plăcut Tatălui, ca toată plinătatea să locuiască 15 spre scopul, ca fiind sfânt, inofensif, neîntinat,16 şi plin de har, şi adevăr,17 El să poată fi cu totul înzestrat pentru a înfăptui slujba unui mijlocitor, şi cu siguranţă;18 care slujbă El nu Şi-a luat-o asupra Lui, ci a fost chemat la aceasta de Tatăl Lui;19 care de asemenea a pus toată puterea şi judecata în mâna Lui, şi I-a dat porunca să facă aceasta.20

Această slujbă Domnul Isus a făcut-o de bunăvoie,21 pe care El a făcut-o sub lege,22 şi pe care a împlinit-o perfect, şi a suportat pedeapsa ce ni se cuvenea nouă, care noi trebuia să o purtăm şi să o suferim,23 fiind făcut păcat şi blestem pentru noi;24 îndurând cele mai dureroase întristări ale sufletului Său; şi cele mai dureroase suferinţe în trupul Său;25 a fost crucificat, şi a murit, şi a rămas în starea de moarte; totuşi nu a văzut corupţia:26 în a treia zi El a înviat din morţi,27 cu acelaşi trup în care a suferit;28 cu care de asemenea El s-a înălţat la cer;29 şi acolo stă la dreapta Tatălui Lui, făcând mijlocire;30 şi se va întoarce să judece oamenii şi îngerii la sfârşitul lumii. 31

Domnul Isus, prin perfecta Lui ascultare şi sacrificiu de Sine, care prin Duhul veşnic El a adus-o o dată lui Dumnezeu, a satisfăcut pe deplin justiţia lui Dumnezeu,32 a procurat împăcarea, şi a cumpărat o moştenire veşnică în împărăţia cerului, pentru toţi pe care Tatăl i-a dat Lui.33

Deşi preţul de răscumpărare nu a fost plătit de fapt de Cristos, decât după întruparea Lui, totuşi virtutea, eficienţa şi beneficiul din aceasta a fost comunicată celor aleşi în toate erele succesiv, de la începutul lumii, în şi de acele promisiuni, tipuri, şi jertfe, în care El a fost descoperit, şi semnificat a fi sămânţa femeii trebuia să zdrobească, capul şarpelui;34 şi Mielul înjunghiat de la întemeierea lumii:35 fiind acelaşi ieri, şi azi, şi pentru totdeauna.36

Cristos, în lucrarea de mijlocire, a acţionat potrivit cu ambele naturi, prin fiecare natură făcând ceea ce propriu acesteia; totuşi prin motivul unităţii persoanei, ceea ce este propriu la o natură, este uneori în Scriptură, atribuită persoanei denumite prin cealaltă natură.37

Către toţi cei pentru care Cristos a obţinut răscumpărarea veşnică, El a aplicat-o cu siguranţă şi eficienţă, şi a comunicat aceasta; făcând mijlocire pentru ei;38 unindu-i cu Sine prin Duhul Său; descoperindu-se lor, în şi prin Cuvânt, taina mântuirii lor; convingându-i să creadă, şi să asculte;39 guvernând inimile lor prin Cuvântul şi Duhul Lui,40 şi biruind toţi duşmanii lor prin Atotputernica Lui putere şi înţelepciune;41 în astfel de manieră şi moduri precum sunt în armonie cu dispensaţia Lui minunată şi de nepătruns; şi totul din har absolut şi gratuit, fără vre-o condiţie prevăzută în ei, pentru a-l procura.42

Această slujbă de Mijlocitor între Dumnezeu şi om este proprie doar lui Cristos, care este profetul, preotul, şi regele bisericii lui Dumnezeu; şi nu poate fi, fie în întregime, fie vre-o parte din aceasta, transferată de la El spre oricare altul.43

10. Acest număr şi ordine de slujbe este necesar; pentru că în ceea ce priveşte ignoranţa noastră noi avem nevoie de slujba Lui profetică;44 şi ceea ce priveşte înstrăinarea noastră faţă de Dumnezeu, şi imperfecţiunea celei mai bune dintre serviciile noastre, avem nevoie de slujba Lui preoţească, pentru a ne împăca, şi a ne prezenta acceptabili lui Dumnezeu;45 şi în privinţa adversităţii noastre, şi totala noastră incapacitate de a ne întoarce la Dumnezeu, şi pentru salvarea noastră, şi siguranţa faţă de duşmanii noştri spirituali, noi avem nevoie de slujba Lui regească, de a ne convinge, supune, atrage, susţine, elibera, şi păstra pentru împărăţia Lui cerească.46

Note de subsol:

1. Isaia 42:1; 1 Petru 1:19-20.

2. Faptele Apostolilor 3:22.

3. Evrei 5:5-6.

4. Psalmul 2:6; Luca 1:33.

5. Efeseni 1:22-23.

6. Evrei 1:2.

7. Faptele Apostolilor 17:31.

8. Isaia 53:10; Ioan 17:6; Romani 8:30.

9. Ioan 1:14; Galateni 4:4.

10. Romani 8:3; Evrei 2:14, 16-17; 4:15.

11. Matei 1:22-23; Luca 1:27, 31, 35.

12. Romani 9:5; 1 Timotei 2:5.

13. Psalmul 45:7; Faptele Apostolilor 10:38; Ioan 3:34.

14. Coloseni 2:3.

15. Coloseni 1:19.

16. Evrei 7:26.

17. Ioan 1:14.

18. Evrei 7:22.

19. Evrei 5:5.

20. Ioan 5:22, 27; Matei 28:18; Faptele Apostolilor 2:36.

21. Psalmul 40:7-8; Evrei 10:5-10; Ioan 10:18.

22. Galateni 4:4; Matei 3:15.

23. Galateni 3:13; Isaia 53:6; 1 Petru 3:18.

24. 2 Corinteni 5:21.

25. Matei 26:37-38; Luca 22:44; Matei 27:46.

26. Faptele Apostolilor 13:37.

27. 1 Corinteni 15:3-4.

28. Ioan 20:25,27.

29. Marcu 16:19; Faptele Apostolilor 1:9-11.

30. Romani 8:34; Evrei 9:24.

31. Faptele Apostolilor 10:42; Romani 14:9-10; Faptele Apostolilor 1:11; 2 Petru 2:4.

32. Evrei 9:14; 10:14; Romani 3:25-26.

33. Ioan 17:2; Evrei 9:15.

34. 1 Corinteni 4:10; Evrei 4:2; 1 Petru 1:10-11.

35. Apocalipsa 13:8.

36. Evrei 13:8.

37. Ioan 3:13; Faptele Apostolilor 20:28.

38. Ioan 6:37; 10:15-16; 17:9; Romani 5:10.

39. Ioan 17:6; Efeseni 1:9; 1 Ioan 5:20.

40. Romani 8:9, 14.

41. Psalmul 110:1; 1 Corinteni 15:25-26.

42. Ioan 3:8; Efeseni 1:8.

43. 1 Timotei 2:5.

44. Ioan 1:18.

45. Coloseni 1:21; Galateni 5:17.

46. Ioan 16:8; Psalmul 110:3; Luca 1:74-75.

 

Capitolul 9

Despre libertatea de voinţă

Dumnezeu a înzestrat voinţa omului cu libertatea naturală şi puterea de a acţiona după alegere, aceasta nefiind nici forţată, nici prin orice necesitate a naturii determinată de a face bine sau rău.1

Omul, în starea lui de inocenţă avea libertatea, şi puterea, pentru a dori, şi a face, ceea ce era bine, şi plăcut lui Dumnezeu;2 dar totuşi a fost schimbătoare, astfel că el să poată cădea din aceasta.3

Omul, prin căderea lui într-o stare a păcatului, a pierdut în întregime toată capacitatea de voinţă spre orice bine spiritual care însoţeşte mântuirea;4 astfel că, fiind un om firesc, fiind cu totul advers faţă de acel bine şi mort în păcat,5 nu este capabil, prin puterea lui, să se convertească sau să se pregătească pe sine pentru aceasta.6

Când Dumnezeu converteşte un păcătos, şi îl duce într-o stare de har, El îl eliberează de sclavia lui naturală de sub păcat,7 şi numai prin harul Său, îl face în stare să dorească în mod liber, şi să facă ceea ce este bine spiritual;8 totuşi astfel că, datorită corupţiilor sale rămase, el nu va face perfect nici ceea ce este bime, ci de asemenea va face ceea ce este rău.9

Voia omului este făcută perfect şi neschimbabil liberă să facă binele doar în starea de slavă.10

Note de subsol:

1. Matei 17:12; Iacov 1:14; Deuteronom 30:19.

2. Eclesiastul 7:29.

3. Geneza 3:6.

4. Romani 5:6; 8:7.

5. Efeseni 2:1,5.

6. Tit 3:3-5; Ioan 6:44.

7. Coloseni 1:13; Ioan 8:36.

8. Filipeni 2:13.

9. Romani 7:15, 18-19, 21, 23.

10. Efeseni 4:13.

 

Capitolul 10

Despre chemarea eficientă

Pe cei pe care Dumnezeu i-a predestinat spre viaţă, El este mulţumit în timpul său hotărât şi acceptat să îi cheme 1 prin Cuvântul şi Duhul Său, din acea stare de păcat şi moarte, în care ei sunt prin natură, spre har şi mântuire prin Isus Cristos;2 iluminând minţile lor, spiritual şi mântuitor, pentru a înţelege lucrurile lui Dumnezeu 3 luând din ei inima lor de piatră, şi dându-le o inimă de carne;4 reînnoind voinţele lor, şi prin Atotputernica Lui putere determinându-i să facă ceea ce este bine, şi eficient atrăgându-i spre Isus Cristos;5 totuşi astfel, în timp ce ei trebuie să vină în cel mai liber mod, fiind făcuţi binevoitori prin harul Său.6

Această chemare eficientă este numai prin harul liber şi special al lui Dumnezeu, nu din ceva prevăzut în om, nici din vre-o putere sau influenţă din creatură,7 co-lucrând cu harul Său special; creatura fiind pe deplin pasivă în aceasta, fiind moartă în păcate şi în fărădelegi, până când este înviată şi reînnoită prin Duhul Sfânt,8 el este prin aceasta făcut în stare să răspundă la această chemare, şi să îmbrăţişeze harul oferit şi transmis în aceasta, şi că printr-o nu mai puţină putere decât aceea care l-a înviat pe Cristos din moarte.9

Copiii aleşi care mor în copilărie sunt regeneraţi şi mântuiţi de Cristos prin Duhul,10 care lucrează când şi unde, şi cum îi place Lui;11 astfel că de asemenea ei sunt toţi persoane alese, care sunt incapabile de a fi în exterior chemaţi prin slujba Cuvântului.

