Mărturisirile Asociative a Baptiştilor Englezi Primari
Confesiunea de credinţă din Midland, 1656
În Midlands în 1655, baptiştii generali erau mult mai mulţi decât fraţii lor calvinişti. Mărturia baptistă din 1651 a fost semnată de membrii a treizeci de congregaţii din zonă, dar când baptiştii particulari s-au întâlnit în 1655 pentru a constitui Asociaţia Midland, erau doar 14 din bisericile lor din 8 judeţe, şi doar şapte mai doreau asocierea.
Doi factori principali au dus la formarea Asociaţiei Midland în 1655. Unul este moda între baptiştii din acea vreme de a se asocia. În promovarea acestei mode, bisericile londoneze au luat conducerea şi erau evident preocupate de începuturile organizaţiei în Midlands. Acel Daniel King, care fără îndoială conducea bisericile din Midlands să se asocieze, este arătat într-o carte a publicaţiei lui din Londra în 1650. În această carte, O cale spre Sion, care era o expunere a învăţăturilor baptiste, epistola dedicatoare a fost semnată de patru lideri londonezi proeminenţi. Probabil la sugestia biseircilor londoneze, în anul 1655 petrecea mult timp cu instituirea de asociaţii bisericeşti în diferite părţi ale ţării. Celălalt factor ce promova organizaţia era marea activitate a Quakerilor din Midlands în 1654 şi 1655.
Mărturia a fost probabil modelată după Mărturia londoneză din anul 1644 dar declaraţiile ei sunt originale. În ciuda scurtimii ei, partea teologică este un sumar atent şi vrednic de laudă al doctrinei baptiste a mijlocului secolului 17. Scopul primar al Mărturiei este de instruire, mai degrabă decât apologetic. Folosinţa sa nu s-a pierdut. Mărturia londoneză din anul 1689, concluzionează ceea ce este descris pe larg în Mărturia din Midland.
Mărturia de credinţă Midland din 1655
(Diferite biserici din Midlands din Anglia)
Prima. Credem şi mărturisim că este numai un Dumnezeu adevărat, care este Dumnezeul nostru, veşnic, atotputernic, neschimbat, infinit şi dcare nu poate fi înţeles; care este duh, care îşi are fiinţa în Sine şi care a dat fiinţă tuturor creaturilor, care face ce vrea în cer şi pe pământ, care face toate lucrurile după sfatul voii Sale.
2. Această Fiinţă infinită este Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt; şi aceştia trei sunt de acord ca unul. 1Ioan, v.7.
3. Mărturisim şi credem Sfintele Scripturi, VT şi NT, ca fiind Cuvântul şi gândul revelat al lui Dumnezeu, care face oamenii înţelepţi pentru a veni la mântuire, credinţă şi dragoste în Isus Hristos; şi aceasta le este inspirată de Dumnezeu, care face orice om al lui Dumnezeu gata pentru orice lucrare bună; şi prin El trebuie ( cu puterea lui Hristos) să încercăm toate lucrurile care ne stau în faţă, dacă sunt sau nu adevărate. 2 Tim iii.15-17; Isaia viii.20.
4. Deşi Adam a fost creat neprihănit, el totuşi a căzut în ispita Satanei, iar căderea lui a aruncat posteritatea în cădere, ei fiind păcătoşi datorită nesupunerii; deci suntem din natura noastră copiii ai mâniei, întinaţi din pântece, făcuţi în păcat. Psalm ii.13; Romani v.12-15.
5. Dumnezeu a ales în înţelepciunea Sa veşnică, unele persoane la viaţă veşnică, înainte de întemeierea lumii, pe care le-a chemat şi pe care, cu siguranţă, le păstreayă prin puterea Sa, prin credinţă, la salvare. Fapte xiii.48; Efes. i.2-4; II Tes. ii.13; I Petru i.2, etc.
6. Această alegere este liberă în Dumnezeu, după plăcerea Sa şi nu pentru vreo faptă a credinţei din partea creaturii, ca motiv al ei. Efes i.4, Romani xi.5,6.
7. Că Isus Hristos a fost în deplinătatea vremii, manifestat în carne, născut din femeie, total neprihănit, S-a dat pe Sine pentru cei aleşi, pentru a-i răscumpăra pentru Dumnezeu, prin sângele Său. Ioan x.15; Efes. v. 25-27; Apoc. v.9.
8. Toţi oamenii sunt morţi în păcate până atunci – Efes. ii.1; şi deci nu au putere în ei înşişi să creadă pentru a fi salvaţi – Ioan xv.5. Dar credinţa este darul gratuit al lui Dumnezeu, şi lucrarea puternică a lui Dumnezeu în sufletul omului, chiar şi învierea lui Hristos din morţi – Efes. 1.19. Deci să nu fiţi de acord cu cei care susţin că Dumnezeu a dat putere tuturor oamenilor să creadă în salvare.
9. Că Hristos este adevăratul Rege, Preot şi Profet al bisericii. Fapte ii.22-23; Evrei iv.14, etc; viii.1, etc.
10. Că orice om este îndreptăţit de Hristos – Romani; viii.33; I Cor. vi.11; recunoscut prin credinţă, şi că nici un om nu este îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu parţial prin Hristos şi parţial prin fapte bune. Romani iii.20,28,30; Gal. v.4.
11. Isus din Nazaret, despre care s-a profeţit în VT este adevăratul Mesia şi Salvatorul oamenilor; şi că a murit pe cruce, a fost îngropat, a înviat în acelaşi trup în care a suferit şi S-a înălţat la Cer, la dreapta Tatălui, şi stă în prezenţa lui Dumnezeu, mijlocind pentru noi.
12. Toţi cei care au credinţă în inimă de la Dumnezeu, după plăcerea Sa, trebuie să fie atenţi să facă fapte bune, şi să fie bogaţi în fapte bune, , acţionând pe baza principiilor de credinţă şi dragoste neprefăcută, privind Slava lui Dumnezeu ca scopul lor principal. Tit iii.8; Evrei xi.6; I Cor. vi.10 şi 31.
13. Cei care mărturisesc credinţa în Hristos şi o susţin prin fapte, sunt subiecţii potriviţi la botez. Matei xxviii.18,19.
14. Botezul nu se face prin stropire, ci prin cufundarea unei persoane în apă, ceea ce reprezintă moartea, îngroparea şi învierea lui Hristos. Romani vi.3,4; Colos. ii.12; Fapte viii.38,39.
15. Persoanele botezate astfel, trebuie, de bună voie, să umble împreună, cum oferă Dumnezeu ocazia în biserici diferite, sau adunări ale Sionului, continuând în doctrina apostolilor şi în părtăşia lor, frângând pâinea şi rugându-se, având grijă unii de alţii, conform cu voia lui Dumnezeu. Toate aceste porunci ale lui Dumnezeu se găsesc în Biserica Lui, putând fi observate până la a doua venire a lui Hristos, pe care Îl aşteptăm cu toţii.
16. La vremea potrivită de Dumnezeu, toate trupurile moarte ale oamenilor, drepţi şi nedrepţi, vor învia din morminte, ca să primească, conform cu ce au făcut bun sau rău, în trupurile lor, răsplata.
