ADUNAREA SAU A DOUA MARTURISIRE DE CREDINTA DE LA LONDRA, 1677 SI 1688, APROBATA IN 1689, CU REFERENTE SCRIPTURALE

Mărturisirile Baptiştilor Englezi

ADUNAREA SAU A DOUA MĂRTURISIRE DE CREDINŢĂ DE LA LONDRA, 1677 ŞI 1688, APROBATĂ ÎN 1689, CU REFERENŢE SCRIPTURALE

 

Traducere de Adina Ignat 

O scrisoare circulara a fost trimisa unor anumite biserici baptiste din Anglia si Tara Galilor in care se cerea fiecarei adunari sa trimita reprezentanti la o intrunire la Londra in anul 1677. Aici a fost aprobata si publicata o marturisire care copia fidel modelul Marturisirii de Credinta de la Westminster. De atunci poarta numele de A Doua Marturisire de la Londra. Prima Marturisire de la Londra a fost creata de catre sapte adunari baptiste din Londra in anul 1644. Acel prim document a fost conceput cu scopul de a face diferenta intre baptistii calvinisti de curand organizati, baptistii arminieni si anabaptisti. Deoarece aceasta A Doua Marturisire de la Londra a fost scrisa in vremuri intunecate de opresiune, ea a fost editata anonim.

“Acest mic volum, nu este conceput pentru a fi o norma autoritara, sau un cod de credinta, pe baza caruia sa fiti condamnati, ci mai degraba un ajutor pentru voi in controverse, o confirmare in credinta, si un mijloc de edificare in neprihanire. Aici membii mai tineri ai bisericii vor avea o mica busola spre divinitate, si prin intermediul dovezilor Scripturii, vor fi pregatiti sa vorbeasca despre nadejdea care este in ei. Nu va fie rusine de credinta voastra; nu uitati ca ea este vechea evanghelie a martirilor, a confesorilor, a reformatorilor si a sfintilor. Mai presus de toate,ea este “adevarul lui Dumnezeu”, pe care portile Iadului nu-l pot birui. Lasati ca vietile voastre sa reprezinte crezul pe care il aveti. Mai presus de toate traiti in Cristos Isus, si umblati in El, dand crezare niciunei alte invataturi cu exceptia celei aprobate de El, si care apartine Duhului Sfant. Grabiti-va sa cercetati Cuvantul lui Dumnezeu care va este pus inainte aici” 

                                                                                                                Charles H. Spurgeon

Marturisirea Baptista de la Londra din 1689

Prefata

Noi, misionari si mesageri ai, si cu grija fata de, peste o suta de adunari botezate din Anglia si Tara Galilor (negand Arminianismul), adunati laolalta la Londra, din data de trei a lunii a saptea pana in data de unsprezece a aceleiasi luni, 1689, pentru a lua in considerare cateva lucruri spre gloria lui Dumnezeu si pentru binele acestor adunari, ne-am gandit (spre multumirea tuturor celorlalti crestini care sunt diferiti de noi in ceea ce priveste botezul) sa le recomandam sa citesca cu atentie Marturisirea Credintei Noastre, garantata si vanduta de John Marshal, pe strada bisericii Bible in Grace, care Marturisire contine doctrina credintei si practicii noastre; si dorim ca si membrii bisericilor noastre sa isi insuseasca respectivul document.

Hanserd Knollys            Pastor               Broken Wharf                  Londra

William Kiffin                 Pastor               Devonshire-square          Londra

John Harris                    Pastor               Joiner’s Hall                      Londra

William Collins               Pastor               Petty France                    Londra

Hercules Collins            Pastor               Wapping                           Londra

Robert Steed                 Pastor               Broken Wharf                   Londra

Leonard Harrison          Pastor               Limehouse                        Londra

George Barret                Pastor               Mile End Green                Londra

Isaac Lamb                     Pastor               Pennington-street             Londra

Richard Adams              Evanghelist        Shad Thames                 Southwark

Benjamin Keath             Pastor               Horse-lie-down                 Southwark

Andrew Gifford               Pastor               Bristol, Fryars                  Som. & Glouc.

Thomas Vaux                 Pastor               Broadmead                      Som. & Glouc

Thomas Winnel              Pastor               Taunton                             Som. & Glouc

James Hitt                     Predicator         Dalwood                            Dorset

Richard Tidmarsh         Evanghelist        Oxford City                       Osen

William Facey               Pastor                 Reading                            Berks

Samuel Buttel                Evanghelist        Plymouth                           Devon

Christopher Price         Evanghelist        Abergavenny                    Monmouth

Daniel Finch                  Evanghelist        Kingsworth                       Herts

John Ball                       Evanghelist        Tiverton                             Devon

Edmond White             Pastor                 Evershall                           Bedford

William Pritchad          Pastor                 Blaenau                             Monmouth

Paul Fruin                     Evanghelist        Warwick                             Warwick]

Richard Ring                Pastor                Southampton                      Hants

John Tompkins            Evanghelist        Abingdon                            Berks

Toby Wiles                   Pastor               Bridewater                           Somerset

John Carter                                            Steventon                             Bedford

James Webb                                         Devizes                                Wilts.

Richard Sutton               Pastor               Tring                                   Herts

Robert Kinght                Pastor               Stukeley                             Bucks

Edward Price                 Pastor               Hereford-city                     Hereford

William Phipps              Pastor               Exon                                   Devon

William Hankins             Pastor               Dimmock                        Gloucester

Samuel Ewer                 Pastor               Hemstead                         Herts

Edward Man                  Pastor               Houndsditch                  Londra

Charles Archer               Pastor               Hick-Norton                   Oxon

In numele si din partea intregii adunari.

 

Catre Cititorul Obiectiv si Impartial

Stimate Cititor: Au trecut mai multi ani de cand cativa dintre noi (impreuna cu alti crestini adevarati care erau atunci inca in viata, si umblau pe calea Domnului, noi fiind martori ai acestui fapt) ne-am dat seama de nevoia de a publica o Marturisire, a Credintei noastre, pentru informarea si multumirea acelor care nu au inteles pe deplin care sunt principiile noastre, sau au avut prejudecati impotriva credintei noastre, din cauza unora dintre noi care nu au prezentat corect ceea ce credem noi, astfel inducandu-i pe altii in eroare si facandu-i sa ne judece gresit si pe noi si pe ei. Acest lucru a fost inceput in anul 1643, in numele a sapte congregatii adunate atunci la Londra; de atunci diverse impresii au fost raspandite si in strainatate, si in ceea ce tine de noi am raspuns pe cat posibil, in asa fel incat multi (si unii dintre ei erau plini de pietate si dornici sa invete) au fost multumiti de faptul ca noi nu eram vinovati in nici un fel de acele heterodoxii si erori fundamentale de care eram acuzati prea des fara dovezi si fara vreu prilej din partea noastra.

In ceea ce priveste faptul ca acea Marturisire nu este comuna tuturor, si de asemenea ca multi altii de atunci au imbratisat acelasi adevar continut in acest document, noi am crezut de cuviinta a ne pune laolalta si de acord spre a prezenta o marturie lumii despre aderarea noastra ferma la aceste principii sfinte prin publicatia care se afla acum in mana dumneavoastra. Cat despre faptul ca metoda si maniera de a ne exprima sentimentele aici difera de cele din ultima Marturisire (desi esenta acestui material ramane aceeasi), va vom clarifica pe deplin motivul si ocazia care au produs aceasta schimbare. Un lucru care ne-a determinat sa intreprindem aceasta lucrare a fost (nu numai pentru a ne justifica in totalitate inaintea acelor crestini care difera de noi in chestiunea botezului) binele care poate fi facut acelora care  vor cunoaste eforturile si vor beneficia in urma acestei cunostinte de o instruire si o zidire in maretele adevaruri ale Evangheliei, si rodirea noastra inaintea Lui in toate caile noastre, fapt care ne intereseaza cel mai mult; asadar am decis ca este necesar sa ne exprimam cat mai clar; si deasemenea sa gasim o modalitate de a exprima cat mai pe inteles acele lucruri care au menirea de a explica ceea ce simtim si ceea ce credem; si negasind nici un defect in aceasta privinta in ceea ce a fost stabilit de Adunare, si dupa ei de cei ce au reprezentat congregatiile, noi am ajuns la concluzia ca este cel mai bine sa pastram aceeasi ordine in Marturisirea de fata; si deasemenea cand am vazut ca cei mentionati mai sus in Marturisirea lor(din motive plauzibile pentru ei si pentru altii) au ales nu numai sa se exprime in cuvinte care sunt in concordanta cu gandurile lor, privitor la toate articolele cu care s-au pus de acord, ci si in cea mai mare parte a documentului fara variatii majore ale termenilor, ne-am hotarat ca este cel mai bine sa le urmam exemplul facand uz de aceleasi cuvinte ca si ei si in aceste articole (care sunt foarte multe) in care credinta si doctrina noastra sunt indentice cu ale lor; si asta am facut-o mai ales pentru a consimtii si cu toate articolele fundamentale ale religiei crestine, precum si cu multi altii ale caror Confesiuni ortodoxe au fost publicate lumii in numele Protestantilor in diferite orase si tari. Si de asemenea dorim sa convingem ca nu avem nici o intentie de a incarca religia cu cuvinte noi, ci adoptam fara probleme cuvintele care au fost, in acord cu Sfintele Scripturi, folosite de altii inaintea noastra; declarand acum, in fata lui Dumnezeu, a ingerilor, si a oamenilor, acordul nostru din toata inima cu ele in acea doctrina completa Protestanta pe care, cu atatea dovezi clare din Scriptura, ei au adoptat-o. Unele lucruri, intr-adevar, sunt adaugate in unele locuri, unii termeni sunt omisi, si cativa sunt schimbati; dar aceste alteratii sunt naturale, asa incat nu trebuie sa ne indoim sau sa ii suspectam de credinta gresita pe vreunii dintre frati din cauza lor.

In acele lucruri in care nu suntem de acord cu altii, ne-am exprimat cat se poate de deschis si de clar, pentru ca nimeni sa nu ne suspecteze de lucruri secrete pe care sa nu fim gata sa le spunem inaintea tuturor; totusi speram ca nu am incalcat acele reguli ale modestiei si umilintei pentru ca libertatea noastra in aceasta privinta sa fie pasnica, chiar si pentru aceia ale caror sentimente sunt diferite de ale noastre.

Am avut de asemenea grija sa adaugam texte din Scriptura la subsolul paginii, pentru confirmarea fiecarui articol din Marturisirea noastra; incercand si aici sa selectam cele mai clare si mai pertinente versete pentru a dovedii cele spuse de noi; si dorinta noastra sincera este ca toti aceia in mainile carora va cadea acest document, sa urmeze exemplu celor din Berea, care cercetau Scripturile in fiecare zi pentru afla daca ceea ce se predica era sau nu intocmai.

Mai exista un lucru pe care il marturisim sincer si cu toata inima dorim credibilitate in aceasta privinta, ca dezacordul sa fie cat mai departe de tot ceea ce am facut noi aici; si speram ca libertatea unei prezentari ingenioase a pricipiilor noastre si a deschiderii inimii noastre inaintea fratilor, cu Scriptura ca temelie a credintei si a practicii noastre nu va fi combatuta de nici unul dintre ei nici inteleasa gresit. Scopul nostru suprem este realizat daca vom obtine acea justitie de a fi masurati in principiile si practicile noastre, si judecati de catre altii, conform cu ceea ce am publicat acum, ceea ce Domnul (ai carui ochi sunt ca o flacara aprinsa) stie a fi doctrina in care credem din toata inima si la care in mod sincer incercam sa ne conformam si vietile. Mai mult, lasand la o parte orice controversa, singura dorinta si grija pe care o avem pentru toti care cheama numele Mantuitorului nostru, este ca in viitor sa umble in smerenie cu Dumnezeu, iubindu-se si slujindu-se unii pe altii, in sfintenie si frica de Domnul, ficare incercand sa vorbeasca duhovniceste Evanghelia; si deasemenea, potrivit cu locul si capacitatea fiecaruia, sa promoveze si in altii practica religiei adevarate si neintinate in fata lui Dumnezeu, Tatal nostru! Si ca in aceste zile de pe urma, sa nu ne petrecem viata plangandu-ne fara rost de rautatile altora, ci ficare sa inceapa in casa lui, sa isi schimbe in bine in primul rand inima si caile lui, si apoi sa se grabeasca sa aiba aceeasi influenta si asupra altora, pentru ca daca e voia Domnului, nimeni sa nu se insele increzandu-se intr-o forma de neprihanire fara a avea putere, fara a experimenta in mod eficient adevarurile pe care le vehiculeaza.

Si intr-adevar exista o cauza a decaderii religiei in zilele noastre pe care o putem doar atinge si putem doar indemna o redresare a ei, aceasta cauza este neglijarea inchinarii inaintea lui Dumnezeu in familie de catre aceia carora le revine sarcina de a conduce aceasta inchinare. Sa nu fie ignoranta crasa si instabilitatea unora, prin lumescul altora, puse in carca parintilor si stapanilor lor, care nu i-au instruit in felul in care trebuia sa umble cand erau tineri, ci au neglijat acele porunci frecvente si solemne pe care Domnul li le-a dat, de a-i invata si a-i instrui pentru ca anii lor cei mai fragezi sa fie condimentati de cunoasterea adevarului lui Dumnezeu, revelat in Scripturi; si deasemenea prin omiterea rugaciunii si a altor indatoriri religioase ale familiilor lor, impreuna cu exemplul negativ al discutiilor lor prea libere, prin asta facandu-i pe ei sa neglijeze total orice pietate si religie? Stim ca aceasta nu este o scuza pentru rautatea si orbirea nimanui, dar vina va cadea grea pe umerii celor amintiti mai sus care au avut ocazia sa schimbe ceva; ei intr-adevar vor muri in pacatele lor, dar sangele lor nu va fi cerut din mana celor in grija carora erau, care i-au lasat sa mearga pe calea spre distrugere fara sa-i avertizeze, de fapt i-au condus pe calea spre distrugere? Si sarguinta crestinilor in ceea ce priveste nerealizarea acestor indatoriri in trecut nu se va ridica in judecata si condamnare impotriva multora dintre aceia care acum sunt cinstiti?

Concluzionam cu cea mai sincera ruga a noastra a Dumnezeul oricarui har sa toarne masurile Duhului Sau cel Sfant asupra noastra, pentru ca marturisirea adevarului sa fie insotita de credinta sanatoasa si practica plina de credinciosie a ei de catre noi, pentru ca Numele Lui sa fie glorificat in toate lucrurile prin Isus Cristos Domnul nostru. Amin.

MARTURISIREA BAPTISTA DE CREDINTA

CU DOVEZI DIN SCRIPTURA

ADOPTATA DE

EVANGHELISTII SI MESAGERII ADUNARII GENERALE

CARE S-A INTALNIT LA LONDRA IN 1689

 

CUPRINS

Cuvant inainte 

CAPITOLUL 1: DESPRE SFINTELE SCRIPTURI 

CAPITOLUL 2: DESPRE DUMNEZEU SI SFANTA TREIME 

CAPITOLUL 3: DESPRE DECRETUL LUI DUMNEZEU 

CAPITOLUL 4: DESPRE CREATIE 

CAPITOLUL 5: DESPRE PROVIDENTA DIVINA 

CAPITOLUL 6: DESPRE CADEREA OMULUI, DESPRE PACAT, SI DESPRE PEDEAPSA CARE A URMAT 

CAPITOLUL 7: DESPRE LEGAMANTUL LUI DUMNEZEU  

CAPITOLUL 8: DESPRE CRISTOS MIJLOCITORUL 

CAPITOLUL 9: DESPRE VOINTA LIBERA 

CAPITOLUL 10: DESPRE CHEMARE 

CAPITOLUL 11: DESPRE JUSTIFICARE 

CAPITOLUL 12: DESPRE INFIERE 

CAPITOLUL 13: DESPRE SFINTIRE 

CAPITOLUL 14: DESPRE CREDINTA MANTUITOARE 

CAPITOLUL 15: DESPRE POCAINTA CARE DUCE LA VIATA SI LA MANTUIRE 

CAPITOLUL 16: DESPRE FAPTE BUNE 

CAPITOLUL 17: DESPRE PERSEVERENTA SFINTILOR 

CAPITOLUL 18 DESPRE SIGURANTA HARULUI SI A MANTUIRII 

CAPITOLUL 19: DESPRE LEGEA LUI DUMNEZEU

CAPITOLUL 20: DESPRE EVANGHELIE SI EXTINDEREA HARULUI 

CAPITOLUL 21: DESPRE LIBERTATEA CRESTINA SI LIBERTATEA CONSTIINTEI 

CAPITOLUL 22: DESPRE INCHINAREA RELIGIOASA SI ZIUA SABATULUI 

CAPITOLUL 23: DESPRE JURUINTE DUPA INGADUITE 

CAPITOLUL 24: DESPRE MAGISTRATI CIVILI 

CAPITOLUL 25: DESPRE CASATORIE 

CAPITOLUL 26: DESPRE BISERICA 

CAPITOLUL 27: DESPRE COMUNIUNEA INTRE SFINTI 

CAPITOLUL 28: DESPRE BOTEZ SI CINA DOMNULUI 

CAPITOLUL 29: DESPRE BOTEZ 

CAPITOLUL 30: DESPRE CINA DOMNULUI 

CAPITOLUL 31: DESPRE STAREA OMULUI DUPA MOARTE, SI DESPRE INVIEREA MORTILOR 

CAPITOLUL 32: DESPRE JUDECATA DE APOI 

SEMNATARII MARTURISIRII DE CREDINTA 

——————–

CUVANT INAINTE

Am cautat sa tiparim o Marturisire Baptista veche pentru binele oamenilor nostri. Ne-au cazut doua Marturisiri in mana, si din acelea doua, am ales-o pe aceasta. Am ales aceasta Marturisire din doua motive.