Alţii ne aleşi, deşi ei pot fi chemaţi prin slujba Cuvântului, şi pot avea câteva operaţii comune ale Duhului,12 totuşi, nefiind în mod eficient atraşi de Tatăl, ei nici nu vor, nici nu pot cu adevărat să vină la Cristos; şi de aceea nu pot fi mântuiţi:13 cu mult mai puţin oamenii care nu primesc religia creştină nu pot fi mântuiţi, oricât de atenţi ar fi să îşi trăiască viaţa în acord cu lumina naturii, şi legea acelei religii pe care ei o profesează.14

Note de subsol:

1. Romani 8:30; 11:7; Efeseni 1:10-11, 2 Tesaloniceni 2:13-14.

2. Efeseni 2:1-6.

3. Faptele Apostolilor 26:18; Efeseni 1:17-18.

4. Ezechiel 36:26.

5. Deuteronom 30:6; Ezechiel 36:27; Efeseni 1:19.

6. Psalmul 110:3; Cântarea Cântărilor 1:4.

7. 2 Timotei 1:9; Efeseni 2:8.

8. 1 Corinteni 2:14; Efeseni 2:5; Ioan 5:25.

9. Efeseni 1:19-20.

10. Ioan 3:3, 5-6.

11. Ioan 3:8.

12. Matei 22:14; 13:20-21; Evrei 6:4-5.

13. Ioan 6:44-45, 65; 1 Ioan 2:24-25.

14. Faptele Apostolilor 4:12; Ioan 4:22; 17:3.

 

Capitolul 11

Despre justificare

Cei pe care Dumnezeu i-a chemat în mod eficient, El de asemenea i-a îndreptăţit în mod gratuit,1 nu prin infuzarea dreptăţii în ei, ci prin iertarea păcatelor lor, şi prin socotirea şi acceptarea persoanelor lor, ca drepţi;2 nu pentru ceva lucrat în ei, sau făcut de ei, ci doar de dragul lui Cristos;3 nu prin impunerea credinţei în sine, actul de a crede, sau orice altă ascultare evanghelică faţă de ei, ca dreptatea lor, ci prin imputarea ascultării active a lui Cristos faţă de legea întreagă, şi ascultarea pasivă în moartea Lui, pentru singura şi întreaga lor dreptate;4 ei primind, şi odihnindu-se în El, şi în dreptatea Lui prin credinţă; care credinţă ei nu o au de la ei înşişi: aceasta este darul lui Dumnezeu.5

Astfel de credinţă prin primirea şi odihna în Cristos şi dreptatea Lui, este singurul instrument al îndreptăţirii:6 totuşi acesta nu este singurul în persoana îndreptăţită, dar este mereu însoţit de toate harurile mântuitoare, şi nu este credinţa moartă, ci lucrează prin dragoste.7

Cristos, prin ascultarea şi moartea Lui, a descărcat pe deplin datoria tuturor celor care sunt îndreptăţiţi; şi a realizat prin sacrificiul de Sine, în sângele de pe crucea Lui, trecând în locul lor prin pedeapsa datorată lor, a făcut o satisfacere potrivită, reală şi deplină pentru justiţia lui Dumnezeu în locul lor;8 totuşi, deoarece El a fost dat de Tatăl pentru ei, şi ascultarea şi satisfacerea Lui acceptată în locul lor, şi deopotrivă în mod gratuit, nu pentru ceva din ei,9 îndreptăţirea lor este doar din harul binevoitor, pentru ca deopotrivă justiţia exactă şi harul bogat al lui Dumnezeu să fie glorificat în îndreptăţirea păcătoşilor.10

Dumnezeu din toată veşnicia a decretat că justifică pe toţi cei aleşi,11 şi Cristos la împlinirea vremii a murit pentru păcatele lor, şi a înviat pentru îndreptăţirea lor;12 cu toate acestea, ei nu sunt justificaţi personal, până când Duhul Sfânt la timpul potrivit îl aplică pe Cristos în ei.13

Dumnezeu continuă să ierte păcatele celor care sunt îndreptăţiţi;14 şi deşi ei nu pot cădea niciodată din starea de justificare,15 totuşi ei pot prin păcatele lor, să cadă în nemulţumirea părintească a lui Dumnezeu;16 şi în acea condiţie, ei nu au uzual lumina aprobării Lui restaurate lor, până când ei se smeresc, îşi mărturisesc păcatele lor, imploră iertare, şi îşi reînnoiesc credinţa şi pocăinţa lor.17

Justificare credincioşilor din Vechiul Testament, a fost în toate aceste privinţe una şi aceeaşi cu justificarea credincioşilor de sub Noul Testament.18

Note de subsol:

1. Romani 3:24; 8:30.

2. Romani 4:5-8; Efeseni 1:7.

3. 1 Corinteni 1:30-31; Romani 5:17-19.

4. Filipeni 3:8-9; Efeseni 2:8-10.

5. Ioan 1:12; Romani 5:17.

6. Romani 3:28.

7. Galateni 5:6; Iacov 2:17, 22, 26.

8. Evrei 10:14; 1 Petru 1:18-19; Isaia 53:5-6.

9. Romani 8:32; 2 Corinteni 5:21.

10. Romani 3:26; Efeseni 1:6-7; 2:7.

11. Galateni 3:8; 1 Petru 1:2; 1 Timotei 2:6. 12. Romani 4:25.

12. Romani 4:25.

13. Coloseni 1:21-22; Tit 3:4-7.

14. Matei 6:12; 1 Ioan 1:7, 9.

15. Ioan 10:28.

16. Psalmul 89:31-33.

17. Psalmul 32:5; Psalmul 51:1-19; Matei 26:75.

18. Galateni 3:9; Romani 4:22-24.

 

Capitolul 12

Despre înfiere

1. Toţi cei care sunt justificaţi, Dumnezeu le-a acordat în şi de dragul singurului Său Fiu, Isus Cristos, să fie făcuţi părtaşi harului înfierii;1 prin care ei sunt socotiţi, şi se bucură de libertăţile şi privilegiile copiilor lui Dumnezeu;2 au numele Lui pus pe ei,3 primesc duhul adopţiei,4 au acces la tronul harului cu îndrăzneală, sunt făcuţi în stare să strige Abba, Tată;5 au parte de milă,6 protejaţi,7 li se poartă de grijă,8 şi sunt pedepsiţi de El ca de un Tată;9 totuşi niciodată lepădaţi,10 ci pecetluiţi, pentru ziua răscumpărării,11 şi moştenesc promisiunile, ca moştenitori ai mântuirii veşnice.12

Note de subsol:

1. Efeseni 1:5; Galateni 4:4-5.

2. Ioan 1:12; Romani 8:17.

3. 2 Corinteni 6:18; Apocalipsa 3:12.

4. Romani 8:15.

5. Galateni 4:6; Efeseni 2:18.

6. Psalmul 103:13.

7. Proverbe 14:26.

8. 1 Petru 5:7.

9. Evrei 12:6.

10. Isaia 54:8-9; Plângerile lui Ieremia 3:31.

11. Efeseni 4:30.

12. Evrei 1:14; 6:12.

 

Capitolul 13

Despre sfinţire

Cei care sunt uniţi cu Cristos, eficient chemaţi, şi regeneraţi, având o inimă nouă şi un duh nou creat în ei, prin virtutea morţii şi învierii lui Cristos; sunt de asemenea mai departe sfinţiţi, real şi personal,1 prin aceeaşi virtute, prin Cuvântul şi Duhul Său locuind în ei;2 stăpânirea întregului trup al păcatului este distrusă,3 şi mai multe pofte din acesta, sunt mai mult şi mai mult slăbite şi mortificate;4 şi cu cât mai mult şi mai mult înviaţi, şi întăriţi în toate harurile mântuitoare,5 spre practicarea întregii sfinţenii adevărate, fără de care nici un om nu va vedea pe Domnul.6

Această sfinţire este cu totul în omul întreg,7 totuşi imperfect în această viaţă; încă mai locuiesc câteva rămăşiţe de corupţie în fiecare parte,8 de unde apare un război continuu şi ireconciliabil; carnea poftind împotriva Duhului, şi Duhul împotriva cărnii.9

În care război, deşi rămăşiţele corupţiei pentru o vreme pot predomina 10 totuşi prin continua aprovizionare cu tărie din partea Duhului sfinţitor al lui Cristos, partea regenerată biruie;11 şi astfel sfinţii cresc în har, desăvârşind sfinţenia în frica de Dumnezeu urmărind o viaţă cerească, în ascultare evanghelică de toate poruncile pe care Cristos, ca fiind Cap şi Rege, în Cuvântul Său le-a prescris pentru ei.12

Note de subsol:

1. Faptele Apostolilor 20:32; Romani 6:5-6.

2. Ioan 17:17; Efeseni 3:16-19; 1 Tesaloniceni 5:21-23.

3. Romani 6:14.

4. Galateni 5:24.

5. Coloseni 1:11.

6. 2 Corinteni 7:1; Evrei 12:14.

7. 1 Tesaloniceni 5:23.

8. Romani 7:18, 23.

9. Galateni 5:17; 1 Petru 2:11.

10. Romani 7:23.

11. Romani 6:14.

12. Efeseni 4:15-16; 2 Corinteni 3:18; 7:1.

 

Capitolul 14

Despre credinţa mântuitoare

Harul credinţei, prin care cei aleşi sunt făcuţi în stare să creadă spre mântuirea sufletelor lor, este lucrarea Duhului lui Cristos în inimile lor,1 şi este de obicei lucrată prin slujba Cuvântului;2 prin care de asemenea, şi prin administrarea botezului şi Cinei Domnului, rugăciune şi alte mijloace rânduite de Dumnezeu, acesta este crescut, şi întărit.3

Prin această credinţă, un creştin crede a fi adevărat orice este descoperit în Cuvânt pentru autoritatea lui Dumnezeu Însuşi;4 şi de asemenea este înţeleasă o perfecţiune din aceasta mai presus de toate alte scrieri şi toate lucrurile din lume:5 deoarece acesta paortă slava lui Dumnezeu în atributele Lui, desăvârşirea lui Cristos în natura şi slujbele Lui, şi puterea şi plinătatea Duhului Sfânt în lucrările şi operaţiile Lui; şi este astfel făcut în stare să-şi încreadă sufletul în adevăr,6 şi de asemenea acţionând diferit în funcţie de ceea ce conţine fiecare pasaj particular din acesta; supus ascultător faţă de porunci,7 tremurând la ameninţări,8 şi îmbrăţişând promisiunile lui Dumnezeu, pentru viaţa aceasta, şi cea care va veni;9 dar principiul acţionează asupra credinţei mântuitoare, având relaţie directă cu Cristos, acceptând, primind, şi odihnindu-se doar pe El, pentru justificare, sfinţire şi viaţa veşnică, în virtutea legământului harului.10

Această credinţă, deşi este diferită în grade, şi poate fi slabă, sau puternică,11 totuşi este în cel mai mic grad al acesteia, diferită în felul, sau natura acesteia, (la fel cum este orice alt har mântuitor) din credinţa şi harul comun al credincioşilor efemeri;12 şi de aceea, deşi aceasta poate fi de multe ori atacată şi slăbită, totuşi aceasta obţine victoria,13 crescând în mulţi, spre dobândirea unei depline asigurări prin Cristos 14 care este deopotrivă autorul şi cel care desăvârşeşte credinţa noastră.15

Note de subsol:

1. 2 Corinteni 4:13; Efeseni 2:8.

