O scurta marturisire de credinta, 1610

Mărturisirile Separatiştilor Baptişti Englezi

O scurtă mărturisire de credinţă, 1610

Timpuriu în anul 1610 partida lui Helwys, de asemenea doritor să menţină relaţii de prietenie cu Waterlanders, a trimis Ducelui o scrisoare, scrisă în latină, îndemnându-l să nu îi accepte pe englezi în biserica lor. A-i primi, a spus Helwys, ar însemna doar să încurajeze credinţa eronată a lui Smyth într-o succesiune în lucrurile spirituale. Cu scrisoarea a mers o mărturisire de credinţă, de asemenea în latină, constând din nouăsprezece articole în care grupul s-a descris pe sine ca „adevărata biserică creştină engleză.” Mărturisirea a fost făcută mai degrabă cu intenţia de a-l face în stare pe Duce să îşi deosebească autorii ei de congregaţia lui Smyth, decât să argumenteze pentru admiterea partidei lui Helwys în părtăşia menonită. Partida lui Helwys nu a intenţionat să caute o astfel de admitere.

Unii dintre Waterlanders, în ciuda protestului lui Helwys, au fost dispuşi favorabil spre aplicaţia lui Smyth, şi au sugerat ca să fie întreprins un studiu mai aprofundat al poziţiilor doctrinare. Vor examina englezii mărturisirea populară a lui de Ries şi Gerrits din 1580 şi după aceea vor indica acordul sau dezacordul lor? Oamenii lui Smyth fiind doritori, o traducere engleză într-o formă cumva scurtată a fost redactată de către de Ries şi înmânată lor. Curând numele a patruzeci şi trei de englezi, cu John Smyth stând primul, au fost ataşate la document. Mărturisirea este practic o reproducere a celei lui Gerrits şi de Ries din 1580, cu articolele XIX şi XXII omise. Acum englezii au fost dispuşi să accepte viziunile lui Menno cu privire la jurăminte, război şi magistraţii civili. Originalul olandez este în Arhivele Menonite, Asterdam, şi traducerea lui Muller este dată aici.

„MĂRTURISIRILE BAPTISTE DE CREDINŢĂ”, Lumpkin

O scurtă mărturisire de credinţă, 1610

Articolul 1. Noi credem, prin puterea şi instruirea din Sfintele Scripturi că există un singur Dumnezeu, care este Duh, veşnic, de neînţeles, infinit, atotputernic, milostiv, drept, perfect înţelept, doar bun, şi singura fântână a vieţii şi a întregii bunătăţi, Creatorul cerului şi al pământului, a lucrurilor vizibile şi a celor invizibile.

1. Acest singur Dumnezeu este manifestat şi descoperit în Sfintele Scripturi în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, fiind trei, şi cu toate acestea doar un Dumnezeu.
2. Tatăl este primul şi începutul tuturor lucrurilor care l-a născut pe Fiul său din veşnicie înainte de toată creaţia. Că Fiul este Cuvântul veşnic al Tatălui, şi înţelepciunea lui. Că Duhul Sfânt este virtutea, puterea, şi tăria lui, care îşi are originea din Tatăl şi Fiul. Aceştia trei nu sunt divizaţi, nici separaţi în esenţă, natură, proprietate, veşnicie, putere, glorie sau excelenţă.
3. Acest unic Dumnezeu l-a creat pe om bun, potrivit cu imaginea şi asemănarea lui, într-o stare bună şi fericită, şi în el toţi oamenii spre acelaşi sfârşit binecuvântat. Primul om a* căzut în păcat şi mânie şi a fost reabilitat din nou de Dumnezeu, printr-o promisiune dulce confortabilă, a fost restaurat şi i s-a dat viaţa veşnică, cu toţi cei care au fost vinovaţi prin el astfel că nici unul din urmaşii lui (prin raţiunea acestei instituţii) nu sunt vinovaţi, păcătoşi, sau născuţi în păcatul original.
4. Omul fiind creat bun, şi continuând în bunătate, a avut capacitatea, spiritul răutăţii ispitindu-l, liber să asculte, să încuviinţeze, sau să respingă răul propus: omul fiind căzut şi constând (întocmai) în rău, a avut capacitatea, el însuşi fiind în stare liber să asculte, să încuviinţeze sau să respingă binele propus; pentru că prin puterea liberă de a alege răul, a ascultat şi a afirmat acel rău; el a făcut astfel prin puterea liberă de a alege binele, de a asculta şi a reafirma acel bine propus. Această ultimă putere sau abilitate a rămas în toţi urmaşii lui.