In primul rand, aceasta Marturisire a luat nastere in vremuri de grele incercari. Biserica de stat punea o mare presiune asuprea Baptistilor, si aceasta Marturisire a fost temelia ferma pe care ei au stat impotriva fortelor compromisului. Timp de 200 de ani, aceasta a ramas Marturisirea de Credinta definitiva a bisericilor baptiste calviniste din Anglia si Tara Galilor.

In al doilea rand, aproape toti baptisii stiu despre mostenirea pe care ne-a lasat-o C.H. Spurgeon, care a fost numit, “Printul Predicatorilor”. Nu este nici o indoiala ca el a fost unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului trecut. In mesajul lui despre ALEGERE gasim aceasta afirmatie. Va dau si un extract din vechea marturisire baptista. Noi suntem baptisti in aceasta adunare – majoritatea dintre noi in orice caz – si ne place sa vedem ce au scris inaintasii nostri. Cu vreo doua sute de ani in urma baptistii s-au adunat, si si-au publicat articolele credintei lor, pentru a pune capat celor ce afirmau in toata lumea ca credinta lor nu este ortodoxa, dreapta…

Apoi citeaza din al treilea Articol al aceste Marturisiri de Credinta din 1689. Retiparim aceasta pentru a-i familiariza pe baptisti cu mostenirea lor biblica ce a luat nastere in valtoarea luptei.

CAPITOLUL 1 – DESPRE SFINTELE SCRIPTURI 

Sfanta Scriptura este singura norma suficienta, sigura si infailibila a cunostintei, credintei si ascultarii[1] mantuitoare, desi lumina naturii si lucrarea creatiei si providenta manifesta in ele insele intr-atat de mult bunatatea, intelepciunea si puterea lui Dumnezeu, incat omul sa nu se poata scuza in nici un fel; totusi acestea nu sunt suficiente pentru a da cunostinta lui Dumnezeu si a voii Lui care este necesara pentru mantuire[2]. Asadar, Dumnezeu a gasit cu cale sa se descopere in diferite vremuri si moduri, si sa isi declare voia Lui bisericii[3]; si apoi pentru a pastra mai bine si a propaga mai bine adevarul, si pentru o inradacinare mai sigura a bisericii impotriva ispitelor firii, si a rautatii lui Satan si a lumii, a ales sa puna cuvantul Lui intr-o forma scrisa; lucru care a facut ca Sfintele Scripturi sa fie necesare, pentru ca acum Dumnezeu nu se mai descopera oamenilor la fel cum o facea in trecut[4].

1. 2 Timotei 3:15, 16, 17; Isaia 8:20; Luca 16:29,31; Efeseni 2:20
2. Romani 1:19-21; 2:14,15; Psalmul 19:1-3
3. Evrei 1:1
4. Proverbe 22:19-21; Romani 15:4; 2 Petru 1;19-20

Sub numele de Sfinte Scripturi, sau Cuvantul lui Dumnezeu scris, se numara toate cartile Vechiului si Noului Testament, care sunt acestea:

ALE VECHIULUI TESTAMENT

Geneza                        1 Imparati                      Eclesiastul                      Obadia

Exod                            2 Imparati                      Cantarea Cantarilor        Iona

Levitic                          1 Cronici                       Isaia                                   Mica

Numeri                         2 Cronici                       Ieremia                              Naum

Deuteronom                  Ezra                             Plangerile lui Ieremia      Habacuc

Iosua                              Neemia                         Ezechiel                          Tefania

Judecatori                     Estera                           Daniel                              Hagai

Rut                                 Iov                                   Osea                               Zaharia

1 Samuel                      Psalmi                           Ioel                                   Maleahi

2 Samuel                     Proverbe                        Amos

ALE NOULUI TESTAMENT

Matei                            Galateni                        Tit

Marcu                           Efeseni                         Filimon

Luca                             Filipeni                          Epistola catre Evrei

Ioan                              Coloseni                        Epistola lui Iacov

Faptele Apostolilor         1 Tesaloniceni               Intaia si a doua Epistole ale lui Petru

Romani                         2 Tesaloniceni               Intaia, a doua si a treia Epistole ale lui Ioan

1 Corinteni                     1 Timotei                       Epistola lui Iuda

2 Corinteni                     2 Timotei                       Apocalipsa

Toate sunt date prin inspiratie de la Dumnezeu pentru a fi norma credintei si a vietii.⁵

⁵2 Timotei 3:16

Cartile numite in mod curent apocrife, nefiind de inspiratie divina, nu sunt parte din canonul Scripturii, si, de aceea nu au nici o autoritate asupra bisericii lui Dumnezeu, si nu trebuie folosite sau aprobate in altfel decat orice alte scrieri omenesti.⁶

⁶Luca 24:27,44; Romani 3:2

Autoritatea Sfintei Scripturi, pentru care trebuie crezuta, nu depinde de marturia nici unui om sau biserici, ci numai de Dumnezeu (care este adevarul insusi), autorul ei; de aceea trebuie primita pentru ca este Cuvantul lui Dumnezeu.⁷

⁷2 Petru 1:19-21; 2 Timotei 3:16; 2 Tesaloniceni 2:13; 1 Ioan 5:9

Poate vom fi miscati si lamuriti de marturia bisericii lui Dumnezeu intr-atat incat vom dobandi un respect plin de reverenta fata de Sfintele Scripturi; si seriozitatea problemei, eficienta doctrinei, maiestuozitatea stilului, acordul in care sunt toate partile sale, scopul intregului (care este glorificarea lui Dumnezeu), descoperirea pe care ne-o da a singurei cai prin care omul poate sa ajunga la mantuire, si multe alte calitati ce nu pot fi comparate, perfectiunea intregii scrieri, sunt argumente suficiente prin care Scriptura se autodovedeste a fi Cuvantul lui Dumnezeu; nu in ultimul rand, totusi, convingerea si siguranta depline despre acest adevar infailibil, si despre autoritatea lui, vine in urma lucrarii interioare pe care o face Duhul Sfant care marturiseste despre Cuvant inimilor noastre si in inimile noastre.⁸

⁸Ioan 16:13-14; 1 Corinteni 2:10-12; 1 Ioan 2:20,27.

Instructiunile lui Dumnezeu cu privire la toate lucrurile necesare pentru gloria Lui, cu privire la mantuirea omului, la credinta si la viata, sunt fie scrise in mod specific, anume, fie sunt continute in Sfanta Scriptura: la care nu trebuie sa se adauge nimic niciodata, nici in urma unei noi revelatii din partea Duhului, nici din traditiile omului.⁹

Totusi, noi recunoastem ca iluminarea interioara pe care o face Duhul Sfant este necesara pentru intelegerea care duce la mantuire a lucrurilor descoperite in Cuvant¹⁰, si ca exista anumite situatii privitoare la inchinarea inaintea lui Dumnezeu, si conducerea bisericii, comune societatilor si actiunilor umane, care trebuie aranjate si ordonate in lumina naturii si a prudentei crestine, in conformitate cu regulile generale ale Cuvantului, care trebuie intotdeauna respectate.¹¹

⁹2 Timotei 3:15-17; Galateni 1:8-9

¹⁰Ioan 6:45; 1 Corinteni 2:9-12.

¹¹1 Corinteni 11:13-14; 14:26,40.

Lucrurile din Scriptura nu sunt la fel de simple, nu sunt la fel de clare pentru toata lumea;¹² totusi acele lucruri care trebuie stiute, crezute si respectate in mod obligatoriu pentru mantuire, sunt atat de clar si de deschis specificate intr-un loc sau altul in Scriptura, incat nu doar cei invatati, ci si cei neinvatati, cu mijloace obisnuite, pot ajunge la o intelegere suficienta a lor.¹³

¹²2 Petru 3:16

¹³Psalmul 19:7; 119:130

Asadar, Vechiul Testament in ebraica (limba materna a poporului lui Dumnezeu)¹⁴, si Noul Testament in greaca (limba care la momentul scrierii era cea mai cunoscuta in lume), fiind inspirate de Dumnezeu, si prin purtarea Lui de grija au fost pastrate pure de-a lungul veacurilor, sunt autentice; asa ca in orice controverse privitoare la religie, biserica poate apela la ele ca la o instanta suprema¹⁵. Dar, pentru ca aceste limbi de origine nu sunt cunoscute tuturor oamenilor lui Dumnezeu, care au un interes in Scripturi si dreptul sa le cunoasca, si au porunca sa le citeasca¹⁶ si sa le cerceteze¹⁷ in frica de Domnul, de aceea ele sunt traduse in limbile vulgare (i.e. comune) ale fiecarei natiuni din care ei fac parte¹⁸, pentru ca, Cuvantul lui Dumnezeu locuind pe deplin in toti, ei sa I se inchine Lui intr-un mod acceptabil, si prin rabdare si mangaierea Scripturilor sa aiba nadejde.¹⁹

¹⁴Romani 3:2

¹⁵ Isaia 8:20

¹⁶Fapte 15:15

¹⁷Ioan 5:39

¹⁸1 Corinteni 14:6,9,11-12, 24, 28.

¹⁹Coloseni 3:16

Regula infailibila de interpretare a Scripturii este Scriptura insasi; asa ca atunci cand se ridica vreo intrebare care se refera la sensul adevarat si complet al vreunui verset (care nu este de mai multe feluri, ci unul singur), trebuie cautat in alte locuri in care se refera la acelasi lucru mai clar.²⁰

²⁰2 Petru 1:20-21; Fapte 15:15-16

Judecatorul suprem, prin care trebuie rezolvate,hotarate si examinate toate controvesele religiei, toate decretele conciliilor, parerile vechilor scriitori, doctrinele omului, si alte duhuri, si in sentinta caruia trebuie sa ramanem, nu poate fi altul decat Sfanta Scriptura desoperita de Duhul Sfant, si intr-o Scriptura astfel descoperita credinta noastra este in final decisa.²¹

²¹Matei 22:29, 31-32, Efeseni 2:20; Fapte 28:23.

CAPITOLUL 2 – DESPRE DUMNEZEU SI SFANTA TREIME 

Domnul Dumnezeul nostru este un singur Dumnezeu viu si adevarat¹; a carui subzistenta este in El si prin El insusi², infinit in fiinta si perfectiune; a carui esenta nu poate fi inteleasa de nimeni altul decat El³; un duh pur⁴, invizibil, fara trup, parti sau pasiuni, care are numai nemurirea, locuind in lumina de care nici un om nu se poate apropia⁵; care este imutabil⁶ , imens⁷, etern⁸, de neinteles, atotputernic⁹, infinit in orice privinta, sfant¹⁰, intelept, liber, absolut; facand toate lucrurile conform cu voia¹¹ Lui neprihanita si neschimbata spre gloria Lui¹²; iubitor, bland, plin de mila, indelung rabdator, plin de bunatate si adevar, iertand rautatea, greselile si pacatul; rasplatind pe cei ce-L cauta cu adevarat¹³, si drept si groaznic in judecatile Lui¹⁴, urand pacatul¹⁵, care sub nici o forma nu-I va gratia pe vinovat.¹⁶

¹1 Corinteni 8:4,6; Deuteronom 6:4;

²Ieremia 10:10; Isaia 48:12

³Exod 3:14

⁴Ioan 4:24

⁵1 Timotei 1:17; Deuteronom 4:15-16

⁶Maleahi 3:6

⁷1 Imparati 8:27; Ieremia 23:23

⁸Psalmul 90:2

⁹Geneza 17:1

¹⁰Isaia 6:3

¹¹Psalmul 115:3; Isaia 46:10

¹²Proverbe 16:4; Romani 11:36

¹³Exod 34:6-7; Evrei 11:6

¹⁴Neemia 9:32-33

¹⁵Psalmul 5:5-6

¹⁶Exod 34:7; Naum 1:2-3.

Dumnezeu, avand toata viata¹⁷, gloria¹⁸, bunatatea¹⁹, binecuvantarea in si prin El insusi, este unic si isi este auto-suficient, neavand nevoie de nici una dintre creaturile pe care le-a facut, nici primind vreo glorie de la ele²⁰, ci manifestandu-si propria glorie in, prin, spre si catre ele; El singur este izvorul oricarei fiinte, din care, prin care si pentu care sunt toate lucrurile²¹, si El este domnitorul suveran asupra tuturor creaturilor, putand face prin ele, pentru ele si lor, orice ii va placea²², in fata Lui toate lucrurile sunt descoperite²³, cunoasterea Lui este infinita, infailibila, independenta de creatura, asa incat Lui nimic nu-i este nesigur sau probabil²⁴ : El este preasfant in toate gandurile Lui, in toate lucrarile Lui²⁵, in toate poruncile Lui; Lui I se cuvine orice inchinare, slujire, ascultare din partea ingerilor si a oamenilor²⁶, ca si creaturi ele ii datoreaza Creatorului asta, si orice altceva va voi El sa le ceara.

¹⁷Ioan 5:26

¹⁸Psalmul 148:13

¹⁹Psalmul 119:68

²⁰Iov 22:2-3

²¹Romani 11:34-36

²²Daniel 4:25, 34-35

²³Evrei 4:13

²⁴Ezechiel 11:5; Fapte 15:18

²⁵Psalmul 145:17

²⁶Apocalipsa 5:12-14

In aceasta Fiinta divina si infailibila sunt trei subzistente, Tatal, Cuvantul sau Fiul, si Duhul Sfant²⁷, de aceeasi substanta, putere si eternitate, fiecare avand intreaga esenta divina, totusi o esenta neimpartita²⁸, Tatal nu apartine nimanui, nu isi are cauza sau originea in nimeni; Fiul este in eternitate nascut din Tatal²⁹; iar Duhul Sfant isi are originea in Tatal si in Fiul;³⁰ infinit, fara inceput, asadar un singur Dumnezeu, care nu se desparte in natura si fiinta, dar se distinge prin cateva proprietati relativ diferite si relatii personale diferite; aceasta doctrina despre Trinitate este temelia comuniunii noastre cu Dumnezeu, si a dependentei noastre de El.

²⁷1 Ioan 5:7; Matei 28:19; 2 Corinteni 13:14

²⁸Exod 3:14; Ioan 14:11; 1 Corinteni 8:6.

²⁹Ioan 1:14,18

³⁰Ioan 15:26; Galateni 4:6

CAPITOLUL 3 – DESPRE DECRETUL LUI DUMNEZEU 

Dumnezeu a declarat in El insusi, din vesnicie, prin cel mai intelept si sfant consiliu al propriei Sale vointe, in mod liber si neschimbator, toate lucrurile , ce are sa se intimple;¹ totusi, Dumnezeu nu este nici autorul pacatului nici nu are partasie cu nici-unul  in pacat²; nici violenta nu este oferita vointei creaturii, nici libertatea sau contingenta consecintelor nu este luata, ci mai degraba intemeiata³; in care se vede  intelepciunea Sa in a face toate lucrurile, si puterea si credinciosia Sa in realizarea hotaririi Sale.⁴

¹Isaia 46:10; Efeseni 1:11; Evrei 6:17; Romani 9:15,18

²Iacov 1:13; 1 Ioan 1:5

³Fapte 4:27-28; Ioan 19:11.

⁴Numeri 23:19; Efeseni 1:3-5.