2. Romani 10:14,17.

3. Luca 17:5; 1 Petru 2:2; Faptele Apostolilor 20:32.

4. Faptele Apostolilor 24:14.

5. Psalmul 19:7-10; 119:72.

6. 2 Timotei 1:12.

7. Ioan 15:14.

8. Isaia 66:2.

9. Evrei 11:13.

10. Ioan 1:12; Faptele Apostolilor 16:31; Galateni 2:20; Faptele Apostolilor 15:11

11. Evrei 5:13-14; Matei 6:30; Romani 4:19-20.

12. 2 Petru 1:1.

13. Efeseni 6:16; 1 Ioan 5:4-5.

14. Evrei 6:11-12; Coloseni 2:2.

15. Evrei 12:2.

 

Capitolul 15

Despre pocăinţa spre viaţă şi mântuire

Astfel de aleşi care sunt convertiţi la anii copţi, după ce au trăit ceva timp în starea firească, şi din aceasta au slujit diferitelor pofte şi plăceri, Dumnezeu le dă pocăinţa spre viaţă în chemarea lor eficientă.

Pe când nu este nimeni care să facă binele, şi să nu păcătuiască 2 şi cei mai buni dintre oameni pot prin puterea şi înşelăciunea corupţiei care locuieşte în ei, cu dominaţia ispitei, să cadă în cele mai mari păcate şi provocări, Dumnezeu în legământul harului, în mod milostiv a prevăzut ca acei credincioşi care astfel păcătuiesc şi cad, să fie înnoiţi prin pocăiţa spre mântuire.3

Această pocăinţă mântuitoare este un har evanghelic,4 prin care o persoană, fiind sensibilizată de Duhul Sfânt faţă de feluritele rele ale păcatului său, prin credinţă în Cristos, se smereşte pentru acesta, cu o tristeţe evlavioasă, detestând păcatul, şi urându-l;5 rugându-se pentru iertare şi tărie din har, cu scopul şi strădania ca prin proviziile Duhului să umble înaintea lui Dumnezeu în toate lucrurile în mod plăcut.6

Deoarece pocăinţa trebuie continuată în întregul curs al vieţilor noastre, cu ocazia trupului morţii, şi a mişcărilor acestuia; tot astfel este de datoria fiecărui om să se pocăiască de păcatele cunoscute de el, în amănunt.7

Astfel este prevederea pe care a făcut-o Dumnezeu prin Cristos în legământul harului, pentru păstrarea credincioşilor spre mântuire, că deşi nu există nici un păcat atât de mic, ci acesta merită distrugerea;8 totuşi nu există nici un păcat atât de mare care să aducă distrugerea asupra celor care se pocăiesc;9 ceea ce face necesară predicarea constantă a pocăinţei.

Note de subsol:

1. Tit 3:2-5.

2. Eclesiastul 7:20.

3. Luca 22:31-32.

4. Zaharia 12:10; Faptele Apostolilor 11:18.

5. Ezechiel 36:31; 2 Corinteni 7:11.

6. Psalmul 119:6,128.

7. Luca 19:8; 1 Timotei 1:13, 15.

8. Romani 6:23.

9. Isaia 1:16-18; 55:7.

 

Capitolul 16

Despre faptele bune

Faptele bune sunt numai astfel după cum Dumnezeu le-a poruncit în Cuvântul Său Sfânt,1 şi nu cum sunt cele fără mandatul din acestea, care sunt născocite de oameni, din zel orb, sau pe orice pretenţie de intenţii bune.2

Aceste fapte bune, făcute în ascultare faţă de poruncile lui Dumnezeu, sunt roadele şi dovada unei credinţe adevărate şi vii;3 şi prin ele credincioşii îşi manifestă mulţumirea lor,4 întărind asigurarea lor,5 îi edifică pe fraţii lor, împodobind profesiunea Evangheliei,6 închid gurile adversarilor, şi îl slăvesc pe Dumnezeu,7 a căror lucrare sunt ei, creaţi în Cristos Isus la acestea,8 ca având roada lor spre sfinţenie, ei să poată avea ca sfârşit viaţa veşnică.9

Capacitatea lor de a face fapte bune, nu este de la ei înşişi, ci în întregime de la Duhul lui Cristos;10 şi pentru ca ei să fie capacitaţi la acestea, în afară de harurile pe care ei deja le-au primit, este necesară o influenţă reală a aceluiaşi Duh Sfânt pentru a lucra în ei pentru a dori şi a face buna Lui plăcere:11 totuşi ei nu trebuie să crească în acestea în mod neglijent, ca şi când ei nu ar fi meniţi să înfăptuiască vre-o sarcină, decât după o mişcare specială a Duhului dar ei trebuie să fie harnici în stârnirea harului lui Dumnezeu care este în ei.12

Cei care în ascultarea lor ajung la cea mai mare înălţime care este posibilă în această viaţă, sunt atât de departe de a fi capabili de a face mai mult decât li se cere, şi să facă mai mult decât le cere Dumnezeu, astfel că ei eşuează în multe din datoriile pe care ei sunt meniţi să le facă.13

Noi nu putem prin cele mai bune fapte ale noastre să merităm iertarea păcatului, sau viaţa veşnică din mâna lui Dumnezeu, prin motivul marei disproporţii care este între ei şi slava care va veni, şi distanţa infinită care este între noi şi Dumnezeu, care prin ele nu putem niciodată nici profita nici satisface pentru datoria păcatelor noastre trecute,14 dar când am făcut tot ceea ce putem face, am făcut doar datoria noastră, şi suntem robi neprofitabili; şi pentru că ele sunt bune, ele purced de la Duhului Lui,15 şi în timp ce ele sunt lucrate de noi, ele sunt pângărite şi amestecate cu atât de multă slăbiciune şi imperfecţiune, că ele nu pot îndura severitatea judecăţii lui Dumnezeu.16

Totuşi, cu toate că persoanele credincioşilor fiind acceptaţi prin Cristos, faptele lor bune sunt de asemenea acceptate în El;17 totuşi nu ca şi când ar fi în viaţa aceasta în întregime fără blamă şi fără mustrare în faţa lui Dumnezeu; dar că El se uită la ei în Fiul Său, este mulţumit să accepte şi să răsplătească ceea ce este sincer, deşi însoţiţi cu multe slăbiciuni şi imperfecţiuni.18

Lucrările făcute de oameni neregeneraţi, deşi pentru chestiunea lor, ele pot fi lucruri pe care Dumnezeu le porunceşte şi de o bună folosire deopotrivă pentru ei şi pentru alţii;19 totuşi pentru că ele purced nu dintr-o inimă purificată prin credinţă,20 nici nu sunt făcute într-o manieră corectă potrivit cu Cuvântul,21 nici spre un final corect slava lui Dumnezeu,22 ele sunt păcătoase, şi nu pot plăcea lui Dumnezeu, nici să îl facă pe om pregătiţi să primească har de la Dumnezeu;23 şi totuşi neglijarea lor faţă de ele este mai păcătoasă, şi neplăcută lui Dumnezeu.24

Note de subsol:

1. Mica 6:8; Evrei 13:21.

2. Matei 15:9; Isaia 29:13.

3. Iacov 2:18,22.

4. Psalmul 116:12-13.

5. 1 Ioan 2:3,5; 2 Petru 1:5-11.

6. Matei 5:16.

7. 1 Timotei 6:1; 1 Petru 2:15; Filipeni 1:11.

8. Efeseni 2:10.

9. Romani 6:22.

10. Ioan 15:4-5. 11. 2 Corinteni 3:5; Filipeni 2:13.

11. 2 Corinteni 3:5; Filipeni 2:13.

12. Filipeni 2:12; Evrei 6:11-12; Isaia 64:7.

13. Iov 9:2-3; Galateni 5:17; Luca 17:10.

14. Romani 3:20; Efeseni 2:8-9; Romani 4:6.

15. Galateni 5:22-23.

16. Isaia 64:6; Psalmul 143:2.

17. Efeseni 1:6; 1 Petru 2:5.

18. Matei 25:21, 23; Evrei 6:10.

19. 2 Împăraţi 10:30; 1 Împăraţi 21:27, 29.

20. Geneza 4:5; Evrei 11:4, 6.

21. 1 Corinteni 13:1.

22. Matei 6:2,5.

23. Amos 5:21-22; Romani 9:16; Tit 3:5.

24. Iov 21:14-15; Matei 25:41-43.

 

Capitolul 17

Despre perseverenţa sfinţilor

Cei pe care Dumnezeu i-a acceptat în cel Preaiubit, eficient chemaţi şi sfinţiţi prin Duhul, şi le-a dat credinţa preţioasă a aleşilor Săi din care nici total nici final nu pot cădea din starea de har, ci vor persevera cu siguranţă în aceasta până la sfârşit, şi sunt mântuiţi veşnici, văzând darurile şi chemările lui Dumnezeu care sunt fără regret, (de unde El încă îi naşte şi îi hrăneşte în credinţă, pocăinţă, iubire, bucurie, speranţă, şi toate harurule Duhului spre nemurire)1 şi deşi multe furtuni şi inundaţii se ridică şi bat împotriva lor, totuşi ele nu vor putea niciodată să îi ia de pe temelia şi stânca pe care ei sunt fixaţi: cu toate acestea, prin necredinţă şi ispitirile Satanei, privirea sensibilă a luminii şi iubirii lui Dumnezeu s-ar putea să fie pentru o vreme înnorate, şi neclare faţă de ei,2 totuşi acestea sunt la fel, şi ei vor fi siguri că sunt păstraţi prin puterea lui Dumnezeu spre mântuire, unde ei se vor bucura de posesiunile lor cumpărate, ei fiind gravaţi pe palmele mâinilor Lui, şi numele lor fiind scrise în cartea Vieţii din toată veşnicia.3

Această perseverenţă a sfinţilor, nu depinde de propria lor voinţă ci de neschimbarea decretului alegerii,4 curgând din iubirea liberă şi neschimbătoare a lui Dumnezeu Tatăl, din eficienţa meritului şi mijlocirii lui Isus Cristos şi din unirea cu El,5 jurământul lui Dumnezeu,6 locuirea Duhului Său, şi sămânţa lui Dumnezeu din ei,7 şi natura legământului de har;8 din toate acestea reiese de asemenea siguranţa şi infailibilitatea din aceasta.