5. Dumnezeu a prevăzut şi a cunoscut mai dinainte toate lucrurile, deopotrivă bune şi rele, fie trecute, prezente sau viitoare. Acum, deoarece el este unica bunătate perfectă, şi chiar temelia vieţii în sine, tot astfel el este singurul autor, creator al unor astfel de lucruri bune care sunt bune, sfinte, pure, şi de o natură ca şi el; dar nu de păcat, sau necurăţie condamnabilă. El a interzis răul, a avertizat ascultarea de rău, şi a ameninţat făcătorul de rele: el permite şi pedepseşte. Dar oamenii răi, prin alegerea liberă a păcatului şi a răutăţii, împreună cu spiritul răutăţii care domneşte în ei, sunt autorii, creatorii, sau făcătorii întregului păcat, şi astfel vrednici de pedeapsă.
6. De aceea, cauzele şi motivul distrugerii şi pieirii omului, sunt alegerea liberă a omului, a întunericului sau păcatului, şi trăirea în ele. De aceea, distrugerea vine din el însuşi, dar nu de la bunul Creator. Pentru că este bunătatea perfectă şi dragostea însăşi (urmând natura dragostei şi a bunătăţii perfecte) el vrea sănătatea, binele şi fericirea creaturilor sale; de aceea el a predestinat ca nici unul dintre ei să nu fie condamnat, nici rânduit, sau să vrea păcătosul, sau mijloacele prin care acesta să fie adus spre pieire: da, mai mult, (văzând că el nu avea nici o plăcere în distrugerea nici unui om, nici nu doreşte ca vre-un om să piară, ci toţi oamenii să fie mântuiţi sau binecuvântaţi) el i-a creat pe toţi pentru un final fericit în Cristos, a prevăzut şi a hotărât în el un leac al vieţii pentru toate păcatele lor, şi a dorit ca toţi oamenii sau creaturile, prin predicarea Evangheliei, să li se declare şi publice aceste veşti; acum toţi cei care primesc şi îmbrăţişează cu pocăinţă şi inimi credincioase beneficiile îndurătoare ale lui Dumnezeu, manifestate în Cristos, pentru împăcarea lumii, ei sunt şi continuă să fie aleşii pe care Dumnezeu i-a rânduit înainte de întemeierea lumii, pentru a-i face părtaşi împărăţiei şi slavei lui. Dar cei care dispreţuiesc acest har oferit de Dumnezeu, care iubesc întunericul mai mult decât lumina, perseverează în nepocăinţă şi necredinţă, ei se fac pe sine nevrednici de binecuvântare, şi sunt respinşi, excluşi de la acest final pentru care au fost creaţi şi rânduiţi în Cristos, şi nu vor gusta niciodată din Cina Domnului, la care ei au fost invitaţi.
7. Scopul pe care l-a avut Dumnezeu, înainte de întemeierea lumii, pentru împăcarea lumii (pe care a văzut-o că va cădea în mânie şi îi va lipsi harul), el a realizat aceasta la împlinirea vremurilor; şi pentru acest scop el a trimis din cer Cuvântul său veşnic, sau Fiul, pentru împlinirea promisiunilor făcute părinţilor şi l-a făcut pe el să se întrupeze *.. în pântecele sfintei fecioare (numită Maria) prin cuvântul lui, şi puterea, şi lucrarea Duhului Sfânt. Nu că esenţa lui Dumnezeu, Cuvântul veşnic, sau vre-o parte din acesta, este schimbat într-o carne vizibilă muritoare sau om, încetând să mai fie Duh, Dumnezeu, sau esenţa lui Dumnezeu; ci el, veşnicul Fiu al lui Dumnezeu, continuând ceea ce a fost mai înainte, şi anume, Dumnezeu sau Duh, a devenit ceea ce nu a fost, adică, carne sau om; şi el este o persoană cu adevărat Dumnezeu şi om, născut din Maria, fiind vizibil şi invizibil, în interior şi în exterior, adevăratul Fiu al Dumnezeului viu.