Desi Dumnezeu a stiut tot ceea ce se va intampla si putea sa sa intample, in orice conditii⁵, totusi El nu a decretat nimic, pentru ca El a prevazut totul ca si viitor, sau ca ceea ce se va intampla in conditiile date.⁶

⁵Fapte 15:18

⁶Romani 9:11, 13, 16, 18.

Prin decretul lui Dumnezeu, pentru manifestarea gloriei Lui, unii oameni si ingeri sunt predestinati, sau hotarati mai dinainte la viata vesnica prin Isus Cristos⁷, spre slava harului Sau maret⁸, altii fiind lasati sa traiasca in pacatul lor, spre osanda lor, spre slava justitiei Lui glorioase.⁹

⁷1 Timotei 5:21; Matei 25:34.

⁸Efeseni 1:5-6

⁹Romani 9:22-23; Iuda 4.

Acesti ingeri si oameni astfel predestinati sau hotarati mai dinainte, in mod particular si intr-un plan de neschimbat, si numarul lor este atat de sigur si de definit, incat nu poate fi nici marit nici micsorat.¹⁰

¹⁰2 Timotei 2:19; Ioan 13:18.

Pe aceia care sunt predestinati la viata, Dumnezeu, inainte  de intemeierea lumii, in conformitate cu planul Lui etern si neschimbabil, si cu tainicul consiliu si placerea voii Sale, i-a ales in Cristos pentru o glorie vesnica, prin libertatea harului si dragostei Sale¹¹,  fara ca vreun alt lucru din creatie sa-L determine sa faca astfel.¹²

¹¹Efeseni 1:4,9,11; Romani 8:30; 2 Timotei 1:9; 1 Tesaloniceni 5:9

¹²Romani 9:13,16; Efeseni 2:5,12

Asa cum Dumnezeu i-a randuit pe cei alesi la glorie, tot asa pentru scopul voii Lui care este vesnic si liber, a randuit si mijloacele de atingere a acestui scop;¹³ asadar cei care au fost alesi, fiind cazuti in Adam, sunt mantuiti in Cristos¹⁴, sunt chemati la credinta in Cristos, prin Duhul Sfant  care lucreaza la vremea potrivita, sunt justificati, infiati, sfintiti¹⁵, si pastrati de puterea Lui prin credinta care duce la mantuire;¹⁶ niciunul nu este mantuit de Cristos, chemat, justificat, infiat, sfintit, si mantuit in afara de cei alesi.¹⁷

¹³1 Petru 1:2; 2 Tesaloniceni 2:13.

¹⁴1 Tesaloniceni 5:9-10

¹⁵Romani 8:30; 2 Tesaloniceni 2:13

¹⁶1 Petru 1:5

¹⁷Ioan 10:26; 17:9; 6:64.

Doctrina acestui maret mister al predestinatiei trebuie manuita cu o prudenta si o grija speciale, pentru ca oamenii care fac voia lui Dumnezeu revelata in Cuvantul Sau, si care asculta de acesta, sa poata, prin certitudinea vocatiei lor, fi siguri de alegerea lor eterna¹⁸; prin aceasta doctrina ii acordam lui Dumnezeu toata slava¹⁹, reverenta, admiratia si cei care asculta in mod sincer de Evanghelie sunt imbogatiti cu smerenie²⁰ , sarguinta si mangaierea din belsug.²¹

¹⁸1 Tesaloniceni 1:4-5; 2 Petru 1:10

¹⁹Efeseni 1:6; Romani 11:33.

²⁰Romani 11:5-6,20.

²¹Luca 10:20.

 

CAPITOLUL 4 – DESPRE CREATIE

La inceput, Dumnezeu Tatal, Fiul, si Duhul Sfant¹ a gasit potrivit si placut, pentru manifestarea gloriei puterii Lui vesnice², intelepciunii si bunatatii Lui, sa faca lumea si toate lucrurile din ea, vizibile sau invizibile, in timp de sase zile, si toate foarte bune³.

¹Ioan 1:2-3; Evrei 1:2; Iov 26:13;

²Romani 1:20

³Coloseni 1:16; Geneza 1:31

Dupa ce Dumnezeu a facut toate celelalte creaturi, El a creat omul, barbat si femeie,⁴  cu suflete inzestrate cu ratiune si nemurire⁵, facandu-i potriviti pentru acea viata pentru  Dumnezeu la care au fost creati; facuti dupa chipul lui Dumnezeu, in cunostinta, neprihanire si sfintenie adevarata⁶; avand legea lui Dumnezeu scrisa in inimile lor,⁷ si puterea de a o implini, si totusi avand posibilitatea de a gresi, fiind lasati in libertatea vointei lor, care a fost supusa schimbarii.⁸

⁴Geneza 1:27

⁵Geneza 2:7

⁶Eclesiastul 7:29; Geneza 1:26

⁷Romani 2:14-15

⁸Geneza 3:6.

Pe langa legea scrisa in inimile lor, ei au primit o porunca sa nu manance din pomul cunostintei binelui si raului,⁹ porunca pe care atata timp cat o respectau erau fericiti in comuniunea lor cu Dumnezeu si stapaneau toate celelalte creaturi.¹⁰

⁹Geneza 2:17

¹⁰Geneza 1:26,28

 

CAPITOLUL 5 – DESPRE PROVIDENTA DIVINA

Dumnezeu creatorul tuturor lucrurilor, in puterea si intelepciunea Lui infinita, are la dispozitie si guverneaza in mod direct toate lucrurile si creaturile Sale¹, de la cele mai mici pana la cele mai mari² prin providenta Lui preasfanta si inteleapta, pana la finalul pentru care au fost create, in conformitate cu precunoasterea Lui infailibila, si cu liberul si neschimbabilul consiliu al voii Sale; spre gloria intelepciunii, puterii, dreptatii, bunatatii infinite si milei Lui³.

¹Evrei 1:3; Iov 38:11; Isaia 46:10-11; Psalmul 135:6.

²Matei 10:29-31;

³Efeseni 1:11

Desi in relatie cu precunoasterea si decretul lui Dumnezeu, intaia cauza, toate lucrurile se intampla in mod infailibil si imutabil⁴, pentru ca nimic sa nu aiba loc intamplator, sau fara providenta Lui⁵ totusi, prin aceeasi providenta El a poruncit caderea conform cu natura cauzelor secundare, fie in mod necesar, liber sau contingent⁶.

⁴Fapte 2:23

⁵Proverbe 16:33

⁶Geneza 8:22

Dumnezeu, in providenta Lui se foloseste de mijloace⁷, totusi este liber sa lucreze si fara ele⁸,deasupra lor⁹, si impotriva lor¹⁰, dupa cum ii place.

⁷Fapte 27:31, 44; Isaia 55:10-11

⁸Osea 1:7

⁹Romani 4:19-21

¹⁰Daniel 3:27

Puterea nemarginita, intelepciunea fara hotar, si bunatatea infinita ale lui Dumnezeu, se manifesta intr-atat in providenta Lui, incat hotararea consiliului Sau se extinde chiar si asupra primei caderi, si asupra tuturor celorlalte actiuni pacatoase atat ale ingerilor cat si ale oamenilor¹¹; si asta nu printr-o simpla permisiune, pe care El a dat-o in mod intelept si tare, a poruncit-o si a guvernat-o¹² pentru realizarea scopurilor Lui finale¹³; in asa fel incat pacatosenia faptelor lor provine numai de la creaturi, si nu de la Dumnezeu, care, fiind preasfant si neprihanit, nici nu este nici nu poate fi autorul pacatului sau de acord cu pacatul¹⁴;

¹¹Romani 11:32-34; 2 Samuel 24:1; 1 Cronici 21:1;

¹²2 Imparati 19:28; Psalmul 76:10;

¹³Geneza 1:20; Isaia 10:6-7,12

¹⁴Psalmul 50:21; 1 Ioan 2:16

Cel mai intelept, drept si plin de har Dumnezeu, trebuie deseori sa isi lase copiii sa fie supusi ispitelor si rautatii inimilor lor, sa ii pedepseasca pentru pacatele lor din trecut, sau sa le descopere puterea ascunsa a coruptiei si inselatoriei inimilor lor, pentru ca ei sa fie smeriti; si pentru a-i ridica la o dependenta mai apropiata si mai constanta de ajutorul Lui; si pentru a-i face mai veghetori cu privire la viitoarele ocazii de pacatuire; si pentru alte scopuri sfinte si drepte¹⁵.  Asa ca orice ar veni asupra celor alesi, este prin planul Lui, spre gloria Lui, si spre binele lor¹⁶.

¹⁵2 Cronici 32:25-26,31; 2 Corinteni 12:7-9

¹⁶Romani 8:28

In ceea ce ii priveste pe acei oameni rai si pacatosi pe care Dumnezeu, ca si un judecator drept, trebuie sa ii orbeasca si sa ii impietreasca din cauza pacatelor lor trecute¹⁷; de la acestia nu numai ca si-a retras harul Sau, prin care ar fi putut fi luminati in intelegerea lor si atinsi la inima;¹⁸ ci uneori le sunt luate si darurile pe care aveau¹⁹ si sunt expusi situatiilor in care coruptia din inimile lor provoaca pacatul;²⁰ si apoi sunt dati pe mana poftelor lor, ispitelor lumii, si puterii lui Satan²¹; lucruri care au ca si consecinta impietrirea lor, prin acealeasi mijloace pe care Dumnezeu le foloseste pentru cercetarea altora.²²

¹⁷Romani 1:24-26,28; 11:7-8

¹⁸Deuteronom 29:4

¹⁹Matei 13:12

²⁰Deuteronom 2:30; 2 Imparati 8:12-13

²¹Psalmul 81:11-12; 2 Tesaloniceni 2:10-12

²²Exod 8:15,32; Isaia 6:9-10; 1 Petru 2:7-8.

Asa cum providenta lui Dumnezeu atinge in general toate creaturile, totusi intr-un mod mai special se ingrijeste de biserica Lui, si face toate lucrurile spre binele acesteia.²³

²³1 Timotei 4:10; Amos 9:8-9; Isaia 43:3-5.

 

CAPITOLUL 6 – DESPRE CADEREA OMULUI, DESPRE PACAT, SI DESPRE PEDEAPSA CARE A URMAT 

Desi Dumnezeu l-a creat pe om perfect si cinstit, si i-a dat o lege dreapta, care i-ar fi adus viata daca ar fi tinut-o , si il ameninta cu moartea in cazul nerespectarii ei¹, totusi omul nu s-a bucurat mult timp de aceasta onoare; Satana folosind subtilitatea sarpelui pentru a o supune pe Eva, apoi prin ea seducandu-l pe Adam, care fara nici o constrangere, a incalcat cu voia legea creatiei lor, si porunca ce le-a fost data, mancand din fructul interzis², pe care Dumnezeu, conform cu voia Lui sfanta si inteleapta, l-a creat spre gloria Sa.

¹Geneza 2:16-17

²Geneza 3:12-13; 2 Corinteni 11:3.

Cei dintai parinti ai nostri, prin acest pacat, au cazut de la neprihanirea si comuniunea lor cu Dumnezeu originara, si noi prin ei, astfel ca moartea a venit asupra tuturor;³ toti devenind morti in pacat⁴ si pe deplin poluati in toate facultatile si partile sufletului si ale trupului⁵.

³Romani 3:23

⁴Romani 5:12-21

⁵Tit 1:15; Geneza 6:5; Ieremia 17:9; Romani 3:10-19

Ei fiind radacina, prin randuirea lui Dumnezeu, intregii omeniri, vina pacatului lor a fost imputata, si natura corupta a fost preluata de catre intreaga posteritate ce le-a urmat de-a lungul generatiilor⁶, fiind acum conceputi in pacat⁷, si din fire copii ai maniei⁸, slujitori ai pacatului, supusi mortii⁹, si tuturor celorlalte nenorociri, spirituale, temporale si eterne, daca Domnul Isus nu ii elibereaza¹⁰.

⁶Romani 5:12-19; 1 Corinteni 15:21-22,45,49;

⁷Psalmul 51:5; Iov 14:4;

⁸Efeseni 2:3;

⁹Romani 6:20; 5:12;

¹⁰Evrei 2:14-15; 1 Tesaloniceni 1:10;

In aceasta coruptie originara, prin care suntem stricati, dezabilitati si transformati in opusul oricarui bine, si complet inclinati inspre rau¹¹; isi au originea toate pacatele propriu-zise¹².

¹¹Romani 8:7; Coloseni 1:21;

¹²Iacov 1:14-15; Matei 15:19;

Coruptia naturii, in aceasta viata, ramane in aceia care sunt regenerati¹³; si desi prin Cristos firea este iertata, totusi ea ramane pacat si intentiile firii raman pacatoase¹⁴.

¹³Romani 7:18,23; Eclesiastul 7:20; 1 Ioan 1:8;

¹⁴Romani 7:23-25; Galateni 5:17;

 

CAPITOLUL 7 – DESPRE LEGAMANTUL LUI DUMNEZEU 

Distanta dintre Dumnezeu si creatura este asa de mare, incat desi creaturile inzestrate cu ratiune ii datoreaza lui Dumnezeu ca si creator, ascultare, totusi ele n-ar fi putut niciodata obtine rasplata vietii fara vreo concesie din partea lui Dumnezeu, pe care El cu placere a exprimat-o sub forma de legamant¹.

¹Luca 17:10; Iov 35:7-8;

Mai mult, omul ajungand sub lege prin caderea lui, Dumnezeu a gasit cu cale sa faca un legamant de har² prin care El ofera in mod liber pacatosilor viata si mantuire prin Isus Cristos, cerand de la ei credinta in El, pentru ca sa fie mantuiti³; si promitand sa le dea tuturor celor ce sunt randuiti pentru viata vesnica, Duhul Sau cel Sfant, pentru ca sa-i faca doritori si in stare sa creada⁴.

²Geneza 2:17; Galateni 3:10; Romani 3:20-21;

³Romani 8:3; Marcu 16:15-16; Ioan 3:16;

⁴Ezechiel 36:26-27; Ioan 6:44-45; Psalmul 110:3.

Acest legamant este revelat in evanghelie; mai intai lui Adam prin promiterea mantuirii prin samanta femeii⁵; si apoi pas cu pas, pana la descoperirea completa a mantuirii prin harul acestui legamant prin care oricine care a fost mantuit dintre urmasii unui Adam cazut, poate obtine viata si nemurire, omul nefiind capabil acum sa fie acceptat de Dumnezeu in aceiasi termeni in care era Adam in starea lui de inocenta⁸.

⁵Geneza 3:15

⁶Evrei 1:1

⁷2 Timotei 1:9; Tit 1:2

⁸Evrei 11:6, 13; Romani 4:1-2; Fapte 4:12; Ioan 8:56.

 

CAPITOLUL 8 – DESPRE CRISTOS MIJLOCITORUL 

I s-a parut potrivit lui Dumnezeu, in scopul Lui etern, sa il aleaga pe Domnul Isus Cristos, singurul Lui Fiu, conform cu un legamant facut intre Ei doi, sa fie mijlocitorul intre Dumnezeu si om¹, Profetul², Preotul³, Regele⁴, capul si Mantuitorul bisericii Sale⁵, mostenitorul tuturor lucrurilor⁶, si judecatorul lumii⁷; Lui I-a dat din vesnicie un popor care sa fie samanta Lui si de El mantuit, chemat, justificat, sfintit, si glorificat⁸ la vremea cuvenita.

¹Isaia 42:1; 1 Petru 1:19-20;

²Fapte 3:22;

³Evrei 5:5-6;

⁴Psalmul 2:6; Luca 1:33;

⁵Efeseni 1:22-23;

⁶Evrei 1:2;

⁷Fapte 17:31;

⁸Isaia 53:10; Ioan 17:6; Romani 8:30;

Fiul lui Dumnezeu, a doua persoana in Sfanta Treime, fiind Dumnezeu adevarat si vesnic, stralucirea slavei Tatalui, de aceeasi substanta si egal cu Cel care a facut lumea, care sustine si guverneaza toate lucrurile facute de El, cand s-a implinit vremea, a luat asupra lui natura umana, cu toate insusirile de baza si neputintele firesti care rezulta din aceasta⁹, totusi fara pacat¹⁰, fiind zamislit de Duhul Sfant in pantecele Fecioarei Maria, Duhul Sfant pogorandu-se peste ea: si puterea Celui Preainalt umbrind-o; astfel nascandu-se dintr-o femeie din semintia lui Iuda, din samanta lui Avraam si David dupa Scripturi¹¹; asa incat cele doua naturi au fost alaturate inseparabil intr-o persoana in mod complet, perfect si distinct, fara schimbare, compozitie, sau confuzie; care persoana este cu adevarat Dumnezeu si cu adevarat om, totusi un singur Cristos, singurul mijlocitor intre om si Dumnezeu¹².