Şi deşi ei pot, prin ispitirea lui Satan, şi a lumii, dominaţia corupţiei rămânând în ei, şi neglijarea mijloacelor de ocrotire a lor, cad în păcate dureroase, şi pentru un timp continuă în acestea;9 prin care ei aduc nemulţumirea lui Dumnezeu, şi întristează Duhul Lui cel Sfânt,10 ajung să aibă harurile şi consolarea lor slăbite,11 au inimile lor împietrite şi conştiinţele lor rănite,12 îi rănesc şi îi scandalizează pe alţii, şi aduc judecăţi temporare asupra lor,13 totuşi ei îşi vor reînnoi pocăinţa lor, şi sunt păstraţi prin credinţa în Cristos Isus, până la sfârşit.14

Note de subsol:

1. Ioan 10:28-29; Filipeni 1:6; 2 Timotei 2:19; 1 Ioan 2:19.

2. Psalmul 89:31-32; 1 Corinteni 11:32.

3. Maleahi 3:6.

4. Romani 8:30; 9:11, 16.

5. Romani 5:9-10; Ioan 14:19.

6. Evrei 6:17-18.

7. 1 Ioan 3:9.

8. Ieremia 32:40.

9. Matei 26:70, 72, 74.

10. Isaia 64:5, 9; Efeseni 4:30.

11. Psalmul 51:10, 12.

12. Psalmul 32:3-4.

13. 2 Samuel 12:14.

14. Luca 22:32, 61-62.

 

Capitolul 18

Despre asigurarea harului şi mântuirii

Deşi credincioşii temporari, şi alţi oameni neregeneraţi, se pot înşela în zadar pe ei înşişi cu speranţe false, şi presupuneri carnale, de a fi în favoarea lui Dumnezeu, şi starea de mântuire, a căror speranţă a lor va pieri;1 totuşi astfel de oameni cu adevărat cred în Domnul Isus, şi Îl iubesc în sinceritate străduindu-se să umble în toată conştiinţa bună înaintea Lui, pot să fie asiguraţi în această viaţă, că ei sunt în starea de har, şi se pot bucura în speranţa slavei lui Dumnezeu,2 care speră că niciodată nu îi va face de ruşine.3

Această siguranţă nu este o simplă persuasiune conjuncturală şi probabilă, întemeiată pe o speranţă imperfectă, ci o asigurare infailibilă a credinţei,4 întemeiată pe sângele şi neprihănirea lui Cristos descoperită în Evanghelie;5 şi de asemenea pe dovada interioară a acelor haruri ale Duhului cărora sunt făcute promisiuni,6 şi pe mărturia Duhului de înfiere, mărturisind cu spiritele noastre, că noi suntem copiii lui Dumnezeu;7 şi, ca o roadă din aceasta păstrând inima deopotrivă umilă şi sfântă.8

Această asigurare infailibilă nu aparţine esenţei credinţei, ci în faptul că un credincios adevărat poate aştepta mult, şi să fie în conflict cu multe dificultăţi, înainte ca el să fie un părtaş al acesteia;9 totuşi fiind făcuţi capacitaţi prin Duhul, pentru a şti lucrurile care sunt date lui liber de la Dumnezeu, el poate, fără o revelaţie extraordinară, în folosirea corectă a mijloacelor care ajung la aceasta;10 şi de aceea este datoria fiecăruia să îşi dea toată sârguinţa pentru a face chemarea şi alegerea lor sigură, pentru ca prin aceasta inima lui să fie lărgită în pacea şi bucuria Duhului Sfânt, în iubire şi mulţumire faţă de Dumnezeu, şi în tăria şi veselia în datoriile de ascultare, roadele potrivită ale acestei asigurări;11 atât de mult încât îi înclină pe oameni spre iresponsabilitate.12

Credincioşii adevăraţi pot avea parte de zguduirea, scăderea şi întreruperea asigurării mântuirii lor în diverse moduri; cum ar fi prin neglijenţa în păstrarea acesteia,13 prin căderea într-un păcat particular, care a rănit conştiinţa şi l-a întristat pe Duhul;14 printr-o subită sau puternică ispită;15 prin retragerea luminii aprobării lui Dumnezeu, şi suferind chiar atât încât se se teamă să umble în întuneric, şi a nu avea nici o lumină,16 totuşi ei nu sunt niciodată lipsiţi de sămânţa din 17 şi a vieţii de credinţă,18 acea iubire a lui Cristos şi fraţii, acea sinceritate a inimii, şi conştiinţa datoriei, din care, prin operaţia Duhului, această asigurare poate fi înviată în timpul potrivit;19 şi prin care, între timp, ei sunt feriţi de disperarea totală.20

Note de subsol:

1. Iov 8:13-14; Matei 7:22-23.

2. 1 Ioan 2:3; 3:14, 18-19, 21, 24; 5:13.

3. Romani 5:2, 5.

4. Evrei 6:11, 19.

5. Evrei 6:17-18.

6. 2 Petru 1:4-5, 10-11.

7. Romani 8:15-16.

8. 1 Ioan 3:1-3.

9. Isaia 50:10; Psalmul 88:1-18; Psalmul 77:1-12.

10. 1 Ioan 4:13; Evrei 6:11-12.

11. Romani 5:1-2, 5; 14:17; Psalmul 119:32.

12. Romani 6:1-2; Tit 2:11-12, 14.

13. Cântarea Cântărilor 5:2-3, 6.

14. Psalmul 51:8, 12, 14.

15. Psalmul 116:11; 77:7-8; 31:22.

16. Psalmul 30:7.

17. 1 Ioan 3:9.

18. Luca 22:32.

19. Psalmul 42:5, 11.

20. Plângerile lui Ieremia 3:26-31.

 

Capitolul 19

Despre Legea lui Dumnezeu

Dumnezeu i-a dat lui Adam o lege a ascultării universale, scrisă în inima lui, şi un sfat particular de a nu mânca din rodul pomului cunoştinţei binelui şi răului;1 prin care El l-a legat pe el şi pe toată posteritatea lui, spre ascultarea personală, întreagă, exactă şi perpetuă;2 viaţa promisă pentru împlinirea acesteia, şi a fost ameninţat cu moartea dacă o calcă, şi a fost înzestrat cu puterea şi capacitatea de a o păstra.3

Aceeaşi lege a fost prima dată scrisă în inima omului, a continuat să fie o regulă perfectă a dreptăţii după cădere,4 şi dată de Dumnezeu pe Muntele Sinai, în zece porunci, şi scrisă pe două table, primele patru conţinând datoria noastră faţă de Dumnezeu şi celelalte şase datorită noastră faţă de om.5

În afară de această lege, în mod comun numită morală, Dumnezeu a fost mulţumit să dea oamenilor din Israel legi ceremoniale, conţinând mai multe ritualuri tipice, în parte despre închinare, prefigurându-l pe Cristos, harurile Lui, acţiunile, suferinţele şi beneficiile;6 şi în parte oferind diferite instrucţiuni de datorii morale,7 toate aceste legi ceremoniale fost hotărâte doar pentru o vreme de restaurare, sunt, prin Isus Cristos, adevăratul Mesia şi singurul dătător de lege, care a fost oferit cu putere de la Tatăl cu acest scop, abrogate şi retrase.8

De asemenea El le-a dat lor felurite legi juridice, care au expirat împreună cu starea acelor oameni, fără a obliga acum prin virtutea acelei instituţii; dreptatea lor generală fiind doar de o folosire modernă.9

Legea morală îi leagă pentru totdeauna pe toţi, la fel şi persoanele justificate ca şi pe alţii, spre ascultare de aceasta,10 şi aceasta nu doar referitor la chestiunea conţinută în aceasta, ci de asemenea referitor la autoritatea lui Dumnezeu Creatorul care a dat-o;11 Cristos nu o dizolvă în nici un fel în Evanghelie, ci întăreşte mult această obligaţie.12

Deşi credincioşii adevăraţi nu sunt sub lege, ca un legământ al faptelor, pentru a fi prin acestea îndreptăţiţi sau condamnaţi,13 totuşi aceasta este de un mare folos pentru ei, cât şi pentru alţii, prin faptul că, fiind o regulă a vieţii, îi informează despre voia lui Dumnezeu şi datoria lor, aceasta îi direcţionează şi îi întăreşte să umble corespunzător; descoperind de asemenea poluările păcătoase din naturile, inimile şi vieţile lor, astfel că examinându-se pe sine prin aceasta, ei pot să ajungă la o mai profundă condamnare, umilire pentru acestea, şi ură împotriva păcatului;14 împreună cu o privire mai clară asupra nevoii pe care o au ei faţă de Cristos, şi perfecţiunea ascultării Lui: aceasta este tot astfel de folos celor regeneraţi, pentru a restrânge corupţiile lor, în faptul că aceasta interzice păcatul; şi ameninţarea din aceasta merită să arate ce merită chiar păcatele lor, şi ce chinuri în această viaţă i-ar putea aştepta pentru acestea, deşi eliberat de blestemul şi rigoarea neuşurată din aceasta. Aceste promisiuni ale acestuia tot astfel le arată aprobarea lui Dumnezeu faţă de ascultare, şi la ce binecuvântări se pot aştepta după îndeplinirea din aceasta, deşi nu ca fiind datorată lor prin lege ca un legământ al faptelor; astfel că facerea binelui de către om, şi înfrânarea de la rău, pentru că legea încurajează la una şi împiedică de la cealaltă, nu este o dovadă a fi sub lege, şi nu sub har.15

Nici aceste menţionate anterior folosiri ale legii contrar cu harul Evangheliei, ci în mod dulce se supun la aceasta,16 Duhul lui Cristos supunând şi capacitând voinţa omului de a face în mod liber şi cu bucurie, care voie a lui Dumnezeu, revelată în lege, cere să fie făcută.17

Note de subsol:

1. Geneza 1:27; Eclesiastul 7:29.

2. Romani 10:5.

3. Galateni 3:10, 12.

4. Romani 2:14-15.

5. Deuteronom 10:4.

6. Evrei 10:1; Coloseni 2:17.

7. 1 Corinteni 5:7.

8. Coloseni 2:14, 16-17; Efeseni 2:14,16.

9. 1 Corinteni 9:8-10.