8. Această Persoană, Dumnezeu şi Om, Fiul Dumnezeului viu, a venit în lume ca să mântuiască păcătoşii, sau să împace lumea păcătoasă cu Dumnezeu Tatăl: de aceea acum el este recunoscut a fi singurul Mijlocitor, Rege, Preot şi Profet, Dătător al Legii şi Învăţător, pe care Dumnezeu a promis că îl va trimite în lume, în care noi trebuie să ne încredem, să credem şi să îl urmăm.
9. În el este împlinită, şi prin el este înlăturată, o povară insuportabilă a legii lui Moise, chiar toate umbrele şi imaginile; cum ar fi, preoţia, templul, altarul, jertfa; de asemenea slujba regească, împărăţia, sabia, răzbunarea rânduită prin lege, bătălie şi orice a fost o imagine a persoanei sau slujbei lui, deci din aceasta o umbră sau reprezentare.
10. Şi ca adevăratul Profet promis el s-a manifestat şi ne-a descoperit ceea ce cere Dumnezeu de la oamenii din Noul Testament; după cum Dumnezeu, prin Moise şi ceilalţi profeţi a vorbit şi a declarat voia lui către oamenii din Vechiul Testament; tot astfel în aceste zile de pe urmă, prin Profetul lui ne-a vorbit, şi ne-a descoperit taina (ascunsă de la începutul lumii), şi acum ne-a dovedit orice mai rămânea de dovedit. El a predicat veştile bune promise, hotărâte şi rânduite de sacramente, slujbe şi misiuni, destinate spre aceasta de către Dumnezeu; şi a arătat prin doctrină şi viaţă, legea creştinilor, o regulă a vieţii lor, poteca şi calea vieţii veşnice.
11. Mai mult, ca Mare Preot şi Mijlocitor al Noului Testament, după ce a realizat voia Tatălui lui în lucrările mai înainte menţionate, el s-a dat în final ascultător (pentru împăcarea păcatelor lumii) la toată suferinţa exterioară, şi s-a oferit pe sine Tatălui în moartea pe cruce, ca o jertfă de un miros plăcut.
12. Noi recunoaştem că ascultarea de Fiul lui Dumnezeu, suferinţa lui, moartea, vărsarea de sânge, patimile amare, moartea, şi singura jertfă pe cruce, este o împăcare perfectă şi o ispăşire pentru păcatele noastre şi păcatele lumii; astfel că prin aceasta oamenii sunt împăcaţi cu Dumnezeu, şi aduşi în putere, şi au o speranţă sigură şi o certitudine intrare în viaţa veşnică.
13. Cristos, Profetul şi Preotul nostru, fiind de asemenea promis, doar spiritualul, cerescul Rege al Noului Testament, a ridicat, sau a clădit, o împărăţie spirituală, şi a unit o companie a celor credincioşi, a oamenilor spirituali; aceste persoane el le-a înzestrat cu legi spirituale, cereşti, după natura împărăţiei cereşti, şi a întemeiat în aceasta dreptatea, justiţia şi slujitorii din aceasta.
14. Realizând şi înfăptuind aici pe pământ, prin moarte, slujba lui a crucii el a fost după aceea îngropat, prin aceasta declarând că el a fost cu adevărat mort; a treia zi el a înviat, şi s-a ridicat dintre cei morţi, abolind moartea, şi mărturisind că el era Domnul peste moarte, şi el nu a putut fi ţinut de mâinile morţi, de aceea i-a asigurat liniştitor pe toţi cei credincioşi de învierea lor şi ridicarea lor din moarte.
15. După aceea, patruzeci de zile el a vorbit cu ucenicii săi, şi adesea li s-a arătat pentru ca să nu fie nici o îndoială cu privire la învierea lui; după aceasta, fiind învăluit de un nor, el a fost dus în cer, şi a intrat în slava lui, luând robia roabă, şi făcând un spectacol din duşmanii lui, biruind glorios peste ei, şi este aşezat la dreapta Maiestăţii lui Dumnezeu, şi devine Domn, şi Cristos, glorificat în trup, avansat, ridicat, şi încoronat cu laudă şi glorie, şi rămâne peste Muntele Sionului un Preot, şi Rege pentru totdeauna.