⁹Ioan 1:14; Galateni 4:4;

¹⁰Romani 8:3; Evrei 2:14; 16-17; 4:15;

¹¹Matei 1:22-23; Luca 1:27, 31, 35;

¹²Romani 9:5; 1 Timotei 2:5;

Domnul Isus, in natura Lui umana astfel unita cu divinul¹³, avand in el toata comoara intelepciunii si cunostintei¹⁴, in care Tatal a hotarat sa locuiasca toata plinatatea¹⁵, pana la sfarsit fiind sfant, fara cusur, nepatat¹⁶, si plin de har si de adevar¹⁷, sa fie complet echipat pentru a executa slujba de mijlocitor si garantie¹⁸; slujba pe care nu si-a luat-o singur ci i-a fost data de catre Tatal¹⁹; care deasemenea I-a dat in maini toata puterea si judecata, si I-a dat porunca de a face acelasi lucru²⁰.

¹³Psalmul 45:7; Fapte 10:38; Ioan 3:34

¹⁴Coloseni 2:3

¹⁵Coloseni 1:19

¹⁶Evrei 7:26

¹⁷Ioan 1:14

¹⁸Evrei 7:22

¹⁹Evrei 5:5

²⁰Ioan 5:22;27; Matei 28:18; Fapte 2:36.

Aceasta slujba, Domnul Isus a luat-o asupra Sa de buna voie²¹,si pentru ca s-o poata indeplini a fost nascut sub lege²², si a implinit-o in mod desavarsit; si a luat asupra Lui pedeapsa care ni se cuvenea noua, pe care trebuia sa o suportam si sa o suferim noi²³, fiind facut pacat si blestem pentru noi²⁴, suferind tristeti grele in sufletul Lui, si dureri groaznice in trupul Lui²⁵, a fost rastignit, a murit, si in starea de moarte, totusi nu a vazut putrezirea²⁶: si in a treia zi a inviat din morti²⁷ in acelasi trup in care suferise,²⁸ si in care sa si inaltat la cer²⁹ si acolo sta la dreapta Tatalui si mijloceste³⁰, si se va intoarce sa judece pe toti oamenii si ingerii la sfarsitul lumii³¹.

²¹Psalmul 40:7-8; Evrei 10:5-10; Ioan 10:18

²²Galateni 4:4; Matei 3:15

²³Galateni 3:13; Isaia 53:6; 1 Petru 3:18

²⁴2 Corinteni 5:21

²⁵Matei 26:27-38; Luca 22:44; Matei 27:46

²⁶Fapte 13:37

²⁷1 Corinteni 15:3-4

²⁸Ioan 20:25,27

²⁹Marcu 16:19; Fapte 1:9-11

³⁰Romani 8:34; Evrei 9:24.

³¹Fapte 10:42; Romani 14:9-10; Fapte 1:11; 2 Petru 2:4

Domnul Isus, prin ascultarea Lui desavarsita si prin sacrificiul de Sine, pe care prin Duhul Sfant l-a oferit lui Dumnezeu, a satisfacut pe deplin justitia lui Dumnezeu³², a adus impacarea, si a cumparat o mostenire vesnica in imparatia cerurilor pentru toti aceia pe care Tatal I i-a dat³³.

³²Evrei 9:14; 10:14; Romani 3:25-26

³³Ioan 17:2; Evrei 9:15

Desi pretul mantuirii nu a fost platit de Cristos decat dupa intrupare, totusi virtutea, eficienta, si beneficiul acesteia au fost comunicate celor alesi in toate epocile succesive de la inceputul lumii, in si prin acele promisiuni si jertfe in care El a fost revelat, si anuntat ca va fi samanta care va zdrobi capul sarpelui³⁴; si Mielul junghiat de la intemeierea lumii³⁵, fiind acelasi ieri, azi si in veci³⁶.

³⁴1 Corinteni 4:10; Evrei 4:2; 1 Petru 1:10-11.

³⁵Apocalipsa 13:8.

³⁶Evrei 13:8.

Cristos in lucrarea de mijlocire, a actionat conform cu ambele naturi, prin fiecare natura facand ceea ce este propriu naturii respective; totusi datorita unitatii unei singure persoane, ceea ce este propriu unei naturi este atribuit uneori in Scriptura persoanei numita dupa cealalta natura³⁷.

³⁷Ioan 3:13; Fapte 20:28;

Tuturor acelora pentru care Cristos a obtinut mantuirea eterna, El le comunica acest lucru, facand mijlocire pentru ei³⁸; unindu-i cu El prin Duhul Lui, revelandu-le, in si prin Cuvantul Lui, misterul mantuirii, convingandu-i sa creada si sa asculte³⁹, domnind in inimile lor prin Cuvantul Lui si Duhul Lui,⁴⁰ si invingand pe toti dusmanii lor prin puterea si intelepciune Lui⁴¹,asa incat caile Lui sunt in perfect acord cu finalitatea lor; si tot harul gratuit si absolut, fara conditii prin care sa si-o procure^42.

³⁸Ioan 6:37; 10:15-16; 17:9; Romani 5:10

³⁹Ioan 17:6; Efeseni 1:9; 1 Ioan 5:20

⁴⁰Romani 8:9,14

⁴¹Psalmul 110:1; 1 Corinteni 15:25-26

⁴²Ioan 3:8; Efeseni 1:8.

Aceasta slujba de mijlocitor intre Dumnezeu si om este proprie numai lui Cristos, care este profetul, preotul si regele bisericii lui Dumnezeu; si nu poate fi transferata de la El la altcineva⁴³ nici in  parte nici in totalitate.

⁴³1 Timotei 2:5

Aceasta slujba este necesara; pentru ca in privinta ignorantei noastre avem nevoie de slujba lui profetica⁴⁴ si in privinta indepartarii noastre de Dumnezeu, a imperfectiunii celor mai bune servicii ale noastre, avem nevoie de slujba Lui preoteasca pentru a ne impaca cu Dumnezeu si a ne prezenta acceptabili inaintea Lui⁴⁵; si in privinta aversiunii noastre si a inabilitatii noastre de a ne intoarce la Dumnezeu, si pentru salvarea si siguranta noastra de adversarii nostri spirituali, avem nevoie de slujba Lui regeasca de a ne convinge, supune, atrage, sustine, salva si pastra in imparatia Lui cereasca.⁴⁶

⁴⁴Ioan 1:18

⁴⁵Coloseni 1:21; Galateni 5:17

⁴⁶Ioan 16:8; Psalmul 110:3; Luca 1:74-75.

 

CAPITOLUL 9 – DESPRE VOINTA LIBERA 

Dumnezeu a inzestrat vointa omului cu acea libertate naturala si puterea de a actiona la alegere, care nu este nici fortata, nici prin vreun mijloc natural determinata sa faca bine sau rau¹.

¹Matei 17:12; Iacov 1:14; Deuteronom 30:19

Omul, in starea lui de inocenta, avea libertatea si puterea de a vrea si de a face binele si ceea ce era placut inaintea lui Dumnezeu,² dar totusi a fost instabil, ca sa poata cadea din aceasta stare^3.

² Eclesiastul 7:29;

³ Geneza 3:6

Omul, prin caderea in starea de pacat, si-a pierdut abilitatea de a dori binele spiritual care insoteste mantuirea⁴, asa ca in mod natural, omul fiind in totalitate opus binelui, si mort in pacat⁵ , nu poate prin puterea lui sa se converteasca, sau sa se pregateasca pentru aceasta⁶ .

⁴Romani 5:6; 8:7

⁵Efeseni 2:1,5

⁶Tit 3:3-4; Ioan 6:44.

Cand Dumnezeu converteste un pacatos, si il transpune in starea de har, El il elibereaza de sclavia naturala a pacatului⁷, si numai prin harul Lui il abiliteaza sa doreasca si sa faca ceea ce este bine spiritual⁸; totusi din cauza coruptiilor care raman, el nu va fi perfect, nici nu va dori numai binele ci va face si ceea ce este rau⁹.

⁷ Coloseni 1:13; Ioan 8:36

⁸ Filipeni 2:13

⁹ Romani 7:15; 18-19, 21, 23.

Aceasta vointa a omului va fi perfecta si libera sa faca numai binele in starea de glorie doar¹⁰.

¹⁰ Efeseni 4:13.

 

CAPITOLUL 10 – DESPRE CHEMAREA EFECTUALA 

Pe aceia pe care Dumnezeu i-a predestinat la viata, la vremea care I S-a parut Lui de cuviinta, i-a chemat¹, prin Cuvantul Lui si prin Duhul Lui, din starea de pacat si de moarte in care se afla prin natura lor, la har si la mantuire prin Isus Cristos²;

luminandu-le mintea pentru a putea intelege in mod spiritual si pentru mantuirea lor lucrurile lui Dumnezeu³; luandu-le inima de piatra si dandu-le o inima de carne⁴: reinoindu-le vointa, si prin puterea Sa nemarginita determinandu-i sa faca binele, efectiv atragadu-i inspre Isus Cristos⁵; ei venind in mod liber, si convinsi sa doreasca asta de catre Duhul Sfant⁶.

¹Romani 8:30; 11:7; Efeseni 1:10-11; 2 Tesaloniceni 2:13-14.

²Efeseni 2:1-6

³Fapte 26:18; Efeseni 1:17-18

⁴Ezechiel 36:26

⁵Deuteronom 30:6; Ezechiel 36:27; Efeseni 1:19

⁶Psalmul 110:3; Cantarea Cantarilor 1:4.

Aceasta chemare se face numai prin harul lui Dumnezeu gratuit si special, nu prin ceva prevazut in om, nici prin vreo putere a creaturii⁷, care este pe deplin pasiva cu privire la aceasta, fiind moarta in pacat si faradelege, pana va fi schimbata si innoita de Duhul Sfant⁸; omul este atunci abilitat sa raspunda la aceasta chemare, si sa imbratiseze harul oferit si continut in ea, printr-o putere cu nimic mai prejos decat aceea care L-a inviat pe Cristos din morti⁹.

⁷2 Timotei 1:9; Efeseni 2:8;

⁸1 Corinteni  2:14; Efeseni 2:5; Ioan 5:25

⁹Efeseni 1:19-20

Copiii care mor foarte mici sunt regenerati si mantuiti de Cristos prin Duhul Sfant¹⁰; care lucreaza cand, si unde, si cum doreste El¹¹ ; la fel sunt si toti cei alesi la care nu se poate ajunge cu Cuvantul lui Dumnezeu.

¹⁰Ioan 3:3, 5-6

¹¹Ioan 3:8

Ceilalti care nu sunt alesi, desi sunt chemati prin lucrarea Cuvantului, si care experimenteaza in vreun fel lucrarea Duhului Sfant, ¹² totusi nu sunt atrasi de fapt la Tatal, nici nu vor veni vreodata cu adevarat la Cristos, astfel neputand fi mantuiti¹³: cu atat mai putin pot fi mantuiti oamenii care nu primesc religia crestina, chiar daca sunt credincioas in a-si conforma vietile luminii, naturii, si legii religiei pe care o practica¹⁴.

¹²Matei 22:14; 13:20-21; Evrei 6:4-5

¹³Ioan 6:44-45, 65; 1 Ioan 2:24-25;

¹⁴Fapte 4:12; Ioan 4:22; 17:3.

 

CAPITOLUL 11 – DESPRE JUSTIFICARE 

Pe aceia pe care Dumnezeu i-a chemat, i-a si justificat in fara plata¹, nu turnand in ei neprihanire, ci iertandu-le pacatele, si socotindu-i si acceptandu-i ca neprihaniti²; nu datorita a vreunui lucru gasit in ei sau facut de ei, ci numai de dragul lui Cristos³; nepunand aceasta neprihanire pe seama credintei, actiunii de a crede, sau vreunei ascultari evanghelice; ci punand acea neprihanire pe seama ascultarii depline a lui Cristos fata de intreaga Lege, si socotind ascultarea lui Cristos ca singura si deplina lor neprihanire⁴; ei primind si ramanand in El si in neprihanirea Lui prin credinta, credinta care nu o au prin ei insisi; ci este darul lui Dumnezeu ⁵.

¹ Romani 3:24; 8:30

²Romani 4:5-8; Efeseni 1:7

³1 Corinteni 1:30-31; Romani 5:17-19;

⁴Filipeni 3:8-9; Efeseni 2:8-10;

⁵Ioan 1:12; Romani 5:17.

Asadar, credinta, primind-o si ramanand in Cristos si in neprihanirea Lui, este singurul mijloc de justificare⁶; totusi nu se gaseste singura in persoana justificata, ci este insotita intotdeauna de toate celelalte haruri mantuitoare, si nu este o credinta moarta, ci se manifesta prin dragoste⁷.

⁶Romani 3:28

⁷ Galateni 5:6; Iacov 2:17, 22, 26.

Cristos, prin ascultarea si moartea Lui, a platit pe deplin datoria celor care sunt justificati; si,prin jertfa de Sine de pe cruce, ispasind in locul lor pedeapsa care li se cuvenea, a satisfacut in mod real, pe deplin justitia lui Dumnezeu in locul lor⁸; totusi, desi El a fost daruit lor de catre Tatal, si ascultarea Lui a fost acceptata in locul lor, ambele in mod gratuit fara vreo contributie din partea lor,⁹ justificarea lor se face numai prin har, pentru ca si justitia exacta si harul bogat ale lui Dumnezeu sa fie glorificate prin justificarea pacatosilor¹⁰.

⁸Evrei 10:14; 1 Petru 1:18-19; Isaia 53:5-6

⁹Romani 8:32; 2 Corinteni 5:21

¹⁰Romani 3:26; Efeseni 1:6-7;2:7.

Dumneze din vesnicie a hotarat sa-i justifice pe toti cei alesi¹¹, si Cristos la vremea potrivita a murit pentru pacatele lor, si a inviat din morti pentru justificarea lor¹²; totusi, ei nu sunt justificati in mod personal, pana cand prin Duhul Sfant ei sunt transformati dupa chipul lui Cristos¹³.

¹¹Galateni 3:8; 1 Petru 1:2; 1 Timotei 2:6

¹²Romani 4:25

¹³ Coloseni 1:21-22; Tit 3:4-7.

Dumnezeu continua sa  ierte pacatele celor care sunt justificati¹⁴, si chiar daca ei nu pot cadea din starea de justificare¹⁵, totusi ei pot, prin pacatele lor, sa cada in dizgratia parinteasca a lui Dumnezeu¹⁶; si in aceasta stare ei nu mai beneficiaza de lumina fetei Lui, pana cand nu se smeresc, pana nu isi marturisesc pacatele, pana nu isi cer iertare si isi reinnoiesc credinta si pocainta¹⁷.

¹⁴Matei 6:12; 1 Ioan 1:7,9.

¹⁵Ioan 10:28

¹⁶Psalmul 89:31-33

¹⁷ Psalmul 32:5; Psalmul 51:1-19; Matei 26:75.

Justificarea credinciosilor sub Vechiul Testament a fost, in toate privintele, una si aceeasi cu justificarea credinciosilor sub Noul Testament¹⁸.

¹⁸Galateni 3:9; Romani 4:22-24.

 

CAPITOLUL 12 – DESPRE INFIERE 

Toti aceia care sunt justificati, primesc de la Dumnezeu dreptul, de dragul singurului Lui Fiu Isus Cristos, de a fi partasi harului infierii¹, prin care intra in numarul, si se bucura de privilegiile si de libertatile caracteristice copiilor lui Dumnezeu², sunt pecetluiti cu numele Lui³, primesc duhul infierii⁴, au acces la tronul harului cu indrazneala, au dreptul de a striga Abba, Tata⁴, sunt miluiti⁵, paziti⁶, li se poarta de grija⁸, si sunt pastrati de El ca de un Tata⁹, niciodata nu sunt alungati¹⁰ , ci sunt pecetluiti pentru ziua mantuirii¹¹, si mostenesc promisiunile ca si mostenitori ai mantuirii vesnice¹².

¹Efeseni 1:5; Galateni 4:4-5;

²Ioan 1:12; Romani 8:17;

³2 Corinteni 6:18; Apocalipsa 3:12;

⁴Romani 8:15;

⁵Galateni 4:6; Efeseni 2:18;

⁶Psalmul 103:13;

⁷Proverbe 14:26;

⁸1Petru 5:7;

⁹Evrei 12:6;

¹⁰Isaia 54:8-9; Plangerile lui Ieremia  3:31;

¹¹Efeseni 4:30

¹²Evrei 1:14; 6:12.