10. Romani 13:8-10; Iacov 2:8, 10-12.

11. Iacov 2:10-11.

12. Matei 5:17-19; Romani 3:31.

13. Romani 6:14; Galateni 2:16; Romani 8:1; 10:4.

14. Romani 3:20; 7:7-25.

15. Romani 6:12-14; 1 Petru 3:8-13.

16. Galateni 3:21.

17. Ezechiel 36:27.

 

Capitolul 20

Despre Evanghelie şi măsura harului din aceasta

Legământul faptelor fiind rupt prin păcat, şi făcut nerentabil pentru viaţă, Dumnezeu a fost mulţumit să facă promisiunea lui Cristos, sămânţa femeii, ca mijloc al chemării celor aleşi, şi naşterea lor în credinţă şi pocăinţă;1 în această promisiune, Evanghelia, referitor la substanţa din aceasta, a fost descoperită, şi în aceasta eficienţa, pentru convertirea şi mântuirea păcătoşilor.2

Această promisiune a lui Cristos, şi mântuirea prin El, este descoperită doar prin Cuvântul lui Dumnezeu;3 nici faptele creaţiei, sau providenţa, cu lumina naturii, nu îl descoperă pe Cristos, sau harul prin El, tot la fel de mult în general sau într-o modalitate obscură;4 mult mai puţin decât oamenii lipsiţi de revelaţia Lui prin promisiune, sau evanghelie, ar trebui să fie capacitaţi să ajungă la credinţă sau pocăinţă.5

Revelaţia evangheliei către păcătoşi, făcută în diferite timpuri, şi prin părţi felurite, cu adăugarea promisiunilor, şi învăţăturilor, pentru ascultarea cerută în aceasta, către naţiuni, şi persoane, către cine este acordat, este doar despre voia suverană şi buna plăcere a lui Dumnezeu,6 ne fiind anexată prin virtutea vre-unei promisiuni datorită îmbunătăţirii capacităţilor naturale ale oamenilor, prin virtutea luminii obişnuite primită fără aceasta; pe care nimeni nu a făcut-o vre-odată, sau poate să o facă astfel:7 şi de aceea în toate veacurile predicarea evangheliei a fost oferită persoanelor şi naţiunilor, spre extinderea sau limitarea ei, într-o mare varietate, potrivit cu sfatul voii lui Dumnezeu.

Deşi evanghelia este singurul mijloc exterior de a-l revela pe Cristos, şi harul mântuitor, şi este, astfel, suficient abundentă spre aceasta; totuşi faptul că oamenii care sunt morţi în fărădelegi, pot fi născuţi din nou, înviaţi sau regeneraţi, există mai multe lucruri necesare, o lucrare eficientă de neînvins a Duhului Sfânt, asupra întregului suflet, pentru a produce în ei o viaţă spirituală nouă;8 fără de care nici un alt mijloc nu va face convertirea lor faţă de Dumnezeu.9

Note de subsol:

1. Geneza 3:15.

2. Apocalipsa 13:8.

3. Romani 1:17.

4. Romani 10:14-15, 17.

5. Proverbe 29:18; Isaia 25:7; 60:2-3.

6. Psalmul 147:20; Faptele Apostolilor 16:7.

7. Romani 1:18-32.

8. Psalmul 110:3; 1 Corinteni 2:14; Efeseni 1:19-20.

9. Ioan 6:44; 2 Corinteni. 4:4, 6.

 

Capitolul 21

Despre libertatea creştină şi libertatea de conştiinţă

Libertatea pe care Cristos a cumpărat-o pentru credincioşi sub evanghelie, constă în libertatea lor faţă de vina păcatului, mânia condamnatoare a lui Dumnezeu, şi rigoare şi blestemul legii,1 şi în faptul că ei sunt eliberaţi de această lume rea,2 sclavia faţă de Satan,3 şi stăpânirea păcatului,4 de răul din mizerie,5 frica şi boldul morţii, victoria asupra mormântului,6 şi distrugerea veşnică;7 după cum de asemenea în liberul lor acces la Dumnezeu, şi ascultarea lor docilă faţă de El, nu dintr-o frică sclavagistă,8 ci dintr-o iubire asemenea unui copil, şi o minte binevoitoare.9 Toate care erau comune de asemenea credincioşilor sub lege pentru substanţa din aceasta;10 dar sub Noul Testament libertatea creştinilor este mai departe lărgită în libertatea lor faţă de jugul legii ceremoniale, faţă de care biserica evreiască a fost supusă, şi într-o mai mare îndrăzneală de acces la tronul de har, şi într-o comunicare mai deplină a liberului Duh al lui Dumnezeu, decât credincioşii de sub lege au împărtăşit în mod obişnuit din acesta.11

Dumnezeu singur este Domnul conştiinţei,12 şi a îndreptăţit-o să fie liberă de doctrinele şi poruncile oamenilor care sunt în orice lucru contrare Cuvântului Lui, sau nu sunt conţinute în acesta.13 Astfel că a crede astfel de doctrine, sau a asculta de astfel de porunci din conştiinţă, înseamnă a trăda adevărata libertate a conştiinţei;14 şi cerinţa unei credinţe implicite, şi ascultare absolută şi oarbă, înseamnă a distruge de asemenea libertatea de conştiinţă şi raţiune.15

Cei care sub pretenţia libertăţii creştine, practică orice păcat, sau nutresc orice poftă păcătoasă, deoarece prin aceasta pervertesc planul principal al harului evangheliei spre propria lor distrugere,16 astfel ei distrug pe deplin scopul libertăţii creştine, care este acela că, fiind eliberat din mâinile tuturor duşmanilor noştri, noi am putea servi pe Domnul fără frică, în sfinţenie şi dreptate înaintea Lui, toate zilele vieţilor noastre.17

Note de subsol:

1. Galateni 3:13.

2. Galateni 1:4.

3. Faptele Apostolilor 26:18.

4. Romani 8:3.

5. Romani 8:28.

6. 1 Corinteni 15:54-57.

7. 2 Tesaloniceni 1:10.

8. Romani 8:15.

9. Luca 1:73-75; 1 Ioan 4:18.

10. Galateni 3:9,14.

11. Ioan 7:38-39; Evrei 10:19-21.

12. Iacov 4:12; Romani 14:4.

13. Faptele Apostolilor 4:19, 29; 1 Corinteni 7:23; Matei 15:9.

14. Coloseni 2:20, 22-23.

15. 1 Corinteni 3:5; 2 Corinteni 1:24.

16. Romani 6:1-2.

17. Galateni 5:13; 2 Petru 2:18, 21.

 

Capitolul 22

Despre închinarea religioasă şi ziua Sabatului

Lumina naturii arată că există un Dumnezeu, care are domnia şi suveranitatea peste toţi; este drept, bun, şi face bine spre toţi; şi este de aceea de temut, de iubit, de lăudat, de chemat, de încrezut, şi slujit, cu toată inima, şi tot sufletul, şi cu toată puterea.1 Dar calea acceptabilă de închinare a Dumnezeului adevărat, este instituit de Sine,2 şi astfel limitat de voia Lui proprie descoperită, ca El să poată fi adorat, nu după imaginaţia şi planurile oamenilor, sau ale sugestiilor lui Satan, sub orice reprezentaţii vizibile, sau sub orice alt fel, care nu este prescris în Sfintele Scripturi.3

Închinarea religioasă este să fie dată lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi numai Lui;4 nu îngerilor, sfinţilor, sau oricărei alte creaturi;5 şi după cădere, nu fără un Mijlocitor,6 nu în mijlocirea altuia decât numai a lui Cristos.7

Rugăciunea şi mulţumirea, fiind o parte specială a închinării naturale, este cerută de Dumnezeu tuturor oamenilor.8 Dar pentru ca aceasta să poată fi primită, ea trebuie să se facă în numele Fiului,9 prin ajutorul Duhului,10 potrivit cu voia Lui;11 cu înţelegere, reverenţă, umilinţă, pasiune, credinţă, dragoste şi perseverenţă; şi când este împreună cu alţii, într-o limbă cunoscută.12

Rugăciunea trebuie să fie făcută pentru lucrurile legale, şi pentru toate felurile de oameni vii, sau care vor trăi pe lumea cealaltă;13 dar nu pentru cei morţi,14 nici pentru cei despre care se poate şti, că au păcătuit păcatul care duce la moarte.15

Citirea Scripturilor,16 predicare, şi auzirea Cuvântului lui Dumnezeu,17 învăţătura şi sfătuirea unul pe altul în Psalmi, imnuri şi cântece duhovniceşti, cântând cu har în inimile noastre către Domnul;18 precum de asemenea administrarea botezului,19 şi cina Domnului,21 sunt toate părţi ale închinării religioase ale lui Dumnezeu, de a fi înfăptuite în ascultare faţă de El, cu înţelegere, credinţă, reverenţă şi frică evlavioasă; mai mult, solemnă umilinţă, cu posturi,21 şi oferire de mulţumiri, la ocazii speciale, ar trebui să fie folosite într-o manieră sfântă şi religioasă.22

Nici rugăciunea, nici vre-o altă parte din închinarea religioasă, nu este acum, sub evanghelie, legată, sau făcută mai acceptabilă prin orice loc în care aceasta este înfăptuită, sau spre care este direcţionată; ci Dumnezeu trebuie să fie adorat oriunde în duh şi în adevăr;23 ca în familii particulare 24 zilnic,25 şi în secret, fiecare de el însuşi,26 astfel cu mult mai solemn în adunările publice, care nu sunt uşuratice, nici în mod voit neglijate sau părăsite, când Dumnezeu prin cuvântul Lui sau providenţa Lui ne cheamă la acestea.27

După cum este legea naturii, care în general, este o proporţie a timpului, prin hotărârea lui Dumnezeu ca să fie pusă de o parte pentru închinarea înaintea lui Dumnezeu, tot astfel prin Cuvântul Lui, într-o poruncă pozitivă, morală şi veşnică, obligatorie pentru toţi oamenii, în toate veacurile, El a rânduit în mod particular o zi din şapte pentru un sabat care să fie păstrat sfânt pentru El,28 care de la începutul lumii, până la învierea lui Cristos, a fost ultima zi din săptămână, şi de la învierea lui Cristos, a fost schimbată în prima zi a săptămânii, care este numită Ziua Domnului;29 şi este să fie continuată până la sfârşitul lumii, ca Sabatul creştin, păzirea ultimei zile a săptămânii fiind abolită.

Sabatul trebuie să fie ţinut sfânt către Domnul, când oamenii, după o cuvenită pregătire a inimilor lor, şi rânduirea treburilor lor obişnuite mai dinainte, nu doar respectă o sfântă odihnă a întregii zile faţă de toate faptele lor, cuvintele şi gândurile, referitoare la angajaţi şi recreerea lumească,30 ci de asemenea este luat un timp întreg în exerciţiile publice şi private de închinare faţă de El şi în datoriile de necesitate şi de milă.31

Note de subsol:

1. Ieremia 10:7; Marcu 12:33.

2. Deuteronom 12:32.

3. Exod 20:4-6.

4. Matei 4:9-10; Ioan 6:23; Matei 28:19.

5. Romani 1:25; Coloseni 2:18; Apocalipsa 19:10.

6. Ioan 14:6.

7. 1 Timotei 2:5.

8. Psalmul 95:1-7; 65:2.

9. Ioan 14:13-14.

10. Romani 8:26.

11. 1 Ioan 5:14.

12. 1 Corinteni 14:16-17.

13. 1 Timotei 2:1-2; 2 Samuel 7:29.

14. 2 Samuel 12:21-23.

15. 1 Ioan 5:16.

16. 1 Timotei 4:13.

