Credinta Baptista

vox_logo1Această pagină explorează Confesiunile de Credinţă Baptiste, credinţa şi înţelegerea cuvântului lui Dumnezeu. John L. Dagg a făcut următoarea observaţie:

… Cea ce a fost spus şi scris prin inspiraţie, vine cu aşa mare autoritate ca şi cum ar fi venit de la Dumnezeu, fără nevoia instrumentalităţii umane… Modul de gândire, simţire, şi stilul lor, nu au avut nici un efect de a prevenii cea ce ei au vorbit şi scris ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, chiar mai mult ca tonalităţile şi coregrafia lor.

Întrebarea este dacă inspiraţia a fost extinsă până la fiecare cuvânt al revelaţiei, în acelaşi timp la gândire şi raţiune. Pavel răspunde când a scris: ” Noi predicăm, nu în cuvinte care înţelepciunea omului le învaţă, ci învăţătura care vine de la Duhul Sfânt.”

Noi nu reinterpretăm cuvântul lui Dumnezeu, noi îl explicăm aşa cum l-am înţeles, prin lucrarea Duhului Sfânt. Baptiştii au fost întrebaţi de guverne, grupuri Creştine şi Biserici, în a prezenta şi apăra credinţa lor. Această pagină va aduce la lumină o serie de Confesiuni de Credinţă din istoria Bisericii Baptiste. Vom încerca să explorăm următoarele documente:

1. Confesiuni de Credinţă Istorice ale Baptiştilor

2. Documente de Cateheză

3. Comentarii şi Analize la Confesiuni de Credinţă

4. Confesiunea de Credinţă şi Statutul Uniunii Baptiste din România

5. Baptiștii români din America și Canada.
– Un scurt istoric al românilor din Statele Unite şi Canada
– Mărturisirea de Credință a Asociației Baptiste Române din America și Canada
Statutul Asociației Baptiste Române din America și Canada

“Baptiştii păstrează şi apără libertatea religioasă, şi respinge dreptul unei autorităţi seculare sau religioase care impune o confesiune de credinţă peste o biserică sau un grup de biserici. Noi onorăm principiile şi competenţa fiecărui suflet şi preoţia fiecărui credincios, afirmând împreună libertatea în Cristos şi responsabilitatea pe care o avem unul faţă de altul în Cuvântul lui Dumnezeu.” (Southern Baptist Convention Statement)


ETICĂ și probleme de viață

Prin intermediul acestei secțiuni vă prezentăm o serie de materiale despre avort, homosexualitate, prezervative, celulele stem, medicina alternativă, alcoolismul, pornografia, depresia, singurătatea. O mare parte din aceste materiale sunt în format documentar – interviu realizate de echipa Radio Vocea Evangheliei Timișoara, prin a căror bunăvoință vă prezentăm aceste resurse valoroase.


DOCTRINE

În această secțiune tratăm câteva subiecte importante din cadrul doctrinei biblice, aspecte văzute din mai multe puncte de vedere. Printre aceste subiecte enumerăm Cina Domnului (Împărtășani sau Eucharistul), Hermeneutica (interpretarea Sfintelor Scripturi), Acoperirea capului pentru femei și bărbați (subiect tratat din mai multe perspective, printre care și din perspectiva iudaică), Ungerea cu untdelemn sau ulei (istoric și doctrină a ritualului de ungere cu untdelemn, simbolistică și aplicații actuale), Botezul în apă (simbolistică, însemnătate, scop, moduri de administrare, botezul în diferite denominații creștine).


HOMILETICA – Omiletica este știința care tratează componența și rostirea unei predici sau alt discurs religios. Acesta include toate formele de predicare, și anume, predica, omilie, și instrucțiuni catehetice. În această secțiune prezentăm definiții, metode de interpretare a textului biblic și feluri de predicare, precum și modele.


PREDICI

 


STUDII BIBLICE – În cadrul acestei secțiuni prezentăm mai multe subiecte prezentate de Dr. Beniamin Cocar, Romeo Fulga și alți autori, prin a căror bunăvoință vă oferim aceste materiale precum: Evanghelia, Misiunea și Ucenicia; Pildele și Minunile, O comparație între conceptul referitor la chipul lui Dumnezeu în om din teologia evanghelică a anilor 80 și 90 și o interpretare strict biblică, precum și o serie de studii a anumitor pasaje din Scriptură, tema intoleranței în Biblie, subiectul idolatriei, variante ale manuscriselor Noului Testament, Didache și arhiva canonică.

Print Friendly, PDF & Email