16. Sfânta slujbă a acestui Preot, Rege, Domn şi Cristos glorificat, în fiinţa cerească glorioasă este să ajute, să conducă, şi să păstreze, prin Duhul său cel Sfânt, biserica lui sfântă şi oamenii din lume, prin Furtună, vânt, şi necazurile mării; pentru că, potrivit slujbei lui preoţeşti, ca un supraveghetor sau administrator al cortului adevărat, el este Mijlocitorul, Avocatul şi Mediatorul nostru prin Tatăl. El învaţă, mângâie, întăreşte, şi botează cu Duhul Sfânt, darurile lui cereşti şi victimele lui arzătoare, şi îşi ţine cina lui spirituală cu sufletul credincios, făcându-l părtaş din viaţă dând mâncare şi băutură sufletului, rodul, virtutea, şi vrednic de meritele sale obţinute pe cruce; sigurul şi necesarul bine semnificativ fiind în sacramente.
17. Şi potrivit cu slujba lui regească, în fiinţa lui cerească* el conduce inimile celor credincioşi prin Duhul lui cel Sfânt şi prin Cuvânt; el îi ia în protecţia lui, el îi acoperă sub umbra aripilor lui, el i-a înarmat cu arme spirituale pentru războiul spiritual împotriva tuturor duşmanilor lor, şi anume, Duhul răutăţii, sub cer, şi orice depinde de ei pe acest pământ. El, al lor cel mai Glorios, Atotputernic, Rege Ceresc, stă alături de ei, i-a eliberat din mâinile duşmanilor lor, le dă victoria şi câştigul terenului, şi a pregătit pentru ei o coroană de dreptate în cer. Şi ei fiind răscumpăraţii Domnului, care locuiesc în casa Domnului, pe Muntele Sionului, îşi schimbă armele lor carnale, şi anume, săbiile lor în pluguri, şi suliţele lor în coase, nu ridică sabia, nici nu consimt la bătălie carnală.
18. Toate aceste bunuri spirituale şi benefice, pe care Cristos, prin meritele lui, le-a obţinut pentru mântuirea păcătoşilor, de care noi ne bucurăm prin îndurarea lui printr-o credinţă adevărată, vie, lucrătoare. Care credinţă este o înţelegere sigură şi o cunoştinţă a inimii, obţinută din Cuvântul lui Dumnezeu, cu privire la Dumnezeu, Cristos, şi alte lucruri cereşti care sunt necesare pentru noi să le cunoaştem, şi să le credem pentru mântuire, împreună cu o încredere sinceră în singurul Dumnezeu, că el, ca un Tată ceresc şi milostiv, ne va da şi ne va acorda, prin Cristos, şi pentru meritele lui, orice este ajutător şi folositor pentru trup şi suflet pentru mântuire.
19. Printr-o astfel de credinţă noi obţinem dreptatea adevărată, iertarea, iertarea de păcate prin sângele vărsat al lui Cristos, şi prin dreptate, care prin Cristos Isus, prin co-operarea Duhului Sfânt, este din belşug vărsat şi turnat în noi, pentru ca într-adevăr noi să fim făcuţi, din oameni răi, oameni buni; din carnali, spirituali; din pofticioşi, liberi; din mândri, umili; şi prin regenerare suntem făcuţi curaţi în inimă, şi copii ai lui Dumnezeu.
20. Omul fiind astfel justificat prin credinţă, trăieşte şi lucrează prin dragoste (pe care Duhul Sfânt a turnat-o în inimă) în toate faptele bune, în legi, învăţături, porunci date lor de Dumnezeu prin Cristos; el îl laudă şi îl binecuvântă pe Dumnezeu, printr-o viaţă sfântă, pentru beneficiul tuturor, în special al sufletului; şi astfel sunt toţi astfel de plante ale Domnului pomi ai dreptăţii, care îl onorează pe Dumnezeu prin fapte bune, şi aşteaptă o răsplată binecuvântată.