17. 2 Timotei 4:2; Luca 8:18.

18. Coloseni 3:16; Efeseni 5:19.

19. Matei 28:19-20.

20. 1 Corinteni 11:26.

21. Estera 4:16; Joel 2:12.

22. Exod 15:1-19; Psalmul 107:1-43.

23. Ioan 4:21; Maleahi 1:11; 1 Timotei 2:8.

24. Faptele Apostolilor 10:2.

25. Matei 6:11; Psalmul 55:17.

26. Matei 6:6.

27. Evrei 10:25; Faptele Apostolilor 2:42.

28. Exod 20:8.

29. 1 Corinteni 16:1-2; Faptele Apostolilor 20:7; Apocalipsa 1:10.

30. Isaia 58:13; Neemia 13:15-22.

31. Matei 12:1-13.

 

Capitolul 23

Despre cântarea Psalmilor & etc.

Noi credem că a cânta laude lui Dumnezeu,1 este o hotărâre sfântă a lui Cristos, şi nu o parte a religiei naturale, sau doar o datorie morală; ci că aceasta este adusă sub instituire divină, este poruncit bisericilor lui Cristos să cânte psalmi, imnuri şi cântări spirituale; şi că întreaga biserică în adunările sale publice (cât şi ca şi creştini în particular) ar trebui să cânte laude lui Dumnezeu potrivit cu cea mai bună lumină pe care au primit-o.2 Mai mult, aceasta a fost practicată în cea mai mare biserică reprezentativă prin Domnul nostru Isus Cristos cu ucenicii Lui,3 după ce El a instituit şi a sărbătorit hotărârea sacră a cinei Lui sfinte, ca un semn comemorativ al iubirii răscumpărătoare.

Note de subsol:

1. Faptele Apostolilor 16:25; Efeseni 5:19; Coloseni 3:16

2. Evrei 2:12; Iacov 5:13

3. Matei 26:30

 

Capitolul 24

Despre legăminte şi juruinţe legale

Un jurământ legal este o parte a închinării religioase, în care persoana care jură în adevăr, dreptate şi judecată, îl cheamă solemn pe Dumnezeu să fie martor la ceea ce jură el,1 şi să îl judece potrivit cu adevărul sau falsitatea din ceea ce spune.2

Numai Numele lui Dumnezeu este cel pe care oamenii ar trebui să jure; şi acesta trebuie să fie folosit cu toată frica şi reverenţa sfântă; de aceea a jura din îngâmfare sau în grabă pe acel nume glorios şi înfricoşător, sau să jure pe orice alt lucru, este păcătos, şi de urât;3 totuşi în funcţie de greutate şi moment, pentru confirmarea adevărului, şi încetarea oricăror certuri, un jurământ fiind impus, prin autoritatea legală, în astfel de chestiuni, ar trebui făcut.4

Oricine face un jurământ, garantat de Cuvântul lui Dumnezeu, ar trebui să considere corespunzător, greutatea unui astfel de act solemn, şi în acesta afirmând nimic altceva decât ceea ce cunoaşte el că este adevărat; pentru că prin grabă, jurăminte false sau inutile, Domnul este provocat, şi pentru acestea această ţară jeleşte.5

Un jurământ trebuie făcut în sensul clar şi simplu al cuvintelor, fără echivoc sau rezervă mentală.6

Un legământ, care nu trebuie să fie făcut cu nici o creatură, decât doar cu Dumnezeu, trebuie să fie făcut şi înfăptuit cu toată grija religioasă şi cu toată credincioşia:7 dar legămintele monastice catolice, de a trăi toată viaţa în burlăcie,8 sărăcie profesată,9 şi ascultare regulată, sunt atât de departe de a fi grade ale unei perfecţiuni mai înalte, încât ele sunt curse superstiţioase şi păcătoase, în care nici un creştin nu trebuie să se încurce.10

Note de subsol:

1. Exod 20:7; Deuteronom 10:20; Ieremia 4:2.

2. 2 Cronici 6:22-23.

3. Matei 5:34,37; Iacov 5:12.

4. Neemia 13:25.

5. Levitic 19:12; Ieremia 23:10.

6. Psalmul 24:4.

7. Psalmul 76:11; Geneza 28:20-22.

8. 1 Corinteni 7:2, 9.

9. Efeseni 4:28.

10. Matei 19:11.

 

Capitolul 25

Despre magistraţii civili

Dumnezeu, Domnul suprem, şi Regele întregii lumi, a rânduit magistraţi civili a fi sub El peste oameni, pentru slava Lui proprie, şi pentru binele public; şi cu acest scop el i-a înarmat cu puterea săbiei, pentru apărarea şi încurajarea celor care fac binele, şi pentru pedepsirea celor care fac răul.1

Este legal pentru creştini să accepte şi să execute slujba unui magistrat, când sunt chemaţi la aceasta; în administrarea căruia, deoarece ei trebuie în special să menţină justiţia şi pacea,2 potrivit cu legile morale din fiecare împărăţie şi stat, astfel că spre acel final ei să poată în mod legal acum sub Noul Testament să poarte război în ocazii drepte şi necesare.3

Magistraţii civili fiind rânduiţi de Dumnezeu, pentru scopurile mai înainte menţionate, trebuie să ne supunem lor în toate lucrurile legale poruncite de ei, aceasta în Domnul, nu doar pentru mânie ci de dragul conştiinţei;4 şi noi ar trebui să facem mijlociri şi rugăciuni pentru regi, şi pentru toţi cei care sunt în autoritate, pentru ca sub ei noi să putem trăi o viaţă liniştită şi paşnică, în toată evlavia şi cinstea.5

Note de subsol:

1. Romani 13:1-4.

2. 2 Samuel 23:3; Psalmul 82:3-4.

3. Luca 3:14.

4. Romani 13:5-7; 1 Petru 2:17.

5. 1 Timotei 2:1-2.

 

Capitolul 26

Despre căsătorie

Căsătoria trebuie să fie între un bărbat şi o femeie; nici nu este legal pentru orice bărbat să aibă mai mult de o soţie, nici pentru orice femeie să aibă mai mult decât un soţ în acelaşi timp.1

Căsătoria a fost menită pentru ajutorul mutual al soţului şi al soţiei,2 pentru creşterea omenirii cu o chestiune legitimă,3 şi pentru împiedicarea necurăţiei.4

Este legal pentru tot felul de oameni să se căsătorească, care sunt capabili de judecată pentru a-şi da consimţământul lor;5 totuşi este datoria creştinilor să se căsătorească în Domnul;6 şi prin aceasta să profeseze religia adevărată, ei nu trebuie să se căsătorească cu necredincioşii, sau idolatrii; cei evlavioşi nu trebuie să se înjuge la un jug inegal, prin a se căsători cu cei care sunt răi în viaţa lor, sau care susţin o erezie condamnabilă.7

Căsătoria nu ar trebuie să fie între persoane aflate în grade de înrudire sau afinitate, aceasta este interzisă în Cuvânt;8 nici astfel de căsătorii incestuoase nu pot vre-odată să fie făcute legale, prin orice lege a omului sau consimţământ al părţilor, astfel că acele persoane să poată trăi împreună ca soţ şi soţie.9

Note de subsol:

1. Geneza 2:24; Maleahi 2:15; Matei 19:5-6.

2. Geneza 2:18.

3. Geneza 1:28.

4. 1 Corinteni 7:2, 9.

5. Evrei 13:4; 1 Timotei 4:3.

6. 1 Corinteni 7:39.

7. Neemia 13:25-27.

8. Levitic 18:1-30.

9. Marcu 6:18; 1 Corinteni 5:1.

 

Capitolul 27

Despre Biserică

Biserica Catolică sau universală, care, referitor la lucrarea internă a Duhului şi adevărul harului, poate fi numită invizibilă, constă din întregul număr al celor aleşi, care au fost, sunt, sau vor fi adunaţi în unul, sub Cristos, capul acesteia; şi este mireasa, trupul, plinătatea Lui care umple totul în toţi.1

Toate persoanele din întreaga lume, profesând credinţa din evanghelie, şi ascultarea faţă de Dumnezeu prin Cristos, potrivit cu aceasta, nu distrugând propria lor profesare prin vre-o eroare, derâmând temelia, sau conversaţie nesfântă, sunt şi pot fi numiţi sfinţii vizibili;2 şi din aceştia trebuie orice congregaţii particulare să fie alcătuite.3

Cele mai pure biserici de sub cer sunt supuse la amestec şi eroare;4 şi unele atât de mult au degenerat încât au devenit biserici care nu sunt ale lui Cristos, ci sinagogi ale Satanei;5 cu toate acestea Cristos a avut din totdeauna, şi va avea totdeauna, o împărăţie în lumea aceasta, până la sfârşitul ei, formată din cei care cred în El, şi fac profesie din Numele Lui.6

Domnul Isus Cristos este Capul bisericii în care, prin numirea Tatălui, toate capacităţile pentru chemare, instituţie, ordin, sau guvernare a bisericii, sunt investite într-o manieră supremă şi suverană;7 Papa de la Roma nu poate fi în nici un sens capul acesteia, ci este acel Antihrist, omul păcatului, şi fiul pierzării, care se ridică pe sine în biserică împotriva lui Cristos, şi tot ceea ce este numit Dumnezeu; pe care Domnul îl va distruge cu strălucirea venirii Lui.8

În executarea acestei capacităţi cu care El este astfel încredinţat, Domnul Isus cheamă din lume la Sine, prin misiunea Cuvântului Său, prin Duhul Lui, pe cei care sunt daţi Lui, prin Tatăl Lui,9 pentru ca ei să poată umbla înaintea Lui în toate căile ascultării, pe care El le-a poruncit lor în Cuvântul Lui.10 Cei astfel chemaţi, El le porunceşte să umble împreună în anumite societăţi, sau biserici, pentru zidirea lor reciprocă, şi spre realizarea datorată acelei închinări publice, pe care El o cere de la ei în lume.11

Membri din aceste biserici sunt sfinţi prin chemare, manifestând vizibil şi evidenţiind în şi prin profesia şi umblarea lor, ascultarea lor faţă de acea chemare a lui Cristos;12 şi să consimtă binevoitor să umble împreună, potrivit cu numirea lui Cristos, dându-se Domnului, şi unul altuia, prin voia lui Dumnezeu, în supunere profesată faţă de hotărârile din Evanghelie.13

La fiecare dintre aceste bisericii astfel adunate conform minţii Lui, declarate în Cuvântul Lui, El a dat toată puterea şi autoritatea, care este în orice fel necesară pentru ca ei să continue acea ordine în închinare şi disciplină, pe care El a instituit-o pentru ca ei să o păzească, cu porunci şi reguli, pentru exercitarea corespunzătoare şi dreaptă, şi executarea acelei capacităţi.14

