O pagină de istorie Baptistă în județul Constanța!
Pace fraților și Domnul să vă întărească în ceea ce faceți fiecare!
Am înțeles că anul acesta (2012, la momentul scrierii acestui material, nota VoxDei) se va marca 90 de ani de mărturie creștină baptistă în orașul Constanța și de aceea doresc să vă trimit câteva fotografii document, cu biserica din Viișoara, de unde au plecat foarte mulți credincioși în orașul Constanța. Fotografiile sunt făcute în 1947 și le am din perioada de când slujeam acolo. Nu doresc să se piardă aceste imagini document, ci ele să rămână pentru o eventuală istorie scrisă a comunității de Constanța. Nu cred că le mai are cineva în țară, de aceea cred că sunt importante în contextul subliniat. Lângă fotografii vă trimit și numele celor din imagini, pe care pastorii mai în vârstă din comunitate îi știu. Lucrul pe care mai vreau să-l subliniez este că din documentele pe care le am, biserica din Viișoara avea relații frățești strânse cu biserica din Mangalia în perioada interbelică.
Fiți binecuvântați!
Material redactat și pus la dispoziție de pastor Mitu Costin.
Courtesy of bisericacrestinabaptistaemanuelmangalia.wordpress.com