21. Astfel de oameni credincioşi, drepţi, răspândiţi în mai multe părţi ale lumii, fiind adevăratele adunări ale lui Dumnezeu, sau Biserica lui Cristos, pe care el i-a mântuit, şi pentru care el s-a dat pe sine, pentru ca să-i sfinţească, voi pe care el v-a curăţit prin spălarea cu apă în cuvântul vieţii: a tuturor acestora Isus este Capul, Păstorul, Conducătorul, Domnul, Regele, şi Stăpânul. Acum deşi printre aceşti poate fi o companie amestecată cu unii care par sfinţi, sau ipocriţi; totuşi, cu toate acestea, ei sunt şi rămân doar cei drepţi, adevăraţii membri ai trupului lui Cristos, potrivit cu duhul şi cu adevărul, moştenitorii promisiunilor, cu adevărat mântuiţi de ipocriţi, cei prefăcuţi.
22. În această sfântă biserică Dumnezeu a rânduit slujitorii Evangheliei, doctrinele Cuvântului sfânt, folosirea sfintelor sacramente, îngrijirea săracilor, şi slujitorii ai aceleiaşi slujbe; mai mult, exercitarea mustrării şi corectării frăţeşti, şi, în final, separarea celor nepocăiţi; care sfinte hotărâri, conţinute în Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să fie administrare potrivit cu conţinutul din acesta.
23. Şi după cum un trup constă în diverse părţi, şi fiecare parte are propria sa lucrare, văzând că fiecare parte nu este o mână, ochi, sau picior; tot astfel este biserica lui Dumnezeu: căci deşi fiecare credincios este un membru al trupului lui Cristos, totuşi nu fiecare este un învăţător, bătrân, sau diacon, ci doar cei care sunt rânduiţi ordinaţi la astfel de slujbe. De aceea, administrarea slujbelor sau datoriilor enumerate aparţine doar celor care sunt ordinaţi la acestea, şi nu fiecărei persoane obişnuite.
24. Vocaţia sau alegerea slujbaşilor numiţi este înfăptuită de biserică, cu post, şi rugăciune către Dumnezeu; pentru că Dumnezeu cunoaşte inima; el este printre cei credincioşi care sunt adunaţi împreună în numele lui; şi prin Duhul lui cel Sfânt el conduce minţile şi inimile oamenilor lui, pentru ca prin ei să aducă lumina şi să ofere pe cei despre care el ştie că sunt folositori pentru biserica lui.
25. Şi deşi alegerea şi vocaţia la numitele slujbe este realizată prin mijloacele menţionate anterior, totuşi, cu toate acestea, investirea în slujba menţionată este realizată de bătrânii bisericii prin punerea mâinilor.
26. Doctrina prin care slujitorii menţionaţi anterior trebuie să fie propuşi oamenilor, este chiar aceeaşi pe care Cristos a adus-o din cer, pe care el, prin cuvânt şi faptă, adică, prin doctrină şi viaţă, a învăţat-o, care a fost predicată de apostolii lui Cristos, prin porunca lui Cristos şi a Duhului, pe care o găsim scrisă (atât cât este de necesară pentru mântuirea noastră) în Scriptura Noului Testament, la care noi aplicăm tot ceea ce găsim în cartea canonică a Vechiului Testament, care are afinitate şi adevăr, care prin doctrina lui Cristos şi a apostolilor lui, şi prin consimţământ şi acord, cu conducerea Împărăţiei lui Spirituale.
27. Există două sacramente rânduite de Cristos, în biserica lui sfântă, administrarea acestora el a atribuit-o slujirii de învăţare, şi anume, Sfântul Botez şi Sfânta Cină. Acestea sunt semne vizibile exterioare, punând înaintea ochilor noştri, de partea lui Dumnezeu, comportamentul spiritual interior pe care Dumnezeu, prin Cristos, prin cooperarea Duhului Sfânt, stabileşte îndreptăţirea în sufletul credincios pocăit; şi care, de partea noastră, mărturiseşte religia noastră, experienţa, credinţa, şi ascultarea, prin obţinerea unei conştiinţe bune pentru slujirea lui Dumnezeu.
28. Sfântul Botez este dat acestora în numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, şi anume celor care aud, cred, şi cu o inimă pocăită primesc doctrinele Sfintei Evanghelii. Pentru aceştia Domnul Isus a poruncit ca să fie botezaţi, şi nu pentru copiii care nu vorbesc.