O biserică particulară, adunată şi complet organizată conform minţii lui Cristos, constă din funcţionari şi membri; şi funcţionarii rânduiţi de Cristos pentru a fi aleşi şi puşi de o parte de biserică, astfel chemaţi şi adunaţi, pentru administrarea specifică a hotărârilor, şi executarea puterii sau datoriei, pe care El le-o încredinţează, sau în cheamă la aceasta, pentru a fi continuată până la sfârşitul lumii, sunt episcopii, sau bătrânii, şi diaconii.15

Modul rânduit de Cristos pentru chemarea oricărei persoane, potrivite şi dăruite de Duhul Sfânt, spre slujba de episcop, sau bătrân, într-o biserică, este ca el să fie ales la aceasta de votul comun al bisericii în sine;16 şi solemn pus de o parte prin post şi rugăciune, cu punerea mâinilor bătrânilor bisericii, dacă există vre-unul mai dinainte numit în slujba aceasta:17 şi a unui diacon, că el este ales prin vot asemănător, şi pus de o parte prin rugăciune, şi tot astfel punerea mâinilor.18

Lucrarea păstorilor fiind constant de a îngriji de slujirea lui Cristos, în bisericile Lui, în misiunea Cuvântului, şi rugăciune cu veghere asupra sufletelor lor, ca unii care trebuie să dea o socoteală Lui;19 este obligatorie în bisericile cărora ei slujesc, nu doar să le dăm tot respectul cuvenit, ci de asemenea de a transmite spre ei din toate lucrurile noastre bune, potrivit cu capacitatea lor,20 pentru ca ei să aibă o rezervă comfortabilă, fără a fi încurcaţi în chestiunile seculare;21 şi să poată astfel să fie capabili de a exercita ospitalitate faţă de alţii;22 şi aceasta este cerută de legea naturii, şi prin ordinul expres al Domnului nostru Isus, care a poruncit, ca aceia care predică Evanghelia să trăiască din Evanghelie.23

Deşi este de datoria episcopilor sau păstorilor bisericilor, să fie stăruitori în predicarea Cuvântului, datorită slujbei, totuşi lucrarea de predicare a Cuvântului nu este atât de special limitată la ei, ci şi alţii care sunt dăruiţi, şi potriviţi prin Duhul Sfânt pentru aceasta, şi aprobaţi şi chemaţi de biserică, pot şi ar trebui să înfăptuiască aceasta.24

Deoarece toţi credincioşii sunt obligaţi să se alăture la biserici specifice, când şi unde ei au oportunitatea de a face aceasta; tot astfel toţi care sunt recunoscuţi ca având privilegiile bisericii, sunt de asemenea sub critica şi conducerea din aceasta, în acord cu regula lui Cristos.25

Membrii bisericii, după orice ofensă luată de aceştia, înfăptuind datoria lor cerută de la ei faţă de persoana care a comis ofensa, nu trebuie să tulbure ordinea bisericii, sau să lipsească de la adunările bisericii, sau la administrarea oricărei hotărâri, cu ocazia unei astfel de ofense faţă de oricine dintre prietenii lor membri ai bisericii, ci trebuie să îl aştepte pe Cristos, în dezbaterile ulterioare ale bisericii.26

După cum fiecare biserică, şi toţi membrii din aceasta, sunt obligaţi să se roage continuu, pentru binele şi prosperitatea tuturor bisericilor lui Cristos,27 în toate locurile, şi în toate ocaziile pentru ca acestea să înainteze, fiecare în cadrul limitelor locurilor şi chemărilor lor, în exerciţiul darurilor şi harurilor lor, tot astfel bisericile când sunt plantate prin providenţa lui Dumnezeu, pentru ca să se poată bucura de oportunitatea şi avantajul pentru aceasta, trebuie să ţină comuniune între ei înşişi, pentru pacea lor, creşterea iubirii, şi zidirea reciprocă.28

Cazurile de dificultăţi sau neînţelegeri, fie în punctul doctrinei sau administraţiei; în care fie bisericile în general sunt preocupate, sau oricare biserică în pacea, unirea şi zidirea lor; sau orice membru sau membri din orice biserică sunt răniţi, în sau prin orice fapte în critici neplăcute faţă de adevăr şi ordine: este potrivit cu mintea lui Cristos, ca multe biserici care ţin comuniunea împreună, prin mesagerul lor, să se întâlnească pentru a chibzui şi a da sfatul lor în sau despre chestiunea din neînţelegere, pentru a fi raportate la toate bisericile interesate;29 cu toate acestea, aceşti mesageri adunaţi, nu sunt împuterniciţi cu vre-o putere bisericească, în mod propriu numită astfel; sau cu orice jurisdicţie peste bisericile însele, pentru a exercita orice cenzură fie asupra vre-unei biserici, sau persoane; sau să impună hotărârea lor asupra bisericilor sau funcţionarilor acestora.30

Note de subsol:

1. Evrei 12:23; Coloseni 1:18; Efeseni 1:10, 22-23; 5:23, 27, 32.

2. 1 Corinteni 1:2; Faptele Apostolilor 11:26.

3. Romani 1:7; Efeseni 1:20-22.

4. 1 Corinteni 5:1-13; Apocalipsa 2:1-29; 3:1-22.

5. Apocalipsa 18:2; 2 Tesaloniceni 2:11-12.

6. Matei 16:18; Psalmul 72:17; 102:28; Apocalipsa 12:17.

7. Coloseni 1:18; Matei 28:18-20; Efeseni 4:11-12.

8. 2 Tesaloniceni 2:2-9.

9. Ioan 10:16; 12:32.

10. Matei 28:20.

11. Matei 18:15-20.

12. Romani 1:7; 1 Corinteni 1:2.

13. Faptele Apostolilor 2:41-42; 5:13-14; 2 Corinteni 9:13.

14. Matei 18:17-18; 1 Corinteni 5:4-5; 5:13; 2 Corinteni 2:6-8.

15. Faptele Apostolilor 20:17, 28; Filipeni 1:1.

16. Faptele Apostolilor 14:23.

17. 1 Timotei 4:14.

18. Faptele Apostolilor 6:3, 5-6.

19. Faptele Apostolilor 6:4; Evrei 13:17.

20. 1 Timotei 5:17-18; Galateni 6:6-7.

21. 2 Timotei 2:4.

22. 1 Timotei 3:2.

23. 1 Corinteni 9:6-14.

24. Faptele Apostolilor 11:19-21; 1 Petru 4:10-11.

25. 1 Tesaloniceni 5:14; 2 Tesaloniceni 3:6, 14-15.

26. Matei 18:15-17; Efeseni 4:2-3.

27. Efeseni 6:18; Psalmul 122:6.

28. Romani 16:1-2; 3 Ioan 8-10.

29. Faptele Apostolilor 15:2, 4, 6, 22-23, 25.

30. 2 Corinteni 1:24; 1 Ioan 4:1.

 

Capitolul 28

Despre comuniunea sfinţilor

Toţi sfinţii care sunt uniţi cu Isus Cristos, capul lor, prin Duhul Lui, şi credinţă, deşi ei nu sunt făcuţi prin aceasta o persoană cu El, au părtăşie în harurile, suferinţele, moartea, învierea şi slava Lui;1 şi fiind uniţi unul cu altul în iubire, ei au comuniune în darurile şi harurile unul altuia,2 şi sunt obligaţi spre înfăptuirea unor astfel de datorii, publice şi particulare, într-un mod ordonat, pentru a contribui la binele lor reciproc, deopotrivă în omul interior cât şi în cel exterior.3

Sfinţii, prin profesie, sunt meniţi să menţină o sfântă părtăşie şi comuniune în adorarea lui Dumnezeu, şi în înfăptuirea unor astfel de servicii spirituale, pentru zidirea lor reciprocă;4 cât şi de asemenea în ajutorul unul faţă de altul în lucrurile exterioare potrivit cu capacităţile şi necesităţile lor felurite;5 care comuniune, potrivit cu porunca evangheliei, deşi mai ales de a fi exercitate de ei, în relaţiile în care ei sunt, fie în familii,6 fie în biserici,7 totuşi după cum a oferit Dumnezeu oportunitatea, aceasta trebuie extinsă spre toată familia credinţei, chiar toţi cei care în fiecare loc cheamă numele Domnului Isus; cu toate acestea comuniunea lor unul cu altul ca sfinţi, nu înlătură, sau nu încalcă titlul sau proprietatea pe care fiecare om o are în bunurile şi posesiunile lui.8

Note de subsol:

1. 1 Ioan 1:3; Ioan 1:16; Filipeni 3:10; Romani 6:5-6.

2. Efeseni 4:15-16; 1 Corinteni 12:7; 3:21-23.

3. 1 Tesaloniceni 5:11, 14; Romani 1:12; 1 Ioan 3:17-18; Galateni 6:10.

4. Evrei 10:24-25; 3:12-13.

5. Faptele Apostolilor 11:29-30.

6. Efeseni 6:4.

7. 1 Corinteni 12:14-27.

8. Faptele Apostolilor 5:4; Efeseni 4:28.

 

Capitolul 29

Despre Botez şi Cina Domnului

Botezul şi Cina Domnului, sunt porunci de instituţie pozitivă şi suverană, rânduite de Domnul Isus, singurul dătător de Lege, pentru a fi continuate în biserica Lui până la capâtul lumii.1

Aceste sfinte rânduieli trebuie să fie administrate doar de aceia, care sunt calificaţi, şi sunt chemaţi la aceasta potrivit cu împuternicirea lui Cristos.2

Note de subsol:

1. Matei 28:19-20; 1 Corinteni 11:26.

2. Matei 28:19; 1 Corinteni 4:1.

 

Capitolul 30

Despre Botez

Botezul este o rânduială din Noul Testament, stabilită de Isus Cristos, pentru a fi pentru partea botezată, un semn al părtăşiei lui cu El în moartea şi învierea Lui; de a fi altoit în El;1 de iertare a păcatelor;2 şi de a se preda lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, pentru a trăi şi umbla în înnoirea vieţii.3

Cei care în mod real profesează pocăinţă faţă de Dumnezeu, credinţă şi ascultare faţă de Domnul Isus, sunt singurii subiecţi potriviţi pentru acest decret.4

Elementul exterior, pentru a fi folosit în acest decret, este apa, în care participantul trebuie să fie botezat, în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Duhului Sfânt.5

Imersiunea, sau scufundarea persoanei în apă, este necesară pentru administrarea corespunzătoare a acestui decret.6

Note de subsol:

1. Romani 6:3-5; Coloseni 2:12; Galateni 3:27.

2. Marcu 1:4; Faptele Apostolilor 22:16.

3. Romani 6:4.

4. Marcu 16:16; Faptele Apostolilor 8:36-37; 2:41; 8:12; 18:8.

5. Matei 28:19-20; Faptele Apostolilor 8:38.

6. Matei 3:16, Ioan 3:23.

 

Capitolul 31

Despre punerea mâinilor

Noi credem în punerea mâinilor, cu rugăciune, peste credincioşii botezaţi, şi astfel, aceasta este un decret al lui Cristos,1 şi trebuie să fie acordat pentru toate astfel de persoane care sunt admise la Cina Domnului, iar scopul acestui decret nu este pentru darurile extraordinare ale Duhului, ci pentru o primire suplimentară din Duhul Sfânt al promisiunii,2 sau pentru adăugarea harurilor Duhului, şi a influenţelor din acestea; pentru a-i confirma, întări, şi mângâia în Cristos Isus, aceasta fiind întărită şi întemeiată prin darurile extraordinare ale Duhului în vremurile străvechi,3 pentru a locui în biserică întâlnindu-se împreună în prima zi a săptămânii,4 aceasta fiind ziua de închinare, sau sabatul creştin, sub Evanghelie, şi după cum era predicarea cuvântului,5 şi după cum era botezul,6 şi rugăciunea,7 şi cântarea psalmilor, etc.,8 tot astfel era şi această punere a mâinilor,9 pentru că după cum întreaga Evanghelie era confirmată prin semne şi minuni, şi felurite minuni şi daruri ale Duhului Sfânt în general,10 tot astfel era fiecare hotărâre în aceeaşi manieră confirmată în mod specific.