 

CAPITOLUL 13 – DESPRE SFINTIRE 

Cei care sunt uniti cu Cristos, chemati eficace si regenerati, avand o noua inima si un nou duh create in ei in virtutea mortii si invierii lui Cristos, sunt mai departe sfintiti, in mod real si personal in aceeasi virtute¹, prin Cuvantul lui si prin Duhul Lui care locuieste in ei², domnia pacatului in trupul lor este distrusa³, si poftele care decurg de aici sunt tot mai mult slabite si diminuate⁴, si harurile mantuitoare sunt tot mai mult si tot mai mult intarite⁵, in vederea practicarii sfinteniei, fara de care nici un om nu-L va vedea pe Dumnezeu⁶.

¹Fapte 20:32; Romani 6:5-6;

²Ioan 17:17; Efeseni 3:16-19; 1 Tesaloniceni 5:21-23;

³Romani 6:14;

⁴Galateni 5:24;

⁵Coloseni 1:11;

⁶2 Corinteni 7:1; Evrei 12:14;

Aceasta sfintire are loc in om in intregime⁷, desi imperfecta in aceasta viata; cateva ramasite ale coruptiei ramanand in fiecare parte⁸, avand astfel loc un razboi continuu si ireconciliabil; firea luptand impotriva Duhului si Duhul impotriva firii⁹;

⁷1 Tesaloniceni 5:23;

⁸Romani 7:18,23;

⁹ Galateni 5:17; 1 Petru 2:11;

In care razboi, desi ramasitele coruptiei vor avea pentru o vreme castig de cauza,¹⁰ totusi, prin puterea continua care vine din sfintirea produsa de Duhul lui Cristos, partea regenerata trebuie sa triumfe¹¹, astfel toti sfintii cresc in har, in sfintenie, in frica de Dumnezeu, asteptand viata cereasca, in ascultare evanghelica de toate poruncile pe care Cristos, ca si Cap si Rege,  li le-a prescris in Cuvantul Lui¹².

¹⁰Romani 7:23;

¹¹Romani 6:14;

¹²Efeseni 4:15-16; 2 Corinteni 3:18; 7:1.

 

CAPITOLUL 14 – DESPRE CREDNITA MANTUITOARE 

Harul credintei, prin care cei alesi pot sa creada spre mantuirea sufletelor lor, este lucrarea Duhului lui Cristos in inimile lor¹, si este executat prin misiunea Cuvantului²; care este intarit si inmultit³ prin administrarea botezului, Cina Domnului si prin rugaciune.

¹2 Corinteni 4:13; Efeseni 2:8;

²Romani 10:14,17;

³Luca 17:5; 1 Petru 2:2; Fapte 20:32;

Prin aceasta credinta, crestinul crede a fi adevarat tot ceea ce este descoperit in Cuvant ca si autoritatea lui Dumnezeu insusi⁴, si intelege ca acest Cuvant este de o excelenta superioara oricarei alte scrieri si lucrurilor din lume⁵, si descopera gloria lui Dumnezeu in atributele Sale, excelenta lui Cristos in atributele si actiunile Sale, si puterea si plinatatea Duhului Sfant in lucrarile si slujbele Lui: astfel este in masura sa isi odihneasca sufletul in adevarurile crezute⁶; actionand diferit in functie de ceea ce contine un anumit pasaj⁷; supunandu-se in ascultare poruncilor⁸; si imbratisand promisiunile lui Dumnezeu pentru aceasta viata si pentru cea viitoare⁹; dar actiunile principale ale credintei mantuitoare duc la o relatie imediata cu Isus Cristos, acceptand, primind, si increzandu-te numai in El pentru justificare, sfintire, si viata vesnica, in virtutea legamantului harului¹⁰.

⁴Fapte 24:14

⁵Psalmul 19:7-10; 119:72;

⁶2 Timotei 1:12;

⁷Ioan 15:14;

⁸Isaia 66:2;

⁹Evrei 11:13;

¹⁰Ioan 1:12; Fapte 16:31; Galateni 2:20; Fapte 15:11;

Aceasta credinta, desi poate sa difere in intensitate, si poate fi slaba sau tare¹¹, totusi nu este diferita in natura ei, cum sunt celelalte haruri mantuitoare, de la credinta si harul obisnuit al credinciosilor temporari¹²; asadar, chiar daca de multe ori este atacata si slabita, aceasta credinta catiga victoria¹³, crescand pana la obtinerea unei sigurante depline prin Cristos¹⁴, care este si autorul si cel care incheie credinta noastra¹⁵.

¹¹Evrei 5:13-14; Matei 6:30; Romani 4:19-20;

¹²2 Petru 1:1;

¹³Efeseni 6:16; 1 Ioan 5:4-5;

¹⁴Evrei 6:11-12; Coloseni 2:2;

¹⁵ Evrei 12:2.

 

CAPITOLUL 15 – DESPRE POCAINTA CARE DUCE LA VIATA SI LA MANTUIRE 

Aceia dintre cei alesi care se convertesc la o varsta mai coapta, dupa ce au trait o vreme in natura lor, slujind astfel diferitelor pofte si placeri, Dumnezeu in chemarea pe care le-o adreseaza, le da si pocainta care duce la viata¹.

¹Tit 3:2-5.

Din moment ce nu exista niciun om care sa faca binele si sa nu pacatuiasca,² si chiar cel mai bun dintre oameni, prin puterea inselaciunii coruptiei care locuieste in el, prin triumful ispitei, poate cadea in pacate mari si faradelege; Dumnezeu, in legamantul harului, plin de mila a hotarat ca acei credinciosi care pacatuiesc astfel sa fie innoiti prin pocainta care duce la mantuire³.

²Eclesiastul 7:20

³Luca 22:31-32.

Aceasta pocainta mantuitoare este un har evanghelic⁴, prin care o persoana, care prin Duhul Sfant isi da seama de stricaciunile pe care le provoaca pacatul sau, prin credinta in Cristos, se smereste parandu-i rau de raul facut, detestandu-l, si lepadandu-se de sine⁵, rugandu-se pentru iertare si puterea harului, cu scopul si telul ca, prin ajutorul Duhului Sfant, sa umble placut inaintea lui Dumnezeu in toate lucrurile⁶.

⁴Zaharia 12:10; Fapte 11:18;

⁵Ezechiel 36:31; 2 Corinteni 7:11;

⁶Psalmul 119:6, 128;

Precum pocainta trebuie continuata pe intreg parcursul vietilor noastre, din cauza acestui trup de moarte, si toate ce rezulta din acest fapt, tot asa este datoria fiecarui om sa se pocaiasca de pacatele pe care stie ca le-a facut in mod particular⁷.

⁷Luca 19:8; 1 Timotei 1:13,15.

Aceasta este hotararea pe care Dumnezeu a luat-o prin Cristos in legamantul harului pentru pastrarea credinciosilor pentru mantuire, ca desi nu exista pacat prea mic ca sa nu merite condamnarea⁸, totusi nu exista nici pacat prea mare ca sa nu aduca condamnarea asupra celor care se pocaiesc⁹, ceea ce face necesara predicarea constanta a pocaintei.

⁸Romani 6:23;

⁹Isaia 1:16-18; 55:7.

 

CAPITOLUL 16 – DESPRE FAPTE BUNE 

Faptele bune sunt numai acelea pe care Dumnezeu le-a poruncit in Cuvantul Sau¹, si nu acelea care fara a fi mandatate aici sunt facute de oameni dintr-o ravna oarba, pretinzandu-se a fi facute cu intentii bune².

¹Mica 6:8; Evrei 13:21;

²Matei 15:9; Isaia 29:13.

Aceste fapte bune, facute in ascultare de poruncile lui Dumnezeu, sunt roadele si dovada unei credinte adevarate si vii³; si prin ele credinciosii isi manifesta recunostinta⁴, isi intareasc siguranta⁵, isi edifica fratii, impodobesc marturisirea evangheliei,⁶ inchid gurile adversarilor , si il glorifica pe Dumnezeu⁷, ai carui lucratori sunt, creati pentru aceasta in Cristos Isus ⁸ , pentru ca aducand roada in sfintenie sa poata avea in final viata vesnica⁹.

³Iacov 2:18,22;

⁴Psalmul 116:12-13;

⁵1 Ioan 2:3,5; 2 Petru 1:5-11;

⁶Matei 5:16;

⁷1 Timotei 6:1; 1 Petru 2:15; Filipeni 1:11;

⁸Efeseni 2:10;

⁹ Romani 6:22;

Abilitatea lor de a face fapte bune nu vine de la ei, ci in intregime de la Duhul lui Cristos¹⁰, pentru ca sa poata fi echipati in aceasta directie, pe langa harurile pe care deja le-au primit, este necesara o influenta propriu-zisa a Duhului Sfant, care sa lucreze in ei dorinta si infaptuirea acestor fapte bune spre placerea Lui¹¹, totusi din aceasta cauza ei nu trebuie sa devina neglijenti, ca si cand nu ar mai avea nici o indatorire, asta in cazul in care Duhul nu lucreaza ceva special, dar ei trebuie sa fie sarguinciosi in a trezi harul lui Dumnezeu care este in ei.^12
10Ioan 15:4-5;

¹¹2 Corinteni 3:5; Fiipeni 2:13;

¹²Filipeni 2:12; Evrei 6:11-12; Isaia 64:7.

Aceia care in ascultarea lor ajung la cel mai inalt standard posibil in viata aceasta, sunt atat de departe de ceea ce cere Dumnezeu, incat nu sunt in stare sa faca nici pe departe destul din ceea ce au datoria de a face¹³.

¹³Iov 9:2-3; Galateni 5:17; Luca 17:10;

Noi nu putem, prin cele mai bune fapte pe care le-am face, sa meritam iertarea pacatelor din mana lui Dumnezeu, din cauza marii discrepante care exista intre ele si gloria viitoare, si a marii distante care ne desparte pe noi de Dumnezeu, caruia noi nu-I putem face nici un bine nici nu-L putem multumi platindu-ne in vreun fel datoria pentru pacatele pe care le-am facut¹⁴; ci cand noi am facut tot ce era posibil, nu ne-am facut decat datoria, si suntem robi netrebnici; si pentru ca sunt bune, vin de la Duhul Lui¹⁵, si atunci cand sunt facute de noi, sunt intinate si amestecate cu atata slabiciune si imperfectiune, incat nu pot indura severitatea pedepsei lui Dumnezeu¹⁶.

¹⁴Romani 3:20; Efeseni 2:8-9; Romani 4:6;

¹⁵Galateni 5:22-23;

¹⁶Isaia 64:6; Psalmul 143:2;

Referindu-ne acum la persoanele credinciosilor care sunt acceptate in Cristos, si faptele lor bune sunt acceptate in El¹⁷; nu pentru ca ele ar fi in aceasta viata pe deplin fara repros si fara vreun defect in fata lui Dumnezeu, ci pentru ca El, privindu-le prin Fiul Sau, se bucura sa accepte si sa rasplateasca ceea ce este facut in sinceritate, desi insotit de multe slabiciuni si imperfectiuni¹⁸.

¹⁷Efeseni 1:6; 1 Petru 2:5.

¹⁸Matei 25:21,23; Evrei 6:10;

Faptele facute de catre oameni neregenerati, desi sunt poate fapte poruncite de Dumnezeu, si de folos si lor si altora¹⁹, totusi pentru ca nu pornesc dintr-o inima purificata de credinta²⁰, nici nu sunt facute intr-un mod conform Cuvantului²¹, nici cu un scop potrivit, acela de a-L glorifica pe Dumnezeu²², sunt asadar pacatoasee, si nu il pot multumi pe Dumnezeu, nici nu poate prin ele un om primi har de la Dumnezeu²³, dar totusi, nefacerea lor este si mai pacatoasa si mai putin placuta inainte lui Dumnezeu²⁴.

¹⁹2 Imparati 10:30; 1 Imparati 21:27,29;

²⁰Geneza 4:5; Evrei 11:4,6;

²¹1 Corinteni 13:1;

²²Matei 6:2,5;

²³Amos 5:21-22; Romani 9:16; Tit 3:5.

²⁴ Iov 21:14-15; Matei 25:41-43.

 

CAPITOLUL 17 – DESPRE PERSEVERENTA SFINTILOR 

Aceia pe care Dumnezeu i-a acceptat in dragostea sa, i-a chemat si i-a sfintit prin Duhul Lui, si carora le-a dat scumpa credinta a celor alesi, nu pot cadea total sau final din starea de har, ci vor persevera in ea pana la sfarsit, si vor fi mantuiti pentru totdeauna, vazand darurile si chemarile lui Dumnezeu la pocainta, prin care El inca ii hraneste in credinta, pocainta, dragoste, bucurie, nadejde, si toate harurile Duhului spre nemurire¹; si chiar daca multe furtuni si vanturi se ridica si bat impotriva lor, acestea nu vor putea vreodata sa-i desparta de acea temelie si stanca pe care sunt ancorati prin credinta; desi, prin necredinta si ispitele lui Satana, acea lumina sensibila a dragostei lui Dumnezeu poate fi umbrita pentru o vreme, si intunecata pentru ei², totusi, El este acelasi, si ei pot fi siguri ca vor fi pastrati de puterea lui Dumnezeu spre mantuire, unde se vor bucura de posesiile lor rascumparate, ei fiind sapati in palmele mainilor Lui, si numele lor fiind scrise in Cartea Vietii pentru vesnicie.³

¹Ioan 10:28-29; Filipeni 1:6; 2 Timotei 2:19; 1 Ioan 2:19.

²Psalmul 89:31-32; 1 Corinteni 11:32;

³Maleahi 3:6;

Perseverenta sfintilor nu depinde de vointa lor libera, ci de decretul imutabil al alegerii⁴, care curge din dragostea libera si neschimbatoare a lui Dumnezeu Tatal, de eficacitatea meritelor si mijlocirii lui Isus Cristos si unirea cu El,⁵ de juramantui lui Dumnezeu⁶, prezenta Duhului Sfant, si samanta lui Dumnezeu din ei⁷, si natura legamantului harului⁸; din toate acestea ia nastere si siguranta si infailibilitatea acestei perseverente.

⁴Romani 8:30; 9:11,16;

⁵Romani 5:9-10; Ioan 14:19;

⁶Evrei 6:17-18;

⁷1 Ioan 3:9;

⁸Ieremia 32:40;

Si desi s-ar putea ca , prin ispitirile lui Satan si ale lumii, prin predominanta coruptiei care ramane in ei, si prin neglijarea mijoacelor pastrarii lor, sa cada in pacate cumplite, si pentru o vreme sa continue in ele⁹, facand ceea ce nu este placut inaintea lui Dumnezeu si intristandu-L pe Duhul Sfant¹⁰, punandu-si in primejdie harurile si mangaierile¹¹, li se impietresc inimile, si constiinta le este ranita¹², ii ranesc si ii scandalizeaza pe altii, si isi atrag asupra lor judecati temporare¹³, totusi ei isi vor reinnoi pocainta si vor fi pastrati prin credinta in Cristos Isus pana la sfarsit¹⁴.

⁹Matei 26:70,72,74;

¹⁰Isaia 64:5,9; Efeseni 4:30;

¹¹Psalmul 51:10,12;

¹²Psalmul 32:3-4;

¹³2 Samuel 12:14;

¹⁴Luca 22:32,61-62.

 

CAPITOLUL 18 – SIGURANTA HARULUI SI A MANTUIRII 

Chiar daca  credinciosii temporari, si alti oameni neregenerati, se inseala zadarnic cu sperante false si presupuneri firesti cum ca ar fi placuti lui Dumnezeu si in starea de mantuire, care speranta va pieri¹; totusi aceia care cred cu adevarat in Domnul Isus, si il iubesc sincer, straduindu-se sa umble in neprihanire inaintea Lui, pot avea siguranta in viata aceasta ca sunt in acea stare de har, si se pot bucura de nadejdea gloriei lui Dumnezeu ², speranta care niciodata nu-I va lasa de rusine .³

¹Iov 8:13-14; Matei 7:22-23;

²1 Ioan 2:3, 3:14, 18-19,21,24; 5:13;

³Romani 5:2,5

Acseasta certitudine nu este doar o convingere conjencturala si probabila, intemeiata pe o speranta slaba, ci este o siguranta infailibila a credintei⁴ inradacinata in sangele si in neprihanirea lui Cristos revelat inEvanghelie⁵; si pe dovada interioara a acelor haruri ale Duhului cu privire la care sunt facute promisiuni⁶, si pe marturia Duhului despre infiere, martusirind cu duhurile noastre ca suntem copiii lui Dumnezeu⁷; si ca si roada acestor fapte, inima se pastreaza smerita si sfanta⁸.