29. Întregul tratament în botezul vizibil exterior cu apă, aduce înainte ochilor, mărturiseşte şi semnifică, că Domnul Isus botează interior pe cei pocăiţi, credincioşi, în învelişul regenerării şi reînnoirii Duhului Sfânt, spălând sufletul de toată întinarea şi păcatul, prin virtutea şi meritul sângelui lui vărsat; şi prin puterea şi lucrarea Duhului Sfânt, adevărata, cereasca, spirituala, Apă vie, curăţând răul interior al sufletului, şi îl face ceresc, spiritual, şi viu, în dreptatea sau bunătatea adevărată. De aceea, botezul cu apă ne conduce spre Cristos, spre slujba lui sfântă în slavă şi maiestate; şi ne sfătuieşte să nu ne agăţăm doar de exterior, ci cu rugăciune sfântă să ne ridicăm, şi să cerem de la Cristos lucrul bun însemnat.
30. Sfânta Cină, potrivit cu doctrina lui Cristos, trebuie să fie administrată celor botezaţi; după cum Domnul Isus a poruncit ca orice a rânduit el să fie învăţat să fie păzit.
31. Întreaga tratare în cina vizibilă exterior, pune înaintea ochilor, mărturiseşte şi semnifică, că trupul lui Cristos a fost frânt pe cruce şi sângele lui sfânt s-a vărsat pentru iertarea păcatelor noastre. Că fiinţa glorificată în Fiinţa lui cerească, este pâinea, carnea şi băutura sufletelor noastre care ne face vii: aceasta pune înaintea ochilor noştri slujba şi misiunea lui Cristos în slavă şi maiestate, prin ţinerea cinei lui spirituale, pe care sufletul credincios, hrăneşte şi * … sufletul cu mâncare spirituală: aceasta ne învaţă prin folosirea exterioară să urce cu inima în sfântă rugăciune, să ceară din mâinile lui Cristos hrana semnificată adevărată; şi aceasta ne sfătuieşte să fim mulţumitori lui Dumnezeu, şi să fim în adevăr şi dragoste unul cu altul.
32. Disciplina bisericii, sau cenzurile externe, este de asemenea o rezolvare exterioară printre credincioşi, prin care păcătosul nepocăit, după dojana şi mustrarea creştină, este despărţit, din cauza păcatelor lui, de la comuniunea sfinţilor pentru binele lui viitor; şi mânia lui Dumnezeu este denunţată împotriva lui până la timpul pocăinţei şi reformării lui; şi de asemenea, prin această separare exterioară a bisericii, se manifestă ceea ce Dumnezeu a judecat mai înainte şi a tratat anterior, cu privire la acest păcătos secret, datorită păcatului lui. De aceea, mai întâi înaintea Domnului, prejudecata şi predeterminarea chestiunii trebuie să treacă *… în privinţa păcătosului *… şi după judecata şi rezolvarea dată de biserică. De aceea biserica trebuie să privească cu atenţie ca nimeni din biserică să nu fie condamnaţi cu aceasta, şi să fie condamnaţi în Cuvântul lui Dumnezeu.
33. Persoana separată de biserică nu poate fi admisă deloc (atât timp cât continuă în păcat) să folosească sfânta cină şi orice altă *… ocazie, ci el trebuie să fie evitat din aceasta, după cum în toate celelalte lucrurile însemnate ale comuniunii sfinţilor sau ale frăţiei. Şi deoarece viaţa rebelă, conversaţia, sau compania zilnică a celor nelegiuiţi şi perverşi, sau orice cu ei, este periculoasă şi răneşte, şi adesea promovează scandalul şi calomnia pentru cei evlavioşi, astfel trebuie să se retragă ei dintre aceeaşi rebeli, evitându-i în toate lucrările şi scopurile prin care sufletele lor pure ar putea fi întinate sau pătate: totuşi astfel ca totdeauna Cuvântul lui Dumnezeu să aibă loc, şi ca nimic să nu ia loc sau să fie înfăptuit care este contrar dragostei, milei, discreţiei creştine, promisiunii, sau oricărui alt lucru asemănător.