Note de subsol:

1. Evrei 5:12; Evrei 6:1, 2; Faptele Apostolilor 8:17,18; Faptele Apostolilor 19:6

2. Efeseni 1:13, 14

3. Faptele Apostolilor 18:7, 19:6

4. Faptele Apostolilor 2:1

5. Faptele Apostolilor 10:44

6. Matei 3:16

7. Faptele Apostolilor 4:31

8. Faptele Apostolilor 16:25, 26

9. Faptele Apostolilor 8 & 19

10. Evrei 2:3, 4

 

Capitolul 32

Despre Cina Domnului

Cina Domnului, a fost instituită de El, în aceeaşi noapte în care El a fost trădat, pentru a fi păzită în bisericile Lui până la sfârşitul lumii, pentru amintire veşnică, şi arătarea jertfei de Sine în moartea Lui,1 confirmarea credinţei credincioşilor în toate beneficiile din aceasta, hrănirea lor spirituală şi creşterea în El, angajarea lor ulterioară în şi faţă de toate sarcinile pe care ei i le datorează Lui; şi de a fi o legătură şi un angajament al comuniunii lor cu El, şi unul cu altul.2

În acest decret, Cristos nu este oferit către Tatăl Său, nici nu se face vre-o jertfă reală pentru iertarea păcatului, pentru cei vii sau morţi, ci doar un memorial a acelei jertfe de Sine prin El Însuşi, pe cruce, o dată pentru toţi;3 şi o jertfă spirituală a tuturor laudelor posibile către Dumnezeu pentru acelaşi lucru.4 astfel că ceea ce jertfesc Catolicii în masă, după cum o numesc ei, este un lucru foarte groaznic, injurios faţă de jertfa a lui Cristos, singura valabilă pentru împăcare, pentru toate păcatele celor aleşi.

Domnul Isus a rânduit în acest decret, pe slujitorii Lui să se roage, şi să binecuvânteze elementele pâinea şi vinul, şi prin aceasta să le pună de o parte de la o folosire uzuală spre una sfântă, şi să ia pâinea şi să o frângă; să ia potirul, şi ei împărtăşindu-se de asemenea, pentru a da deopotrivă şi celor care se împărtăşesc.5

Negarea oferirii potirului către oameni, adorarea elementelor, ridicarea lor sau purtarea lor pentru adorare, şi păstrarea lor pentru orice folosire religioasă pretinsă, sunt toate contrare naturii acestui decret, şi faţă de instituirea lor de către Cristos.6

Elementele exterioare din acest decret, în mod corespunzător puse de o parte spre folosirea poruncită de Cristos, au o astfel de relaţie cu El crucificat, încât într-adevăr, deşi în termeni folosiţi figurativ, uneori ele sunt numite prin numele lucrurilor pe care acestea le reprezintă, pentru a mărturisi, trupul şi sângele lui Cristos,7 cu toate că, în substanţă şi natură, ele încă rămân într-adevăr doar pâine şi vin, după cum erau mai înainte.8

Acea doctrină care susţine o schimbare a substanţei pâinii şi vinului, în substanţa trupului şi sângelui lui Cristos, în mod obişnuit numită transubstanţiere, prin consacrarea unui preot, sau prin orice alt fel, este respingătoare nu doar faţă de Scriptură,9 ci chiar şi pentru bunul simţ şi raţiune, răsturnând natura decretului, şi a fost, şi este cauza multor superstiţii, da, de idolatrii vulgare.10

Primitorii vrednici se împărtăşesc exterior din elementele vizibile în acest decret, şi de asemenea şi în interior prin credinţă, cu adevărat şi într-adevăr, totuşi nu carnal şi corporal, ci primesc spiritual, şi se hrănesc din Cristos crucificat şi cu toate beneficiile din moartea Lui: trupul şi sângele lui Cristos fiind atunci nu corporal, sau carnal, ci spiritual prezent faţă de credinţa credincioşilor în acel decret, deoarece elementele în sien sunt faţă de simţurile lor exterioare.11

Toate persoanele ignorante şi ne-evlavioase, deoarece ele nu sunt potrivite de a se bucura de comuniunea cu Cristos, sunt nevrednice de cina Domnului, şi nu pot, fără un mare păcat împotriva Lui, în timp ce ei rămân astfel, se împărtăşesc din aceste taine sfinte, neputând fi admise la aceasta:12 da, oricine va primi în mod nevrednic, este vinovat de trupul şi sângele Domnului, mâncând şi bând judecata pentru ei înşişi.13

Note de subsol:

1. 1 Corinteni 11:23-26.

2. 1 Corinteni 10:16-17, 21.

3. Evrei 9:25-26, 28.

4. 1 Corinteni 11:24; Matei 26:26-27.

5. 1 Corinteni 11:23-26.

6. Matei 26:26-28; 15:9; Exod 20:4-5.

7. 1 Corinteni 11:27.

8. 1 Corinteni 11:26-28.

9. Faptele Apostolilor 3:21; Luca 24:6, 39.

10. 1 Corinteni 11:24-25.

11. 1 Corinteni 10:16; 11:23-26.

12. 2 Corinteni 6:14-15.

13. 1 Corinteni 11:29; Matei 7:6.

 

Capitolul 33

Despre starea omului după moarte şi despre învierea morţilor

Trupurile oamenilor după moarte se întorc în ţărână, şi văd putrezirea,1 dar sufletele lor, care nici nu dorm, având o existenţă nemuritoare, se întorc imediat la Dumnezeu care le-a dat:2 sufletele celor drepţi fiind atunci făcute perfecte în sfinţenie, sunt primite în paradis, unde ele sunt cu Cristos, şi văd faţa lui Dumnezeu, în lumină şi slavă, aşteptând deplina răscumpărare a trupurilor lor;3 şi sufletele celor răi sunt aruncate în iad, unde ele rămân în chin şi întunericul deplin păstrat pentru marea zi a judecăţii;4 în afară de aceste două locuri, pentru suflete separate de trupurile lor, Scriptura nu recunoaşte nici unul altul.

În ziua de pe urmă, astfel de sfinţi care sunt găsiţi vii nu vor adormi ci sunt schimbaţi;5 şi toţi cei morţi vor fi înviaţi cu aceleaşi trupuri, şi nu altele;6 deşi aceste trupuri au calităţi diferite, care vor fi unite din nou cu sufletele lor pentru totdeauna.7

Trupurile celor nedrepţi, prin puterea lui Cristos, vor fi înviate pentru dezonoare; trupurile celor drepţi, prin Duhul Lui, spre onoare, şi vor fi făcute în conformitate cu trupul glorios al Lui.8

Note de subsol:

1. Geneza 3:19; Faptele Apostolilor 13:36.

2. Eclesiastul 12:7.

3. Luca 23:43; 2 Corinteni 5:1, 6, 8; Filipeni 1:23, Evrei 12:23.

4. Iuda 6-7; 1 Petru 3:19; Luca 16:23-24.

5. 1 Corinteni 15:51-52; 1 Tesaloniceni 4:17.

6. Iov 19:26-27.

7. 1 Corinteni 15:42-43.

8. Faptele Apostolilor 24:15; Ioan 5:28-29; Filipeni 3:21.

 

Capitolul 34

Despre ultima judecată

Dumnezeu a rânduit o zi în care El va judeca lumea cu dreptate, prin Isus Cristos;1 căruia Tatăl i-a dat toată puterea şi judecata; în care zi nu doar îngerii apostaţi vor fi judecaţi,2 ci de asemenea toate persoanele care au trăit pe pământ, vor apărea înaintea tribunalului lui Cristos, pentru a da socoteală de gândurile, cuvintele şi faptele lor, şi pentru a primi potrivit cu ceea ce ei au făcut în trup, fie bine fie rău.3

Scopul pentru care Dumnezeu a rânduit această zi, este pentru manifestarea slavei milei Lui, în mântuirea veşnică a celor aleşi; şi a justiţiei Lui, în pedepsirea veşnică a celor ticăloşi, care sunt răi şi neascultători;4 pentru că atunci cei drepţi vor merge în viaţa veşnică, şi vor primi plinătatea bucuriei şi slavei, cu răsplata veşnică, în prezenţa Domnului: dar cei răi care nu îl cunosc pe Dumnezeu, şi nu ascultă de Evanghelia lui Isus Cristos, vor fi aruncaţi în chinuri veşnice,5 şi pedepsiţi cu distrugere veşnică, de la prezenţa Domnului, şi de la slava puterii Lui.6

Deoarece Cristos a vrut ca noi să fim cu siguranţă convinşi că va exista o zi a judecăţii, deopotrivă de a-i opri pe toţi oamenii din păcat,7 şi pentru mângâierea mai mare a celor evlavioşi, în necazurile lor,8 astfel El ţine această zi necunoscută oamenilor, pentru ca ei să renunţe la orice siguranţă carnală, şi să fie mereu veghetori, pentru că ei nu ştiu în ce oră va veni Domnul,9 şi să poată mereu să fie pregătiţi să spună, „Vino, Doamne Isuse, vino repede”.10 Amin.

Note de subsol:

1. Faptele Apostolilor 17:31; Ioan 5:22, 27.

2. 1 Corinteni 6:3; Iuda 6.

3. 2 Corinteni 5:10; Eclesiastul 12:14; Matei 12:36; Romani 14:10, 12; Matei 25:32-46.

4. Romani 9:22-23.

5. Matei 25:21, 34; 2 Timotei 4:8.

6. Matei 25:46; Marcu 9:48; 2 Tesaloniceni 1:7-10.

7. 2 Corinteni 5:10-11.

8. 2 Tesaloniceni 1:5-7.

9. Marcu 13:35-37; Luca 12:35-40.

10. Apocalipsa 22:20.