⁴Evrei 6:11,19;

⁵Evrei 6:17-18;

⁶2 Petru 1:4-5;10-11;

⁷Romani 8:15-16;

⁸1 Ioan 3:1-3;

Aceasta siguranta infailibila nu apartine atat esentei credintei, ci un credincios adevarat poate sa astepte mult, si sa infrunte multe greutati pana sa aiba parte de ea⁹; totusi fiind permis de Duhul sa cunoasca lucrurile care ii sunt date fara plata de Dumnezeu, s-ar putea ca, fara vreo revelatie extraordinara, prin mijloace potrivite, sa ajunga la ea:¹⁰ astfel ca este datoria fiecaruia ca cu mare atentie sa faca ca chemarea si alegerea sa fie sigura, pentru ca inima sa i se umple de pace si bucurie in Duhul Sfant, de dragoste si recunostinta fata de Dumnezeu, si de putere si veselie in datoriile ascultari, pentru ca roadele potrivite acestei sigurante sa se vada¹¹, – fiind departe de a-i indemna pe oameni la delasare¹².

⁹Isaia 50:10; Psalmil 88:1-8; Psalmul 77:1-12.

¹⁰1 Ioan 4:13; Evrei 6:1-12;

¹¹Romani 5:1-2,5; 14:17; Psalmul 119:32;

¹²Romani 6:1-2; Tit 2:11-12,14;

Credinciosii adevarati pot avea in diverse moduri aceasta siguranta a mantuirii lor, zdruncinata, diminuata, si intrerupta; prin neglijenta in a o pastra¹³, cazand in vreun pacat deosebit care raneste constiinta si intristeaza Duhul¹⁴; prin vreo ispita brusca si puternica¹⁵;prin retragerea de catre Dumnezeu a luminii Lui, suferind teama de a umbla fara El in intuneric si fara lumina;¹⁶ totusi ei nu sunt niciodata lipsiti de samanta lui Dumnezeu¹⁷, si de viata credintei¹⁸, ci prin dragostea lui Crisotos si si a fratilor, prin sinceritatea inimii si constiinta datoriei din care, prin lucrarea Duhului Sfant, aceasta siguranta la vremea potrivita poate renaste¹⁹, si prin care, intre timp, ei sunt paziti de disperare²⁰.

¹³Cantarea Cantarilor 5:2-3,6;

¹⁴Psalmul 51:8,12,14;

¹⁵Psalmul 116:11; 77:7-8; 31:22;

¹⁶Psalmul 30:7;

¹⁷1 Ioan 3:9;

¹⁸Luca 22:32;

¹⁹Psalmul 42:5,11;

²⁰Plangeri 3:26-31;

 

CAPITOLUL 19 – DESPRE LEGEA LUI DUMNEZEU 

Dumnezeu i-a dat lui Adam o lege universala de ascultare scrisa in inima lui, si o porunca particulara de a nu manca din fructul pomului cunostintei binelui si raului;¹ prin care El i-a legat pe el si pe totii cei ce ii vor urma la o ascultare personala, deplina, exacta si perpetua²; i-a promis viata daca o va implini, si l-a amenintat cu moartea in cazul in care o va incalca, si l-a inzestrat cu puterea si abilitatea de a o respecta³.

¹Geneza 1:27; Eclesiastul 7:29;

²Romani 10:5;

³Galateni 3:10-12.

Aceeasi lege care a fost scrisa la inceput in inima omului, a continuat sa fie o regula perfecta a neprihanirii si dupa cadere⁴, si a fost data de Dumnezeu pe Muntele Sinai, in zece porunci, scrisa pe doua table, primele patru continand indatoririle noastre fata de Dumnezeu, iar celelalte sase indatoririle fata de oameni⁵.

⁴Romani 2:14-15;

⁵Deuteronom 10:4;

Pe langa lege, numita in mod obisnuit morala, Dumnezeu a mai dat poporului Israel legi ceremoniale care contineau cateva instructiuni, mai ales despre inchinare, prefigurandu-L pe Cristos, darurile, actiunile, suferintele si beneficiile Lui⁶; si partial continand diferite instructiuni cu privire la indatoririle morale⁷; toate aceste legi ceremoniale fiind in vigoare numai pana la vremea reformarii, sunt, prin Isus Cristos adevaratul Mesia si singurul datator de lege,care a primit putere de la Tatal, abrogate si desfiintate⁸.

⁶Evrei 10:1; Coloseni 2:17;

⁷1 Corinteni 5:7;

⁸Coloseni 2:14, 16-17; Efeseni 14,16.

Lor Dumnezeu le-a mai dat si legi judiciare, care au expirat impreuna cu generatia respectiva de oameni, ne-obligandu-ne acum in nici un fel in virtutea acelei institutii; numai echitatea lor generala fiind de uz modern.⁹

⁹1 Corinteni 9:8-10.

Legea morala trebuie respectata de toti, si de cei justificati si de ceilalti, spre ascultarea de ea¹⁰, si nu numai in ceea ce priveste cele continute in ea, ci si privitor la respectul fata de autoritatea lui Dumnezeu, cel care a dat-o¹¹; nici Cristos in Evanghelie nu o dizolva in vreun fel, dimpotriva intarind aceasta obligatie¹².

¹⁰Romani 13:8-10; Iacov 2:8, 10-12;

¹¹Iacov 2:10-11

¹²Matei 6:17-19; Romani 3:31.

Chiar daca credinciosii nu sunt sub lege ca si legamant al faptelor, pentru a fi  justificati sau condamnati¹³, totusi le este de folos si lor si altora, ca si regula de viata, informandu-i cu privire la voia lui Dumnezeu si la datoria lor, ii instruieste si ii ajuta sa traiasca in conformitate cu acestea; descoperindu-le si stricaciunea naturii lor, inimilor si vietilor lor, putandu-se examina dupa aceasta, putand astfel sa ajunga la o umilinta mai avansata, si la o ura impotriva pacatului¹⁴; impreuna cu o imagine mai clara a nevoii de Cristos pe care o au si a perfectiunii ascultarii Lui: este deasemenea de folos celor regenerati pentru a le restrange coruptiile, in sensul ca interzice pacatul; este de asemenea de folos pentru a-i scutii de anumite consecinte ale pacatelor care se vor concretiza in necazuri in viata aceasta, desi sunt eliberati de blestem, totusi raman supusi consecintelor acestuia. Aceste promisiuni le arata deasemenea faptul ca Dumnezeu aproba ascultarea, si binecuvantarile la care se pot astepta in urma acestei ascultari, desi legea nu este pentru ei un legamant de fapte; deci incercarea omului de a face bine si infranarea de la rau, pentru ca legea il incurajeaza la acestea, nu este o dovada a faptului ca el s-ar afla sub lege si nu sub har.¹⁵

¹³Romani 6:14; Galateni 2:16; Romani 8:1; 10:4;

¹⁴Romani 3:20; 7:7-25;

¹⁵Romani 6:12-14; 1 Petru 3:8-13.

Nici lucrurile mentionate mai sus folosesc legea contrariu Evangheliei harului,  dar se supun intr-un mod placut cu ea¹⁶, Duhul lui Cristos supunand si abilitand vointa omului de a face cu bucurie si neconstrans ceea ce voia lui Dumnezeu, revelata in lege, cere¹⁷.

¹⁶Galateni 3:21;

¹⁷Ezechiel 36:27.

 

CAPITOLUL 20 – DESPRE EVANGHELIE SI EXTINDEREA HARULUI 

Legamantul faptelor fiind distrus de pacat, si nemaiaducand viata, Dumnezeu a gasit cu cale sa ne dea promisiunea lui Cristos, samanta femeii, ca si un mijloc de a-i chema pe cei alesi, si de a-i aduce la credinta si pocainta¹; in aceasta promisiune a fost revelata substanta Evangheliei, si este acum eficienta pentru convertirea si mantuirea pacatosilor.²

¹Geneza 3:15;

²Apocalipsa 13:8;

Promisiunea lui Cristos, si mantuirea prin El, este descoperita numai prin Cuvantul lui Dumnezeu; ³ nici lucrarile creatiei sau providentei, cu lumina naturii, nu il descopera pe Cristos, sau harul prin El, decat intr-un mod general si obscur⁴; cu atat mai putin oamenii care nu au primit revelatia Lui prin promisiunea evangheliei, vor putea obtine prin asta credinta mantuitoare sau pocainta. ⁵

³Romani 1:17;

⁴Romani 10:14-15,17.

⁵Proverbe 29:18; Isaia 25:7; 60:2-3;

Descoperirea evagheliei pentru cei pacatosi, facuta in diferite timpuri si diferite parti, la care se adauga promisiunile si preceptele ascultarii cerute in ea, natiunilor si persoanelor carora le este data, se face conform voii suverane si dispozitiei lui Dumnezeu⁶; nefiind anexata in virtutea vreunei primisiuni spre imbunatatirea abilitatilor naturale ale omului, in virtutea luminii comune primita fara ea, lucru care n-a fost facut si nici nu poate fi facut astfel⁷; asadar, in toate vremurile, predicarea evangheliei a fost incredintata unor persoane si natiuni, cu scopul raspandirii ei, in functie de voia lui Dumnezeu

⁶Psalmul 147:20; Fapte 16:7;

⁷ Romani 1:18-32.

Desi evanghelia este mijlocul extern de a-L decoperi pe Cristos si harul mantuitor, si este mai mult decat suficienta pentru aceasta; totusi pentru ca oamenii care sunt morti in faradelegi sa poata fi nascuti din nou, sau regenerati, trebuie facuta o alta lucrare eficienta si de neinlocuit a Duhului Sfant asupra sufletului in intregime, in vederea producerii in ei a unei noi vieti spirituale⁸, fara de care nici un alt mijloc nu va avea ca efect intoarcerea lor la Dumnezeu⁹.

⁸Psalmul 110:3; 1Corinteni 2:14; Efeseni 1:19-20;

⁹Ioan 6:44; 2 Corinteni 4:4,6;

 

CAPITOLUL 21 – DESPRE LIBERTATEA CRESTINA SI LIBERTATEA DE CONSTIINTA 

Libertatea pe care Cristos a rascumparat-o pentru credinciosi sub evanghelie, consta in eliberarea lor de vina pacatului, mania condamnatoare a lui Dumnezeu, rigoarea si blestemul legii¹, si salvarea din aceasta lume rea², legaturile cu Satan³, si domnia pacatului⁴, de raul necazurilor⁵, de teama si gheara mortii, victoria mormantului⁶, si de la condamnare vesnica⁷: ca si in accesul lor liber la Dumnezeu, si ascultarea fata de El, nu dintr-o teama de rob⁸, ci dintr-o dragosste de copil si o minte care doreste asta⁹. Toate acestea erau comune si credinciosilor ce erau sub lege in substanta lor¹⁰, dar sub Noul Testament libertatea crestinului este marita, ei fiind eliberati de sub jugul legii ceremoniale, caruia ii era supusa biserica evreilor, si avand acces cu mai mare indrazneala la tronul harului, si o comunicare mai deplina cu Duhul lui Dumnezeu, lucruri de care credinciiosii de sub lege nu aveau parte¹¹.

¹Galateni 3:13;

²Galateni 1:4;

³Fapte 26:18;

⁴ Romani 8:3

⁵Romani 8:28;

⁶1 Corinteni 15:54-57;

⁷2 Tesaloniceni 1:10;

⁸Romani 8:15;

⁹Luca 1:73-75; I Ioan 4:18;

¹⁰Galateni 3:9, 14;

¹¹Ioan 7:38-39; Evrei 10:19-21;

Dumnezeu este singurul Domn al constiintei¹², si a lasat-o libera de poruncile sau doctrinele oamenilor care sunt in vreun fel contrare Cuvantului Sau, sau nu sunt continute in el.¹³ Deci pentru a crede asemenea doctrine, sau a asculta de asemenea porunci din constiinta, ar insemna sa tradezi acea libertate de constiinta¹⁴, si ar implica o credinta, o ascultare absoluta si oarba, si in final a distruge libertatea constiintei si a ratiunii¹⁵.

¹²Iacov 4:12; Romani 14:4;

¹³Fapte 4:19, 29; 1 Corinteni 7:23; Matei 15:9;

¹⁴Coloseni 2:20, 22-23;

¹⁵1 Corinteni 3:5; 2 Corinteni 1:24;

Cei care pe temeiul libertatii crestine practica pacatul, sau intretin vreo pofta pacatoasa, prin aceasta pervertind scopul de baza al harului evangheliei spre osanda lor,¹⁶ distrug libertatea crestina de fapt, care inseamna ca, fiind eliberati din mainile tuturor dusmanilor nostri, sa putem sa-L slujim pe Domnul fara teama, in sfintenie si in neprihanire inaintea Lui, toate zilele vietii noastre¹⁷.

¹⁶Romani 6:1-2;

¹⁷Galateni 5:13; 2 Petru 2:18, 21.

 

CAPITOLUL 22 – DESPRE INCHINAREA CRESTINA SI ZIUA SABATULUI 

Lumina naturii arata ca exista un Dumnezeu, unul care are domnia si suveranitatea asupra tuturor lucrurilor;El este drept, bun si face bine tuturor; de aceea trebuie sa ne temem de El, sa-L iubim, sa-L laudam, sa ne incredem in El, sa-L slujim, cu toata inima si cu tot sufletul si cu toata puterea noastra¹. Dar modul acceptabil de a ne inchina Dumnezeului adevarat este instituit de El insusi², si limitat de voia Lui revelata, incat nu trebuie sa ne inchinam Lui dupa imaginatia si mijloacele oamenilor, nici dupa sugestiile lui Satan, sub vreo reprezentare vizibila, sau in vreun alt mod nedescris in Sfanta Scriptura³.

¹Ieremia 10:7; Marcu 12:33;

²Deuteronom 12:32;

³Exod 20:4-6;

Inchinarea religioasa trebuie acordata Lui Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant, si numai Lui⁴; nu ingerilor, sfintilor sau altei creaturi⁵; si de la cadere nu se mai poate fara un mijlocitor⁶, dar nici prin mijlocirea altuia in afara de Cristos⁷.

⁴Matei 4:9-10; Ioan 6:23; Matei 28:19;

⁵Romani 1:25; Coloseni 2:18; Apocalipsa 19:10;

⁶Ioan 14:6;

⁷1 Timotei 2:5;

Rugaciunea, cu multumiri, fiind o parte a inchinarii naturale, este pretinsa de catre Dumnezeu tuturor oamenilor⁸. Pentru ca sa fie acceptata, trebuie facuta in numele Fiului⁹, prin ajutorul Duhului¹⁰, dupa voia Lui¹¹, cu intelegere, reverenta, umilinta, ardoare, credinta, dragoste si perseverenta; si cand se face impreuna cu alti oameni, intr-o limba cunoscuta¹².

⁸Psalmul 95:1-7; 65:2;

⁹Ioan 14:13-14;

¹⁰Romani 8:26;

¹¹1 Ioan 5:14;

¹² 1 Corinteni 14:16-17.

Rugaciunea trebuie facuta pentru lucruri potrivite, si pentru tot felul de oameni care sunt in viata, sau care urmeaza sa se nasca, ¹³ dar nu pentru morti¹⁴, nici pentru aceia despre care se cunoaste ca au savarsit pacatul de moarte¹⁵.

¹³1 Timotei 1:1-2; 2 Samuel 7:29;

¹⁴2 Samuel 12:21-23;

¹⁵1 Ioan 5:16;

Citirea Scripturii,¹⁶ predicarea, si auzirea Cuvantului lui Dumnezeu, ¹⁷ invatatura si partasia in psalmi, cantari de lauda, cantarea cu har in inimile noastre  catre Dumnezeu¹⁸; precum si administrarea botezului¹⁹, si Cina Domnului²⁰, sunt toate parti ale inchinarii religioase inaintea lui Dumnezeu, care trebuie facute in ascultare de El, cu intelegere, credinta, reverenta, si teama sfanta; mai mult, in umilinta solemna, in post²¹, si cu multumiri in ocazii speciale, trebuie folosite intr-o maniera sfanta si religioasa.²²

¹⁶1 Timotei 4:13;

¹⁷2 Timotei 4:2; Luca 8:18;

¹⁸Coloseni 3:16; Efeseni 5:19;

¹⁹Matei 28:19-20;

²⁰1 Corinteni 11:26;

²¹Estera 4:16; Ioel 2:12;

²²Exod 15:1-19; Psalmul 107:1-43;

Nici rugaciunea nici vreo alta parte a inchinarii religioase, acum sub evanghelie, nu are legatura, si nu devine mai acceptata datorita locului in care se desfasoara, sau catre care este indreptata; dar lui Dumnezeu trebuie sa ne inchinam oriunde in duh si in adevar²³; precum in familii private²⁴ zilnic²⁵, si in mod privat de catre fiecare individ singur²⁶, cu atat mai solemn in adunari publice, care nu trebuie neglijate, parasite sau uitate in mod voit, cand Dumnezeu prin Cuvantul Lui sau prin providenta cere asemenea adunari²⁷.