34. Autoritatea lumească sau magistratura este o rânduială necesară a lui Dumnezeu, rânduită şi întemeiată pentru păstrarea proprietăţii comune, şi a vieţii politice, naturale şi bune, pentru răsplătirea celor buni şi pedepsirea celor răi; noi recunoaştem că suntem odioşi, şi legaţi de Cuvântul lui Dumnezeu să ne temem, să onorăm, şi să arătăm ascultare magistraţilor în toate cauzele care nu sunt contrare cu Cuvântul Domnului. Noi suntem obligaţi să ne rugăm Dumnezeului Atotputernic pentru ei, şi să mulţumim Domnului pentru magistraţii buni rezonabili, şi să fim ascultători faţă de ei, fără murmur, plătind tributul, vama şi taxa. Această slujbă a autorităţii lumeşti Domnul Isus nu a rânduit-o în împărăţia lui spirituală, biserica din Noul Testament, nici nu a alăturat-o la slujbele din biserica lui. Nici nu i-a chemat pe ucenicii sau adepţii săi să fie regi, prinţi, monarhi, sau magistraţi lumeşti; nici nu i-a împovărat sau însărcinat să îşi asume astfel de slujbe, sau să conducă lumea într-o astfel de manieră lumească; cu mult mai puţin a dat el o lege membrilor bisericii lui care este agreabilă unei astfel de slujbe sau conduceri. Da, mai degrabă ei sunt chemaţi de el (de care li se porunceşte să asculte printr-o voce auzită din cer) spre urmarea vieţii lui neînarmate şi fără arme, şi la purtarea crucii lui. În care nu a aprobat nimic mai puţin decât un guvern, o putere şi o sabie lumească. Atunci aceasta fiind considerat (după cum de asemenea mai departe, că de slujba autorităţii lumeşti multe alte lucruri depind, cum ar fi războaiele * … a răni duşmanii săi în trup sau bine * … care deloc nu s-ar potrivi sau nu s-ar asocia cu Cristos, şi viaţa crucificată a creştinilor), deci astfel noi susţinem că nu le stă bine creştinilor să administreze astfel de slujbe; de aceea noi evităm astfel de slujbe şi administraţii, cu toate că în nici un fel nu vrem prin aceasta să dispreţuim sau să condamnăm magistraţii rezonabili discreţi, nici nu îl punem într-o estimare mai mică decât este acesta descris prin Duhul Sfânt, de către Pavel.
35. Cristos, Regele şi Dătătorul Legii Noului Testament, a interzis creştinilor să jure jurăminte de aceea nu este permis celor credincioşi din Noul Testament să jure deloc.
36. Starea de căsătorie, sau căsătoria, noi o ţinem ca o rânduială a lui Dumnezeu, care trebuie să fie respectată potrivit primei instituţii. Fiecare bărbat va avea singura lui soţie, şi fiecare femeie va avea unicul ei soţ; aceştia nu pot fi separaţi decât pentru adulter. Noi nu permitem nimănui din comunitatea noastră să se căsătorească cu cei fărădelege, necredincioşi, persoane carnale din afara bisericii; ci noi îi cenzurăm pe aceştia (ca alţi păcătoşi) potrivit cu dispoziţia şi răsplata cauzei.
37. În final, noi credem şi învăţăm învierea morţilor, deopotrivă a celor drepţi şi a celor nedrepţi, după cum Pavel (1 Corinteni 15) învaţă şi mărturiseşte sănătos: Sufletul va fi unit cu trupul, fiecare va fi prezentat înaintea scaunului de judecată al lui Cristos Isus, pentru a-şi primi răsplata lui trupească potrivit cu faptele lui. Şi cei drepţi, care au trăit în sfinţenie, şi prin credinţă au făcut fapte de dragoste şi milă, vor intra în viaţa veşnică cu Cristos Isus, Mirele oştirii creştine. Dar cei nesfinţiţi, care nu l-au cunoscut pe Dumnezeu, şi nu au ascultat de Evanghelia lui Isus Cristos, vor merge în focul veşnic. Dumnezeul Atotputernic, milostiv, îndurător, să ne ferească de pedeapsa celor păgâni, şi să ne dea har şi daruri ajutătoare pentru o viaţă sfântă, salvatoare de la moarte, şi o înviere fericită cu toţi cei drepţi. Amin.

Noi subscriem la adevărul acestor Articole, dorind mai multe informaţii. [Patruzeci de nume sunt ataşate la acest document. Nu putem descifra întregul, dar următoarele sunt clare. O linie este trasată peste unele din ele. Semnul * ne marchează ca fiind nesigure.]

[Judecăm întregul autograf al acestor semnături.]