²³Ioan 4:21; Maleahi 1:11; 1 Timotei 2:8;

²⁴ Fapte 10:2;

²⁵Matei 6:11; Psalmul 55:17;

²⁶Matei 6:6;

²⁷Evrei 10:25; Fapte 2:42;

Asa cum este o lege a naturii, ca in general o parte din timp, randuita de Dumnezeu, sa fie pusa de-o parte pentru inchinarea inaintea lui Dumnezeu, tot asa prin Cuvantul Lui, intr-o porunca morala si perpetua, cuprinzand pe toti oamenii, din toate vremurile, El a randuit o zi din sapte pentru a fi un sabat care sa fie tinut sfant inaintea Lui²⁸, care de la inceputul lumii pana la invierea lui Cristos a fost ultima zi din saptamana, si de la invierea lui Cristos incoace a fost schimbata in prima zi din saptamana, care se numeste Ziua Domnului²⁹: si care trebuie continuata pana la sfarsitul lumii ca si Sabatul Crestin, inchinarea in ultima zi a saptamanii fiind abolita.

²⁸Exod 20:8;

²⁹1 Corinteni 16:1-2; Fapte 20:7; Apocalipsa 1:10;

Sabatul trebuie tinut sfant inaintea Domnului, cand oameni, dupa o pregatire cuvenita a inimii, si dupa ce inainte isi pun randuiala in lucruri, nu numai ca sunt intr-o odihna sfanta toata ziua, de la lucrarile, cuvintele, si gandurile lor, de la slujbele si distractiile lor lumesti,³⁰ dar petrec acest timp inchinandu-I-se Lui in privat si in public, si se ocupa cu lucrari de milostenie si facere de bine³¹.

³⁰Isaia 58:13; Neemia 13:15-22;

³¹Matei 12:1-13;

 

CAPITOLUL 23 – DESPRE LEGAMINTE SI JURUINTE  

O juruinta (legala) este o parte din inchinarea religioasa, prin care o persoana jura in adevar, neprihanire, si judecata, il cheama pe Dumnezeu ca martor la ceea ce a jurat¹,pentru a-l judeca potrivit cu adevarul sau cu falsul continut in juramantul respectiv².

¹Exod 20:7; Deuteronom 10:20; Ieremia 4:2;

²2 Cronici 6:22-23;

Numele lui Dumnezeu este singurul pe care oamenii ar trebui sa jure; si astfel sa fie folosit cu teama sfanta si reverenta; asadar a lua in desert prin juramant acel nume glorios si de temut, sau a jura pe orice alt lucru este pacat si trebuie desfiintat;³ totusi pentru confirmarea adevarului si incheierea conflictelor, juramantul este garantat pe Cuvantul lui Dumnezeu⁴; asa ca un juramant dupa lege, impus de autoritati acreditate in asemenea situatii, trebuie facut⁵;

³Matei 5:34,37; Iacov 5:12;

⁴Evrei 6:16; 2 Corinteni 1:23;

⁵Neemia 13:25;

Oricine face un juramant garantat pe Cuvantul lui Dumnezeu, trebuie sa ia in considerare greutatea unui act asa de solemn, si sa nu faca nimic altceva in afara de ceea ce stie ca este adevarat; caci prin juramintele false, Dumnezeu este provocat, si pe aceia ce le fac ii plange pamantul⁶.

⁶Levitic 19:12; Ieremia 23:10;

Un juramant trebuie luat in sensul simplu si obisnuit al cuvintelor, fara echivoc sau rezerve mentale⁷.

⁷Psalmul 24:4;

Un juramant, care nu trebuie facut niciunei creaturi, ci numai lui Dumnezeu, trebuie facut cu toata credinciosia si grija religioasa;⁸ dar juramintele monastice, monahale de viata izolata perpetua, ⁹ de saracie declarata¹⁰, si de ascultare obisnuita, sunt atat de departe de a fi trepte ale unei perfectiuni mai inalte, incat sunt capcane superstitioase si pacatoase, in care nici un crestin nu trebuie sa se incurce^11.

⁸Psalmul 76:11; Geneza 28:20-22;

⁹1 Corinteni 7:2,9;

¹⁰Efeseni 4:28;

¹¹Matei 19:11;

 

CAPITOLUL 24 – DESPRE MAGISTRATUL CIVIL

Dumnezeu, Domnul si Regele suprem al intregii lumi, a poruncit sa existe funcita de magistrat civil, sub El, deasupra oamenilor, spre gloria lui si pentru binele societatii; si pe acestia I-a inarmat cu puterea sabiei, pentru apararea si incurajarea celor care fac binele si pentru pedepsirea celor ce fac raul.¹

¹Romani 13:1-4;

Nu este o incalcare de lege pentru crestini sa accepte si sa execute slujba de magistrat cand sunt chemati la aceasta; aceasta slujba constand in mentinerea dreptatii si pacii,² conform cu legile fiecarui regat si grup de state, pentru ca acum, sub Noul Testament, sa declare razboi in situatii cand aceasta este necesar si drept.³

²2 Samuel 23:3; Psalmul 82:3,4;

³ Luca 13:14;

Magistratilor civili, fiind randuiti de Dumnezeu cu scopurile amintite mai sus;li se cuvine supunere in toate lucrurile legii poruncite de ei, trebuie sa ne supunem noi in Domnul, nu doar de teama de manie, ci si de dragul constiintei⁴, si noi trebuie sa facem rugaciuni si cereri pentru imparati si pentru toti cei care sunt in autoritate, pentru ca sub stapanirea lor sa putem trai in pace si liniste, o viata cinstita si dupa voia lui Dumnezeu.⁵

⁴Romani 13:5-7; 1 Petru 2:17;

⁵1 Timotei 2:1-2;

 

CAPITOLUL 25: DESPRE CASATORIE 

Casatoria trebuie sa aiba loc intre un barbat si o femeie; nu este legal ca un barbat sa aiba mai mult de o nevasta, nici ca o femeie sa aiba mai mult de un barbat in acelasi timp¹.

¹ Geneza 2:24; Maleahi 2:15; Matei 19:5-6;

Casatoria a fost poruncita pentru ajutorul reciproc intre sot si sotie², pentru inmultirea omenirii in mod legitim³, si pentru a preveni necuratia⁴.

²Geneza 2:18;

³Geneza 1:28;

⁴1 Corinteni 7:2,9;

Este normal pentru toate categoriile de oameni sa se casatoreasca, cei care sunt in deplinatatea facultatilor mintale pentru a-si da consimtamantul⁵; totusi este de datoria credinciosilor sa se casatoreasca in Domnul;⁶ de aceea cei care marturisesc in religia adevarata nu trebuie sa se casatoreasca cu pagani sau inchinatori la idoli; nici aceia care sunt de partea lui Dumnezeu nu trebuie sa se injuge la un jug nepotrivit, casatorindu-se cu oameni rai, sau care sustin o erezie condamnabila⁷;

⁵Evrei 13:4; 1 Timotei 4:3;

⁶1 Corinteni 7:39;

⁷Neemia 13:25-27.

Casatoria nu trebuie facuta intre rude de acelasi sange, interzisa in Cuvant⁸, nici nu vor fi vreodata permise astfel de casatorii incestuoase, prin nici o lege a omului sau prin acord intre partide, pentru ca acele persoane sa poata locui impreuna ca si sot si sotie⁹.

⁸Levitic 18:1-30;

⁹Marcu 6:18; 1 Corinteni 5:1;

 

CAPITOLUL 26 – DESPRE BISERICA 

Biserica catolica sau universala, cea care (cu tot respectul pentru lucrarea interna a Duhului si adevarul harului) se poate numi invizibila, consta in intreg numarul celor alesi, care au fost, sunt sau vor fi adunati laolalta, in Cristos, cel care este capul lor; si este “mireasa”, trupul, deplinatatea Lui care umple totul in toti.¹

¹Evrei 12:23; Coloseni 1:18; Efeseni 1:10,22-23; 5:23,27,32;

Toti oamenii din toata lumea, care marturisesc credinta evangheliei, si ascultarea fata de Dumnezeu prin Cristos in conformitate cu ea, neintinandu-si marturisirea lor prin nici-o eroare care nu corespunde cu aceasta temelie, sau necuviinta in discutii, sunt si pot fi numiti sfinti vizibili²; si din astfel de oameni ar trebui constituite toate adunarile³;

²1 Corinteni 1:2; Fapte 11:26;

³Romani 1:7; Efeseni 1:20-22;

Chiar si cele mai pure biserici de pe pamant sunt supuse amestecului si erorii⁴; si unele au decazut intr-atat incat din biserici ale lui Cristos au devenit sinagogi ale lui Satan⁵; totusi, Cristos a avut si va avea intotdeauna o imparatie pe acest pamant, pana la sfarsitul acestuia, pentru cei care cred in El si cheama Numele Lui⁶;

⁴1 Corinteni 5:1-13; Apocalipsa 2:1-29; 3:1-22;

⁵Apocalipsa 18:2; 2 Tesaloniceni 2:11-12;

⁶Matei 16:18; Psalmul 72:17; 102:28; Apocalipsa 12:17;

Domnul Isus Cristos este Capul bisericii, in care, prin porunca Tatalui, este investita intr-un mod suprem, toata puterea de a chema, institui, ordona si guverna biserica;⁷ nici Papa de la Roma in nici un fel nu poate fi capul bisericii, ci este anticristul, omul pacatului, fiul pierzarii, care s-a inaltat pe sine in biserica impotriva lui Cristos, si tot ceea ce se cheama Dumnezeu; pe care Domnul il va distruge cu stralucirea venirii Sale;⁸

⁷Coloseni 1:18; Matei 28:18-20; Efeseni 4:11-12;

⁸2 Tesaloniceni 2:2-9;

In punerea in aplicare a acestei puteri care I-a fost incredintata, Domnul Isus a chemat la Sine din lume, prin lucrarea Cuvantului Sau, prin Duhul Sau, pe aceia care ii sunt dati Lui de catre Tatal Sau⁹, pentru ca ei sa umble inaintea Lui in ascultarea despre care El le-a vorbit in Cuvantul Lui¹⁰. Acelora pe care i-a chemat astfel, le-a poruncit sa umble impreuna in societati particulare, sau biserici, pentru edificarea lor reciproca, sa aiba acea inchinare publica, pe care El le-o cere in lume.¹¹

⁹Ioan 10:16; 12:32;

¹⁰Matei 28:20;

¹¹Matei 18:15-20

Membrii acestor biserici sunt sfinti prin chemare, manifestand si dovedind in mod vizibil (in si prin marturisirea si umblarea lor) ascultarea lor fata de chemarea lui Cristos¹²; si consimt sa umble impreuna, conform cu randuiala lui Cristos; predandu-se pe ei insisi lui Dumnezeu, si unii altora, prin voia lui Dumnezeu, in supunere declarata fata de poruncile evangheliei.¹³

¹²Romani 1:7; 1 Corinteni 1:2;

¹³Fapte 2:41-42; 5:13-14; 2 Corinteni 9:13;

Fiecareia dintre aceste biserici astfel adunate, conform mintii (intelepciunii) Lui declarate in Cuvantul Sau, El i-a acordat toata puterea si autoritatea, de care au nevoie pentru a realiza acea ordine in inchinare si disciplina, pe care El le-a instituit pentru ca ei sa le faca; cu porunci si reguli necesare pentru exercitarea acelei puteri.¹⁴

¹⁴Matei 18:17-18; 1 Corinteni 5:4-5; 5:13; 2 Corinteni 2:6-8.

O biserica anume, adunata si complet organizata conform cu mintea (intelepciunea) lui Cristos, consta in slujbasi si membri; si slujbasii randuiti de Cristos pentru a fi alesi si pusi de-o parte de catre biserica(adunata astfel), pentru administrarea anumitor lucruri, si pentru exercitarea puterii sau datoriei, care li le incredinteaza El, sau la care ii cheama, pentru a fi continuate pana la sfarsitul lumii, sunt episcopii (presbiterii) sau batranii, si diaconii ¹⁵

¹⁵Fapte 20:17,28; Filipeni 1:1;

Modul randuit de insusi Cristos pentru a chema orice persoana, potrivita si inzestrata de catre Duhul Sfant, la a prelua slujba de episcop (presbiter) sau batran intr-o biserica, este ca acesta sa fie ales la slujba respectiva prin punerea de acord a bisericii¹⁶; si sa fie pus de-o parte in mod solemn prin post si rugaciune, prin punerea mainilor peste el de catre conducerea biserici, care exista in biserica respectiva¹⁷; iar diaconul trebuie ales in acelasi fel, si pus de-o parte prin rugaciune si punerea mainilor.¹⁸

¹⁶Fapte 14:23;

¹⁷1 Timotei 4:14;

¹⁸Fapte 6:3, 5-6;

Lucrarea pastorilor fiind aceea de a-L sluji pe Cristos in mod constant in bisericile Lui, facand lucrarea Cuvantului si a rugaciunii, veghind asupra sufletelor lor, pentru ca va trebui sa dea socoteala inaintea Lui¹⁹; este obligatoriu pentru bisericile in care ei lucreaza, nu numai sa le acorde tot respectul cuvenit, ci deasemenea sa le daruiasca tot ce au mai bun, conform cu posibilitatile lor²⁰, pentru ca ei sa aiba tot ce au nevoie, fara a fi prinsi in lucrurile lumesti²¹; si sa fie in stare sa arate ospitalitate si catre altii²²; si acestea sunt cerute si de legea naturii, si prin ordinul expres al Domnului Isus, care a poruncit ca aceia care predica Evanghelia sa traiasca din Evanghelie²³.

¹⁹Fapte 6:4; Evrei 13:17.

²⁰1 Timotei 5:17-18; Galateni 6:6-7;

²¹2 Timotei 2:4;

²²1 Timotei 3:2;

²³1 Corinteni 9:6-14;

Desi este obligatoriu pentru episcopii (presbiteri) sau pastorii bisericilor, sa fie grabiti in predicarea Cuvantului, datorita slujbei lor, totusi lucrarea de predicare a Cuvantului nu le apartine exclusiv lor, ci si altii care au dar de la Duhul Sfant si sunt potriviti pentru aceasta, in acelasi timp fiind chemati si acceptati de biserica, pot si au obligatia de a face aceasta lucrare.²⁴

²⁴Fapte 11:19-21; 1 Petru 4:10-11.

Asa cum toti credinciosii trebuie sa se alature unei anumite biserici, cand si unde au ocazia de a face acest lucru; tot asa toti care se bucura de privilegiile unei biserici, sunt supusi  cenzurilor si conducerii acesteia, conform cu regula lui Cristos.²⁵

²⁵1 Tesaloniceni 5:14; 2 Tesaloniceni 3:6,14-15;

Nici un membru al bisericii, in urma vreunei jigniri suferite, dupa ce si-a facut datoria fata de persoana de care a fost jignit, nu trebuie sa deranjeze vreo ordine a bisericii, sau sa absenteze de la adunarile bisericii, sau de la administrarea vreunui act de cult, pe baza unei astfel de jigniri suferite din partea unui alt membru, ci sa astepte in Cristos, in procedimentele viitoare ale bisericii.²⁶

²⁶Matei 18:15-17; Efeseni 4:2-3;

In timp ce toate bisericile, si toti membrii lor, trebuie sa se roage neincetat pentru binele si prosperitatea tuturor bisericilor lui Cristos,²⁷ in orice loc, si cu orice ocazie pentru ca fiecare sa-si gaseasca locul si chemarea, exersandu-si darurile si harurile, tot asa bisericile, plantate prin providenta lui Dumnezeu, pentru a profita de ocaziile si avantajele care rezulta de aici, trebuie sa aiba comuninune intre ele, pentru pacea lor, pentru cresterea dragostei, si edificarea reciproca.²⁸

²⁷Efeseni 6:18; Psalmul122:6;

²⁸Romani 16:1-2; 3 Ioan 8-10;

In cazul in care apar dificultati sau diferente, fie in ceea ce priveste doctrina sau administratia, in urma carora bisericile, sau o biserica, sunt tulburate in ce priveste pacea, unirea si edificarea lor; sau vreunul dintre membrii bisericii este ranit, prin proceduri care nu se conformeaza adevarului si ordinii: este in voia mintii lui Cristos, ca multe biserici care au comuniune intre ele, prin mesagerii fiecareia sa se intalneasca pentru a lua in considerare, si a-si spune parerea privitoarea la respectivul subiect care provoaca diferenta, si apoi sa-l raporteze tuturor bisericilor in cauza²⁹; oricum s-ar aduna acesti mesageri, ei nu sunt investiti cu nici o putere din partea bisericii; sau cu vreo jurisdictie asupra bisericilor pentru a exercita vreo cenzura asupra bisericilor sau a membrilor; sau pentru a-si impune hotararea bisericilor sau lucratorilor.³⁰

²⁹Fapte 15:2,4,6,22-23,25;

³⁰2 Corinteni 1:24; 1 Ioan 4:1.

 

CAPITOLUL 27 – DESPRE COMUNIUNEA INTRE SFINTI 

Toti sfintii care sunt uniti cu Isus Cristos, capul lor, prin Duhul Lui, si credinta, desi nu sunt facuti o singura persoana cu El, au partasie in harurile, suferintele, moartea, invierea si gloria Lui;¹ si, fiind uniti unii cu altii in dragoste, au comuniune in darurile si harurile fiecaruia², si sunt obligati sa indeplineasca anumite datorii, publice si private, intr-un mod ordonat, care sa conduca la binele lor reciproc, atat in omul dinlauntru cat si in cel de afara.³

¹1 Ioan 1:3; Ioan 1:16; Filipeni 3:10; Romani 6:5-6;

²Efeseni 4:15-16; 1 Corinteni 12:7; 3:21-23;

³1 Tesaloniceni 5:11,14; Romani 1:12; 1 Ioan 2:17-18; Galateni 6:10;

Sfintii prin marturisire trebuie sa mentina o partasie sfanta si o comuniune in inchinarea inaintea lui Dumnezeu, si in realizarea altor slujbe spirituale care duc la edificarea lor reciproca;⁴ deasemenea si in ajutorarea fiecaruia in lucrurile exterioare, conform cu posibilitatile si nevoile lor;⁵ care comuniune, conform cu regula evangheliei, desi trebuie sa fie exercitata de ei, in relatiile pe care le au, fie in familii⁶; fie in biserici⁷, totusi atunci cand Dumnezeu ingaduie, trebuie extinsa la toti cei care cred, la toti cei care in orice loc cheama numele Domnului Isus Cristos; totusi, acesta comuniune intrei ei ca si sfinti, nu trebuie sa afecteze in vreun fel titlul sau proprietatea pe care fiecare om le are in posesia lui⁸.

⁴Evrei 10:24-25; 3:12-13;

⁵Fapte 11:29-30;

⁶Efeseni 6:4;

⁷1 Corinteni 12:14-27;

⁸Fapte 5:4; Efeseni 4:28;

 

CAPITOLUL 28 – DESPRE BOTEZ SI CINA DOMNULUI 

Botezul si Cina Domnului sunt acte de cult instituite in mod suveran, randuite de Domnul Isus, singurul datator de legi, pentru a fi continuate in biserica Lui pana la sfarsitul lumii¹.

¹Matei 28:19-20; 1 Corinteni 11:26;

Aceste randuieli sfinte trebuie administrate numai de aceia care sunt calificati in acest sens si chemati la asta, in conformitate cu insarcinarea lui Cristos.²

²Matei 28:19; 1 Corinteni 4:1.

 

CAPITOLUL 29 – DESPRE BOTEZ 

Botezul este o porunca data in Noul Testament, ordonat de Isus Cristos, pentru a fi pentru cei botezati, un semn al partasiei lor cu El, in moartea si in invierea Lui; al ingroparii lor impreuna cu El¹; al iertarii pacatelor²; si al predarii lor lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, pentru a trai si a umbla intr-o viata noua.³

¹Romani 6:3-5; Coloseni 2:12; Galateni 3:27;

²Marcu 1:4; Fapte 22:16;

³Romani 6:4;

Cei care marturisesc pocainta fata de Dumnezeu, credinta in, si ascultare fata de Domnul nostru Isus Cristos, sunt singurii candidati potriviti pentru a indeplinii aceasta porunca.⁴

⁴Marcu 16:16; Fapte 8:36-37; 2:41; 8:12; 18:8;

Elementul extern care trebuie folosit in acest act este apa, in care candidatul va fi botezat, in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant.⁵

⁵Matei 28:19-20; Fapte 8:38.

Imersiunea, sau scufundarea persoanei in apa, este necesara in administrarea acestui act.⁶

⁶Matei 3:16; Ioan 3:23;

 

CAPITOLUL 30 – DESPRE CINA DOMNULUI 

Cina Domnului Isus a fost instituita de El in aceeasi noapte in care a fost tradat, pentru a fi respectata in bisericile Lui, pana la sfarsitul lumii, pentru aducerea aminte perpetua de jertfa Lui depusa in moartea Lui,¹ pentru confirmarea credintei credinciosilor si tuturor beneficiilor care decurg de aici, hranirea lor spirituala, si cresterea in El, angajarea lor in toate activitatile pe care I Le datoreaza Lui; si pentru a fi o legatura si o pecete a comuninunii lor cu El si unii cu altii.²

¹1 Corinteni 11:23-26;

²1 Corinteni 10:16-17,21;

In acest act Cristos nu este oferit Tatalui Sau, nici nu se face o jertfa reala pentru iertarea pacatelor celor vii sau celor morti, ci este numai o aducere aminte a jertfei de buna voie a Lui pe cruce, o data pentru totdeauna³; si spre slava lui Dumnezeu din aceleasi motive.⁴ Deci jertfirea papala a misei, cum o numesc ei, este o uraciune, o injurie adusa jertfei lui Cristos, singura care poate ierta pacatele celor alesi.

³Evrei 9:25-26,28;

⁴1 Corinteni 11:24; Matei 26:27;

Domnul Isus, in aceasta porunca, a randuit lucratorii lui sa se roage, si sa binecuvinteze elementele painii si a vinului, si astfel sa le puna de-o parte de intrebuintarea lor obisnuita pentru o intrebuintare sfanta, si sa ia si sa franga painea; sa ia paharul, si, impartasindu-se si ei, sa le dea pe amandoua si celorlalti⁵.

⁵ 1 Corinteni 11:23-26;

Daca paharul nu este dat oamenilor, inchinarea la elementele cinei, inaltarea lor sau adorarea lor, sau rezervarea lor pentru vreo intrebuitarea asa-zis religioasa, sunt toate contrare naturii acestui act, si institutiei lui Cristos.⁶

⁶Matei 26:26-28; 15:9; Exod 20:4-5;

Elementele exterioare ale acestui act, puse de-o parte pentru intrebuintarea poruncita de Cristos, au o asemenea legatura cu El rastignit, incat, desi in termeni folositi in sens figurat, sunt numite uneori dupa lucrurile pe care le reprezinta, a fi, trupul si sangele lui Cristos,⁷ totusi, in substanta si natura, ele raman de fapt doar paine si vin, cum au fost si inainte.⁸

⁷1 Corinteni 11:27;

⁸1 Corinteni 11:26-28;

Acea doctrina care sustine o schimbare a substantei painii si vinului, in substanta trupului si sangelui lui Cristos, cunoscuta sub numele de transubstantiere, prin consacrarea unui preot sau in orice alt fel, este contrara nu numai Scripturii,⁹ ci si bunului simt si ratiunii, denatureaza natura acestui act, si a fost si este, cauza multor superstitii si a unei idolatrii crase.¹⁰

⁹Fapte 3:21; Luca 24:6,39;

¹⁰1 Corinteni 11:24-25;

Primitorii vrednici, care iau parte in mod exterior la elementele acestui act, de asemenea o fac si in interior prin credinta, intr-adevar, nu in mod carnal si corporal, ci in mod spiritual primesc, si se hranesc cu Cristosul rastignit, si cu toate beneficiile mortii Lui; trupul si sangele lui Cristos fiind prezente in mod spiritual, si nu corporal sau carnal, in credinta celor care cred in acest act, asa cum elementele insele sunt pentru simturile lor externe.¹¹

¹¹1 Corinteni 10:16; 11:23-26;

Toti oamenii ignoranti si pacatosi, care sunt nepotriviti pentru a avea comuniune cu Cristos, sunt nevrednici si de a sta la masa Lui, si nu pot, fara a pacatui impotriva Lui, daca raman asa, sa ia parte la aceste taine sfinte, sau sa fie primiti la ele;¹² iar, toti cei care se impartasesc astfel, sunt vinovati de trupul si sangele Domnului, mancand si band judecata impotriva lor insile.¹³

¹²2 Corinteni 6:14-15;

¹³1 Corinteni 11:29; Matei 7:6;

 

CAPITOLUL 31 – DESPRE STAREA OMULUI DUPA MOARTE, SI DESPRE INVIEREA MORTILOR 

Trupurile oamenilor dupa moarte se intorc in tarana, si vad putrezirea¹ dar sufletele lor, care nici nu mor nici nu dorm, avand o subzistenta nemuritoare, se intorc imediat la Dumnezeu care le-a dat.² Sufletele celor neprihaniti, desavarsite atunci in sfintenie, sunt primite in paradis, unde sunt cu Cristos, si vad fata lui Dumnezeu in lumina si glorie, asteptand mantuirea deplina a trupurilor lor;³ iar sufletele celor rai sunt aruncate in iad; unde raman in chin si in intuneric deplin, asteptandu-si judecata din ziua de apoi;⁴ in afara de aceste doua locuri, pentru sufletele despartite de trupurile lor, Scriptura nu mai mentioneaza nici unul.

¹Geneza 3:19; Fapte 13:36;

²Eclesiastul 12:7;

³Luca 23:43; 2 Corinteni 5:1,6,8; Filipeni 1:23; Evrei 12:23;

⁴Iuda 6-7; 1 Petru 3:19; Luca 16:23-24;

In ziua de apoi, aceia dintre sfinti care sunt gasiti in viata, nu vor adormi, ci vor fi schimbati;⁵ si toti mortii vor invia in acealeasi trupuri, si nu in altele⁶; char daca vor avea ale calitati, si vor fi unite din nou cu sufletele lor pentru totdeauna.⁷

⁵1 Corinteni 15:51-52; 1 Tesaloniceni 4:17;

⁶Iov 19:26-27;

⁷1 Corinteni 15:42-43;

Trupurile celor rai vor fi, prin puterea lui Cristos, inviate spre ocara; trupurile celor neprihaniti, prin Duhul Lui, spre cinste, si vor fi transformate dupa trupul Lui glorios.⁸

⁸Fapte 24:15; Ioan 5:28-29; Filipeni 3:21;

 

CAPITOLUL 32 – DESPRE JUDECATA DE APOI 

Dumnezeu a randuit o zi in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Isus Cristos¹; caruia ii este data toata puterea si judecata de catre Tatal; in care zi, nu doar ingerii apostati vor fi judecati², ci si toate persoanele care au trait pe pamant se vor infatisa inaintea tribunalului lui Cristos, pentru a da socoteala pentru gandurile, cuvintele si faptele lor, si pentru a primi rasplata pentru ceea ce au facut cand erau in trup, bine sau rau.³

¹Fapte 17:31; Ioan 5:22,27;

²1 Corinteni 6:3; Iuda 6;

³2 Corinteni 5:10; Eclesiastul 12:14; Matei 12:36; Romani 14:10,12; Matei 25:32-46;

Scopul pentru care Dumnezeu a randuit aceasta zi, este pentru manifestarea gloriei milei Lui, in mantuirea vesnica a celor alesi; si a justitiei Lui, in condamnarea vesnica a celor respinsi, care sunt rai si neascultatori:⁴ caci atunci cei neprihaniti vor intra in viata vesnica, si vor primi deplinatatea bucuriei si a slavei impreuna cu rasplatiri vesnice, in prezenta Domnului; dar cei rai, care nu il cunosc pe Dumnezeu, si nu asculta de evanghelia lui Isus Cristos, vor fi aruncati afara in chinuri vesnice,⁵ si vor fi pedepsiti cu excludere vesnica din prezenta Domnului, si din slava puterii Lui.⁶

⁴Romani 9:22-23;

⁵Matei 25:21,34; 2 Timotei 4:8;

⁶Matei 25:46; Marcu 9:48; 2 Tesaloniceni 1:7-10.

Asa cum Cristos doreste ca noi sa fim convinsi in mod cert ca va fi o zi a judecatii, atat pentru pentru a-i scapa pe toti oamenii de pacat,⁷ cat si pentru consolarea celor neprihaniti in necazurile lor,⁸ tot asa El a hotarat ca acea zi sa fie necunoscuta oamenilor, pentru ca acestia sa nu se simta in siguranta fireasca, ci sa fie intotdeauna veghetori, pentru ca nu stiu ceasul in care va veni Domnul,⁹ si pentru a fi intotdeauna pregatiti sa spuna, “Vino Doamne Isuse; vino curand”¹⁰. Amin.

⁷2 Corinteni 5:10-11.

⁸2 Tesaloniceni 1:5-7;

⁹Marcu 13:35-37; Luca 12:35-40;

¹⁰Apocalipsa 22:20.

Semnatarii Marturisirii de Credinta 

Noi, Lucratorii, si Mesagerii ai, si ingrijindu-ne de binele a, o suta de Biserici Botezate, in Anglia si Tara Galilor (negand Arminianismul), intalnindu-ne in Londra, din data de trei a lunii a saptea pana in unsprezece a aceleiasi luni, 1689, pentru a lua in cosiderare cateva lucruri care sa fie spre slava Domnului, si spre binele acestor congregatii, ne-am gandit (spre multumirea tuturor celorlalti crestini care difera de noi in privinta Botezului) sa recomandam rasfoirea marturisirii credintei noastre, care marturisire noi o avem, continand doctrina credintei si practicii noastre, si dorim ca membrii bisericilor noastre sa se imbogateasca la randul lor cu aceasta.

Hansard Knollys                      Pastor                         Broken Wharf                          Londra

William Kiffin                           ”                                   Devonshire-square                 ”

John Harris                              ”                                   Joiner’s Hall                             ”

William Collins                                    ”                                   Petty France                           ”

Hercules Collins                      ”                                   Wapping                                  ”

Robert Steed                           ”                                   Broken Wharf                          ”

Leonard Harrison                    ”                                   Limehouse                              ”

George Barret                         ”                                   Mile End Green                       ”

Isaac Lamb                             ”                                   Pennington-street                   ”

Richard Adams                       Evanghelist                 Shad Thames                         Southwark

Benjamin Keach                     Pastor                         Horse-lie-down                        ”

Andrew Gifford                        ”                                   Bristol, Fryars                         Som. & Glouc.

Thomas Vaux                          ”                                   Broadmead                             ”

Thomas Winnel                      ”                                   Taunton                                   ”

James Hitt                               Predicator                   Dalwood                                  Dorset

Richard Tidmarsh                   Evanghelist                 Oxford City                              Oxon

William Facey                         Pastor                         Reading                                   Berks

Samuel Buttel                         Evanghelist                 Plymouth                                 Devon

Christopher Price                    ”                                   Abergavenny                           Monmouth

Daniel Finch                            ”                                   Kingworth                                Herts

John Ball                                 ”                                   Tiverton                                   Devon

Edmond White                        Pastor                         Evershall                                 Bedford

William Prichard                     ”                                   Blaenau                                   Monmouth

Paul Fruin                                Evanghelist                 Warwick                                  Warwick

Richard Ring                           Pastor                         Southampton                          Hants

John Tomkins                         Evanghelist                 Abingdon                                 Berks

Toby Wiles                              Pastor                         Bridgewater                             Somerset

John Carter                             ”                                   Steventon                                Bedford

James Webb                          ”                                   Devizes                                   Wilts

Richard Sutton                        ”                                   Tring                                        Herts

Robert Knight                          ”                                   Stukeley                                  Bucks

Edward Price                          ”                                   Hereford City                           Hereford

William Phipps                        ”                                   Exon                                        Devon

William Hawkins                     ”                                   Dimmock                                Gloucester

Samuel Ewer                          ”                                   Hemstead                               Herts

Edward Man                            ”                                   Houndsditch                            London

Charles Archer                        ”                                   Hock-Norton                            Oxon

In numele si din partea intregii adunari.